#cea mai intunecata stea

[blackks0ul]

- Cea mai întunecată stea

Autor: Jennifer L. Armentrout

[pastpresentfutureworld]

Elijah își miji ochii de un albastru glacial, semănand din ce in ce mai mult cu un viking pe cale să comită un masacru, apoi isi freca nasul. Era usor carn, după ce l-a rupt în tinerețe și nu s-a vindecat niciodată corect, dar Emma nu a comentat niciodata pe seama acestui defect. “Nu cred ca este o idee buna,” repeta el, intors cu spatele. Isi incrucisa bratele tonifiate la piept, flexandu-si muschii. O putea auzi cum se scufunda de cateva ori, parca invatandu-si corpul cu temperatura scazuta a apei si femeia ii striga ca e un las. Da, probabil ca era cel mai mare las din istoria omenirii, dar nu isi dorea sa faca o greseala pe care o vor regreta amandoi, iar prietenia lor se va duce pe apa sambetei in clipa urmatoare. Poiana linistita s-a umplut de glasul ei si ecoul l-a facut pe Lup sa maraie din locul lui. "Este nebuna,” zise printre dinti in timp ce ea ii spunea ca apa e perfecta pentru o baie. A transformat-o intr-o salbatica! Bine, bine, si el facea baie dezbracat in lac, dar cand era singur, respectandu-i acesteia intimitatea. Dar poate ca facea din tantar armasar caci au stat nas in nas sub acelasi acoperis, au mancat aceeasi mancare, pe care au vanat-o amandoi, au dormit cateodata si in acelasi pat cand vremea devenea mult prea capricioasa, timp de zece luni de zile. Urmau sa plece amandoi la lupta si stia ca multi clerici alfabetizati ii considerau pe vikingi drept barbari nemiloși, care jefuiau și incendiau totul în calea lor, asa ii spusese Emma ca ii va consemna istoria, insa adevarul era altul si dovada era chiar Elijah, care era mai bland decat un animal domestic. Mult timp, imaginea populară a vikingilor a fost cea a războinicilor brutali și terifianți, ii povestea Emma, care jefuiau, răpeau, incendiau mănăstiri și comiteau tot felul de atrocități. Ha! Daca ar fi stiut... Iar acum, ea, un istoric, traia printre ei, niste salbatici, devenind una de-a lor. Oftand, el continua sa numere in gand, sperand ca va iesi odata si-odata din apa lacului. 

Erau constieti ca exista posibilitatea sa nu se mai intoarca niciodata de pe campul de lupta, puteau sa isi gaseasca sfarsitul acolo, printre bravii vikingi care luptau impotriva crestinilor. O auzi cum iese din apa, apropiindu-se de el, apoi reveni in raza lui vizuala, imbracata. “Nu te forteaza nimeni sa mergi la lupta, femeie,” ii zise Elijah, privind-o in ochii inca blanzi. “Nu vreau sa iti patezi mainile de sange, nu vreau sa vezi atrocitatile de pe campul de lupta. Poate aveai dreptate cand mi-ai povestit ca istoria ne-a consemnat drept cei mai nemilosi barbari. In plus, nu vreau sa vezi si cealalta latura a mea. Cea mai intunecata dintre ele. Nu stii cum ma comport acolo... de ce sunt in stare,” spuse sincer. Dar il vazuse de ce este in stare in padure, cand mergeau la vanatoare, cu cata brutalitate spinteca un animal. Si o antrenase. O antrenase ca sa se apere in cazul in care el nu va mai fi prin preajma. Ceva o nelinistea. Desigur, purtarea lui... Emma inspira adanc si apoi dadu tot aerul afara din plamani, expunandu-i motivele pentru care voia sa il insoteasca. Apoi il batu frateste peste brat si merse sa isi adune liniștită hainele. “Poftim?! O sotie?! Nu, multumesc!” comenta barbatul dupa ce isi reveni din soc. O urma pe mal si fara sa mai stea pe ganduri, a luat-o ca pe un sac de cartofi, aruncand-o peste umar si alerga cu ea inapoi in lac. “Spuneai bine ca este ultima zi in care putem fi noi, putem glumi... Asa ca nu am de gand sa o irosesc facandu-mi griji inutile,” o lasa cu picioarele in apa rece, deloc elegant si isi arunca si el tunica pe mal. Oricum se lipise deja de piept. Totusi nu renunta la pantaloni. Nu era chiar nebun! “Imi place... Vorbirea ta nu mai este destul de ciudată ca să trimită cu gândul la nebunie. Insa poate ar fi bine să te porți mai civilizat, dacă nu vrei să te trezești încuiată în cripta vreunui lacas de cult.” Era un războinic feroce, insa a moștenit simțul umorului de la tatăl său, iar in acele clipe profita de singurele clipe linistite care le-au mai ramas. 

