#Păstorel Teodoreanu

[cydrone-studios]

Păstorel Teodoreanu, „suflet bun și spirit fin”, epigramist autoironic băutor de vin

„Unul bea că-i băutor, Altul bea că-i bestie, Numai eu, că am umor, Beau aşa, de chestie.” „Două lucruri mai alină Al meu chin şi a mea boală: Damigeana când e plină Şi femeia când e goală.” „Oare nu-ţi mai aminteşti, Vorba din bătrâni lăsată? Din beţie te trezeşti, Din prostie niciodată.” „Pe fana cuvântătorare Apasă greu osândă grea: Prostia e molipsitoare, Pe când înţelepciunea ba.” Acesta era…

[rudyroth79]

Păstorel Teodoreanu

Alexandru O. Teodoreanu (30 iulie 1894, Dorohoi–17 martie 1964, București, fratele mai mare al lui Ionel Teodoreanu), cunoscut și sub pseudonimul Păstorel, avocat și scriitor român, gurmand și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene, a rămas în literatura română mai ales prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este Hronicul măscăriciului Vălătuc, pe care…

[chicinkdreamer]

A monumentally sensible soul and melancholic writer, his works feature mostly that sweet, raw and unsettling period of life nestled among "just after childhood" and "adulthood", a period which most people tend to call adolescence but that has more to do with a sentimental age, not a physical one.

Writing mostly about people belonging to a certain social and economic class, from the small local burgeoisy and of old Moldavian descendance, Ionel Teodoreanu captures youth in it's purest and most innocently turbulent form.

He is a rare case of a successful author in his life and his brother, Păstorel Teodoreanu, is perhaps an even more exotic figure (I encourage you to read a bit about him. He was a lawyer, like his brother and most men in his family before him, a journalist, chef, restaurant owner, cookbooks author, epigramist, pamflet writer and veeeery politically sassy. He's a delight of a human being. Somehow, I've always associated him with Arghezi)

His wit, flowery prose, gorgeous motifs and breathtaking aesthetics are forever engraved in my soul.

His writings have shaped my childhood and my teenage years. He is, truly, my soul's most beloved writer and the strongest formative presence for my (still developing) writing.

Romanian writers beyond the Pages

Ionel Teodoreanu (1897 - 1954)

[stiri-noi]

MAREA CRITICĂ pentru Dragnea. DE AICI SĂ-I VINĂ SFÂRŞITUL? Cel mai înverşunat critic A IEŞIT LA ATAC - Evenimentul Zilei

[turistprinro]

Celebritatea lui Alexandru Osvald Teodoreanu, cunoscut cu numele Păstorel Teodoreanu, a fost creată datorită talentului său de oenolog și, în aceeași măsură, vieții sale boeme intense din Iașul interbelic. Chiar dacă a fost bună vreme în umbra reușitei literare a fratelui său, Ionel Teodoreanu, Păstorel reușește să își găsească locul în panteonul literaturii românești.

Alexandru Osvald Teodoreanu ( Păstorel) 

A fost unul dintre răsfăţaţii criticilor literari și, adesea, era comparat cu marele Caragiale. Viața sa a oscilat între escapadele bahice şi gurmande și scris, Păstorel Teodoreanu devenind o figură singulară în literatura română.

Alexandru Osvald Teodoreanu ( Păstorel) 

Al. O. Teodoreanu s-a născut la Dorohoi, la 30 iulie 1894. Pleacă pe front în Primul Război Mondial și se întoarce de două ori rănit. Este recompensat cu înalte distincții militare. Debutul său editorial se întâmplă în anul 1928. A scris piese, monologuri teatrale, schițe, nuvele și povestiri, poezie lirică, a făcut publicistică literară și politică. În 1928, a fost premiat de Academia Română, iar în anul 1937, al Societății Scriitorilor Români.

