#Filosofia politică
Explore tagged Tumblr posts
Text
Caracteristici ale gândirii critice
Cum? nu Ce? Gândirea critică nu se preocupă de ceea ce crezi, ci mai degrabă de cum sau de ce crezi asta. Majoritatea cursurilor, cum ar fi cele de biologie sau chimie, te învață ce să crezi despre o materie. În schimb, gândirea critică nu este deosebit de interesată de cum este lumea, de fapt. Mai degrabă, gândirea critică vă va învăța cum să vă formați convingeri și cum să gândiți. Este interesată de tipul de raționament pe care îl folosiți atunci când vă formați convingerile și se preocupă dacă aveți motive întemeiate să credeți ceea ce credeți. Prin urmare, această clasă nu este o clasă despre psihologia raționamentului, ceea ce ne duce la a doua trăsătură importantă a gândirii critice. Nu ar trebui să fie (sau normativ, nu descriptiv) Există o diferență între teoriile normative și cele descriptive. Teoriile descriptive, cum ar fi cele oferite de fizică, oferă o imagine a modului în care lumea se comportă și funcționează efectiv. În contrast, teoriile normative, cum ar fi cele oferite de etică sau de filosofia politică, oferă o imagine a modului în care ar trebui să fie lumea. În loc să pună întrebări precum de ce ceva este așa cum este, teoriile normative întreabă cum ar trebui să fie ceva. În gândirea critică, ne interesează teoriile normative care ne guvernează gândirea și raționamentul. Două tipuri de argumente Cele două tipuri principale de argumente sunt numite argumente deductive și inductive. Le diferențiem în funcție de tipul de suport pe care premisele sunt menite să îl ofere pentru concluzie. Î: Ce funcție joacă premisele? Argumentele deductive sunt argumente în care premisele sunt menite să ofere un suport logic concludent pentru concluzie. Exemple: #1: - Toți oamenii sunt muritori 2. Socrate este un om. ∴ Prin urmare, Socrate este muritor. #2: - Niciun elev din această clasă nu va pica. 2. Maria este elevă în această clasă. ∴ Prin urmare, Maria nu va pica. #3: - A intersectează liniile B și C. 2. Liniile A și B formează un unghi de 90 de grade 3. Liniile A și C formează un unghi de 90 de grade. ∴ B și C sunt drepte paralele. Argumentele inductive sunt, prin însăși natura lor, argumente riscante. Argumente în care premisele oferă un suport probabil pentru concluzie. Exemple statistice: #1: - Zece la sută din toți clienții din acest restaurant comandă apă. 2. John este un client. ∴ John nu va comanda apă. #2: - Unii studenți lucrează în campus. 2. Bill este student. ∴ Bill lucrează în campus. #3: - Casa de pariuri are pe Steaua București drept favorit pentru campionatul de fotbal. ∴ Steaua București va câștiga campionatul de fotbal. Sursa: Brian Kim, Critical Thinking, licența CC BY 4.0. Traducere și adaptare: Nicolae Sfetcu. © 2023 MultiMedia Publishing, Gândirea critică, volumul 1 Read the full article
0 notes
Text
poetica anarhiei
„Poetica anarhiei” se referă la principiile, valorile și estetica asociate cu filosofia anarhistă. Anarhismul este o filozofie politică și socială carepledează pentru abolirea tuturor formelor de autoritate ierarhică, cum ar fi guvernele, corporațiile și instituțiile, și pentru înființarea unei societăți bazate pe cooperare voluntară, ajutor reciproc și libertate individuală. În ceea ce privește…
View On WordPress
0 notes
Text
Adrian Cioroianu: „Filosofia politică a României se bazează pe orice compromis cu prețul menținerii statului”
„Pentru menținerea statului, România face orice compromis. Că plătim unuia tribut, că spunem sărut mâna unui sultan, totul este ca statul român să nu dispară” . „Noi avem călcâiul lui Ahile: Republica Moldova. Putin știe că dacă vrea să-i zgândăre pe români, bagă bățul prin gard în Republica Moldova” . „Temele de dispută cu Ucraina au fost puse artificial pe tapet” . „Prioritar cred că este ca…
View On WordPress
0 notes
Photo
Aleg să îți prezint acest colț de creație cu însăși “subiectul” nostru: Epicur (Epikouros sau Επικουρος în greacă) (341 î.Hr. Samos – 270 î.Hr. Atena), filosof grec, fondator al epicurismului.
