#carciuma | Explore Tumblr posts and blogs

officialromaniantranslatiuni · 6 years ago

Text

Naluca din Baragan

Crucea Domnitei

Camp de Baragan, batut de vanturi pustiitoare. La marginea lui, prin lumina tulbure a diminetii de iarna, se zaresc primele case din satul Bara. Sat de oameni gospodari, ce se spetesc din zori si pana in noapte, plantand legume in solarii. Nici sarbatorile nu-i opresc, mai ales cand incepe sezonul de primavara si pietele asteapta primele verzituri. Totusi, nu exista zi de la Dumnezeu in care satenii sa nu se inchine si sa nu ingenuncheze langa o cruce veche, de piatra, adusa de cativa ani in curtea bisericii. Acoperita pe alocuri de muschi, incrustata cu semne chirilice, sterse de trecerea vremii, se spune ca aceasta cruce face minuni: vindeca boli, si de trup, si de suflet, aduce pace in casniciile razvratite, ii intoarce acasa pe cei plecati, numai daca cel care se roaga o atinge. Satenii cred ca omul care trece pe langa cruce si nu se inchina e pedepsit: sa-i mearga rau, sa nu aiba liniste in suflet si in casa, sa nu aiba spor si pace in rostul sau. Faima crucii e insa sporita si de o intamplare neverosimila, despre care oamenii depun marturie fara sa clipeasca din ochi: langa cruce, mai ales la sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena, apare naluca unei femei. Dupa hainele pe care le poarta, oamenii cred ca e vorba daca nu de o domnita, macar de o descendenta cu sange albastru, care a trait pe locurile astea in urma cu vreo 400 de ani. Legenda spune ca femeia fusese ingropata de vie de sotul ei, un om gelos si razbunator, care o acuzase de necredinta. Dupa cum spun localnicii, ivirea ei e ca fumul, un abur argintiu cu contur omenesc. Plange. Se invarte pe langa cruce si-si plange, biata, tineretea rapusa. Tot in opinia localnicilor, aparitia femeii e strans legata de minunile crucii.

Misterele Baraganului

Rascruce de vanturi, asa spun oamenii din Bara despre locul unde se afla asezat satul lor. De-o parte, se intinde Ilfovul, de alta incepe Baraganul, iarna sterp, vara acoperit de lanuri intinse de grau si porumb, in spate, judetul Prahova de care de altfel si apartine satul Bara. Nu departe de acest sat, se gasesc comunele Gherghita si Draganesti, locuri pline de istorie si oseminte ale epocilor trecute. Pe undeva, pe dedesubt, prin maruntaiele pamantului, cel putin doua tuneluri fac legatura intre aceste localitati si marginile Bucurestilor. Sunt vechi-stravechi si de multi, multi ani, nimeni nu a mai intrat prin ele. Unul, spun satenii, ar face legatura pe sub raul Prahova, intre Gherghita si Draganesti, dar ar avea o ramificatie pana in satul Bara. Toate acestea sunt deocamdata doar vorbe, caci echipa de arheologi care a inchis tunelul dintre cele doua comune nu le-a facut localnicilor comunicari. Dar tunelul subteran nu apare intamplator in aceasta poveste. Se spune ca prin el a fost adusa si tarata de par, lovita cu pietre, o tanara domnita. Intors dintr-o batalie, barbatul ei a banuit-o ca l-a inselat, condamnand-o, fara dovezi, la moarte.

Femeia in haine albe

Soarele bland, de februarie, lumineaza apatic peste satul unde niciodata nu se intampla nimic. Asa spun oamenii si se refera la faptul ca aici nu sunt hotii, talharii, crime. "Poate si pentru ca n-avem vreme si bani sa stam la carciuma, sa bem", lamuresc ei situatia. "Caci noi ne omoram cu munca la solarii." Dar si la o alta realitate se face referire, cand se vorbeste despre locul unde nu se intampla nimic: aici, desi exista sosea asfaltata, rar ajunge picior de strain. Mai vin cate unii care au auzit de crucea facatoare de minuni si de femeia care apare uneori langa ea. Asa ca, prima concluzie pe care o trag satenii cand cineva strain de aceste locuri trece prin sat este ca "tot la cruce a venit"! Pe un podet din marginea santului, stransi la sfat, stau cativa batrani. "E", zice unul dintre ei, cand le spun motivul vizitei mele, "ce v-am spus, pentru cruce a venit! I s-a dus vestea pana la Bucuresti. Ce vreti sa stiti?", ma intreaba. "Prea bine nu stim nici noi povestea, ca legenda s-a pierdut in negura timpului. Nu se stie ce domnita era. Unii zic ca ar fi vorba de cea care a dat numele comunei Balta Doamnei, adica sotia lui Neagoe Basarab, dar ea nu a fost ingropata de vie. Poate ca nici nu era os domnesc, dar nici femeie de rand, caci la zile mari, cand apare langa cruce, este imbracata cu valuri albe, fine, nu in port popular. Uite ca nu stiu ce sa va spun mai degraba, ca nu in fiecare zi vine cineva de la ziar. Baba Brina, care stia cel mai bine povestea, zicea ca a fost ingropata de vie, saraca. Cica barbatu-sau ar fi venit de la lupta si-ar fi aflat ca femeia se tinuse cu altul in lipsa lui. A vrut din prima s-o omoare. Dar nu se indura sa-i ia viata cu mana lui." Un om din grupul de pe podet intervine cu o completare: "Se spune ca a fost ingropata de vie. Asa se spune: hainul de barbat a aruncat pamant de vie pe ea. Doamne sfinte, ce chinuri! De-a lungul timpului, a tot aparut in marginea satului o aratare. Era ca un fum. Ca un abur. Cine-o vedea isi facea cruce si-o lua la picior. Ce sa graiesti cu o naluca? Plangea, amarata. Se invartea pe langa cruce si plangea. Se auzea plansul ei pe tot campul. Aparea numai la zile mari, de Pasti, de Craciun, de Sfintii Imparati Constantin si Elena. Mai ales de Sfintii Constantin si Elena. Si, lucru important: numai celor cu credinta mare in Dumnezeu li se arata. Nu o vedea tot romanul. Cinci sa fi fost, o vedea numa al credincios. Unii radeau de cei care ziceau ca o vad. Da uite ca la scurta vreme picau in patima betiei, capatau cine stie ce boli. Se spune ca era pedeapsa domnitei. De aceea, a ajuns pana azi o vorba cum ca, daca treci pe langa cruce, e bine sa te inchini. Ca nu te doare mana sa faci o cruce. Altminteri, se spune ca iti merge rau. N-ai spor in casa, n-ai intelegere, te lovesc toate bolile si napastele. De la o vreme, crucea a disparut. Nu mai era pe camp, cand treceam pe acolo, si parca ne murise la toti ceva. Cand colo, ne pomenim cu ea in curtea bisericii".

