#purury

[conklin03]

puru puru pururin

[undignified-sad-sandwich]

ART DUMP!!!!!!

A bunch of silk hybrids!

Alchohol markers

Some random sketches

A wip of 2 of my characters, Pururi and Weta

Another wip, this time of gecko (sand/night) and sage (rain/mud)

A new character.

that’s all!

[nimrod-the-rebel]

Pe lângă plopii fără soț

Adesea am trecut;

Mă cunoșteau vecinii toți -

Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea

Privii atât de des;

O lume toată-nțelegea -

Tu nu m-ai înțeles.

De câte ori am așteptat

O șoaptă de răspuns!

O zi din viață să-mi fi dat,

O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,

Să ne iubim cu dor,

S-ascult de glasul gurii mici

O oră, și să mor.

Dându-mi din ochiul tău senin

O rază dinadins,

În calea timpilor ce vin

O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trăit în veci de veci

Și rânduri de vieți,

Cu ale tale brațe reci

Înmărmureai măreț,

Un chip de-a pururi adorat

Cum nu mai au perechi

Acele zâne ce străbat

Din timpurile vechi.

Căci te iubeam cu ochi păgâni

Și plini de suferinți,

Ce mi-i lăsară din bătrâni

Părinții din părinți.

Azi nici măcar îmi pare rău

Că trec cu mult mai rar,

Că cu tristețe capul tău

Se-ntoarce în zadar,

Căci azi le semeni tuturor

La umblet și la port,

Și te privesc nepăsător

C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia să te cuprinzi

De acel farmec sfânt

Și noaptea candelă s-aprinzi

Iubirii pe pământ.

Mihai Eminescu - Pe lângă plopii fără soț

#MihaiEminescu #România #Citate #Cărți #Cultură #Poezii

[ioana-emilia]

Pentru tot ce nu a fost și nu va avea să fie

Într-un final am să-ți păstrez un loc în universul meu, de-a pururi necălcat de tine, în care am să-ți venerez fantoma iubirii pe care o credeam reală. Și nu, știu că  nu a fost iubire, a fost mai puțin...mai puțin și de-o prietenie. Am fost doar doi oameni care s-au întâlnit întâmplător, printr-o coincidență, și care au încercat să forțeze iubirea.  

Am încercat să scriem în creion peste ceea ce destinul ne-a scris în pix. Neinspirată alegere, căci tot ce am scris s-a șters, în lacrimi și de destin. Sau poate am încercat să arătăm lumii că există și varianta unei ecuații de genul persoana nepotrivită la timpul potrivit. Poate că așa a fost să fie, să nu fie nimic mai mult decât  dorință și rugăciune.

Te numesc fantoma iubirii mele, deoarece în ciuda prezenței tale fizice în fața mea, mintea și sufletul tău străbăteau poteci prin păduri sau poate căutai macul înflorit în lanurile de secară. Poate erai plecat la mare, cu soarele luminându-ți fiecare centimetru al feței – ouh, acel chip angelic de care mi-e greu să-mi rup amintirea. De-a lungul anilor am văzut oameni ce aveau o înfățișare frumoasă, zâmbete dragi, ochi pătrunzători care să-ți traverseze toți kilometri trupului până la suflet. Însă nu am văzut oameni care să aibă frumusețea sufetului imprimată pe chip, până la tine. Tu erai oaza mea de liniște, dar după cum am mai spus – mă sufoca liniștea ta. Mă sufoca pentru că în mintea mea vorbeam cu tine iar tu nu-mi răspundeai, nu aveai cum, chiar dacă ți-aș fi adresat acele întrebări în cuvinte reale, rostite cu glasul aproape stins, tu nu ai fost capabil să spui ceva.

[scrierileuneifetetimide]

Ce reprezintă căsătoria? Din ce cauză crezi că sunt atâte divorțuri în generația aceasta dacă tinerii se căsătoresc din dragoste?

Căsătoria reprezintă jurământul bazat pe cele 5 principii regăsite în următoarele versete „Încotro vei merge tu, voi merge și eu, unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu, și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo...”. (Rut 1:16-17)

Conform statisticilor, rata divorțurilor în UE a atins numărul de 1,6 la 1.000 de persoane în anul 2020 (de două ori mai mult în comparație cu anul 1964).