Născut în insula Samos, fiu al atenianului Neocles, Epicur trăiește perioada de decadență a lumii grecești, după dominația exercitată de Filip al Macedoniei și de către fiul său Alexandru cel Mare. Epicur își urmează părinții în exil la Colofon, unde se afirmă ca profesor de filosofie.
Ține prelegeri în Mytilene (311 î.Hr.), unde se împrietenește cu Hermachos, viitorul său succesor, iar apoi în Lampsacos (310 î.Hr.). Haosul exterior al cetății îl determină să propovăduiască o reîntoarcere asupra vieții interioare. În 306 î.Hr., el cumpără o grădină (kepos), un teren situat la nord-est de Atena, unde va rămâne până la moarte. Aici adună o comunitate de prieteni care trăiesc în jurul maestrului, îndepărtați de viața politică. Își deschide propria școală de filosofie care rivaliza cu Academia și Peripatos. Prin activitatea de la Atena, Epicur pune bazele unui nou curent filosofic - epicurismul - cu un puternic ecou până la sfârșitul lumii antice. Ca și în cazul lui Socrate, pe care îl aprecia, moartea lui Epicur a fost aceea a unui înțelept senin și perfect.
Acum că ne-am lămurit cu originea “personajului” nostru, să trecem la ceea ce Epicur credea și la motivele pentru care acesta își prezenta ideile astfel.
Epicureismul (curentul înființat de însuși personajul nostru) face parte dintr-o serie de curente filosofice din perioada elenistică (după cum spuneam mai sus, perioada de decadență a lumii grecești, care duce totuși la grecizarea Europei după o serie de schimbări politice). În cadrul filosofiei lui, Epicur va atinge teme precum fizica, etica și logica. Astfel că avem, un atomist, un hedonist și un logician (vom reveni asupra acestor trei subiecte mai târziu).
Acum, de ce l-am ales pe Epicur ca și subiect de disecție? Pentru că îmi este imposibil să nu vreau să comentez viața și filosofia unui om care spunea că “ Adevărata libertate este a aceluia care îşi este de ajuns lui însuşi. “. Obsesia pentru lucrurile pe care Epicur însuși le discuta m-a impulsionat să-i discut filosofia. Dacă voi da greș sau nu, rămâne de văzut, cert e că oricare ar fi rezultatele, acest mic “filosof” va avea de câștiga.
1 note
·
View note
Text
Concluzia, simplificata, e ca suntem un popor fara cultura citadina, urbana, un popor rural, format intr-un mediu fara acces la educatie, timp de secole, care in anii interbelici avea 50% analfabeti, cel mai mare din Europa!!! Degeaba avem performante culturale sau stiintifice (si da, avem cateva), fiindca ele sunt muuult sub media europeana. Procentual suntem semi-analfabeti, complet needucati ca nivel de civilizatie si atitudine civica vorbind, un popor care are cel mare nr de oamenii care traiesc in mediul rural (in conditii de sub-cultura atroce; civilizatie tip otv). Nu va faceti ca nu observati. Toate varfurile si mintile care se formeaza in Romania aleg in marea majoritate sa plece. Acesta e un fenomen extrem de grav. O tara care nu e in stare sa-si pastreze valorile (dar se mandreste cu ele daca reusesc in strainatate) e o tara bolnava... Daca stim unde e buba, putem incerca ceva. E bine sa iti accepti problemele, fiindca stii despre ce vorbesti. Desi astea sunt chestii care se rezolva in generatii. O elita urbana solida se construieste in timp. Insa si mai incet se va civiliza lumea rurala. Si nu ma refer sa faci din mujici, lorzi englezi, ci sa-i faci pe taranii nostrii sa fie macar ca aia francezi sau italieni, daca nu ca aia elvetieni. Voi stiti ca la tara nu ajunge presa, in orasele medii si mici nu exista librarii, cand tastezi "nicolae", prima optiune a lui google e "guta"? Solutii? Fiecare pe "felia" lui sa faca ce face bine si sa ii faca si pe altii sa faca bine. Altceva nu sta in puterea noastra. Unii apeleaza la nationalism si asta nu ajuta. E un fel de drog care te face sa mai uiti de necazuri. Ca sa-l citez pe Horatiu Malaele, trecut jalnic am avut (dar l-am umflat si l-am facut glorios; macar cu atat sa ne incalzim), prezent de rahat avem (dar nu noi suntem de vina ci Europa, ungurii, finanta oculta si iudeo-masonii), bine ca macar nu avem viitor:))) Scuze, sunt deprimat, iar nationalismul mi se pare un fals refugiu, un fel de a ascunde praful sub un pres frumos colorat...
