#garnizoana piatra neamt

[mesagerulneamt]

Îl cheamă Cristin, nu Cristian, cum ar fi trebuit, pentru că un funcționar grăbit a ”pierdut” o vocală, iar tatăl lui – fericit că i s-a născut primul copil și băiat pe deasupra – nici măcar nu a observat. Apropiații îi spun Cristi, deși Cristin sună mai interesant. Subordonații – pe care el toată cariera i-a numit colegi -, îi spun domnul colonel. I-a lipsit foarte puțin să devină general, dar a preferat să se pensioneze și nu are regrete legate de steluța pe care ar fi putut s-o poarte pe umăr, deși i-ar fi plăcut. Are un singur regret: n-a prins nicio misiune internațională în toată cariera.

Colonelul Cristin Constantin Hîra a condus, timp de 7 ani, Garnizoana Piatra Neamț. Teoretic, a fost omul în mâna căruia stătea toată puterea de decizie în caz de asediu. Practic, ne-a ferit Domnul, dar, tot practic, el a fost cel care a încolonat zeci de mașini și a intervenit atunci când județul Neamț a fost lovit de altfel de ”asedii”, în general ale apelor. Alături de pompieri, polițiști, jandarmi și voluntari… desigur. Nu vrea să-și aroge niciun fel de merite și nici n-o face, pentru că toată viața le-a spus colegilor: ”Dacă iese bine, e meritul vostru, dacă iese prost, e vina mea!”.

* ”Ca soț și ca tată, am fost aproape de dezastru”

Cristin Hîra e romașcan, născut la 7 luni – că n-a mai avut răbdare -, pe 31 august 1968, la doi pași de Colegiul ”Roman-Vodă”. Părinții vedeau liceul peste drum de blocul lor și se bucurau că stau atât de aproape și-i va fi ușor copilului. Numai că, în clasa a șaptea, copilul a spus că vrea la liceul militar. Avea niște modele din familie, inclusiv sau, mai ales, al generalului Silviu Mihai Popescu, un văr pe care l-a crescut, o vreme, doamna Hîra. ”Cred că, în primul rând, mi-a plăcut ținuta lui impecabilă și, apoi, faptul că avea un mare respect față de mama. Eu însumi aveam. Singurii doi copii pe care i-am bătut, când eram mic, i-am bătut că m-au înjurat de mamă”.

Hotărât, Cristin Hîra a scris, mare, pe un carton ”NU vreau la Roman-Vodă! Vreau la Liceul militar!”. Părinții l-au luat în serios, au discutat între ei, apoi au făcut ”ședință”, cu el cu tot, că surorile erau mai mici și nu prea înțelegeau, și au decis să-l lase să dea admitere la Liceul ”Dimitrie Cantemir” Breaza. N-a fost ușor, dar băiatul, slab și înalt de doar 1,54 m, a făcut față probelor sportive și a luat examenul.

S-a adaptat repede și la noua lui viață, cu amendamentul că l-a ajutat mult faptul că n-a fost niciodată leneș. Acum spune că liceul a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața lui. După doi ani, însă, a avut o tentativă de a renunța, pentru că se îndrăgostise și plănuise, împreună cu domnișoara, care învăța la un liceu din Piatra Neamț, să se transfere amândoi la Roman. Și-a revenit. Nu când i-a spus tatăl lui că trebuie să plătească școlarizarea, adică 20.000 de lei pentru cei 2 ani de militărie, ci atunci când l-a avertizat că, dacă nu ia la facultate, o să lucreze toată viața în fabrică, în salopetă, murdar de vaselină.

După absolvire, a dat examen la Școala militară de ofițeri activi ”Nicolae Bălcescu” Sibiu, iar după exact 3 ani era proaspăt căsătorit și tânăr locotenent, repartizat, chiar de ziua lui, la unitatea militară din Medgidia. Își amintește și acum de acea aniversare, pentru că a sărbătorit cu o singură bere. Era 31 august 1989.

În acel decembrie, a participat la apărarea Televiziunii Române, iar anul următor a făcut raport și a fost repartizat la Piatra Neamț, unde a început ”de jos”, pentru ca, în 2009, să devină comandant al Batalionului 634 Infanterie ”Petrodava”. Aparent, are o carieră la Piatra Neamț. De fapt, nu a fost deloc genul care să stea locului.

