#arhitect ion mincu
Explore tagged Tumblr posts
romaniasweetromania · 1 year ago
Text
4 notes · View notes
edituraozalid · 2 years ago
Text
Tumblr media
Reabilitarea patrimoniului construit. Teorie și tehnică
autor • Rodica Crișan
ISBN • 978-606-94837-9-4
editura • Ozalid
colecția • Academia
Rodica Crișan este arhitect și profesor universitar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București, unde predă „reabilitare” de aproape 30 de ani, fiind autorul primului curs universitar în domeniu din România, introdus în anul universitar 1994-1995. Are un doctorat în arhitectură, cu tema Reabilitarea fondului locativ urban vechi. O metodă integrativă de evaluare, finalizat în 1998. Tot la UAUIM, a coordonat module didactice și a predat cursuri în cadrul unor programe de studii postuniversitare în domeniul reabilitării. A desfășurat o bogată activitate de cercetare în domeniul reabilitării, dedicată în principal arhitecturii istorice minore și locuirii urbane tradiționale din România extracarpatică, materialelor și tehnicilor de construire tradiționale, degradării construcțiilor istorice (cu accent particular pe umiditatea patologică a zidăriilor vechi), precum și teoriei reabilitării construcțiilor istorice.
Cartea sintetizează cunoștințele acumulate de autoare pe parcursul a aproape 30 de ani de predare și cercetare personală în domeniul reabilitării patrimoniului construit. Născut din dorința de a împărtăși aceste cunoștințe, volumul se adresează viitorilor arhitecți, formatorilor de viitori arhitecți, precum și profesioniștilor implicați în decizii ce privesc clădiri existente și proiecte de reabilitare. Autoarea argumentează necesitatea formării unei atitudini care să favorizeze reutilizarea patrimoniului construit, ca alternativă rațională la demolare, în consonanță cu preocupările actuale privind protecția mediului, conservarea identităților culturale locale și, nu în ultimul rând, în acord cu practicile internaționale curente. Totodată, volumul furnizează cunoștințele teoretice și tehnice necesare formării specializate pentru reabilitarea fondului construit, abordând acele probleme particulare prin care reproiectarea construcțiilor existente – și mai cu seamă a celor istorice – diferă substanțial de proiectarea clădirilor noi.
Prima parte a volumului este dedicată aspectelor teoretice ale reabilitării, bazându-se pe experiența țărilor în care astfel de intervenții sunt de mult o practică obișnuită, precum și pe observații personale. A doua parte a volumului detaliază principalele probleme tehnice inerente reabilitării, concentrându-se pe degradarea clădirilor și pe tratamentele aferente unor diverse tipuri de patologii.
Cartea a apărut cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România din timbrul arhitecturii.
4 notes · View notes
turistprinro · 5 years ago
Text
Expoziția tematică „Curiozități arhitectonice bucureștene: Gheorghe Leahu” este deschisă la Muzeul Dr. Nicolae Minovici, până în data de 3 noiembrie 2019. 
Tumblr media
Arhitect și acuarelist, Gheorghe Leahu s-a născut la 10 mai 1932 la Chişinău, iar în 1940 a ajuns la Bucureşti împreună cu familia. A urmat cursurile de arhitectură ale Institutului de Arhitectură Ion Mincu între anii 1951-1957.
Tumblr media
Aici a avut ocazia să se formeze sub îndrumarea unor profesori de formaţie occidentală, care au activat ca arhitecţi în România interbelică, precum Duiliu Marcu sau Octav Doicescu. Aceştia i-au cultivat un respect deosebit faţă de patrimoniul construit. În perioada 1957-1991 a lucrat ca arhitect în cadrul Institutului Proiect Bucureşti, care realiza planurile urbanistice şi de arhitectură pentru Capitala României, fiind responsabil pentru proiectarea unor clădiri emblematice construite între anii 1970 – 1980.