Legenda

Pentru completarea povestii, il caut pe parintele Valeriu Trusca, parohul satului. "Iese fum fara foc?", isi incepe acesta confesiunea. "Cu siguranta ca e ceva. Poate nu are o explicatie logica, dar lucrurile se leaga. Stiu si legenda, asa cum ati auzit-o si dvs. prin sat. Domnita ar aparea la zi mare si s-ar invarti pe langa cruce. Dar eu cred ca femeia nu a fost adusa de departe, este de prin zona noastra. Intr-o vreme, incepuse nebunia cu domnita si crucea ei care face minuni. Dar culmea e ca aceasta cruce nu mai era la vedere. Disparuse. Si lumea se inchina pe langa bornele kilometrice, punea lumanari acolo si flori. Confunda crucea cu piatra kilometrica. Asa ca ne-am propus sa cautam crucea pe campuri si sa o aducem la biserica. Am umblat in primavara lui 2000 prin toate imprejurimile. Practic, la ora aceea, nimeni nu mai stia unde e locul ei. Am gasit-o pe Drumul Sarii, undeva la rascruce de drumuri. Era cazuta jos, acoperita cu pamant, ascunsa privirii. Am luat-o si am adus-o la biserica. Ca o coincidenta, de Sfintii Imparati Constantin si Elena, am facut slujba de sfintire, fara sa stiu ca asta era sarbatoarea la care se arata femeia in sat. Poate ca ea a purtat numele de Elena sau Constanta. Poate ca barbatul ei a fost Constantin. Nu se stie. Dar crucea chiar face minuni. Auzind de puterile ei miraculoase, au venit oameni din Hunedoara, din Constanta, din Baia Mare, ca sa se roage si sa ceara ceva. Eu nu am contabilizat numele si numarul celor care au avut realizari, inchinandu-se langa cruce, dar sunt multi. Stiu ca si dintr-un sat din apropiere de noi au venit niste oameni cu mari probleme de sanatate. Am inteles ca s-au vindecat. De altfel, toate crucile sunt facatoare de minuni. Ele sunt un simbol pentru crestinatate. Crucea noastra este datata, daca va uitati cu atentie, din 1622. Se simt incrustatiile in piatra. Dar sa va povestesc o intamplare din 1945. Biserica se facuse de putina vreme, caci chiar satul e mai nou in peisaj. Comunistii incepusera sa stranga de pe campuri caii si sa-i bage in biserica, intr-un total dispret fata de credinta si de religie. Intr-o zi, din senin, un fulger a lovit biserica, in doua locuri diferite, unde era pictata Buna-Vestire. Nimeni nu a inteles cum a venit fulgerul intr-o parte si apoi a ricosat in apropiere de altar exact pe cele doua icoane. Nici semnul nu a fost inteles bine, ma gandesc acum. Caci toti au crezut atunci ca este vorba despre o lectie data comunistilor. In ce ma priveste, cred ca atunci, tractoarele Cap-ului intrasera pe campuri si lovisera crucea, o astupasera cu pamant. Revenind la legenda, era a doua oara cand femeia fusese ingropata de vie. Prima data patimise ea, a doua oara, crucea ei, o cruce familiara, apropiata, poate din curtea casei, daca venea peste tot dupa ea. Poate chiar crucea de pe mormantul ei. Cred ca a fost un semn. Din pacate, nu a fost inteles decat mult mai tarziu. Poate si de aceea, aparitia domnitei a tulburat generatii intregi. Poate ca cerea sa-i fie gasita crucea si adusa la biserica. Poate de aceea, dupa ce am adus-o in curtea sfantului lacas, nimeni nu a mai vazut naluca. Dar oamenii continua sa creada in puterile crucii. Vin si aprind lumanari, se roaga sa le mearga bine. Sa stiti ca si sotia mea obisnuieste sa vina alaturi de cruce si sa spuna rugaciuni. Ea crede ca ne merge bine daca se inchina langa cruce. De altfel, si mie mi se pare ca suntem oarecum protejati, prin simpla prezenta a crucii aici. De pilda, odata trebuia sa fac slujbele Sfantului Mina, pentru o bolnava din sat. Cand sa plec spre ea, am vazut tot satul strans langa biserica. Era o seceta cumplita in vara aceea. Prezenta satenilor m-a mirat. Venisera la cruce, ca sa le fie de ajutor. Am zis sa citesc intai rugaciuni pentru dezlegarea ploilor si apoi sa ma duc la fata bolnava. Pe la jumatatea slujbei, s-a pornit din senin o ploaie, de rapaia pamantul. Culmea e ca pe cer nu era nici macar un nor amarat. Am simtit atunci puterea crucii de piatra. Noi aveam nevoie de ploaie si ea ne-o daduse. Daca ar fi sa cer crucii o minune, as cere sa nu mai fie oameni bolnavi, sa nu mai fie suferinta, sa fie, intr-un cuvant, bine pentru toata lumea."