--
Iarăși am avut neplăcerea de a auzi cele mai semidocte, stupide, veninoase și pline de ură, clișeistice și false argumente ale credincioșilor ortodocși. Unul din cele mai rezistente este acela că temelia culturală și identitară a poporului român e Biserica Ortodoxă. Din păcate este adevărat acest lucru. Spiritul mioritic, resemnarea, obediența și umilința, conservatorismul tâmp, ruralitatea extremă, analfabetismul, corupția endemică, rezistența la nou și la modernitate, filosofia de viață perdantă, lipsa de respect de sine sunt rezultatele coabitării poporului român cu biserica ortodoxa. Iar România de azi, România modernă de azi a apărut tocmai datorită reacției bugheziei liberale din secolul al 19-lea împotriva Bisericii. România modernă nu a apărut datorită Bisericii ci ca reacție ÎMPOTRIVA ei! Până și Unirea mică a lui Cuza s-a făcut împotriva opoziției bisericii moldovenești (pro-rusă). Tot ce a însemnat decadent, lipsă de educație, corupție, aroganță și lux în sec. 18 și 19 a avut legătură cu Biserica ortodoxă. Deși era singura instituție care avea acces la cultură, în secolele menționate cel puțin jumătate din clerul mărunt era analfabet. Mai marii ierarhi erau putred de corupți. Puținele școli bisericești, precum cea menționată de Ion Creangă în Amintiri erau cazuri rare și se datorau entuziasmului unor preoți inimoși-mult prea puțini. Puținele spitale mănăstirești erau ridicate din inițiativa unor boieri luminați, umblați prin occident. Ridicarea identitară și apariția conștiinței de sine a românilor s-a datorat unor greco-catolici (Școala Ardeleană), a unor atei și masoni – pașoptiștii și unui rege de cultură catolică. De când statul a fost secularizat de influența nefastă a Bisericii ortodoxe, România a prosperat. După aceea, când Biserica ortodoxă s-a implicat din nou în societate a făcut-o colaborând cu extrema dreaptă sau cu comunismul. Azi se implică în mod pervers în politică și în indoctrinarea copiilor noștri. În prezent BOR – Maica Românismului! este cel mai mare proprietar de monumente istorice de care - desigur - își bate joc. Sute și sute de biserici de lemn au dispărut în ultimii 25 ani. Unele au fost salvate de entuziasmul unor fundații care n-au nici o treabă cu religia sau credința. Puținele biserici-monument restaurate în anii din urmă au fost restaurate cu bani de la Stat sau din străinătate, deoarece BOR își păstrează averile doar pentru buncăre noi și mari de beton, nu de rahaturi mici și vechi, de lemn. În prezent BOR păstorește direct sau prin neimplicare tot felul de fundații care promovează ura, fundamentalismul, autohtonismul-izolaționist și alte direcții de gândire extremist-medievale, deseori profund anti-naționale (vezi siturile ortodoxo-pro-putiniste). Rușine BOR!! Să nu mai îndrăznești să te lauzi că ai contribuit la formarea morală și culturală a acestui popor. Tot ce înseamnă rămânere în urmă, sărăcie, lipsă de educație, corupție, superstiții la acest popor ți se datorează. Nu există un spirit românesc necâștigător. Există doar o Biserică-Frână care i-a păstrat pe români în evul mediu până în pragul modernității. Dovadă românii ardeleni care au acceptat catolicismul și care s-au ridicat în decurs de 1-2 generații...
-
Problema cu lumea asta e că oamenii inteligenți sunt plini de dubii, în timp ce proștii sunt plini de certitudini. (Charles Bukowski)
Cand ai o istorie saracuta, lipsita de izvoare si cronici, fara mari realizari politice sau culturale, cand afli ca stramosii românilor erau pagani pana spre anul 1000, ca traiau in bordeie si aveau unelte de piatra la anul 800, cand afli ca romanii sunt "re-crestinati" de bulgarii din al 2-lea tarat, cand nu ai nimic scris timp de sute si sute de ani, in timp ce toti vecinii au cronici inca de inceputurile mileniului 2, cand afli ca datorita religiei ortodoxe românii sunt marginalizati politic şi economic în Transilvania timp de sute de ani şi tot din cauza aceeleaşi religii "stramosesti" ai in prag de sec 20 una din cele mai mari rate ale analfabetismului din Europa, cand afli ca turcii considerau tarile romane ca facand parte din imperiu otoman (dar cu un oarecare grad de minima autonomie), cand afli ca in timp ce sasii aveau scoli la 1400, românii au abia spre 1800, cand descoperi ca tot edificiul istoriei nationale construit cu asiduitate incepand cu pasoptistii e un urias cu picioare de lut, plin de exagerari si falsuri grosolane, nu iti mai vine la'demana sa scrii o istorie corecta si cinstita....Ca te lapideaza oamenii si te injura ca esti anti-roman. Dar totusi ar trebui...Cu bune si rele. Caci sunt si bune destule..