Tumblr media
La vârsta de 17 ani, într-o excursie, Gheorghe Leahu a realizat primele sale acuarele cu subiecte de arhitectură. În calitatea sa de acuarelist-arhitect, Gheorghe Leahu a încercat să creeze veritabile documente.
Tumblr media
O serie de acuarele, care reprezintă peisaje urbane din centrul vechi al Bucureştiului, au fost adunate de Leahu într-un album intitulat „Bucureşti – arhitectură şi culoare”, publicat în 1989 la Editura Sport-Turism. După 1989, Leahu şi-a expus acuarelele în numeroase expoziţii din ţară şi străinătate (New York – 1992, Viena – 1994, Chicago – 1995, Paris – 2001, Veneţia – 2002).
Tumblr media
În expoziția deschisă la Muzeul Dr. Nicolae Minovici se regăsesc câteva dintre acuarelele reproduse în albumul „Bucureşti – arhitectură şi culoare”. Titlul expoziției, „Curiozități arhitectonice bucureștene”, este inspirat de o acuarelă în care două case de pe Str. Atelierului, ce se află în aceeași curte, intră în dialog.
Tumblr media
Ferestrele largi și scările exterioare oferă un dinamism aparte compoziției, iar poarta deschisă ne invită să pătrundem în interior. Acuarelele prezintă imagini inedite ale Bucureștiului, surprinse cu acuratețe și cu atenție pentru detaliu. Volumele, proporțiile, umbrele și culorile generează o atmosferă urbană aerisită, animată adesea de siluetele unor trecători sau ale unor mașini. Majoritatea acuarelelor sunt realizate în anii ’80-’90 ai secolului trecut.
Tumblr media
Arhitectul Gheorghe Leahu a imortalizat pentru viitor Hanul Solacolu de pe Calea Moșilor, Liceul de muzică Dinu Lipatti, Piața Gării de Nord și Magazinul Sora, Gara Obor, Biserica Popa Chițu, Str. Doamnei (caracterizată de autor drept strada tipică a Micului Paris), Biserica Lutherană și blocurile din Piața Palatului, Turnul Bărăției, Pasajul Victoriei din fața Palatului Telefoanelor, Biserica Rusă și multe altele.
Tumblr media
Sala de Conferințe a Muzeului Dr. Nicolae Minovici găzduiește această expoziție în perioada 28 august – 3 noiembrie 2019.
Tumblr media
Intrarea la vernisaj este liberă.
Mai multe informații pe siteul Muzeului Municipiului București
Curiozități arhitectonice bucureștene Expoziția tematică „Curiozități arhitectonice bucureștene: Gheorghe Leahu” este deschisă la Muzeul Dr. Nicolae Minovici
0 notes
rudyroth79 · 7 years ago
Text
Știri: Concert de muzică folk în grădina Muzeului Național al Literaturii Române – Alexandru Andrieș (22 septembrie 2017, București)
Știri: Concert de muzică folk în grădina Muzeului Național al Literaturii Române – Alexandru Andrieș (22 septembrie 2017, București)
Invitatul de onoare al concertelor din grădina Muzeului Național al Literaturii Române este binecunoscutul artist Alexandru Andrieș, care va concerta vineri, 22 septembrie 2017, ora 20.00, la MNLR Române (Strada Nicolae Crețulescu, nr.8).
Alexandru Andrieș s-a născut la Braşov, pe 13 octombrie 1954. Prietenii îi spun ”Alexe”. A absolvit Institutul de Arhitectură ”Ion Mincu”, promoţia 1980. În…
View On WordPress
0 notes
mesagerulneamt · 8 years ago
Text
La Piatra Neamț, Planul Urbanistic General este de pe vremea lui Ion Rotaru!
La Piatra Neamț, Planul Urbanistic General este de pe vremea lui Ion Rotaru!
Primăria a organizat astăzi, 21 februarie, dezbatere publică în legătură cu proiectul și raportul de mediu pentru Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Piatra Neamț.
