#nicăieri nu-i ca acasă

[hakuuunaaamatataaa]

[sudexro]

Acum 25 de ani {1998} ascultam (și încă mai ascult) #LaFamilia ► Nicăieri Nu-I Ca Acasă

[O bună parte din trupele românești de #HipHop încă există]

[8-august-ganduri]

Într-un final m-am mutat singur într-un alt oraș.

Crede-mă, nu e așa cum pare viața de adult. Există mai multe responsabilități, griji și treburi de făcut.

"Nicăieri nu-i ca acasă" - ține minte vorba asta

[bartholomaus]

Doi copii de 15-16 ani, cu iPhone-uri scumpe în mâini și slipi “de firmă”, în fața tejghelei unui fast food din Therme, adresându-se unor angajați din Asia de Sud-Est care trebăluiau în bucătăria deschisă, pregătind comenzile clienților.

Băiat 1 (către un angajat care întorcea burgerii pe plită): “Hai odată, fmm dă cioară, mișcă-te că leșin de foame aici!”

Angajatul: “Sorry, can you repeat please?”

Băiat 2 (ignorând complet angajatul care aștepta să i se spună ce anume doresc): “Dă-i mă-n plm, ăștia așa-s de nație, abia se mișcă!”

Acum aproape 20 de ani, din cauza lipsurilor și a unui context de tot rahatul am fost nevoit ”să plec la muncă” in Italia. Am ajuns într-un orășel din Sicilia, în Mazaarrone, Catania, la cules de struguri. Dar prima mea slujba acolo a fost cea de grataragiu la Sărbătoarea Strugurilor, un fel de bâlci anual. Era cam a treia zi de când ajunsesem în Italia, nu înțelegeam o boabă din ce vorbeau oamenii ăia, da’ m-am gândit că pentru a întoarce cefele și cârnații pe grătar n-am nevoie de vreun master la Sorbona . În fine, eram acolo “la platane” întorcând dedicat cârnații când de nicăieri au apărut vreo patru puști pe două scutere, învârtindu-se în jurul grătarelor și urlând la mine: “Spicciati, zingaro, spicciati c’amma manciari!”

Habar nu aveam ce dracu’ ziceau, da’ din felul în care mă priveau și îmi urlau acele cuvinte mi-am dat seama că e ceva urât. Și dintr-o dată am conștientizat pe deplin condiția mea acolo: imigrant, singur printre străini, plătit să fac muncile pe care italienii nu mai voiau să le facă. Sigur, era o chestie asumată, nu-mi imaginasem niciodată că mă vor pune italienii rege, și cu toate astea m-am simțit mai neputincios și mai umilit decât fusesem vreodată în viața mea de până atunci. M-au podidit lacrimile instantaneu, voiam să sar peste grătarele alea și să îi iau de guler pe copiii ăia, să arunc cât colo șorțul ăla soios cu care mă echipase “patronul”, să-l dau dracu’ cu tot cu crevuștii lui de rahat lui și să plec!

Da’ unde era să mă duc? “Patronul” grătarului era și stăpânul casei pe care o închiriasem. Și aveam nevoie de bani, că d-aia plecasem de acasă, de sărăcie, nu de bine!

M-am făcut că nu-i mai văd, am continuat să întorc cârnații și fripturile ălea plângând, încercând să devin invizibil și explicându-le italienilor care se apropiau de grătare (în romană) că îmi curgeau lacrimile de la fum. Am îndurat și celelalte două seri “de festă”, iar la sfârșit mi-am primit cei 150 de euro pentru care “mă angajasem”. Primii bani pe care i-am câștigat “afară”.

Nu le-am zis nimic copiilor ălora, oricum nu ar fi priceput și, oricum, nu era vina lor. M-am uitat în ochii acelui băiat, i-am văzut tristețea, indignarea și neputința, m-am văzut pe mine acum aproape 20 de ani și aș fi vrut să îi spun că proștii sunt aceiași peste tot în lume, ca sunt doar niște copiii fără minte si fără educație, că munca lor e importantă și că apreciem tot ceea ce fac pentru noi, da’ îmi dăduseră lacrimile deja și tot ce am mai putut bâgui a fost (în romană) “îți mulțumesc eu în numele lor”.

M-am întors la masă pregatit să mă scuz Ralucăi pentru ochii roșii: “nu plâng, e de la fumul de la grătar!” --- Aici e vorba pur și simplu de un comportament balcano-dâmbovițean, de lipsa de educație/civilizație.Dacă persoanele din spatele tejghelei erau români neaoși, tot ar fi găsit ceva de comentat gibonii aia, probabil nu cu voce tare,că ar fi fost înțeleși. --- E vorba de sentimentul de putere asupra altora. De unde se vede ca omul tinde intotdeauna sa faca rost de sclavi/sclaveti din orice amarat neajutorat venit de peste mari sa-si faca un rost sau sa castige mai bine. Nu e neaparat rasism aici. E vorba de dorinta de dominare, combinata cu aroganta si incultura. Aceasta stare se va manifesta asupra oricui amarat fara stare sociala sau educatie. -- Nu cred ca puteai interveni decat daca erai dispus sa invinetesti un ochi, un nas si sa spargi vreo 3 dinti. Preferabil ar fi sa nimeresti ficat umerii si bratele ca nu lasa urme vizibile. Vorbim de creaturi care se manifesta asa cum le vine, fara nici un fel autocontrol. Daca interveneai pe "pacifist mode" si "educational mode" ei isi indreptau agresiunea spre tine. In plus, creaturile astea cateodata umbla in grupuri mai mari de 2, numite haite, si ar fi putut degenera. Si nu, nu ar fi priceput nimic, cel mult ar fi priceput de la o alta creatura similara cu eu considerata "smechera". si care candva a lucrat cam acelasi lucru. Ai facut bine ca ti-ai ascultat instinctul. SI FELICITARI ca ai avut putere sa treci peste ce a fost in trecut si ai ajuns ce esti acum. -- tiganii tinuti sclavi acum vreo 300 de ani inclusiv pe domeniile manastiresti? Dar super sclavagista societata daca? Cred ca ne am descurcat destul de bine mereu pe tema asta, a exploatarii celor slabi. Tigani, femei, chiar proprii copii. Iar in ce priveste greseala, nu importul de forta de munca e gresit, ci neintegrarea lui in societate si lipsa de respect. -- Mie imi creste inima de fiecare data cand dau de un strain care vine cu mancarea de la tazz sau care debaraseaza mesele de la restaurant. Si mereu am grija sa le zambesc si sa le multumesc si sa ma asigur ca au priceput ca munca lor e apreciata. Tocmai pentru ca stiu cum se simte un strain departe de tara. Si pentru ca vreau ca peste cativa ani, oamenii aia sa-si aduca in Romania si familia, sa-si dea copiii la noi la scoala si sa inceapa sa se simta ca acasa. -- Toate pădurile au uscături. La Rompetrol din Corbeanca, acolo unde-mi spăl mașina pe repede-nainte, au angajat doi băieți din Tibet. Aceeași privire neajutorată, care mă duce cu gândul la toți românii care au plecat pe alte meleaguri pentru o viață mai bună. Mă cam seacă la lungurică. Plus că au aterizat într-o țară cu o cultură total diferită. Îmi închipui ce greu trebuie să le fie. Stau amândoi cu cârpele în mână și-mi arată, zâmbind trist, dacă vreau să-mi șteargă mașina. -- Nu te supăra dar la ce fauna este la therme nu știu ce așteptări ai avea! -- Acei sicilieni rasiști ar fi fost la rândul lor tratați fix la fel, de conaționalii lor, dacă ar fi plecat la Milano. Să știi că italienii sunt foarte rasiști și între ei, din păcate... știu. Vietato l’ingresso ai cani e agli …parcă noi nu suntem chiar așa, adică avem bancuri cu moldoveni, ardeleni și olteni, dar la ei e mult mai dur și fragmentat rasismul între italieni, ei se urăsc crunt pe regiuni, orașe și sate...bine, și limba, dialectele, "ajută " mult la diferențele astea.

[pisicadefum]

Nu stiu cum faci tu ca am văzut ca ai scris de câteva ori, dar eu nu reușesc sa plec nicăieri cu iubitul. Soțul e acasă. Nici măcar pentru o noapte nu pot sa ies, ce sa mai zid de weekend. M-am saturat sa ne vedem doar pt 2-3 ore max, asta când ne vedem! Și în zilele bune! Altfel, 1 ora la doua săptămâni... Când ne vedem jumate din timp îl pierdem cu mine plângându-ma lui!

Al meu e plecat destul de mult, uneori 2-3 săptămâni. Nu foarte des, dar e ok. Doar așa reușesc. Altfel.... nu știu ce sa zic. Te cred ca e frustrant.

[inocenta2]

Ști mama am atâtea momente când simt nevoia să vorbesc cu tine dar de fiecare dată uit ca nu ești aici și nici nu vei fi ,dar nu-i nimic trec eu și peste asta cum am trecut și până acum!

Viața ma învățat multe neavând de unde sa știu că poate fi atât de grea într-o lume în care nesimțirea a devenit o calitate, unde oamenii judeca după aparențe, unde nicăieri nu te poți simți ca acasă, mă doare mama ca mai lăsat sa lupt singură când aveam ce mai mare nevoie de tine dar nu-i nimic o sa lupt incontinuare ca până acum!

[xerultdk33]

Cum a fost la prima intalnire? 😂

M-am dus cu o mașină, am zis că să vezi ca asta sigur e de aia pe bani, pe alea, sa o impresionez, am muncit 2 zile cât pt un an să repar o mașină avariată de voiam să o vând după, ca să o scot pe ea. Și ce să vezi... S-a stricat! =))) mergeam așa frumos, i-am zis că părinții mei îs mari șmecheri, că eu nu muncesc o zi, că nu știu ce înseamnă munca... (vrăjeală) 🤣Hop fierbe apa, în intersecție, am zis ca gata... Am pierdut-o🤣 Am tras mașina pe dreapta, dacă o duc cu taxiul... Rămân fără bani de ceai, (acuma dacă le dau mărunțișul meu la dușmani își fac vilă cu piscină), și îi zic hai să ne plimbăm așa perpedes și vedem noi după. Și pe drum am vorbit, ne am povestit viața, i-am zis ce relație am avut eu, de nu știu câți ani, că îs băiat serios... Ca vreau familie, că îs cuminte, de astea.Ea tot o ținea pe a ei, "cine mă, tu? Golănoiule" 🤣 și mi suna telefonul intr una, ba vere ajuta ma sa mi fac mașina, unii mă sunau, ca să ti fac, sa ti dreg... Ca mi ai dat teapa=)) ea repede, da ai zis că nu muncești... - eh, pai știi, mai muncesc așa 🤣 și ma rog, ne am tachinat noi acolo, am vrut să intram undeva, i-am zis că n am bani de plătit nota acolo, a zis că nu i nimic, ne mai plimbăm. Și n am intrat nicăieri, am ținut o așa prin parcuri și la a doua întâlnire, i-am zis, cu mine tu mori de foame la întâlnire Claroo, trebuie să mănânci de acasă 🤣 🤣Ne am dus înapoi la mașină acolo unde era stricata, se uita lumea la noi, eu schimbam termostatul, ea se uita la mine🤣 "nu vrei să chemam un mecanic?" - lasă claro că știu eu ce fac🤣 râdeam de muream amandoi, eram pe jos, eu la propriu. Și voiam să o sărut, să știu o treabă... Da nimic, trebuia să arăt că îs băiat cuminte 🤣 i am zis că eu nu sărut romance, am crezut că e franțuzoaica, așa eram curios 😂 cum am plecat de lângă ea am și început să vorbim la telefon și imediat după a doua zi ne-am văzut iar 😂

[cliveabarker]

Unde sunt acei inteligenți care acum o lună postau despre COVID-19 că nu e nimic grav, că e doar o răceală banală? Unde sunt acele persoane care postau statistici pe rețelele de socializare cu nr. de oameni care mor în fiecare zi de gripă/cancer/foame etc.? Pe bune? Unde sunt acele persoane care spuneau că: ”Eh, și așa mor doar bătrânii sau cei care prezintă alte boli.”? Uite că de fapt s-a dovedit a fi ceva grav. Cu mii de morți zilnic. De ce toți cretinii care nu au reușit nimic în viața asta stau acasă și comentează la orice se întâmplă? Fără să fie ei oameni de știință, doctori, economiști, dar cunosc totul. De ce să îți moară bunicul/bunica de COVID-19 când mai puteau să trăiască? Doctorii. Până acum erau batjocoriți de toți, iar acum când îi vedeți cum se chinuie îi ridicați toți în slăvi. Hello, dar până acum ei nu meritau laudele noastre, până acum nu salvau vieți? Sunteți o turmă de oi! Așteptați mereu să se întâmple ceva grav prima dată ca să aplaudați. Acum vedeți că unii doctori se retrag din activitate, iar începeți să criticați. Ați făcut voi vreo facultate, tâmpiților? Nu e nimeni obligat să trateze niște dobitoci ca voi, de ce să îmi risc viața pentru niște oameni care sunt buni doar la dat din papagal? De ce să îmi risc viața când, nici ca doctor, nu ești în siguranță într-un spital, neavând tot ce trebuie/echipamente/măști/combinezoane. De ce?  În decursul acestei luni, ați trecut toți prin nșpe mii de stări.Sunteți niște fake-uri. Prima dată că nu vă pasă, că totul e o glumă și multe alte miștouri. După că sunt alte probleme mai importante decât asta. Iar acum sunteți toți căcați de frică în casă. Dacă tot stați în casă, ați văzut ce se întâmplă prin spitalele din Italia? Cum stau toți acolo? Nu ați văzut, că voi stați pe facebook să criticați lumea/deciziile/tot ce se întâmplă. Acum chiar v-ați și mobilizat să donați bani, vă pasă, când în 70% din cazuri nici nu e vorba de bani. E vorba de o criză de tot felul de echipamente/materiale și așa mai departe, iar criza asta se rezolvă cu donațiile voastre?  Eu nu am văzut nicăieri doctorii să zică vrem bani, eu am văzut că ei zic: ”Vrem măști/echipamente!”, iar problema e că nu se găsesc așa ușor acum, nu că nu sunt bani. Apar acum ONG-uri ca ciupercile după ploaie. Voi știți care e traseul banilor, ce se întâmplă după sau donați doar de dragul de a dona?  Probabil sunt și cazuri în care se face ceva cu adevărat, dar am văzut că s-au strâns bani de la toate companiile/bănci/din privat, milioane de euro. Lăsați-i pe ăștia de la casele mai mari să își facă treaba, că ei știu mai bine unde merg banii și ce se întâmplă. Știu că voi sunteți foarte buni de fiecare dată, săriți în ajutor, dar acum o lună de ce nu ați făcut asta? Încercați să dați jos alea 100 de fețe pe care le aveți, și fiți oameni, gândiți voi cu creierul vostru, nu cum auziți în stânga și în dreapta!

[moonstone-vibe]

O plăcintă cu pește

Notă - Ok, nu mă întrebați ce e kktul ăsta : )) Mi-a venit să scriu Hetalia fanfiction în limba română, că destul am scris în engleză până acum. Don’t ask me what this shit is, I felt like writing Hetalia fanfiction in Romanian

Rating: K+/T

Warning – limbaj neadecvat/language

Sumar - Tsvetan are o idee grozavă

Alin zăcea de-a curmezișul fotoliului, cu un șervet umed pe frunte. Se simțea oribil, oribil și, colac peste pupăză, Tsvetan se așezase pe canapea în fața lui și, impasibil, fuma iar o țigară din aia fără filtru de care fumase și ta-su mare probabil, în timpul războiului. Nimic nu e mai mișto, atunci când suferi de sinuzită cronică, nasul ți se înfundă tot timpul și respiri cam la cincizeci la sută din capacitate, ca și acei cincizeci la sută să fie fum în loc de aer. Dar era casa lui Tsve, așa că nu putea să zică nimic.

Alin îl plăcuse de la început, de când băiatul brunet, subțirel și cu ochii de un verde deschis, aproape incert, intrase pentru prima dată în clasa lor. Vorbea românește cu un ușor accent, fără greșeli, dar privind în retrospectivă ar fi fost mai bine să fi nu fi vorbit așa de corect. Așa, Alin ar fi putut să creadă că tâmpeniile pe care le spunea Tsvetan erau o eroare de traducere și de fapt ar fi vrut să spună cu totul altceva.

Draci, erau pe bune.  

Tsve, deși era bun la școală – mai ales la chimie, din care Alin personal nu înțelegea absolut nimic - și arăta super, reușea să facă sau să zică mereu ceva care să contracareze cu succes efectul pozitiv pe care l-ar fi avut altminteri aceste calități. De exemplu, vara trecută își lipise pe braț un tatuaj supernasol cu ancoră gen Popeye Marinarul și venise așa la școală, cu un tricou fără mâneci. Mai făcuse și alte dude, dar de data asta Alin chiar căzuse pe spate. Noroc că seara părinții lui făcuseră scandal și-l forțaseră să și-l șteargă.

-Mai bine facem o mămăligă, zise colegul lui de bancă, dezlipindu-și șervetul de pe frunte. Cu pește, dacă chiar trebuie.

Mototoli șervetul și îl aruncă cu o mișcare expertă către coșul de gunoi din colțul camerei. Ghemotocul însă se izbi de perete cu o plescăială seacă și căzu fix în spatele coșului. Logic.

-Nu vreau mămăligă, vreau ceva nou, insistă bulgarul, gesticulând cu țigara. Și am căutat mult rețeta asta pe net!  

Tsve era fascinant într-un fel greu de explicat. Alin se îndrăgostise de el în secret, dar asta nu însemna că nu rămânea perplex din când în când. Gen, cel puțin o dată pe zi. Și bineînțeles că nu-i putea spune, ar fi fost sigur respins și încă nu cu o chestie ca “La dracu, mie îmi plac fetele” ci cel mai probabil cu ceva mult mai profund și aiurea, ca de exemplu “Când am fost la tine în cameră am văzut că n-ai dat bine cu aspiratorul.” Ca dovadă grăitoare în acest sens, atunci când Alin – care oricum nu dădea cu aspiratorul – avusese nevoie de el, emoțional vorbind, Tsve venise cu această idee măreață. Sau mă rog, asta se întâmplase.

