#dezamăgit

[the-land-of-snr]

They didn't vote for Bernie and now the fate of the world is in the hands of motherfucking Joe Genocide Biden

[ioana-emilia]

Scrisoare pentru viitor

Te-ai gândit vreodată că anul nu are cum să fie bun sau rău, ci doar așa cum ți-l faci?

Într-un final nu suntem decât suma alegerilor noastre, iar aceste alegeri ne umple viața de culoare sau de un doliu proeminent. Însă prin acestea, ne maturizăm...sau cel puțin așa continui să mă mint.

Anul meu nu a fost nici bun, nici rău. A fost exact așa cum am ales să fie. Poate nu am trăit cu adevărat decât o zi, deoarece alegerile mele atât mi-au permis. Iar în acea zi de viață, ați trăit și voi cu mine și vă mulțumesc.

În acest an ați avut grijă să înțeleg ce înseamnă prietenia, iubirea și dezamăgirea. M-ați văzut înflorind, iar mai mult sau mai puțin ofilindu-mă. Mi-ați fost aproape și ați avut grijă de mine. Sper din suflet că am reușit, asemeni vouă, să am grijă de voi și să vă fiu alături, căci știți bine că sunt mămica grupului și încerc să am grijă de copiii mei. ❤️

Prietenia: aceasta odată ce se naște, rămâne mereu vie în viețile noastre. Se poate opri pentru o perioadă, însă să fie reluată din același punct precum separarea să nu fi existat. Ni s-a întâmplat și nouă. M-am simțit singură o perioadă, chiar părăsită și a durut. Însă priveam totul din perspectiva mea, neînțelegând-o pe a ta. După un timp, am înțeles-o. Vreau să știi că nu te-am judecat, din perspectiva mea, niciodată. Îți mulțumesc că ești prietena mea.

Am mers mereu spre tine cu dramele mele, iar tu m-ai ascultat, deși aveai nevoie să fii tu cea ascultată. Ai trecut prin multe anul acesta și îmi cer scuze că nu am făcut mai mult să-ți fiu alături.

Iubirea: mi-e teamă că nu am să înțeleg vreodată adevăratul sens al acestui cuvânt. Însă am ajuns la concluzia că doar toxicitatea mă face să mă îndrăgostesc obsesiv – anul acesta n-a fost nimic obsesiv, poate doar felul în care ascultam vreo melodie care-mi plăcea. Nu am să adresez prea multe cuvinte, am înțeles, totodată, că există doar aparențe, iar în spatele acestora e un zid pe care scrie   

„i n t e r z i s   v i z i t a t o r i l o r”.

Dezamăgire: am făcut un clasament în ceea ce privesc persoanele care m-au dezamăgit: eu locul 1, iar tu 2. Tu ai avut cea mai mică implicație, anume absurditatea ta de-a nu-mi spune nu, și meriți să fii exclus. Iar eu m-am dezamăgit lăsându-mă să aștept în zadar. Am lăsat emoțiile să mă copleșească. Am insistat în mai multe aspecte și în toate am dat-o în bară: scrierea volumului 2, încercarea de-a publica volumul 1 - ideea de-a fi scriitoare și, poate, chiar în legătură cu tine.

A fost un an din câți mai urmează, dar, repet, mulțumesc că ați trăit o zi cu mine.

[un-suflet-anonim]

Știu că am eșuat foarte mult în viață,

M-am dezamăgit atât de mult pe mine însumi,

Am dezamăgit multe vise pe care le-am lăsat să moară,

Și-mi cer iertare de la ele, de la mine, de la ai mei părinți.

Am năruit castele pe jumătate construite, am fugit,

M-am ascuns de frică, de prejudecăți, de eșecuri,

Și-am devenit propriul meu eșec. Un eu mărginit, îngrădit

de propriile frici, de propria lașitate,

Punându-mi singur piedici.

Tot ce mai am e un suflet ofilit și obosit,

Înconjurat de ziduri și de durere,

Care se zbate încontinuu, dar în zadar,

Căci totul este mult prea negru, rece și superficial.