În opinia specialiștilor, documentul va stimula dezvoltarea orașului. Vechiul PUG a fost realizat în 1998 (!!!!!!) și este expirat, după cum a precizat prof. dr. arhitect Florin Corneliu Machedon, de la Universitatea de…
View On WordPress
0 notes
robertcodescu · 5 years ago
Text
Ion Mincu
Toma T. Socolescu (1883-1960) a fost un mare arhitect român, Toma T. Socolescu (1883-1960) a fost primar al Ploieștiului, Toma T. Socolescu (1883-1960) a fost profesor, Toma T. Socolescu (1883-1960) a fost ploieștean, Toma T. Socolescu (1883-1960) a fost deputat, Toma T. Socolescu (1883-1960) a fost primar al Păuleștiului, Toma T. Socolescu (1883-1960) este autorul lucrării ”Ion Mincu”, o…
View On WordPress
0 notes
news24hrou · 6 years ago
Text
Klaus Iohannis, către Papa Francisc: “Este o mare plăcere să vă avem pe pământ românesc”
Președintele Klaus Iohannis și soția sa Carmen Iohannis l-au întâmpinat, vineri, pe Aeroportul “Henri Coandă” București pe Sanctitatea Sa Papa Francisc, transmițându-i Suveranului Pontif că este o plăcere prezența acestuia pe pământ românesc.
“Este o mare plăcere să vă avem pe pământ românesc”, i-a spus președintele Klaus Iohannis Papei Francisc, în timp ce Carmen Iohannis i-a transmis, la rându-i, “suntem fericiți să vă avem aici”.
Papa Francisc a fost așteptat pe Aeroportul “Henri Coandă” București de sute de persoane, fiind întâmpinat și de doi copii, frate și soră, în vârstă de 12 și 13 ani, îmbrăcați în port popular, greco catolici, din familia unui erou al neamului, Augustin Vișa, care a fost arestat pe vremea lui Antonescu.
Suveranul Pontif a sărutat crucea afaltă la gâtul ÎPS Nifon, arhiepiscopul Târgoviștei.
Papa Francisc s-a dus apoi, în aplauzele celor prezenți, la un copil în scaun cu rotile și i-a prins mâinile în semn de salut.
Sute de oameni așteaptă, la ora transmiterii știrii, în zona Bulevardului Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei, zonă în care coloana Suveranului Pontif va circula cu viteză redusă pentru ca Papa Francisc să-i salute pe cei prezenți.
Pe celelalte porțiuni ale traseului coloana Suveranului Pontif se va deplasa conform protocolului de securitate impus de eveniment și de aceea, pe aceste tronsoane de deplasare scad șansele de a-l vedea pe Papa Francisc, precizează Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019”.
După aeroport, Papa Francisc merge la Palatul Prezidențial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la președintele României și întâlnirea cu prim-ministrul.
La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, Pontiful prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic.
La 15.45, Papa Francisc merge la Palatul Patriarhiei Bisericii ortodoxe române pentru o întâlnire privată cu Patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în fața căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei.
Întrevederea cu reprezentanții Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita Papei și a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea ”Tatăl Nostru” și cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru.
Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala ”Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de București.
Călătoria apostolică a papei Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, şi se desfăşoară sub genericul “Să mergem împreună”.
http://bit.ly/2RmkWoi http://bit.ly/2ww2Qn8
0 notes
semnebune · 7 years ago
Text
Editura Herald şi Centrul de terapie prin Râs Mandarin au plăcerea de a te invita joi, 8 februarie 2018, ora 18:30 la Librăria Seneca Anticafe (P-ţa 1 Mai, str. Arhitect Ion Mincu, nr.1, Bucureşti) la evenimentul Cum ne vindecăm prin joc şi râs?