De ex, in traducerea editurii Cetatea de Scaun cartea "Mitul Natiunilor" despre cum s-a scris istoria originilor medievale ale natiunilor europene. Dar cartile franceze de istorie sunt nenumarate. Nu le pot sti eu pe toate. Dar urmaresc si cumpar revistele de istorie care apar si la noi (frantuzesti) unde vad tonul articolelor: Cahiers de Science et Vie, Histoire etc. Acolo sunt trecute si aparitii editoriale noi. La fel, imi cumpar reviste de istorie militara antica si medievala din Anglia, Olanda si Spania (Ancient Warfare si Desperta Ferro de ex)... Peste tot se observa o renuntare totala la anumite insinuari sau glorificari patriotico-nationaliste. Am mai observat vag la cartile bulgaresti (desi sunt mult inaintea noastra la capitolul carti de istorie de orice gen si istorie/arheologie in general) si unguresti (dar si aici ai de unde alege; vb de putinele carti in lb engleza)...Din cunostintele mele, Romania sta ff prost la popularizarea corecta a Istoriei, comparativ cu alte tari europene.
0 notes
Text
Proiect special Radio România Cultural - Născut în România. 30 de ani de libertate
(30 ianuarie 2019)
În 2019 se împlinesc trei decenii de la Revoluţia română din decembrie 1989. Sub egida emisiunii Născut în România, sâmbăta şi duminica, de la ora 16:00, Radio România Cultural va oferi, pe parcursul anului, opiniile unor artişti, intelectuali şi personalităţi publice, pe teme generate de existenţa naţiunii în aceşti 30 de ani de libertate.
În luna februarie, echipa, coordonată de Anamaria Spătaru, va discuta cu invitaţii Radio România Cultural despre libertatea câştigată la Revoluţie într-un sens larg, prima dezbatere a seriei fiind realizată de Valentin Protopopescu, pe 2 februarie, când îl va avea ca invitat pe istoricul Constantin Corneanu. „A fost sau n-a fost?” rămâne, şi după 30 de ani, o actuală şi importantă întrebare. Georgeta Drăghici va vorbi, pe 3 februarie, cu scriitorul Bogdan Ghiu despre ce a însemnat libertatea pentru el, pentru generaţia din care face parte, cea care în anii optzeci s-a lovit dur de cenzura şi autocenzura impuse de regim, ce orizonturi i s-au deschis după 1990, cât de liber se consideră astăzi, ce înseamnă că „totul trebuie tradus” în era media şi a globalizării.
Pe 9 februarie, la microfonul Radio România Cultural vine muzicianul Paul Prisada, membru fondator al trupei de rock progresiv Accent de la Tulcea. Pe urmele sale s-au aflat, timp de 15 ani, 29 de turnători şi 28 de ofiţeri de Securitate. Vom afla povestea unui muzician care s-a confruntat din plin cu cenzura şi aspecte din dosarul său de la securitate. Spirit critic şi revoluţionar, Dan Perjovschi, invitatul Luanei Pleşea pe 10 februarie, şi-a căutat propriul limbaj, care să nu vorbească despre ceea ce voiau comuniştii. A devenit activist după 1990, când a şi ieşit pentru prima dată din ţară. Acum este un artist implicat, un promotor al libertăţii de expresie.
Pe 16 februarie, antropologul Gheorghiţă Geană, invitatul Roxanei Păsculescu, vine cu o analiză a felului în care românul a înţeles libertatea din punctul de vedere al mentalităţilor tradiţionale, al obiceiurilor şi tradiţiilor, cum a evoluat conceptul de naţionalism, ce s-a întâmplat cu limba română în noua epocă. Luana Pleşea îl are ca invitat pe 17 februarie pe Marian Staş, expert în educaţie şi susţinător al unei reforme profunde a sistemului, educaţia fiind considerată unul dintre domeniile ce nu au reuşit să treacă cu succes prin cei 30 de ani de schimbări continue.
