#muntii grohotis

[mergpemunte]

Prima tura din 2018 - Varful Nebunul Mare din Muntii Grohotis.

New Post has been published on http://www.mergpemunte.ro/varful-nebunul-mare-muntii-grohotis-drumetie-2018/

Prima tura din 2018 - Varful Nebunul Mare din Muntii Grohotis.

Am inceput anul 2018 cu o prima drumetie, la invitatia unui prieten cu care am fost de mai multe ori in drumetie. Cum nu mai urcasem in Muntii Grohotis pana acum, am acceptat invitatia imediat, mai ales ca nu urcasem pe munte in 2018 😀

Desi era ianuarie, vremea era una primavaratica, atat in Bucuresti cat si in zona statiunii Cheia, pana unde am facut cam 2 ore. Am lasat masinile pe marginea drumului,aproape de intrarea in Cheia, am traversat, am trecut bariera si am inceput sa urcam prin padure pe nemarcat.

Singurul din grup care mai fusese pe acest traseu era colegul care m-a invitat. Nici el nu isi mai aducea aminte cu exactitate traseul, dar nu era complicat. Trebuia sa urcam pe o culme pana la un prim varf golas, de unde se vedea Varful Nebunul Mare. Cred ca nici daca iti doreai sa te ratacesti, nu prea aveai cum.

Dupa ceva mai bine de o ora de urcat, am ajuns in punctul unde candva era granita cu Austro-Ungaria, marcat in prezent cu un morman de pietre. La un moment dat am intalnit marcajul banda galbena, dar nu am fost pe faza ca sa identific de unde venea. La fel a si disparut marcajul, dintr-o data.

La primul varf golas am oprit pentru o mica pauza de masa si de hidratare dar si sa admiram privelistea. De aici aveam o perspectiva interesanta asupra Muntilor Baiului si vedeam si Nebunul Mare, pana unde mai aveam de mers cam o ora. Se vedeau si Bucegii insa asteptam sa ii vedem de pe Nebunul Mare.

Nu am zabovit mai mult de 10 minute si am pornit spre Nebunul Mare. Mai intai trebuia sa coboram putin, intr-o sa destul de adanca, apoi sa urcam Nebunul Mare. Cred ca am mai mers inca 40 de minute pana pe varf. In total sa fi fost 3 ore si ceva, de la masini si o diferenta de nivel de 700-800 de metri. Oricum, un traseu foarte usor, lejer dar fain. Zapada nu am prea intalnit pana aici si nici pe Nebunul Mare nu era. Pana sa urcam la varfulet, am prins un cadru fain cu creasta Grohotisului si Ciucasul. Nu fac eu cine stie ce poze, dar tot sunt faine, cel putin pentru mine si pretentiile mele actuale.

Pe varf am stat foarte putin, cred ca maxim 10 minute, asta si pentru ca batea vantul cam tare. Dar era foarte frumos, senin, soare, iar privelistea merita toti banii, cum s-ar spune :)) Bucegii, Baiului(Neamtului), Grohotisul, Ciucasul, Clabucetul Maneciului, Tarau, Muntii Buzaului, toti se vedea de aici, desi altitudinea Nebunului Mare este de doar 1472m.

La coborare am intalnit ceva zapada, fix sub Nebunul Mare, insa a fost si singura portiune din intreg traseul. Prin padure, un ochid e apa inghetat, care arata foarte fain, putin atipic.

Am coborat pe zi, dupa 5-6 ore de mers si la sosea, am mai tras o ultima poza cu Ciucasul, printre paduri.

[mergpemunte]

Valea Lamba, Postavaru, Noiembrie 2020

New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/valea-lamba-postavaru-noiembrie-2020/

Valea Lamba, Postavaru, Noiembrie 2020

Postavaru este un munte aproape de casa, si imi este foarte comod sa vin chiar si cu trenul. Aici am si partiile pentru care vin iarna de cateva ori pe sezon, tocmai de aceea, Postavaru este muntele pe care am fost cel mai des.

In noiembrie 2020, pe final de an, un prieten cu care am mai fost in drumetie prin 2016, cand am incercat sa ajungem la Vf Omu, vara, si ne-am intors din cauza zapezii.

Traseul ales a fost prin Valea Lamba Mare, de la gara din Timisu de Jos, urmand marcajul cruce albastra, care tine drumul forestier pana la un punct.

Pentru a nu rata cea mai spectaculoasa portiune a traseului, am deviat din traseul marcat, la o bifurcatie, urcand chiar pe firul vaii abrupte, aici nefiind traseu marcat, insa nici sa te ratacesti nu ai cum, caci singura directie e in sus. Mai greu e sa nimeresti intrarea pe sectiunea asta, daca nu ai mai fost niciodata. Traseul urca pe o culme, pana ajunge in zona Platoului Ruia, in timp ce ruta asta duce direct sub varf, urmand sa mai urcam putin, pe partie.

De data asta am si filmat si am reusit sa editez si sa postez clipul in timp record, avand in vedere ca sunt clipuri de un an doi, pe care nu am reusit inca sa le editez.

Am pornit pe traseu pe la 9:40 si, socoteam noi, ca la maxim 1 sa fim la varf, ca sa avem timp sa prindem un tren si sa ajungem acasa pana in ora 23, cand se aplica acea carantina de noapte.

Dupa aproape o ora, drumul se pierde si incepem sa castigam altitudine. Traseul e lejer dar nefiind chiar atat de circulat ne gandim la ursi. Chiar pe la bifurcatie, unde este si o sageata care indica traseul marcat, auzim niste voci. Primii drumeti pe ziua de azi. Nu ne asteptam sa mai vina cineva din urma. Ne ajung din urma doi drumeti, cu care schimbam cateva vorbe. Ei erau din Brasov. N-aveau nici un tren de prins.