A fost detașat de mai multe ori prin țară, iar în 2004, deși avea deja o licență în științe militare, a plecat la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I” București și a urmat Facultatea de Comandă și Stat Major. La absolvire, în 2008, a fost repartizat la Bistrița, ca șef al Biroului conducere acțiuni militare, operații și instrucție. Era deja la a doua căsnicie (din prima are o fiică absolventă de drept, cu două mastere, care locuiește în București), avea o a doua fiică și ajungea acasă doar în week-end. ”Ca soț și ca tată, am fost aproape de dezastru. Nu prea am fost prezent, iar Grațiela a avut câțiva ani niște probleme cu ochii și cu dinții, trebuia dusă lunar la Iași, la controale, investigații și tratamente. Soția mea s-a ocupat constant. I-am și spus să n-o aud că-mi mulțumește vreodată pentru ceva, pentru că eu știu cel mai bine unde și câte merite am”.

Reușind să se descurce rezonabil cu îndatoririle de familist pe parcursul carierei, Cristin Hîra compensează, de 11 luni, de când s-a pensionat. Dar nici acum nu stă foarte mult locului, pentru că deține funcția de președinte al Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, filiala Neamț. Și-apoi îi place să evadeze la pescuit, din când în când.

* ”Ăla care fuge primul când începe războiul, ăla moare primul”

În afară de verișorii pe care îi admira în copilărie – mai are un verișor care a fost militar -, Cristin Hîra n-a avut modele. Nici despre ei nu poate spune că au fost neapărat niște modele, ci, mai curând, exemple de urmat. Ca structură, s-a format… furând. A luat de la oameni ce i s-a părut că i s-ar potrivi, dar cel mai mult a furat meserie de la foștii lui șefi. Nu de puține ori, i s-a spus că este agasant, pentru că punea o mie de întrebări. A rămas cu dorința de cunoaștere și, de-a lungul carierei, a făcut o mulțime de cursuri, de la specializare în protecția informațiilor NATO și UE clasificate, la postuniversitare de conducere strategică și de perfecționare în operații multinaționale, până la master în științe militare și informații.

20 de ani de la înființarea Batalionului 634

Plus niște cursuri intensive de limbă engleză (cu termeni de specialitate) sau de comunicare și relații publice pentru comandanți de mari unități. Avea antrenament din copilărie, când, în clasele a VII-a și a VIII-a, urma școala populară de artă, cu ore de trompetă și pian, plus teorie, și, în paralel, era jucător de fotbal. A cam tras de el, dar, după ce s-a trezit că dă rateuri la matematică, o materie care i-a plăcut dintotdeauna, și-a dat seama că e cam mult să se împartă între atâtea preocupări și a renunțat la muzică. Însă i-a prins bine. Are voce, are ureche muzicală și totdeauna a captat atenția oamenilor la petrecerile la care a cântat. Unul dintre cântecele lui de suflet este ”Mândră floare trandafir”. Pentru un militar de carieră, pare puțin neobișnuită pasiunea pentru cântecele populare, mai ales pentru cele din zona Bistriței.

#gallery-0-4 { margin: auto; } #gallery-0-4 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-0-4 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-0-4 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Cristin Hîra este și colecționar. Are 184 de machete de mașini, vreo 300 de brichete, sute de pixuri și stilouri, foarte multe casete audio cu muzică din anii ’60 și extraordinar de multe cărți. Acum 2 ani, de Ziua Armatei, chiar a organizat la unitate, o mică expoziție cu obiectele pe care le-a adunat de-a lungul anilor. Machetele le păstrează cu grijă, în vitrine, în balcon, pentru că numai acolo are ”un pic” de loc. Obiectele care n-au încăput la vedere, sunt așezate, ordonat, în cutii.

Dincolo de pasiunile și de preocupările sale, Cristin Hîra este un om care, în cei 27 de ani de militărie, a adunat mai multă experiență decât unii într-o viață întreagă. Și, pentru că a lucrat cu tot felul de oameni, a devenit extrem de selectiv. Are prieteni puțini. Oameni de calitate.

