#masacruip

[stiridinromania]

„De la Înălțarea Sfintei Cruci, Avram Iancu, masacrul de la Ip, până la vandalizarea statuii lui Nicolae Paulescu, România oficialităților își trădează istoria pas cu pas”

Interpelarea Dianei Sosoaca din cadrul ședinței Senatului din 14 septembrie 2022La data de 14 septembrie celebrăm cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. În această zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:- aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335;- aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim. https://youtu.be/YRrkETcDjjI Sfânta Cruce a fost aflată din porunca Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Datorită acesteia s-au găsit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul și care sunt crucile tâlharilor răstigniți odată cu El, patriarhul Macarie le-a spus să atingă pe rând crucile de o femeie moartă. Femeia a înviat în momentul în care a fost atinsă de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Hristos. După această minune, patriarhul a poruncit înălțarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul.La data de 10 septembrie îl comemorăm pe Crăișorul Munților, Avram Iancu. Avram Iancu a condus moții în timpul Revoluției din Transilvania anilor 1848 – 1849, însă la scurt timp după evenimentele tulburătoare viața sa a luat o turnură tragică.Cele mai sângeroase conflicte s-au dat în mai 1849 la Abrud și în împrejurimile orașului din Munții Apuseni. Ostilitățile din Transilvania s-au încheiat în august 1849, iar treptat moții au renunțat la arme. Avram Iancu rămăsese un personaj incomod, atât pentru autoritățile ungare, cât și pentru habsburgi. Fusese chiar arestat, în decembrie 1849, de soldații austrieci, în târgul de la Hălmagiu, însă la scurt timp a fost eliberat, în urma intervenției energice a populației.La câțiva ani, după încheierea Revoluției din 1848 – 1849, destinul său a luat o turnură tragică. În vara anului 1852, împăratul Franz Joseph a vizitat Transilvania, unde starea de tensiune între comunitățile română și maghiară continua să existe. Avram Iancu a pregătit întâmpinarea sa la Vidra de Sus, însă în ziua în care Franz Joseph a ajuns pe Muntele Găina, Iancu nu s-a mai prezentat în fața împăratului. Nimeni nu a putut să explice gestul românului, care nu putea fi înduplecat să-și schimbe atitudinea. Episodul a însemnat ieșirea din viața publică a eroului transilvănean.În toamna aceluiași an, Iancu a fost arestat la Alba Iulia, din ordinul unui ofițer austriac, Hoehn, iar în temniță a fost brutalizat. Adus apoi la Sibiu, a fost eliberat în scurt timp, pe motiv că reținerea sa a fost făcută „din greșeală și dintr-un exces de zel al organelor subalterne”.După episodul arestării, un colonel din Sibiu i-ar fi oferit lui Avram Iancu o funcție bine plătită pentru a face uitat incidentul, însă Avram Iancu a refuzat-o. Pentru a duce în derizoriu o luptă de o viață pentru libertatea moților, oficialii induc ideea că Avram Iancu ar fi fost depresiv și nebun, alcoolic, cam ceea ce se întâmplă și în zilele noastre cu cei care îndrăznesc să se opună regimului totalitar de la București sau Sibiu sau instigărilor oficialilor politicienilor maghiari. Avram Iancu a murit la 10 septembrie 1872 într-o sărăcie lucie, lăsat de izbeliște de către chiar cei pe care îi apărase cu prețul libertății și vieții sale.La 10 septembrie 2022, la Țebea, Panteonul Moților, am comemorat 150 de ani de la moartea Crăișorului. Oficialități care nu s-au gândit în viața lor la nația română, ci doar cum să fie premiați de străinii pentru care fac servicii în defavoarea țării, cum ar fi Werner Iohannis sau Nicolae Ciucă, au avut proasta inspirație să întineze pământul sfânt de la Țebea și, mai mult, să polueze atmosfera cu discursuri false, care au fost însoțite de binemeritate huiduieli și acuzații de înaltă trădare. Niciun patriot, niciun naționalist nu a fost lăsat să vorbească despre marele Avram Iancu, doar trădătorii de neam și țară, care ar trebui să fie trași în țepele lui Vlad Țepeș.În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, echipe de soldați horthyști, în parte în stare de ebrietate, conduși de locotenentul Vasvári Zoltán din regimentul 201 motorizat din Budapesta, însoțite de formațiuni horthyste paramilitare, precum și de circa 25 de elemente șovine din comuna Ip, au atacat pe neașteptate populația românească lipsită de apărare, masacrând-o.Împreună cu localnici maghiari și cu membri ai organizației „Straja națiunii” („Nemzetőrség”), trupele maghiare ce făceau parte din armata de ocupație cantonată în orașul Șimleu Silvaniei au ucis 157 de localnici români și un copil înaintea nașterii sale.Mărturiile românilor care au asistat la crimele horthyștilor și au supraviețuit să poată spună grozăviile care s-au desfășurat în fața ochilor lor sunt cutremurătoare: „Fetița mea, în vârstă de șapte ani, dormea, dar la auzul împușcăturilor s-a trezit. A fugit afară și un ungur a lovit-o cu patul armei, apoi a băgat baioneta în ea și a pușcat-o. Am găsit creierii fetiței mele pe ușă, iar capul în curte, fiindcă trupul l-au dus în cimitir.” (Mărturia lui Teodor Brisc, din Ip, Sălaj)La 10 martie 1946 începea procesul criminalilor din Lotul I (Ip, Treznea, Huedin, Zalău, Mureșenii de Câmpie etc.). „Tribuna Nouă” din Cluj scria: „În sfârșit a sosit și acest ceas mult așteptat. În sfârșit, după atâtea suferințe, poporul românesc din Ardeal primește satisfacție pentru anii de chin petrecuți sub regimul cel mai hidos al timpurilor fasciste: anii de teroare și corupție ai ocupației militare horthyste.”Nicio televiziune, niciun oficial nu a vrut să marcheze aceste evenimente. Nu sunt „politically correct”. Oficialii maghiari și asociația ce se dă partid, dar nu e, UDMR, nici nu permit să existe vreo mențiune despre un trecut întunecat care a dus la comiterea de grave atrocități împotriva românilor.