#autosuficiență

[crossbordercroniclesro]

„Așa e!” – Replica care ascunde rezistența la schimbare

Într-o conversație în care încerci să convingi pe cineva că acțiunile sau gândirea lor sunt greșite, te-ai lovit, probabil, de acea replică aparent resemnată: „Așa e!”. La prima vedere, pare un acord, o recunoaștere a greșelii. Dar, de fapt, această expresie este adesea un scut al celor care nu doresc să-și asume responsabilitatea sau să schimbe ceva. De ce spun oamenii „așa e” fără să…

[leontiucmarius]

Primul om din lume diagnosticat cu autism a murit. Cine a fost Donald Triplett?

Donald Triplett, prima persoană din lume diagnosticată cu autism, a murit la 89 de ani. În ciuda previziunilor făcute când era încă un copil, a reușit să trăiască o viață fericită, atingând o autosuficiență remarcabilă. […] Articolul Primul om din lume diagnosticat cu autism a murit. Cine a fost Donald Triplett? apare prima dată în Descopera. Această știre a fost preluată de pe portalul…

[let-s-write]

Radiografia unui om de televiziune

„La început a fost cuvântul”… și apoi a făcut Liviu din el o sursă de tăcere

Termini un liceu și o facultate de profil filologic. Crești cu impresia că nu există lucru pe lumea asta să nu poată fi transpus în text. Ani buni nu te contrazice nimeni și nimic, iar apoi îl întâlnești pe Liviu.

3 ore de interviu cu un om al redacției, 3 ore de sorbit informații, 3 ore de povestiri fascinante, 3 ore de contradicții și paradoxuri, iar la final… neputința de a le pune în cuvinte.

Pe Liviu îl cunoști doar dacă îți propui. Sau dacă își propune el.

Liviu la prima vedere

Surprins în mediul lui de lucru, nu epatează prin nimic. Pare un angajat tradițional: liniștit și retras, politicos și discret. Nu fuge de interacțiune, dar nici nu caută să fie băgat prea mult în seamă. Aparent, foarte ușor de caracterizat și de încadrat într-un tipar.

Mai că ai tinde să-l etichetezi drept un produs al unei vremi recent apuse: un om împăcat cu ideea că viața nu e decât o tranziție între incubatoare, un du-te vino de acasă la muncă și viceversa. Asta până apuci să schimbați câteva vorbe.

Liviu la microscop

Prins într-o discuție, Liviu se schimbă radical. Se dezbracă de aparențe și te uimește cu fiecare amintire povestit��. Raționamentul și îndoiala, curiozitatea și dedicarea, meticulozitatea și perfecționismul, empatia și dorința de a nu răni, (ne)liniștea și introversiunea, toate astea îi sunt trăsături definitorii.

Caracter puternic, conturat încă de la o vârstă fragedă, începe să-mi vorbească despre copilăria lui pe un ton destul de detașat. Nu ezită să povestească nici despre momentele dificile, impactul lor asupra stilului său de viață și modul în care l-au provocat să își dezvolte un sistem de protecție bazat pe autosuficiență.

Cu toate astea, relația cu sinele a dezvoltat-o mai târziu. A avut nevoie de câțiva ani să învețe să își urmeze intuiția, să înțeleagă că deține deja răspunsurile la toate întrebările și neliniștile care îl frământă și trebuie doar să învețe cum să le acceseze. Firea lui cerebrală și tendința de a proba orice ipoteză l-au determinat multă vreme să își ignore vocea interioară. Dar toate până într-un punct, când, analizându-și experiențele, ajunge să conchidă că „de fiecare dată când am folosit ăsta [creierul]… am supt-o!”

Liviu omul de televiziune

Din perspectiva profesională, creativă, Liviu e și arhitect și firmă de execuție. Este atât de conștient de potențialul său, atât de critic cu propriile produse și tot pe atât de tipicar și de perfecționist, încât nu poate lucra decât de unul singur la materializarea ideilor lui. Iar rezultatele sunt impecabile. Poate tocmai d-aia nu simte nevoia să fie validat de ceilalți.

