#gânduri de apus

[soarele-la-apus]

când treci pe lângă blocuri și miroase a ceapă prăjită

[sunkissed-dew-drop]

Abis

Gânduri vin,

Gânduri pleacă și se-ntorc.

Totul trece și dispare in apus,

Înecat în mare, transformat

In suflul lin de vânt,

In calde mreje dulci.

Răsare luna,

Stele cad.

Raze se-impletesc in ramuri,

Dansând ca umbrele a doi.

Mai dă-mi o clipă și-o fărâmă,

Un strop de viață și-un vers de cânt,

Mai dă-mi o șoaptă,

In lumină

Să pot să-mi iau un rămas-bun.

Să plec cu păsările in zbor.

Să fiu eu, în sfârșit,

Să fiu eu

Și să nu-mi mai fie dor.

[laudeluidumnezeucelatotputer]

Există vreo bază biblică pentru afirmația „odată mântuit, pentru totdeauna mântuit”?

de Yang Xin, Provincia Shandong

Soarele cobora la apus și ultima geană de lumină a soarelui asfințind se răspândea peste lume în timp ce mă întorceam pe jos acasă după o întâlnire, gândindu-mă la spusele pastorului. „Odată mântuit, pentru totdeauna mântuit, căci Biblia spune: «Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea» (Romani 10:9-10). Crezând în Domnul Isus, atâta vreme cât credem în inimile noastre și Îl declarăm cu gurile noastre, suntem mântuiți, iar dacă suntem mântuiți odată, atunci suntem mântuiți pentru totdeauna. Câtă vreme continuăm să lucrăm și să ne sacrificăm pentru Domnul și răbdăm până la sfârșit, atunci când se va întoarce Domnul, vom fi imediat răpiți în Împărăția Cerurilor!” Am spus Amin la cuvintele pastorului: „Da! Domnul Isus a fost pironit pe cruce pentru ca noi să putem fi răscumpărați, deci câtă vreme chemăm numele Domnului, ne mărturisim păcatele și ne căim în fața Domnului, păcatele noastre vor fi iertate și noi vom fi mântuiți prin harul Său – odată mântuiți, pentru totdeauna mântuiți, după care negreșit vom fi răpiți în Împărăția Cerurilor”. De-a lungul anilor de credință în Domnul, am crezut întotdeauna neclintit că această opinie e corectă și nu m-am îndoit de ea nici măcar o dată.

Într-o bună zi totuși, pe când cercetam Scripturile, am citit aceste cuvinte rostite de Domnul Isus: „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 7:21). „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, atunci sunteţi într-adevăr ucenicii Mei” (Ioan 8:31). Am meditat cu luare-aminte la aceste cuvinte și am priceput că Domnul Isus spunea că numai oamenii care împlinesc voința lui Dumnezeu și care pun cuvintele Domnului în practică sunt vrednici să intre în Împărăția Cerurilor; El nu spunea că oamenii pot fi mântuiți pur și simplu având credință sau că, doar fiindcă au fost mântuiți o dată, sunt mântuiți pentru totdeauna, ori că oamenii vor fi răpiți imediat în Împărăția Cerurilor odată ce Domnul se va fi întors. Începea să pară că opiniile mele nu concordau cu vorbele Domnului! Oare opiniile de care mă agățasem în toți acești ani erau greșite? De-a lungul tuturor anilor pe care îi petrecusem crezând în Domnul, deși am crezut fără umbră de îndoială că Domnul Isus ne-a răscumpărat, adeseori nu am practicat învățăturile Domnului în viața mea; nefiind cineva care împlinea voința lui Dumnezeu, cum aș fi putut oare intra în Împărăția Cerurilor? Gândindu-mă la asta, m-am simțit fără de voie neliniștit, dar apoi m-am gândit: „De vreme ce Domnul Isus a devenit jertfă de păcat de dragul nostru și ne-a iertat toate păcatele, suntem deja mântuiți prin harul Lui, așadar, de ce n-am fi capabili să intrăm în Împărăția Cerurilor? Oare a fi mântuit prin harul Său nu înseamnă mântuire veșnică?” Eram nedumerit de-a binelea, așa că am luat această consternare, am căutat și m-am rugat adesea Domnului și, de asemenea, am consultat multe cărți spirituale, însă răspunsul nu era de găsit.

Mai târziu, la o ședință cu colegii, am dat peste Fratele Zhang, pe care nu-l văzusem de un car de ani. El e predicator și are o înțelegere foarte pură a Bibliei. La fiecare ședință e capabil să împărtășească o lumină nouă, care mie îmi e de mare folos. Când l-am văzut de astă dată, l-am salutat încântat și, în timp ce sporovăiam, am pomenit problema care mă necăjea de o bucată bună de vreme. Zâmbind, Fratele Zhang a spus: „Frate Yang, problema de care pomenești se leagă de importanta chestiune a putinței de a intra sau nu în Împărăția Cerurilor. M-a necăjit și pe mine în trecut, dar mulțumită călăuzirii Domnului și faptului că am căutat un timp, acum înțeleg cât de cât ce este adevărata mântuire”. I-am zis în pripă: „Grăbește-te, deci, și spune-mi!” El a râs și a zis: „După cum știm toți, capitolul 2, versetul 32 din Cartea lui Ioil din Biblie spune: «Oricine va striga numele lui Iahve, acela va fi mântuit.» În acele zile de la începuturi, Iahve Dumnezeu Și-a proclamat legile și a poruncit ca poporul lui Israel să le urmeze. Oamenii credeau că atâta vreme cât țineau legile și nu erau condamnați, vor fi mântuiți. Însă, la sfârșitul Epocii Legii, întrucât omenirea era din ce în ce mai coruptă de Satana, poporul lui Israel nu putea ține legile și săvârșea din ce în ce mai multe păcate; nicio jertfă de păcat pe care ar fi adus-o nu le mai putea ispăși păcatele, așadar, se confruntau cu primejdia de a fi condamnați și osândiți la moarte potrivit acelor legi. Dumnezeu Și-a făcut însă milă de omenire și, pentru ca omenirea să poată fi mântuită și să scape de condamnarea legilor, Dumnezeu a devenit trup cu numele de Isus și a îndeplinit lucrarea de răscumpărare, a fost răstignit ca un trup fără de păcat și ne-a izbăvit în mod liber pe noi, oamenii, de legi. De atunci înainte, câtă vreme l-am acceptat și am chemat numele Domnului Isus, am venit dinaintea Lui pentru a ne căi și a ne mărturisi păcatele, apoi păcatele noastre au fost iertate și n-am mai fost condamnați sau pedepsiți potrivit acelor legi – am câștigat mântuirea pentru că Domnul Isus ne-a răscumpărat.”

După ce l-am auzit pe Fratele Zhang spunând asta, m-am simțit deodată luminat și am zis uluit: „Vrei să spui, așadar, că, în Epoca Legii, câtă vreme oamenii au ținut legile lui Iahve Dumnezeu, au fost mântuiți, iar în Epoca Harului, câtă vreme oamenii s-au încrezut în Domnul Isus, și-au mărturisit păcatele și s-au căit în fața Domnului, atunci și ei au fost mântuiți.”