Portiunea printre peretii de stanca, mi s-a parut mult mai scurta fata de prima oara cand parcurs Valea Lamba, cu Ioan Stoenica. Cauciucul ala mare e tot acolo, pentru cine vrea sa stie :))

Pe la 1500m, incepem sa vedem deasupra norilor. Cu cat urcam mai mult, cu atat se vede mai bine, marea de nori, spre Piatra Mare.

Brazii cu expunere nordica sunt plini de chiciura iar valea asta devine din ce in ce mai inghetata. Nu apucam sa alunecam bine, caci se si termina valea si iesim pe partie.

Aici ne surprinde un parapantist, pentru ca mai apoi sa ne surprinda cat de multa lume este pe munte. Bine, nu pe unde am venit noi ci unde ajunsesem, in apropierea statiei de telegondola.

Cand am vazut cata lume e pe munte, mi-am adus aminte ca era duminica.

Continuam spre varf, sub soarele arzator. Ne incingem si mai dam jos din haine. Sipe la varf era ceva miscare, insa nu foarte aglomerat. Daca te uiti la pozele din articol, nu prea vezi oameni in ele :)) dar asta pentru ca am evitat eu sa fac astfel de cadre. Urmariti episodul filmat in aceasta drumetie si o sa vedeti exact ce si cum 😀

Deja de sub Varful Postavaru aveam privelisti superbe inspre Crai, Iezer si Fagaras, dar de la varf, vedem marea de nori care acopera intreaga tara.

Cateva varfuri ies din nori inspre nord, si incercam sa le identificam. Nu nelamurim si ramane pentru acasa. Ajuns acasa, compar cu Google Maps 3D si ajung la concluzia ca se vedeau Hasmasul si Ceahlaul.

In apropiere, vedem Bucegii, contre-jour, Piatra Mare, Muntii Baiului, Bucegii, Ciucasul, putin din Grohotis si Penteleul. E atat de frumos afara ca am sta in locul asta pana la apus. Din pacate, suntem nevoiti sa intrerupem picnicul si sa coboram rapid, caci e trecut de ora doua.

Coboram pana la statia de telegondola si ne gandim daca sa folosim acest mijloc de transport pentru a ajunge mai repede in Poiana Brasov. Astfel, nu am mai fi pe graba, am avea timp sa prindem si trenul sa si mancam ceva inainte. Zis si facut. Urcam in gondola si mi se pare ciudat sa fiu in ea, si in jur sa nu fie zapada, sa nu ma dau cu placa.

Cativa parapantisti anima peisajul si se intrec cu gondola :)) Ajungem in Poiana si dam de sute de turisti. Ne gasim un loc, la o carnatarie si ne umplem burtile cu carnaraie la gratar si cartofi prajiti. Mancarea campionilor. Pe soarele asta intra bine si un vin fiert :)) Hai inca unu ca mai avem timp.

Am prins si trenul.

[mergpemunte]

Cabana Varful Ciucas - Valea Berii

New Post has been published on http://www.mergpemunte.ro/cabana-varful-ciucas-valea-berii/

Cabana Varful Ciucas - Valea Berii

Cabana Varful Ciucas nu este chiar o cabana tipica de munte ci mai degraba un hotel sau o pensiune mai mare. Totusi, datorita pozitionarii, ofera atat privelisti superbe cat si variante de trasee multiple. Exista mai multe variante de a ajunge la Cabana Vf. Ciucas, insa depinde de unde vii, cum ai gandit traseul si unde vrei sa ajungi.

In Ciucas am mai fost, atat pe Zaganu-Gropsoarele, cat si la Varful Ciucas, atat vara cat si iarna. Nu vazusem cabana si nici nu ma gandeam ca o sa trec prea curand pe acolo, dar, s-a intamplat.

Culmea e ca am gasit camera libera, sunand cu o zi inainte. Era si weekend, deci sanse mici sa gasesti cazare acolo, de pe o zi pe alta.

Chiar si doamna care ne-a facut rezervarea a mentionat ca am fost norocosi. Tocmai anulase cineva o rezervare. Cu rezervarea facuta, plecam sa sarbatorim o ocazie speciala, cu o seara inainte, undeva prin centrul vechi.

Nu mai iesisem prin centrul vechi de cativa ani, cred ca de pe vremea cand eram dj. Am incercat noi sa ajungem cat mai devreme acasa dar nu prea ne-a iesit.

Dimineata, cand a sunat ceasul, parca nu mai aveam chef sa mergem :)) dar am reusit sa ne mobilizam si sa ajungem in Cheia, de unde urma sa luam rucsacii in spate, pe Valea Berii.

Aveam si varianta Muntele Rosu, insa am ales Valea Berii. S-a dovedit a fi un traseu destul de anost, 100% pe drum forestier.

Fiind inceput de primavara, speram sa gasim ghiocei dar si zapada, mai sus.

Am avut parte de ghiocei din belsug, prin padure.

Pe la jumatatea drumului, unde ne intersectam cu traseul ce vine de la Muntele Rosu, intalnim un grup venind chiar de acolo. Jumatate din grup e in blugi si in tenesi, dar cum or fi zis si ei „lasa ca merge si asa”.

Tot pe aici se gaseste si Fantana Prof. Nicolae Ioan, amenajata intre drum si rau. Alimentam cu apa proaspata si continuam spre cabana.

Dupa cateva curbe, drumul urca din ce in ce mai abrupt.

In spate se vede putin din Grohotis.

Tot din spate, vin cateva SUV-uri, si ne dam la o parte ca sa le facem loc. Din ce am inteles, pe aici urca toata lumea cu masina, asa ca nu ne miram prea mult.

Panta devine mai abrupta pe masura ce luam altitudune.

Cu vreo 50-100 de metri inainte de cabana, coteste mult la stanga, la fel de abrupt.

De aici vedem mai bine spre Grohotis dar vedem si spre Zaganu.

Si cu cat mai inaintezi cativa pasi, cu atat se arata mai mult, si din cabana si din munte.

