#ZOE PETRE – O MINCINOASA NERUȘINATĂ

[jurnalbucuresti-blog]

New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro

New Post has been published on http://jurnalulbucurestiului.ro/zoe-petre-o-mincinoasa-nerusinata/

ZOE PETRE – O MINCINOASA NERUȘINATĂ

de TUDOR VOICU

Recent, a aparut un manual de istorie pentru clasa a XII-a, coordonat de istoricul (?) Zoe Petre. In aceasta carte exista un capitol mincinos si dusmanos privind Romania si holocaustul, in perioada in care tara a fost condusa de Ion Antonescu. Se fac afirmatii mincinoase, fara nici un fel de acoperire documentara. In continuare, prezint cateva date privind situatia populatiei evreiesti, din timpul guvernarii lui Ion Antonescu, indicand totodata sursa de documentare, titlul lucrarii, autorul, editura si anul aparitiei cartii. Prezenta evreilor pe teritoriul locuit de romani dateaza de multa vreme, cu migrari masive in ultima suta de ani. Ei au fost primiti cu toleranta, au prosperat si au inceput sa domine financiar, reprezentand un corp neasimilabil prin traditie si religie, strain de Intereselen ationale ale Romaniei. Cu toata toleranta si intelegerea poporului român, in vremuri de restriste evreii au avut o purtare neloiala si ostila. In timpul primului razboi mondial, in luna decembrie 1916, cand armatele dusmane conduse de generalul Mackensen au ocupat o parte din teritoriul tarii, inclusiv Bucurestii, evreii s-au pus la dispozitia ocupantului, in calitate de “cozi de topor”. Erau colaboratorii Politiei Secrete germane in cercetarile si arestarile ce se operau, dirijau trupele de ocupatie catre familiile instarite, incitandu-I pe inamici la devastari si fapte reprobabile. La denunturile evreilor au fost arestati fruntasii vietii politice care au ramas in Bucuresti si au refuzat sa colaboreze cu inamicul. Unii dintre ei erau bolnavi, altii erau in varsta si nu au putut sa plece cu Guvernul, cu Regele, Parlamentul si autoritatile, care s-au restras si s-au stabilit in Moldova, pe teritoriul inca liber al Regatului roman. Este dureros si regretabil faptul ca unii membrii ai guvernului si autoritatile centrale, germanofilii din timpul neutralitatii, ascunzandu-si cu greutate satisfactia catastrofei nationale, se pregateau sa nu urmeze guvernul tarii si pe rege in refugiul de la Iasi. Ei ramasesera, totusi in Bucuresti pentru a inscrie in Epopeea Neamului paginile de rusine pe care nu le-a cunoscut alt popor. In cartea “Impresii, pareri personale din timpul razboiului – jurnal zilnic, 13 august 1916-31 decembrie 1918” de Vasile Th. Cancicov, fost deputat in vechiul regat, la paginile 217-240 sunt scrie urmatoarele: Printre primii arestati de nemti in Bucuresti – au fost – prof. Constantin Radulescu – Motru, “omul parlamentului si takist”, deputatul Vasile Th. Canciov, “omul lui Take Ionescu”, deputatul Iancu Procopiu, directorul ziarului “L’independence Roumaine”,”omul lui Bratianu”, chimistul Stefan Minovici, Ionica Pilat (cumnatul primului-ministru), dr. Grigore Cantacuzino, Constantin Baicoianu, Paul Radulescu, Ionel Protopopescu Pache; Dem. Burileanu, profesor universitar, Ion Berindei, arhitect, dr. Constantin Cantacuzino, profesor universitar s.a. Initial komandatura germana hotarase deportarea celor arestati in Anatolia. Ulteiror, s-a revenit asupra acestei masuri si au fost deportati de catre trupele germane in Bulgaria, in localitatea Trojan, numai o parte din cei arestati, printre care a fost si profesorul Constantin Radulescu – Motru (vezi paginile 336, 337, 329, 290). La intrarea nemtilor in Capitala, romanii au fugit, ori s-au ascuns. Numai evreii (cei peste 20.000) si germanofilii, in majoritate străini, au iesit in intâmpinarea trupelor inamice, oferindu-se sticle de vin, coniac, pâine, flori. Consternat de comportarea acestor oameni, Vasile Th. Cancicov s-a apropriat de un copil de vreo 12 ani ce impărtea tigarete dintr-un coșulet. Dupa ce compania germana a trecut, l-am intrebat de curiozitate : – De