Cariera în domeniul jurnalistic l-a purtat prin toate ramurile televiziunii, dar cel mai tare i-a plăcut la MTV. Anii în care a fost VJ sunt de departe cei mai frumoși ani ai vieții lui. Au fost apogeul dezvoltării lui. Și al satisfacției la fel. Conceptul dezghețat, libertatea de manifestare și mediul experimental ce caracterizau franciza din România a MTV l-au încântat enorm de mult și i-au oferit oportunitatea de a descoperi televiziunea în cel mai natural mod posibil.

A cochetat chiar și cu filmul. Povestește cu mândrie, deloc detașat de data asta, de cum s-a gândit să-și iasă din zona de confort, cu un program fix, a televiziunii, și să intre în lumea filmului. Fața lui are acum o altă expresie și, chiar dacă nu l-as privi, m-aș prinde din voce că-i zâmbește sufletul.  Povestește de filmările pentru „Octav” și de cât de multe a putut să îl învețe cinematografia și contactul cu actorii cu o satisfacție și o încântare greu de redat în cuvinte.

Și dincolo de toate… Liviu pur și simplu OM

Din perspectiva personală, Liviu e un paradox. Un monument al decontului, al caracterului compensatoriu al vieții și al modului în care fiecare cantitate de bine vine la pachet cu exact aceeași cantitate de rău. Sau invers.

A descoperit ce e cu adevărat viața doar după ce a ajuns la un pas de moarte. A avut cea mai mare criză de râs cu ocazia unei afecțiuni medicale care i-a cauzat -în fază inițială- cea mai mare durere din toată existența lui. Și-a regăsit satisfacția profesională după ce a demisionat dintr-o poziție de conducere foarte bine plătită. Iar credința în ceva mai presus de om a căpătat-o doar după ce a încercat în toate modurile posibile să se convingă că nu are motive raționale să creadă.

E foarte senin când le povestește. Nici despre decesul tatălui lui nu vorbește cu regret. „M-am apropiat de tata doar după ce a murit. Abia atunci am început să am o relație cu el. Am și eu un tată acuma.”

Ia tot ce i se întâmplă drept o lecție și caută să vadă cu ce scop i-a fost dat. Consideră că orice necaz cu care s-a confruntat a apărut fix la momentul potrivit și a fost o necesitate pentru toți cei implicați. Are o apreciere aparte pentru rău, fără a avea tendințe masochiste. Este convins că răul este impulsul ideal spre evoluție, că atât timp cât simte că îi este bine, omul nu vrea decât să își prelungească starea, să nu intervină cu nimic pentru a nu își altera situația, dar că, din punct de vedere al dezvoltării, pierde, nu face decât să stagneze.

Deși nu își propune, Liviu nu doar că uimește prin filosofia și experiențele lui de viață, dar mai mult decât atât, Liviu fascinează. Iar când îi aduc la cunoștință această calitate, mă mai impresionează cu încă o opinie:

„Eu cred că toți oamenii sunt fascinanți. Nu am cunoscut om nefascinant. Să știi că e foarte captivantă o discuție de 3 ore cu un fizician de la NASA -și am avut ocazia să stau de vorbă cu unul chiar în cadrul Mensa-, dar la fel de fascinantă mi se pare o discuție cu 3 muncitori de la drumuri care și-au luat pauza de masă, și-au deschis faimoasa hârtie de ziar și încep să discute. Este absolut fascinant universul lor. Când este amuzant, este copios de amuzant, când este dramatic, îți dau lacrimile. E o lume extrem de intensă într-un univers foarte îngust! Că universul lor e mic, văzut din universul tău informațional. Dar în momentul în care intri în universul uman al fiecăruia, o să descoperi aceeași infinitate. Numai că are alte elemente. Oamenii sunt cu toții fascinanți.”

[simonaworld]

Iubind cine suntem

Această postare nu este despre vanitate sau autosuficiență. Vorbesc despre redescoperirea cine suntem, acceptarea pe noi înșine exact cum suntem. Iubind și recunoscând cu adevărat darurile pe care le ai, puterea pe care o ai, calitățile pe care le ai. Să nu-ți fie rușine de sine sau să te învinovățești, să te critici și să te îndoiești de propriile acțiuni și gânduri. Obișnuiam să fiu foarte…

[incicauraul]

Iertarea se naște din iubire.