Fratele Zhang a spus: „Da. Ori de câte ori Dumnezeu împlinește o nouă etapă de lucru, noi suntem capabili să ținem pasul cu lucrarea lui Dumnezeu, să respectăm cerințele lui Dumnezeu în epoca nouă, să practicăm conform cuvintelor lui Dumnezeu și, prin urmare, să fim mântuiți, și să nu mai fim condamnați de Dumnezeu. De fapt, a fi mântuiți prin harul Domnului Isus în credința noastră în El înseamnă doar că păcatele noastre sunt iertate și că nu vom fi condamnați sau osândiți la moarte potrivit legilor; nu înseamnă, totuși, că urmăm calea lui Dumnezeu și că ne-am lepădat de orice păcat, cu atât mai puțin înseamnă că dacă am fost mântuiți o dată atunci suntem pentru totdeauna mântuiți. Deși credem în Domnul Isus și am fost răscumpărați de El, iar păcatele noastre au fost iertate, suntem în continuare capabili să săvârșim frecvent păcate și să-L sfidăm pe Dumnezeu și trăim într-o spirală vicioasă în care săvârșim păcate ziua după care le mărturisim seara, incapabili să ne eliberăm de lanțurile și constrângerile păcatului. Spre exemplu, când dăm piept cu o problemă, pentru a ne ocroti aparența și statutul și pentru ca oamenii să ne stimeze și să ne admire, adeseori purtăm măști, spunem minciuni și ne implicăm în înșelătorii, ne place să ne fălim când facem lucruri și, de asemenea, putem să uneltim împotriva altora și rivalizăm cu ei pentru poziție; când îi vedem pe frații și surorile noastre devenind negativi și slabi, ori pierzându-și credința, mergem să-i ajutăm și să-i susținem de câteva ori, dar vedem că n-are efect, așa că noi înșine ne pierdem mila și răbdarea și începem să încercăm a-i evita pe frații și surorile noastre și devenim incapabili să-i iubim pe alții așa cum ne iubim pe noi înșine. Mai ales când vin peste noi încercări, ne tânguim, putem să-L învinovățim și să-L judecăm pe Domnul, într-o asemenea măsură încât începem să nutrim gânduri și idei de trădare a Domnului; suntem pur și simplu incapabili să practicăm cuvintele Domnului și nu avem credință adevărată în Domnul și nu suntem cu adevărat supuși Lui. De asemenea, mulți frați și surori urmează tendințe lumești, râvnesc la plăceri păcătoase și duc o viață de mâncat, băut și dănțuit, întocmai cum fac necredincioșii. Dumnezeu a spus: «Adevărat, adevărat vă spun că oricine săvârşeşte păcatul este sclav al păcatului. Şi sclavul nu rămâne veşnic în casă, însă fiul rămâne veşnic» (Ioan 8:34-35). «fiţi sfinţi, după cum Eu sunt sfânt!» (Leviticul 11:45). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare: Dumnezeu e sfânt și firea lui Dumnezeu e dreaptă și inviolabilă, iar dacă cineva vrea să intre în Împărăția Cerurilor, atunci trebuie să se debaraseze de natura sa păcătoasă, să fie curățit și să nu mai păcătuiască ori să-l sfideze pe Dumnezeu; doar asemenea oameni sunt vrednici să moștenească făgăduința lui Dumnezeu. Cum am putea noi, care păcătuim ziua și ne mărturisim păcatele seara și care trăim în păcat ineluctabil, să fim vreodată vrednici să intrăm în Împărăția Cerurilor? Dacă nu ne înăbușim din fașă păcatele, chiar dacă ni s-ar ierta păcatele de o mie de ori, de zece mii de ori, tot Satanei i-am aparține și ne-am împotrivi lui Dumnezeu. Să ne gândim numai – dacă Dumnezeu ar lăsa în Împărăția Cerurilor oameni ca noi, care sunt plini de firile noastre satanice, corupte, și care sunt capabili să-l sfideze și să-l trădeze pe Dumnezeu, atunci cum ar mai putea Împărăția lui Dumnezeu să se numească Împărăția sfântă? Ar fi cu neputință!”

Am încuviințat pe deplin părtășia Fratelui Zhang. Da, cum am putea noi, care trăim zi de zi în păcat și care știm clar că păcătuim, dar totuși, nu putem să ne stăpânim să nu săvârșim păcate, să fim vrednici să intrăm în Împărăția Cerurilor? În acel moment, am simțit că propria mea credință în Dumnezeu era o credință tare confuză; cuvintele Domnului fuseseră rostite foarte limpede, dar eu nu făcusem totuși niciun efort să caut în cuvintele Lui. Dimpotrivă, am trăit în propriile mele concepții și închipuiri, răstălmăcind cu totul voința lui Dumnezeu și nutrind convingerea absurdă că, atât timp cât cred cu inima mea și îl declar pe Domnul cu gura mea, voi fi mântuit și voi fi primit în Împărăția Cerurilor la întoarcerea Domnului. Ce nătărău am fost! Visasem pur și simplu cu ochii deschiși! Dacă nu îndreptam această opinie absurdă și continuam să cred în Dumnezeu bizuindu-mă pe propriile concepții și propria imaginație, atunci, în cele din urmă, voi fi cu siguranță disprețuit, respins și eliminat de Domnul. De aceea, l-am întrebat pe Fratele Zhang: „Ce anume e adevărata mântuire?”

Fratele Zhang a scos din geanta lui o carte și a spus că cuvintele din cartea aceea îmi puteau soluționa problema. Apoi a citit: „Când oamenii lasă în urmă lucrurile murdare și corupte ale Satanei, ei câștigă mântuirea lui Dumnezeu. Dar dacă rămân incapabili de a se dezbrăca de murdărie și de corupție, atunci vor continua să fie în sfera Satanei. Uneltirile, înșelăciunea și necinstea oamenilor sunt lucrurile Satanei; salvându-te, Dumnezeu te separă de aceste lucruri iar lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi greșită și este menită a salva oamenii de întuneric. Când ai crezut până într-un anumit punct și te poți scăpa de corupția trupului și nu mai ești încătușat de această corupție, nu vei fi mântuit? Când trăiești în domeniul Satanei, ești incapabil să-L manifești pe Dumnezeu, ești ceva murdar și nu vei primi moștenirea lui Dumnezeu. Odată ce ai fost curățit și ai devenit desăvârșit, vei fi sfânt și vei fi normal, vei fi binecuvântat de Dumnezeu iar Dumnezeu va fi încântat de tine” („Practica (2)”). „Păcatele omului ar putea fi iertate prin jertfa de păcat, dar, doar în ceea ce privește modul în care omul poate fi făcut să nu mai păcătuiască și modul în care natura sa păcătoasă poate fi distrusă complet și transformată, el nu are nicio cale de a rezolva această problemă. Păcatele omului au fost iertate și acest lucru se datorează lucrării răstignirii lui Dumnezeu, dar omul a continuat să trăiască în interiorul firii satanice pervertite a trecutului. Acestea fiind spuse, omul trebuie să fie complet mântuit de firea sa satanică pervertită, astfel încât natura lui păcătoasă să poată fi complet distrusă, să nu se mai dezvolte niciodată, permițând astfel ca firea omului să fie transformată. Acest lucru ar cere omului să înțeleagă drumul creșterii în viață, să înțeleagă calea vieții și modul de a-și schimba firea. În plus, ar cere omului să acționeze potrivit cu această cale, astfel încât firea lui să poată fi schimbată treptat, iar el să poată trăi sub strălucirea luminii, ca tot ceea ce face el să poată fi în acord cu voia lui Dumnezeu, ca el să-și poată arunca firea satanică pervertită și astfel încât să se poată elibera de influența întunericului Satanei, prin aceasta ieșind pe deplin din păcat. Doar atunci va primi omul mântuirea completă” („Taina Întrupării (4)”).