Despre minuni

Nu am putut sa plec fara sa mai intreb prin sat despre minunile pe care le face "crucea domnitei", cum i se spune. Mandri ca sunt contemporani cu ele, oamenii mi-au raspuns: "Da’ cate miracole nu face! Au venit unii de pe la Buzau, care aveau un copil mut. Nu vorbise niciodata, dar dupa ce s-au rugat langa cruce, copilul a inceput sa vorbeasca. Nu clar de tot, da’ a fost un progres. Altii au venit cu oasele iesite prin piele de reumatism sau guta sau ce-or fi avut ei. S-au facut bine. Si de boala copiilor se vindeca lumea. Era unul din Fanari care pica jos si nu-si mai revenea, pana nu-si facea boala efectul. A atins si el crucea si e bine, si doctorii ziceau ca moare. Multi spun ca e o superstitie de babe si mosi de la tara. Ca nu poate o cruce sa faca minuni. Rad, dar cand trec pe langa cruce tot se inchina, ca se tem ca se aleg cu rele si belele. Macar cu limba pe cerul gurii, ca sa nu-i vada lumea si tot isi fac semnul crucii. Am auzit ca cineva era intr-un stadiu destul de avansat de cancer. A venit la cruce si s-a rugat. S-ar fi facut, vorbeste lumea, bine. Domnita noastra face lucrurile astea. Chiar daca mormantul ei nu stim unde e, ca nu se mai stie unde era zidita crucea la inceput, ea ne ajuta. Face minunile de care avem nevoie." Mancata de ani, roasa de vanturi, cu bratele sterse de trecerea vremii, crucea din Bara infrunta parca eternitatea. Sufletul chinuit al domnitei pare sa-si fi gasit, in sfarsit, linistea. Oare pentru cata vreme?

#romanisme

14 notes · View notes

meet-roots · 2 years ago

Text

Micul Cioclu

Pe el il inzestrase natura cu un talent unic: putea citi amintirile unui mort, in totalitate. Atat ca mortul trebuia sa fie proaspat - daca un astfel de oximoron poate fi acceptat. Oamenii veneau la el si il plateau pentru a scoate amintirile din mortii lor. Uneori era chemat la morga sa citeasca amintirile vreunei victime. Era un copil imbatranit. Chipul lui era de copil - insa ceva din interiorul lui te facea sa simti ca are peste o suta de ani. N-avea prieteni. Normal… cine naiba-si baga-n card cu unul ce are de-a face cu mortii. Homeless prin alegere - spunea destul de des ca nu poate sta cu nimeni intr-o casa , ca nu ar putea respira. Paradoxal insa lumea-l iubea. N-a suferit vreodata de frig sau de foame. Hainele se-nfasurau pe el ca si cum ar fi fost din frunze, mergea descult si iarna si spunea ca nu-i e frig. Piciorutele slabe si osoase ieseau de sub nenumaratele straturi de haine atarnande si fulgerau in pasi micuti. Din cand in cand il auzeai fredonand:

Ptiu’ Luna, da’ frumoasa esti

Cin’ te-o deochea pe tine

Sa ma iubeasca doar pe mine,

Tu pe ea si ea pe tine

Voi dup-aia doar pe mine…

Cate unu-l mai intreba de unde e cantecelul, de la cine l-a invatat - el baga capul intre umeri, isi tragea gluga pe ochi si pleca.

Spunea ca prima oara a “citit”amintirile unei fetite, la Santimbru, in fata portii unui grof. Era una din cele aduse cu trenurile de refugiati din fata foametei. Murise incercand sa scoata dintr-o balega de vaca niste boabe de porumb nedigerate. Era frumusica foc, asa slaba cum murise. Parul lung se raspandise in jurul capului cu ochi sticlosi si el a vrut sa-l mangaie. A vazut cum parul i se incolaceste pe mana, cum pielea paraseste oasele , infasurandu-se pe el, intrand in adancurile lui si iaca incepe a vedea cu ochii ei...Vedea cum se nascuse prematur intr-o iarna apriga, putin inainte de Craciun,era mititica de-o tineau intr-o caciula din blana de oaie. Crestea alaturi de o mama care era mereu gravida, in scurt timp a mai avut 7 frati si a venit razboiul , si dinspre apus veneau soldati verzi, apoi dinspre rasarit veneau soldati maronii...si se ucideau fara mila, cu cruzime, si fetele din sat urlau despletite ca ramaneau grele in urma tuturor soldatilor..Familia-i era instarita, putea cere zahar kandel cand voia, si smochine uscate, si lapte si-apoi a venit urgia, seceta , si nu mai stia cum sa se ascunda sa n-o manace vreunul dintre vecini… Au urcat-o in bou vagon, habar nu avea unde erau ai ei. A coborat in Alba Iulia, autoritatile i-au dat un codru de paine si o cana de apa. A plecat fără să stie incotro - cand a obosit, fara apa, infometata, timida si slabita, ajunsese in Santimbru, se asezase langa balega de vaca in care inca se vedeau cateva boabe galben-verzui de porumb, le numara, le alegea, le baga in gura, visand la poale-n brau, si murea…

Insa n-a fost doar atat. Doar ca lumea nu stia si acest lucru despre el. Ii vazuse amintirile dar ii vedea si un posibil viitor… Cum ar fi ajuns sa faca un copil cu un barbat care ar fi parasit-o cand ar fi aflat ca e gravida. Cu durerea singuratatii si-ar fi crescut copilul si si-ar fi invatat importanta independentei. Ar fi muncit sa-si creasca copilul barbat, sa-nvete , sa se poarte frumos, sa se descurce-n viata. Pe copil viata l-ar fi purtat in lume , departe de mama. Dar ea ar fi intalnit intr-o zi un barbat dezorientat, cu burta si betiv in care ar fi vazut o scanteie care ar fi putut fi reaprinsa. L-ar fi gasit iesind dintr-o carciuma din vecinatatea unei gari, l-ar fi luat de mana si i-ar fi zis ca singuratatea e un cancer. Si-ar fi fost la mare, amandoi. Si i-ar fi facut un baietel, ca ar fi fost inca tanara, cu pantecul inca roditor. Si l-ar fi iubit. L-ar fi iubit. A tinut minte asta , mereu. Doar pentru ca fusese prima oara cand a “citit”. Pe ceilalti i-a uitat - indiferent cat de impresionanta le fusese viata.