Traseul asta a durat aproximativ doua ore si jumatate fiind unul lejer, cu tot cu panta lui. Dupa cum am constatat, nu are prea multe repere dar privelistea din zona cabanei merita sa urci, chiar si pe Valea Berii.

Ajunsi la cabana, suntem intampinati de frumusetile astea de pisici.

Ne cazam si repede ne asezam la masa. Se mananca bine aici si la preturi decente iar noi suntem rupti de foame. Nu prea am apucat sa mancam pe traseu. Ce-i drept nici nu prea iti venea sa te opresti, cu exceptia momentelor care au fost intr-adevar dragute. Ghioceii, izvorul, iesirea in golul alpin.

Dupa masa, iesim pe afara, in cautare de peisaje. Ne uitam spre Varful Ciucas fara sa ne gandim sa il si urcam. Pana la cabana nu am dat de zapada, insa de aici inspre Varful Ciucas, mai era destula zapada.

Peisajul de la Cabana Vf. Ciucas este generos. Vezi zona stancoaasa cu Varful Ciucas, intreaga creasta Zaganau-Gropsoarele, dar si o buna parte din Muntii Grohotis, de vizavi.

Urcam putin, de la cabana, in cautare de alte peisaje. Zona cu Varful Ciucas se vede mai bine de aici. Cred ca suntem pe Varful Chirusca. Este o antena aici, sau un releu, ceva de genul.

Ma gandeam ca ar trebui sa vedem si Siriul si nu m-am inselat.

Masivul Tataru s-ar fi vazut in dreapta de Siriu, dar vederea este blocata de Culmea Zaganu-Gropsoarele.

Incepe sa se insereze si incerca sa prind si eu niste cadre dragute, asa cum imi ies ele :))

Ne retragem inapoi la cabana, unde atmosfera e destul de linistita, comparativ cu ce ma asteptam eu sa gasesc :))

Nu e haos, nu prea e galagie, dar parca nici nu sunt foarte multi turisti.

Ramanem la cina si ne bucuram de mancarea calda si buna, dar si de compania pisicilor torcatoare, care ne dau tarcoale pe la picioare.

Bineinteles ca impartim mancarea cu ele si ne imprietenim si mai tare :))

Mi-a placut cabana asta. Si interactiunea cu personalul si curatenia si mancarea. Nu mai zic de pisici 😀

Eu am o pisica acasa si imi plac la nebunie, mai ales daca sunt prietenoase si stau la mangaiat.

O sa revin cu siguranta la Cabana Varful Ciucas!

Dupa o noapte linistita, ne trezim mai odihniti si pregatiti sa ne intoarcem acasa. Este o vreme mai inchisa iar asta se resimte si la temperaturi.

Luam micul dejun si apoi incepem scurta coborare spre masina. Am facut cam o ora si jumatate la coborare si am avut suficient timp sa vizitam cele doua manastiri din zona, pe care nu avusesem timp sa le vizitez niciodata, Manastirea Cheia si Manstirea Suzana.

[mergpemunte]

Mic circuit in Leaota - Piatra Dragoslavelor si Varful Vartoapele

New Post has been published on http://www.mergpemunte.ro/mic-circuit-in-leaota-piatra-dragoslavelor-si-varful-vartoapele/

Mic circuit in Leaota - Piatra Dragoslavelor si Varful Vartoapele

Printre munca si alte deplasari, in noiembrie, am vrut sa prindem macar o tura pe munte. Voiam ceva lejer, de o zi, un mic circuit, si sa fie aproape de casa. De Valea Prahovei nici nu se mai punea problema, la cat de des ajungem pe acolo, asa ca am ales alta vale, alt munte, ceva la care ma tot gandeam in ultima vreme.

Piatra Dragoslavelor este un munte mai mic, de 1400 de metri, dar tare spectaculos. Dupa un mic research, gasim toate informatiile de care aveam nevoie pentru a face acest traseu. De mentionat ca acest munte, Piatra Dragoslavelor, apare si cu alte denumiri in diferite surse, cum ar fi Muntele Prislopului sau Muntele Vartoapele. Desi n-ai zice, face parte din Muntii Leaota.

Din Bucuresti am facut cam 2 ore si jumatate pana in zona Cabanei Frasin, de unde incepe traseul nostru. Auzisem ca cei de la cabana au meritul de a fi marcat acest traseu.

La data publicarii acestui articol, Cabana Frasin a suferit mari pagube in urma viiturilor din la inceputul lunii iuilie 2019. Speram ca vor reusi sa o scoata la capat, la fel ca zecile de gospodarii afectate din intreaga zona, Rucar-Dragoslavele.

Din drumul principal am mai urcat putin cu masina, pe drumul de tara care este urmat si de traseu, desi puteam bine mersi sa o lasam jos, la asfalt. Despre asta va voi povesti mai multe spre final.

Am pornit pe traseu pe la 10 dimineata cu gandul sa urcam pe triunghiul albastru, pe Piatra Dragoslavelor, la Varful Vartoapele si sa coboram apoi prin Valea Luncii inapoi, in acelasi loc.

Tot traseul nu trebuia sa dureze mai mult de 5 ore, cu tot cu pauze. Voiam sa coboram pe lumina. Nu ma omor cu condusul pe intuneric, prin zonele alea.

Inceputul traseului tine drumul si ambele marcaje se regasesc pana ce drumul se pierde si se ajunge la o proprietatea privata ingradita. Avem in fata „Piatra Dragoslavelor” si ne gandim ce frumos va fi cand vom ajunge si noi acolo, in cateva ore.

De aici se poate continua inainte, pe Valea Luncii, ocolind proprietatea respectiva sau se poate urma triunghiul albastru, care coteste brusc dreapta si incepe sa urce prin padure.

Asa am facut si noi. Fiind noiembrie, poteca este acoperita cu un covoras generos de frunze si pe alocuri pare ca urcam pe gheata.