Cam cu o oră mai devreme, Tsve apăruse brusc într-un moment total nepotrivit, când Alin stătea pe jumătate aplecat peste balustrada pontonului suspendat, uitându-se absent la ierburile acvatice de dedesubt, din apa verde-maronie. Nu era prea adânc acolo, dar el neștiind să înoate s-ar fi înecat oricum. Nu mai avusese de mult idei din astea, dar părinții lui se certaseră din nou ca la ușa cortului din ceva complet fără importanță pe la șase dimineața, așa că ziua începuse bine.

Alin era varză și cel mai probabil și arăta în consecință când apăruse Tsvetan, de nicăieri și se urcase încântat pe ponton de parcă ar fi fost undeva la Veneția și nu pe jegul ăla mâzgălit cu grafitti.

Întreabă-mă de ce sunt aici, se rugase Alin în gând. Dacă l-ar fi întrebat, i-ar fi spus. I-ar fi spus tot. Aiurea, Tsve își aprinsese tacticos o țigară fără filtru, că tot era la aer curat, ce dracu. Zi ceva. Orice. Orice. Simt că înnebunesc.

-Auzi, îți place plăcinta cu pește?

Nu căcatul ăsta totuși.

Alin își imaginase instant o carne fadă, cu oase muuulte, în mijlocul unui aluat tare, fărâmicios și fără aromă. Probabil că nu era chiar așa, dar în momentul ăla... În plus, el era și foarte sensibil la mâncare, iar pentru oamenii deprimați oricum totul e deprimant.

-Păi...

-E devreme, hai să mergem la mine acasă. Ai mei nu sunt, zisese Tsve, netulburat ca de obicei, zvârlind mucul în apă.

Lui Alin îi venise să râdă isteric – asta suna așa, periculos și incitant, pentru că în mod normal Tsve nu se ferea niciodată de părinții lui, dar invitația nu avea de fapt nici un substrat periculos și incitant. Deși poate periculos era, că Alin mai făcuse indigestii epocale la viața lui.

Și mai era și tâmpit și complet lipsit de respect de sine, acceptând doar ca să petreacă ceva timp cu Tsve.

Nu-și putuse închipui... Ok, crezuse că mama lui Tsve făcuse plăcintă sau că măcar era cumpărată, în nici un caz că Tsve găsise o rețetă pe net și vroia s-o încerce cu orice preț. Împreună. Era ceva eminamente dubios în toată această chestie, care mai părea și premeditată. Oare la bulgari plăcinta cu pește însemna ceva anume? Dracu știe, era dispus să meargă până la capăt.

Când văzuse macroul întreg pe care Tsve îl luase din hală și-l aruncase în chiuveta din bucătărie, îl luase cu leșin.

[atitudine]

Povestea noastră fără noi.

  (era vremea unui nou text, așa că...)

    Aș vrea să-mi pot aminti ce s-a întâmplat aseară, dar cred că am băut prea mult și am pierdut firul realității. Erai foarte atrăgătoare într-o rochie roșie, mulată, încât fiecare bărbat pe lângă care treceai întorcea capul, chiar dacă era însoțit de partenera sa. Eu eram curios doar în legătură cu paharul meu, era destul de gol, voiam să îl umplu, dar Ionuț se încăpățâna să nu îmi toarne. Așa sunt prietenii, au grijă de tine în unele seri. -Dragoș, ai băut deja prea mult, înțeleg că nu ți-o poți scoate din cap, dar, totuși, ar trebui să te duci acasă și să tragi un pui de somn. -Ioane, nu în seara asta, acum mă simt ca o sticlă fără fund, indiferent cât dau pe gât, nu se adună nicăieri în mine, nu simt nimic. -Iar o să te car... Nu crezi că e momentul să mergi mai departe? -Aș vrea să pot..... aș vrea să pot, spuse din nou, cu un glas pe care l-a auzit numai el. Femeia în flăcări s-a apropiat, și-a tras un scaun la bar și s-a așezat cu mișcări de felină, gata de atac, atentă, cu simțurile active și pregătită să își înfunde gândurile în alcool, cum a făcut mereu. -Ioane, ce mai faci? - Apăi, iar la muncă, ca de obicei. Ce să fie? -Comanda obișnuită....El cine e, din depărtare părea că vă cunoașteți? -E un prieten, a rămas singur de curând și refuză să treacă peste, pierde zilele din bar în bar. -Aha, pare destul de trist. O să mă duc să-i țin de urât. -Chiar ar avea nevoie, pe mine nu mă mai ascultă. ... își ia paharul pe jumătate cu scotch, abandonează scaunul cald de-acum și se mută două locuri mai încolo. .. -Seara bună, străine... dar Dragoș s-a făcut că nu aude, nu se lăsa perturbat din procesul său de depanare al amintirilor, nu conta cine îi vorbea, era în lumea lui, doar paharul încărcat cu gheață îl mai conecta la realitate.. s-a simțit puțin jignită fiindcă nu a primit niciun răspuns, nici măcar o privire. și-a mușcat buza ca să oprească senzația de rău, continuând.. -Cine e norocoasa? auzind asta, a pus un picior în lumea ei, întorcând capul, schimbând privirea din pământ către chipul ei frumos. poate în altă zi ar fi fost altfel, ar fi încercat să o și cucerească, nu doar să îi vorbească, dar acea zi nu era azi. a întors din nou privirea spre pahar, cerând să-i fie umplut. -Ioane, mai toarnă-mi puțin, încă puțin. -Ești sigur? -Da, mai pune o jumătate. ... -Te-am întrebat ceva, se răstește femeia, furioasă de-acum, sperând că-i va atrage atenția. -um? Ce m-ai întrebat? Nu cred că am auzit vreun cuvânt. -Cine e norocoasa? -Care norocoasă? -Cea pentru care bei.. -Ah, norocoasa aceea. Păi, e o poveste lungă. -Și nu vrei să mi-o spui? -Poate în altă seară.. Noapte bună! Salut, Ioane, trece ce am comandat pe carnețel, plătesc săptămâna viitoare. a lăsat paharul gol pe marginea mesei, s-a ridicat greu, clătinându-se puțin, și a început să lase locul gol în urmă. -Așa am să fac. Ai grijă pe drum. -Doar mă știi, răspunse încet din dreptul ușii.. Femeia în roșu a rămas cu un gust amar, de cireașă neagră încă necoaptă pe deplin, dar și-a propus să vină și seara următoare, și în altele dacă va mai fi nevoie, în speranța ca va obține răspunsul unei întrebări apărute din senin, dar care stăruia în capul ei din momentul în care l-a analizat pe Dragoș, răpus de demonii săi, atârnat de stele la acea masă comună.

(voi aduce modificări ulterioare părții acesteia, în funcție de cum voi hotărî continuarea celorlalte.)

(partea I)

[unlikelyahuman]

despre neajunsul de a te fi iubit

e noaptea în care cărțile se dau pe față. nu mai există jocuri, perversitate acidă sau dezamăgiri. sufletul meu îl privește pe al tău, resemnat. stai cu capul în pământ în fața mea și te deschizi atât de mult, atât de tare, precum o carte veche. dacă nu ne-am spus lucruri în ani de zile petrecuți împreună, de ce să nu o facem acum?

—  de ce te-ai întors? de ce iar, de ce acum?

pare o întrebare simplă. pentru tine, însă, răspunsul a fost întotdeauna vag. ai refuzat să mă lămurești, de parcă aș fi fost un mic obiect nesemnificativ pentru tine, o pasă prin viața ta. în seara asta? nu. în seara ai spus-o.

—  e ceva la tine. ceva ce nu găsesc la nimeni altcineva. știi cum e? e ca atunci când te prinde ploaia pe drum și fugi acasă pentru că știi că te așteaptă căldură și haine moi.

—  aș zice mai mult o casă de vacanță pe la care treci ocazional.

—  sau pur și simplu acasă. unde la un moment dat, după atâtea du-te - vino, îți e rușine să te mai întorci.

aș mai plânge, pentru că sufletul mi-o cere. e strangulat de prezența ta la mine în viață. nu îmi dă voie să respir pentru că te știe, știe cum ești. aș mai plânge, dragule, dar pentru tine nu mai am lacrimi. ele nu mai ies de nicăieri, izvorul a secat. te iubesc și totuși nu te iubesc. cert e că te port în gând în fiecare zi din viață, ești ca o aplicație de reminder la apă. mereu acolo, amintindu-mi că exiști, amintindu-mi că fără tine nu pot și că fără tine nu vreau. ești cea mai mare dilemă a vieții mele. ești tot ce vreau și tot ce doresc să îndepărtez. ești focul, ești apa, cer și pământ. ești rai în unele momente, ești iad de cele mai multe ori. mai am mii de cuvinte pentru tine, dragule. pentru că până la urmă, totul e despre tine. absolut totul...