ce natie esti dumneata ? M-a privit cu dispreț si mi-a raspuns: – Eu nu sunt roman, eu sunt evreu (vezi paginile 207 si 208). Ura evreilor împotriva Poporului Român este mai veche. De ce atata ura? Explicatia este una singura. Evreii din toata Europa hotarasera inca din 1829 infiintarea Israelului european pe teritoriul Moldovei de la Nistru pana in Muntii Carpati, de aceea s-au opus cu inverșunare la revenirea Basarabiei la patria-mama. Numai ca rusii, care sunt un popor crestin-ortodox, ca si romanii, nu au admis asa ceva. Evreii s-au dovedit atat de dusmanosi, incat Petre Carp, care ramasese in Bucuresti pe timpul ocupatiei, vazand cu ochii lui acest comportament, el, care aparase instalarea evreilor in tara si care sustinea impamantenirea in bloc a lor, a declarat: “In ceea ce priveste populatia evreiasca, trebuie sa-mi revizuiesc total conceptiile”. Evreii erau intermediari in raporturile de exploatare a populatiei romanesti (vezi “Istoria războiului pentru intregirea României 1916-1918” – vol. 3, de Constantin Kiritescu, Editura Casa Școalelor, 1921). In luna iunie 1940, când Armata Rosie a ocupat Basarabia, Nordul Bucovinei si Nord-Vestul judetului Dorohoi, evreii au trecut de partea rușilor, avand un comportament profund antiromânesc, lăsând mult de dorit. Evreii aclamau intrarea sovieticilor in tara, barau calea ostasilor romani in retragere, care aveau ordine sa nu raspunda la nici un fel de provocari. Evreii ii provocau pe soldatii si ofiterii români, supunandu-i la tot felul de umilinte: ii scuipau, ii dezbracau, ii dezarmau, ii stropeau cu apa fiarta si murdarii, smulgeau epoletii de pe umerii ofiterilor, batjocorind astfel Armata Tării in care traiau si duceau viata cea mai buna. In aceasta perioada, evreii au ucis soldati romani, preoti, invatatori, profesori, functionari si chiar populatie civila. La intrarea in localitati si orase, ostasii sovietici priveau nedumeriti aceste scene de groaza si nu le venea sa creada ca populatia evreiasca, ce traise pana atunci in bune relatii cu romanii, este capabila de asemenea atrocitati. In foarte multe cazuri au intervenit ostasii si i-au salvat, in primul rand, pe ostasii romani. Dupa instaurarea regimului de teroare. Evreii, in timpul ocupatiei rusesti, persecutand populatia romaneasca, devenisera mai rusi decat rusii. Comportamentul evreilor din aceste teritorii rapite i-a ingrozit pe militarii Armatei Rosii, si chiar pe conducatorii Uniunii Sovietice, avand ulterior consecinte grave asupra evreilor din URSS si chiar din tarile care au cazut sub sfera de influenta sovietica. Cu ocazia evacuarii Basarabiei si Nordului Bucovinei, a fost pentru armata o adevarata rusine ca s-a lasat insultata si atacata de evrei si comunisti, fara a reactiona (vezi arhiva Ministerului Apararii Nationale, fond Marele Cartier General, dosar 3828). Fostul prim-ministru Argetoianu spunea: “Nu toți evreii sunt comunisti, dar toti comunistii sunt evrei”. Crezând ca sovieticii vor trece Prutul si in România, mii de tineri evrei, diriguiti de comunisti, s-au constituit in “soviete locale” in orasele din Moldova, pentru primirea invadatorilor, ca “eliberatori”. Au ocupat primăriile, prefecturile si au atacat regimentele militare românesti. In acest scop, la Dorohoi, au pus stapanire pe prefectura, primarie si cazarma regimentului de infanterie, alungand ofiterii si sustragand armament. A trebuit sa intervina Divizia a 7-a de la Roman, de care apartinea regimentul, si curajosul ei comandant, colonelul Iliescu, a rechizitionat in graba masini si carute si s-a deplasat la Dorohoi cu o formatiune militara puternica, sa restabileasca ordinea si securitatea. Evreii din cazarma regimentului, văzând aceasta forta militara, s-au refugiat cu armamentul sustras in cimitirul evreiesc si, din spatele monumentelor funerare, trăgeau in armata care-i urmarea si armata tragea in ei, rezultand morti si raniti, ceea ce evreii au denumit “Pogromul din Moldova”. In timpul teroarei