”Acum nu știu dacă am fost un șef dur sau nu. Nu mi-a plăcut să ies în față, nu mi-a plăcut să vorbesc numai ca să fiu băgat în seamă și nici nu mi-au plăcut lingușitorii. La intrarea în biroul meu, era un suport pentru ziare și le spuneam celor pe care îi știam eu genul «șefu’, era să aveți o scamă!” să lase acolo peria, înainte de a intra. Bine, șeful nu este, în niciun caz, unul care trebuie să stea pe un piedestal, cu buzduganul într-o mână și cu sabia în cealaltă și, de acolo, să taie și să spânzure. Au fost, desigur, și situații în care a trebuit să mai dojenesc pe cineva, însă tot timpul – mai ales în perioada în care se punea mare accent pe obiective -, eu am spus că prioritatea mea sunt oamenii. Fără ei, nu pot atinge niciun obiectiv.

Armata a avut și are încă oameni de mare calitate, care au viziune și vor să facă treabă. Am umblat un pic prin țara asta și am cunoscut destui. Unii mi-au rămas în minte atât de frumos, încât doar când mă gândesc la ei îmi vine să-i îmbrățișez! Oameni loiali, care au jurat credință patriei și înțeleg prin asta că trebuie să apere pământul țării, nu bogățiile cuiva.

Tot timpul mi-a plăcut să știu că am cu cine pleca la «luptă». Ăla care fuge primul când începe războiul, ăla moare primul”.

Cristina MIRCEA

Fostul șef al Garnizoanei: cântăreț de muzică populară, pescar și colecționar de brichete Îl cheamă Cristin, nu Cristian, cum ar fi trebuit, pentru că un funcționar grăbit a ”pierdut” o vocală, iar tatăl lui - fericit că i s-a născut primul copil și băiat pe deasupra - nici măcar nu a observat.

[mesagerulneamt]

O singură zi dintr-un an întreg de sărbătorește Ziua Armatei. Ziua acelor soldați care se încăpățânează să pornească niște camioane de pe care cad tablele, să facă ședințe de tragere cu arme decalibrate și să frece ceaunele cu nisip din pârâu, când încheie câte o tabără de supraviețuire prin munți. Ziua acelor militari care merg, luni întregi, în misiuni intrenaționale, din care nu știu cum și, mai ales, dacă se vor mai întoarce. Ziua acelor ofițeri care știu că grija pentru propria viață trebuie să fie întotdeauna mai prejos decât grija pentru viața subordonaților lor. Astăzi, 25 octombrie, Ziua Armatei s-a sărbătorit la Piatra-Neamț, în centru, unde s-a închis traficul încă de dimineață, pentru ultimele pregătiri pentru defilare. Și a fost singura parte fără cusur. În rest, tot felul de ”scăpări”, deși – fiind vorba despre o singură ceremonie aniversară într-un an întreg, n-ar fi atât de greu ca oficialitățile să-și pregătească discursurile, la virgulă, măcar cu câteva zile înainte, și să-și exerseze mimica de ocazie.

This slideshow requires JavaScript.

În fine, revenind la ceremonie, oamenii care s-au bucurat sincer au fost cei de prin parc, dar și cei care și-au adus copiii la eveniment, să vadă defilarea. Mulți dintre ei au cântat imnul, pe care unele dintre oficialități nu-l știu nici acum. Slujba religioasă, oficiată de protopop și de preotul Garnizoanei Piatra-Neamț, a fost axată pe pomenirea celor care și-au pierdut viața slujind țara și pe binecuvântarea celor care poartă acum uniforma militară.