@unlikelyahuman

[laudeluidumnezeucelatotputer]

Cazul Zhaoyuan din 28 mai dă naștere unei crize familiale

de Enhui, China

Sunt o femeie obișnuită de la țară, iar povara grea a responsabilităților gospodărești mă apăsa atât de mult, încât abia îmi puteam trage răsuflarea. Ca urmare, am devenit foarte iute la mânie, iar soțul meu și cu mine săream la ceartă o zi da, o zi ba. Pur și simplu nu puteam continua să trăim așa. Ori de câte ori sufeream, strigam: „Cerurilor! Vă rog să mă salvați!” Și apoi, în 2013, Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă a venit la mine. Citind cuvintele lui Dumnezeu și participând la adunări cu frații și surorile, am devenit sigură că Dumnezeu Atotputernic era Cel la care strigasem în suferința mea și astfel, am acceptat cu bucurie lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă.

Am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „De la crearea lumii am început să predestinez și să aleg acest grup de oameni, și anume pe voi astăzi. Temperamentul, calibrul, aspectul, statura, familia în care te-ai născut, munca și căsătoria ta, totul la tine, chiar și culoarea părului și a pielii, și momentul nașterii tale, au fost rânduite de mâinile Mele. Chiar și lucrurile pe care le faci și persoanele cu care te întâlnești în fiecare zi, sunt rânduite de mâinile Mele, ca să nu mai vorbim de faptul că venirea ta azi în prezența Mea este de fapt tot rânduiala Mea. Nu te tulbura; ar trebui să rămâi calm” („Capitolul 74” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Din aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, mi-am dat seama, în sfârșit, că toate lucrurile sunt în mâinile lui Dumnezeu și că faptul de a avea norocul să vin înaintea tronului lui Dumnezeu, să accept mântuirea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă și să câștig udarea și hrănirea cuvintelor Lui fusese întru totul predestinat de Dumnezeu din veșnicie. Ce fel de soț și familie aveam fusese, de asemenea, predestinat de Dumnezeu. Știam că ar trebui să accept și să mă supun celor aduse și rânduite de Dumnezeu. De atunci înainte, ori de câte ori se iveau lucruri pe care le găseam neplăcute, nu mai cârteam cum făceam înainte. Mai degrabă, aveam credința că erau rânduite de Dumnezeu și eram dispusă să mă supun, astfel încât El să mă poată călăuzi și conduce pentru a învăța să trăiesc în armonie cu familia mea. Cu timpul, am reușit să încetez să mă cert cu soțul meu. Când a văzut schimbările care avuseseră loc în mine de când credeam în Dumnezeu, și soțul meu a devenit un mare susținător al credinței mele. Când frații și surorile veneau la mine acasă pentru o adunare, el era foarte politicos și, uneori, se întreținea cu ei plin de amabilitate. Pe vremea aceea, citeam cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, luam parte frecvent la adunări și împărtășeam experiențe cu alți frați și surori. Mă simțeam îmbogățită spiritual și mă bucuram de un fel de pace și bucurie pe care nu le mai avusesem niciodată. Simțeam că a crede în Dumnezeu este cu adevărat un lucru minunat.

Dar toate lucrurile bune trebuie să se încheie, iar după incidentul de la Zhaoyuan, Shandong, care a avut loc pe 28 mai 2014, în casa noastră nu au mai fost acele zile armonioase și liniștite. Acest caz a fost inițial un caz penal obișnuit, dar, trei zile mai târziu, a luat o nouă formă – guvernul Partidului Comunist Chinez l-a marcat drept un lucru comis din motive religioase. Cu acest pretext, guvernul PCC a făcut din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic punctul său central; a folosit mass-media ca să plaseze în mod absurd dovezi false, să aducă acuzații false și să defăimeze Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. În scurt timp, oamenii au fost copleșiți de orice fel de zvonuri posibile despre Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Soțul meu a văzut aceste lucruri anunțate la știri și a fost păcălit de propaganda guvernului PCC. Era ca și cum o schimbare subită s-ar fi abătut asupra lui. A început să facă tot ce putea pentru a se împotrivi credinței mele în Dumnezeu Atotputernic.

Într-o seară, soțul meu a venit acasă fumegând de furie și mi-a reproșat în gura mare: „Ce e de fapt religia asta în care crezi tu?” Eram total năucită de această atitudine ciudată a lui și am răspuns: „Cel în care cred eu este Domnul Isus întors, Dumnezeu Atotputernic, la Care noi ne refeream de obicei spunând «Cerurilor»”. El a spus: „Crezi în Dumnezeu Atotputernic! Uită-te ce spun la televizor!” Spunând asta, a dat drumul la televizor și, chiar atunci, cazul de crimă de pe 28 mai din Zhaoyuan, Shandong, era la toate știrile. Spuneau tot felul de lucruri care condamnau Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și au continuat spunând că cei care cred în Dumnezeu Atotputernic sunt oameni care perturbă ordinea publică, iar Departamentul de Securitate Publică din Shandong era pregătit să lanseze un contraatac puternic și să-i încercuiască fără nicio îndurare. Asta m-a umplut de dreaptă indignare și i-am spus imediat soțului meu: „Nu sunt altceva decât calomnii și zvonuri. Acest criminal nu este, categoric, un credincios în Dumnezeu Atotputernic! Biserica lui Dumnezeu Atotputernic are principii în lucrarea sa evanghelică, și anume, să o împărtășească oamenilor buni, care cred în existența lui Dumnezeu și sunt buni la suflet. Nu o împărtășim niciodată oamenilor haini. Oamenii răi ca Zhang Lidong nu se conformează nici pe departe acestor principii ale Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic pentru împărtășirea Evangheliei, așa că desigur nu pot fi credincioși în Dumnezeu Atotputernic. Încă ceva – când Zhang Lidong a cerut femeii numărul ei de telefon, iar ea a refuzat, Zhang, simțindu-se umilit, a făcut o criză de furie și a ucis-o. Noi, frații și surorile din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, nu încercăm niciodată să forțăm oamenii să accepte lucrarea lui Dumnezeu atunci când răspândim Evanghelia, pentru că Dumnezeu a declarat clar în «Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărăției�� că «Rudele care nu sunt credincioase (copiii tăi, soțul sau soția ta, surorile sau părinții tăi și așa mai departe) nu ar trebui să fie forțați în biserică. Casa lui Dumnezeu nu este lipsită de membri și nu este nevoie să își constituie numărul cu oameni care nu au niciun folos. Toți aceia care nu cred cu bucurie nu trebuie să fie conduși în biserică. Acest decret este adresat tuturor oamenilor. În această chestiune ar trebui să vă verificați, să vă monitorizați și să vă reamintiți unii celorlalți, și nimeni nu poate încălca aceasta.» Când frații și surorile din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic răspândesc Evanghelia, ei nu îi silesc pe ceilalți – acesta este un lucru pe care nimeni nu-l poate încălca. Aceste știri sunt doar calomnie, o născocire. Nu înseamnă altceva decât faptul că guvernul PCC împrăștie zvonuri și defăimează Biserica lui Dumnezeu Atotputernic.” Dar cine ar fi ghicit – după ce a auzit asta, soțul meu a deschis larg ochii și a răcnit la mine: „Nu contează dacă e adevărat sau nu. Atâta vreme cât PCC i se opune, nu poți fi implicată în asta! Nu vreau guvernul aici să percheziționeze casa. Fiul nostru nici măcar nu s-a căsătorit încă!” Văzându-l pe soțul meu înșelat de aceste zvonuri și minciuni de la televizor, scoase de nicăieri, inima mea era plină de ură: guvernul PCC nu s-ar opri de la nimic pentru a oprima și a persecuta Biserica lui Dumnezeu Atotputernic doar pentru a stârpi credința religioasă. Se folosea de cazul Zhaoyuan pentru a face înscenări și a aduce acuzații false Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic – o tactică atât de josnică!

Niciunul dintre noi nu a reușit să doarmă bine după aceea. Soțul meu m-a îndemnat să stau ascunsă și să-mi ascund bine cartea cuvintelor lui Dumnezeu sau să o dau înapoi la biserică, în caz că poliția PCC făcea vreodată vreo razie la noi acasă. Auzindu-l că spune toate aceste lucruri, mi-am adus aminte de experiențele fraților și surorilor despre care auzisem, care fuseseră arestați, ale căror case fuseseră percheziționate și care fuseseră amendați sau încarcerați; m-am gândit și la vărul meu. El a intrat într-o dispută cu șeful secției locale de poliție pentru că nu putea suporta ca individul să umble țanțoș, hărțuind oamenii de rând, și a sfârșit cu a fi condamnat la un an de reeducare prin muncă. Toți cei din familia noastră au suferit și ei, tineri și bătrâni. PCC este un demon care nu poate fi înduplecat. Dacă aș fi arestată și încarcerată din cauza credinței mele și dacă ar fi o razie la noi acasă, ar fi asta corect față de soțul și de copilul meu? Mă suceam și mă foiam, fără să pot adormi, imaginându-mi iar și iar scenariul în care eu eram luată de poliția PCC și casa mea percheziționată, iar soțul și copilul meu implicați… Nu am putut să nu simt un val de dezolare și frică în inima mea. Am simțit cât de greu este, în China, să cred în Dumnezeu, să fiu o persoană bună și să urmez calea cea bună, și am simțit că viața mea era în pericol constant. Dar, dacă L-aș trăda pe Dumnezeu de frica persecuției guvernului PCC, conștiința mea m-ar condamna pentru tot restul vieții. Chiar dacă aș fi în derivă, trăind fără scop, aș fi, în esență, un cadavru umblător și, după ce aș muri, nu aș mai avea îndrăzneala să-L văd din nou pe Dumnezeu. Simțeam un nod în stomac și durere în inima mea; mă simțeam total neputincioasă, incredibil de negativă și slabă.

