#fiul lui Ilie Dumitrescu
Explore tagged Tumblr posts
Text
Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan! Ce pedeapsă riscă
Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, a fost recent oprint ]n trafic de Poliție și, in urma testelor, a iesit pozitiv pentru consum de droguri. Iată ce pedeapsă riscă tânărul actor.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Un alt scandal se prefigurează în showbiz, Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, fiind depistat pozitiv pentru consumul a două substanțe interzise. Tânărul în vârstă de 22 de ani a fost oprit în trafic de către poliție, vineri noapte, iar în urma rezultatelor pe numele acestuia a fost deschis dosar penal, conform prosport.ro.
„Conducătorul unui autovehicul în vârstă de 22 de ani a fost depistat la intersecția dintre Bd. Pache Protopopescu și Bd. Ferdinand, în timp ce se deplasa pe drumurile publice, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de două substanțe. Persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., unde i-au fost recoltate probe biologice. În acest caz, s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin. 2 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Conform legislației române, Toto Dumitrescu riscă o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani sau, dacă este la prima abatere, amendă penală.
Citește și: Cum i-a spus Cristina Joia, de la „Visuri la cheie”, fiului ei că este înfiat: „Nu e un stigmat cuvântul adoptat. E ca și cum i-aș spune că are ochii căprui”/ EXCLUSIV
Fiul lui Ilie Dumitrescu s-a întors la Te cunosc de undeva, după ce s-a vindecat de coronavirus
Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, face parte dintre concurenții noului sezon Te cunosc de undeva, ce va avea premiera în curând la Antena 1. Din păcate, în această vară, tânărul a contractat COVID-19 și, la fel ca și colegii săi de emisiune, Marcel Pavel, Ozana Barabancea, Andrei Ștefănescu, Alina Pușcaș și Adriana Trandafir care au avut coronavirus, a fost internat în spital.
Toto a acceptat cu entuziasm provocarea competiției, însă, din păcate, filmările au fost oprite pentru o vreme.
„Voiam să mă pun în faţa unor situaţii dificile şi noi, iar aceastã emisiune mã antreneazã şi mã încearcã exact cum mi-am dorit. Totodată, lucrul cu vocea este ceva nou, dar atât de interesant. Mi-e cel mai teamă de registrele înalte și de transpunerea în personajele, evident, foarte diverse într- un ritm atât de alert!’, a precizat actorul, potrivit digisport.ro.
Vezi galeria foto Arrow_read_more
Cât privește provocarea la care a fost supus, fiul lui Ilie Dumitrescu are totuși niște temeri.
„Nu am așteptări, deoarece aşteptările nasc dezamăgiri. Nu mi-am făcut o listă de personaje preferate, pentru că am înţeles că în asta constă, de fapt, amuzamentul acestui show – nu trebuie să îţi iasă personajul 1 la 1. Voi încerca să mă apropii de orice personaj, însă mi-e teamă de registrele foarte înalte precum Whitney Houston sau Freddy Mercury”, a declarat Toto în exclusivitate pentru VIVA!
Citește și: Kate Middleton e Regina stilului… și a ținutelor ieftine! Cea mai recentă achiziție: o rochie de 13 dolari
0 notes
Link
Fiul lui Ilie Dumitrescu, vedetă într-un film de un milion de euro
Regizorul Bobby Păunescu l-a distribuit Toto, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, în noul său film, intitulat Palatul Pionierilor. Citește mai departe… …read more
The post Fiul lui Ilie Dumitrescu, vedetă într-un film de un milion de euro appeared first on techradar.ro.
0 notes
Link
Fiul lui Ilie Dumitrescu, vedetă într-un film de un milion de euro
0 notes
Text
Răzvan Simion, mesaj cu subînțeles pentru Lidia Buble, după despărțire? „Tot mai tăcut și singur în lumea mea pustie”
A avut o escapadă în Turcia, alături de o brunetă misterioasă, însă indiciile arată că prezentatorul TV încă ar mai suferi după despărțirea de Lidia Buble!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
S-a speculat că a plecat cu noua iubită la Istanbul, însă matinalul de la Neața nu a confirmat că ar avea o nouă relație! Răzvan Simion a postat un citat pe Instagram. Să fie mai degrabă un mesaj cu subînțeles pentru fosta parteneră, Lidia Buble?
„Tot mai tăcut și singur / În lumea mea pustie / Și tot mai mult m-apasă / O grea mizantropie. / Din tot ce scriu, iubito, / Reiese-atât de bine / Aceeași nepăsare / De oameni și de tine”, a transmis Răzvan Simion pe rețelele de socialziare.
Citește și: Bianca Drăgușanu a înlocuit un milionar cu altul!Cu cine s-a cuplat la scurt timp după despărțirea de Alex Bodi
Răzvan Simion, escapadă cu o brunetă misterioasă în Turcia
Cu toate că devenise tot mai evident că lucrurile începuseră să scârțâie între Răzvan Simion și Lidia Buble, cei doi au anunțat despărțirea abia la începutul lunii iunie. În timp ce prezentatorul TV se confesa în mod public despre problemele din cuplu, artista menționa că lucrurile stau excelent între ei.
Citește și: A spus adio burlăciei:rapperul Macanahe s-a însurat! Primele imagini de la nuntă
La mai puțin de două luni, Răzvan a fost văzut în compania unei femei, în Istanbul, la un hotel de lux. Se pare că nu ar fi vrut să se afle despre escapada din Turcia, pentru că nu a postat nimic pe rețelele de socializare, cum că ar fi părăsit țara. Mai mult, Răzvan Simion a fost contactat și întrebat despre întâlnirea secretă, însă a refuzat să dea detalii pe marginea acestui subiect.