28.09.2024

@un-suflet-anonim

[inabusire]

Și deodată se opri. Neanunțat, pe nesimțite, rostogolirea clipelor se aținti într-un singur punct, ca și cum un aparat fusese scos din priză: exact aceeași ultimă străfulgerare de dinaintea stingerii. Lumea încremeni, în ciuda tuturor profețiilor, tuturor învățăturilor care portretizau sfârșitul - nimeni nu și-a închipuit că astfel se va trage linia. Își amintea ce văzuse de dinainte, presimțirile pe care spiritele bolnăvicios de sensibile le au aproape involuntar, le resimt ca pe-o intoxicație fără să știe ce anume o provoacă și cum să scape. Autobuzul se mișca rapid pe asfalt, spintecând bălțile răzlețe lăsate de ploaie, cu viraje ferme și nonșalante. Stătea pe scaun, undeva pe la mijlocul autobuzului, cu geaca udă lipită de vecinul din stânga, cu geanta trasă aproape de bazin, aproape ținută la piept, încă foarte atent ca umezeala să nu fi pătruns până la laptopul dinăuntru. În față, doi elevi aplecați plini de interes asupra dispozitivelor, tastând frenetic în încercarea de a câștiga vreun joc. Avea senzația, uneori, că nu-i mai înțelege. Că deși a prins mai demult, în adolescență, o perioadă asemănătoare, adulții n-au luat în serios poziția chircită, atenția suprasolicitată de culori, sunete și gesturi. Li s-a părut, probabil, că totul e doar o glumă, păcăliți de mirajul a ceva ce era mult prea frumos ca să fie adevărat. Îi privea absent, obosit să tot analizeze, să se simtă de parcă se împușcă singur în picior sabotându-și liniștea. Își impusese să uite, ca pe un fel de igienă a minții, deși adormea de cel puțin jumătate de an cu sunet de fundal. Când liniștea se așternea, apăreau întrebări, priviri și vorbe pe care și-ar fi dorit să le poată amuți. Și-a întors la un moment dat privirea spre parbriz, în locul în care ștergătoarele se intersectau și ploaia era dată deoparte, concentrându-se pe mișcarea repetitivă - deși mult prea deznădăjduit, deși labil și înfricoșat, avea senzația latentă că, totuși, nu se înșeală. Că e ceva ce nu se potrivește: poate amenințarea viitorului care îți displace, presimțirea unei schimbări iluzorii, a unei noi orchestrații care să ascundă în spatele ei, de fapt, aceleași forme de distrugere. Că oamenii nu realizează spre ce se îndreaptă, iar dacă realizează, se retrag bulversați în bula lor protectivă, insistând să picteze în roz niște pereți arși. Se-ntreba în unele nopți ce mai înseamnă liniștea. De ce e dragostea doar neputință. Cum de-a ajuns să fie atât de greu să păstrezi normalitatea. Dintr-o singură clipire, totul se năruise: nimeni n-a scos niciun geamăt, fără urlete de durere, fără lacrimi și isterii, fără groază și fugă. O lume încremenită, moartă. O lume curată, goală, prăbușită-n golul din care s-a ivit. Un Dumnezeu dezamăgit și frânt, sătul să-și vadă creația autodistrugându-se.

-

Unde-am fost laș, până la urmă? N-am făcut decât să mă atac de unul singur și să tac, să tac, să tac, atunci când aș fi vrut să le sparg țestele prin cuvintele mele. M-am izbit de ei ca de o oglindă, văzându-mi în reflexia lor vicii și slăbiciuni, micșorându-mă până la a fi vag diferențiabil într-o mare de oameni. M-am camuflat din frică, străpuns de durerea singurătății, și-am ciopârțit aripile mele cu ciudă. Am răsucit lumea în jurul meu și-am definit totul prin urechile și ochii mei, prin atingerea fragilă a degetelor mele, căci: "Sfârșitul tău este sfârșitul lumii" și nu pot cunoaște realitatea altfel decât prin prisma minții și-a simțurilor mele.