       Iubiți credicioși, pericopa Evanghelică de astăzi, ne pune în față aspectul și dimensiunea fundamentală a iertării. Iertarea este actul sincer prin care eu sau fiecare dintre noi, ne eliberăm de orice sentiment negativ de ură împotriva aproapelui nostru. Acest act este sincer și trebuie să vină din inimă. De ce din inimă ? Pentru că în inimă este locașul Duhului Sfânt, cu inima îl putem vedea pe Dumnezeum din inimă pornesc toate sentimentele sincere: fie cele de iubire sau de ură. Când vine vorba de iertare, adesea ne gândim ca la un fapt aproape imposibil pentru noi, oamenii. Nu iertăm din cauză că aproapele ne-a greșit prea mult, sau ne-a rănit prea tare, nu iertăm pentru că suntem indiferenți, reci, orgolioși… pentru că ne-am obișnuit să fim singuri, să renunțăm prea ușor la prieteni, la frați, izolându-ne în propira autosuficiență. Dar Dumnezeul nostru nu face așa! Chiar dacă Îi greșim, și Îi greșim destul de des, nu ne părăsește, nu ne lasă, ci ne primește în brațele Sale. Și ca să vedeți că așa este, tot în Cap. 18 din Evanghelia după Matei, din care s-a citit azi pericopa, vedem ceva ce ne umple sufletul de nădejde, de iubire. Dumnezeu ne iartă mereu, și a spus-o de atâtea ori prin gura proorocilor, a apostolilor, dar chiar și Mântuitorul Însuși a spus-o. ,, Eu nu voiesc moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu.” Dar iată că în acest capitol, Mântuitorul, Păstorul cel Bun, pentru a ne arăta nesfârșita Sa iubire, este dispus să lase cele 99 de oi și să meargă după cea rătăcită, și când o află, nu o bate și nici nu o ceartă pentru că s-a îndepartat de turmă, ci o ia pe umerii Săi, și o aduce alături de celelalte oi din turma Sa, o reprimește cu aceeași iubire ca și pentru celelalte oi. „Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut . Ce vi se pare? Dacă un om ar avea o sută de oi şi una din ele s-ar rătăci, nu va lăsa, oare, în munţi pe cele nouăzeci şi nouă şi ducându-se va căuta pe cea rătăcită? Şi dacă s-ar întâmpla s-o găsească, adevăr grăiesc vouă că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă, care nu s-au rătăcit. ( Mt. 18, 11-13).  Hristos ne-a dat foarte multe exemple, nu doar prin pilde și cuvântări, ci și prin faptele Sale: prin minunile și vindecările săvârșite, parcă exact acelor oameni la care nu te aștepți: vameși, desfrânate, tâlhari, ș.a.m.d; tocmai pentru a arăta că El pentru aceștia a venit, ca să-i ierte și să ne dea și nouă nădejde că deși suntem păcătoși, dacă ne pare rău din suflet, suntem pe deplin iertați. Am să dau un singur exemplu, dar foarte profund, în care Hristos, pe Cruce fiind, îl iartă pe tâlharul aflat pe cruce lângă el, căruia i-a trebuit câteva secunde să Îl recunoască pe Hristos ca Dumnezeu adevărat și să se pocăiască, și fix în acea secundă, Hristos îi spune că va fi cu El în Rai. Deci pentru un moment de sinceritate, de părere de rău, tâlharul a fost iertat, și nu numai că a fost iertat, ci i s-a promis ca va fi cu El în Rai.Astăzi, în pilda datornicului nemilostiv, vedem exemplul unui om nerecunoscător și, aș spune, ipocrit. ( Vezi:  Mt. 18, 23-35 ).