Fratele Zhang a împărtășit apoi, spunând: „Mulțumim Domnului, aceste cuvinte au arătat limpede precum cristalul ce este adevărata mântuire! Adevărata mântuire înseamnă că, odată ce cineva a câștigat adevărul și a fost curățit și desăvârșit de Dumnezeu, se leapădă cu totul de păcat și se leapădă de influența întunecată a Satanei și nu mai săvârșește păcate, nici nu Îl sfidează pe Dumnezeu. Lucrarea făcută de Domnul Isus a fost într-adevăr lucrarea de răscumpărare, iar noi nu am mai aparținut deloc păcatului. Însă natura satanică din noi era adânc înrădăcinată și, deși păcatele noastre au primit dezlegarea Domnului, când întâmpinăm probleme suntem în continuare capabili să intrăm sub dominația firilor satanice, ca aroganța și îngâmfarea, necinstea și înșelăciunea, egoismul și ticăloșia, perfidia și malițiozitatea și, adesea, fără voia noastră, păcătuim și Îl sfidăm pe Dumnezeu și suntem, pur și simplu, incapabili să punem în practică cuvintele Domnului. Asta se aseamănă cu un hoț prins de poliție fiindcă a furat lucrurile altor persoane. Părinții lui nu pot răbda gândul că fiul lor suferă în detenție, așa că plătesc sume exorbitante pentru a-și scoate fiul din închisoare. Însă natura de hoț este încă în el, iar când se ivește un prilej potrivit, el va fi dominat iarăși de natura lui și va continua să fure lucruri. În consecință, dacă înțelegem toate aspectele adevărului, fiind eliberați complet din sfera Satanei, curățindu-ne firile satanice, corupte, lepădând legăturile păcatului și căutând voința lui Dumnezeu, practicând cuvintele lui Dumnezeu și venerându-L și ascultându-L cu adevărat pe Dumnezeu, indiferent de mediu, atunci suntem pentru totdeauna mântuiți și numai atunci suntem oameni câștigați pe deplin de Dumnezeu.”

Eu am zis fericit: „Mulțumire luminării și călăuzirii lui Dumnezeu că mi-au dat putința de a înțelege că opinia «odată mântuiți, pentru totdeauna mântuiți și atunci se poate intra în Împărăția Cerurilor» este greșită. Înțeleg, de asemenea, că mântuirea veșnică înseamnă a ne debarasa de natura noastră păcătoasă și a fi curățiți, și că asta e cu totul altceva decât a fi mântuiți o dată și a ne fi iertate păcatele. Această carte lămurește efectiv ce este adevărata mântuire; oare se află în paginile ei o cale care ne poate îngădui să ne debarasăm de păcat și să fim mântuiți? Dacă am găsi o cale de a ne debarasa de păcat și de a practica în concordanță cu acea cale, oare n-am fi în stare să obținem adevărata mântuire și să intrăm în Împărăția Cerurilor?”

Fratele Zhang a spus cu bucurie: „Frate Yang, mare dreptate ai! Mulțumim Domnului, dacă am găsi calea de a ne debarasa de păcat și de a rezolva problema naturii noastre păcătoase, atunci am obține adevărata mântuire și am intra în Împărăția Cerurilor. Această carte vorbește foarte clar despre acest aspect al adevărului, deci să citim în continuare…”

Nota editorului: Mulțumim lui Dumnezeu pentru luminarea și călăuzirea Lui. Condițiile fiecăruia dintre noi, cei care credem în Domnul, sunt într-adevăr așa cum se menționează în acest articol: săvârșim păcate ziua după care le mărturisim seara și ne afundăm așa de adânc în păcat încât suntem incapabili să ne eliberăm. Dacă credința noastră în Domnul e o justificare prin credință și credem că, fiindcă am fost mântuiți o dată suntem pentru totdeauna mântuiți, atunci cum se poate exprima firea dreaptă, sfântă și inviolabilă a lui Dumnezeu? Dacă vrem să dobândim lauda lui Dumnezeu și să intrăm în Împărăția Cerurilor, atunci ar trebui să căutăm în mod activ calea de a ne debarasa de păcat – numai aceasta este alegerea isteață a fecioarelor înțelepte! Editorul de față vă recomandă să vedeți clipurile filmului Amintiri dureroase, astfel încât să putem căuta calea de a intra în Împărăția Cerurilor împreună!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[arhitectul]

devreme. târziu.

e devreme parcă aud bătăi neregulate, dar puternice în geam e ploaia amară, căzând odată cu bucățile de gheață care strică, rup, dezbină, strivesc orice formă de viață. e târziu, noroiul s-a lipit de papuci prin curte s-a adunat o apă murdară, cu tendință de scurgere spre vest căutând un apus acoperit de norii grei e noapte, s-adună alți nori alte ploi alte gânduri, devreme, târziu.

@arhitectul

[dontreallyknowuwu]

Dorința de a vorbi cu cele mai mistice persoane care au revoluționat lumea, auzindu-le vocea pentru prima oară , ne fiind niciodată precum ți-o închipui, îți da cele mai reci fiori si te lasă cu ochii in lacrimi si o împlinire in suflet ceea ce se remarca și pe față printr-un zâmbet. Discutând la miez de noapte, împărtășind gânduri si idei create in mintea umană te lasă copleșit ca si minunile naturii...adică și noi suntem una, nu ? Niște discuții pe care nu le-ai încheia niciodată, punându-ti întrebări fără răspuns, dar cum ai putea sa le inchei când nici măcar nu le-ai început. Suntem cât praful de pe colțul mesei. Praful din univers. Si totusi strălucind ne completam unii pe alții și rămânem așa și după apus. Doar aveți grijă ca apusul sa nu vină înainte de o seară răcoroasă care te-a mângâiat toată ziua cu finețe.

[blackmirror28]

Ce as putea sa-ți spun,

înecata în tutun

şi gândurile fiindu-mi scrum.

Ultima dată când te-am zărit

aveai acel aer de tarhon

nu foarte murat,

doar cât să citezi putin din Kant.

Sufletul mi-e pastel stins,

de ochii care m-au atins

şi nu i-am mai vazut

de la ultimul apus.

Început de toamna,fără tramvai

poate doar putin ceai

de ghimbir

care poate aprinde scrum.

Dar, timpul benevol

frenetic al naibii de domol

a trecut.

Cum aş putea să exprim

nebunia de mulțimi

ce joaca sublim

un tango ce pare fi hora

de gânduri scurse în mai mult de o oră.

Să fie oare haos?

Picioarele par a disparea,

de nemarginită uitarea mea.

Ce aş putea sa-ți spun?

De pe un pat de frunze moarte

Îți scriu...

Nu uita utopia îmbrăcată la costum,

cântând la pian,

şi puțin scrum.

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr.108 "Totul pentru nimic"

Scriu în amintirea ta... Amintire nesfârșită, Îmbrățișat de brațele morții Ține minte... Sunt obișnuit să pierd Să mă schimb continuu... Nu mai sunt eu Nu m-ai ucis pe mine Eram alt "eu"...

Te-am iubit mereu... Acum iti ofer ură Degeaba incerci să scapi Nopțile n-au fost iertate, Dar încă ador... Dar ador sa scot suflete din carne...