N-am scris nimic nou, și totuși am fost martorul graniței, așteptând, sperând.

[nebunulcusentimente]

M-am dezamăgit.

@nebunulcusentimente

[calandrinon]

it is that time again (if you are reading this it is not about you dwdw)

Anonim: Vreau să știi, poți veni imediat la mine oricând dacă ai probleme.

Eu: am problemă

Anonim: Dar nu acum. Ești deșteaptă, poți descurci însuți.

Eu: adică acum am două probleme

Anonim: păi ce tocmai am zis, proastă

(later)

Eu: *îngropat de probleme*

Anonim: Vai de mine, de ce nu m-ai venit?

Anonim: Acum totul e distrus și e vina ta.

Anonim: M-ai dezamăgit.

Eu: ți-o bagi în fund

[pffmimi]

simțeam că am dezamăgit

iar

prin felul meu de a strica toate lucrurile frumoase

dar nu e despre mine

niciodată nu a fost, nu din partea mea

neconsiderând o prezență importanta în viata cuiva acești doi ochi ai mei

am crezut că nu te pot afecta în vreun fel

dar te afectez

te stric

tu lucrul frumos

eu?

un strop de nuanță mult prea închisă pentru paharul tău

~pf~

[theblogdiana]

Un om care e dezamăgit de viață nu mai are curaj să mai facă niciun pas în față.

[arhitectul]

atunci când încă îl aștepți, chiar dacă te-a dezamăgit.

@arhitectul

[confesiunianonime]

Sunt insarcinata în 3 luni jumate, lui nu pare sa ii pese de acest lucru și pare ca e o greșeală faptul ca am păstrat sarcina. Am trecut printr-un avort spontan înainte de sarcina asta, iar când am aflat ca sunt iar insarcinata m-am bucurat, însă el pare dezamăgit de situație. Am impresia ca ma inseala și nu da importanta sentimentelor mele și stărilor schimbătoare din cauza hormonilor. As pleca, dar nu am unde și nu pot face asta deoarece am rămas și fără loc de munca.

#confesiunianonime

[nparadox]

7 septembrie 2023, 20:22

Mă doare capul. Azi am gătit, am inaugurat tigaia proaspăt cumpărată. Am avut nevoie de timp pentru mine, să îmi iau gândul de la tot ce se întâmplă în jurul meu, atât la muncă, cât și cu noi doi, dar și familia mea.

Sunt în derivă, într-adevăr și m-ai dezamăgit. Din păcate, m-ai dezamăgit crunt. Am avut o șansă să ne reconectăm, să stăm împreună și ai ales altceva. Nu pot decât să accept decizia ta să nu participăm împreună la acel eveniment, dar asta nu-mi șterge dezamăgirea. Am presimțit că îmi vei spune asta, ai tot evitat multe lucruri să facem în ultimul timp. Nu sunt într-un rol să te judec.

Știu că o să ne mai dezamăgim unul pe altul, dar eu rămân ancorat aici, sunt dispus să dau tot ce am mai bun în fiecare zi alături de tine. O să trec peste, chiar dacă m-a deranjat până aproape de sufletul meu ce ai făcut. Iubindu-te, ți-am oferit platforma și să mă rănești, dar îmi asum asta. Nu e doar o chestie pe care voiam să o facem în doi, e un aspect mult mai larg, pe care chiar dacă nu l-ai oferit în context, eu am înțeles multe din decizia asta a ta.

Ajungem din nou în acel punct în care eu iau decizii ce ne afectează pe noi, alături de tine, consultându-te, iar tu iei deciziile de una singură atunci când o anumită chestie ne afectează pe amândoi. Dar e în regulă, până la urmă fiecare își gestionează deciziile singur. Știu că nici ție nu ți-a fost ușor, cred că ai o perioadă aglomerată și absolut în contrast cu ceea ce trăiesc eu.