Nu stiam ca urmeaza o portiune cu grohotis, portiune pe care nu aveai pe unde sa o ocolesti. Noi am mai tot mers pe grohotis, dar asta era parca mai instabil ca cel din Piatra Craiului. O combinatie de pietre, iarba si frunze. N-ai vazut asa ceva :))

Aici am avansat foarte greu, fiind necesare vreo 20-30 de minute ca sa trecem de grohotis si sa continuam spre Varful Vartoapele.

In continuare, poteca tine o crestuta pietroasa dar foarte interesanta, de unde vedem mai bine zona, de sus. Asta cred ca este cea mai spectaculoasa parte a traseului. In stanga avem padurea iar in dreapta prapastia. Zona asta stancoasa este cireasa de pe tort, in ce priveste traseul asta. Cred ca de-asta merita urcarea aici. Pe langa argumentele indiscutabile de geul :miscare, natura, privelisti. Aici regasesti peisaj muntos, stancos, ceva ce multi oameni de munte apreciaza. Gasesti aici mai mult spectacol stancos, decat in Baiului :))

Poteca este foarte safe, dar sa stai departe de prapastia din dreapta ta. Oricum, cu cat inaintezi, poteca paraseste crestuta si merge mai pe stanga, prin padure, in siguranta. Pe aici am facut cele mai dragute poze. Atat muntele pe care ne aflam, cat si ceilalti care ne inconjurau, formau cu satele de jos, un cadru perfect de pozat, din toate directiile.

De la grohotis pana pe varf, am mai urcat cam o ora. Urcusul nu este solicitant, cu exceptia ultimei pante, chiar sub varf.

Se vede crucea de pe Varful Vartoapele (1434m)

Dar sa fim seriosi, e o panta pe care o urci in 10-15 minute. Nu ne plangem, ca de-aia venim pe munte, sa urcam 😀

Varful Vartoapele (1434m)

Ajunsi la varf, ne intindem sa mancam. Nu am avut ocazia sa oprim pe traseu asa ca am lasat pauza de masa pentru varf.

Aici se afla o cruce, o mica statie meteo (sau cel putin asta cred ca era) alimentata cu cateva panouri solare. De la Varful Vartoapele, vedem Dragoslavele si Rucarul, vedem Piatra Craiului si Iezer-Papusa, dar si culmi din Leaota, pe care le-am tot vazut la urcare. Mai vedem si Bucegii si mare ne-a fost mirarea sa zarim chiar si releul de pe Varful Costila.

Perspectiva asupra Craiului, dinspre S-E.

Iezer-Papusa vazut de pe Varful Vartoapele(1434m)

Voi vedeti releul de pe Varful Costila?

Vremea nu e rea, desi e cam mohorat. Totusi, apreciem ca nu ploua, dar urmarim atent evolutia norilor de deasupra. Sa nu inceapa brusc o furtuna pe care sa nu o fi anticipat.

Dupa vreo ora, ne pregatim sa coboram, doar ca marcajul nu apare pe nicaieri. Studiasem bine harta si stiam ca trebuie continuam pe creasta, iar ulterior sa facem stanga, prin padure, sa coboram spre Valea Luncii.

Mergem cateva minute fara marcaj. Trecem pe langa un mic horn, o vale stancoasa si abrupta, si ne intrebam daca s-ar putea cobora pe acolo. Evident, nu riscam, nestiind cum continua mai jos, si tinem inainte, prin padurea care deja ne coborase vreo 50-100 de metri altitudine, de la varf.

In cele din urma ajungem la primii stalpi cu marcaj si de aici continuam fara nici un dubiu, spre stanga, pe bulina albastra, pana ajungem in Valea Luncii, de unde marcajul tine valea.

De aici, mergem pe vale, spre stanga.

Pe tot traseul nu am intalnit nici un turist. La coborare, prin Valea Luncii, am intalnit 2 persoane care stateau in padure, nu stiu cat de drumeti erau si ce faceau acolo.

Ajungem jos, la drum, apoi la masina de unde ne pregateam sa pornim spre Bucuresti.

Ziceam ca va povestesc cu drumul si masina. Ei bine, cand am urcat noi, am lasat-o pe marginea drumului, lasand suficient loc pentru alte vehicule. Cand sa plecam, trebuia sa intoarcem, inapoi spre DN. Inainte nu avea rost sa mergem, caci drumul se strica si era ceva de mers pana intr-un loc unde sa putem intoarce. Asa ca decid sa intorc fac intoarcerea din 16 manevre. O stiti, nu? :))

Drum ingust, sant pe o parte, mal de pamant pe cealalta. Dau inainte, dau inapoi, dau inainte, dau inapoi, ajung perpendicular cu drumul. Mai dau o data inainte, pac, raman infipt cu botul, in micul mal de pamant, avand o masina cu garda putin mai joasa. Incerc sa dau cu spatele, dar nici o sansa. Raman infipt acolo. Rotile se afunda mai tare, botul se aseaza de tot pe pamant. Cum naiba iesim de aici?

La coborare, dupa proprieteatea ingradita, despre care va ziceam la inceput, unde se termina drumul, erau cativa localnici, la relaxare dupa munca. Ma gandesc ca ei sunt singura sansa asa ca ma intorc pe drum, sperand sa ii mai gasesc acolo. Nu ajung la locul respectiv, ca ma si intalnesc cu ei. Veneau si ei spre sat asa ca ne-am intalnit pe la jumatatea drumului. Le spun oful meu si ma intampina cu „Lasa ca o rezolvam noi”.

Pai sa nu iti vina sa ii pupi? Oameni in varsta dar saritori.

Aduc lopeti, sipci de lemn, chestii, trestii, pana ii vine unuia ideea sa scoatem cricul. O urcam pe cric cat de mult s-a putut, bagam sub rotile din fata multe pietroaie, ca sa o ridicam. Dam cricul jos si ma urc la volan. Dau cu spatele si BINGO, iesim de acolo. Toata operatiunea a durat cam o ora. Nu s-a pus problema sa le dau bani caci erau destul de instariti. Ba chiar, un domn ne-a invitat la el, daca mai trecem prin zona vreodata. Ne-a aratat si casa lui, sa nu cumva sa il uitam.