Au urmat discursurile. Primul la microfon a fost primarul Dragoș Chitic. Pe ”silent” de la prima, la ultima silabă. N-a funcționat microfonul, dar nici n-a venit nimeni să-l schimbe până ce primarul nu și-a încheiat cuvântarea, pe care a auzit-o doar el însuși. Și, eventual, cei din tribuna oficială. În schimb s-au auzit cuvintele care au descris exact și analitic întreaga scenă, rostite tot de Dragoș Chitic: ”Neșansa primului vorbitor”. A urmat la discurs președintele Consiliului Județean Neamț, prezentat ”nobiliar”, neinspirat și nepotrivit, de maestrul de ceremonii: Ion El Arsene. Între timp, un soldat tehnic a schimbat microfonul. De prima parte oricum abia se ocupaseră preoții. Următorul vorbitor a fost prefectul Vasile Panaite, ceva mai scund decât antevorbitorul ca atare, cu microfonul pe undeva prin dreptul ochiului. Fe data asta nici un tehnician nu a mai intervenit, microfonul având acum înălțimea regulamentară. N-a fost neapărat un dezavantaj pentru prefect, așa s-a auzit clar punctul lui de vedere. Vicepreședinții CJ n-au vorbit, nici măcar între ei, și nici viceprimarul Luminița Vârlan. Dar cel puțin a aplaudat delicat, când au trecut soldații defilând prin fața ei. Și s-a mai bifat o zi importantă pentru țară. La multi ani Armatei Române!

C.M.

Ziua Armatei: defilare fără cusur și microfon selectiv. Galerie foto O singură zi dintr-un an întreg de sărbătorește Ziua Armatei. Ziua acelor soldați care se încăpățânează să pornească niște camioane de pe care cad tablele, să facă ședințe de tragere cu arme decalibrate și să frece ceaunele cu nisip din pârâu, când încheie câte o tabără de supraviețuire prin munți.

[mesagerulneamt]

Neculai Apostol, din Cut, Dumbrava Roșie, va împlini în decembrie anul acesta 100 de ani. Este unul din nemțenii care s-au născut odată cu România.

Veteranul Neculai Apostol a fost vizitat ieri, 25 aprilie, de o delegație a Garnizoanei Piatra Neamț – lt. col. Marius Dascălu, comandantul Centrului Militar Județean Neamț, lt. col. Gabriel Vrabie, comandantul Batalionului 634 Infanterie ”Petrodava”, și plt. adj. princ. Vasile Vânău, șeful Cercului Militar Piatra Neamț. Vizita a avut loc ca parte a programului ”Acasă la veterani”, iar Neculai Apostol a primit din partea militarilor o diplomă aniversară şi o banderolă cu inscripţia ”Veteran de război 1941-1945”. Din partea ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, i-au fost dăruite o icoană și o carte de rugăciuni.

”În luna decembrie a acestui an, veteranul de război Neculai Apostol va împlini respectabila vârstă de 100 de ani. Acesta a luptat în Al Doilea Război Mondial, în perioada 1941-1943 şi 1944-1945, făcând parte din Regimentul 13 Călăraşi, fiind decorat cu medalia «Bărbăţie şi Credinţă». Deşi rănit în anul 1942, nu a fost evacuat, continuând să-şi facă datoria faţă de ţară. La această întâlnire plină de emoţie, au fost prezenţi membrii familiei şi primarul comunei Dumbrava Roşie, Neculai Catană. Prin aceste activităţi, se doreşte a aduce puţină bucurie celor mai vârstnici ostaşi ai ţării, care şi-au făcut cu prisosinţă datoria pe câmpurile de bătălie ale celui de-Al Doilea Război Mondial”, a declarat șeful Cercului Militar Piatra Neamţ, plutonier adjutant principal Vasile Vânău.

GALERIE FOTO

This slideshow requires JavaScript.

  FOTO Omul care s-a născut odată cu România Neculai Apostol, din Cut, Dumbrava Roșie, va împlini în decembrie anul acesta 100 de ani. Este unul din nemțenii care s-au născut odată cu România.

[mesagerulneamt]

Clădire somptuoasă, „vie” până acum câțiva ani, fostul Cerc Militar Piatra Neamț dă, acum, impresia de „casă fără stăpân”. Vara, curtea este năpădită de bălării, treptele pe care pășeau altădată militari cu ținuta la dungă au început să se macine, tencuiala cedează și ea pe alocuri, iar întregul ansamblu dă senzația de abandon. Construcția ar fi trebuit reabilitată încă de când era administrată de Garnizoana Piatra Neamț, însă, cum deja se afla în litigiu, nimeni nu a mai investit, în ideea că orice cheltuială s-ar fi contabilizat ca pierdere pentru Ministerul Apărării Națiionale. Dar, încă de acum 10 ani, se punea problema întăririi zidurilor și a schimbării instalațiilor.