Pe 23 februarie, Corina Negrea discută cu Călin Alexa, fizician consacrat acum, dar care în anii ‘90 era la început de carieră pe Platforma de la Măgurele. Încă student la fizică în 1989, Călin Alexa a fost contemporan cu decăderea cercetării ştiinţifice în România, a fizicii şi a Platformei în anii '90 dar şi cu renaşterea acestora. Ultimul invitat al lunii are misiunea dificilă de a lămuri aspectele etice ale contextului în care ne găsim. Constantin Vică, interlocutorul Corinei Negrea de pe 24 februarie, a obţinut titlul de doctor în filosofie, cu o teză despre tehnologia web şi provocările sale de ordin cognitiv, moral şi politic. Ariile sale de interes sunt plasate în etica informaţiei şi computerelor, filosofia informaticii, filosofie socială şi politică, bioetică şi critica proprietăţii intelectuale.
Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice
Adăugat de Luciana Gingăraşu
0 notes
Text
”De ce «Leviathan»?” de George Agavriloaiei
”De ce «Leviathan»?” de George Agavriloaiei
Multă lume se întreabă de la ce vine numele de ”Leviathan”? ”Leviathan” este titlul unei cărți de notorietate pentru tot ceea ce înseamnă filosofie politică și nu numai. Thomas Hobbes (1588 – 1679), probabil cel mai bun filosof politic din epoca modernă, este cel care a scris această lucrare în secolul al XVII-lea.
Filosofia este o lume a metaforelor și a modului în care acestea pot fi…
View On WordPress
#Abraham Bosse#Biblie#Cartea lui Iov#eseu#filosofie politică#George Agavriloaiei#istorie#Leviathan 1651#societas#Thomas Hobbes
0 notes
Text
SetThings (Telework) - Edmund Burke, Reflecții despre Revoluția din Franța (Reflexions on the Revolution in France), 1790
https://www.telework.ro/ro/edmund-burke-reflectii-despre-revolutia-din-franta-reflexions-on-the-revolution-in-france-1790/
Edmund Burke, Reflecții despre Revoluția din Franța (Reflexions on the Revolution in France), 1790
Reflections on the Revolution in France (Reflecții despre Revoluția din Franța) este un pamflet politic scris de omul de stat irlandez Edmund Burke și publicat în noiembrie 1790. Unul dintre cele mai cunoscute atacuri intelectuale împotriva Revoluției Franceze, Reflecții este … Read More
#Edmund Burke#Reflexions on the Revolution in France#Revoluția din Franța#Filosofia politică#Politica
1 note
·
View note
Text
Moise Guran: ”Tot acest atac împotriva Codruței Kovesi, chiar dacă ea reușește să ajungă procuror european, poate ricoșa foarte periculos în suspendarea fondurilor europene”
În comentariul său din prima ediție a emisiunii Piața Victoriei, de la Europa FM, Moise Guran se teme că,după alegeri, Comisia Europeană ar putea să sancționeze Bucureștiul prin suspendarea dreptului de vot și a fondurilor europene.
„Da, s-a schimbat trendul. Ceea ce are fi fost de neconceput până în 2016, deși din 2014 exista așa, un aer, acum a devenit filosofie politică. Asta este filosofia cu care PSD își va face campanie doi ani de zile. Mai mult decât atât, să vedeți cum va fi când va veni Comisia Europeană și va spune că România nu mai îndeplinește condițiile pentru a primi fonduri europene. Prima condiție e o Justiție liberă care să ți le apere.
În momentul în care spun MCV-ul, Comisia de la Veneția, GRECO că secția aceasta specială este instrument politicf de presiuni asupra magistraților s-a terminat. Tot acest atac împotriva Codruței Kovesi – chiar dacă ea reușește să ajungă procuror european – poate ricoșa foarte periculos în suspendarea fondurilor europene”, spune Moise Guran.
youtube
http://bit.ly/2DU3FJC http://bit.ly/2SII4Ox
0 notes
Text
DE CE NU PUTEM AVEA LUCRURI FRUMOASE?
E o tradiție în familia mea ca fiecare generație să spună celei ce urmează că ceva e bolnav în țara în care trăiesc. Însă de ce să fac referire la istoria închisă a familiei mele, când literatura unei întregi națiuni spune același lucru, acompaniată de pressă și de societatea civilă?
Poate că rândurile care urmează sunt scrise din frustrare. Ce cuvinte stranii sunt împrumuturile din franceză! Ele fac ideile să pară neașezate. Cu mult înainte să simtă frustrare, românii au simțit străvechea ciudă. Știu stimații cititori că ”ciudă” e un cuvânt slav, însă în toate celelalte limbi ce îl păstrează, înseamnă miracol? Nu e straniu ca, în noaptea timpului, când a pătruns în limba noastră, ceva atât de măreț precum miracolul să se fi mânjit de ceva atât de murdar ca invidia?