[mergpemunte]

Drumetie pe Varful Moldoveanu. Am urcat singur pe Acoperisul Romaniei.

New Post has been published on http://www.mergpemunte.ro/drumetie-pe-varful-moldoveanu-urcat-singur-pe-acoperisul-romaniei/

Drumetie pe Varful Moldoveanu. Am urcat singur pe Acoperisul Romaniei.

Dupa mini tura de la Lacul Capra, m-am indragostit de Fagaras asta desi nu am apucat sa vad mare lucru. Eram hotarat sa merg pe Varful Moldoveanu dar stiam ca nu am cu cine sa merg asa ca atunci cand Ioan m-a invitat la tura pe care o planificase, m-am bucurat mult. Drumetia propusa ne urca tot pe Varful Moldoveanu doar ca prin Valea Sambetei.

Din lipsa de oameni, drumetia nu s-a mai tinut si tare m-am ofticat ca nu m-am dus singur in weekend-ul ala, pentru ca asa imi propusesem de fapt, dar am zis sa merg cu grupul, daca tot se planifica. In saptamana ce a urmat, am analizat prognozele in fiecare zi, pana cand spre joi, parea clar ca va fi vreme ok in Fagaras. Eram hotaram si pregatit 100% sa plec singur, sa ajung pe varf in siguranta si sa ma intorc acasa, la fel, in siguranta. Nu doar ca planul meu a iesit exact asa cum l-am imaginat ci pot spune ca a fost mult mai frumos decat m-as fi asteptat.

Trezirea la 4 dimineata. Imi pun de vineri seara alarma, sa ma trezeasca la ora 4 dimineata, dar pana la 1 noaptea inca nu reusisem sa adorm. Ma gandeam deja „oare ce fac daca nu ma ia somnul?” Chiar si-asa, mai aveam 3 ore de dormit. Ma batea un gand sa ma ridic din pat, sa ma imbrac si sa plec direct dar ma gandeam ca nedormit o sa fie foarte greu. Mai facusem asa in tura din Cozia.

Am reusit sa adorm pana in 2 iar la 4 am fost in picioare. Nu am vrut sa dau snooze si m-am trezit hotarat. La 5 eram in masina si ma indreptam spre A1. Pe autostrada nu prea era lumina deloc iar traficul destul de intens pentru ora aia. Ma si gandeam in timp ce avansam pe A1. „Unde naiba ma duc singur de nebun”.

Pe la 6:30 eram in Pitesti si deja se luminase. Am ajuns repede la Curtea de Arges si de acolo la fel de repede pana la Vidraru.

Surpriza de pe Transfagarasan. Era 8 dimineata si eu mergeam nestiutor pe un Transfagarasan care urma sa se inchida in 15 minute. Dupa cateva serpentine ne oprim in coloana si vad cum masinile din fata incep sa intoarca. Toate! Deja ma gandeam ce naiba fac daca nu ma lasa sa trec.

Era clar ce se intampla cu atatia biciclisti pe strada. Urma un concurs sau incepuse deja. Imi vine randul si sunt intrebat incotro. Le spun ca merg pe Moldoveanu si ca nu intentionez sa cobor azi, deci nu imi mai trebuie sosea. Ma lasa sa trec cu jumatate de gura si cu rugamintea sa conduc prudent. Ii multumesc omului (era imbracat in civil, greu de spus cine era persoana dar probabil facea parte din echipa de organizare a concursului) si conduc mai departe bucuros ca nu am fost nevoit sa intorc. M-as fi dus direct acasa la culcare :))

Ajung repede la Balea si ma pregatesc sa imi incep aventura. Iau rucsacul in spate, betele de trecking si pornesc la drum. Inainte de plecare, fac o poza din locul unde am parcat si de unde imi incepeam aventura, pe picoare.

Am urcat in Saua Caprei mai repede ca data trecuta dar sus ma simteam cam obosit. De-abia incepusem cu efortul. Probabil faptul ca am dormit doar 2-3 ore probabil se simtea insa nu asta era principalul motiv. Am urcat eu intr-un ritm prea alert pentru un inceput de tura. In timp ce urc panta abrupta de la Balea, surprind un curcubeu. Un semn mai bun nici ca se putea. Nu ca as fi superstitios dar cand incepi o drumetie lunga si epuizanta iar la inceput ai parte de un curcubeu, moralul creste.

Pana in Saua Caprei merg pe triunghi albastru iar din Sa intru pe traseul de creasta marcat cu banda rosie. Trec de monumentul alipnistilor si urc panta de la Lacul Capra apoi ma vad apoi nevoit sa cobor tot ce am urcat, intr-o caldare cu mult grohotis despre care am aflat ulterior ca se numeste „Caldarea Fundul Caprei”. Pana aici ma intalnisem deja cu cateva zeci de turisti, de diferite nationalitati iar langa lacul Capra erau si doua grupuri ce isi strangeau corturile.

Trec de Lacul Capra si fac poze in locul unde cu doar 2 saptamani inainte, montasem cortul cu prietena mea. Fac poze la Vf Museteica pe care data trecuta l-am confundat cu Arpasul Mic. (varf ce nu se vede de fapt de la Lacul Capra, cel putin nu de unde montasem noi cortul). Trecand de monumentul alpinistilor apare si Arpasul Mic, cu Varful Buda in dreapta lui.

Din caldarea Fundul Caprei incep sa urc domol si de-odata ma trezesc in fata Ferestrei Zmeilor unde erau vreo 10 persoane. Fac in fuga 2-3 poze si continui drumul.

Am studiat bine harta inainte si cunoastem reperele de pe traseu. Doar ca era vant si cum eram singur in gandurile mele, de aici, am continuat sa merg fara sa constientizez ca traversam portiunea numita „La trei pasi de moarte”. Stiam de ea, stiam ca urmeaza imediat dupa Fereastra Zmeilor dar in momentul ala eram atat de focusat incat nu m-am gandit la asta.