De-a lungul timpului râsul a fost privit prin perspective diferite: Sigmund Freud îl descrie ca eliberator pentru energia psihică, filosofii considerau…
View On WordPress
0 notes
politicaastazi · 7 years ago
Text
Asteptand criza care sa ne scoata din uraganul PSD - Ziare.com
Ziare.com
Asteptand criza care sa ne scoata din uraganul PSD Ziare.com S-a nascut in Romania, in perioada comunista, de unde a emigrat in Germania alaturi de familia sa. Dupa 1989 s-a intors la Bucuresti unde s-a inscris la Facultatea de Ahitectura "Ion Mincu". Dupa ce a obtinut diploma de arhitect in Germania, a lucrat ... and more »
vezi sursa: http://ift.tt/2fdwM2q from Blogger http://ift.tt/2w1M1yl via IFTTT Like: My Library
0 notes
smartseo4you · 7 years ago
Text
New Post has been published on Ziarul tau online
Restricţii de circulaţie, joi, în București cu ocazia Zilei Forţelor Aeriene. Aeronave militare vor survola Piaţa Aviatorilor.
Poliția Capitalei a anunțat că mâine în intervalul orar 09.30 – 11.30 se vor impune restricţii de circulaţie, în zona Pieţei Aviatorilor întrucât vor avea loc ceremonii cu ocazia Zilei Forţelor Aeriene. În zonă vor evolua aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum şi Iacării Acrobaţi. Astfel, traficul va fi restricţiionat pe următoarele artere rutiere: Bd. Aviatorilor, pe ambele sensuri de circulaţie, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle; Aleea Modrogan şi Aleea Alexandru; Str. Arhitect Ion Mincu, pe ambele sensuri de circulaţie, între Şos. Kiseleff şi Bd. Aviatorilor; Str. Aviator Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulaţie, între Str. Emil Pangratti şi Bd. Aviatorilor.
Conducătorilor auto care intenţionează să tranziteze zona pe timpul restricţiilor le este recomandat să folosească următoarele rute ocolitore: Piaţa Charles de Gaulle – Cal. Dorobanţilor – Bd. Iancu de Hunedoara – Piaţa Victoriei; Piaţa Charles de Gaulle – Bd. Mareşal C-tin. Prezan – Şos. Kiseleff – Str. Arh. Ion Mincu – Bd. Ion Mihalache; Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Cal. Dorobanţilor – Piaţa Charles de Gaulle; Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bd. Ion Mihalache – Bd. Al. Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Presei Libere.
Brigada Rutieră Bucureşti solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu maximă atenţie, să utilizeze rutele ocolitoare şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic, pentru devierea acestuia.
Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.
MApN a anunţat că, pentru sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului, Statul Major al Forţelor Aeriene organizează o serie de manifestări.
Astfel, joi, între orele 10.00 – 11.00, are loc ceremonia militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor din Bucureşti. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum şi Iacării Acrobaţi.
În perioada 18 iulie – 30 septembrie, între orele 9.00 – 16.00, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române organizează expoziţia „Aeronautica română în timpul marilor bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz”. Expoziţia cuprinde fotografii, documente şi obiecte reprezentative, iar vizitatorii vor putea afla amănunte despre eroii aeronauticii şi faptele lor.
Toate unităţile din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene vor sărbători evenimentul prin ceremonii militare şi religioase, concursuri sportive, simpozioane şi activităţi specifice tradiţiei militare.http://www.agerpres
Sursa articol jurnalul.ro
, sursa articol http://blogville.ro/restrictii-de-circulatie-joi-in-bucuresti-cu-ocazia-zilei-fortelor-aeriene-aeronave-militare-vor-survola-piata-aviatorilor/
0 notes
edituraozalid · 5 years ago
Photo
Tumblr media Tumblr media Tumblr media Tumblr media Tumblr media Tumblr media Tumblr media Tumblr media
Colecția Academia cuprinde cărți ce sunt rezultatul unor cercetări doctorale și alte lucrări cu caracter academic. 