În 2009, ca urmare a unui ordin venit direct de la București, armata s-a „retras”, ca să folosim o formulare consacrată, și imobilul a revenit proprietarilor care-l câștigaseră în instanță: Eduard Lalu, Dimitrie Franklin Lalu și Ion Nicolau. Deși a împlinit 5 ani de când este evacuată, abia de câteva luni casa este în negociere pentru vânzare, iar moștenitorii au făcut demersuri la primărie pentru obținerea certificatului de urbanism. Un altul, probabil, pentru că în scripte mai figurează un certificat, eliberat pe 2 august 2011, către Dimitrie Franklin Lalu, necesar pentru „operațiuni notariale”. Cumpărătorul ar fi un anumit domn Marius Pintilie din Iași, foarte reticent în declarații. Nu a intrat încă în posesia imobilului și s-a rezumat în a spune că „analizează tot ce se întâmplă în județul Neamț” și-și dorește ca „acea clădire să redevină ce a fost”. La partea cu dorința, a folosit pluralul, de unde deducem că este posibil să cumpere în parteneriat cu altcineva. La partea cu „ce a fost”, informațiile sunt extrem de puține. Conform datelor de pe plăcuța care semnalizează monumentul, construcția s-a ridicat în 1929, are arhitectură eclectică (combinație de elemente din stiluri diferite), coloane adosate la intrare, ancadramente baroce la ferestre, friză cu ornamente florale sub streașină. La interior, se găsesc coloane adosate și, în holul de recepție, două coloane independente, medalioane baroce, luminator și pardoseală din mozaic, cu motive geometrice.

Cel mai probabil, destinația inițială a clădirii a fost cea de casă, mai ales că a fost ridicată după mandatul primarului Nicu Albu (1901-1904), cel care a dat startul „marii epoci constructive”, a făcut străzi, a reabilitat sediile primăriei și pompierilor, a înființat sera de flori, a realizat primul blocaj de piatră al râului Bistrița, a introdus iluminatul electric (Piatra Neamț a fost primul oraș din Moldova care a avut acest serviciu public) și rețeaua de apă potabilă și a ținut la ideea de aspect elegant și aristocratic al zonei de centru. După ce-a fost expropriată, prin sinistrul Decret 92/1950 (care nu avea decât 12 articole, iar cel de-al treilea prevedea că „Imobilele nationalizate trec în proprietatea Statului ca bunuri ale întregului popor, fără nici o despăgubire și libere de orice sarcini sau drepturi reale de orice fel”), clădirea a avut diverse destinații. Pe plăcuța de pe perete nu se menționează decât sediul Jandarmeriei și Casa Armatei.

* „Am investit, dar n-am avut acte”

Vasile Murariu

Colonelul Vasile Murariu, cel care a dus o parte din „bătălie” în instanță cu moștenitorii familiei Lalu (aceeași familie care a deținut și Palatul Copiilor din Piatra Neamț), a fost nevoit să caute prin arhive documente cu care să apere investițiile făcute de Ministerul Apărării Naționale, dar și de Comitetul Județean al PCR. Nu s-a lămurit dacă, din 1929, când a fopst ridicată de Carol Zane, până în 1932, clădirea a fost folosită drept locuință de familia Lalu, dar, în orice caz, între 1932 și 1934, apare ca fiind închiriată, contra sumei de 270 de lei, către Garnizoana Piatra Neamț, care era condusă, la vremea aceea, de colonelul Coroamă. În 1948, clădirea aparea ca fiind sediul Legiunii de jandarmi, pentru ca, ulterior, să ajungă în administrarea IJGCL Neamț (Întreprinderea Județeană de Gospodărire Comunală și Locativă), și, imediat după revoluție, să se întoarcă la armată.