Abia aștept să te văd. Abia așteptam să cumpărăm acel costum împreună, să mă vezi, să îmi alegi culorile. Cu siguranță ne-am fi distrat. Dar nu intră zilele în sac, iar eu sunt aici pentru tine și cu siguranță vom face asta într-o bună zi. Chiar dacă uneori am impresia că te încurc și că orice fac nu e bine și nu sunt apreciat.

Aș vrea să te vezi prin ochii mei, prin filtrul meu. Sunt curios cum sunt eu prin ochii tăi. Cred că perioada aceasta ne va face mai puternici, fiindcă amânoi trecem printr-o perioadă ciudată, grea, dificilă. Eu sunt mândru de tine, iar pentru tine, cunoscându-ți sufletul, lupt. Lupt pentru noi, dar să știi că mi-e greu să lupt singur. Atât cu demonii mei, cât și cu ai tăi.

Am mai scris o nouă notiță. În curând le voi putea așterne într-o carte la câte s-au adunat. Și le vei citi și savura.

[pentrucaiubimm]

“Dacă nu aştepţi nimic de la nimeni, nu eşti niciodată dezamăgit.”

— Sylvia Plath

[dianadya]

Cineva din trecut te-a dezamăgit,asa-i? De aia reacționezi asa

Așa-I,așa-i, domnul știe tot

[imthatprettydoctor]

Oamenii vin și pleacă. Prietenii vin și pleacă. Dar mereu nimic nu este o coincidență sau mereu totul se întâmplă dintr-un anumit motiv.

Da, am cunoscut o mulțime de oameni în toți acești ani: unii frumoși, alții…mai puțin frumoși.

Dar fiecare m-a învățat câte ceva. Nu cunoaștem oameni din întâmplare. Toți au un rol în viața noastră, acela de a ne forma, de a modela, de a ne face mai buni, mai puternici, sau pe unii mai răi și mai reci.

Da, mulți oameni au un traseu efemer în viața noastră oricât poate uneori chiar doare acest lucru, mai ales dacă ești un om care se atașează de oameni și-și dă sufletul pe tavă pentru a-i ajuta. De ce doare? Pentru ca mereu când investești într-o prietenie, într-o relație de orice tip, investești cu toată inima și la final rămâi dezamăgit ca acea persoană te-a “părăsit”. Da te-a “părăsit” dar te-a învățat o lecție pe care o s-o vezi peste un timp.

Nimic nu este întâmplător. Poate n-avem mulți dintre noi nu avem mulți “prieteni”, deși contează calitatea unui om, decât cantitatea de “prieteni”.

Mulți nu înțeleg acest lucru, pentru ca mulți vrem atenție, să fim întrebați dacă suntem bine, dar fiecare are viața lui, iar în ziua de azi deși te bucuri de un simplu “cum ești?” , “ești bine?”, nu prea îl mai primești pentru ca fiecare e preocupat de propria persoană. Așa-i viața după o vârstă. Doar trebuie să te împaci cu gândul și să fii propriul tău prieten, să te bucuria de compania ta. Și vei fi bine, crede-mă. Vei ajunge să te obișnuiești și să nu-ți mai pese ca nu-ți mai scrie x sau y, sau ca nu te mai suna și nu te mai caută.

Life goes on with or without them!🤟🏽✌🏽💋.

Hai, seară faină!🤟🏽����

[andreea1578578]

Dezamăgirea vine,

Când ai așteptări pe lume,

Poți fi chiar de tine însuți dezamăgit,

Când totul îți merge aiurea și te simți prea necăjit.

Poți fi dezamăgit și de familie,

Atunci când simți că nu e lângă tine,

Dezamăgirea aduce în sine, tristețe și amăgire,

Și dacă nu-i îndreptată,

Încredere numai ai niciodată.

[theblogdiana]

Când ajungi să fii dezamăgit de viață nici un singur pas în față nu mai ai curaj să faci.