staliniste, colonelul Iliescu a fost chinuit si a murit in inchisoarea de la Aiud. Crimele, atrocitatile, excesele evreilor i-au daterminat pe multi intelectuali, oameni politici si oameni de stat din Romania si din alte state sa protesteze impotriva actiunilor lor. Chiar istoricul Nicolae Iorga nu a mai rezistat, vazand adevaratele dimensiuni ale tragediei, si a publicat, in numarul din 6 iulie 1940 al ziarului “Neamul Romanesc”, fulminantul articol intitulat “De ce atata ura?”, din care mentionez un pasaj: “Asa ni se rasplateste bunavointa si toleranta noastra. Am acceptat acapararea si stapanirea iudaica multe decenii si evreimea se razbuna in ceasurile grele pe care le traim. Si de nicaieri o dezavuare, o rupere vehementa si publica de ispravile bandelor de ucigasi sangvinari. Nebunia organizata impotriva noastra a cuprins targuri, si orase, si sate. Fratii nostri isi paraseau copii bolnavi, parintii batrani, averile agonisite cu truda. In nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvant bun, macar de o farama de mila. Li s-au servit numai gloante, au fost sfartecate cu topoarele, destui dintre ei si-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele si li s-au furat ce aveau cu dansii, ca apoi sa fie supusi tratamentului hain si vandalic”. Pentru faptele lor antiromanesti deosebit de grave, unii evrei au fost pedepsiti, iar altii, considerati elemente dusmanoase Statului Roman, au fost dusi peste Nistru, ceea ce ar fi facut oricare alt stat. In privinta vietii evreilor autohtoni in timpul razboiului, graitoare sunt marturiile refugiatilor evrei din Polonia. Printre evreii refugiati s-au remarcat rabinii din Polonia: Roja Corteac si, in special, Aba Cubner. Cubner si-a exprimat uimirea vazand o comunitate evreiasca atat de numeroasa, care se ocupa cu comert si afaceri in economia de stat, traindu-si in liniste viata de zi cu zi. Cubner a fost surprins de faptul ca, dupa atatia ani de razboi sangeros, evreimea din Bucuresti si din intreaga Romanie are familii si continua sa traiasca de parca Holocaustul nu ar fi existat: “Am intalnit nu numai oameni de-ai nostri, umbre ale dezastrului, ci pentru prima oara dupa ani buni am vazut o o comunitate evreiasca inca in viata, cea din Romania. Aveam in fata un aer proaspat, asemanator celui dinaintea Potopului, de parca furtuna inca nu se abatuse asupra lor si nici nu urma sa vina vreodata. Băcanul isi deschide pravalia in centrul Bucurestiului fara griji. Evreimea de aici isi continua viata, da viata unor familii, se bucura de orice. Inainte sa trecem granita spre Romania nu stiam ca aici au supravietuit 350.000 de evrei. Si, cu toate ca primul instinct a fost acela de bucurie ca intalnim atatia frati de sange, inima noastra plangea de dor si durere, caci, nu departe de acest loc, unde traieste o prospera comunitate evreiasca, o alta, cea de la Treblinka si Maidanek, a fost inghitita cu milioanele. Mi-a fost greu sa ma deprind cu minunea pacii si cu blestemul inghetului”. (Extras din cartea “Rezistenta spirituala a evreilor romani, in timpul Holocaustului 1940-1944” de Iacov Geller, pag. 392,393). Ion Antonescu n-a inchis scolile evreiesti, le-a lasat sa functioneze intr-o semiclandestinitate discreta. A redeschis toate scolile evreiesti din Romania, inchise de regimurile precedente, si au fost infiintate multe altele; a fost creata pentru prima data in Romania o Universitate Tehnica Evreiasca, cu 13 facultati: constructii civile, arhitectura, electromecanica, chimie industriala, etc. . Au fost create pentru tinerii evrei un Conservator si o Scoala de Arta (muzica, teatru, arte plastice, coregrafie). Au fost infiintate o Facultate de Medicina particulara evreiasca cu mai multe specializari si un institut Pedagogic. Au fost reinfiintate cele doua treatre evreiesti (la Bucuresti si Iasi), desfiintate de legionari. A fost infiintata o (buna) gazeta evreiasca, dupa ce presa fusese suprimata de guvernul Goga-Cuza. Autorii evrei