În toiul suferinței mele, mi-am amintit aceste cuvinte ale Domnului Isus: „Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă” (Matei 10:28). „Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). Cuvintele Domnului Isus mi-au dat credință și putere și mi-au risipit neliniștea și frica din inimă. M-am gândit: „Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile și viețuitoarele, iar viața și familia mea sunt, de asemenea, sub controlul lui Dumnezeu. Tot ceea ce am a venit de la Dumnezeu și nu-L pot trăda în acest moment crucial.” M-am gândit apoi la faptul că bunurile familiei lui Iov fuseseră furate, iar copiii lui, luați de la el; el a rămas fără nimic, însă tot a fost capabil să-și mențină devotamentul față de Dumnezeu. El a lăudat numele sfânt al lui Iahve Dumnezeu și a mărturisit ferm pentru Dumnezeu. Și totuși, confruntându-mă cu nimic mai mult decât zvonurile și tulburările fabricate de guvernul PCC, fără a fi arestată sau a mi se percheziționa casa, eu devenisem slabă și negativă. Am văzut că statura mea era, de fapt, patetic de joasă și că nu aveam nicio iotă de credință adevărată în Dumnezeu. Acest gând mi-a umplut inima de rușine față de Dumnezeu și am luat în tăcere o hotărâre: orice-ar fi, nu trebuie să-L trădez pe Dumnezeu și-mi voi păstra credința oricât de multe suferințe sau dificultăți aș putea înfrunta!

Soțul meu a venit acasă la prânz a doua zi, a aruncat ziarul din mână chiar în fața mea și mi-a spus: „Uită-te bine! Se spune aici că oricine poate fi arestat atât timp cât este găsit că are credință în Dumnezeu Atotputernic. Închisoarea nu este un loc în care să vrei să petreci nici măcar un moment. Nu numai că oamenii sunt bătuți, dar sunt înghesuiți cu zecile pe o singură platformă de dormit. Dacă cineva merge la baie în miez de noapte, nu va avea unde să doarmă când se întoarce. Dacă ești arestată, familia noastră nu-și poate permite să te elibereze pe cauțiune, deci, dacă vei fi luată și condamnată la mai mulți ani, vei fi mai dispusă să te conformezi!” Auzind astfel de cuvinte reci de la soțul meu, am fost profund îndurerată și am urât și mai mult guvernul demonic PCC. Dacă nu ar fi fost înșelăciunea, zvonurile, asuprirea și persecuția acestuia, soțul meu m-ar susține în credința mea. N-ar avea cum să mă preseze în felul acesta. În neputința mea, tot ce puteam face era să-L implor pe Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule Atotputernic! Știu că guvernul PCC nu face decât să împrăștie zvonuri, calomnii, clevetiri și blasfemii împotriva Ta. Guvernul PCC nu este nimeni altul decât Satana, dușmanul Tău. Dar simt o oarecare slăbiciune în inima mea acum și-mi doresc ca Tu să mă ocrotești, să-mi acorzi înțelepciune și să-mi permiți să văd dincolo de trucurile și viclenia Satanei, astfel încât să pot sta neclintită de partea Ta și să nu fiu intimidată de forțele malefice ale guvernului PCC.” După ce m-am rugat, nu am avut niciun fel de dorință în inima mea să mă feresc de Dumnezeu, iar aceste cuvinte ale lui Dumnezeu Atotputernic mi-au venit în minte: „Când Domnul Isus l-a adus pe Lazăr înapoi din morți, scopul Său a fost de a oferi dovezi pentru oameni și pentru Satana și pentru a-i înștiința pe oameni și pe Satana că tot ceea ce are omenirea, viața și moartea oamenilor sunt hotărâte de Dumnezeu și că, deși El devenise trup, ca întotdeauna, El a rămas la comanda lumii fizice care poate fi și văzută, precum și a lumii spirituale pe care oamenii nu o pot vedea. Asta pentru a le spune oamenilor și Satanei că tot ceea ce omenirea are nu este sub stăpânirea Satanei. Asta a fost o demonstrație și o dezvăluire a autorității lui Dumnezeu și a fost și un mod prin care El să trimită un mesaj tuturor lucrurilor cum că viața și moartea omenirii sunt în mâinile lui Dumnezeu. Învierea lui Lazăr de către Domnul Isus – acest tip de abordare a fost una dintre căile prin care Creatorul a învățat și a instruit omenirea. A fost o acțiune concretă în care El Și-a folosit abilitatea și autoritatea pentru a instrui omenirea și a se îngriji de oameni. A fost o modalitate fără cuvinte prin care Creatorul a permis omenirii să vadă adevărul faptului că El este la comanda tuturor lucrurilor. A fost modalitatea prin care El să spună omenirii prin acțiuni practice că nu există mântuire decât prin El. Acest fel de mod tăcut al Lui de a instrui omenirea durează pentru totdeauna – este de neșters și a adus inimilor oamenilor un șoc și o iluminare care nu pot dispărea niciodată. Învierea lui Lazăr L-a slăvit pe Dumnezeu – aceasta are un impact profund asupra fiecăruia dintre discipolii lui Dumnezeu. Fixează ferm în fiecare persoană care înțelege profund acest eveniment, viziunea, înțelegerea faptului că doar Dumnezeu poate comanda viața și moartea omenirii” („Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” din Cuvântul Se arată în trup). Faptul că Dumnezeu i-a permis lui Lazăr să se ridice din morți m-a încurajat profund. Aveam iarăși putere în inima mea și m-am ridicat din nou nezdruncinată: Da! Dumnezeu controlează toate lucrurile din univers, iar viața și moartea oamenilor sunt în palma mâinii lui Dumnezeu. Știam că nimeni nu poate controla acest lucru și, dacă eram sau nu arestată, era, de asemenea, în mâinile lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu m-au protejat din nou, iar credința în Dumnezeu din inima mea a crescut din nou. Panica și frica dinăuntrul inimii mele s-au potolit, de asemenea, destul de mult.

Zvonurile guvernului PCC spulberaseră pacea și fericirea pe care o aveam cândva în gospodăria noastră. A trebuit să fiu foarte prudentă, foarte atentă când participam la adunări și îmi făceam datoria, pentru a evita alte tulburări ale vieții noastre de acasă; acest lucru era foarte apăsător pentru mine. Iar mai târziu, când tatăl meu a auzit despre incidentul de la Zhaoyuan de pe 28 mai, a început și el să-mi stea în cale. A spus: „Poți să crezi orice vrei, dar nu poți ieși să răspândești altcuiva Evanghelia sau să participi la adunări. La vârsta mea, nu voi putea face față vreunui necaz. Trebuie să ai în minte întreaga familie, tineri și bătrâni! A crede în Dumnezeu este un lucru bun, dar nu te-ai născut într-o țară cu libertate de credință. Un braț nu poate doborî un picior – PCC, „piciorul”, îi tratează pe oamenii de credință ca pe prizonieri politici. Știi toate acestea, așa că nu ne supune tipului de frică pe care o simți tu.” Presiunea din partea familiei mele și lipsa lor de înțelegere mă chinuiau cu adevărat. În acea perioadă, mă simțeam de parcă eram permanent agățată de un fir de ață, trăind cu teama că voi fi arestată de guvernul PCC și că voi aduce necazuri familiei mele dacă făceam cea mai mică greșeală. Așa că, ori de câte ori ieșeam, ascundeam cu atenție cartea mea din cuvintele lui Dumnezeu și orice avea de-a face cu credința în Dumnezeu. Când mă duceam la adunări, îmi era incredibil de teamă că voi fi raportată de cineva și că familia mea va fi implicată, așa că eram constant într-o stare de alertă ridicată și stăteam cu garda ridicată; ori de câte ori vedeam o mașină de poliție sau un ofițer, inima îmi sărea în gât. Era o suferință de nedescris și simțeam că a crede în Dumnezeu în China era la fel cu a-ți trăi viața pe muchie de cuțit. Nu puteam să nu simt și mai multă ură pentru acest partid ateu malefic: ce era greșit în a avea credință și a urma calea corectă? De ce nu pot pur și simplu să lase oamenii să creadă în Dumnezeu? De ce asupresc, arestează și persecută cu înverșunare pe oricine are credință? De ce îi urăsc atât de mult pe oamenii care cred în Dumnezeu? E așa de malefic!