Căderi nervoase... Gânduri începute și abandonate Zile dominate de apus Nopți nesfârșite... Definesc cercul viciilor Pastile rupte, Doze dublate... Inimi frânte... nu am vrut Dar am avut...

Nu m-am pierdut... Mereu m-am regăsit Dar mereu altul... Alta muză... rană deschisă Vrea să plece Alt mormânt am deschis...

[am-tastat-aici]

Imaginează-ți că stai pe acoperiș. Nu, nu aveai niciun motiv să fii înțeles acolo. Ai vrut doar să fii singur. Fii în tăcere.

Vântul îți atinge pielea și simți această ușoară răceală. Piele de gaina. Este exact aceleași fior pe care le primești când îmbrățișezi pe cineva apropiat, când cineva îți spune ceva drăguț. Și acelasi fior apar atunci când te doare, când persoana în care ai încredere a plecat, când a auzit ceva care ar fi fost mai bine niciodată auzit.

Stai în picioare și începi să simți ceva. În interior, totul este plin de emoții diferite. Simți frică, bucurie, furie, durere, ușurare.

Nu ai telefonul cu tine și din această cauză, te simți calm. Păreai că ești deconectat de lume și acum nu mai depinzi de Internet și de tot ce este acolo. Nu vrei altceva: nici să răsfoiești acest flux de știri și nici să le scrii prietenilor tăi falsul „Sunt bine”. Ești singur și acesta este singurul lucru care îți aduce bucurie.

Simți frică, pentru că atunci când stai pe acoperiș, este imposibil să nu te gândești cât de înfricoșător este să zbori în jos. Îți vei aminti momentele plăcute și această frică dispare, dar apoi, literalmente în câteva momente, apar gânduri negative. Și această frică revine.

Esti nervos. Te simți furios pentru tot ceea ce odată te-a rănit. Simți furie din cauza nedreptății care există în această lume. Și apoi te calmezi liniștit când vezi acest apus magic și roz.

Te doare și cel mai rău lucru este că nu-l poți descrie. Se simte ca și cum ar sparge toate oasele din interiorul tău și îngreunează respirația. Dar durerea dispare imediat ce îți amintești că după rău vine întotdeauna binele. Și din aceasta, florile păreau să înflorească înăuntru.

Și acum te simți ușurat, gândindu-te la toate, ai realizat că ai șansa să o iei de la capăt, ai șansa de ceva nou. Și ți-ai dat seama de asta doar când ai rămas singur. Ai încetat să te judeci și te-ai acceptat așa cum ești. Și încă te uiți la acest apus de soare magic și roz.

Vântul se stinge. Soarele este aproape invizibil. Cobori de pe acoperiș și te gândești: „mâine este o nouă zi, ceea ce înseamnă că încă mai am șansa să o iau de la capăt”.

[soarele-la-apus]

la câte nunți am fost și o să tot merg, mereu trebuie să mă forțez să nu râd când popa zice "roaba lui Dumnezeu"

[saintelegembisericaluidumnezeu]

Există vreo bază biblică pentru afirmația „odată mântuit, pentru totdeauna mântuit”?

De Yang Xin, Provincia Shandong

Soarele cobora la apus și ultima geană de lumină a soarelui asfințind se răspândea peste lume în timp ce mă întorceam pe jos acasă după o întâlnire, gândindu-mă la spusele pastorului. „Odată mântuit, pentru totdeauna mântuit, căci Biblia spune: «Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea» (Romani 10:9-10). Crezând în Domnul Isus, atâta vreme cât credem în inimile noastre și Îl declarăm cu gurile noastre, suntem mântuiți, iar dacă suntem mântuiți odată, atunci suntem mântuiți pentru totdeauna. Câtă vreme continuăm să lucrăm și să ne sacrificăm pentru Domnul și răbdăm până la sfârșit, atunci când se va întoarce Domnul, vom fi imediat răpiți în Împărăția Cerurilor!” Am spus Amin la cuvintele pastorului: „Da! Domnul Isus a fost pironit pe cruce pentru ca noi să putem fi răscumpărați, deci câtă vreme chemăm numele Domnului, ne mărturisim păcatele și ne căim în fața Domnului, păcatele noastre vor fi iertate și noi vom fi mântuiți prin harul Său – odată mântuiți, pentru totdeauna mântuiți, după care negreșit vom fi răpiți în Împărăția Cerurilor”. De-a lungul anilor de credință în Domnul, am crezut întotdeauna neclintit că această opinie e corectă și nu m-am îndoit de ea nici măcar o dată.

Într-o bună zi totuși, pe când cercetam Scripturile, am citit aceste cuvinte rostite de Domnul Isus: „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 7:21). „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, atunci sunteţi într-adevăr ucenicii Mei” (Ioan 8:31). Am meditat cu luare-aminte la aceste cuvinte și am priceput că Domnul Isus spunea că numai oamenii care împlinesc voința lui Dumnezeu și care pun cuvintele Domnului în practică sunt vrednici să intre în Împărăția Cerurilor; El nu spunea că oamenii pot fi mântuiți pur și simplu având credință sau că, doar fiindcă au fost mântuiți o dată, sunt mântuiți pentru totdeauna, ori că oamenii vor fi răpiți imediat în Împărăția Cerurilor odată ce Domnul se va fi întors. Începea să pară că opiniile mele nu concordau cu vorbele Domnului! Oare opiniile de care mă agățasem în toți acești ani erau greșite? De-a lungul tuturor anilor pe care îi petrecusem crezând în Domnul, deși am crezut fără umbră de îndoială că Domnul Isus ne-a răscumpărat, adeseori nu am practicat învățăturile Domnului în viața mea; nefiind cineva care împlinea voința lui Dumnezeu, cum aș fi putut oare intra în Împărăția Cerurilor? Gândindu-mă la asta, m-am simțit fără de voie neliniștit, dar apoi m-am gândit: „De vreme ce Domnul Isus a devenit jertfă de păcat de dragul nostru și ne-a iertat toate păcatele, suntem deja mântuiți prin harul Lui, așadar, de ce n-am fi capabili să intrăm în Împărăția Cerurilor? Oare a fi mântuit prin harul Său nu înseamnă mântuire veșnică?” Eram nedumerit de-a binelea, așa că am luat această consternare, am căutat și m-am rugat adesea Domnului și, de asemenea, am consultat multe cărți spirituale, însă răspunsul nu era de găsit.