Primul volum publicat în colecția Academia este Dincolo de centru. Politici de locuire în București (1910-1944), autor Irina Calotă (2017). Cartea are la bază cercetarea pentru teza de doctorat a autoarei, susținută în 2013 la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, realizată sub îndrumarea prof. dr. arh. Anca Brătuleanu. Teza de doctorat a fost restructurată și completată cu noi surse documentare. Cartea este prefațată de prof. dr. arh. Nicolae Lascu și are un rezumat în limba engleză. Lucrarea se concentrează pe modul în care locuirea de masă și periferia s-au definit ca subiecte ale preocupărilor teoretice, arhitectural-urbanistice și politice, precum și pe efectele pe care măsurile ce au decurs din aceste preocupări le-au avut asupra mediului urban bucureștean. Cercetarea tratează relația dintre teorie și practică, dintre măsurile adoptate la nivel central și modul lor de implementare și recepționare la nivel local.
Volumul Confluențe arhitecturale (2018) este prilejuit de aniversarea domnului profesor Nicolae Lascu, la 70 de ani. Nicolae Lascu este doctor arhitect, profesor la departamentul Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM). De-a lungul timpului a predat cursuri de istoria arhitecturii și urbanismului, a îndrumat proiecte de diplomă și cercetări doctorale, a fost coordonator al studiilor doctorale la UAUIM, membru al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și autorul unor cercetări și lucrări importante în domeniul istoriei arhitecturii și urbanismului. A coordonat numeroase proiecte de cercetare, seminarii, conferințe și proiecte europene. Este coordonatorul proiectului european „Forcopar – Centru pentru formare la distanță, documentare și informare în arheologia industrială”. Volumul cuprinde contribuții din partea unor colegi de departament și a altor arhitecți, istorici de artă și filologi, iar textele abordează teme de teoria și istoria arhitecturii, protecția patrimoniului, istorie urbană, istoria artei și filologie.
Al treilea volum publicat în colecția Academia este Buzău. Monografie urbanistică, autor Teodor Octavian Gheorghiu (2019). Cartea are la bază cercetarea de peste patru decenii a autorului. Cartea se bazează pe o abordare cronologică coroborată cu abordări tematice ale unor subiecte importante în sine și în raport cu evoluția orașului. Prin aceasta, se obțin reconstituiri ale genezei medievale (precedată, probabil, de etape timpurii bănuite în raport cu un anumit context zonal), reconstituiri ale evoluției urbanistice, arhitecturale, economice, sociale, legislativ-administrative etc.
2 notes · View notes
stiri-noi · 6 years ago
Text
Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România are un nou director executiv
Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS) are, din ianuarie 2019, un nou director executiv. Această funcție a fost preluată de arhitect Mihail Cătălin Ştefan. Acesta este absolvent al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, cu numeroase participări atât la concursuri naţionale, cât şi internaţionale.
Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România. Experiența lui Mihail Cătălin Ștefan
În plus, Mihail Ştefan a coordonat şi organizat încă de pe băncile facultăţii numeroase concursuri şi proiecte de arhitectură şi design. Noua funcție reprezintă o provocare. Acesta considerăexpertiza sa în domeniu va fi un plus atât pentru dinamica Asociaţiei.
Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România. Ce spune noul director?
“Deşi sunt abia la început de drum, în cadrul Asociaţiei mă simt ca într-o mare familie. Sunt conştient de responsabilitatea mea şi îmi doresc ca întreaga experienţă, atât academică, cât şi practică, să mă ajute să transmit mesajul Asociaţiei către cât mai mulţi beneficiari ai sistemului de termoizolare cu polistiren expandat. Şi anume, faptul că soluţia pe care noi o propunem este una nu doar accesibila, ci una cu adevărat eficientă. Sunt arhitect la bază şi am lucrat în decursul timpului cu diferite soluţii de termoizolare. Iar polistirenul expandat este, de departe, cea mai la îndemână, începând cu greutatea materialului, manevrabilitatea, punerea în operă, până la eficienţă şi cost”, a declarat Mihail Cătălin Ştefan, noul director executiv al ROMEPS.
Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România. Priorități
Acesta crede cu tărie că ROMEPS are un cuvânt important de spus pe piaţa materialelor de termoizolare. Mihail Cătălin Ştefan precizează că este pregătit să răspundă tuturor provocărilor care vor urma şi să susţină rolul asumat al Asociaţiei, acela de a livra un produs competitiv, de calitate superioară, rezistent în timp şi la standarde europene.
Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România. O colaborare de succes
„Mihail a fost selectat în urma unui amplu şi îndelungat proces de recrutare, la finalul căruia ne-am dorit să găsim persona potrivită pentru acestă poziţie. Şi sunt convins că am reuşit. Alături de toţi membrii Asociaţiei, îi urăm bun venit şi îl asigurăm de întregul nostru sprijin. Suntem convinşi că vom avea o colaborare de succes, asigurând încă o dată toţi beneficiarii de întreaga noastră seriozitate şi implicare, atunci când vine vorba de calitatea produsului nostru.”, a declarat Şerban Căzănişteanu, Preşedinte ROMEPS.
Citește și Rezultate CBRE 2018: compania rămâne lider de piață
      Articolul Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România are un nou director executiv apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.
0 notes
stiri-noi · 6 years ago
Text
Trafic restricţionat în faţa Guvernului. A patra zi de proteste în Piaţa Victoriei/ Un participant la miting a fost reţinut de jandarmi
0 notes
stiri-noi · 7 years ago
Text
Cea mai importantă clădire din Galaţi a celebrat 112 ani. Sute de oameni i-au aflat istoria
0 notes
news24hrou · 6 years ago
Text
Protest COTAR | Restricții de circulație în București
Traficul rutier va fi restricţionat, joi, în Bucureşti, din cauza manifestaţiei organizate în Piaţa Victoriei de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.
Începând cu ora 6.30, restricțiile vizează Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei și Piaţa Presei Libere, anunță Brigada Rutieră a Capitalei.
Șoferii vor putea folosi însă ambele sensuri ale străzii Arhitect Ion Mincu.
La nevoie, se va restricţiona traficul şi pe strada Paris şi breteaua care leagă bulevardul Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei.
Tot de la ora 6.30, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată: se vor putea folosi două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului României, între bulevardul Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv bulevardul Lascăr Catargiu, anunță Brigada Rutieră.
https://ift.tt/2yJEfLG https://ift.tt/2U42j9e
0 notes
news24hrou · 6 years ago
Text
Echipa României s-a întors de la olimpiada caselor solare cu patru trofee
Azi a revenit în țară echipa României care a participat la ”olimpiada caselor solare”, desfășurată în Dubai.
Echipa EFdeN s-a întors în ţară după 45 de zile în Dubai, timp în care au asamblat un prototip de casă solară, au concurat alături alte 14 echipe şi au dezasamblat casa pentru a o reconstrui în România în 2019.
Printre echipele ajunse în etapa finala se numără: SUA, Australia, Franța, Italia, Olanda şi echipe din Asia și Orientul Mijlociu.
Echipa României a fost desemnată campioană mondială la proba de Comunicare și dublu vicecampioană mondială la proba de Inginerie și Construcție, respectiv la proba de Condiții de Confort. Studenţii au obţinut locul 3 la proba de Sustenabilitate.
Tinerii au ajuns în această dimineaţă în România, pe aeroportul Otopeni, unde au fost întâmpinaţi de familie, prieteni și foști colegi, dar și de mai ulți susținători.
“Pentru noi, experienţa Solar Decathlon a însemnat să ne depăşim constant limitele şi să nu renunţăm. Am învăţat enorm de la oamenii care ne-au fost alături, specialişti în energie, inginerie, arhitectură, comunicare, am cunoscut studenţi plin de ambiţie şi visuri din toată lumea şi am legat prietenii pe viata. Suntem mândri că am reprezentat România cu succes în anul centenarului.”, a declarat Nicoleta Cruceanu, Coordonator de Proiect.