       Pilda aceasta ne pune în față exemplul clasic al credinciosului fățarnic, cu inima împietrită care, punându-se în genunchi, îi cere iertare lui Dumnezeu, având pretenția să fie iertat deși el, la rândul său, nu îl iartă pe slujitorul său și, mai mult decât atât, îl pedepsește. Aceasta pentru că nu are în inimă legea iubirii. Dragii mei, așa cum am mai spus, din inimă pornesc toate: gândurile și vorbele urâte. Mântuitorul atenționează în acest sens: „ Ați auzit că s-a zis celor de demult: Să nu ucizi, iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice nebunule, vrednic va fi de gheena focului.” (Mt. 5, 21-22). Și în alt loc spune: ” Ați auzit că s-a zis celor de demult: Să nu săvârșești adulter. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și sărârșit adulter cu ea în inima lui.” ( Mt. 5, 26-27). Deci iată că inima care nu cugetă la Dumnezeu, devine sălaș al păcatului. Sf. Scriptură subliniază importanța curăției inimii pentru a-L vedea pe Dumnezeu: aceasta o găsim și în Fericiri: ”Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”( Mt. 5, 8 ) sau  rugăciunea psalmistului: ” Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele” ( Ps. 50, 11 ) și mai departe, psalmistul arată consecințele celor ce au inima împietrită: „ Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine.”( Ps. 50, 12 ).

       Și pentru că pilda reliefează DATORIA slugii, trebuie să menționez că și datoria noastră este aceea de a ierta și de a iubi. Dacă nu iertăm și venim în fața Altarului să ne împărtășim, cerând iertare greșelilor noastre,  dar noi la rândul nostru nu iertăm, ne asemănăm cu sluga aceasta nevrednică și impocrită, căruia Dumnezeu i-a spus: (Vezi: Mt. 18, 32-35). Iertarea nu este un simplu gest lipsit de substrat, ci iertarea are o valoare hristologică. Expresia populară: „te iert, dar nu te uit”, este total lipsită de orice rădăcină creștinească. Când spui: te iert dar nu te uit, înseamnă că, de fapt, tu încă nu l-ai iertat pe deplin pe aproapele tău, din moment ce nu uiti ce ți-a făcut, și încă mai ai resentimente; înca te mai frământă ceea ce ți-a făcut. Și pentru a vă demonsta că această expresie nu are rădăcini crestinești, dacă ne uitam în Sf. Evanghelie, nu găsim nicăieri scris că Hristos a spus: Te iert, dar nu te uit; ci din contră, Hristos spune: „ Fiule, păcatele iți sunt iertate” (Marcu 2,5), nu zice: „ păcatele îți sunt iertate dar nu uitate”. Când ierți, ierți din toată inima, fără a mai avea pic de resentimente față de acea persoană, de aceea trebuie să scăpăm de această expresie populară care nu are nici un fundament creștinesc. Deci condiția este să iertăm din toată inima noastră. De asemenea, Mântuitorul ne atrage atenția zicând: ” Deci dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău.” ( Mt.5, 23-24 ) iar în alt loc spune: „Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc, iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.” ( Mt. 6, 14-15). Hristos ne spune: „ Voi sunteți sarea pământului, voi sunteți lumina lumii”(Mt. 5, 13-14). Atitudinea unui creștin adevărat trebuie să fie una exemplară: „ Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât, să vadă  faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” ( Mt. 5, 16).

           Iertarea vine din iubire, iar noi suntem datori să iubim. Două sunt cele mai mari dintre porunci, despre care Mântuitorul a vorbit, fiind provocat de un iudeu care l-a întrebat care este cea mai mare poruncă  din Lege; iar Mântuitorul a zis: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii.” ( Mt.22, 37-40). Cine este aproapele meu? Aproapele meu este și cel care mă iubește, și cel care mă urăște, și pe acesta suntem datori să-l iubim, căci așa ne spune Mântuitorul: „ iar Eu vă zic vouă: iubiți pe vrășmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă  pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea ? Au nu fac și vameșii același lucru? Și dacă îmbrățișați numai pe frații voștri, ce faceți mai mult? Au nu fac și neamurile același lucru?  Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este. ( Mt. 5, 44,46-48).