De la Fereastra Zmeilor, cu frica de vant si de pericolele din creasta, multi coboara la Podragu. De fapt, cei care s-au razgandit si nu au mai continuat pe creasta, probabil au renuntat si din cauza ca urma portiunea cu lanturi, singura de altfel de pe acest traseu. Cativa continuam spre Nerlinger, monument in fata caruia ma trezesc la fel de brusc ca la Fereastra Zmeilor.

De aici incep sa ma gandesc tot mai des ca am obosit dar stiu ca o sa ajung unde mi-am propus indiferent de oboseala pe care o voi resimti. Si oboseala asta poate fi mai mult mentala iar daca trecem de bariera asta si ne cunoastem posibilitatile, ajungem si la destinatie cu bine si mai bogati sufleteste.

De la Monumentul Nerlinger ma pregatesc moral sa urc panta Arpasului Mare dar pana sa inceapa urcarea, in caldarea din dreapta, vad Lacul Buda.

Cu pasi deloc repezi urc panta si ajuns sus, constat ca mai trebuie sa urc si pe Varful Mircii. Imi sare in ochi o poteca ocolitoare nemarcata. Banda rosie urca varful insa eu nu aveam nici o dorinta sa mai urc aici mai ales ca eram la jumatea drumului si mai aveam alte pante si varfuri de urcat si coborat.

Poteca este evidenta si ocoleste prin stanga dar nu recomand sa o parcurgeti mai ales ca traseul nu trece pe acolo iar marcajul sters, pare sa indice ca „pe aici nu se trece”. Portiunea asta se numeste Brana Nordica si ulterior am aflat, dupa ce am ajuns acasa, ca aici a murit o turista in 2013. Ingrozitor gand.

Poteca este destul de expusa mai ales in 2 puncte unde trebuie sa fii foarte atent la pas, asa ca mai bine urcati si Varful Mircii, in siguranta. Nu exista lanturi iar in caz de ploaie si ceata, riscul de a cadea in gol, este foarte mare. Alegeti varianta asta pe proprie raspundere dar nu o recomand mai ales ca nu scuteste foarte mult timp. Personal nu am simtit nici un risc insa am avut vizibilitate buna, bocanci aderenti, fara ploaie si fara rau de inaltime.

Dupa brana se vede Marele Trapez, pe care il prind in cateva cadre si imi incep coborarea catre lacul surpriza de jos. M-am holbat pe harta zile intregi dar cumva nu imi aduc aminte de lacul asta. Aveam si aplicatia Muntii Nostri dar nu aveam chef sa butonez pe vantul asta. Cobor poteca abrupta, cu atentie, pentru ca pietroaiele astea pot fi instabile la coborare. Ma gandeam cu groaza ca toata panta asta pe care o cobor acum, va trebui sa o urc si maine la intoarcere. Nu ma plang si nu ma vait, mai ales pe munte dar aveam si un bagaj destul de greut. Rucsacul cantarea cam 14kg din care doar cortul, aproape 3kg.

Pe marginea lacului peisajul era dezolant. Ma simteam ca in Bucuresti, pe o strada unde nu a mai venit nimeni sa stranga gunoiul de saptamani bune. Zeci de cutii de conserve arse, in ideea ca se vor evapora?!?! Ambalaje de supe la plic pluteau pe lac si in curgerea de apa ce se formeaza din acest lac. O mizerie pe care nu te astepti sa o vezi acolo. Pe Valea Cerbului te mai astepti, dar acolo?

Incep urcarea spre Saua Podragului si dintr-un schimb de vorbe cu 2 drumeti care se intorceau de pe Moldoveanu, trag concluzia ca mai am 2 ore de mers. Concluzie total eronata, insa imi placea sa ma amagesc cu gandul ca mai sunt doar 2 ore.

Inainte de Saua Podragu, surprind un cadru foarte interesant cu Marele Trapez Vistea-Moldoveanu si alte doua varfuri in stanga, creand o iluzie a unui alt trapez. Probabil varfurile care par a forma al doilea trapez sunt si Ucea Mare si Tarita.

Ajuns in Saua Podragu, vad in stanga mea salba de lacuri si Cabana Podragu. Fac repede cateva poze si nu stau la iarba verde, pentru ca vantul bate din ce in ce mai tare.

Trec apoi pe sub varfurile Tarita si Podul Giurgiului iar in dreapta imi apare Valea Buda. Marele Trapez este mai aproape ca niciodata si de aici ma gandesc doar la urcarea abrupta pe Vistea Mare, vazand panta abrupta mai de aproape.

De la Podragu, poteca nu mai urca pante cu inclinatie foarte mare iar pana la baza urcarii pe Vistea, merg fara prea mult efort. Daca pana aici vantul batea tare, de aici incolo vantul a devenit o problema reala. Batea atat de tare incat ma misca din loc, cand paseam.

Doi drumeti care coborau de la Moldoveanu, imi ridica moralul anuntandu-ma ca pe Vistea Mare, vantul nu bate atat de tare. Chiar imi faceam griji de trecerea de pe Vistea pe Moldoveanu, cu vantul asta. Urcarea pe Vistea Mare am facut-o destul de lent. Oboseala, rucsacul si vantul imi ingreunau fiecare pas. Poteca serpuieste dar uneori se apropie prea mult de prapastie si cu vantul asta atat de puternic, prefer sa urc pe o poteca imaginara decat pe poteca propriu zisa. Merg mai la dreapata, pentru a nu risca o cadere aici. Cu vantul asta chiar nu era imposibil sa se intample asta, mai ales ca nu am vreo constitutie solida. (pe romaneste, „ma lua vantul”)

Ajung pe Vistea Mare si constat cu surprindere ca drumetii de mai jos aveau dreptate. Vantul e mai potolit aici iar trecerea pe Moldoveanu nu va fi o problema.