Mai târziu, la o ședință cu colegii, am dat peste Fratele Zhang, pe care nu-l văzusem de un car de ani. El e predicator și are o înțelegere foarte pură a Bibliei. La fiecare ședință e capabil să împărtășească o lumină nouă, care mie îmi e de mare folos. Când l-am văzut de astă dată, l-am salutat încântat și, în timp ce sporovăiam, am pomenit problema care mă necăjea de o bucată bună de vreme. Zâmbind, Fratele Zhang a spus: „Frate Yang, problema de care pomenești se leagă de importanta chestiune a putinței de a intra sau nu în Împărăția Cerurilor. M-a necăjit și pe mine în trecut, dar mulțumită călăuzirii Domnului și faptului că am căutat un timp, acum înțeleg cât de cât ce este adevărata mântuire”. I-am zis în pripă: „Grăbește-te, deci, și spune-mi!” El a râs și a zis: „După cum știm toți, capitolul 2, versetul 32 din Cartea lui Ioil din Biblie spune: «Oricine va striga numele lui Iahve, acela va fi mântuit.» În acele zile de la începuturi, Iahve Dumnezeu Și-a proclamat legile și a poruncit ca poporul lui Israel să le urmeze. Oamenii credeau că atâta vreme cât țineau legile și nu erau condamnați, vor fi mântuiți. Însă, la sfârșitul Epocii Legii, întrucât omenirea era din ce în ce mai coruptă de Satana, poporul lui Israel nu putea ține legile și săvârșea din ce în ce mai multe păcate; nicio jertfă de păcat pe care ar fi adus-o nu le mai putea ispăși păcatele, așadar, se confruntau cu primejdia de a fi condamnați și osândiți la moarte potrivit acelor legi. Dumnezeu Și-a făcut însă milă de omenire și, pentru ca omenirea să poată fi mântuită și să scape de condamnarea legilor, Dumnezeu a devenit trup cu numele de Isus și a îndeplinit lucrarea de răscumpărare, a fost răstignit ca un trup fără de păcat și ne-a izbăvit în mod liber pe noi, oamenii, de legi. De atunci înainte, câtă vreme l-am acceptat și am chemat numele Domnului Isus, am venit dinaintea Lui pentru a ne căi și a ne mărturisi păcatele, apoi păcatele noastre au fost iertate și n-am mai fost condamnați sau pedepsiți potrivit acelor legi – am câștigat mântuirea pentru că Domnul Isus ne-a răscumpărat.”

După ce l-am auzit pe Fratele Zhang spunând asta, m-am simțit deodată luminat și am zis uluit: „Vrei să spui, așadar, că, în Epoca Legii, câtă vreme oamenii au ținut legile lui Iahve Dumnezeu, au fost mântuiți, iar în Epoca Harului, câtă vreme oamenii s-au încrezut în Domnul Isus, și-au mărturisit păcatele și s-au căit în fața Domnului, atunci și ei au fost mântuiți.”

Fratele Zhang a spus: „Da. Ori de câte ori Dumnezeu împlinește o nouă etapă de lucru, noi suntem capabili să ținem pasul cu lucrarea lui Dumnezeu, să respectăm cerințele lui Dumnezeu în epoca nouă, să practicăm conform cuvintelor lui Dumnezeu și, prin urmare, să fim mântuiți, și să nu mai fim condamnați de Dumnezeu. De fapt, a fi mântuiți prin harul Domnului Isus în credința noastră în El înseamnă doar că păcatele noastre sunt iertate și că nu vom fi condamnați sau osândiți la moarte potrivit legilor; nu înseamnă, totuși, că urmăm calea lui Dumnezeu și că ne-am lepădat de orice păcat, cu atât mai puțin înseamnă că dacă am fost mântuiți o dată atunci suntem pentru totdeauna mântuiți. Deși credem în Domnul Isus și am fost răscumpărați de El, iar păcatele noastre au fost iertate, suntem în continuare capabili să săvârșim frecvent păcate și să-L sfidăm pe Dumnezeu și trăim într-o spirală vicioasă în care săvârșim păcate ziua după care le mărturisim seara, incapabili să ne eliberăm de lanțurile și constrângerile păcatului. Spre exemplu, când dăm piept cu o problemă, pentru a ne ocroti aparența și statutul și pentru ca oamenii să ne stimeze și să ne admire, adeseori purtăm măști, spunem minciuni și ne implicăm în înșelătorii, ne place să ne fălim când facem lucruri și, de asemenea, putem să uneltim împotriva altora și rivalizăm cu ei pentru poziție; când îi vedem pe frații și surorile noastre devenind negativi și slabi, ori pierzându-și credința, mergem să-i ajutăm și să-i susținem de câteva ori, dar vedem că n-are efect, așa că noi înșine ne pierdem mila și răbdarea și începem să încercăm a-i evita pe frații și surorile noastre și devenim incapabili să-i iubim pe alții așa cum ne iubim pe noi înșine. Mai ales când vin peste noi încercări, ne tânguim, putem să-L învinovățim și să-L judecăm pe Domnul, într-o asemenea măsură încât începem să nutrim gânduri și idei de trădare a Domnului; suntem pur și simplu incapabili să practicăm cuvintele Domnului și nu avem credință adevărată în Domnul și nu suntem cu adevărat supuși Lui. De asemenea, mulți frați și surori urmează tendințe lumești, râvnesc la plăceri păcătoase și duc o viață de mâncat, băut și dănțuit, întocmai cum fac necredincioșii. Dumnezeu a spus: «Adevărat, adevărat vă spun că oricine săvârşeşte păcatul este sclav al păcatului. Şi sclavul nu rămâne veşnic în casă, însă fiul rămâne veşnic» (Ioan 8:34-35). «fiţi sfinţi, după cum Eu sunt sfânt!» (Leviticul 11:45). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare: Dumnezeu e sfânt și firea lui Dumnezeu e dreaptă și inviolabilă, iar dacă cineva vrea să intre în Împărăția Cerurilor, atunci trebuie să se debaraseze de natura sa păcătoasă, să fie curățit și să nu mai păcătuiască ori să-l sfideze pe Dumnezeu; doar asemenea oameni sunt vrednici să moștenească făgăduința lui Dumnezeu. Cum am putea noi, care păcătuim ziua și ne mărturisim păcatele seara și care trăim în păcat ineluctabil, să fim vreodată vrednici să intrăm în Împărăția Cerurilor? Dacă nu ne înăbușim din fașă păcatele, chiar dacă ni s-ar ierta păcatele de o mie de ori, de zece mii de ori, tot Satanei i-am aparține și ne-am împotrivi lui Dumnezeu. Să ne gândim numai – dacă Dumnezeu ar lăsa în Împărăția Cerurilor oameni ca noi, care sunt plini de firile noastre satanice, corupte, și care sunt capabili să-l sfideze și să-l trădeze pe Dumnezeu, atunci cum ar mai putea Împărăția lui Dumnezeu să se numească Împărăția sfântă? Ar fi cu neputință!”

Am încuviințat pe deplin părtășia Fratelui Zhang. Da, cum am putea noi, care trăim zi de zi în păcat și care știm clar că păcătuim, dar totuși, nu putem să ne stăpânim să nu săvârșim păcate, să fim vrednici să intrăm în Împărăția Cerurilor? În acel moment, am simțit că propria mea credință în Dumnezeu era o credință tare confuză; cuvintele Domnului fuseseră rostite foarte limpede, dar eu nu făcusem totuși niciun efort să caut în cuvintele Lui. Dimpotrivă, am trăit în propriile mele concepții și închipuiri, răstălmăcind cu totul voința lui Dumnezeu și nutrind convingerea absurdă că, atât timp cât cred cu inima mea și îl declar pe Domnul cu gura mea, voi fi mântuit și voi fi primit în Împărăția Cerurilor la întoarcerea Domnului. Ce nătărău am fost! Visasem pur și simplu cu ochii deschiși! Dacă nu îndreptam această opinie absurdă și continuam să cred în Dumnezeu bizuindu-mă pe propriile concepții și propria imaginație, atunci, în cele din urmă, voi fi cu siguranță disprețuit, respins și eliminat de Domnul. De aceea, l-am întrebat pe Fratele Zhang: „Ce anume e adevărata mântuire?”