si-au putut publica lucrarile fara nici un fel de cenzura etc. Incredibil, in ce tara din lume s-a intamplat asa ceva ? Nu poti sa crezi ! Cati români nu ar fi preferat sa stea inchisi in lagarele de la Tg. Jiu, Caracal, Craiova, Turnu Severin sau sa traiasca in cantonamentele din Transilvania, in loc sa moara pe front, sau, in cel mai fericit caz, sa se intoarca mutilati de acolo. O mica parte din ostasii romani, care au cazut prizonieri la rusi, au reusit sa se intoarca in tara. In timp ce ostasii romani mureau zilnic cu miile pe front, evreii tineri erau mobilizati pe loc, avand singura obligatie sa curete o ora zilnic zapada de pe strazi. Si nici aceasta munca nu o faceau, ii plateau pe prostii de romani sa lucreze in locul lor. Aceasta măsura a luat-o Ion Antonescu, ca sa-l pacaleasca pe Hitler si a reusit. Ostasii romani mureau pe front sa apere tara si viata si averile evreilor din România. Dupa 1944, averile care au apartinut evreilor au fost restituite, si evreii care au emigrat au fost despagubiti de statul roman. Toate acestea se intamplau in timp ce pe front mureau zilnic mii de ostasi romani, iar tinerii evrei se distrau, studiau, duceau o viata imbelsugata, fara munca. Pentru a pacali Poporul Roman si pe aliatii germani Ion Antonescu i-a mobilizat si pe tinerii evrei la locurile de munca, platindu-I cu solda de soldat de pe front, conform decretului nr. 3964, din 6 decembrie 1940, al generalului Ion Antonescu , iar celor mai saraci li se dadeauu in plus câte 25 de lei pe zi; conform regulamentului de aplicare din 14 iulie 1941. In schimb, Ion Antonescu a trimis pe front 15.000 de universitari (profesori si studenti) si 5.000 de elevi apartinand Fratiilor de Cruce in batalioanele 990-994, care au murit aproape toti, ramanand in viata foarte putini, care au fost luati prizonieri de sovietici. Si vin acum evreii si spun ca au fost asupriti, prigoniti, persecutati, lichidati fizic si mai cer si despagubiri! Edificatoare este marturia arhitectului Camil Roguski, care a intrat la Facultatea de Arhitectura in anul 1942, fiind inscrisi 40 de studenti (facultatea de stat). La Facultatea particulara evreiasa,infiintata in acel an, au intrat 200 de studenti. Dupa 1948, facultatile particulare s-au desfiintat si evreii au devenit studenti de drept la facultatile de stat. Camil Roguski scrie in cartea “Ceausescu – adevaruri din umbra”, Editura Evenimentul Romanesc, Bucuresti, 2001, la pagina 72, urmatoarele: “Am inceput facultatea 40 de studenti si am terminat 240” Dramatica a fost situatia la Facultatea de Medicina din Bucuresti, cand, la inceputul anului de invatamant 1945-1946, s-au prezentat multi tineri evrei, cerand sa fie inscrisi in anul 5 de studiu, fara insa a prezenta vreo dovada ca absolvisera anii anteriori. Ei motivau ca din cauza legilor rasiale nu putusera sa urmeze cursurile oficiale ale invatamantului de stat, dar ca se pregatisera la facultatea particulara evreiasca. Au protestat atat studentii romani, cat si cadrele didactice de la Facultatea de Medicina din Bucuresti. A ramas celebru, in analele medicinii, discursul – protest al prof. dr. Iacob Iacobovici, presedintele Societatii de Chirurgie, care a declarat:” Aceasta nu e democratie, aceasta este demonocratie” (vezi cartea “Dominatia comunista 1944-1949”, Editura Bravo – Press, Bucuresti, 1996, pag. 32-35, autor Neagu Cosma). Ordinele si dispozitiile Maresalului Ion Antonescu au hotarat supravietuirea evreilor din Romania si este regretabil ca astazi se gasesc unii evrei ce dau dovada de ingratitudine sau de reacredinta si il acuza de fapte pe care nu le-a savarsit. Dupa evenimentele sangeroase din decembrie 1989 (care se stie cine le-a provocat, cine le-a intretinut si cine a profitat de pe urma lor) au aparut o serie de asa-zisi istorici, fosti lucrători comunisti, specializati in ideologia marxista, care pretind ca statul roman ar fi omorat 400.000 de evrei in timpul celui de-al II-lea razboi mondial. Este curios