Nu s-a intrebat niciodata de ce el, ce i sa-ntamplat, cum sa numeasca ceea ce putea face. Mergea la pomeni si la inmormantari si ii uimea pe toti povestind lucruri din viata celor morti. Uneori popii mai habotnici il goneau, piei Satana, Dumnezeu a gresit ingaduind unul ca tine… Le zicea in zeflemea: Uite unul mai al dracului ca Dumnezeu...de unde stii ma, tu, daca Dumnezeu greseste sau ba?

Lumea-si facea cruci, popii zbierau “blasfemieee!” si el fugea in vartejul lui de zdrente…

Trecusera ani de zile, el nu crestea si nici nu imbatranea…

Nu insemna ca nu avea si dusmani. Uneori dormea in gari si se gasea cate-un grup de navetisti, bine afumati, sa-l sacaie si sa-l goneasca. Asa si azi, in gara din Ploiesti, voiau sa-l puna sa cante dar o zbughi rapid prin gardul de beton al garii. Din fuga fu oprit de-o mana tremuranda.

Stai un pic aici, cu mine…

Pe moloz, cazut pe caramizile destramate ale unei clădiri pe jumatate daramata, un om ghemuit si in adanca suferinta. Praf, caldura si uscaciune. Cladirea nu apucase sa fie revendicata de cineva, era suferinda dupa marele cutremur. Cel ce-i prinsese mana isi traia ultimile clipe. Nu era sarac, era clar ca inima i se oprea cu mult inaintea vremii lui. Gras, intr-un costum “sare si piper” cu o camasa crapandu-i pe burta, mirosea a slanina afumata, ceapa si tuica. Cazuse pe molozul din totuar si lumea il credea beat…

Mai rasuflu cat pot si dup-aia ma duc. Stiu ca ma duc. Si stiu ce stii sa faci. Sa ma povestesti cui te-o-ntreba de mine. Sa le spui adevarul, dac-am fost om bun sau rau, sa nu ascunzi. Numa’ ca n-o sa ma duc repede. Si cat mai stau as vrea sa-mi spui...cum ar fi putut sa fie?

Pantofii negri si ascutiti, din piele lucitoare sub praful din moloz, incepura sa tremure dimpreună cu picioarele. Ofta scurt si se duse. Micul cioclu ii puse mana pe frunte si-i simti prezenta… Amintirile incepura sa curga, de la nastere la momentul mortii. Vazu cum iesea din mama lui in lume inr-o casa de om bogat. Anul ala fusese un an bun pentru negustorul tanar caruia i se nastea un baietel durduliu. Mama il iubea nebuneste, ii facea baita zilnic in copaie cu apa calda, ii dadea din sanul rotund si rozaliu ori de cat ori cerea. Tatal il crestea barbat, il ajuta sa mearga, il invata sa fluiere, il lua dupa el in curtea din spate unde aveau animale, cateodata ii dadea pe furis o ingititura de cognac fin. Crestea barbat, crestea frumos. Amintirile incepeau sa se intunece...o vazuse pe mama lui cum il lasa pe laptarul tanar sa-i framante tatele din care doar el supsese, sa-i pupe gura cu care doar pe el il dezmierdase cu cuvinte dragi. Si nu dupa multa vreme si tatal lui vazuse cum in patul in care dormeau doar ei, pulpele mamei erau saltate ritmic de laptarul tanar si gol. Pistolul tuna si laptarul cazu insangerat peste mama. In urletele ei ingrozite tatal se apropie si isi goli pistolul si in ea. Sangele ce inunda asternuturile crea in mintea copilului un tipar Rohrschach ce nu avea sa mai dispara vreodata. Ramase singur, tatal era la puscarie. Negotul s-a pierdut, pravalia s-a inchis , el crestea sub ochii unei matusi , fata batrana, ce crescuse-n pension, in Montmartre ,la Paris. Crestea barbat puternic si invata de toate, insetat. Matusa il astepta in fiecare zi sa faca teme impreuna. Cum si ea se apropia de varsta la care Christos murise, sanii o dureau si pantecul o ardea. O auzea din cand in cand gemand in dormitorul ei. Si uite azi venea de la scoala, un pic infometat, cu gandul sa iasa-n strada la un joc cu mingea dupa teme, mai avea doi ani pana la bacalaureat si-o gasi pe matusica cu poalele ridicate, frecand cu frenezie un smoc de par dintre picioare si cu ochii dati peste cap, in camera lui, tinand camasa lui la nas… Barbatelul din el luase foc, matusica i-a vazut ochii in flacari , si-l trase de

ceafa cu nasu-n micul smoc de par. Mirosul l-a ingretosat profund, ii venea sa verse dar simtea ca ar fi trebuit sa faca ceva si nu stia ce. Se simti tras de parul de dupa ceafa, fu privit in ochi si simti lichid pe gura, si-auzi “naparstocule, nu stii inca ce-i asta, nu?” Fu trantit in pat, pantalonii trasi cu salbaticie de pe el si toata arsura din pantec se scurgea acum in gura matusii.