Să luăm alt cuvânt, apelativul ”bă”. Limba română e singura care consfințește o manieră de a-l adresa pe celălalt cu lehamitea de a nu îl numi. Iar aceasta nu se întâmplă, oare, fiindcă celălalt e obișnuit să răspundă la ”bă”, ca un câine sau un cal?
Fie că e frustrare sau ciudă ce pune în mișcare felul românilor de a vorbi despre sine, critica vieții lor se alcătuiește pe marginea disfuncției; durerea, mânia și revolta vin din disconfortul, incompetența și dezordinea zilnice, mai ales în cotloanele ce răspund nevoilor vitale, ca școlile, spitalele, instituțiile publice sau pușcăriile.
Spre exemplu, mizeria din spitale pare a-i primejdui în chip degradant pe pacienți. În timp ce oamenii se zborșesc că pacienții sunt scopul ultim al spitalului, uită că medicii, asistentele, femeile de serviciu, ”sistemul” și stăpânii săi petrec mai mult timp în aceleași saloane decât orice bolnav, că cei în a căror putere stă să facă ordine și curat se mulțumesc cu igrasia, bacteriile și haosul. Oamenii uită că dascălul petrece o viață întreagă în școala murdară și violentă, că gardianul e condamnat în temniță până la pensie, că funcționarul public stă în mucegai și duhoare mai mult decât contribuabilul, iar îngrijitorul de orfelinat vede mai multă cruzime decât simte orice unic copil. Și sunt mulțumiți așa, nu îi deranjează nici murdăria fizică, nici cea a experienței, le îndură pe amândouă pentru mărunte remunerații, otrăvindu-și mintea și trupul. Pe scurt, spurcându-se.
Dar a vorbi despre josnicia celor ce îndură mizeria în instituții distrage atenția de la cei ce o cultivă în propriile case. Nicăieri în lumea ”civilizată” (ce mediocru ideal, și totuși de neatins!) nu s-a întâmplat ca omul să împartă un apartament de bloc cu porcul, jertfindu-și sănătatea și confortul pentru o economie de câteva monede. Așa cum nicăieri în lume nu e un fenomen societal mediatizarea violului unei bătrâne de un bărbat tânăr, aducătoare de plăcere nu înțeleg cui, dar savurată de atâția.
Spurcare sinelui e un reflex înscris în genetica acestei culturi. Să luăm biserica, care a știut să cultive întru blândețea lui Hristos cruzimile legionarilor. În numele ei, oameni nevinovați au fost agățați în cârlige de carne de tineri evlavioși. Azi, credința unora stârnește indignare altora la marile sărbători. Spre exemplu, la pelerinajul Sfintei Parascheva. Știu, oare, stimații cititori de ce fața Sfintei e acoperită de un giulgiu? Fiindcă prea mulți pelerini, sărutând-o, o mușcau ușor, sfâșiind bucăți din piele pentru a le scuipa apoi în flaconașe cu vată și a le duce acasă. Să furi în însăși clipa adorării e ceva ce doar aici se poate întâmpla.
În colțul opus al societății, pornografia, întâlnim aceleași ciudățenii. Știu stimații cititori că majoritatea căutărilor ”român” într-un director de pornografie dau ca rezultat videochat, în care bărbați și femei se prefac a face sex unul cu celălalt, de parcă prefăcătoria le-ar face pe ele mai puțin curve, pe ei mai puțin homosexuali? Să te înjosești public prin prostituție fără a trăi măcar plăcerea sexului, iată ceva cu totul nou!
În ce direcție să o luăm dinspre prostituție: politică sau sex?
Să începem cu sexul. Sau doar întâlnirea. Nicăieri nu am mai văzut ca, pe site-uri de socializare, cineva să flirteze furând identitatea altcuiva, iar în clipa întâlnirii și a dezamăgirii, să fie uimit de refuz. Cu siguranță, cel ce face astfel are așteptarea ca, pus în fața faptului împlinit, celălalt să primească înjosirea de a fi fost înșelat și să se predea unei persoane nu doar urâte, ci și mincinoase. Iată cum prea mulți (”o massă critică”) văd înjosirea drept ceva de la sine înțeles și reflexiv: singur să te calci în picioare.