           Haideți să vedem ce ne îndeamnă și Apostolul neamurilor, Apostolul Pavel, cel care a elogiat atât de frumos dragostea, în Epistola sa către Corinteni, cap. 13. Sf. Ap. Pavel, referindu-se la cum trebuie să ne comportăm noi, creștinii, spune:  „ Fiți buni între voi și milostivi, iertând unul altuia, precum și Domnul v-a iertat vouă, în Hristos.” ( Efeseni, 4, 32 ). În alt loc zice: „Îngăduiți-vă unul pe altul, iertând unul altuia, iar dacă cineva are vreo plângere împotriva cuiva, după cum Hristos v-a iertat vouă, așa iertați și voi.”( Coloseni, 3, 13 ). Mântuitorul Hristos, ne-a învățat să ne rugăm cu rugăciunea domnească, Tatăl nostru. În această rugăciune, zicem, la un moment dat, „ și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Vizavi de rugăciunea Tatăl nostru și legat de cererea noastră de a ne ierta precum și noi iertăm  greșiților noștri, am să vă zic pe scurt, o întâmplare din pateric. – Un călugat tânăr s-a dus la un sihastru bătrân și i-a spus că are vrajbă asupra cuiva și nu-l poate ierta nicidecum. Zadarnic l-a îndemnat bătrânul la iertare, că ucenicul nu voia să-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului: „ Să spunem împreună Tatăl nostru, fiule!”. Iar pe când ucenicul zicea: „ Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, bătrânul îi spune: „ Nu așa, fiule! Ci să zicem: „ Și nu ne iartă nouă greșelile noastre, precum nici noi nu iertăm greșiților noștri!”. Auzind aceasta ucenicul, a căzut în genunchi și a zis: „Iartă-mă, părinte, că am greșit! Din clipa aceasta am iertat pe fratele meu!”. Așa fecem și noi, dragii mei. Să cerem iertare întâi și să iertăm cu dragoste pe toți, ca să fim și noi iertați de Dumnezeu. Așadar, suntem datori să iertăm, pentru a putea avea comuniune cu Dumnezeu, așa cum Sf. Părinte Isaac Sirul, împreună cu Sf. Efrem, arată că nu primește Dumnezeu rugăciunea noastră, dacă noi avem ură și nu vom ierta pe  cei ce ne greșesc nouă, că iară ce zice: ” Sămânță pe piatră este rugăciunea celui ce are pomenire de rău asupra fratelui său.”

           Închei cu îndemnul preotului din cadrul Sf. Liturghii, rostit înainte de a urma Simboul de Credință, oarecum ca o condiție că nu putem să rostim Simbolul de Credință, să Îl mărturisim pe Dumnezeu, dacă nu iubim. Acest îndemn îl cunoaștem cu toții și sună așa:

” Să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin!”.

Raul Incicău.                                                                       20 August 2017                                                           

[dianapopescu]

Rechinii indispensabili din viața noastră - Poveste cu tâlc

Viața devine monotonă, cenușie, când trăim prea ușor, când nu suntem atacați de rechinii unor adversități, ai unor provocări, încercări, teste. În această poveste cu tâlc este vorba despre provocări, lupte care ne ajută să ne dezvoltăm, să evoluăm, dau sens și efervescență trăirii. Ar trebui, așadar, să ne considerăm problemele și dezideratele noi drept factori ce ne motivează să avansăm în viață. Fără provocări, puneri la încercare, riscăm să ne complacem în inerție, autosuficiență, să avem o existență plictisitoare, insipidă și văduvită de țeluri autentice! Vezi mai departe povestea... https://www.diane.ro/2019/04/rechini-din-viata-poveste-talc.html

[uniquecloudmilkshake]

Am tot evitat să scriu despre mizeria cazului Caracal. L-am atins doar tangențial, remarcând impostura anchetatorilor de la simplul milițian până la șeful procurorilor. De la început, au ales calea simplă a obsedatului sexual fără complici. Au insistat pe această cale, în ciuda multelor semne de întrebare care rămân fără răspuns urmând această pistă. Ca și dvs. am văzut scenele penibile, implicări ale poliției din localitate, am intuit alte implicări, …

Am avut în familie un procuror comunist – procuror șef în Dobrogea anilor ’50 – o perioadă agitată cu multe crime. Povestea frumos. Când începea, ascultai captivat, parcă citeai un roman polițist de bună calitate. Era școlit pe vremurile alelalte, totdeauna introducea expresii latine, mai ales în discuțiile juridice. Sincer, nu m-am putut abține să fac comparația cu anchetatorii de la Caracal, comparație care nu arată decât impostura acestora din urmă.