A plecat din oras. Terminase liceul si razboiul se terminase de ani de zile. Tatal sau murise-n puscarie. Fusese negustor si noua oranduire il categorisise ca fiind detinut politic. Nu cedase avansurilor unui supravegehtor si acesta a avut grija sa nu mai ajunga liber. Incerca sa-si uite matusa, o ura pentru mirosurile ei si pentru faptul ca il facuse dependent de ea in ultimii doi ani. Cunoscuse sexul si cu alte femei. Crescuse barbat puternic. Ii placea sa le faca pe femei sa urle de placere. Iar ele nu se dadeau in laturi de la a-l satisface in orice fel. Intrase la facultate, lumea uita incet incet ca tatal lui fusese negustor. Trecea prin femei precum cutitul prin unt. Si cu cat mai multe cu atat i se adancea un gol in cosul pieptului. Lucra la o autobaza - contabil sef. Isi luase aparatment in centru, se casatorise si femeia pe care o luase indura aventurile lui zilnice cu stoicism. Nu-i putea face un copil dar il iubea si nu l-ar fi lasat. Impreuna mobilasera, impreuna se gospodarisera si in plus era destul de dificil sa divorteze. Stia ca sotiei lui ii era rusine cu el. Dar daca tot nu simtea ceva pentru ea de ce l-ar fi deranjat…? Autobaza era pe soseaua ce venea de la gara catre soseaua de centura. La gara ar fi mancat doi mici si-ar fi luat si-o bere ca tuica de mai devreme, pe care o bause dupa ce mancase doi dumicati de slanina cu ceapa, il cam ardea pe suflet. Mergand spre gara simti golul ala din torace cum incepe sa-i stranga coastele din ce in ce mai mult, pana ramase fara respiratie...cand incepu sa vada simtea gura plina de praf si viata scurgandu-i-se prim mana ce-o intindea catre micul cioclu:

Stai un pic aici, cu mine…

Micul cioclu simtea venind si posibilul viitor . Undeva in ceafa auzi vocea fiului de negustor:

Știi ce vreau sa stiu?

Nu i se mai intaplase...de frica se urca pe movila de moloz, desupra cadavrului ce incepea sa intre-n rigor mortis. Cand se linisti a intrebat , in gand:

Ce?

Să-mi spui ce era golul ala din piept. De cand tata a impuscat-o pe mama n-am putut respira cum trebuie din pricina lui. N-am luat o gura de aer fără amareala lui.Si de ce-l simteam ca fiind un gol? De ce nu era ca o nicovala? De ce-am carat ceva ce nu a existat?

Tu inca-ti mai simti trupul?

Nu. Nici nu stiu ce simt. Daca simt…

Bine. Sa lasam sa curga…

Si iar vartejul ala de imagini…

Nu cred ca pot s-o fac… te simt aici, e ca si cum mi te-ai uita in ceafa.

Ba poti. Stiu ca poti, daca n-o faci raman pe-aici cu golul ala in mine...Uite ca golul ala il simt. Nu pot spune ce insemna “in mine” dar simt golul ala…

N-ai cum sa ramai pe-aici...o sa dispari ca toti ceilalti.

Isi stranse zdrentele pe el si se ridica, bombanind: ai fost o scarba, ai adunat in tine si n-ai dat nimănui…

Ce vrea sa insemne asta?

Se întoarse spre cadavrul in jurul caruia deja se aduna un roi de muste negre si zise limpede:

Ai avut o viata goala. Ai tras tare sa ai femei, sa ai mancare si bautura, case si de toate. N-ai dat nimic, la nimeni. Spune-mi macar o fiinta pentru care ai suferit… ?

Liniste. Soarele ardea si gura i se uscase. Suvoiul de imagini al posibilului viitor se blocase pe undeva, nu mai voia sa vina.

Nu pleca! Daca pleci, ma pierd si nu voi afla niciodata ce ar fi putut fi golul ala.

De ce ar trebui sa-mi pese? Esti mort. Nu ma poti bate. Nu mai poti face nimic. De ce ar trebui sa-mi pese?

...din mila, macar?

Mila? Stii tu ce-i aia mila?

Iar liniste. In coltul strazii sub un dud cu dude negre si mari, stralucind ca niste omizi gigantice, era o cismea. Ii apasa manerul din spate de cateva ori pana incepu sa curga jet puternic si prelung. Isi spala fata si inghiti sa se sature.

Macar as fi putut fi fericit?

Micul cioclu se sperie rau… Nu se-ntamplase niciodata ca un suflet sa fie atat de departe de trupul pe care il parasise.

Eu credeam ca toti oamenii cauta fericirea , cumva. Tu ar fi trebuit sa fii mai fericit ca mulți. Ia-ma ca exemplu: sunt slab, am mancat ieri o para, si azi am baut apa. N-am acoperis, n-am haine… dar am zambete. Lumea imi zambeste, eu zambesc lumii… Cumva n-am nevoie de mai mult ca sa fiu fericit. Cum faci de vii dupa mine? Cum de te-ai rupt de tine?

Nu stiu...n-am mai fost mort, de unde naiba sa stiu cum fac? Si nu vin dupa tine, sunt asa...peste tot si stiu ca doar cu tine pot vorbi. Am vazut mustele de pe mine si n-am simtit nimic - probabil nu mai am nici o legătură cu mine. Si-acu nici eu nu mai sunt gras. Nu mai sunt deloc. Si fericirea nu stiu ce-i. Nu prea înțeleg conceptul. Sa razi? Am ras. Sa te bucuri… M-am si bucurat, m-am si intristat..

Mda...e clar ca nu stii. Nu mi-e clar de ce nu ramai mort, acolo , la tine…

Pai daca tot pot face asta o sa te sacai sa-mi arati. Ce ar fi urmat? Cum as fi ajuns? Ce ar fi trebuit să fac? As fi scapat de neghiobia aia de gol din cosul pieptului?

Nu cred ca mai pot face ceva pentru tine. Nu mai sunt langa tine, nu mai am mainile pe tine…

Nu fi smecher..