Mai târziu, am ajuns în sfârșit să înțeleg adevărul chestiunii când am citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Ele spun: „Dumnezeu lucrează, Se îngrijește de o persoană, o apreciază, iar Satana Îi urmărește fiecare pas. Pe oricine este preferat de Dumnezeu și Satana îl urmărește și se ține în urma lui. Dacă Dumnezeu dorește această persoană, Satana, pentru a-și atinge obiectivul ascuns, ar face orice-i stă în putere să-L împiedice pe Dumnezeu, folosind diferite moduri diabolice ca să ispitească, să hărțuiască și să ruineze lucrarea pe care o face Dumnezeu. Care este obiectivul lui? El nu vrea ca Dumnezeu să aibă pe nimeni; îi vrea pe toți cei pe care îi vrea Dumnezeu, ca să-i ocupe, să-i controleze, să preia controlul asupra lor pentru ca ei să i se închine și să comită fapte rele împreună cu el. Nu este acesta motivul sinistru al Satanei? […] Această problemă a făcut foarte clare chipul ascuns al Satanei și esența lui. Satana se află în război cu Dumnezeu, ținându-se scai după El. Obiectivul său este să dărâme întreaga lucrare pe care Dumnezeu vrea s-o facă, să-i ocupe, să-i controleze și să-i elimine complet pe cei pe care îi vrea Dumnezeu. Dacă nu sunt eliminați, atunci ei ajung în posesia Satanei pentru a fi folosiți de el – acesta este obiectivul său” („Dumnezeu Însuși, Unicul (IV)” din Cuvântul Se arată în trup). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am văzut brusc lumina: privind din exterior, era guvernul PCC care îi asuprea pe cei dintre noi care sunt credincioși, dar, în culise, era o bătălie spirituală în desfășurare; era Satana care rivaliza cu Dumnezeu pentru oameni. Deoarece Satana este dușmanul de moarte al lui Dumnezeu și este demonul care-L trădează pe Dumnezeu și I se împotrivește, încă de când a corupt omenirea, acesta a vrut să preia controlul asupra ei; el nu permite ca oamenii să se închine lui Dumnezeu și ca Dumnezeu să obțină omenirea, pe care Dumnezeu a creat-o. Așadar, încă de la începutul lucrării lui Dumnezeu de a mântui omenirea și până în prezent, Satana a făcut tot posibilul să creeze tulburări și să distrugă lucrarea lui Dumnezeu. Satana folosește orice fel de mijloace josnice pentru a sta în calea întoarcerii oamenilor la Dumnezeu. Știam că atunci, pentru a-mi îngrădi credința, Satana folosea zvonuri pentru a semăna discordia în familia mea. Se folosea de sentimentele mele pentru familie și de tactici psihologice de război pentru a mă amenința, a mă ademeni, a mă intimida și ataca. Scopul său în a face toate acestea era de a mă determina să mă feresc de Dumnezeu, să-L reneg și să-L trădez, și de a încerca să mă prindă în strânsoarea lui și să mă facă sclava lui, astfel încât, în final, să fiu distrusă de Dumnezeu alături de el. Intențiile guvernului PCC sunt cu adevărat perfide; el se împotrivește cu înverșunare lui Dumnezeu și este un dușman al lui Dumnezeu. Este cu adevărat un demon care devorează sufletele oamenilor. Întocmai cum se spune în cuvintele lui Dumnezeu: „Satana își câștigă faima prin înșelarea publicului. Deseori se prezintă ca avangardă și model de dreptate. Sub pretextul de a proteja dreptatea, îi rănește pe oameni, le devorează sufletele și utilizează tot felul de mijloace pentru a amorți, înșela și incita omul. Scopul său este de a-l face pe om să aprobe și să-i urmeze comportamentul rău, de a-l face pe om să i se alăture în a se opune autorității și suveranității lui Dumnezeu. Totuși, când o persoană își dă seama de uneltirile, intrigile și caracteristicile lui rele și nu vrea să continue să fie călcat în picioare și păcălit de el sau să-i fie în continuare sclav sau să fie pedepsit și distrus împreună cu el, Satana își schimbă trăsăturile anterior sfinte și își scoate masca falsă pentru a-și dezvălui fața adevărată, reală, depravată, urâtă și sălbatică. Nu i-ar plăcea nimic mai mult decât să îi extermine pe toți cei care refuză să îl urmeze și pe cei care se opun forțelor sale malefice” („Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” din Cuvântul Se arată în trup). Revelațiile din cuvintele lui Dumnezeu mi-au îngăduit să văd adevărata față a guvernului PCC, să văd că este cu adevărat întruchiparea Satanei și că este cel mai rău regim satanic care se împotrivește lui Dumnezeu. Se folosea de cazul Zhaoyuan din 28 mai pentru a lansa zvonuri și a face înscenări Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, în încercarea de a înșela oamenii și de a-i întărâta și a-i incita pe cei care nu înțeleg adevărul chestiunii, ca să stea de partea lui și să I se împotrivească lui Dumnezeu alături de el. Obiectivul guvernului PCC în măsluirea cazului Zhaoyuan și învinovățirea Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic era să caute motive și scuze pentru arestarea și persecutarea creștinilor. Este o încercare zadarnică de a-i încercui pe toți creștinii dintr-o singură lovitură, de a-i elimina din rădăcini și de a stârpi întru totul Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Ei vor chiar să-și îndeplinească ambiția sălbatică de a întemeia o zonă de ateism în China. Esența guvernului PCC este cu adevărat aceea a trădării și răutății extreme!

Odată ce am recunoscut realitatea războiului spiritual și esența malefică a guvernului PCC, o altă întrebare s-a ivit în mintea mea: nu este Dumnezeu omnipotent? De ce ar permite Dumnezeu guvernului PCC să ne persecute? Incapabilă să lămuresc această confuzie din mine, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu Atotputernic: „Odată am spus că înțelepciunea Mea este exercitată pe baza uneltirilor Satanei. De ce am spus aceasta? Nu este acela adevărul din spatele a ceea ce spun și fac acum?” („Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)” din Cuvântul Se arată în trup). „Dumnezeu plănuiește să folosească o parte din lucrarea spiritelor malefice pentru a desăvârși o parte din om, astfel încât acești oameni să poată să-și dea seama în întregime de faptele diavolilor și să îngăduie tuturor să-și înțeleagă cu adevărat strămoșii. Numai atunci vor putea oamenii să se elibereze complet, nu numai să se lepede de posterioritatea demonilor, ba chiar cu atât mai mult de a strămoșilor lor. Aceasta este planul original al lui Dumnezeu de a-l înfrânge definitiv pe marele balaur roșu, de a face în așa fel încât toți oamenii să cunoască adevărata formă a marelui balaur roșu, smulgându-i de tot masca și văzându-i adevărata formă. Aceasta este ceea ce Dumnezeu vrea să împlinească și este țelul Lui final pe pământ pentru care a lucrat atât de mult; El năzuiește să înfăptuiască aceasta în om. Aceasta este cunoscută drept manevrarea tuturor lucrurilor pentru scopul lui Dumnezeu” („Capitolul 41” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Am înțeles din cuvintele lui Dumnezeu că El Se folosea de opresiunea forței satanice, malefice, a guvernului PCC ca să facă un serviciu pentru desăvârșirea aleșilor Săi. Prin împotrivirea, condamnarea și scornirea de zvonuri din partea guvernului PCC pentru a întina numele Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic și prin asuprirea și arestarea creștinilor de către acesta, Dumnezeu ne-a permis să vedem dincolo de esența satanică, demonică a guvernului PCC drept ceva care urăște adevărul și Îl urăște pe Dumnezeu. Acest lucru ne-a permis să câștigăm discernământ adevărat, să-l respingem și să nu fim niciodată păcăliți de acesta. În schimb, putem ieși din domeniul Satanei și ne putem întoarce în prezența lui Dumnezeu. Pe deasupra, Dumnezeu folosește arestările și persecuția demonilor PCC pentru a demasca oamenii pentru ceea ce sunt, pentru a-i separa în funcție de felul lor. Cei care sunt lași, care nu sunt sinceri în credința lor sau sunt niște iude, sunt demascați și eliminați prin persecuția feroce a guvernului PCC. Însă cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, urmăresc adevărul și care Îi sunt devotați lui Dumnezeu, mărturisesc ferm pentru Dumnezeu sub persecuția nebunească a guvernului PCC și devin biruitori făcuți de Dumnezeu. Odată ce am înțeles toate acestea, neînțelegerile, plângerile și confuzia mea despre Dumnezeu au fost toate lămurite. Mai mult, am văzut cât de înțelept și de atotputernic este Dumnezeu și că înțelepciunea lui Dumnezeu este cu adevărat exercitată pe baza uneltirilor Satanei.