Fratele Zhang a scos din geanta lui o carte și a spus că cuvintele din cartea aceea îmi puteau soluționa problema. Apoi a citit: „Când oamenii se leapădă de lucrurile murdare și corupte ale Satanei, ei dobândesc mântuirea lui Dumnezeu. Dar, dacă tot nu se dezbară de murdărie și stricăciune, ei continuă să trăiască sub domeniul Satanei. Viclenia, înșelăciunea și necinstea oamenilor sunt toate lucruri ale Satanei. Mântuirea lui Dumnezeu pentru tine este ca să te scape de aceste lucruri ale Satanei. Lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi greșită; ea este făcută întru totul pentru a-i mântui pe oameni de întuneric. Când ai crezut până într-un anumit punct, când te poți debarasa de stricăciunea trupului și nu mai ești încătușat de această stricăciune, nu vei fi fost mântuit? Când trăiești sub domeniul Satanei, ești incapabil să-L manifești pe Dumnezeu, ești ceva murdar și nu poți primi moștenirea lui Dumnezeu. Odată ce ai fost curățit și desăvârșit, vei fi sfânt, vei fi o persoană normală și vei fi binecuvântat de Dumnezeu și plăcut Lui” („Practica (2)”). „Păcatele omului ar putea fi iertate prin jertfa de păcat, dar, doar în ceea ce privește modul în care omul poate fi făcut să nu mai păcătuiască și modul în care natura sa păcătoasă poate fi distrusă complet și transformată, el nu are nicio cale de a rezolva această problemă. Păcatele omului au fost iertate și acest lucru se datorează lucrării răstignirii lui Dumnezeu, dar omul a continuat să trăiască în interiorul firii satanice corupte a trecutului. Acestea fiind spuse, omul trebuie să fie complet mântuit de corupta sa fire satanică, astfel încât natura lui păcătoasă să poată fi complet distrusă, să nu se mai dezvolte niciodată, permițând astfel ca firea omului să fie transformată. Acest lucru ar cere omului să înțeleagă drumul creșterii în viață, să înțeleagă calea vieții și modul de a-și schimba firea. În plus, ar cere omului să acționeze potrivit cu această cale, astfel încât firea lui să poată fi schimbată treptat, iar el să poată trăi sub strălucirea luminii, ca tot ceea ce face el să poată fi în acord cu voia lui Dumnezeu, ca el să-și poată arunca firea coruptă satanică și astfel încât să se poată elibera de influența întunericului Satanei, prin aceasta ieșind pe deplin din păcat. Doar atunci va primi omul mântuirea completă” („Taina Întrupării (4)”).

Fratele Zhang a împărtășit apoi, spunând: „Mulțumim Domnului, aceste cuvinte au arătat limpede precum cristalul ce este adevărata mântuire! Adevărata mântuire înseamnă că, odată ce cineva a câștigat adevărul și a fost curățit și desăvârșit de Dumnezeu, se leapădă cu totul de păcat și se leapădă de influența întunecată a Satanei și nu mai săvârșește păcate, nici nu Îl sfidează pe Dumnezeu. Lucrarea făcută de Domnul Isus a fost într-adevăr lucrarea de răscumpărare, iar noi nu am mai aparținut deloc păcatului. Însă natura satanică din noi era adânc înrădăcinată și, deși păcatele noastre au primit dezlegarea Domnului, când întâmpinăm probleme suntem în continuare capabili să intrăm sub dominația firilor satanice, ca aroganța și îngâmfarea, necinstea și înșelăciunea, egoismul și ticăloșia, perfidia și malițiozitatea și, adesea, fără voia noastră, păcătuim și Îl sfidăm pe Dumnezeu și suntem, pur și simplu, incapabili să punem în practică cuvintele Domnului. Asta se aseamănă cu un hoț prins de poliție fiindcă a furat lucrurile altor persoane. Părinții lui nu pot răbda gândul că fiul lor suferă în detenție, așa că plătesc sume exorbitante pentru a-și scoate fiul din închisoare. Însă natura de hoț este încă în el, iar când se ivește un prilej potrivit, el va fi dominat iarăși de natura lui și va continua să fure lucruri. În consecință, dacă înțelegem toate aspectele adevărului, fiind eliberați complet din sfera Satanei, curățindu-ne firile satanice, corupte, lepădând legăturile păcatului și căutând voința lui Dumnezeu, practicând cuvintele lui Dumnezeu și venerându-L și ascultându-L cu adevărat pe Dumnezeu, indiferent de mediu, atunci suntem pentru totdeauna mântuiți și numai atunci suntem oameni câștigați pe deplin de Dumnezeu.”

Eu am zis fericit: „Mulțumire luminării și călăuzirii lui Dumnezeu că mi-au dat putința de a înțelege că opinia «odată mântuiți, pentru totdeauna mântuiți și atunci se poate intra în Împărăția Cerurilor» este greșită. Înțeleg, de asemenea, că mântuirea veșnică înseamnă a ne debarasa de natura noastră păcătoasă și a fi curățiți, și că asta e cu totul altceva decât a fi mântuiți o dată și a ne fi iertate păcatele. Această carte lămurește efectiv ce este adevărata mântuire; oare se află în paginile ei o cale care ne poate îngădui să ne debarasăm de păcat și să fim mântuiți? Dacă am găsi o cale de a ne debarasa de păcat și de a practica în concordanță cu acea cale, oare n-am fi în stare să obținem adevărata mântuire și să intrăm în Împărăția Cerurilor?”

Fratele Zhang a spus cu bucurie: „Frate Yang, mare dreptate ai! Mulțumim Domnului, dacă am găsi calea de a ne debarasa de păcat și de a rezolva problema naturii noastre păcătoase, atunci am obține adevărata mântuire și am intra în Împărăția Cerurilor. Această carte vorbește foarte clar despre acest aspect al adevărului, deci să citim în continuare…”

Nota editorului: Mulțumim lui Dumnezeu pentru luminarea și călăuzirea Lui. Condițiile fiecăruia dintre noi, cei care credem în Domnul, sunt într-adevăr așa cum se menționează în acest articol: săvârșim păcate ziua după care le mărturisim seara și ne afundăm așa de adânc în păcat încât suntem incapabili să ne eliberăm. Dacă credința noastră în Domnul e o justificare prin credință și credem că, fiindcă am fost mântuiți o dată suntem pentru totdeauna mântuiți, atunci cum se poate exprima firea dreaptă, sfântă și inviolabilă a lui Dumnezeu? Dacă vrem să dobândim lauda lui Dumnezeu și să intrăm în Împărăția Cerurilor, atunci ar trebui să căutăm în mod activ calea de a ne debarasa de păcat – numai aceasta este alegerea isteață a fecioarelor înțelepte! Editorul de față vă recomandă să vedeți clipurile filmului Amintiri dureroase, astfel încât să putem căuta calea de a intra în Împărăția Cerurilor împreună!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[oazapentrufluturiiannerdazao]

Răzvătitul închis

Poți  fi  omule, tu,

ca un răzvrătit închis din zori până la apus, nelăsându-ți nici o cale, să destrami  timpul existând în gânduri concomitente de la sine compromis, și știind că altcineva deja le-a spus. Răzvrătitul se zbate să adune un gram de azur, să-l țină strâns…să rămână pur și alege să se zbată, fără conjur gândul liber să ți-l spună, fără de amurg… înfinitul să-l dăruiască d…

[arhitectul]

tu să fii, că eu n-o să fiu.

să-mi fii liniște când norii cuprind cerul și vânturile mă spulberă să-mi fii îmbrățișare când cobor în infernul din interior să-mi fii artă când mă ustură pielea, iar cuvintele mă părăsesc să-mi fii noapte când sufletul meu e un lup singuratic ce vrea să urle prin păduri pustii să-mi fii coșmar, atunci când până și ultimul vis s-a uscat, iar eu mai vreau încă să visez să-mi fii amor, ce mă hrănește cu lingurița în timp ce stau la pat fiindcă m-am îmbolnăvit de gânduri să-mi fii apus în care ochii mei să se împrăștie să-mi fii o carte când am nevoie de odihnă, să te citesc, să te înțeleg, să vreau să te termin să-mi fii cerneală când stiloul mi s-a golit să-mi fii inimă când a mea m-a părăsit doar să-mi fii și eu să-ți fiu.