Nu sunt, chiar nu sunt. Si nici nu am de ce ma teme de tine ca nu-mi poti face nimic

Nu stiu cum dar am vazut...cand era gata-gata sa vina ceea ce ar fi trebuit sa fie cu mine, ai pus un dop. Nu stiu cum, dar ai pus un dop. Lucrurile alea au ramas acolo si le vreau, ar fi trebuit sa fie ale mele…

Ar fi trebuit si nu te ajuta cu nimic daca ti le spun.

Te rog… ai ajutat atatia oameni, ajuta-ma si pe mine. Nu te mai pot rasplati. De-as fi stiut iti lasam tot ce-am avut, tie… De unde sa stiu eu ca azi mor? Fir-ar a dracului de tuica numai aia m-a ars in piept toata ziua...

Micul ciocu se aseza la umbra dudului. Un caine caruia-i lipsea jumatate din blana, plin de capuse, veni si se aseza in lungul pulpei lui. Dintre miile de zdrente ce-i alcatuiau vestmantul scoase o bucatica de pâine unsuroasa.

Ia Vasile, ia si haleste. Dup-aia-ti curat capusele.

Cainele era ori prea obosit, ori prea secatuit ca sa se ridice sa manance - inspiră profund si ofta caineste imprastiind praful din fata narilor lui de pe trotuar.

Isi plimba mana pe pielea lipsita de par a cainelui si acesta din urma se intinse cat era de lung.

Inchise ochii si se lasa prada toropelii. Va veni noaptea. Va trebui sa-si caute un loc prin vreun vagon cu paie. O sa il ia si pe Vasile sa-l tina-n brate toata noaptea. N-o sa stea, c-o sa-i miroase a catele dar sta cat o vrea el…

Nici macar nu trebuie sa-mi vorbesti

Frate...ma sperii de ma cac pe mine…

Nu aud si nu vad, simt pur si simplu ceea ce trece prin tine. Asa ca nu e un efort prea mare...si avem si toata ziua, pana maine… Maine-as vrea sa nu mai fiu deloc. Simt asa ca mi-ar aduce impacare si n-as mai fi stafie-n mintea ta…

Bine. Sa-mi gasesc intai un loc sa dorm c-o sa fiu obosit frant dup-aia…

Triaj, linia 3, al saselea vagon,miroase un pic a cal dar nu-s usi si o sa bata vand caldut la noapte...

Micul cioclu se ridica sa plece, cainele se uita mirat in urma lui, dar el nu se ridica, isi trase painea unsuroasa mai aproape si adormi.

Ajunse in triaj, la linia 3 , urca in al saselea vagon si se cuibari in paie.

Acu’ sa vad daca ma pricep sa scot dopul...

Si il scoase. In seara aia si-ar fi gasit nevasta spanzurata de cuiul becului din bucatarie. Ar fi anuntat in lehamite militia, ar fi fost chiar beat bine, militia l-ar fi luat la intrebari toata noaptea si i-ar fi tras si o mama de bataie. De-a doua zi ar fi fost un pic derutat, trezit singur si dezorientarea s-ar fi adancit pe masura ce ar fi trecut timpul. Intr-o zi ar fi fost pe punctul de-a lovi o fetita, pe o tricicletă, impiedicandu-se de ea. Zulufii ei blonzi i-ar fi spanzurat sufletul in stele. Dorinta de-a avea un copil l-ar fi prins atat de tare , incat in fiecare zi ar fi facut cereri in casatorie. Femeile l-ar fi luat in ras, nu stim noi cine esti si cine-ai fost? Esti bun de-o partida-doua dar nu te-as tine nici pe presul de la usa… Si anii-ar fi trecut, si visul s-ar fi atenuat. Pana-ntr-o zi cand ar fi intalnit-o pe ea, frumoasa, slabuta si cam fara tate. Parca nici solduri de-o sarcina n-ar fi avut. Dar cu ochii limpezi si cu sufletul pe limba. L-ar fi luat de mana si i-ar fi spus ” Singuratatea e un cancer”. Inca tanara, cu un fiu ce plecase deja in lume, i-ar fi aprins ceva ce nu existase pana atunci in el, in inima lui. Cu ea ar fi fost la mare. Ea i-ar fi soptit mici cantece-n ureche, cu o voce asemanatoare cu fosnitul valurilor linistite. Ea i-ar fi refuzat sexul prea indraznet, cu gura asta o sa-ti pup copilul, prostovane. Si uite-asa cu nesigurantele ei, l-ar fi incatusat intr-o iubire dureros-placuta. O iubire din care nu ar mai fi simtit nevoia sa se rupa. Era femeia care i-ar fi creat caminul si nu casa… Pentru ea s-ar fi urcat pe toate gardurile sa-i culeaga zarzare si corcoduse, i-ar fi spalat voma de pe closet , cand ar fi avut greturile sarcinii Atat de draga i-ar fi fost ca in fiecare seara i-ar fi citit, cu intonatie, ca un actor desavarsit pe scena. Si-apoi ar fi venit copilul, asa cum si l-ar fi imaginat: baietel, blondut, zulufi aurii, carne tare, sa-l creasca tatal lui barbat. Nu s-ar fi putut abtine sa nu lacrimeze de drag cand ar fi vazut-o pe ea cum l-ar fi alaptat la sanul ei mic si rotund. Si copilul ar fi crescut , barbat. Si l-ar fi iubit asa cum se iubeste un tata care-ti sta mereu aproape. Si l-ar fi imbratisat si cu motiv si fara motiv. Pentru ca ar fi invatat atat de bine sa iubească așa cum tatăl lui ar fi iubit-o pe mama lui. Si i-ar fi venit si vremea mortii.

Iti multumesc...As plange dac-as avea cu ce… Oare as putea s-o iau de la capat? Sau sa ma intorc cumva pe unde am gresit?

Da, dar va trebui sa-ti retraiesti suferintele..

Pai as trai de la suferinta la extaz.

Nu e chiar asa...durerea de la sfarsitul suferintei ar fi la inceput - crezi ca e suportabil?

Se pare ca plec...ma trage golul ala. Acum stiu ce era…

Ce era?