Am citit și aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Avem încrederea că nicio țară sau putere nu poate sta în calea a ceea ce Dumnezeu dorește să împlinească. Cei care împiedică lucrarea lui Dumnezeu se opun cuvântului lui Dumnezeu, tulbură și subminează planul lui Dumnezeu vor fi, în cele din urmă, pedepsiți de Dumnezeu. Cel care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi trimis în iad; orice țară care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi distrusă; orice națiune care se ridică pentru a se opune lucrării lui Dumnezeu va fi ștearsă de pe fața pământului și va înceta să mai existe” („Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat firea Sa dreaptă și maiestuoasă și am văzut că nicio forță nu poate depăși atotputernicia și autoritatea lui Dumnezeu. Deși guvernul PCC se împotrivește întotdeauna frenetic lui Dumnezeu și îi asuprește, îi arestează și-i persecută pe aleșii Săi, născocind tot felul de zvonuri pentru a induce în eroare oamenii și pentru a-i împiedica să se întoarcă la Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu tot s-a răspândit în toată China. Mai mult, un grup de biruitori a fost făcut în China, iar Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu se extinde în prezent pretutindeni în lume. Nimeni nu poate sta în calea lucrării lui Dumnezeu. Cei care se împotrivesc lui Dumnezeu, care obstrucționează și subminează lucrarea lui Dumnezeu, sunt sortiți să sufere pedeapsa Sa dreaptă și să fie nimiciți. Acest lucru este hotărât de firea dreaptă a lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic mi-au dat o străfulgerare bruscă de înțelegere și am fost luminată într-o clipă. Nu am putut să nu mă minunez în inima mea și să slăvesc lucrarea miraculoasă a lui Dumnezeu. Înțelepciunea lui Dumnezeu este cu adevărat mai înaltă decât cerurile; faptul că Dumnezeu folosește guvernul PCC pentru a face un serviciu este incredibil de înțelept. Mântuirea lui Dumnezeu pentru omenire este foarte practică – sunt complet convinsă și nu pot înceta să-L slăvesc! M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu din inimă: „Dumnezeule! Nu vreau să devin pleavă pe care o arunci din treierătoare și nu vreau să fiu spulberată de vântul rău al guvernului PCC. Vreau să devin grâul pe care Tu îl recoltezi. Dumnezeule! Nu Te-am mulțumit niciodată, dar, în toiul asupririi sălbatice a guvernului PCC, sper să-mi pot arăta sinceritatea, să urmăresc sincer adevărul și să nu mă predau în fața forțelor malefice ale guvernului PCC. Sper să fiu o persoană care însetează după dreptate și tânjește după lumină, să mărturisesc ferm pentru Tine, ca Tu să poți dobândi slavă…”

Înarmată cu această cunoaștere, am devenit puternică în inima mea. Am înțeles că, atunci când mă confrunt cu neînțelegerile și piedicile membrilor familiei mele, totul este cu îngăduința lui Dumnezeu și Dumnezeu este Cel care rânduiește minuțios toate acestea pentru a-mi desăvârși credința, devotamentul și ascultarea. Nu m-am mai plâns de mediul din jurul meu și nici nu am mai fost constrânsă de mediul înconjurător. Mai degrabă, am devenit recunoscătoare lui Dumnezeu și am luat în liniște hotărârea că, indiferent de tipul de mediu pe care Dumnezeu îl rânduiește pentru mine, trebuie să mărturisesc ferm pentru El întotdeauna și să-mi fac datoria cu loialitate; categoric, nu o să-L trădez pe Dumnezeu! Mai târziu, am văzut faptele lui Dumnezeu – soțul meu nu mi se mai împotrivea și nu mai era așa de opresiv cum fusese. Dimpotrivă, mi-a spus: „Nu e că nu vreau ca tu să ai credință. Recunosc că te-ai schimbat de când ai început să crezi în Dumnezeu; doar că, mergând înainte, trebuie să fii atentă, trebuie să fii în gardă atunci când ieși să participi la adunări.” Auzindu-l că spune asta, mi-au dat lacrimile. I-am mulțumit și I-am adus slavă lui Dumnezeu în inima mea pentru faptele Sale, fiindcă am văzut că adevărul și dreptatea sunt capabile să înfrângă tot ceea ce este întunecat și rău. În cele din urmă, forțele malefice ale Satanei vor fi stârpite prin lucrarea lui Dumnezeu! Deși am suferit o parte din dificultatea faptului de a fi rafinată prin această experiență, am dobândit unele cunoștințe despre lucrarea înțeleaptă a lui Dumnezeu. De asemenea, am câștigat o oarecare capacitate de a face deosebirea dintre lucrurile pozitive și cele negative – toate acestea sunt un fel de bogăție din viața mea care mi-a deșteptat hotărârea și credința de a urmări adevărul și de a aspira la lumină.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[serpuitorilor-blog]

Cat de frumoasa esti asta seara,

Pa o scară de la 1 la 10 n am scara s sarac,sar ace, caras, car as. Avr

Ce ma fac, c3 ma fac, ce s a ma fak

Ai paru ca mine, imi place

Hai cu mine nicăieri.

Mi a ramas mica geaca lu tata.

Ti am dat o tie cantziera frigutz

Nu ti plăcea ca vezi doamne

Nu m am supărat

M am dus acasă și i am dat o inapoi lu tata

I a dat o lu mama s o pună în sifonier

A doua zi iar frig.

Ce ma fac, c3 ma fac, ce s a ma fak

Am dat o da pa umerash gios cu scarba

Na ceai facut

Ce ai facut te ntrebi.

Păi asa e si cu dumnezeu si cu iisus ca daca tu zici ca nu exista altii cred ca nu exista si daca nu exista si suntem jampieri pa calator de ce sa nu fim mai jampieri pa calator e ca cu poliția care oricum e degeaba da daca oricum e degeaba de ce sa nu fie mai degeaba?

E frumos sa crezi in vise. E frumos si sa pftiu. Dar mai frumos este sa fie frumos pentru toata lumea fata mea frumos fundată ca un pepsi ca o fantă.

Mie mi place sa fac fac pa altii sa sa bucure da ce stie. Tzucky

[xerultdk33]

Societatea prin ochii mei, orice culoare ar avea ei / 1

S-a întors lumea pe dos jur, când eram eu mic și ma uitam la cuplurile alea de veneau la tine și se jucau de parcă ai fi copilu lor se vedea clar că fata vrea stabilitate, dragoste și tempera băiatul de lângă ea nebun după sex, îl calma, îl făcea mai dulce. În ziua de azi bărbații caută dragoste, stabilitate, feelingu' ala dulce care nu se mai găsește nicăieri și femeile sex, peste tot, oricând, oriunde, cu orice ocazie. Nu generalizez ca știu că deși nu ninge afară e plin de generația snowflake. S-au inversat rolurile în pla mea, la cel mai nașpa mod posibil. Când l-a luat mama pe tata, Taică-miu avea încă 4 cu care vorbea și l-a făcut cel mai,, soț,, posibil, l-a responsabilizat, i-a arătat ce frumos e să I familie, să o iubești, chestii de astea de le făceau femeile cândva, transformau băieții în bărbați iubitori și cu inima. Acum dacă tu ești prost, îți iei o proastă și sunteți prosti împreună jur!

Ieși în club, vezi în pla mea băieți fresh, cu un pahar în mana, pla mea distracție... Si vezi femei muie, lemn, le taraie vreo prietena la baie. Băi, prin ochii unui bărbat nu poți să râzi când vezi asa, deși ele se amuza între ele. Da te gândești în pla mea ca poate sa fie mama copiilor vreunui prost aia, ca unuia i s-a pus pata pe ea și suferă pe acasă sau ca are niște părinți acasă cu gândul ca ia note mari la facultate, ca asta e reperul.

Nu vad lucrurile astea prin ochii unui bărbat de ala, șoarece de biblioteca. Vad prin ochii unui bărbat trecut prin viață, care le a făcut pe toate... Si de ce spun asta? Deoarece, culmea! La handicapatii aia, leșinații aia care miros a virginitate și Mc Donalds, aia care și luau palme în baie la liceu, aia care fut prima data în viata lor în primul an de facultate vreo una care era muie de beata, bă la aia le place să facă mișto de fetele astea și le încurajează în prostie!

Mai am multe de zis da las pe data viitoare. Aveți grijă de sufletele voastre.

[poetiic-bblack]

Tata..