Nu sunt psiholog, nu am studii de specialitate. Dar, în lungul timpului, în mediul în care am trăit, volens nolens, am dezvoltat o abilitate de a citi fizionomiile, de a asculta dincolo de cuvinte. Nu am pretenția unui succes 100%, dar obțin, în funcție de scopul căutării, rezultate bune, foarte precise. În general, mă interesează clasificarea simplă – lepră sau nu. Ei bine, viața mi-a confirmat toate diagnosticele lepră, am avut ceva rateuri la non-lepre. Ce să fac, chiar și unul ca mine are uneori viziuni prea optimiste (Nu judeca pe altul).

Ca mulți dintre dvs., am ascultat interviul acordat de profilerul poliției care s-a ocupat de Dincă. Din propriile-i spuse a rezultat că unica pistă urmărită a fost a criminalului obsedat sexual solitar. Știu școlile făcute de băiat dar, discursul lui a arătat autosuficiență, autoîncântare privind realizarea proprie și cât de deștept a fost. Pe scurt, mi-a lăsat o impresie proastă, nu a fost convingător deloc. Nu vă pot spune dacă a jucat cum i s-a cântat sau a ales calea cea mai ușoară. Poate, l-a jucat chiar Dincă pentru protecția proprie și a cui trebuie.

Oricum, nu m-a putut convinge privind acțiunea oarecum singulară a lui Dincă, nu pot crede că acolo n-a fost trafic de carne vie în care nu numai Dincă e amestecat.

This slideshow requires JavaScript.

Profiler Am tot evitat să scriu despre mizeria cazului Caracal. L-am atins doar tangențial, remarcând impostura anchetatorilor…

[novemberaineyes]

Un domn se va grăbi să-ți tragă scaunul, să-ți deschidă ușa, să-ți ia plasele, pe când un prost se va grăbi să-și tragă fermoarul și să-ți ajungă în pat. Un domn te va explora, așa cum a făcut Cristofor Columb, să descopere noua lume ce i se arată în față. Prostul va explora cei doisprezece centimetri, după care se va grăbi să ia corabia spre casă. Diferența dintre cei doi este ca aceea dintre un motan ce fuge după șoareci și un leu care-și apără neînfricat teritoriul și femela. Un domn te va convinge că nu machiajul este cheia spre frumusețe, ci zâmbetul cât mai larg. El știe că zâmbetul femeii pe care o ține de mână este reflexia bărbatului de lângă ea. Prostul se va ferici singur, uitându-te într-un colț al camerei, iar mai apoi le va povesti amicilor cum ți-a pus-o, scurt, dar cu autosuficiență. Un domn va fi lângă tine – în limita timpului pe care-l are, nu i-ar sta bine dacă nu ar avea un job serios – și va ști cum să te cuprindă în brațe și să te scuture de grijile ce și-au făcut cuib la tine în suflet. Un prost va ridica din umeri și-ți va spune un banal ”va fi bine” ori ”le am și eu pe ale mele”. Acel domn îți va lăsa un gust dulce, care-ți va desfăta simțurile, pe când prostul te va determina să îți promiți că nu vei mai gusta din sortimentul respectiv. Un domn va ști cum să plece atunci când iubirea voastră s-a consumat. El îți va mulțumi pentru timp, momente, experiență și își va lăsa ușa deschisă pentru tine, pentru atunci când vei avea nevoie de-o vorbă bună. Prostul te va trânti în noroi și apoi te va arăta cu degetul și-ți va trânti ușa în nas. Un domn te va iubi pentru ceea ce ești, pe când prostul te va trata ca pe o afacere – te va iubi pentru ceea ce poți fi și în funcție de ce beneficii îi aduci.