Cât despre hulita politică, o singură ciudățenie merită amintită aici: dacă în lumea largă politicienii se prefac amabili unul cu celălalt pentru a se înjunghia în spate, în România mizeria, bălăcăreala sunt fațada unor nevăzute prietenii. Dacă nebunia supremă e să te prefaci a fi nebun, nu e, oare, o supremă mizerie să te prefaci mizerabil, fiindcă vorbim atunci de mizerie de propriul drag?
Dar viața de zi cu zi, să fie ea altfel? Nicidecum! În lumea întreagă, o bijuterie strălucitoare, o țesătură fină, un chip frumos atrag priviri și zâmbete. Doar aici, frumusețea celuilalt provoacă oamenii să horcăie pe stradă precum porcii, în acceptul tacit al trecătorilor. Peste tot în lume, bărbații strigă după femei, însă doar românii, în loc să le facă avansuri sau complimente vulgare, le înjură, așa cum doar ei se desfată răcnind înjurături trecătorilor în orașele străine.
Zbierătul și guițatul sunt și formă, și substanță pentru majoritatea trăirilor publice. După incendiul Colectiv, din marea de tragedii aducătoare de audiență, televiziunile aveau la dispoziție ușurarea unui apelant că prietenul său fusese „internat” la institutul de medicină legală, sau durerea unui tânăr prea copleșit de griji pentru prietenii săi pentru a răspunde reporterilor. Nu. Dintre toate clipele sfâșietoare, cea aleasă și difuzată la nesfârșit era criza de isterie a unei protestatare adolescente că ”ne mor copiii”.
Zbierătul și guițatul nu doar însoțesc, ci creează marile probleme ale agendei publice. Ce altceva e referendumul pentru definirea familiei decât prilejul unei vome intelectuale ce ține loc de efectivă politică, efectivă legislație? Iar cel ce acceptă discuția, nu primește să se înjosească singur, ca preț de intrare la marele balamuc?
Centenarul. Nu voi dezbate de ce anume au ales românii, ca act de întemeiere, dislocarea și înfrângerea celuilalt. Dar, dacă tot e acesta prilejul ales, nu e ciudat că, după ce au avut timp un secol să organizeze sărbătoarea, singurele lucruri bine pregătite sunt zbieretele și ura, iar acestea vor mânji în chip de nespălat jubileul nașterii acestei societăți? Același lucru îl întâlnim în toate simbolurile, puse în valoare fiecare cu o murdărie de neșters. Nu e nimic greșit în a identifica ”spiritul românesc” cu balada Miorița. Nu e însă bizar că cei ce au făcut alegerea, în loc să admire felul în care un tânăr (”îndrăgostit de moarte, ca toți tinerii bărbați”, vorba Virginiei Woolf) contemplă întâia oară Marele Necunoscut, sunt tot cei care ceartă personajul că ar face bine să pună mâna pe par, că e un fătălău, că mai bine s-ar apăra, anulând însuși prilejul superbei contemplații?
Într-atât de obișnuită a devenit spurcarea, că societatea noastră, construită pe cultul jertfei, ca toate societățile, o admite drept formă legitimă de sacrificiu și deseori o pretinde ca preț. De câte ori nu se întâmplă ca un elev prea înzestrat să fie chinuit de profesori pentru a-și cenzura singur înzestrarea, ca un artist să își urâțească lucrarea pentru a nu stârni patimile altor artiști, ca un politician să își împăneze ideile de înjurături pentru a atrage simpatie? În definitiv, oameni cruzi și maligni ca Vadim Tudor există oriunde, dar nicăieri în maniera lui atât de căutat dezgustătoare de a fi crud și malign. Îmi amintesc înțeleptul sfat al diavolului bătrân către cel tânăr din cartea lui Tolkien: secretul de a cumpăra sufletul unui om e să îl faci să îl vândă pe nimic, pierzând și sufletul, și răsplata pe care o aștepta în schimb.
Iată enumerate răspunsurile întrebării din titlu. Fiindcă cei ce pot să le facă trebuie să accepte că opera și persoana lor trebuie desfigurate pentru a se înscrie în propria națiune. Și nu acceptă.
În călătoriile mele, niciodată nu am ascuns faptul că aș fi român, fiindcă nu am simțit că m-ar rușina. Nu, rușinea de a fi român am trăit-o doar aici, în țara mea, prin felul cum mizeria zilelor se lipește de spirit. Dar nu aș vrea să se înțeleagă că îi cred pe români mai puțin buni, mai puțin inteligenți, mai puțin demni. Nicidecum. Cele mai bune, mai frumoase și mai interesante persoane pe care le cunosc sunt români, dar poate și fiindcă români sunt și majoritatea cunoscuților mei.