ca inainte de 1989 acesti istorici, denumiti azi holocaustologi, nu au spus un cuvant despre aceasta problema, desi unii dintre ei traiau in stainatate si nu-i impiedica nimeni să scrie. Holocaustologii afirma ca, in teritoriile aflate sub guvernarea lui Antonescu, au fost exterminati peste un milion de evrei, pentru singura lor vina ca s-au nascut evrei. Nu se spune un cuvant despre ostilitatea populatiei evreiesti si despre crimele savarsite de unii evrei in anii 1940-1941 in Basarabia si Bucovina impotriva romanilor. La un proces, judecatorul intreaba:” Cine a ridicat primul mana? De ce in restul teritoriului Romaniei nici un evreu n-a avut nimic de suferit ?” Se insista asupra represaliilor de la Odessa, unde autorii lucrarilor pretind ca au fost ucisi cel putin 25.000 evrei localnici. Din partea satului roman, ca urmare a provocarilor, atrocitatilor si crimelor savarsite de o parte a populatiei evreiesti, au fost niste represalii izolate, avand un caracter mai mult simbolic. Nu trebuie uitat ca Statul Roman, in timpul razboiului de pe frontul de Est, a pierdut peste 500.000 de ostasi, in timp ce evreii au stat la odihna. De aceea, in timpul raboiului femeile spuneau:”De asta ne mor noua barbatii si copiii pe front, ca Antonescu sa le faca tara evreilor in Transnistria?”. Este revoltator faptul ca acesti istorici evrei holocaustilogi copiaza unul dupa altul, fara sa faca cea mai mica modificare a textului si nu aduc nici o dovada asupra afirmatiilor din lucrari. Cifra de 25.000 de evrei localnici din Odessa este preluata intocmai din cartea “Transnistria”, vol II, pag. 70, Editura Du style, Bucuresti, 1998, de Jean Ancel. Aceasta cifra a fost inventata in timpul razboiului de fostul ministru de Interne al URSS, evreul Viktor Semionovici Abakumov, si i-a fost transmisa lui I.V. Stalin. Ca represalii pentru impuscarea celor 25.000 de evrei din Odessa, de catre autoritatile romane, I.V. Stalin a ordonat executarea a 15.000 de prizioneri de razboi romani la Saratov, pe Volga (vezi Transnistria, vol. II, pag. 70,71, de Jean Ancel). Comandantul Politic al lagarului de prizonieri de razboi romani era evreul Goldenberg (1911-1997), originar din orasul Comrat, Basarabia, care dupa 1945 s-a stabilit in Romania,, unde a si murit, fiind inmormantat la Cimitirul Ortodox Sf. Vineri din Bucuresti. Acest evreu GOLDENBERG, cunoscut în România cu numele de Bârlădeanu Alexandru a fugit la ruși în luna iunie 1940, unde s-a înrolat în armata Uniunii Sovietice cu numele de Sasha Bardenco, și cu gradul de colonel. El a fost recunoscut de un fost student de la Universitatea din Iași, unde acest evreu, Bârlădeanu, fusese asistent universitar. El nu a îndrăznit să vină în România, decât în anul 1945, când a fost răsplătit cu înalte funcții în conducerea Statului Român de evreica Ana Pauker, chiar și cu un castel în orașul Breaza, pe Str. Națiunii, nr. 9 (cel mai mare și mai frumos imobil din Breaza). O mai mare batjocura nici nu se putea ! Parca nu-ti vine sa crezi. La cateva zile dupa ce autoritatile sovietice executasera 15.000 de prizonieri de razboi romani, la Saratov , pe Volga, ca represalii pentru moartea a 25.000 de evrei din Odessa, de catre autoritatile romane, I.V. Stalin si-a dat seama ca s-a grabit cu ordinul de executie si i-a cerut lui V.S. Abakumov sa aduca dovezi despre cei 25.000 de evrei impuscati si spanzurati la Odessa. Viktor S. Abajumov nu a putut dovedi decat 100-200 numarul celor executati pe strazile orasului si cca. 2000 numarul celor care au fost masacrati in barăcile de la Dalnik. Acuzat ca instigator de crime, maresalul Viktor S. Abakumov a fost condamnat la moarte si executat la Moscova (vezi “Romania in al II-lea razboi mondial”, vol. II, pag. 57, de Constantin I. Kiritescu, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996). Este mai mult decat revoltator faptul ca in cartea de istorie coordonata de evreica Zoe Petre (fostă Condurache, fostă Israel), se scrie că