Acum 7 luni de zile, îmi începeam primul an de facultate. Tata era mândru de mine, mersese cu mine la înscriere, a fost lângă mine când am aflat rezultatele. Între timp, am cunoscut pe cineva, viața mea se aşezase în sfârşit la locul ei. Era totul bine, era perfect. În februarie abia ce am terminat prima sesiune. Eram printre primii pe anul şi pe secția mea. Tata era mândru de rezultatele mele şi se lăuda cu ele tuturor cunoştiințelor lui. Pe 13 februarie l-am adus pe prietenul meu pentru prima dată acasă. Tata îl cunoscuse cu 2 luni înainte în gară, când mă mai conducea la tren. Îl plăcea pentru că vedea că mă făcea fericită. În acea zi de luni 13, a venit la mine, am stat la masă cu toții, fără să ştiu că era prima şi ultima dată când vom face asta. În acea zi l-am văzut pe tata pentru ultima dată în viață. A doua zi, a plecat de dimineață la muncă, înainte să mă trezesc eu sau Cătălin. Mai târziu am plecat şi noi spre Bucureşti. Aveam bilete pentru un tren spre Braşov, pe 15 februarie. Pe 14, la ora 16, am vorbit cu tata pentru ultima dată la telefon. Îl sunasem să-i spun că a avut Cătălin o problemă cu biletul de tren până la Bucureşti. Ultimele lucruri pe care i le-am spus au fost: “Ne vedem joi acasă, tati. O să îți povestesc cum a fost la Braşov. Te pup”. Dacă aş fi ştiut ce avea să se întâmple, nu aş fi plecat în veci de acasă, aş fi stat acolo, poate că nu ar fi murit dacă eram acasă şi-l simțeam că îi e rău. În seara de 14 februarie am sunat-o pe mama pe la 9, erau amândoi acasă, mama se uita la serialul ei şi tata la o emisiune ce îi plăcea lui. Le-am zis “noapte bună” şi că o să îi sun mâine când mă trezesc să plec spre gară. Am mai stat puțin trează şi am adormit pe la 11. La 4 dimineața mă trezeşte bâzâitul telefonului. Era mama. Prima dată i-am închis şi i-am trimis un sms. Mă gândeam că mă sună sa vadă dacă nu cumva luasem un tren mai de dimineață spre Braşov. Nici prin gând nu-mi trecea ce avea să-mi spună. I-am răspuns şi mi-a spus doar: “Nu mai pleca nicăieri, vino acasă, îi e rău lui tata, am chemat salvarea”. În momentul acela mi s-au tăiat picioarele şi am căzut lângă birou. M-a prins Cătălin, altfel mi-aş fi dat cu capul de ceva. Am plâns în continuu. În jumătate de oră, am sunat-o eu pe mama să văd cum se mai simțea tata. Mi-a răspuns şi mi-a zis aşa: “Mami, nu o să te mint. Tata a murit. Nu au mai avut ce-i face cei de la salvare.” În momentul acela mi-a căzut cerul în cap. L-am sunat pe fratele meu mai mare, să-i spun şi lui, dar era prea de dimineață şi el încă dormea. Cătălin m-a dus până la pat, dar eu m-am ridicat şi am început sa mă îmbrac. Trebuia să ajung acasă. S-au trezit între timp şi părinții lui. Au fost şi ei şocați de veste. Mama lui ne-a dus la gară de unde am luat primul tren spre casă. Am plâns cu lacrimi amare tot drumul. Când am intrat în casă, m-am repezit plângând în brațele mamei. Iar apoi m-a dus la tata.. era întins pe pat, şi părea că dormea.. avea un zâmbet ştrengăresc pe sub mustață. Era aşa de liniştit.. zilele ce au urmat au fost crunte. Au fost 3 zile de priveghi şi în toate am stat acolo, cu el. Plângeam, şi-l rugam să se trezească şi să vină acasă. Dar nu mă mai auzea.. nu se mai putea trezi. Mă uitam la toți oamenii ce veneau acolo, nu cunoşteam pe nimeni. Îmi auzeam rudele vorbindu-mă de rău, că nu eram acasă, că eram plecată “la gagic”, de mama spuneau că dormea şi ca abia s-a trezit. Tata a murit noaptea, în somn, mama s-a trezit auzindu-l cum îşi trăgea sufletul. Ea a făcut tot ce i-a stat în puteri. Dar cel de sus l-a vrut acolo. A trebuit să lase tot şi să plece. Ziua înmormântării a fost cumplit de dureroasă. Ştiam că nu o să-l mai văd niciodată, că nu mai am cu cine râde pe tren când vin seara de la facultate, că nu mai avea cine să-mi dea sfaturi cum o făcea el. Toată viața mea aşa cum o ştiam, s-a sfârşit în momentul în care am văzut cum e coborât sicriul în cavou. Au trecut aproape trei luni, şi mie tot nu îmi vine să cred. Mai am momente când îmi vine să-l sun şi să-l întreb de atâtea chestii. Dar cine să-mi mai răspundă? Vă spun tuturor ce îmi veți citi postarea, prețuiți-vă părinții, aveți grijă de ei, mergeți cu ei la medici. Căci în momentul în care veți trece prin ceea ce trec eu acum, vă veți dori să fi făcut toate astea mai din timp, dar nu veți mai avea cum. Tatăl meu a murit pe 15 februarie 2017, anul în care eu urmează să-mi serbez a 20-a aniversare. Nu mi-aş fi închipuit că o voi face fără el.

[adianghel]

călătorii fără identitate

8:23. Ies pe ușă grăbit. O încui, iar în felu-mi specific de a face ceva ca mai apoi să verific, abia după evenimentul cu răsucirea cheii în ială, mă apuc să mă caut de chei, portofel, dureri, gânduri, cabluri, internet, niște sărutări lăsate undeva prin centru, iar sufletul e sigur în Pipera. Dar e mobil, la fel ca mobilul meu care sună.

Așadar e ok. Totul este și va fi bine.

8:57. Ajung la Gara de Nord. Dacă s-ar desface și albastrul cerului să văd ce-i în spate. Mă bate. Soarele. Răsare. Ridurile de pe față zâmbesc anacronic. Mă întâmpină trei cozi de mamut, ba nu, patru, plus alte două mai mici dacă-aș fi dormit la vagon cușetă. Rege pe patul cu roți.

9:10. Sunt pe același loc, la aceeași coadă. Trenul meu pleacă în 20 de minute. 1783. IR. Îl anunță la stație. Nu-i fac vreun laudatio, ci doar se spune așa, pe șleau: nu mai sunt locuri, reorientați-vă. 

În fața cozii mele, o brunetă ține într-un mod foarte suspicios un copil sub tejgheaua recepției de la casă. El e sub tejghea, ea are un picior în fața lui imitând o barieră. Piciorul ei inspiră sexualitate, feminitate, dar în același timp mă lasă să văd grija. După el, un copil albastru și alb se joacă cu propriile-i degete. 

Aplecată, scrie disperat și aruncă niște acte prin fața ghișeului. Oamenii mormăie. Ei nu vorbesc. Păru-i răvășit, creț, transpirat, grăbit până și el să ajungă undeva.

Și înțeleg că acolo se stă pe loc.

Pentru prima dată nu înjur. Nici măcar în gând. Pentru prima dată sunt rezervat, iar chiar dacă timpul meu a fost pătat din nou și nu-l mai pot mânca așa cum îmi stabilisem de fapt, tac. Tac pentru că nu știu. 

Iar în fața mea, o altă femeie care nu-mi inspiră altceva decât am, disperare, conduc, autoritate, mamă, disciplină, comunismul te mănâncă. Începe să urle. Urletul ei mă face să vreau s-o plesnesc. De față cu copilul ei, o fată drăguță care trage de-un troller cât ea pentru că maică-se e ocupată să înjure și să facă ordine în CFR. ASTĂZI STAȚI TOȚI DREPȚI PÂNĂ ÎMI IAU EU BILETUL!

9:15. Doamna aceea brunetă își rezolvă problema, iar acum șirul curge de zici că se scurge în buticul de bilete CFR, asemeni unui sandviș italienesc lung pe care cineva îl mănâncă bucată cu bucată, gură cu gură. Ajunge și această blondă spălăcită cu al ei copil-măgar legat cu mâinile de troller și spatele de ghiozdan. Geacă mov, un mov oribil, un mov de iarnă gros, blugi și ghete maro, geanta pe antebraț, portofelul în mână, începe un monolog pustiu și plin de salivă: pentru 10 și un sfert vreau pentru că ați stat după vaca asta să completeze!! trebuia să o lăsați să completeze lângă, dacă e proastă și să lasați șirul să meargă, nu să pierdem toți trenul din cauza vacii ăleia!!

În fața mea, mai începe o rafală. Ea și doamna mâini-încurcate de la un CFR lipsit de identitate. Tonul ei sare peste tonul încurcat al doamnei încurcate, într-o voce ușor robotizată, pentru că ăsta-i trendul zilei de ieri și astăzi.

După ce reușește s-o potolească pe femeia asta de la care, inițial, aș fi avut niște pretenții de decență, i se spune: vaca aceea era o asistentă cu un caz social (n.r. copilul) de care avea grijă și trebuia să o ajutăm repede. ne pare rău dacă pentru dumneavoastră este o vacă, dar noi nu jignim și nu v-am jignit nici pe dumneavoastră. ne facem treaba așa cum putem.

Auzind acestea realizez că în spatele cfr există poate, puțină identitate.

Femeia blondă tace. Copilul nu a auzit și-mi pare așa rău că a trecut pe lângă el momentul acesta.

Își ia biletul, trage copilul care trage trollerul și se pierde în pădurea de genți-oameni.

Și mă chinui acum să rămân echidistant, să nu mă cobor nicăieri, dar România a murit de mult. Pentru mine decesul s-a înfăptuit și au rămas cadavrele. E plină lumea de cadavre vorbitoare. 

Ori

Oameni fragezi, roboți cu acte, cu chiloți de metal și principii oțelate, deveniți ipocriți, idioți plecați din Babel cu interese personale mai puternice decât adevărul, iar adevărul oriunde ar fi, e un interes prea mic la scară largă pentru a fi dezgropat și pus într-un interes unic comun. 

M-am hotărât tot astăzi, pentru interesul meu benefic, c-o să-mi cumpăr mașină cândva, dar niciodată și nicicum nu voi putea renunța la aceste momente ce mă duc singular aproape de plural, să văd nuanțele de gri închis de pe fețele fiecăruia, disperat cu orice preț să ajungă din punctul A în punctul B, chiar dacă asta ar însemna călcat pe cadavre, anularea propriilor principii oțelate, lipsa de respect, ignoranță și prostie.

M-am răzgândit. Rămân la cadavre vorbitoare.

Și poza atașată vrea doar să inspire puritate, inocență, adevărul alb cum sunt deschise culorile fotografiei. Acolo simt că sunt, acolo mă voi întoarce mereu.

10:32. Cu un autobuz roșu lunguieț, plec din autogară pe autostradă cu viteză mare, gândurile spunându-mi: șofer, du-mă acasă, iar Timofei Pnin întâlnindu-se cu fiul său undeva după pagina 100.