[stejarmasiv]

Am produc acum câțiva ani un fotoliu Orlando, ca model prototip pentru un partener extern. A avut parte de mai multe variații, pe aceeași temă și cumva am avut un moment în care le-am oferit cuiva dintre cei care răsfoiesc revista noastră. Oferta s-a finalizat, scaunele s-au livrat și eu am pierdut șirul evenimentelor până de curând.

Am publicat articolul – N-avem magazin de prezentare sau showroom de mobilă – doar mobelamadeus.ro – în care explicam că n-avem showroom sau magazin de prezentare și a doua zi primesc într-un mesaj de FB două imagini de la acel beneficiar care cumpărse acest fotoliu Orlando – două bucăți. Am salvat imaginile, cu bucurie și mirare și am căutat apoi denumirea fotoliului. N-am reușit să o găsesc până azi, când într-un vraf de imagini de pe hard-disk-ul vechi m-am întâlnit cu imaginea fotoliilor model Orlando.

Cred că n-au ajuns publicate nici pe catalogul online de produse Mobel Amadeus imagini cu fotoliu Orlando, deși l-am apreciat extrem de mult ca prototip. Cam în aceeași vreme am scris despre fotoliu Mocco, o variantă foarte asemănătoare cu fotoliu Orlando, cu mici diferențe constructive la nivelul structurii metalice a brațelor.

Fotoliu Orlando

  Fotoliu Orlando

Oricum, deduc că numărul mare de interacțiuni cu oamenii mă face să devin uituc, ori confuz, că e nevoie de o tabletă de Ginko Biloba din când în când sau … sau să zâmbesc pur și simplu fericit că cei ce ne-au „călcat pragul magazinului online” au rămas cu amintiri plăcute și ne urmăresc îndeaproape. Am profitat de ocazie să public aceste imagini, cele două fotolii Orlando au fost livrate cu plăci din stejar pe care proprietarul a montat suporturi de sticle de vin. Camera arată fantastic cu o iluminare difuză.

Prima dată am crezut că este vorba despre fotoliile Mocco, alte forme reușite din trecut care au fost la momentul respectiv foarte apreciate.

Fotoliu Mocco

Voi solicita celor care au avut bunăvoința să ne fie clienți să-și spună părerea într-un review pe pagina business a firmei Mobel Amadeus. Am convingerea și încrederea că 99% dintre cei care au achiziționat o piesă de mobilier de la noi sunt dispuși și să ne recomande mai departe. Cu siguranță n-am reușit să mulțumim pe deplin pe toată lumea, însă ne străduim. Am totdeauna motivația celui care este pe locul doi în branșă – vreau să fiu primul, cel mai bun, fără a cădea în autosuficiență.

Locul pe care suntem în această piața, autohtonă, nu-l cunosc, nici nu ne interesează, însă cu siguranță nu suntem în top 10 nici ca volum, nici ca notorietate. Topul care ne include nu s-a alcătuit încă, noi suntem prezenți doar în topul calității.

Cu drag, de oameni buni.

Fotoliu Orlando – imagini după ani de la livrarea lor Am produc acum câțiva ani un fotoliu Orlando, ca model prototip pentru un partener extern. A avut parte de mai multe variații, pe aceeași temă și cumva am avut un moment în care le-am oferit cuiva dintre cei care răsfoiesc revista noastră.

[chrinacaba]

Ai grijă de sănătatea sufletului!

Ai grijă de sănătatea sufletului!

Neglijat prea des, sufletul, ascuns sub măști iscusite de autosuficiență, ajunge din când în când să sufere.E durerea aceea mai mare decât cea fizică; e gustul acela, atât de amar al trădării! Suferă adesea de singurătate, în ciuda numărului mare de oameni din jur, sau dimpotrivă, într-un vid de lume. Mai poate plânge rănit de revelația faptului că unele ziduri puternice au fost defapt o iluzie,…