represaliile ordonate de Ion Antonescu, la Odessa, au dus la uciderea unui numar greu de evaluat (intre 25.000 si 40.000) de evrei aflati in oras. O minciuna mai mare ca un secol! Nu trebuie uitat ca armata romana, pana la 16.10.1941, pierduse 119.833 oameni, dintre care la Odessa 106.561. (Vezi cartea:”Istoria politica si militara a razboiului Romaniei contra Rusiei Sovietice”, editura Fides, Iasi, 1998, pag. 201, autor General Platon Chirnoaga). Nu cumva si cifra de 400.000 de evrei ucisi este in aceeasi situatie? Cifra totala a evreilor morti, fie din cauza ca au fost ucisi pe teritoriul romanesc, fie ca au pierit din cauza deportarilor in Transnistria, este data de dr. Wilhelm Filderman, ca fiind de 15.000 (vezi cartea : Populatia evreiasca in timpul celui de al – II-lea razboi mondial” de Wilhelm Filderman, pag. 46, Suedia, 1957). Romania nu are nici o obligatie fata de Statul Israel. Dimpotriva, Israelul este dator Statului Roman sute de miliarde de dolari pentru faptul ca acesta a hranit si adapostit, in ultimii 150 de ani, milioane de evrei care au fost alungati din toate tarile Europei, iar in timpul razboiului a salvat de la moarte singura mai mult de jumatate de milion de evrei. De aproape 150 de ani, evreii alungati din Germania, Galitia, Polonia, Austria, Ucraina si Rusia au fost primiti, adapostiti, hraniti de Poporul Roman. In nici o tara din lume, evreii nu au trait asa de bine ca in Romania. De aceea foarte multi evrei, la ora actuala, vor sa vina in Romania. Este revoltator ca Ion Antonescu, omul care a salvat de la moarte sigura mai mult de jumatate de milion de evrei, care a asigurat supravietuirea a 2-3 milioane de evrei in timpul razboiului, ce au tranzitat teritoriul Romaniei, care a convins Puterile Aliate sa permita instalarea evreilor In Palestina, sa fie azi acuzat de antisemitism si fapte pe care nu le-a savarsit. Acesti acuzatori ai Poporului Roman urmaresc in principal doua scopuri: primul –obtinerea unor sume fabuloase de dolari, drept despagubire pentru asazisele victime ale holocaustului din partea Statului Roman, si al II-lea sa-I determine pe romani sa accepte imigrarea a sute de mii de evrei in Romania. Dupa unele surse, Romania ar fi datoare Statului Israel drept despagubire pentru pierderile de vietile evreilor in timpul celui de-al II-lea razboi mondial, zeci de miliarde de dolari. Ar fi cazul ca Guvernul Romaniei sa faca publica aceasta pretentie a Statului Israel si care este raspunsul Statului Roman la aceasta intentie a evreilor. Chiar asa de tampiti si idioti ne cred evreii! Daca evreii in Romania au fost asa de persecutati, prigoniti, batjocoriti, lichidati fizic, atunci de ce mai revin in tara si, culmea, vin si fii si nepotii lor, care sunt nascuti in alte tari? De ce nu merg in Volhinia, Podolia, Transnistria, Galitia, Polonia si chiar in Tambovskaya Oblasti, de unde au venit, sa-si ceara acolo averile, pentru ca in tara noastra au intrat ilegal, neinvitati, impotriva vointei romanilor si cu mainile goale? Dupa ce au fost primiti, adapostiti, hraniti si nu au fost predati nemtilor pentru a fi internati in lagarele de munca din Germania si Polinia, evreii vin acum cu pretentii. Au cerut cetatenie romana si li s-a acordat cetatenie la evreii care inainte de 1989 nici nu stiau unde este Romania. Poporul Roman are dreptul sa stie, nominal, cui s-a aprobat cetatenie romana dupa 1989. Este necesar sa fie publicata lista tuturor persoanelor care au obtinut cetatenie romana dupa 1989. E sigur ca nu s-au intors sa munceasca! Au venit cu vechea intentie de 150 de ani de creare a Israelului european pe actualul teritoriu al Romaniei. Razboiul antisovietic a costat Romania peste 400 de de miliarde de lei si viata a peste 500.000 soldati, iar averile evreilor au fost puse la pastrare de Ion Antonescu pentru a fi restituite la terminare conflagratiei mondiale. In timp ce mureau pe front tineretul roman, Ion Antonescu nu stia ce masuri sa mai ia pentru protejarea