Fara sa-l vada stia ca tot ceea ce reprezentase se scurgea ca apa-ntr-o palnie...si pentru prima oara vazu cum acel suflet se incheaga intr-un nou copil.

Pe masura ce imaginea se pierdea ganduri furise incepeau sa-l bantuie:

Eu oare cu ce gresesc? Sau cu ce am gresit? gandi micul cioclu. Nici nu stiu cand am venit sau cum am venit pe lume. Nu-mi stiu mama, nu-mi stiu copilaria, Fiecare zi din viata mea e prima. Stiu doar ca sunt unde sunt pentru ca trebuie sa fiu acolo. Trebuie. E ca o sclavie fara stapan, Nu mi-am dorit sa fie altfel si ma intreb: de ce nu imi doresc sa fie altfel? De ce oare nu imi doresc ceva vreodata? De ce nu pot sa-mi amintesc? Pot sa vad ce-si amintesc mortii si cum le-ar fi fost viata daca mai aveau o sansa. Pot sa-mi amintesc impreuna cu ei prin cate am trecut dar pe masura ce ei sunt uitati , uit si eu. Vasile… Vasile dulaul rapanos ar trebui sa stie.

Dar nu putea sa-si doreasca moartea lui Vasile. Nu mai pusese mana pe vreun animal mort, sa vada daca ar putea vedea ceva. Adormi in paiele aromate, cu mana pe ceafa lui Vasile stiind ca maine va fi iar o prima zi. Macar de si-ar aminti sa “citeasca” un animal mort...oricare.

0 notes

lorinbraticevici · 2 years ago

Text

Caru’ cu Bere Bucuresti | Impresii si Poveste

Ok, o zic din start: Caru’ cu Bere nu e un car cu bere. Nu e vorba de o caruta, undeva in Centrul Vechi din Bucuresti, unde gasesti toate soiurile de beri. Nici macar nu are cai acest car. De ce mentionez asta? Fiindca eu asa imi imaginam. Mai in gluma mai in serios, ca un fost expat ce sunt, am crezut initial ca faimosul Caru’ cu Bere este un fel de carciuma. Pai d-aia se numeste asa, nu? Se…

View On WordPress

#caru cu bere impresii #caru cu bere istorie #caru cu bere poveste #caru cu bere recenzie

0 notes

cefaczidezi · 4 years ago

Text

Ieri a fost vineri, de mult nu mai ieseim la o carciuma, asa ca am iesit seara la Birlic, un restaurant langa Protv. M-am intalnit cu Matei V si cu Ovidiu. Matei a baut cateva pahare de vin, apoi a plecat. Eu am mancat niste gujoane de pui si am baut 3 holsten. A fost o seara misto!

0 notes

bartholomaus · 4 years ago

Text

Recomand spre citire

Despre prezenţa cumană pe teritoriul Banatului a se consulta Victor Spinei, Marile migraţii din estul şi sud-estul Europei în secolele IX-XIII, Iaşi, 1999, p. 291

Silviu Oţa, Domenii ale pecenegilor şi cumanilor în Banatul istoric, în SIB, XXVI-XXVII, 2002-2003, p. 219-239(https://www.academia.edu/…/Domenii_ale_pecenegilor_%C5%9Fi_…)

Articolul lui Oța cuprinde o prezentare detaliată a prezenţei pecenegilor şi cumanilor în Banat. Autorul furnizează pe lângă date documentare şi dovezi toponimice, hidronimice şi antroponimice ale prezenţei populaţiilor turcice pe teritoriul Banatului de azi...

----------

urmeaza Tom Sawyer si Coliba unchiului Tom? si lista e lunga...e istoria pe care ei si-au cladit=o, ca si cum italienii ar nega ca Nero a dat foc Romei..

Nu poți impune respect pur și simplu! Îl câștigi!

dovezile din spatele cumanitatii lui Basarab sunt multe. Va bazati pe un nume tracic, pentru care nu dati surse (in general nu dati surse, care este, din punct de vedere al istoriografiei, eronat). Basarab este de etimologie cumanica/turcica, la fel cum este si numele tatalui sau, Toqtomer. Unii zic ca se trage din Tihomir, nume slavic, dar nu gasim nicaieri un Tihomir. Toqtomer, sau Toqa-Temur, apare secole intregi in intreg spatiul turcic, in Persia, in Caucaz. Mare parte din clasa nobila sub Basarab purta nume de sorginte cumana, ceea ce denota faptul ca ei s-au stabilit aici sub forma de elita conducatoare, fiind luptatori desavarsiti. Ar fi cazul sa acceptam, o data, faptul ca Basarab a fost cuman, sau macar partial cuman, si sa incetam cu obsesia continuitatii. Suntem de-a dreptul complexati, cumva, si oriunde ne uitam trebuie sa vedem continuitatea de la Pelasgi si Atlanti pana la Gheorghe din carciuma.

cateva exemple ar fi Tanqaba, Toqsaba, si alte nume pe care nu le mai retin, dar sunt scrise in una din cartile lui Djuvara. De Nicolae Iorga va place, nu? Istoric eminamente, patriot, toate cele. Citez din el, cu apromatie: "Numele lui Basarab este de origine cumana". Pe hartie mai avea o notita pe care nu a mai citit-o, dat fiind climatul nationalist al vremurilor in care a trait. Si anume: "Oare doar numele?" O zi faina.

eu sunt jumate colonist extraterestru sas si jumatate atlanto-pelasg.