Daca intre Podragu si trapez, nu am intalnit mai mult de 5-6 turisti aflati in coborare, pe creasta de legatura intre Vistea si Moldoveanu era bulevard. M-am prins ca au venit prin Valea Rea, pe unde accesul este muuuult mai facil, desi cred ca drumul ala de 2 ore pe forestier, te oboseste mai tare ca mersul pe jos. Ma gandesc sa las rucsacul pe Vistea, ca sa nu ma mai car cu el pe Moldoveanu si inapoi dar renunt la idee si prefer sa il iau cu mine. Cum l-am carat pana aici 6 ore jumatate, pot sa il car in continuare. Ma gandeam „Cum ar fi sa nu il mai gasesc la intoarcere?” Tot pe Vistea Mare intru in discutie cu doi drumeti pe care ii intreb daca au semnal si pe care ii rog sa trimita un sms pentru mine. Aici toata lumea parea sa aibe semnal, mai putin eu. Baietii ma servesc cu un sms si toata lumea din Bucuresti, care se gandea la tura mea solo de pe Acoperisul Romaniei, rasufla usurata. Ii multumesc si pe aceasta cale, chiar daca, probabil, nu va citi niciodata acest jurnal.

Ma aflam pe Varful Vistea si nu puteam sa nu ma bucur, pentru ca ma aflam pe al treilea cel mai intalt varf din tara. Desi este aproape la fel de inalt ca si Varful Moldoveanu, Vf. Vistea sta in umbra fratelui mai mare si doar o bara cu un steag in varf il marcheaza.

Trecerea pe de pe Vistea pe Moldoveanu nu mi s-a parut mai periculoasa ca pasajul „La trei pasi de moarte”, dar trebuie mare atentie la cataratul pe stanci, mai ales cand vin turisti din toate directiile. Chiar cand treceam Spintecatura Moldoveanu, imi piuie telefonul de notificari, semn ca a prins semnal. Ma opresc intr-o zona fara pericole si imi sun prietena, sa stie ca aproape am ajuns cu bine.

Nu cred ca a durat mai mult de 20 de minute si am ajuns pe Acoperisul Romaniei. Pentru prima oara ma aflam pe cel mai inalt varf din tara, aceasta fiind si cea mai mare altitudine la care am ajuns vreodata.

A fost un drum lung si obositor insa a meritat fiecare moment, in special momentul bucuriei de a fi ajuns pe Varful Moldoveanu. Totusi, mai aveam de coborat la refugiu si de trecut din nou prin Spintecatura asa ca nu am stat mai mult de 10 minute pe varf. Pe varf au ajuns imediat dupa mine si alti trei drumeti iar dupa ce ne-am salutat, ne-am facut poze unii altora. La intoarcerea pe Vistea, trag in poza refugiul(care se vedea mic, mic) si incep coborarea cu gandul la mancare.

Cum coboram, mi-am adus aminte de lacul de sub trapez, Iezerul Triunghiular, si fac rapid o poza.

Cum am inceput coborarea de pe Vistea, vantul ala nebun, care era si la urcarea pe acelasi varf, a revenit. Era din ce in ce mai clar ca voi dormi la refugiu si nu la cort. Coborarea nu a durat mai mult de 20 de minute dar a parut mult mai lunga. La refugiu mai erau doar doi drumeti dar pana am apucat sa schimbam cateva vorbe si sa mancam ceva, au inceput sa apara si altii.

Pana la 9 seara, refugiul era plin. Un grup de 5-6 persoane, a dormit pe jos pentru ca nu mai erau locuri la priciuri. Norocul lor ca au avut o saltea dubla, unde au incaput aproape toti si astfel au dormit pe moale, chiar bine as spune eu. Peste noapte a plouat putin dar in refugiu, temperatura era perfecta ba chiar imi era cald in sacul meu de 3 sezoane, Trimm Balance.

La 7 dimineata eram in picioare si ma gandeam cum ies din refugiu, fara sa ii calc pe oamenii astia. Mai ales ca eram si la „etaj” si ei inca dormeau. Imi fac loc, pasesc pe saltea printre oameni si ies din refugiu. Am mancat ceva rapid si apoi am pornit spre Balea, pe o vreme superba.

Fata de ziua precedenta, astazi aveam parte de vremea ideala de batut potecile Fagarasului. Era senin, soarele ardea iar vantul era aproape inexistent. Pornesc la drum si cu gandul la prima urcare, poate si cea mai solicitanta. Mai fac o poza la Iezerul Triunghiular si incep urcarea.

De la Refugiu nu cred ca am facut mai mult de 40 de minute pana pe Vistea Mare, unde nu am zabovit si am inceput coborarea. Ma intalnesc cu doi turisti din Ucraina, care urcau de la Podragu si mai aveau putin pana pe Acoperisul Romaniei. Primii turisti cu care ma intalnesc pe ziua de azi. Coborand de pe Vistea, prin cateva cadre foarte interesante, cu umbra Marelui Trapez, pe muntele din fata. De aici se vad zeci de varfuri printre care si Negoiu, Lespezi, Vanatarea(fie) lui Buteanu, Pdragu, Mircii, Arpasul Mare si altele.

Intre Vistea si Saua Podragu, totul a fost o plimbare relaxanta. Pana in Saua Podragu cred ca am facut aproximativ o ora si jumatate. Deja creasta era intesata de turisti printre care si un grup de belgieni zgomotosi dar si doi cetateni rusi care aveau nevoie de un drum la Brasov, dar pe care nu i-am putut servi, intrucat eu ma duceam in directia opusa, odata ajuns la Balea.

Uitandu-ma acasa pe poze, parca Lacul Podragu seamana cu Marea Neagra. Pare ca se vede si Crimeea :)) iar unde sunt corturile in stanga, parca ar fi Delta :)) Imaginatie bogata!

Ma indrept spre Lacul Podul Giurgiului, unde ii ajung din urma pe belgienii care faceau trecking cu o boxa din care se auze muzica. Not cool, dar incerc sa nu ma simt deranjat de asta.

