#mariupolis2
Explore tagged Tumblr posts
Text
ANONIMUL 2022, la start. Mai mult de 3000 de spectatori, la premiera națională „Mariupolis 2”
Documentarul „Mariupolis 2”, realizat de Mantas Kvedaravičius, a fost proiectat luni seară, în premieră în România, în deschiderea celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, în prezența a mai mult de 3 000 de spectatori. Filmul este inclus în programul Focus Ucraina, din care mai fac parte „Butterfly Vision” (2022), de Maksym Nakonechnyi, și „Bad Roads” (2020), de Natalya Vorozhbit. Miruna Berescu, directoarea festivalului, a punctat, la gala de deschidere, importanța publicului, dar și a comunității din Sfântu Gheorghe, reprezentată anul acesta de două ansambluri vocale care au cântat melodii în limbile română și ucraineană. „Comunitatea din Sfântu Gheorghe este o parte foarte importantă în această experiență. Pentru mine și alții, ANONIMUL este mai mult decât un festival de film, pentru că cei mai mulți dintre noi plecăm de aici cu întâlniri și amintiri pe care le ținem aproape”. Astfel, în premieră anul acesta, festivalul include în program un atelier destinat adolescenților din satele Deltei Dunării, intitulat „Vocația mea, filmul”. Atelierul la care sunt așteptați să participe elevi de clasele a VII-a și a VIII-a va avea loc în perioada 9 - 12 august, la Sfântu Gheorghe. Participanții vor beneficia de întâlniri cu mai multe personalități din industria filmului și a televiziunii: Emanuel Pârvu, actor, scenarist și regizor, Silviu Stavilă, director de imagine, și Amalia Enache, jurnalist și prezentator TV.
„Vocația mea, filmul” este un proiect socio-cultural de educație nonformală organizat de Asociația FAMart cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Proiectul își propune promovarea culturii cinematografice prin facilitarea accesului copiilor și tinerilor la valorile artei cinematografice, la interacțiunea directă cu cineaști și profesioniști, având astfel un rol integrator în dezvoltarea comunității și, în mod special, în educarea și dezvoltarea tinerilor, oferindu-le noi perspective în alegerea următoarelor etape de studiu. Inițiativa este importantă întrucât susține dezvoltarea și educarea societății, oferind informații și perspective elevilor și tinerilor dintr-o zonă izolată, cu acces redus la artă și cultură. Proiectul se adresează în primul rând copiilor din localitățile Sfântu Gheorghe, Mila 23 și Chilia. În activități vor fi implicați aproximativ 15 de elevi cu înclinații artistice, iar la finalul atelierului ei vor realiza un material video. Programul ANONIMUL 2022 cuprinde mai multe evenimente conexe. Marți, 9 august, de la ora 18:00, cineaștii participanți la festival vor lua parte la o discuție deschisă despre cum vor putea continua misiunea lui Ivan Patzaichin de transformare a Deltei și a comunității din rezervația biosferei, respectând natura, tradițiile și valorile acesteia. „Cum ducem mai departe misiunea lui Ivan” va avea loc în una dintre sălile de cinema din Green Village, cu participarea lui Teodor Frolu și Ivona Patzaichin, reprezentanți ai Asociației Ivan Patzaichin - Mila 23. Miercuri, 10 august, cortul festivalului amenajat în camping va găzdui o întâlnire din seria ANONIMUL Talks, cu actorii Emilia Popescu, Vlad Ivanov, Alexandru Papadopol, regizorul Emanuel Pârvu și producătoarea Miruna Berescu, la care se va discuta despre filmul românesc - „Așteptările publicului vs așteptările realizatorilor”.
Un alt eveniment conex, un concert „Delta Dawn” – Luiza Zan & Iulian Pavelescu, este programat pentru seara zilei de 10 august. Pe 13 august, gala de închidere ANONIMUL 2022 va avea loc tot în camping, de la ora 22:00, când vor fi anunțați câștigătorii. Ea va fi urmată de un concert Gojira și de proiecția scurtmetrajelor premiate și a câștigătorului Trofeului ANONIMUL 2022. Programul festivalului include două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, o competiție de lungmetraje, dar și proiecții în afara concursului. Toate vor avea loc în prezența membrilor echipelor de producție și vor fi prezentate atât în cinematograful amenajat în camping, cât și în sălile din Green Village. La Sfântu Gheorghe vor fi prezenți, între alții, actorul Alexandru Papadopol, regizorul și actorul Emanuel Pârvu, regizorul Sebastian Mihăilescu, regizoarea Nazlı Elif Durlu, directorul de imagine Ben Bernhard, regizorul Gabriel de Achim și actorul Bogdan Dumitrache, regizorul Alexandru Belc, regizorul Bogdan George Apetri, producătorul Ivan Ostrochovsky și actrița Rita Burkovska.
Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL are loc în perioada 8 - 14 august, la Sfântu Gheorghe. Programul ANONIMUL poate fi consultat pe http://www.festival-anonimul.ro/wp-content/uploads/2022/08/program-anonimul-2022.pdf, iar biletele cu valoare zero pentru proiecțiile din săli pot fi procurate de pe https://eventbook.ro/festival/festivalul-international-de-film-independent-anonimul. Mai multe detalii despre festival, pe http://www.festival-anonimul.ro/ Ne puteţi urmări pe: Website | Facebook | Instagram Read the full article
1 note
·
View note
Text
„Mariupolis 2”, prezentat într-o proiecție specială la Cannes anul acesta, deschide Festivalul ANONIMUL 2022.
Regizat de regretatul Mantas Kvedaravičius, „Mariupolis 2”, care a fost prezentat în premieră mondială în luna mai la Cannes, va deschide cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, ce va avea loc în perioada 8 - 14 august la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Prezentat în premieră în România la ANONIMUL, „Mariupolis 2” este ultimul film - neterminat - al regizorului lituanian Mantas Kvedaravičius, care a fost capturat de armata rusă și ucis în regiunea Mariopol, în Ucraina, la finalul lunii martie. Documentarul a fost montat în timp record de logodnica regizorului, Hanna Bilobrova, împreună cu producătorii proiectului, pentru a putea avea fi arătat la Festivalul de la Cannes. Bilobrova și Kvedaravičius se întorseseră să filmeze din nou în Mariupol, în plin război, pentru a documenta oamenii și locurile pe care le filmaseră în 2015 pentru documentarul „Mariupolis”. Regizorul intenționa să arate cum continuă viața acestor oameni printre bombardamente, cu imagini la limita între tragedie și speranță. „Mariupolis 2” este o compilație de imagini filmate de documentarist, fără voce din off sau muzică, și cuprinde cadre lungi din viața cotidiană a acestor oameni care încearcă să supraviețuiască războiului, „o mărturie a rezistenței umane” scriau cei de la Screen Daily. Kvedaravičius spunea într-una din notele sale din timpul filmărilor: „Este raiul din mijlocul iadului, bătăile delicatele de aripi ale unui fluture apropiindu-se, mirosul morții în cele mai crude dimensiuni. Este viața pulsând.” „Mariupolis 2” face parte din programul Focus Ucraina, alături de „Butterfly Vision” și „Bad Roads”. Selecționerii ANONIMUL au o preocupare continuă pentru cinematografia țării vecine, cu mult înaintea conflictului armat. Spectatorii festivalului au putut vedea de-a lungul anilor producții sau coproducții ucrainene la Sfântu Gheorghe iar Serghei Loznitsa a fost invitatul ediției din 2019.
Butterfly vision Drama „Butterfly Vision” a debutat în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes. Filmul o are în centru pe Lilia (interpretată de Rita Burkovska) care, după două luni de captivitate pe front, descoperă că a rămas însărcinată în urma unui viol. Încearcă să supraviețuiască traumei, mai ales că societatea nu este pregătită să o accepte nici pe ea, nici pe copil.
Bad Roads „Bad Roads”, recompensat cu cinci trofee ale Academiei Ucrainene de Film, inclusiv pentru scenariu, cuprinde patru povești scurte. Acțiunea are loc de-a lungul drumurilor din Donbass, în timpul conflictului din regiune, când au loc numeroase abuzuri și bombele răsună necontenit. Programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, anunțate în luna iunie, o competiție de lungmetraje, dar și proiecții în afara concursului și evenimente conexe. Numeroși cineaști vor fi prezenți pentru întâlniri și discuții cu publicul, iar toate detaliile și programul complet vor fi anunțate zilele următoare. Read the full article
#2022#Anonimul#badroads#badroadsonlinesubtitrat#butterflyvision#butterflyvisiononlinesubtitrat#film#mariupolis2#mariupolis2filmonlinesubtitrat#mariupolis2online#romania
0 notes