---

cehii din austria aveau drepturi lingvistice semnificative - totusi franta, ea insasi o "inchisoare a popoarelor" , si anglia, cea care a omorat milioane de irlandezi si popoare colonizate,,au insistat pe creearea cehoslovaciei. motivul: un spin in coasta germaniei si cordon sanitaire impotriva urss. chiar credeti ca au facut-o din considerente etnice? cehia a primit dupa 1919 chiar si drepturi extrateritoriale in portul din hamburg. apoi, cehoslovacii si iugoslavii cereau un coridor intre cele doua tari, prin ungaria. lare tot din motive etnice si de fosta asiprire nationala din partea ungariei? germania a fost sparta teritorial in doua in prusia, germanofona, de un coridor polonez catre mare. oare din din motive de eliberare nationala de sub jugul nemtesc? regiunea saarland, germana, a fost ocupata de franta. si, da, franta chiar voia sa inventeze cateva statulete germane in zona ruhr, rhenania, doar-doar ajung sa controleze carbunele si productia de otel a tarii. concluzie: la paris a fost in 1919 ca pe un talcioc sarbesc, in timpul razboaielor iugoslave din anii 90, unde se vindea prada din croatia si bosnia,,doar ca la paris se imparteau,tari, popoare, industrii, in timp ce in talcioc se vindea masini de spalat si VW golf furate din uzina de la sarajevo. insasi keynes a spus-o: LA PARIS A FOST O INSELACIUNE ("BETRAYAL").

Na mare branza. Pai altii au omorat dea lungul si latul istoriei mai multi oameni si nu sare lumea de fund in sus asa : Mao , Stalin, Genghis Han... si lista e lunga. Asa s-a scris istoria de lungul veacurilor... Caesar a macelarit si el la greu, Alexandru Macedon... dar pentru ca a fost demult acum sunt eroi ;) Si parca imparatul Tiberius a facut praf Israelul, nu nemtii ... :) Germania si Japonia s-au modernizat mai tarziu si au venit la masa bogatilor (tarilor cu colonii la vremea aia) mai tarziu... plus ca Germania a fost umilita dupa WW1. E greu sa tragi decizi cine e criminal si cine nu.... parca in Tokio au murit 100k civili cand au dat cu napalm. Dar de nemtii au pierdut razboiu' . Rusii au jefuit si omorat peste toate Europa de Est si nimeni nu a numarat cate victime au fost, cate destine frante... numai cati romani au fost omorati si deportati.

...si comunistii nu sunt români, si cei de ieri, si cei de azi ?! Nu tot ei conduc cu acea mentalitate româneasca de nationalisti comunisti ?! Aici, nu vorbim de omul de rind român sau indiferent de ce natie este el... vorbim de sistem si de stilul de conducere, de mentalitatea acestora, de corupti si mafioti...

ce se întâmplă la noi, depășește deja sfera patologicului...Totul se face cu acordul mascat al politicului, al serviciilor secrete și al justiției...Ah, am uitat de BOR !!!

Nu ati furat Transilvania destul? Nici cu asta nu va descurcati!!!

Permanent ne redati acest pasaj trunchiat din Herodot, fara a lasa adevarul de incheiere a frazei sa fie cunoscut: "...dar, care nu sunt uniți". Să stie romănaşul fălos de unde ni se trage nenorocirea si de azi.

---

Îți explic eu. În Elveția se pune accent pe meserie, nu pe diplome luate cu scârț și licențe plătite. Așa deci, până și potcovarul face profesională de 3 ani. (fără glumă, există profesională pentru potcovari). În orice meserie găsești profesioniști în Elveția, cu școală! Copiii sunt selectați în funcție de note încă din clasa a 6-a. Nu chinuie nimeni un copil cu capacități mai reduse la învățătură, târâindu-l printr-un liceu unde este evident că nu are ce c��uta. Îl ghidează spre o meserie cu care își va câștiga existența în mod profesionist. Nu toți sunt născuți să fie doctori și ingineri. Ca să ajungi la liceu în Elveția, trebuie să fii elev cu note echivalentul a 8,50 la noi...să nu zic 9. Dar chiar și așa, copiii au și alte șanse pe parcursul claselor 7-9, să dea examene și să ajungă la liceu. Plus alte avantaje chiar și mai târziu. De aceea diferența.

O sa scriu ceva ca să sară in sus toți nebunii cu microciparea și 5 geul.

Acum 20 de ani, numărul de accidente de avion era mare. Se tot întâmplau defecțiuni. Cum a scazut? Au pus senzori peste tot, și situația este monitorizata și de piloți și de la sol tot timpul. Deci stii foarte devreme dacă e ceva in neregula și poți repara.

Viitorul pentru sănătatea noastră va fi la fel. Prin ceasuri inteligente (sau alte “wearables”) - ne vom putea monitoriza corpul și toți indicatorii importanți. Vom sti in timp real dacă am fost in contact cu cineva care are o boală transmisibilă. Și așa ne vom putea trata devreme - este cheia unei vieți lungi fără boală.

Da - știu. Sună groaznic pentru unii. Însă nu cred ca va fi obligatoriu. Cum nu e obligatoriu sa te tratezi nici acum dacă ești bolnav - poți muri frumos acasă fără sa mergi la doctor, poți sa te dai cu untdelemn sfânt și cu lingurița comună și sa crezi ca e mai sigur așa. Însă acolo merge tehnologia și asta se va întâmpla pentru imensa majoritate a oamenilor. Și cei cu mintea deschisă vom trai mai mult și mai bine. E ok zic.

---

Cand vin in tara si le explic unora ca ,in Suedia unde locuiesc acum ,se invata de la varste fragede notiuni de baza ale economiei si anume vanzare-cumparare-profit, si asta ii ajuta ff mult la maturitate, in tara unii imi vin cu un "argument"gen da ma dar aia sunt cum sunt si majoritatea necredinciosi....atunci eu le pun pe masa ciressa de pe tort si le spun,da ma dar aia asa nereligiosi au inteles mult mai bine Pilda celor 10 talanti... si acolo extrareligiosii mei s-au taiat ca maioneza...

"Învațamantul românesc de la seral a fost catalogat ca fiind cel mai bun din lume, dovada fiind multitudinea de virusologi, astronomi, fizicieni si doctori produși de acesta.” :)))))))

0 notes