Am ajuns să îl pomenim pe acest site deoarece Păstorel Teodoreanu a ținut o cronică gastronomică. Talentul său scriitoricesc se împletește briliant cu pasiunea sa de gurmand și iubitor de vinuri . Fin connaisseur al vinului, consider că a fost unicul scriitor român care a așternut pagini nemuritoare despre vin, scrise cu pasiune profundă pentru licoarea magică.

Iubea vinul de Cotnari, iar talentul său de oenolog era inedit : putea identifica cu precizie orice vin la degustarea în orb. A scris un Tratat despre vinuri, coniacuri și tehnica degustării acestora. Acest tratat aflat în manuscris s-a pierdut fiind confiscat în iureșul condamnării scriitorului în procesul Noica-Pillat.

Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze disputele din domeniul identificării și categorisirii degustării produselor obținute din struguri, adică vinurile și coniacurile. Era cunoscut și recunoscut pentru calitățile sale gustative remarcabile, dar și pentru experiența deosebit de variată și complexă pe care o avea în degustarea vinurilor românești.

Păstorel Teodoreanu era capabil să identifice cu o precizie uluitoare soiul de vin, podgoria și anul fabricației, dar și amănunte, cum sunt orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul, puritatea vinului, regimul pluvial al anului respectiv în locul unde era via.

Articol scris de Adriana Roman

Fotografii wikipedia

Informații din https://humanitas.ro/, https://www.historia.ro/

Catrene bahice

Curiozități

Sfrijită ca o Sfântă Vineri,

Mi-a spus o babă: “La români,

Băbeasca place mult la tineri,

Pe când, Feteasca la bătrâni.

Cu pârdalnica ei fire,

Grasa-i ca un cal arab:

Duce-n cârcă om subțire,

Dar prăvale pe cel slab.

Să cred nu știu în care Dumnezeu

Și cui să mă închin nu am habar,

Dar am crezut și crede-voi mereu

În Artă, în Moldova și-n Cotnar.

Netrebnicii

Când înjosești și sucul ei, și via,

Și cu sifon spurci vinul pe care vrei să-l bei,

Nu te gândești tu, oare, mișel între mișei,

Că pângârești natura și compromiți beția ?

Nuri

Cercând sticluțe vechi și azi, și ieri,

Am dat de Crâmpoșie-ntro-sticluță.

Ce-i Crâmpoșia ? E o țărăncuță,

Dar care place foarte la boieri.

  Arta degustării vinului – manuscrisul pierdut al lui Păstorel Teodoreanu Celebritatea lui Alexandru Osvald Teodoreanu, cunoscut cu numele Păstorel Teodoreanu, a fost creată datorită talentului său de oenolog și, în aceeași măsură, vieții sale boeme intense din Iașul interbelic.

[news24hrou]

Înainte de Sanda Marin, PĂSTOREL TEODOREANU, gurmand pantagruelic și mare degustător de vinuri, a scos o carte de bucate. Reţeta unică de PILAF SUB PLAPUMĂ, ideal pentru gospodinele cochete Bătrânul Păstorel Teodoreanu, unul dintre cei mai de seamă epigramiști pe care i-a avut România, era pantagruelic nu doar în ceea ce privește cultura - căci citea pe nerăsuflate -, ci și un mare gurmand și degustător de vinuri.  http://ift.tt/2pABAQj

[mesagerulneamt]

Aflată în procedură de clasare din luna martie a anului trecut, Casa Mironescu din Tazlău a fost vândută, fără ca moștenitorii să fi anunțat Direcția pentru Cultură Neamț, instituția care avea drept de preempțiune. Vânzarea s-a făcut destul de discret, în sensul că un localnic, care a dorit să achiziționeze imobilul, s-a dus și a luat legătura direct cu moștenitorii (ei locuind în Cluj, Brașov și Bacău).

This slideshow requires JavaScript.

Anunțul, care apăruse pe internet în primăvara lui 2016, conținea o descriere completă a imobilului, inclusiv o parte din istoric, probabil în ideea de a fi cât mai tentant: «Vând casă la țară intravilan (suprafața construită aproximativ 400 mp) cu teren (livadă cu meri și pruni de 1400 mp) în suprafață totală de 1800 mp, în comuna Tazlau, Județul Neamț, Romania, la preț super-avantajos de 20.000 euro. Casa si terenul se află în comuna Tazlău, Ia o depărtare de 20 km de gara Roznov și la aproximativ 38 km de Piatra Neamț, pe DN156A. Casa este construită pe fundație solidă din piatră, pe două nivele, cu târnaț (prispă – n.red.) din lemn, scară exterioară și cu un turnuleț situate Ia nivelul acoperișului, are o fântână la intrare și montat hidrofor în exterior, iar în casă are toaletă și montată instalație de apă!

Casa se află la strada Principală, la numărul 34, din comuna Tazlău, într-o zonă liniștită, împădurită cu brazi și în apropierea râului Tazlău și a Mănăstirii Tazlău. Casa (moșia sau conacul, cum era denumirea pe vremuri) este unicat decorată și mobilată, interior-exterior și este împrejmuită de o frumoasă terasă din lemn, are ca facilități: energie electrică, boiler electric, sobă de teracotă, fântână, loc de parcat mașina, anexe, etc.

În această casă a trăit și a locuit medicul și scriitorul I.I. Mironescu, născut la Tazlău. Actuala casă memorială, este în prezent proprietate privată, cu trei proprietari de drept, după succesiunea efectuată de moștenitorii de drept atât ai casei, cât și ai terenului. Casa a aparținut doctorului și scriitorului I.I.Mironescu, care a fost și învățător în satul Tazlău. Acesta a urmat școala primară în Tazlău și Piatra Neamț, după care și-a făcut studiile liceale la Liceul Internat din lași. Acesta a urmat cursurile la Facultatea de Medicină din Iași. În 1912 își susține doctoratul în medicină și lucrează ca doctor cu specialitatea în dermatologie la Berlin, el este numit profesor la Facultatea de Medicină în 1921, unde va sta până în 1939, devenind și șeful Clinicii de Dermatologie de la Spitalul ”Sfântul Spiridon”.

I.I. Mironescu a înființat la Tazlău un sanatoriu pentru relaxarea persoanelor cu surmenare fizică sau morală, unde s-au perindat nume de seamă ale literaturii române.

Casa din Tazlău era, cu mult timp în urmă, și locul de întâlnire și relaxare spirituală al multor personalități marcante de cultură din jurul revistei ”Viața românească”,printre care amintim de: Mihail Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu, Panait Istrati, George Topârceanu, Otilia Cazimir, Păstorel Teodoreanu, Ionel Teodoreanu. În trecut, casa memorială scoasă la vânzare a fost amenajată ca muzeu, în prezent este proprietate privată, dar cu o valoare istorică deosebită, ea necesită în prezent mici renovări și reparații de consolidare, atât în interior, cât și în exterior.

Decorul și zona comunei Tazlău unde se află situată casa și terenul, este unul foarte frumos, înconjurată de munte si brazi, puternic ozonificată, este ideală pentru relaxare sau pentru a petrece vacanța! Casa poate fi restabilită și folosită ca și Pensiune Turistică, loc de relaxare și de petrecere a timpului liber, aceasta fiind o atracție deosebită și din punct de vedere istoric. Solicit respectuos să fiu sunat doar de persoane serioase, cu adevărat interesate de anunț, în afara zilelor de Sâmbătă și Duminică. Prețul nu este negociabil!».

* ”A venit cu actul de vânzare-cumpărare la primărie și atunci am aflat”

Din momentul când oferta a devenit publică, a început agitația, însă, până la urmă, nicio instituție nu a cumpărat casa memorială. ”Dl. Iacoban, care era președinte al Consiliului Județean, a venit la Tazlău, împreună cu domnii Bumbu și Moisii, s-a discutat despre posibilitatea ca imobilul să fie cumpărat de Consiliul Județean, dar, până la urmă, nu s-a concretizat”, a declarat Constantin Machidon, primarul de Tazlău. ”Dacă am văzut că nu apare nicio șansă de nicăieri, ne gândeam cum am putea face să cumpărăm noi casa și, spre sfârșitul anului trecut, a apărut băiatul ăsta, care lucrează ca șofer de TIR în Germania, cu actul de vânzare-cumpărare la primărie. Atunci am aflat și noi că s-a vândut și i-am atras atenția să o lase așa, muzeu memorial, că e o grămadă de istorie acolo și ar fi păcat. M-a asigurat că o va păstra așa cum este și-și va amenaja o singură cameră, undeva la etaj. Acum cheia este la mama lui, în caz că vrea cineva să meargă să viziteze, iar el a plecat înapoi la muncă, în Germania. Din câte îl știu, este băiat serios și, dacă a spus că va rămâne casă memorială și se apucă de renovări imediat după ce dă căldura, așa va face”.

Casa Mironescu este unul din cele două simboluri ale comunei Tazlău, alături de mănăstirea ctitorită de Ștefan cel Mare. Cum nu s-a ocupat nimeni îndeaproape de întreținerea imobilului, deja pe fațadă se văd urmele ploilor care s-au prelins, subtil, pe ”traseul” instalației electrice. Și acoperișul pare a avea nevoie să fie schimbat.

* ”Cât timp e în procedură de clasare, ar fi trebuit să ne anunțe”

Un an începând din clipa în care a fost declanșată procedura de clasare, orice imobil este protejat prin lege ca și cum ar fi monument ”cu drepturi depline”, ceea ce este valabil și în cazul Casei Mironescu. Numai că, până în luna martie 2017, când deja expiră termenul de un an, este foarte puțin probabil ca lista monumentelor din județul Neamț să fie îmbogățită cu muzeul memorial de la Tazlău. Și, în această situație, imobilul va reveni la statutul lui inițial, de ”proprietate privată”, și va depinde exclusiv de voința proprietarului. Care, e adevărat, a promis că va face tot ce depinde de el ca unul dintre simbolurile comunității să rămână, în continuare, viu.

Primarul de Tazlău spune că ar fi bine ca în casa memorială să se organizeze cenacluri și seri de poezie, ca în timpurile bune, pentru că, de vizitat, ”nu se prea înghesuie lumea”.

Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț, a fost mai surprinsă decât primarul să afle că deja casa s-a vândut: ”Noi am notificat proprietarii și aveau obligația să ne anunțe în cazul vânzării, ceea ce n-au făcut, deși aveam drept de preempțiune. E încă o picătură într-o mare de dezamăgiri vizavi de sensul în care se mișcă lucrurile. Singurul beneficiu pe care-l aveau proprietarii de monumente era scutirea de impozit pe clădire și pe teren, dar s-a modificat legea și această scutire este acum la latitudinea autorităților locale. Așa că, dacă vrea primarul, e bine, dacă nu, nu. În schimb, lista obligațiilor e lungă. Bunăoară, dacă noul proprietar al Casei Mironescu vrea să se apuce de lucrări până în luna martie, are nevoie de aviz de la noi, dacă începe mai târziu și imobilul iese din perioada de un an, în care este considerat monument, iar, între timp, nu este clasat, nu mai are nevoie de aviz”.

Casa din Tazlău a fost amenajată ca muzeu memorial în anul 1969, la inițiativa Rodicăi Mironescu, fiica lui Ioan I. Mironescu. Ea a strâns obiecte personale de-ale tatălui ei, dar și fotografii, schițe, cărți, însemnări și note, și a reconstruit, în două încăperi, atmosfera din perioada când a trăit medicul și scriitorul I.I. Mironescu.

This slideshow requires JavaScript.

Gard în gard cu muzeul, este o altă casă deosebit de frumoasă, care a fost a boierului Broșteanu. Moștenitorii acestuia – care, și ei, lucrează în Germania – au început s-o renoveze, i-au făcut gard nou și i-au schimbat acoperișul. La fel ca muzeul memorial, Casa Broșteanu nu este clasată, dar stârnește admirația oricărui trecător, care-și dă seama că, dincolo de gard, e o parte din însăși istoria localității.

Cristina MIRCEA

Casa Mironescu a fost cumpărată de un șofer de TIR Aflată în procedură de clasare din luna martie a anului trecut, Casa Mironescu din Tazlău a fost vândută, fără ca moștenitorii să fi anunțat Direcția pentru Cultură Neamț, instituția care avea drept de preempțiune.

[melidonium-revista-de-cultura]

Păstorel Teodoreanu, înrolat în Regimentul 24 Artilerie Roman în Primul Război Mondial

Păstorel Teodoreanu, înrolat în Regimentul 24 Artilerie Roman în Primul Război Mondial

[flickr_set id="72157673729482256"]

Păstorel Teodoreanu, pseudonimul literar a lui Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la data de 30 iulie 1894 la Dorohoi a fost scriitor și cunoscut epigramist român. Romanul său cel mai cunoscut este ,,Hronicul măscăriciului Vălătuc”. A realizat și o traducere în limba română, in anul 1956, a romanului ,,Peripețiile bravului soldat Švejk” de Jaroslav Hašek. La…

[rudyroth79]

”Nicolae Steinhardt – Lecţia despre închisoare” de Daniela Șontică

La 29 martie 1989, cu puţine luni înainte de a vedea regimul totalitar din România prăbuşit, Nicolae Steinhardt pleca spre cele veşnice, nu înainte de a ne lăsa multe cărţi valoroase, printre care şi capodopera despre experienţa închisorii, Jurnalul fericirii.

Oricine poate avea la îndemână în paginile acestei cărţi idei şi fraze memorabile despre frică, durere, teroare, despre gândul că nu se…

[rudyroth79]

”Femeia și gastronomia” de Pușa Roth

”Femeia și gastronomia” de Pușa Roth

Un proverb anglo-saxon ne învaţă că un măr pe zi ne scuteşte de medic. Credeţi că este o pură întâmplare sau vreo recomandare subtilă să renunţaţi la cine ştie ce bunătăţi? Nu, doamnelor şi domnilor. Vreau să vă mărturisesc, acum că jumătate din mine se teme de deliciile bucătăriei, iar cealaltă jumătate se bucură din acelaşi motiv. De teamă dar şi de bucurie, ce-ar fi să dăm o raită prin…

[rudyroth79]

”Odă sarmalei” de Pușa Roth

Mi-aduc aminte, doamnelor şi domnilor, de o discuţie cu un mare arhitect român care, evident, a plecat din România, asta nu e treaba noastră, şi care îmi mărturisea într-un interviu că îi e dor de ţară dar şi de mirosul de varză acră ce pătrunde afară prin ferestrele bucătăriilor. Deseori mi-am amintit de cuvintele distinsului meu interlocutor, mai ales în luna decembrie când din majoritatea…

[rudyroth79]

În 1958, din grupul de prieteni arestați odată cu Constantin Noica și Dinu Pillat făcea parte și Nicu Steinhardt. Tot lotul era format din intelectuali unul și unul: Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marietta Sadova și alții. Acesta era așa-zisul ”lot al intelectualilor mistico-legionari”. Bineînțeles, Steinhardt a fost condamnat și el și a făcut pușcărie.

Dar acolo, în închisoarea Jilava, s-a întâmplat cu el minunea convertirii la Hristos. El, evreul, cere să se boteze. La 15 martie 1960, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl creștinează, naș de botez fiindu-i Emanuel Vidrașcu, iar ca martori îi are pe Alexandru Paleologu, doi preoți romano-catolici, doi preoți uniți și unul protestant, ”spre a da botezului un caracter ecumenic”, cum avea să scrie el entuziast.

Nicolae Steinhardt

După botez a trăit adevărate ”asalturi de fericire”. Acele pasaje care descriu starea celui ”renăscut din apă viermănoasă și din Duh” merită se le recitim, poate mai ales atunci când ne simțim ”căldicei” în credință sau poate prea siguri de confortul nostru cotidian. Iată ce scria Steinhardt în ”Jurnalul fericirii”*): ”Se întâmplă ca și de pe urma fericirii să te pomenești treaz în toiul nopții. Așa mi s-a întâmplat mult timp după ce am primit botezul. Doar din bucurie – out of sheer joy, aus lauter Freude – deschideam brusc ochii, cuprins de o stare euforică, izvoditoare nu de adormire – ca de la stupefiante –, ci de veghe, de viață supraintensă; de somn îmi mai ardea mie? de odihnă? de uitare? de oblivion ori evadare? Nu, de prea plin îmi venea să mă reped jos din pat ori de pe prici, să alerg, să strig de bucurie, să-i zgâlțâi pe ceilalți, să le spun cât sunt de fericit, să-i rog să-și dea seama ce comoară posedă cu toții, ce sobiță minunată, ce tranchilizant fără prescripție medicală. Noroc de mine cu strășnicia regulamentului care mă împiedică să mă dau în spectacol. Ceva din felul meu diurn de a fi trădează probabil, măcar în parte, veselia mea lăuntrică, deoarece unora le sunt surprinzător de drag, în timp ce altora le impun o solidă antipatie.”

Botezul și convertirea sunt definitorii pentru cel care, eliberat din pușcărie, avea să devină monah, retrăgându-se la Mănăstirea Rohia din Maramureș. Vocația monahală a împletit-o în continuare cu aceea culturală, continuând să scrie și să fie la curent cu tot ce era valoros în țară, ba chiar și în afara ei.

Apărută postum, ”Jurnalul fericirii”, cartea cea mai cunoscută a lui Nicolae Steinhardt (29 iulie 1912, Pantelimon, jud. Ilfov – 30 martie 1989, Baia Mare), este mărturisirea de preț a celui convertit, dar și cartea care a fascinat o seamă de tineri la publicarea ei după 1990 și continuă să o facă și azi. Într-un interviu acordat lui Călin Emilian Chira și publicat în cartea ”Convorbiri despre N. Steinhardt”**), George Ardeleanu explică succesul ”Jurnalului fericirii”:

”Nu doar pentru că este jurnalul unui proces și al unei detenții – este singurul text memorialistic despre acest proces, scris de un component al lotului Noica-Pillat. Nu doar pentru că este jurnalul unei extraordinare convertiri, ci și pentu că ne oferă o imagine edificatorare a secolului XX – antebelic, interbelic și postbelic. Destinul lui Steinhardt se află la incidența marilor dezbateri, a marilor tensiuni de idei ale secolului trecut, românesc și european.”

Citate din ”Jurnalul fericirii”

”Mai bine-mi este să mor odată cu Hristos, decât să-L reneg.”

”Durerea fără deznădejde e ca mâncarea fără sare, ca nunta fără lăutari.”

”Dumnezeu, între altele, ne-a poruncit să fim inteligenţi.”

”Uite, camaraderia e doar pentru oameni foarte, foarte cumsecade şi presupune un mare progres moral, e o subtilitate psihică şi etică, simpla ei existenţă dovedeşte un standard ideativ extrem de avansat, e posibilă numai între bărbaţi şi femei căliţi în morală.”

”În lumea păcatului perfecţiunea nu se încheagă. Se cuvine aşadar să avem un nou ideal: idealul nostru să nu fie perfecţiunea – generatoare de băi de sânge, opresiune, intoleranţă, închisori, torturi şi lagăre –, ci dimpotrivă, imperfecţiunea. Să recunoaştem că, lumeşte, suntem limitaţi şi să tindem cu toată puterea spre o imperfecţiune cât mai puţin rea, singura cu putinţă aici.”

”Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, îmi pare a fi, cum să spun? Taina cea mai de taină a învăţăturii creştine, noua învăţătură, şi într-un anume fel pecetea darului Duhului sfânt.”

”Mai ameţitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi de ajuns pentru a dovedi esenţa divină a creştinismului.”

”De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens.”

”Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote. E om şi i se cere să fie Dumnezeu. A fost creat curat şi e murdar, şi trebuie să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi. Altfel spus, el trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este.”

”Nu sistemul politic sau economic este determinant, ci tonul relaţiilor dintre oameni; dacă există bunăvoinţă ori ameninţare, restul nu contează.”

”Lumea aceasta zadarnică şi în care ni se hotărăşte soarta pe vecie nu este atât de neimportantă, de zadarnică şi de iluzorie de vreme ce Hristos a venit să moară aici.”

”Dumnezeu iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea.”

”Noi vorbim de blândeţea lui Iisus – arătând că a mers la moarte ca mielul la junghiere, că a tăcut ca oaia când e tunsă – şi enumerăm smerenia, bunătatea, ascultarea. Dar de o însuşire a sa – pe care trebuie să fi avut-o de vreme ce a primit să moară de moartea înfiorătoare de pe cruce – nu pomenim. Însuşirea aceea e curajul.”

”Am înţeles cât de mizerabilă e situaţia noastră în lume: prin simpla noastră existenţă deranjăm pe alţii.”

”Singura şansă a creştinismului răsăritean este aceea a unui război întru cuvânt.”

”Niciuna dintre virtuţi şi niciunul dintre atributele divinului nu poate fi izolat şi idolatrizat. Numai cumpănitul lor ansamblu reprezintă desăvârşirea.”

”Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp sau de loc sau de mod.”

”Ceainicul e ceainic. Soba nu-i elefant. În pământ încolţeşte grâul. Din piatră se fac case şi se durează statui. Hristos nu-i Dumnezeu al neorânduielii şi al măştilor.”

”Biruinţa nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.”

”Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşeală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului.”

”Ce înseamnă credinţa? Încrederea în Domnul deşi lumea e rea, în ciuda nedreptăţii, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni nu vin decât semnale negative.”

”Absurdul e unul din parametrii condiţiei omeneşti.”

”Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniştea şi pacea – bunurile supreme.”

”Trebuie să avem mintea aspră şi inima blândă.”

”Morala e izvorul libertăţii, morala e condiţia libertăţii, morala e pavăza libertăţii.”

”Dreptul e o disciplină autonomă, dar nu poate funcţiona decât într-o societate morală.”

”Suntem părţi ale unui sistem închis de unde nu putem face observaţii absolute asupra temeiurilor morale ale universului. Nu suntem în situaţie de Dumnezeu, ci în situaţie de om, care de fapt nici nu poate şti nimic. Cine se spune că ştie se înşeală.”

”Un singur lucru nu poate Dumnezeu: să ne mântuiască fără consimţământul nostru.”

”Creştinismul este o şcoală a fericirii.”

________

*) Ediția întâi (îngrijită si postfață de Virgil Ciomoș), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1991. Reeditată la Dacia (8 ediții) și la Editura Polirom, în seria ”Integrala operei lui Nicolae Steinhardt” (în coeditare cu Mănăstirea ”Sfânta Ana” Rohia).

**) București, Editura Eikon, 2010.

Vezi și: ”Scrisori şi prietenie între Steinhardt şi Ierunca” de Daniela Șontică

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

”«Jurnalul fericirii», o carte mereu fascinantă” de Daniela Șontică În 1958, din grupul de prieteni arestați odată cu Constantin Noica și Dinu Pillat făcea parte și…