Cel care a anunțat despărțirea de Lidia Buble a fost chiar prezentatorul de la ‘Neatza cu Răzvan și Dani’. Chiar dacă au încheiat relația, Lidia Buble și Răzvan Simion continuă să colaboreze pe plan profesional.
„O nouă călătorie… Sunt diferit astăzi pentru că am învățat să nu îi mai judec pe ceilalți și nici pe mine. Am învățat să îi iert pe ceilalți pt că mi au oferit prea mult ori prea puțîn dar mai ales să mă iert pe mine.
Citește și: Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan!Ce pedeapsă riscă
Au fost ani în care m-am ferit de iubire ca de cel mai mare dușman. Au fost ani în care iubirea mi-a fost oxigen. Ce am învățat până acum despre iubire? Iubirea înseamnă dăruire, libertate emoțională, înseamnă a vrea din suflet să îl vezi pe celălalt fericit. Plecăm amândoi într-o călătorie a regăsirii de sine. Dar separat.
Citește și: Fiul lui Radu Mazăre, infectat cu noul coronavirus!Răducu se află sub tratament
Mă iert pe minte pentru tot ce am fost și pentru tot ce n-am fost… Suntem în continuare o echipa și construim proiectul muzical și în rest doi…foști iubiți…. actuali foarte buni prieteni.
Am fost copil, am fost tânăr iar astăzi sunt înțelept„, a transmis Răzvan la momentul respectiv.
Vezi galeria foto Arrow_read_more
0 notes
Text
A spus adio burlăciei: rapperul Macanahe s-a însurat! Primele imagini de la nuntă
Căsătorie neașteptată în showbizul românesc: s-a însurat rapperul Macanache, pe numele său real Dinescu Constantin Bogdan! Iată primele imagini de la nuntă și cum a arătat mireasa!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
În weekend, au bătut clopote de nuntă în showbizul românesc! A fost o zi extrem de importantă pentru Macanache, rapperul cunoscut după colaborarea cu Delia la melodia „Rămâi cu bine”: a spus adio burlăciei!
Solistul s-a însurat cu partenera sa, Diana, și a postat pe rețelele de socializare imagini de la nuntă. Mireasa, femeia în brațele căreia și-a găsit fericirea de ani buni, a arătat splendid, purtând o rochie albă, scurtă, simplă, dar de efect!
Citește și: Sandra Izbașa se iubește cu nepotul lui Ștefan Bănică.Primele imagini cel mai nou cuplu din showbiz
La rândul lui, Macanache a optat pentru un costum tot alb, pentru a fi în ton cu aleasa lui, purtând totodată și o vestă gri. Pentru că nu a putut să renunțe la stilul casracteristic, care l-a consacrat, el a purtat o pălărie, ca un fel de semnătura a sa, dat fiind că apare așa în multe dintre clipurile sale!
Citește și: Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan!Ce pedeapsă riscă
View this post on Instagram
Sambata ne vedem in Piatra Neamt🔥🔥🔥 Mare baeram ce facem 🍾🍾🍾 #macanache #familiamacanache #hiphop #party #concert #interzis #rap #music #piatraneamt #mountainbeach
A post shared by MACANACHE (@macanache) on Sep 6, 2020 at 11:19pm PDT
Artistul a publicat pe rețelele de sociazare mai multe imagini de la nuntă, inclusiv de la starea civilă unde cei doi au spus DA din tot sufletul, dar și de la petrecerea, chiar dacă restrânsă având în vedere condițiile actuale, care a urmat.
Citește și: Fiul lui Radu Mazăre, infectat cu noul coronavirus!Răducu se află sub tratament
Au fost puțini invitați, însă alături le-au stat persoanele apropiate, prietenii de suflet, evenimentul fiind unul cu totul special!
Vezi galeria foto Arrow_read_more
Sursa foto: Instagram
0 notes
Text
Sandra Izbașa se iubește cu nepotul lui Ștefan Bănică. Primele imagini cel mai nou cuplu din showbiz
Sandra Izbașa a trăit o poveste de dragoste discretă alături de Petrișor Ruge, dansatorul Andreei Bălan, iar despărțirea lor a fost la fel de rezervată. Acum, fosta dublă campioană olimpică la gimnastică are un nou iubit și a publicat primele imagini cu el.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Până acum, Sandra Izbașa l-a ținut ascuns pe noul ei iubit, însă acesta a postat prima fotografie cu ei, astfel că relația lor a fost făcută publică. Prietenii lor s-au bucurat extrem de mult când au văzut că nu se mai ascund.
Noul iubit al vedetei este actorul Răzvan Bănică. Între cei doi este o diferență de vârstă de doi ani, ea având 30, iar el 28 de ani. Răzvan Bănică este nepotul lui Ștefan Bănică și este actor al Teatrului Nottara din București, dar cochetează și cu muzica.
Citește și: Johnny Depp iubește din nou! Cine este și cum arată noua lui iubită, cu 24 de ani mai tânără
Bărbatul a postat pe Instagram o fotografie în care iubita lui îl sărută pe obraz cu mesajul ”Noi”.
Vezi galeria foto Arrow_read_more
Citește și: Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan! Ce pedeapsă riscă
Sandra Izbașa a trecut peste despărțirea de Petrișor Ruge, iar acum e fericită alături de noul ei iubit, Răzvan Bănică.
FOTO: Instagram
0 notes
Text
Au trecut 17 ani de la poza asta, dar e tot “piesă”. Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu, minijup pe covorul roşu - Fanatik
2 notes
·
View notes
Text
INTERVIU Ilie Dumitrescu Jr. – „Actoria ma învățat că în orice situație există adevăr ce provoacă speranță” - Unica.ro
0 notes