Cele mai uzuale cauze pe care societatea le promovează sunt: incompatibilitate/diferențe apărute de-a lungul timpului, infidelitate, alcoolul/drogurile, abuzul psihic/fizic și altele. Însă adevărata pricină care îmbracă această ruptură o reprezintă semnificația căsătoriei. Pentru majoritatea tinerilor, căsătoria simbolizează un contract, dar, cum am menționat și mai sus, căsătoria este un jurământ, un legământ făcut în primul rând lui Dumnezeu, și apoi martorilor care i-au parte la eveniment. Firmele fac contracte, iar acestea sfârșesc la tribunal. Legământul sfârșește în veșnicie. E mare diferență! Contract înseamnă „Cât timp faci mâncare, aduc bani în casă!”. Acesta-i contractul și datorită acestui motiv sunt multe divorțuri. Legământ înseamnă „Când nu o să mai poți să faci mâncare, o să-ți aduc eu mâncare la pat și o să te îngrijesc!”.

Prin interogația „sunt atâtea divorțuri în generația aceasta dacă tinerii se căsătoresc din dragoste?”, doresc să subliniez că ceea ce numești tu dragoste, nu e dragoste, ci pasiune. Pasiunea e trecătoare, odată cu apariția ridurilor, bătăilor în palme, încărunțirea părului etc. Dragostea este pururi, iar omul nu are dreptul să rupă ceva ce Dumnezeu a legat.

Închei cu următorul verset „Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-ați citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască și a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup”? Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.„ (Matei 19:4-6)

[autopsiedeganduri]

Sunt un Cronos

anacronic

și lipsit de noțiunea timpului,

încercând să subexist

cu secunde împrumutate.

Sunt un Poseidon

deshidratat,

căci mi-au secat

lacrimile

orice mare și ocean.

Sunt un Hades

cadaveric,

putrezit interior,

domnind peste propria-mi moarte.

Sunt un Zeus

infidel,

domnind absent

peste vastul univers

al minții mele,

fulgerându-mi frustrările,

pururi în căutare

de sens.

Sunt un Hypnos

insomniac,

legănându-mă singur,

veșnic încercănat.

Sunt un Ares

furibund,

războindu-mă cu mine însumi.

Sunt un Chaos

pururi vid,

lipsit de sens

și de sens

și de formă,

sunt și totul

și sunt nimic.

[albalbastru]

Cu-al tău zâmbet răsfățat

Și cu dulcile cusururi,

Te-am iubit, copil drăguț,

Te-oi iubi de-acum și pururi.

Mihai Eminescu

[aqualumiere]

Sunt ochi adânci ca un păcat Ce-ascund sub gene de-ntuneric Un vis, în negrul lor misteric, De-a pururi alb și nepătat.

— Cincinat Pavelescu, Poema ochilor

[dininimapentrumine]

Te-nalț o Doamne pururi

Te-nalț o Doamne pururiȘi laud Numele TăuTată Preasfânt din ceruriȘi veșnic Dumnezeu În Tine-mi pun nădejdeaPărinte bun și sfântCăci Tu-mi ești fericireaȘi pacea pe pământ În Tine se încredeO Doamne-al Tău poporCăci Tu ești Cel ce vedeȘi vine-n ajutor Cu Tine-au mers pe CaleȘi Moise și-AvraamUrmând legile TaleÎn drum spre Canaan Te preamăresc SlăviteȘi veșnic ÎmpăratCe-n zări…

[calenturian]

Fie să renască numai cel ce har

are de-a renaște, curățit prin jar,

din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum,

astăzi, ca și mâine, pururi și acum.

[undignified-sad-sandwich]

This is weta! She’s Pururis girlfriend.

also, should I make some adopts?

