#durerile crucii
Explore tagged Tumblr posts
vointadivina · 2 days ago
Text
V3.90 Suferința Luisei pune pe fugă un flagel iminent (un uragan) (2 iulie 1900)
În timp ce toată lumea era îngrozită, s-a ridicat între mine și Isus o cruce strălucitoare, care, împotrivindu-se acelei furtuni, a pus-o pe fugă în mare măsură, atât de mult încât părea că oamenii se calmau. Nu știu să spun sigur, cred că a fost un uraga
            Continui să fiu mâhnită și întristată, ca o naivă. În această dimineață nu a venit deloc [Isus]; a venit Confesorul și a avut intenția ca eu să fiu răstignită. La început, binecuvântatul Isus nu coopera, așadar, după ce L-am rugat să binevoiască în așa fel ca eu să ascult, de îndată ce mi s-a arătat mi-a zis: „Ce vrei? De ce vrei să Mă constrângi odată ce este necesar să pedepsesc…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
vointadivina · 26 days ago
Text
V3.79 Isus îi oferă Luisei cheile și lumina Dreptății Divine, dar ea preferă imediat să nu aibă această misiune (7 iunie 1900)
Binecuvântatul Isus mi-a dat cheile și m-a așezat în mijlocul unei lumini și, privind prin acea lumină, vedeam toate atributele lui Dumnezeu, precum și atributul Dreptății. Oh, cât este de ordonat totul în Dumnezeu! Și dacă Dreptatea pedepsește, este...
            Din moment ce mă aflam suferind într-un anume fel, îmi părea că acele suferințe erau un lanț dulce care îl atrăgea pe bunul meu Isus pentru a-l determina să vină aproape continuu și îmi părea că acele dureri l-ar chema pe Isus să reverse în mine alte amărăciuni. Așadar, venind, fie mă sprijinea în brațele Sale ca să-mi dea putere, fie turna din nou [amărăciuni]. Dar din când în când…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
vointadivina · 1 month ago
Text
V3.69 Durerea Luisei, simțindu-se abandonată de Domnul (13 mai 1900)
Atunci, s-a arătat pentru puțin timp și, punându-și mâna sub bărbia mea ca să mă compătimească, mi-a spus: „Biata fiică, cât de rău ai ajuns!” Și împărtășindu-mi durerile Sale, a dispărut ca un fulger, lăsându-mă mai îndurerată decât înainte, ca și cum...
            Continuă aceeași stare și poate chiar mai rău, deși fac ce pot ca să fiu liniștită fără să mă tulbur, pentru că așa dorește ascultarea, dar cu toate acestea nu mă opresc din a simți greutatea abandonului1 care mă apasă și mă zdrobește. O, Dumnezeule, ce stare este aceasta? Spune-mi cel puțin cu ce te-am ofensat? Care este cauza? Ah, Doamne, dacă vrei să continui astfel, cred că nu voi…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
vointadivina · 2 months ago
Text
V3.61 Numai Dumnezeu este glorificat prin Cruce. Sufletul găsește în el o oglindă care îi prezintă trăsăturile Divinității (20 aprilie 1900)
Crucea este o oglindă unde sufletul privește Divinitatea și privindu-se, își portretizează trăsăturile și asemănarea mai identică cu Dumnezeu. Crucea, nu numai că trebuie iubită, dorită, ci trebuie făcut din ea o onoare, o glorie a Crucii în sine, iar ace
            Adorabilul meu Isus continuă să vină ca o umbră în anumite momente, și chiar atunci când vine, nu spune nimic. În această dimineață, după ce mi-a reînnoit de două ori durerile crucii, privindu-mă cu duioșie în timp ce sufeream spasmul străpungerii cu cuie, mi-a spus: „Crucea este o oglindă unde sufletul privește Divinitatea și privindu-se, își portretizează trăsăturile și asemănarea…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes