#Victoria Jane Nuland

[jurnalbucuresti-blog]

New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro

New Post has been published on http://jurnalulbucurestiului.ro/victoria-jane-nuland-marul-otravit-al-s-u-a-2/

Victoria Jane Nuland, mărul otrăvit al S.U.A.

de Cornel Dan Nicolae 

Victoria Jane Nuland (născută Nudel­man), reprezentant al Departamentului Statelor Unite, în calitatea ei de ad­junc­t pentru afaceri europene şi eurasiatice al Secretarului de Stat ame­rican John Kerry, a venit în control în Europa, în ianuarie 2014, ocazie cu care a efectuat o vizită şi în România, în perioada 10-11 ianuarie, fiind oficial montată asupra „justiţiei ro­mâ­ne”, în­tâlnindu-se însă numai cu preşedintele Traian Băsescu şi cu ministrul de ex­terne Titus Corlăţean, Victor Ponta ascunzându-se, acesta ştiind că Victoria Nuland veni­se pentru a dis­cuta unele cereri discrete faţă de public. Cererile ei se refereau, de fapt, la temele grele pe care le dădea României: poziţionarea României în problema Ucrainei, care trebuia, în opinia ei, să fie una anit-rusească şi de spijinire a manifestanţilor pro-eu­­ropeni; apoi sprijinirea politicii zonale a Israelului, vis-a-vis de Turcia. Teme greu de rezolvat, ascunse, pentru ochii presei, în spatele unei agende vagi: „discuţii cu oficiali[români] de rang înalt şi mem­bri ai societăţii civile, cu care va discuta des­pre relaţiile bila­terale, probleme re­gi­onale şi eforturile de consolidare a statului de drept”. Ponta avea să spună adevărul: „Eu ştiam care este subiectul prin­cipal şi de ce doamna subsecretar Nuland vine la Bucureşti. Este un su­biect important în relaţia România-SUA despre care am discutat şi la ul­ti­mul CSAT cu preşedintele Băsescu, cu şefii serviciilor (secrete – n.r.), e un subiect care e nepublic, confidenţial şi despre care nu putem să dăm detalii în acest moment… Este un subiect care ţine de raporturile dintre România şi SUA, dar pe care l-am discutat şi-l vom discuta doar în CSAT, nu pot să dau niciun altfel de indicii… În rest s-a discutat despre su­biec­tele care erau importante”.

Iudaitatea şi motivaţiile emisarei.

Sub-secretara de stat Victo­ria Nuland este de religie iudaică(evreica kazara), născută în 1961 cu nume­le de Nudel­man. Tatăl ei, Sherwin B. Nuland (ex Nudelman) s-a născut în 1930, în Bronx, din pă­rinţi imigranţi evrei: Meyer and Vitsche Nudel­man. Deşi s-a năs­cut într-o familie de evrei ortodocşi, Sherwin Nuland, pro­fesor la Univer­si­ta­tea Yale, se auto-con­si­de­ră un agnostic, deşi continuă să frecventeze sinagoga, din spirit de soli­daritate identitară iudaică. Victoria Nuland, înainte de a prelua biroul european şi euro-asi­a­tic de la Casa Albă, a fost purtătoarea de cuvânt al Externelor De­par­ta­men­tului de Stat, în timpul mandatului lui Hillary Clinton, la rândul ei evrei­că şi protectoare a mai tinerei evreice Nuland, deşi aceasta, Victoria, fu­se­­se an­te­rior consilier pe probleme de politică externă pentru Dick Che­ney, fostul vicepreşedinte american republican (deci, din partidul ad­vers) din ambele mandate ale lui George W. Bush. Soţul Victoriei Nuland este tot evreu, Robert Kagan, cofondator al „Project for the New American Century”, un think-tank conservator unde sunt membri politicieni şi guver­nanţi americani, în majoritate evrei (pre­cum Paul Wolfowitz sau Robert Zoellick, foşti preşedinţi ai Băncii Mon­di­a­le). Soţul Kagan mai face parte însă şi din bine-cunoscutele Skull and Bones Society şi Council on Foreign Relations, conducând totodată or­ga­ni­za­ţia de lobby evreiesc neo-conservatoare Foreign Policy Initiative. Puternicele familii evreieşti din SUA sunt inter­co­nec­tate între ele, tot astfel procedând şi neo-conservatorii americani. Victoria Nuland este membră al unei talentate şi energice familii evreieşti („of a talented, ener­geticJewish family”) ce face parte din „guvernul permanent” al Statelor Unite, căci, remarcă criticii, nu contează cu adevărat cine câştigă ale­gerile prezidenţiale în S.U.A., cineva din familia Kagan-Nuland tot va face parte din noua guvernare. Astfel, Robert şi fratele său Fred par să se fi im­plan­tat strategic în pozi­ţii-cheie de elaborare a politicilor în cadrul aparatelor de partid Demo­crat şi Republican. Robert, soţul Victoriei Nuland este în­corporat în Brookings Institution, unde se ocupă de „Project on International Order and Strategy in the Foreign Policy” (Proiectul Ordinii In­ter­naţionale şi Strategia Politicii Externe), în timp ce Fred este la American Enter­­prise In­sti­tute (A.E.I., frecventat de Victor Ponta, când ajunge, oficial sau nu, la Washington). Avem de a face cu încă un arbore genealogic neo-con­servator evre­­iesc, începând cu Donald Kagan, un istoric de la Yale, a cărui is­to­rie despre Războiului Peloponesian (din Grecia antică) a fost folosit de cătreneocon­ser­va­­torii ame­ri­cani ca o justificare pentru invadarea ace­lor ţări pe care Isra­e­lul nu le place. Donald Kagan a fost, de ase­menea, în 2002, semnatarul unei scri­sori către George W. Bush din partea think-tank-ului Project for the New American Century (PNAC), în care sunt echi­valate ameninţările la adre­sa Israelului cu ameninţările la adresa SUA. Următoarea generaţie, Fred Kagan (American Enter­prise Insti­tu­te) şi Robert Kagan (Brookings Institution) sunt, de ase­me­nea vajnici ne­o­­con­servatori. De exemplu, Donald, Robert şi Frederick sunt sem­natarii din anul 2000 ai manifestului neoconservator Rebuilding America’s De­fen­ses (Recon­stru­irea Apărării Americii) lansat de acelaşi think-tank PNAC. Ei şi soţiile lor sunt toţi absolvenţii ai universităţilor de elită şi sunt bine im­plementaţi în infrastructura think-tank-guvernamentală. Soţia lui Fred, Kimberly (născută Kessler, tot într-o familie evreiască) este di­rectorul „Institute for the Study of War” (In­stitutului pentru Studiul Războiului) şi are poziţii tipic neoconservatoare. Şi, cu toate că, în 2013-2014, ca şi mai înainte, sub un mandat al Partidului Democrat la Casa Albă, politica SUA faţă de Ucraina provine probabil de la alte probleme decât ostilitatea neoconservatorilor faţă de Rusia (ostilitate născută din cauza unor probleme cum ar fi represiunea lui Putin împotriva oligarhiei ruso-evreieşti şi a sprijinu­lui Rusiei faţă de duşmanii Israelului – Iranul şi Siria -), nu încape îndoială ca suport ener­gic al Victoriei Nuland pentru opoziţia pro-UE la guvernul Ianukovici se în­scrie ca atitudinile în reţeaua neoconservatorilor ei. „Guvernul per­ma­nent” lu­crează încontinuu!

Ce cerea României subsecretara de stat Nuland pe linie sio­nis­­tă, în ianuarie 2014, avea să dis­cute şi pre­şedintele Traian Băsescu în Israel, în aceeaşi lună, într-o vizită inopinată, dar oficială, însoţit de şeful Ser­vi­ci­ului Român de Infor­ma­­ţii. Cum am văzut, este vorba despre pro­ble­me se­crete ce au fost discutate şi la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării din 17 de­cembrie 2013, la care au participat şi şefii S.R.I. şi S.I.E., (Geor­ge Ma­ior şi Teodor Meleşcanu). Şi comunicatul oficial al C.S.A.T.-ului, mărturisea că, în afară de planul operaţiunilor militare pe 2014, din afara ţării, mărind numărul total de mi­litari şi poliţişti trimişi pe fronturi străine (în misiuni de parteneriat cu S.U.A., N.A.T.O., U.E., O.S.C.E. şi O.N.U.), a dezbătut şi teme secrete, ce nu au fost date publicităţii: „alte subiect de interes pen­tru securitatea naţională”. Temele secrete se referă la „problema ucraineană”, războiul rece al S.U.A. cu Rusia, disponibilitatea României privind sprijinirea militară a unor noi războaie şi alianţă militaro-energetică cu Israelul. Ultima temă se referă la o construcţie dezvăluită încă din 11 iu­nie 2012 de cotidianul francez La Tribune. Prac­tic, Israelul încearcă să for­meze o alianţă cu Grecia, România, Bul­ga­ria şi Cipru pentru a contracara Turcia, un stat care, în ultimii ani, a fost critic la adresa sionismului. Descoperirea de gaze în apele teritoriale cipriote a condus la am­pli­­ficarea tensiunii în regiune, iar „Turcia nu vede cu ochi buni luna de miere dintre Cipru si Israel, care s-a apropiat de Nicosia pentru a-i ex­plo­­ata şi proteja resursele sale de gaze; Israelul şi Cipru au intrat într-o că­să­torie de convenienţă având ca zestre comună o nesperată rezervă de gaze”, scria „La Tribune”. Este vorba de rezerve de gaze de zeci de mi­li­ar­de de dolari, în care Israelul vrea să implice şi multinaţionalele ame­ri­­cane pe lângă Delek, unul din cele mai importante grupuri energetice is­ra­e­li­e­ne, care s-a angajat să exploateze gazele din apele cipriote. Preluarea Ciprului în sfera intereselor Israelului a demarat de la în­ceputul lui 2012, printr-o vizită politică a premierului israelian Benja­min Netanyahu, prima vizită a unui şef de guvern israelian în Cipru, ţară con­siderată mult timp de responsabilii isralieni ca fiind „pro-arabă”, după pozi­ţiile adoptate la O.N.U.. Israelienii incearcă să formeze o alianţă energe­ti­co-politică cu Grecia, România, Bulgaria şi Cipru în contra Turciei, iar această „strategie“ a suscitat o nervozitate acută la Ankara. Până la urmă, Cipru, Grecia şi Israelul au semnat pe 8 august 2013, la Nicosia, un „Acord istoric” energetic cu rolul „securizării apro­vi­zi­onării cu energie în estul Mării Mediterane”, ce prevede, în afară de in­­terconectarea reţelelor electrice ale celor trei ţări (deja există un cablu de transport al electricităţii pe sub Mediterana, între Israel şi Cipru, în ve­de­rea exportării electricităţii israeliene în Europa), protejarea în co­mun a ză­că­mintelor de gaze naturale descoperite în Mediterana.[1]

Analiştii au observat imediat că prin cooperarea între Cipru şi Israel se modifică harta geopolitică şi geostrategică în estul Mării Mediterane, fapt ce lezează profund Turcia, care afirmă că are un cuvânt de spus în re­par­ti­za­rea bogăţiilor naturale mediteraneene, mai ales că deţine partea nordi­că a Ciprului, unde se forează de către platformele israeliene, evocând şi o posibilă inter­ven­ţie a marinei sale de război asupra sondelor străine (is­raeliene), în con­tex­tul în care relaţiile dintre Israel şi Turcia, în trecut aliaţi, au intrat într-o criză acută din 2010.

În acest context, Israelul ar vrea să pună şi România şi Bulgaria pe picior de război cu Turcia, deşi nu a reuşit să le aducă la semnarea „acordului istoric“ de la Nicosia, alături de Grecia şi Cipru. Dar, cum evreii au planuri pe termen lung şi nu renunţă niciodată, presiunile diplomatice nu au încetat să fie transmise la Bucureşti şi la Sofia.

Motivul secret II: Ucraina „anti-semită”.

Al doilea motiv secret al vizitei la Bucureşti al Victoriei Nuland era „revoluţia“ din Ucraina, declanşată în noiembrie 2013, de fapt o rebeliune de proporţii ce a scos opoziţia în stradă, mai întâi la Kiev, împotriva pre­şe­din­telui Viktor Ianukovici, urmare refuzul acestuia de a semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană, el preferând în schimb o guvernare pro-rusă şi o apropiere de Moscova. Cum am arătat mai sus, S.U.A. se află într-un război rece, nedeclarat, cu Rusia, şi pentru motive ce ţin de poziţia Rusiei în poli­ti­ca internaţională faţă de Israel, de sprijinire de către Rusia a duşma­ni­lor acestuia, Iranul şi Siria lui Al Assad, dar şi de faptul că bună parte din interesele oligarhilor evrei au fost lovite de Rusia lui Putin. Vizita Victoriei Nuland în Europa occidentală şi la Bucureşţi, în ia­nuarie 2014, avea ca temă majoră, schimbarea regimului de la Kiev într-o cheie pro-Occident şi de desprindere de Rusia. Ea îşi dorea acest lucru, dar nu oricum. La Bucureşti a insistat chiar pe posibilitatea ca Ro­mâ­nia să fie pregătită să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina, sau să permită tranzitarea spre Ucraina a unor astfel de trupe, aflate sub egida O.N.U., de pe te­ri­toriul românesc (cum s-a procedat şi în cazul Iugo­slaviei) în cel ucrainean, în situaţia în care revolta degenerează spre un război civil în care partida pro-rusă ar dovedi că e mai puternică. Problema pentru care români nu aveau nici o justificare de a intra în conflict, este faptul că, deşi şi la Cernăuţi a fost ocupat centrul oraşu­lui de către mani­fes­tanţii anti-guvernamentali, populaţia românească din Bu­covina de nord (deţi­nută de Ucraina) nu a vrut să iasă în stradă, vo­tând de regulă cu Ianucovici. Un scandal public de amploare internaţională, postarea pe net a convorbirii purtată la finele lui ianuarie 2014 între Nuland şi amba­sa­do­rul SUA la Kiev, a demonstrat cât de implicate sunt S.U.A. şi Victoria Nuland personal în manevrarea manifestaţiilor din oraşele ucrainene. La telefon, cei doi vorbesc despre cea mai bună strategie pentru S.U.A. de apli­cat în Ucraina şi despre rolurile ce ar trebui să le joace U.E. şi O.N.U., la rândul lor. Când Nuland citează numele diplomatului O.N.U. numit în urmă cu câteva zile reprezentant special al secretarului general al O.N.U. pentru Ucraina, ea spune textual: „Acest tip de la O.N.U., Robert Serry, ar fi minunat să ajute la coagularea lucrurilor, pentru ca O.N.U. să o remedieze şi, ştii, f*ck UE!” (la dracuʼcu Uniunea Europeană).Apoi, cei doi diplomaţi discută despre „variantele de soluţionare a crizei ucra­i­ne­ne” şi despre viitorul rol al liderilor opoziţiei de la Kiev, Vitali Kliciko, Arseni Iaţeniuk şi Oleg Tiagnibok, despre cine să intre şi cine nu la următoarea guvernare Nuland şi ambasadorul Pyatt îi analizează pe cei trei lideri ai opo­zi­ţi­ei, reieişind că îl vor în fruntea viitorului guvern doar pe Arseni Iaţe­niuk care ar avea „profil şi experienţă pentru guvernare”, în vreme ce ceilalţi doi nu, mai ales Oleg Tiagnibok, liderul partidului naţionalist şi „anti-semit” Svoboda (Liber­ta­tea), privit ca o piedică în „păstrarea unită a forţele de­mocratice moderate”. Nici campionul mondial la K1, Vitali Kliciko (lider al formațiunii de opoziţie U.D.A.R.) „nu are profil de guvernant”, cad de acord cei doi, „dar este bun ca luptător de stradă, ca figură-lider a pro­tes­ta­ta­ri­lor” în Piaţa Independenţei din Kiev, denumită EuroMaidan, locul care din luna noiembrie este epicentrul protestelor antiguvernamentale. „Ce este important de observat este faptul că Nuland a acţionat în mod deli­be­rat pentru a submina Rusia şi, de asemenea, opoziţia ucra­i­nea­nă patri­o­tică (în frunte cu Svoboda) care este supărată pe mario­ne­te­le evreilor din guvernul ucrainean. În schimb, ceea ce se poate auzi din în­re­gis­trarea postată pe Internet, „Nuland vrea să cre­­eze un guvern de ma­ri­o­nete evreieşti care să ţină cu Israelul mai degrabă decât cu Putin şi cu în­cercarea acestuia de a crea o nouă Uniune Sovietică”.[2] Problema evreiască în Ucraina are două faţete: sunt, pe de o parte oligarhii evrei, marii magnaţi (precum defunctul Berezovski), care, odi­ni­oa­­ră au intrat în conflict cu pu­te­rea lui Vladimir Putin de la Moscova, deci şi cu preşedintele Ianukovici, împotriva cărora au finanţat, împre­u­nă cu George Soros, „revoluţia portocalie” din 2004 împotriva acestuia; pe de altă parte, în spectrul opoziţiei se găsesc şi partide ultra-naţionaliste, anti-moscovite, dar şi „anti-semite“ precum Svoboda. Acest din urmă motiv este cel pentru care sub-secretara de stat americană Nuland nu îl vrea pe liderul Svoboda la guvernare, deşi este bun în stradă să îl dărâme pe pro-moscovitul Ianukovici.

Şi comunitatea evreiască se plângea, în decembrie 2013, de ame­­nin­ţările pe care le simte dinspre „Maidan”. Astfel,Oleksandr Feldman, pre­­şe­dintele Comite­tului Evreiesc din Ucraina, parlamentar ucrainean, tot­odată, declara pentru cotidianul israleian Ma’ariv: „Acum, că străziledin Ucraina sunt pline de civili, si­gu­ranţa comu­nităţii evreieşti, pentru care ne temem, devine preocuparea noastră principală”. În continuare, Feld­man numea protestele „un tur de forţă al partide­lor de opoziţie de culori diferite, de la liberalii care susţin relaţiile cu Uni­unea Europeană, la ultra­-naţionalistul şi ruso-fobul partid Svoboda”. „Implicarea Svoboda şi a altor elemente, cu ten­din­ţe antisemite pot duce la o situaţie în care co­mu­ni­ta­tea evre­iasc­ă să fie ţapul ispăşitor… Suntem în alertă maximă!… la cel mai înalt grad, comunitatea evreiască ucraineană sprijină calea spre o fuziu­ne cu Uniu­nea Europeană… dar este important să se adopte o po­ziţie neutră[faţă de evrei!?] şi corespunzătoare”, adăuga Feldman.[3]

„Svoboda a ridicat capacul de canalizare al anti-semi­tis­mu­lui în Ucraina, iar acesta dă să iasă”, a declarat şi Joel Rubinfeld, co-pre­şe­din­te al „Parlamentului European Evreiesc”, iar un raport al Departa­men­tului de Stat al SUA din 2013 (realizat chiar sub tutela Victoriei Nuland) individua­li­zea­ză Ucraina, alături de Ungaria şi Grecia, ca locuri de „îngri­jo­­rare”, din cauza unui număr tot mai mare de partide „anti-semite„”. Dar anti-se­mi­tismul „deschis” este încă rar în Ucraina. Centrul Kantor pentru Studiul Evreimii Contemporane Europene din cadrul Universităţii din Tel Aviv a docu­mentat doar 15 de cazuri de violenţă anti-semită în 2012, în Ungaria, în timp ce în Franţa numărul a fost de 200.

Şi, totuşi, evreii se tem de Svoboda!

Fondat în 2004, Svoboda („Libertatea” în ucraineană) este o re-în­car­­­nare a Partidului Social-Naţional, o mişcare de ex­tre­mă dreaptă ali­ni­a­tă ideologic cu nazismul. Dar, în timp ce, în anii ’90, Partidul Social-Naţi­o­nal nu s-a bucurat de succes electoral, Svoboda a acumulat mai mult de 10% din voturi la alegerile din 2012, devenind al patrulea cel mai mare partid din ţară, pe fondul atacurilor la adresa marilor oligarhi ucraineni, de etnie evreiască, cum sunt Mihail Fridman (deţinătorul Alfa Oil şi, in­di­rect, al rafinăriei româneşti, Rafo-Oneşti[4]) sau Ronny Bruckner,magnat de origine israeliană, miliardar în dolari de deţine proprietăţi în New York, pe Wall Street, fiind totodată unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori imobiliari din Ucra­ina şi Polonia (face afaceri şi în România cu unii ofiţeri din spionaj – SIE – în retragere), dar şi de alte etnii, aşa cum este Rinat Ah­me­tov, cel mai bogat om din Ucraina şi din estul Europei, de origine tă­tă­­reas­că, principalul fi­nan­­ţa­tor al preşedintelui ucrainean Ianukovici şi angajator al lui Mircea Luceascu, ca antrenor, la echipa sa de fotbal.

Alt oligarh evreu atacat de Svoboda este Dmitro Firtash care este legat de faimosul Semion Mogilevich, şeful mafiei ruso-evreieşti.

„Mogilevitci a fost arestat şi închis în ianuarie 2008 în Rusia de către regimul lui Vla­di­mir Putin, fiind acuzat de fra­udă, spălare şi ex­tor­care de bani. Acest fapt nu a oprit afa­­cerea instalată la Cluj, unde Mo­gi­levitci i-a transmis ştafeta de câţiva ani unui apropiat de al său, tot evreu. Astfel, în iu­lie 2007, oligarhul Dimitri Firtash, su­pra­numit „ţarul ener­giei” din Ucraina, înfiinţa la Cluj firma Emfesz Româ­­nia srl, cu scopul declarat de a importa în România energie elec­tri­că din Ucraina. Acelaşi Dimitri Firtash a preluat în 2003 prin firmaRosUkrEnergo afacerea de miliarde a Eural TG, firma din Cluj ce fur­nizează gazul rusesc (de la Gazprom), con­tro­la­tă de Mogilevitci.” Sunt acolo şi fraţii criminali Lev şi Michael Cernoy, evrei ruşi care, după ce au construit un regat al aluminiului, şi nu nu­mai, în spaţiul fost so­­vie­tic, cu mijloacele specifice procesului privatizării din Ru­sia: zeci de asasinate (directori de bănci, co­piii managerilor unor com­­panii con­cu­ren­te, preşedinţi de firme), şantaj, mită, spălare de bani (inclusiv în Bulga­ri­a, unde sunt responsabili de orga­ni­za­rea struc­tu­ri­lor ma­fiote şi a aten­­ta­te­­lor de stradă), se simt în si­gu­ranţă numai în Ucra­ina şi în Isra­el. [5]

Mediul în care s-a ridicat partidul Svoboda.

„Nimeni nu se aştepta la aşa ceva până la alegerile par­lamentare din 2012, când Partidul Svoboda a devenit a patra formaţiune politică reprezentată în parlamentul ucrainean. Desigur, observatorii atenţi şi-au dat seama că electoratul va alege persoane care nu au participat la actul de guvernare, pentru că, în ultimii 20 de ani, elitele politice ucrainene nu au făcut altceva decât să arunce ţara într-o stare de declin. Svoboda a pro­fitat abil de starea generală de spirit a ucrainenilor şi de deza­mă­gi­rea cruntă a cetăţenilor faţă de autorităţi. Acum este o forţă, o forţă ame­nin­ţătoare… Președintele Ianukovici şi anturajul său au fost picătura care a umplut paharul dezamăgiriii, disperării şi furiei majorităţii ucrainenilor care au ieşit în stradă. Ceea ce se petrece în Ucraina este rodul muncii elitei politice din Ucraina, începând cu anul 1991. Pe vremea aceea mer­geam adesea în Ucraina şi am fost martor la degradarea treptată a apa­ra­tului de stat, creşterea nivelului corupţiei şi a unui comportament tot mai provocator din partea autorităților. Toţi sunt vinovaţi – şi UE, şi Polo­nia, pentru faptul că Ucraina a devenit un stat slab ce nu îşi respectă cetăţenii săi. Noi am ştiut ce se întâmplă în Ucraina, dar am preferat să trecem cu vederea situația şi să o folosim în calitate de instrument al fo­bi­ilor noastre anti-Rusia. Iar naţionaliştii aşteptau momentul potrivit… [Oa­menii] nu au încredere în nimeni. Au încredere doar în pro­pr­iile emoţii. Oamenii vor să fie mai buni, vor sa fie trataţi la egal şi cu res­pect. Pro­ble­ma constă în aceea că politicienii încearcă să profite de aceste emoţii, iar forţa politică cea mai periculosă este în prezent cea a naţionaliştilor.” [6] „Svoboda este, probabil, cea mai mare provocare cu care se con­fruntă evreii ucraineni astăzi„”, a declarat pre­şe­dintele Comitetului Evre­iesc din Ucraina, Oleksandr Feld­man. „Ea nu are nici o structură şi ope­rează într-un vid poli­tic şi în tulburările care îi permit să se desfăşoare agresiv”. Natura nestructurată a Svoboda o face, de asemenea, difi­cil de controlat. Liderul partidului, Oleh Tiagnibok, este descris ca „cea mai mare spaimă pentru mafia evreo-rusă”, el denumindu-i pe evrei „jidani“. În acelaşi timp, Alexander Aronets, secretarul de presă al Svoboda, nu­meş­te Israelul drept „una dintre ţările cele mai naţionaliste din lume”.

Concluzii.

Este greu de tras o singură concluzie de aici. In­ci­dentul e un fel de demonstraţie a teoriei conspiraţiei (care, de fapt, e un fel de axiomă, un adevăr care nu mai trebuie demonstrat). Americanii şi ruşii sunt peste tot. Americanii şi ruşi au interese divergente şi îşi dispută zone de influenţă. Ca atare, îşi bagă nasul /coada peste tot. Nu există re­vo­luţie curată. Indiferent de credinţele şi dorinţele celor care ies în stra­dă, există forţe eterice care fac tot posibilul să îndrepte lucrurile în direcţia dorită de ele. Aşa funcţionează lucrurile şi nu cred că există şanse să se schimbe prea curând. Suntem ca o cultură de microorganisme prinse între două lamele puse sub un microscop, la care se uită simultan, prin mai multe obiec­tive, mai mulţi «oameni de ştiinţă» care vor să influenţeze fiecare altfel, modul în care se va dezvolta organismul de sub lentile.”

Grafica – Ion Măldărescu

———————————————– [1] cf. site-ului is­­ra­e­­lian de ştiri Globes

[2] după Karl Radl: „Victoria Nuland: Jewess and Israel-Firster”. Faţă de me­to­de­le de forţă ale americanilor, Uniunea Europeană pre­feră ca un candidat pro-Vest să câştige alegerile prezidenţiale în 2015 şi să eli­mi­ne paşnic gu­vernarea Ianu­ko­vici, în loc să provoace o intervenţie militară a Rusiei sau războiul civil.

[3] după http://www.i24news.tv/en/news/international/europe/ din 8.12.2013, articolul „Jews in Ukraine fear for their safety”.

[4] a se vedea cap. Mikhail Fridman, încă un exponent al noii „oligarhii ruse” din lucrareaPolitica filo-Sionistă a României.

[5]* Cornel-Dan Niculae, Politica filo-Sionistă a României.

[6] Maciej Wiśniowski (autor plonez), Svoboda, contre la liberté („Svoboda, îm­po­triva libertăţii”)