Solar Decathlon Middle East a presupus proiectarea şi construirea unor case solare, inteligente şi prietenoase cu mediul care să se adapteze condiţiilor climatice din Orientul Mijlociu.
Tumblr media
Casele au fost evaluate în funcţie de 10 probe, dintre care 6 jurizate de specialişti internaţionali: Arhitectură, Inginerie şi Construcţie, Comunicare, Sustenabilitate, Eficienţă Energetică, Inovaţie şi 4 monitorizate prin amplasarea senzorilor în interiorul prototipului: Condiţii de Confort, Funcţionalitate Casei, Managementul Energiei şi Transport Sustenabil.
“Participarea în această competiţiei a fost o provocare extraordinară. Ca studenţi am avut ocazia să ne punem în practică ideile, să lucrăm în echipă și să învățăm de la celelalte discipline.
Am dedicat mii de ore în ultimii doi ani ca să ajungem aici, seri, nopți și weekenduri. Nu a fost ușor, cu toții am făcut sacrificii, dar acum, la final, suntem mândri de ce am realizat”, spune Adrian Chelariu, Arhitect de Proiect.
Casă solară EFdeN Signature este 100% electrică și prietenoasă cu mediu, cu un grad ridicat de confort, sănătate și siguranță pentru ocupant. Cu o suprafaţă construită de 150 mp, ceea ce o face diferiă este atenția acordată condițiilor de confort, fizice și psihologice, care integrează vegetația, estetica și lumina. O altă caracteristică destinată experienţei utilizatorului este asistentul vocal al casei care poate acţiona toate sistemele integrate.
Câteva dintre strategiile pasive integrate de tineri sunt turnurile de vânt, vitrajele reduse şi orientate favorabil şi spaţiile tampon, iar câteva dintre tehnologiile active, controlate electric, sunt sistemul de automatizare personalizat şi adaptat, sistemele de climatizare, producţie, consum şi control al energiei.
Sursele de finanțare pentru realizarea casei EFdeN Signature sunt integral private, obținute din parteneriate cu peste 100 de companii, iar proiectul este unul 100% educațional și de cercetare, realizat de studenți români.
“După 2 ani de muncă și cu o lună înainte de competiţie eram foarte aproape să nu mai participăm din lipsa fondurilor, dar nu am renunţat. După sute de întâlniri şi mii de telefoane, avem astăzi peste 100 de companii care au crezut în inovaţia românească și au susțint-o. companii cărora le suntem recunoscători.”, a declarat Ana-Maria Ghiţă, Responsabil Parteneriate.
Casa EFdeN Signature a fost construită integral de studenţii din echipa EFdeN, mai întâi în București, în parcarea unui centru comercial din nordul Capitalei, unde a putut fi testată și vizitată de bucureșteni.
Apoi a fost transportată în Dubai și reconstruită pe situl competiției, în doar 14 zile vizitată și analizată timp de două săptămâni şi în cele din urmă dezasamblată în mai puţin de o săptămână.
”La 6 ani de când a luat naștere EFdeN, am ajuns la această performanță istorică pentru România, participând într-o competiția de case solare cu cele mai tari echipe din lume, țări care investesc in educație, în cercetare, în sustenabilitate.
Ne dorim să creăm un context de dezvoltare profesională și personală pentru și mai mulți tineri, să facem România mai sustenabilă și mai competitivă, cu clădiri mai bune, mai sigure și sănătoase, iar o implicare și mai mare din partea mediului privat și public ar putea accelera aceste demersuri”, a declarat Mihai Toader-Pasti, Manager General și Cofondator
În spatele rezultatelor stau doi ani de cercetare, proiectare și practică voluntară a tinerei echipe multidisciplinare formată din studenți de la patru universități din București: Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, Universitatea Politehnică și Universitatea București.
Media de vârstă a echipei este de 22 de ani, cel mai tânăr membru având doar 19 ani și cel mai în vârstă 31 ani.
https://ift.tt/2rwo0Pj https://ift.tt/2Gb2J89
0 notes