Aici s-a intamplat ceva, la care nu m-as fi gandit vreodata. Mergand pe malul lacului, cu gandul sa urc direct pe Vf. Mircii, fara alta pauza, aud un strigat „Cristiii”. Intorc capul si pe cine vad. Pe A si I, doi prieteni cu care am batut multe poteci, in special cu A. Ei veneau de la Cabana Podragu, si au ales alt traseu de la Balea, altfel cine stie, poate ne-am fi intalnit pe creasta, la venire.

Nu credeam ca voi vedea chipuri cunoscute in drumetia asta solitara dar sa ii intalesc tocmai pe cei cu care am fost de atatea ori pe munte, nici atat. Bucuria a fost atat de mare incat am abandonat gandul de a continua solo pana la Balea si am ramas cu ei.

Drumetia in trei a fost foarte placuta, chiar daca o mai luam eu in fata, cum am obiceiul. Totusi, ma opream din cand in cand, ca sa ne regrupam. Chiar voiam sa merg cu ei, daca tot ne-am intalnit. Urcarea de la Lacul Podul Giurgiului pe Mircii a fost greoaie si ca la venire, am ales Brana Nordica pentru a evita sa mai urc pe varf. Inainte de a alege Brana Nordica a Varfului Mircii, i-am atentionat despre pericolele acelei portiuni, asta ca sa nu se ia dupa mine in necunostiinta de cauza. Au venit si ei tot pe brana si am trecut toti in siguranta.

Pana dupa Monumentul Nerlinger nu a mai fost de urcat si ne-am mai dezmortit picoarele putin. Incepem apoi urcarea Arpasului Mic pe curba de nivel si inainte de a face stanga pe dupa Arpasul Mic, mai trag un cadru cu Arpasul Mare, pentru caurma sa nu il mai vedem.

Ajungem curand in Portita Arpasului, la portiunea numita „La trei pasi de moarte”. Acum este momentul cand realizez ca eu am trecut pe aici ieri fara sa ma gandesc o secunda ca trec „La trei pasi de moarte”.

Trec de lanturi primul, ca sa nu stau „in trafic” , mai ales ca erau peste 10 oameni care asteptau sa apuce lanturile si ma gandeam ca va dura mult daca stau la mijloc sau la urma. Trec rapid de lanturi si de Fereastra Zmeilor fara sa mai opresc. In coborare spre Caldarea Fundul Caprei, aleg o poteca imaginara pe iarba si alunec. Nu era o zona expusa asa ca nu a fost nici o problema insa asta mi-a reamintit sa fiu mult mai prudent si sa nu merg pe iarba!

Ajung in Caldarea Fundul Caprei si aici fac o pauza de jumatate de ora, ca sa ii astept si pe colegii mei. Savurez peisajul, ma bucur de vremea buna, imi aerisesc talpile si stau la soare. Ajung si cei doi si pornim spre Lacul Capra. A si I se odihnisera la Fereastra Zmeilor, de-aia si durase jumatate de ora sa ne reintalnim. De aici mai aveam doar doua urcari, asa ca ne consideram aproape de final.

La Lacul Capra oprim din nou pentru pauza de masa fiind si ultima oprire. Dupa alta jumatate de ora, incepem urcusul final, spre Saua Caprei. Un urcus mic, pe care aproape ca nu il simtim. Coborarea spre Balea a fost foarte rapida si cred ca din Sa pana la Balea am facut maxim 20 de minute, fara sa ma grabesc sau sa nu fiu atent la pasi.

Dupa 10-15 minute, coboara si cei doi colegi de drumetie si hotaram sa ne oprim undeva pe la Vidraru sa servim o ciorba si o cafea. Am terminat cu bine o drumetie solicitanta dar superba si dupa ce am ajuns cu bine pana in casa, comtempland, am realziat ca asta a fost cea mai tare tura pe munte de pana acum. Chiar daca am avut experiente deosebite in fiecare tura in care am fost, tura asta de la Balea spre Varful Moldoveanu, mi-a ramas in suflet ca cea mai frumoasa de pana acum. Peisajele, maretia Fagarasului, singuratatea de pe traseu, intalnirea cu A si I, atingerea Acoperisului Romaniei, noaptea petrecuta in refugiu, toate au conturat cea mai frumoasa experienta pe care eu am avut-o pe munte pana in prezent. Ma bucur tare mult ca am reusit sa ajung pe Moldoveanu anul asta, pentru ca iarna nu as fi indraznit sa vin, asa ca mai trecea un an. Nu ca pleca muntele undeva, dar imi doream de ceva timp sa ajung pe cel mai inalt varf din Romania si momentul s-a tot amanat.

Traseul ales a fost GENIAL si ma felicit pentru ca nu am mers prin Valea Rea. Parcurgand aproape o treime de creasta a Fagarasului, m-am familiarizat foarte bine cu muntele asta minunat, fata de cum ar fi fost prin Valea Rea, unde nu vedea decat valea pe unde am urcat si ce se vedea de pe varf. Pentru anul viitor, mi-am propus sa pornesc tot de la Balea dar in sens invers, spre Caltun, sa urc pe Negoiu, Lespezi si Hornul Caltunului. Voi vedea daca voi ajunge pe toate 3, dintr-o singura drumetie de 2-3 zile, dar daca prind vremea macar ca acum, nu va fi o problema.

Studiind harta Fagarasului si inainte de tura si dupa, am mai gasit un traseu foarte interesant si anume de la Cabana Valea Sambetei, prin oricare fereastra, pe Varful Urlea si apoi Dara si Hartopul Darei, cu dormit langa Lacul Urlea, fie la cort fie in Refugiul Urlea. Astept vara inapoi asa cum toata vara asta am asteptat iarna, ca sa ma dau cu placa :)) Pana la vara, peste o luna jumate se deschid partiile, asa ca iarna asta cred ca voi trece drumetiile in plan secund, ca sa ma bucur cat de mult pot de partie.