„Noi nu primeam nimic de la buget pentru întreținere și reparații și trebuia să ne autofinanțăm”, ne-a declarat colonelul Vasile Murariu. „De aceea organizam nunți și cumetrii. Și am reușit să refacem sala mare și să schimbăm planșeul, însă doar la o parte din camere. Cel vechi era din stuf. Armata a construit și corpurile care se văd în partea stângă – bar cu baie, cu tot ce trebuie, iar camerele din curte au fost făcute de Comitetul Județean de Partid, care înființase acolo un centru de pregătire politico-ideologică. Problema este că nu sunt acte, am căutat prin toate arhivele și n-am găsit. Cu toate acestea, la Piatra Neamț, am câștigat două procese, dar, după ce moștenitorii au făcut o nouă cerere de retrocedare, pe Legea 10/2001, procesul s-a mutat la București, iar Ministerul Apărării Naționale n-a știut să-și susțină cauza. S-a pus, la un moment dat, problema unor despăgubiri, în funcție de plata cărora să se condiționeze retrocedarea. Era vorba de vreo 7 miliarde de lei vechi, dar știu sigur că moștenitorii n-au plătit absolut nimic când li s-a predat imobilul, cu tot ce s-a construit între timp, exact cum este acum”.

* Despăgubirile de 714.716 lei – doar la nivel de discuție

La procesele derulate în Capitală, până la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pronunțat hotărârea definitivă, s-a discutat mult despre despăgubiri. Pe cifre concrete: 262.347 de lei pentru îmbunătățirile și reparațiile de la Corpul A, plus 452.368 de lei pentru edificarea Corpurilor B, C și D.

„În privința pavilioanelor B, C și D s-a reținut că obligația contestatorilor există dacă edificarea lor a fost autorizată, iar intimatul nu a făcut dovada că acestea au fost autorizate. În precizările de la fila 31 dosar, intimatul a arătat că aceste pavilioane au fost înscrise în evidențele contabile și în dosarul tehnic al cazărmii, ca urmare a controlului financiar de gestiune din anul 1995, care le-a constatat ca plusuri pe teren, fiind realizate de către fosta Unitate Militară Piatra Neamț, prin forțe și mijloace proprii. (…) A reținut instanța de apel că, în lipsa unor acte doveditoare cu privire la edificarea construcțiilor, expertul nu a putut stabili valoarea acestora și, pentru că nu s-a făcut dovada edificării construcțiilor în baza unei autorizații, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 alin. 5 din Legea 10/2001.

S-a mai reținut că nu s-au efectuat lucrări voluptorii, fiind efectuate reparații capitale care au dus la susținerea clădirii și la sporirea valorii sale cu toată vechimea de 100 de ani, așa cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 8433 din 14 decembrie 2000 a Judecătoriei Piatra Neamț.

Intimații au mai arătat că nu pot fi obligați să păstreze construcțiile pe care Ministerul Apărării Naționale pretinde că le-a edificat, cu plata de despăgubiri, deoarece au dreptul să aleagă între păstrarea construcțiilor cu plata de despăgubiri sau obligarea recurentului să ridice construcțiile”, se arată în hotărârea Înaltei Curți, pronunțată pe 11 iunie 2009.

Prin urmare, recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale a fost respins, iar moștenitorii au intrat în posesia imobilului, care stă părăsit de atâția ani. Au fost niște discuții și cu Protopopiatul Piatra Neamț, care ar fi fost interesat de clădire, dar ultimul nume de potențial cumpărător este cel al lui Marius Pintilie, care a și confirmat, de altfel, că vrea monumentul.

„Imobilul este una dintre bijuteriile municipiului Piatra Neamț și a atras multă lume bună, la vremea când funcționa”, ne-a declarat comisarul Vitalie Josanu, ofițerul de poliție care are în „vizor” patrimoniul cultural al județului. „Lipsa de inspirație a proprietarilor a făcut ca acest monument istoric să stea de ani buni cu lacăt pe ușă, iar natura începe să-și spună cuvântul. Colegii mei au efectuat o serie de verificări în teren, dar fără a putea lua legătura cu proprietarii, aceștia nefiind domiciliați în județul Neamț. Pentru că nu sunt încă probleme deosebite, care să reclame mai multă implicare din partea poliției, am lăsat acest obiectiv sub monitorizare”.

Cristina MIRCEA

Cercul Militar – pierdut de armată, monitorizat de poliție Clădire somptuoasă, „vie” până acum câțiva ani, fostul Cerc Militar Piatra Neamț dă, acum, impresia de „casă fără stăpân”.