Cum sa nu reactioneze cand l-a numit unchi, iar trasaturile ei ii aminteau de fratele lui mai mare?! Nu era deloc o coincidenta ca s-a gandit la Alex tocmai in acele clipe. Insa distractia a fost intrerupta destul de repede. Vazand-o cat de bine stie sa se lupte si sa foloseasca o arma, parca l-a recunoscut pe batranul lui frate. Erau calitati care defineau familia Flynn, se pare, caci toti erau atrasi de zona intunecata a acestui stil de viata, desi parintii lor nu au avut de-a face cu acest trai. Sau poate nu le-au spus nimic copiilor lor si in timpul liber erau agenti secreti. Putine sanse, insa totul era posibil! S-a retras la adapost, cu toate ca frigul le ingheta sangele in vene, iar rochia mult prea scurta nu o proteja deloc pe Hope. Picioarele erau mai albe ca laptele, iar mainile incepeau sa se invineteasca. In plus, au primit câteva lovituri, asa ca aveau nevoie de ingrijire medicala. Gabriel pufni, spunandu-i: “mi-am dat seama si singur. Dar de ce...” arata in directia ei, apoi spre bar. Se referea la faptul ca practic s-a dat la el, desi stia ca e unchiul ei - asa cum afirma - si l-a facut sa creada altceva. Ii era greu sa lege doua cuvinte dupa o asemenea descoperire, fiind in continuare socat. “Cine e mama ta? Si cum de te lasa Alex sa te imbraci asa. Si... Bine, bine, tac!” zise brusc dupa ce l-au fulgerat cu privirea. Hope Flynn... El cunostea un singur nume: Iris si fetita aceea era moarta de mai bine de un an. “Exact!” reusi sa rosteasca. De ce sa se ascunda in locuri dubioase, cand putea sa o faca in vazul tuturor si sa mai si profite de pe urma prostiei altora. Inca un punct in comun! Ar fi batut palma cu ea, daca nu ar fi fost smulsi de pe acea alee, cu ajutorul unor dispozitive pe care nu le cunostea inca, un fel de ceasuri, dar abia astepta sa le cerceteze in detaliu. Apoi s-a trezit intr-o incapere, in fata unui grup pestrit care il privea cu interes.

Acestia au rasuflat usurati cand i-au vazut intregi, teferi si aproape nevatamati, iar Hope ii ura bun venit unchiului ei, anuntandu-l ca mana aceea de oameni reprezenta Rezistenta. Impotriva cui? se intreba el insa a fost intrerupt de un catel care a venit sa ii miroasa pantofii. Ii dadu un ocol si apoi il latra dand din coada, fericita. Daniel a fost primul om care s-a apropiat de ei, cerandu-i telefonul. Telecomunicațiile erau bruiate în buncăr, însă nu puteau fi niciodată prea siguri. Rittenhouse deținea mii de ași în mânecă. Un alt bărbat părea că a trecut prin spaima vieții lui, apoi Hope îl întrebă cum îl cheamă, însă Gabriel era ocupat să îi privească și să se uite in jur. Îi analiza. Se aflau într-un buncăr militar. Ce se întâmpla în țara aia? Și unde a dispărut fratele lui? Numai cei rămași în adăpost au văzut prin ce a trecut Logan, iar Dolores a încercat să îl liniștească, deși nu a reușit căci bărbatul a injurat ca un birjar, apasand cu furie pe tastatura pana cand aceasta a cedat. Daniel și Ava au lăsat totul deoparte când au fost anunțați că cele două femei nu mai apar pe ecranele calculatoarelor și toți s-au gândit la ce era mai rău. Logan si-a pus mainile in cap cand le-a vazut cele trei punctulete reaparand si a respirat usurat. "Rittenhouse ne-a descoperit repede," îi anunță și Cassandra, coborând scările în grabă. Lăsă arma pe masă. Gabriel și-a închis singur telefonul, scoțând cartela pe care a rupt-o in două și bateria. Cunoștea regulile, doar apela și el la ele ori de câte ori era în primejdie. Îi puse în mână telefonul bărbatului care i l-a cerut, apoi s-a prezentat. "Numele meu este Gabriel. Gabriel Flynn. Și cred că va doriți asta, nu?" Scoase din buzunar cărticica de rugăciuni. Era într-o stare bunicică, deși fusese atinsă bine de timp, paginile fiind îngălbenite de vreme și rupte pe alocuri. "Aici apare numele lui Alex. Dar și al vostru. Tu ești Logan, nu? Dar nu ai două codițe în vârful capului. Și tu ești Daniel. Dar vad că stai pe două picioare. Iar tu ești Ava. Și unde sunt Emma, Jasper și Alex? Și da, Hope ti-am recunoscut numele de aici. Puteai să îmi spui de la bun început!" O privi cu subînțeles, referindu-se desigur la flirtul de mai devreme. Prefera ca acela să fie secretul lor. Apoi le-a pus cărticica pe masă și toți au vrut să o citească, mutând-o de la unul la celălalt. Scria în franceză și era o poveste de o pagină, despre lorzi și cavaleri, iar acțiunea avea loc la Curtea reginei Anna, în Paris, în vremea muschetarilor. Numele lui Alex era singurul scris complet. Ceilalți aveau trecute numai prenumele. Narațiunea se suprapunea cu o rugăciune, așa că unele cuvinte erau indescifrabile. "Vă descurcați cu franceza sau vreți să vă traduc?" Îi întrebă Gabriel. Între timp, Echo avea mustrări de conștiință și începea să pună sub semnul întrebării acțiunile lui Carol Whitmore, femeia care își tortura propriul copil. Îi va ajuta cumva să evadeze. Nu putea să mai asiste la asemenea orori.

~Inceputul~