#gudrun beaker

[theothersarshi]

Am un răspuns la întrebare! (Deși și pe mine m-a uimit că mi-a ieșit și că într-adevăr sună mișto.)

Pentru că am furat schema de poezie de la Tolkien, care a luat-o din poezia nordică veche (sau cea engleză veche?... tot pe-acolo). După care am zăpăcit-o și am făcut-o mai strictă decât trebuia, pentru că am scris poezia asta în mare parte în timpul nopții și nu am avut foarte multă răbdare să înțeleg tot.

E o explicație întreagă aici despre versificația de la care am pornit.

Ce am eu e o structură... asemănătoare.

Fiecare vers e din patru părți, fiecare de 2 silabe. Deci ai 1, 2, 3, 4. Apoi, fie:

1 și 3 încep cu aceeași consoană sau cu o vocală;

2 și 3 încep cu aceeași consoană sau cu o vocală;

1, 2 și 3 încep cu aceeași consoană sau cu o vocală.

4 e mereu diferit.

E și o parte care ține de ritm și unde cade accentul, dar acolo am făcut după ureche.

Tolkien scria așa:

The guests were many: grim their singing, boar's-flesh eating, beakers draining; mighty ones of Earth mailclad sitting for one they waited, the World's chosen.

Asta e din "The Legend of Sigurd and Gudrun", Upphaf, strofa 20. Am citit cartea mai demult, povestea e foarte greu de descifrat (noroc cu toate notele explicative), dar mi-a rămas în minte că a sunat mișto poezia când am citit-o cu voce tare (de frustrare că încerca să mă prind ce naiba spune).

Yo, Romanian Tumblr.

În general nu-mi pun ficurile pe-aici, că nu țin să-mi fac reclamă, dar știu că singurul meu public în cazul de față voi sunteți.

Am făcut o mică obsesie creminesciană. Și-am scris povestea asta. În versuri. V-o las aici.