evreilor. Consecinta imediata si directa s-a vazut in iarna 1944-1945, cand agresiunea iudeo-comunista si care sa impiedice instalarea dictaturii comuniste. Acest lucru l-a inteles Ion Antonescu, cand a fost in fata plutonului de executie. Plutonul de jandarmi romani, refuzand sa-l execute pe Antonescu, a fost inlocuit cu un pluton de evrei imbracati in uniforme cu mantale de piele din uniforma sergentilor de strada (vezi pag. 239, cartea “Garda de Fier spre reinvierea Romaniei” de preot Stefan Palaghita, Editura Roza Vanturilor, Bucuresti, 1993). Antonescu nu gandise niciodata asupra maximei ca recunostinta omeneasca este o floare rara, iar recunostinta evreiasca intotdeauna inexistenta. Ce imensa durere o fi simtit, vazandu-se batjocorit si impuscat ca un talhar de drumul mare, privind ranjetele satisfacute ale acelora din plutonul de executie. Ultimele cuvinte ale maresalului ION ANTONESCU, inaintea executiei au fost: imi pare rau ca am distrus tineretul tarii, pentru interese straine, pentru interesele iudaismului mondial cu sediul la New York. Nimeni nu trebuie sa uite ca la inceputul razboiului cu Uniunea Sovietica au plecat cu Armata Rosie peste 350.000 de evrei din Basarabia si Bucovina, care au disparut aproape in totalitate in gulagul rusesc. Dintre acesti evrei plecati cu armata sovietica in retragere s-au intors numai cca. 5000 de persoane. De acest lucru nimeni nu spune un cuvant. Se va sti vreodata cati evrei au fost omorati pe teritoriul URSS in timpul razboiului, de puterea sovietica ? Niciodata. Pentru ca ei au fost omorati tot de catre evrei. Aproape toata conducerea URSS si ofiterii din armata, securitate (NKVD) si militie, in perioada razboiului, erau evrei. De asemenea, evreii nu trebuie sa uite ca unii dintre ei, in timpul razboiului ieseau cu schiurile pe Calea Victoriei si se distrau, chiar se si fotografiau. La protestul locuitorilor Capitalei, Ion Antonescu a fost obligat sa dea un Decret-Lege pentru confiscarea schiurilor si aparatelor de fotografiat de la evrei. Acest lucru se intampla in timp ce pe front mureau zilnic mii de ostasi romani. In cartea “Revizuiri si adaugiri” 1944, la pag. 290, C. Radulescu – Motru, vazand comportamentul evreilor dupa ocuparea tarii de catre trupele sovietice, in septembrie 1944, scrie urmatoarele: “Evreii care pana mai ieri nu stiau cum sa se ascunda, astazi merg tantosi pe strada, ca si cum ar fi venit de pe front; postulantii de slujbe de toate categoriile insirând fel de fel de prigoniri imaginare, pe care pretind ca le-ar fi suferit de la vechiul regim… În sfârsit, un spectacol scârbos, cum nu mi l-as fi inchipuit niciodata in Tara Romanească !” Stalin a fost ingrozit de comportamentul evreilor in timpul razboiului si a procedat In consecinta- majoritatea evreilor din URSS au fost deportati in peninsula Kola, Kamceatka, Sahalin, unde au murit aproape toti. Evreilor din România le e rusine si chiar frica sa spuna adevărul si chiar inventeaza tot felul de povesti. Dr. Sabin Manuilă, de origine etnica evreu, a fost presedinte al Institutului Central de Statistica din România, in timpul războiului, bun prieten cu liderul evreilor, Dr. Filderman, dupa razboi s-a refugiat in Statele Unite si a publicat studii statistice, in care afirma ca majoritatea evreilor din Basarabia si din Bucovina au fugit o data cu sovieticii si ca, de fapt, in România n-a existat nici un Holocaust (vezi cartea “Transnistria”, vol III, pag. 199, de Jean Ancel). Evreii trebuie sa inteleaga ca au un stat al lor, fondat la 18 mai 1948 – Medinat Yisrael (Statul Israel) – si sa renunte pentru totdeauna la actiunile dusmănoase împotriva Statului si Poporului Roman. In anul 1948, cand evreii au pus mana pe conducerea Statului Roman, cereau ca jumatate din populatia tarii sa fie bagata in puscarii sau, in cel mai fericit caz, sa fie deportata in Siberia, pentru ca romanii au fost nationaliști. Norocul romanilor a fost dr. C.I. Parhon, Gh. Gheorghiu – Dej