[cydrone-studios]

Cătălin Ciobanu - Uroborus (poem)

Tot una cu sfârșitul de-a pururi e-nceputul; Elogiul unei patimi e oare veșnicia? Otravă-a unei clipe, în fapt, nimicnicia — Din ură sau iubire e zămislit sărutul?   Ocnaș în lanțuri grele sub steaua-mi căzătoare, Robie-apăsătoare, nedrept verdict al sorții, Angoasa mă cuprinde sub flamurile morții… Pedeapsă și răsplată mi-e calda-ți sărutare!   Atomi vibrând iubire, quasari făcuți din ură…

[meet-roots]

(note2self) competitia

Competitia e cea mai stupida forma de comportament uman. Probabil de-aia alpinistii (nu cei care fac escalada ci adevaratii alpinisti) si luptatorii de Aiki Do nu au astfel de manifestari. Barbatul a dus competitia la limite absurde - care mananca mai mult, care sufera mai mult , care e mai mare, care e mai mic... Accidental, odata cu feminismul, a atras in aceasta cursa si femeia. Din aceasta cauza, atat "femeia" cat si "barbatul" sunt pe cale de diparitie, in locul lor aparand un melanj scarbos. Nu e vorba de conservatorism si nici de traditionalism, ci de anumite trasaturi care, odata inlaturate sau adaugate, strica o fiinta, lasand in urma un accident al evolutiei.

De unde a pornit asta, insa? 

Citeam "Moartea cu melon" de Brussolo, si omul (ca  in mai toate cartile lui) creaza lumi fantastice, scabroase, alerte, exhiba suferinta si cosmar. Insa calca in strachini , incercand sa descrie ceea ce simte o femeie gravida. 

Nu ma intelegeti gresit: nu-s genul care pupa-n cur femeile, ridicandu-le-n slavi ca sa obtina o bucatica de pizda - cel putin nu in felul asta, nu aici.

Un barbat NU va descrie cu acuratete acest proces, NICIODATA!

Confuzi, de la bun inceput, in ceea ce priveste crearea vietii, noi barbatii - doar niste unelte adiacente - am inceput sa cream competitia. Femeia a decorat pestera, coliba, casa, apartamentul conform uterului, ca noii fiinte sa i se atenueze socul descoperirii unei noi lumi. I-a pus blanuri, cuverturi , cearsafuri - noi am creat uneltele necesare curatirii, intretinerii , fabricarii acestora - aveam senzatia ca si noi CREAM. Am creat industrii, am creat stiinta, am creat economia, am creat sclavia, am creat totul intr-o goana acerba in care incercam sa intelegem ce e de fapt creatia.  Si vom ramane pururi frustrati: nu vom sti NICIODATA cum e sa dai VIATA! Ce procese au loc din  momentul exact in care femeia STIE ca e gravida - fara sa astepte sa vada ca nu-i mai vine ciclul. Din exact acel moment incepe o comunicare pe care noi barbatii nu o vom intelege. Exact asa cum acceptam ca femeia are intuitia ca un simt in plus, fara sa stim cu exactitate ce-i aia, asa ne holbam prostiti la cum se infiripa discutii fara cuvinte intre cele doua inimi, intre multicelulara mama si cele cateva celule ale noului venit. Probabil vom crea androizi, cel mai probabil extrem de asemanatori cu noi. Insa nu vor fi fiinte, niciodata. NICIODATA. Viata e altceva, e dincolo de rutinele cotidiene ale unui program (minte) ce ruleaza necontenit programe (ganduri) conditionate de un programator fantomatic (morala, religie, lege). Viata e un martor. Viata e acel martor care acumuleaza toate fericirile si durerile tale, toate experientele tale, toate mirosurile prajiturilor copilariei si cele fetide ale batranetii, toate atingerile tandre sau zgaibele si ranile ulteriaore - fara a fi afectata cumva. Doar le acumuleaza. Veti intreba: Cui prodest? 

Au fost si mai sunt din cei ce au aflat si stiu.

Femeia stia oricum - insa noi, barbatii, i-am "sters" aceasta capacitate.

De-aia si Vechiul Testament greseste - si automat, fresca lui Michelangelo de pe Capela Sixtina unde Adam primeste viata - in locul acelui barbat ar fi trebuit sa fie o femeie.

De-aia inainte de ou a fost gaina ;)

[autopsiedeganduri]

Incerc sa te citesc si sa caut pururi indicii in ceea ce asterni in fata lumii, dar nu pot sa te deslusesc, si tare as vrea sa imi spui tu clar.