#Zilele Cetății Târgovişte 2020
Explore tagged Tumblr posts
stiri-noi · 4 years ago
Text
Zilele Cetății Târgovişte 2020, organizate în condiții speciale. Program complet
Primăria Municipiului Târgoviște anunță că „Zilele Cetății Târgoviște 2020” vor fi organizate în perioada 5-8 septembrie. Manifestările se vor desfășura sub semnul pandemiei de COVID-19, cu respectarea legislației în vigoare.
Astfel, participarea la fiecare eveniment din program se va face respectând măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv distanțarea socială, purtarea măștilor de protecție, dezinfectarea mâinilor și triaj epidemiologic.
Dintre manifestările dedicate „Zilelor Cetății Târgoviște 2020” se evidențiază evenimentele culturale (simpozioane, saloane editoriale, lansări de carte), spectacolele de teatru sau concertele cu artiști târgovișteni de marcă.
Un concert cu totul deosebit este cel de muzică clasică, unde invitați speciali sunt Felicia Filip și Gheorghe Zamfir, acompaniați de Orchestra Simfonică Muntenia a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, care va avea loc duminică, 6 septembrie, la ora 18.00, în Piața Mihai Viteazul.
Ca în fiecare an, administrația locală va premia cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie.
Ziua de 8 septembrie va debuta cu slujba religioasă, la catedrala Mitropolitană din Târgoviște, urmată de Ședința Festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște și de activități artistice și culturale.
PROGRAMUL ZILELOR CETĂȚII
SÂMBĂTĂ – 05 septembrie 2020
11:00 – Deschidere Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” organizat de Biblioteca Județeană – Locație: Scuarul Primăriei 11:00 – Deschidere Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște / Județul Dâmbovița – organizat de B.P.P.C.D.T în parteneriat cu Complexul Muzeal „Curtea Domnească”. Locație: Scuarul Primăriei 12:00 – Simpozionul Național „Școala de la Târgoviște”, ediția a VII-a – realizat de Societatea Scriitorilor Târgovișteni – Locație: Scuarul Primăriei 18:00 – Spectacol de muzică și balet „O sole mio” – Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța – Locație: Teatrul de vară (Parcul Chindia)
DUMINICĂ – 06 septembrie 2020 11.00 – 18:00 – Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” – Locație: Scuarul Primăriei 11.00 – 18:00 – Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște / Județul Dâmbovița – organizat de B.P.P.C.D.T în parteneriat cu Complexul Muzeal „Curtea Domnească”. Locație: Scuarul Primăriei 11:00 – Spectacol de teatru pentru copii organizat de Teatrul Municipal Tony Bulandra – Locație: Teatrul de vară (Parcul Chindia) 18:00 – Concert de muzică clasică: invitați speciali Felicia Filip și Gheorghe Zamfir, acompaniați de Orchestra Simfonică Muntenia a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița – Locație: Piața Mihai Viteazul
LUNI – 07 septembrie 2020 10:00 – Premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie – Locație: Teatrul de vară (Parcul Chindia) 11:00 – 18:00 – Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” – Locație: Scuarul Primăriei 11:00 – 18:00 – Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște/Județul Dâmbovița – organizat de B.P.P.C.D.T în parteneriat cu Complexul Muzeal „Curtea Domnească”. Locație: Scuarul Primăriei 11:00 – Simpozionul „Mari voievozi ctitori în cetatea milenară a Târgoviștei” – organizat de B.P.P.C.D.T – Locație: Scuarul Primăriei 18:00 – Valori târgoviștene – Corul Appassionato, dirijor prof. Florin Badea, Corul Cantiamo al Liceului Ienăchiță Văcărescu, dirijor prof Matei Bogdan – Locație: Teatrul de vară (Parcul Chindia) 19:00 – Orchestra Albeșteanu – bariton Marius Nine și solist Valentin Albeșteanu – Locație: Teatrul de vară (Parcul Chindia) 20:00 – Concert de muzică de film – Orchestra simfonică de tineret Andante – Locație: Teatrul de vară (Parcul Chindia)
MARȚI – 08 septembrie 2020 10:00 – Slujba religioasă de Sfânta Zi a Nașterii Maicii Domnului – Locație: Catedrala Mitropolitană Târgoviște 13:00 – Ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște – Locație: Teatrul de vară (Parcul Chindia) 18:00 – Concert „Comori ale Romanței” – interpretează Alina Mavrodin Vasiliu, Cristina Dan, Nicoleta Vasile, Daiana Berbec, Bogdan Hrestic, Yuriy Tsiple Yura, Mihail Vlădăreanu și Grupul “Dorulețul“ al Catedralei mitropolitane din Târgoviște, acompaniament pian Stelian Apostol – Locație: Muzeul ”Casa Romanței” 19:00 – Spectacol folcloric „De drag, Mărie, de drag!” – organizat de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița – Locație: Teatrul de vară (Parcul Chindia)
0 notes