„Un popor care nu-și cunoaște istoria și eroii, e ca un copil care nu-și cunoaște părinții”, spunea Nicolae Iorga.La data de 11 septembrie 2022 are loc un act abominabil împotriva descoperitorului insulinei, Nicolae Paulescu. Statuia din București a lui Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, a fost vandalizată. Dacă vă închipuiți că fenomenul neobolșevic „cancel culture” va ocoli România, vă înșelați.Dar ce a scris Nicolae Paulescu încât să deranjeze la peste un veac după nașterea sa?Una dintre cărțile sale este „Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul și Francmasoneria”.La data de 12 septembrie 2022, naționaliștii din București au curățat statuia și soclul, dând dovadă de conștiință națională și spirit civic. Felicitări celor care au făcut-o!Incidentul vine pe fondul unui veritabil atac la adresa statuilor și simbolurilor României din Transilvania, între care se numără: „Avram Iancu” la Turda, „Mihai Viteazul” și „Mihai Eminescu” la Oradea, tot „Mihai Viteazul” și „Istoria României” la Sfântu Gheorghe, „Eroii Armatei Române” la Carei sau „Crucea și Martirii Ardeleni” la Cluj-Napoca și „Crucea și Eroii Anticomuniști” la Deva.Această atitudine se înscrie în șirul lung de lipsă a recunoașterii valorilor românești, pentru că Institutul „Elie Wiesel” îi consideră pe românii noștri cetățeni de mâna a doua și îi acuză de antisemitism, deși la vremea când aceștia trăiau termenul nici nu intra măcar în vocabularul nostru. Probabil că urmează Eminescu, al cărui spirit se chinuie să-l omoare de ani de zile.Inclusiv Academia Română a comis un act de înaltă trădare când anul trecut, în 2021, la „Centenarul descoperii insulinei”, la solicitarea aceluiași institut, onor Academia l-a trecut în rândul antisemiților pe unul din cei mai mari inventatori ai acestei lumi și l-a condamnat la uitare, ceea ce nu s-a putut și nu se va putea uita niciodată.Evenimentul „Centenarului descoperirii insulinei” a avut loc sub tutela Asociației Medicale Române, cea mai veche societate medicală din România, înființată în 1857 de profesorul Nicolae Crețulescu, și a treia din Europa, mai veche decât Academia Română, care a fost înființată la 1 aprilie 1866.Citez: „La Congresul de diabet de la Kobe din 1996, într-o discuție cu regretatul profesor Rolf Luft din Suedia (printre altele și fost membru în Comitetul Nobel), îmi spunea: «Nu fi necăjit. (la acea vreme încă se mai vorbea despre descoperirea insulinei de către Banting și Best) Timpul lui Paulescu nu a sosit încă. Sunt convins că el va veni.» Polemica actuală declanșată în jurul lui Paulescu mă face să cred că acea vreme a venit. Nepăsarea și indecizia noastră față de marea moștenire științifică a lui Paulescu a luat sfârșit. Cer să se dea Cezarului ce-i al Cezarului, dar să i se lase lui Paulescu ce-i al lui Paulescu”, spunea academicianul Constantin Ionescu-Târgoviște în revista „Certitudinea”.Pe această cale, solicit tuturor instituțiilor din România, mai ales Academiei Române, să își ceară public iertare față de memoria întinată a ilustrelor noastre personalități, să desfidă categoric toate acuzațiile de antisemitism care se aduc acestora, întrucât românii nu au fost, nu sunt și nu vor fi în veci antisemiți, să se reinstituie adevărul istoric, să se reînceapă reapariția istorică a valorilor și reperelor noastre morale, să fie descoperiți, anchetați și deferiți justiției toți cei care au profanat statuile și amintirea marilor noastre valori, astfel încât să repunem adevărul istoric la rang de cinste. Solicit tuturor academicienilor, oamenilor de știință, istoricilor să înceapă să aibă curaj și să se dezbată toate problemele pe care institute politizate le-au adus în sfera conspiraționismului, anatemizării și acuzațiilor gratuite, fără frică, fără teroarea dosarelor politice și cu demnitatea omului și românului de a-și îndeplini datoria.Îi anunțăm pe cei care îi vor aruncați în uitare pe Avram Iancu, Eminescu, Paulescu, Goga și multe alte valori că nu am uitat cuvintele celebre ale mărețului Decebal: „Atâta timp cât mă voi putea mișca, atâta timp cât va mai fi un singur dac care va vrea să trăiască liber, ne vom bate pentru acest pământ bun și frumos. Dacă nu mai avem cetăți, ne vom bate în ruinele lor și, când va mai fi o singură palmă de pământ pe care să putem sta în picioare, ne vom bate pentru palma aceea. Aceasta-i legea, singura, alta nu cunosc. Ultimul drept pe care-l avem este să ne dăm moartea, dar ultimul! Ajunge! Încălecarea, popor român!" Read the full article