#dr. Vasile Bianu

[rudyroth79]

România a intrat în Războiul de Întregire la 27 august 1916. Din nefericire, la începutul lui decembrie 1916, slaba pregătire militară, armamentul insuficient și neprimit la timp din partea Aliaților au dus la binecunoscuta ocupație a Bucureștiului de către forțele armate ale Puterilor Centrale. Armata și autoritățile s-au retras în Moldova, la Iași. În acele condiții, Regina Maria s-a dedicat cu totul frontului, devenind prin prezența sa un simbol al încrederii și compasiunii de care era atâta nevoie. Este binecunoscută activitatea ei caritabilă în spitalele de campanie, unde ea şi doamnele din înalta societate nu mai ţineau cont de rang şi îngrijeau răniții alături de surorile de război. Nefiindu-i teamă sau scârbă, mergea să îngrijească plăgile ostașilor şi să stea la căpătâiul bolnavilor de tifos, fiind, într-adevăr, ca o mamă pentru soldaţi. Regina-soldat, Mama răniţilor, Buna noastră regină, apelative pe care le-a primit atunci, arată implicarea ei majoră.

Regina Maria a fost curajoasă, a ajuns în tranşee lângă soldați, în locuri periculoase, le-a trimis scrisori, i-a decorat, le-a făcut daruri de Crăciun şi de Paşti. Ministrul plenipotențiar al Franței la București din acea vreme, contele Charles de Saint-Aulaire, spunea că în fiecare dimineață, ”Regina, în uniformă de infirmieră, însoțită de o doamnă de onoare și de un grup de brancardieri voluntari se duce la gară pentru a-i primi pe răniți. Regina înfruntă moartea și, ceea ce este fără îndoială cel mai greu, depășește oboseala unei zile nu de opt ore, ci a unei zile care se întinde până noaptea târziu, cu șaisprezece sau optsprezece ore de muncă, pe cât de respingătoare pe atât de periculoasă, în mijlocul emanațiilor infecte ale cangrenelor”.

Din însemnările de război ale doctorului Vasile Bianu, referitoare la luptele din august 1917, aflăm lucruri în plus: ”Buna noastră regină Maria, de o săptămână este pe front, acolo unde acum se cere cea mai mare mângâiere. Pe când automobilul pe care îl poartă augustul său nume ridică de pe câmp miile de martiri, Măria sa înainează până la primele linii, ca să vadă cu ochii săi cum se îngrijesc vitejii noştri răniţi.” (1)

”Câte tragedii, câtă suferință, nenorocire, nădejde și disperare am trăit în acești doi ani! Mă simțeam pe deplin mama poporului acestuia suferind, sfâșiat, neînțeles, adesea nedemn, dar iubit din toată inima, cu atâta tărie… Mi se părea că văd tot ce a fost și tot ce ar fi putut să fie, nădejdile zdrobite, visul sfărâmat, realitatea crudă, multele greșeli, toți morții căzuți pentru o cauză în care, ca și mine, au crezut. Ochii mi s-au umplut de lacrimi și am plâns, am plâns cum nu poate plânge decât o mamă cu inimă frântă – mama unui copil mort, mama unor speranțe moarte și a inimii sângerânde a unui popor îndurerat pe care a învățat să-l iubească și care a învățat s-o iubească și el pe ea. Neamul va trai, trebuie să trăiască, voi trudi pentru el cu toată inima și cu tot sufletul. Cred că, dacă va citi cineva vreodată însemnările pe care le-am făcut zi după zi, își va da seama că fiecare cuvânt pe care-l scriu izvorăște din adevăr”, scria Regina Maria în jurnalul său. (2)

Voința Reginei Maria de a face bine țării sale pe toate planurile s-a văzut în tot ceea ce a realizat: dorința de a arăta lumii că România este o țară care merită să fie respectată și luată în seamă, exprimarea convingerilor favorabile intrării României în război alături de Antantă pentru a câștiga Transilvania, implicarea personală fără cruțare în acțiunile de pe front, transmiterea încrederii și compasiunii față de soldați și asumarea rolului de ambasador pentru cauza Unirii. Toate acestea dovedesc din plin atât rolul ei la făurirea României Mari, cât și dragostea sinceră pentru țara căreia i-a fost regină.

Toate eforturile sale au fost răsplătite odată cu Marea Unire, prin dovezile de iubire nesfârșită ale poporului, care o numea ”împărăteasa tuturor românilor” în timpul primei vizite în Transilvania, în 1919. Și tot răsplată a credințelor sale împlinite a fost și încoronarea, alături de Ferdinand, la 15 octombrie 1922, în cetatea în care intrase triumfal Mihai Viteazul, primul unificator al românilor.

________

(1) Dr. Vasile Bianu, ”Însemnări din războiul României Mari”, vol. I, Cluj, Ed. Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1926, p. 174.

(2) Regina Maria a României, ”Jurnal de război”, vol. III, 1918, București, Ed. Humanitas,  2015, p. 156.

Vezi și: ”Din însemnările Reginei Maria pe front” de Daniela Șontică

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Regina Maria: ”Neamul va trăi, trebuie să trăiască” – articol de Daniela Șontică România a intrat în Războiul de Întregire la 27 august 1916. Din nefericire, la începutul lui decembrie 1916, slaba pregătire militară, armamentul insuficient și neprimit la timp din partea Aliaților au dus la binecunoscuta ocupație a Bucureștiului de către forțele armate ale Puterilor Centrale.

[rudyroth79]

Teatru-document în premieră absolută: ”Ziua cea mare” de Daniela Șontică după ”Însemnări din Războiul României Mari” de dr. Vasile Bianu – articol de Costin Tuchilă

Teatru-document în premieră absolută: ”Ziua cea mare” de Daniela Șontică după ”Însemnări din Războiul României Mari” de dr. Vasile Bianu – articol de Costin Tuchilă

La Teatrul Național Radiofonic, în cadrul proiectului ”Scriitori români interbelici și Marea Unire”, proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale

Vă invităm să ascultați în premieră absolută duminică, 2 decembrie 2018, la ora 14.00, la Radio România Cultural, spectacolul de teatru-document ”Ziua cea mare”, scenariu radiofonic de Daniela Șontică…

[rudyroth79]

”Memoriile doctorului Vasile Bianu despre Războiul de Întregire şi Marea Unire” de Daniela Șontică

”Memoriile doctorului Vasile Bianu despre Războiul de Întregire şi Marea Unire” de Daniela Șontică

Între autorii de jurnale şi memorii din vremea Primului Război Mondial şi a Marii Uniri de la 1918, dr. Vasile Bianu (1858 – 1927) ocupă un loc aparte prin cartea sa, ”Însemnări din Răsboiul României Mari”. El este un trăitor direct al evenimentelor şi un martor care a notat conştiincios, ”zi cu zi”, tot ceea ce s-a petrecut important încă de la mobilizare, din 27 august 1916, până la încoronarea