[florindaviddaf]

Seară fericită sa aveți... În cartea vieții am așezat Momente dragi , de neuitat , Și clipe dulci de gingășie , De dragoste și poezie . Am adunat mereu tot ce-a fost bun, Scântei de dor și de parfum , Sărutul linistei din zori , Și soarele de după nori . În fiecare filă am pus Un răsărit după un apus , Si-n cartea vietii , între foi, Am scris povestea despre noi. Franturi de zâmbete și gânduri , Am pus frumos și printre rânduri , Și încet, încet....printre mistere Am scris povestea dintre ele. (at St John's Wood) https://www.instagram.com/p/B0zAYbFnSJ-/?igshid=11o6e5jnh25g2

[pastpresentfutureworld]

'Nu pot să te mai protejez, dacă vei continua să pui întrebări care nu își au rostul', replica lui Ethan o bântuia și acum, la câteva minute după ce discuția s-a încheiat, iar vorbele au apus. Diana nu era o domniță la ananghie care aștepta să fie salvată din ghearele dragonului, ci însuși eroul căruia i-a fost hărăzit să își decapiteze dușmanul. Și Ethan ar fi trebuit să știe asta. Însă Rittenhouse putea să dea foc lumii și să spună că e ploaie, iar oamenii rămași l-ar fi crezut, urmându-l precum niște găini fără cap. Aceasta era puterea pe care o aveau el și adepții săi. Nemărginită. Dificil de strunit. Imposibil chiar. Doar că toți au o slăbiciune, un călcâiul lui Ahile, trebuia doar să sape mai adânc după informații. Iar Ethan aflase unde îl țin pe Flynn. Pentru ea. Ce înțelegere ai făcut?! Ethan, ce ți-au făcut?! Gândi Diana pe drumul spre casă. Fusese tăcută, obișnuindu-se cu toate aceste gânduri, imagini, care acum îi defilau prin fața ochilor. Și intr-adevar, Ethan chiar știa unde este ținut prizonier Alex Flynn, bărbatul pe care a decis să îl viziteze, deși i s-a interzis să facă asta. Risca să compromită misiunea, însă gelozia era mai puternică decât rațiunea. Ușa de fier s-a deschis cu zgomot, iar in prag a aparut Flynn sau mai bine zis ce a mai rămas din el - un om distrus atât la exterior, cât și la interior. Cei doi gardieni l-au împins înăuntru, i-au dat cătușele jos și l-au obligat să se așeze pe scaun. Le-au trântit pe masa din metal, undeva între ei doi, cu nepăsare. Ethan nu schiță vreun gest, privindu-l cu atenție. Încerca să deslușească ce a văzut soția lui la el. Nu mai avea ce să îi ofere, însă mintea ei avea un mod aparte de a funcționa. Bătut, schingiuit, cu un ochi umflat pe care abia daca îl mai putea deschide, acesta nu mai avea nimic din statura impozantă a bărbatului de odinioară. Și l-a invidiat căci a putut să aibă o familie, chiar dacă era agent secret, cu mii de dușmani in toate colțurile lumii. Acum... Nici milă nu îi mai era de el. “Looking good, Alex. Întotdeauna ai avut simțul umorului,” îi răspunse Ethan. Se lăsă pe spate, iar scaunul a scârțâit zgomotos sub greutatea lui.

Flynn se clătină și el pe scaun, oftând când mișcarea îi cauză o durere insuportabilă în trup. Chiar îi făcea plăcere să îl vadă la limita disperării, distrus și fără aliați. “Poate...” zise acesta. Nu își mai putea ascunde furia și gelozia și se ridică în picioare, lovind brusc cu pumnii în masă. Încă de când a văzut-o pe Diana cum întreabă de Flynn, când ar fi trebuit să se bucure că misiunea s-a sfârșit și că era acasă, apoi faptul că l-a refuzat și a plecat tot în brațele prietenilor săi, ceva în mintea lui s-a scurtcircuitat și a eliberat bestia. Nu și-o putea imagina în brațele altui bărbat. "Minți!" Strigă cu și mai mult patos și se apropie de el, trăgându-i un pumn în stomac. Ocoli masa, plimbandu-se precum un leu în cușcă. Aducea din ce în ce mai mult cu un animal sălbatic. Rănit. Violent. "A fost bine? Ți-a plăcut?!" Mârâi Ethan. "Ce păcat că nu pot să o aduc pe Diana în timp util. Mi-ar fi făcut plăcere să o fac să te privească murind. Un nebun, un ucigaș care și-a omorât familia și a ajuns să creadă că este eroul din poveste. Mintea îți joacă feste, prietene. Tu ai ucis-o cu sânge rece pe Iris. Apoi pe Lucy. Și-a văzut copilul fără viață. Și înainte... Te-a implorat. Te-a implorat să le cruți viața. Și-au dat ultima suflare pe gresia rece din bucătărie, într-o baltă de sânge, crezând că eroul lor le va salva, dar acesta s-a transformat în călău. Ți-ai făcut-o cu mâna ta!" Vocea lui devenise un mormăit, iar chipul său, umbra unei bestii. "De fapt..." Se opri brusc, răsucindu-se pe călcâie ca să îi vadă expresia de pe chip. "Poate e mai bine dacă muriți amândoi..." Deveniseră un ghimpe în coasta angajatorului său și dacă Diana va continua să se implice într-un joc ale cărui reguli sunt deja stabilite, nu făcea decât să se ardă. A avertizat-o și depindea de ea dacă va alege drumul acesta ori altul. O iubea și putea oricând să se întoarcă să salveze o altă variantă a ei. De dinaintea celor șase luni. Astfel îi rescria povestea. Și nu putea să își vadă visul cu ochii dacă varianta ei din prezent era în viață. Da, îi va cere asta lui Rittenhouse! Îi datora multe pentru curățenia generală pe care a făcut-o după familia lui.

Timpul parcă a stat în loc, iar ei se mișcau, respirau, vorbeau, în afara granițelor sale. Pe Ava o nelinișteau o sumedenie de gânduri și își puse mâinile în jurul ei - un sistem defensiv pe care îl ridica ori de câte ori era în primejdie. Cățelușa Penny se făcuse nevăzută pe undeva prin casa, dar nu făcea încă vreun zgomot și Jasper îi era recunoscător pentru asta. Făcuse deja multe boacăne și ei aveau nevoie de liniște ca să vorbească. Să își destăinuie secretele care îi măcinau de la interior spre exterior. A înțeles cine este Rittenhouse și cât de periculos e când i se descoperă secretele. O organizație condusă de un singur om care voia să distrugă Timpul. Să aibă putere peste Trecut, Prezent și chiar și Viitor. Să decidă soarta omenirii. "You've been there?!" Întrebă el uimit, neînțelegând la cine se referă. Nu putea fi una de-a lor. Totuși... avea acces peste tot, o avere frumușică și prietenii lor se temeau de ea. Și de el! Mult prea trădătoarea lui inimă continua să bată cu putere, creându-i dificultăți de respirație. Se mai întâmplase așa o singură dată, în Mexic. Văzu ca prin ceață mâna iubitei lui care îl sfătuia grijulie, să se așeze pe patul ei. Cumva îl adusese în dormitorul său, dar nu știa cum. Mintea lui refuza să proceseze toată această informație. Iar veștile au continuat și lumea nu era deloc așa cum a crezut. Parcă ajunsese fără voia lui într-un film cu spioni, organizații secrete și călătorii în timp. Mark Rittenhouse? Mark? Șeful lui? Mama sa? Iar copiii adepților lui sunt născuți, ca să se asigure că Rittenhouse nu moare niciodată. "Atunci nimic nu a fost adevărat? Te-au împins într-o relație cu mine ca să..." Tăcu brusc. Nu trebuia să existe. Trebuia să fie mort de ani buni și totuși respira. Dar inima lui începea să dea erori. Mama natură cerea ce îi aparținea deja. Se ridică în picioare, punând o distanță între ei. "Ava... I need to know everything from the source. Mama mea... Carol... Ea a început totul. Și asta..." Arăta spre pieptul lui, "nu cred că e un simplu junghi. Sunt un monstru. O anomalie care nu ar fi trebuit să existe!"

Daniel credea în scopul lor și pentru prima dată în mult amar de timp, lumea lui capătă din nou culoare. Totul începuse cu o rază de speranță, cu soarele care se odihnea in părul iubitei sale, cu sclipirea pe care a văzut-o în privirea ei, cu strălucirea minții sale agere și astfel a realizat că s-a îndrăgostit de ea. Iremediabil. Dar înainte de toate trebuia să pună capăt tiraniei Rittenhouse și să îi dezvăluie adevărul. Nu voia să pășească în următoarea etapă cu un bagaj de secrete și mai ales, cu ditamai scheletul ascuns în dulap. Ajunși înapoi în rezervă, Hope a furat câteva bomboane dintr-un alt salon și i le-a strecurat în mână. "Le păstrez pentru mai târziu," o asigură el, zâmbindu-i. Clătină din cap. Nu îi venea să creadă că într-un viitor nu tocmai îndepărtat, toți erau ca o mare familie. Tragediile din prezent i-au apropiat, sfârșitul iminent al omenirii, la fel. Iar dușmanul comun, Rittenhouse, îi aștepta la cotitură. Afară, cele trei au luat un taxi până la casa Emmei și femeia le-a poftit în apartament ca pe două vechi prietene. Diana privi în jur. Avea jucărioarele lui Penny împrăștiate peste tot și o mulțime de poze aruncate pe masă. Zâmbi trist. În lipsa unor prieteni, Emma a fost aruncată într-o furtună înspăimântătoare, iar singura ei alinare era cățelușul adoptat. "Stai liniștită. Du-te la culcare," o sfătui încă o dată. Ascultând-o, aceasta se dezbracă de haina pe care a agățat-o în cuier și își descălță cizmele UGG, aruncandu-le în debara. Le spuse unde găsesc toate cele necesare și merse într-un final în dormitor. Rămase singure, Diana o ajută pe Hope să își pună hainele la spălat, selectând programul potrivit pentru hainele ei. "Cum sunt în viitor? Ce fel de mamă sunt?!" A inițiat ea discuția, vrând să știe mai multe. "Cine te-a crescut când..." noi am murit. Nu putea să spună cu voce tare. Lăsă cutia de detergent lângă mașina de spălat și îi luă mâinile lui Hope intr-ale sale. O privi în ochi, încercând să deslușească ce se ascunde îndărătul tristeții care se întipărise pe chipul ei.

Vedea câte trăsături avea în comun cu ea, cu Flynn. Îl recunoștea în zâmbetul pe care l-a afișat mai devreme. "Trebuie să îl salvez. Știi asta, nu? Ethan știe unde e." Iar reproșurile lui, din urmă cu doar câteva zeci de minute, i-au străpuns inima. Însă Flynn îi dăduse ceva ce ea nu-și putea oferi sieși, o văzuse într-un fel în care nimeni nu o văzuse până atunci. El o privise pe ea, Diana cea urmărită de fantomele trecutului, uneori vulnerabilă, alteori crudă, care înjura și blestema în limba maternă ori de câte ori ceva o scotea din minți. El era egalul ei și singurul bărbat îndeajuns de măreț pentru a fi demn de iubirea ei. Un viitor sumbru și necunoscut, plin de violență și de durere se dezvăluia în fața lor. Dar era marcat și de momentele care străluceau ca un far. Pentru ele va lupta. Pentru Hope. "On je moje srce," zise în croată. (He's my heart) "And I need your help. O să aflu unde e închis, dar tot voi avea nevoie de o modalitate pentru a intra în închisoare. Mai ales dacă e una de maximă securitate. "Cum ai călătorit în acest timp? Pot să călătoresc într-o perioadă în care exist deja? Să fac un salt și gata. Cred că am văzut mult prea multe filme fantastice, dar în clipa de față, încep să cred că multe adevăruri au fost lăsate la suprafață prin intermediul acestora. Și nu vreau să te sperii, dar locul ăla e crud pentru un fost agent. Nu îl pot lăsa acolo până când vom pune la cale un plan. Vor trece zile! Procesul se apropie și... Mi-e teamă! Mi-e teamă!" Nu pentru ea, ci pentru el și Hope.

~Inceputul~

[cuvintesidestine-blog]

Inghite si taci!

Acel moment când ești absorbit de mare și algele verzi și gălăgia de fapt e doar acolo undeva în interiorul sufletului tău. Senzațiile când buzele ei se transformă în amintiri, pierdute fiind cu timpul, file din acel album de poze alb negru. Privind acel apus de soare ascuns de nori rămâi doar tu, acea cafea cu gust iute-amar de piper bulgăresc, pișcotul cumpărat de la brutăria din preajma acelei librării de amintiri, acele de mare plutind printre alge și scrumul de la ultima țigară. P.S. Învață să înoți printre gânduri și amintiri de altfel te vor absorbi ca o gaură neagră...

[biancaabi]

Şi aveam multe gânduri ce mă tulburau adesea, credeam că a fi imperfect înseamnă să fi într-un fel defect, iar acest lucru m-a împiedicat să realizez cât de mult greşeam. Gândirea mea era adesea una greşită şi nu ştiu dacă ai idee cât de mult mi-am dorit să-ți împărtăşesc o parte din gândurile mele. Pe unele le cunoşteai , sau le-ai dedus singur, nici nu ştiu, îmi amintesc doar că ți-am trimis această poză, şi desigur , a fost doar o poză cu un apus de la țară pentru tine, fără a bănuii , de fapt, semnificațiile sale. Apusul este cea mai fascinantă parte a unei zile, şi în acelaşi timp cel mai misterios lucru , pentru că odată cu apusul poți spune cu certitudine că acea zi a luat sfârşit. La fel este şi cu moartea, un mister, ceva ce nu poți ştii, dar totodată moartea e un spectacol fascinant , fără niciun supraviețuitor. Vezi tu, gândirea mea mă obligă adesea să creez lucruri care poate sunt normale într-o privință, gândirea mea mă trage de multe ori în jos, gândirea mea mă înalță, aş prefera să fie un aspect mai mult bun , decât ciudat . Probabil că este, de fapt este, un strigăt încă neauzit spre unicitate .

-Abi