si Dr. Petru Groza (vezi cartea “Revizuiri si Adaugiri”, de C. Rădulescu – Motru, 1945 si 1947). Nu trebuie uitat comportamentul inuman și chiar criminal al evreilor din Radio, Televiziune și Presă în timpul evenimentelor din decembrie 1989, când au transmis stiri false si au incitat populatia la crime si la dezemembrarea Statului Roman. A fost vreo unul cercetat si adus in fata Instantelor de Judecata ??? Dupa decembrie 1989, evreii au acaparat majoritatea bogatiilor Statului Roman, nu prin munca, ci prin mijoritatea bogatiilor Statului Roman, nu prin munca, ci prin mijloace necinstite: hotii, inselatorii, evaziuni fiscale, coruptie. Cine stapaneste bunurile mobile si imobile este stapanul tarii. Cata dreptate avea Dionisie Pop Martian in 1860 in lucrarea “Analele Statistice”. Dionisie Pop Martian (1829-1865) a fost primul roman care a denuntat pericolul evreiesc si a aratat ca proprietatea fiecarui evreu este proprietatea evreimii mondiale (vezi cartea Karl Marx, “Insemnari despre romani”, Editura Carpath, Madrid, pag. 135). Acesta este pericolul. Ce n-au reusit navalitori barbari, incepand cu anul 270, au reusit conducerile post-decembriste ale Romaniei – sa determine si chiar sa oblige pe romani sa-si paraseasca vetrele lor stramosesti. Relatiilor romanilor cu rusii s-au deteriorat de aproape 200 de ani, de cand romanii au permis instalarea evreilor pe meleagurile romanesti. Ne meritam soarta. Am avut mila de alogeni. Ar fi bine ca fosta activista PCR Zoe Petre sa citeasca cel putin cartile lui Wilhem Filderman si Sabin Manuila. Este un paradox: dupa prima revolutie anti-comunista (anti-iudaica) reusita din lume, evreii au pus mana pe conducerea statului Roman, pe bogatiile Romaniei si au transformat Romania intr-o colonie a Israelului. In Romania, majoritatea functiilor de conducere din Guvern, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Institutiile Centrale, Presa, Radio si Televiziune erau ocupate de evrei, iudeo-tigani, iudeo-maghiari si sectanti. De aceea represiunea iudeo-comunistiilor emanati a fost asa de sangeroasa, pentru ca comunismul a fost o forma de stapanire a omenirii de catre evrei. Asa s-a ajuns ca evreul Kazbici, metamorfozat in Emil Constantinescu, bunicii veniti din Elvetia si stabiliti la Tighina si evreul Skvoznikov, metamorfozat in Adrian Severin, bunicii veniti din Galitia si stabiliti la Cernauti, sa ajunga la conducerea Romaniei si sa vanda teritoriile romanesti: Bucovina de Nord, Nord-Vestul judetului Dorohoi, Sudul Basarabiei si Insula Serpilor. Acesta este pericolul. Maine se vor gasi si alti evrei, care vor vinde si restul teritoriilor romanesti. Nu e indepartata vremea cand Romania va disparea ca stat, iar romanii vor deveni niste grupuri razlete ratacite in Istorie. Ne meritam soarta. Iata unde au dus bunatatea, toleranta, indiferenta, nepasarea inrudita cu nesimtirea si chiar prostia romanilor. Un popor ridicol si criminal de tolerant, cum declara Nicolae Iorga in 1910 (vezi cartea :”Problema evreiasca la Camera” de N. Iorga 1910). Evreii isi ascund identitatea in spatele unor nume neaos romanesti si urmaresc un singur lucru: Romania sa fie lichidata ca stat si romanii ca Natiune. Dupa decembrie 1989, a inceput o noua invazie de evrei in Romania, mai periculoasa ca oricand. Noi nu putem primejdui existenta neamului nostru, care si-a faurit istoria si si-a pecetluit drepturile lui, cu risipa de jertfe si de sange, in luptele grele cu toti navalitorii, de dragul unor evrei, veniti de pretutindeni, neinvitati si care au patruns in Romania, prin infiltratie ilegala, impotriva vointei romanilor si care au raspuns totdeauna cu ura si dusmanie la omenia si ospitalitatea noastra. Am dat sangele nostru pentru a pastra pamantul nostru.

*

Zoe Petre este unul din responsabilii care au aprobat bombardarea Iugoslaviei DE PE TERITORIUL ROMANIEI si au contribuit astfel la uciderea salbatica a mii de civili sarbi! Se pare ca ar proceda la fel si cu romanii!