Nu e adevărat nici că nu există măreție în societatea noastră. Dar, când sfera publică, singurul mediu în care filosofia, arta, buna guvernare și împărțirea dreptății pot trăi, e atât de calculat și de sârguincios contaminată, le ucide sau le obligă să migreze în viața particulară, în care sunt cel mult virtuți și nu filosofie, artă, bună guvernare sau dreptate. Acolo, în viața ascunsă a fiecăruia, există virtuți în pofida sau împotriva societății mai largi. Iar de aici deducem că societatea noastră e fie inutilă, fie periculoasă pentru ființa morală. Iar de aici deduc eu că, poate, nici nu ar trebui să fie.
Gabriel Miloia
1 note
·
View note
Text
Vladimir Putin, declarație HALUCINANTĂ! Ce acuzații aduce președintele Rusiei Statelor Unite
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Statele Unite au ca principal obiectiv de politică externă în zona Europei de Est să prevină orice încercare de apropiere între Moscova şi Kiev, informează TASS.
Vladimir Putin consideră că anumiţi politicieni din Statele Unite văd în apropierea între Rusia şi Ucraina o sursă de ameninţare, potrivit Mediafax.
“Filosofia din spatele politicii…
View On WordPress
0 notes
Text
Nicuşor Dan: Locul Gabrielei Firea e la prezidiul PSD, nu la Primăria Capitalei
0 notes
Text
New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro
New Post has been published on http://bit.ly/2sbNd0W
Participarea secretarului de stat Alexandru Victor Micula la ceremonia de deschidere a programului “Security in the Black Sea Region: Shared Challenges, Sustainable Future”
Secretarul de stat Alexandru Victor Micula a participat la deschiderea programului “Security in the Black Sea Region: Shared Challenges, Sustainable Future (SBSR)”, organizat sub patronajul Preşedintelui României de către Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”, în parteneriat cu Harvard University și Universitatea Naţională de Informaţii a Statelor Unite ale Americii. În cadrul ceremoniei de deschidere, secretarul de stat Alexandru Victor Micula a menționat că regiunea Mării Negre este caracterizată de numeroase paradoxuri: “o regiune în care «revoluțiile colorate» au fost urmate la scurt timp de conflicte armate, unde riscurile clasice la adresa securității coexistă cu cele noi – de tipul amenințărilor hibride, o regiune a cărei instabilitate are largi implicații geopolitice”. De asemenea, oficialul MAE a reamintit de perioada de după prăbușirea URSS și încetarea Războiului Rece, când regiunea Mării Negre „a încercat să se reinventeze” și “să se transforme într-un model de cooperare regională autentic”. Inițiativele diversificate de cooperare politică şi economică au fost însă subminate de evenimentele petrecute după 2008, an care a marcat reapariţia evoluţiilor conflictuale deschise în regiune. Arătând că o continuare a actualelor tendințe de adâncire a liniilor de demarcație în Marea Neagră între societățile democratice și regimurile autoritare, de accentuare a militarizării regiunii, de erodare a suveranității naționale și multiplicare a traficului ilegal de ființe umane, droguri și arme nu poate conduce decât la “afectarea serioasă a securității și a stabilității continentului european, dar și a intereselor transatlantice”, oficialul MAE a făcut apel la o acțiune concertată a comunității euro-atlantice în direcția consolidării propriei securități, dar și pentru sporirea rezilienței vecinilor estici. În acest sens, secretarul de stat Alexandru Victor Micula a subliniat că “prezența NATO trebuie să fie una solidă, bazată pe o viziune pe termen lung și integrată cu alte eforturi aliate relevante, în scopul întăririi apărării și descurajării pe întreg flancul estic”. De asemenea, este importantă “sprijinirea activă a partenerilor din regiunea Mării Negre – R. Moldova, Ucraina si Georgia, cu accent pe dezvoltarea capacităților naționale de apărare, ca o investiție pe care o facem pentru prevenirea deteriorării situației regionale de securitate”. Oficialul MAE a arătat că, la rândul său, UE trebuie să joace un rol important în viitor, prin multiplicarea „demersurilor de a răspunde nevoilor concrete ale partenerilor estici, de a contribui la sporirea rezilienței acestora și de a-și comunica mai bine rolul și sprijinul pe care îl poate oferi”. Informaţii suplimentare: În perioada 28 mai – 2 iunie 2017, Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”, organizează cea de-a treia ediţie a programului de formare cu participare internaţională “Security in the Black Sea Region: Shared Challenges, Sustainable Future (SBSR)”, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Harvard şi Universitatea Naţională de Informaţii a Statelor Unite ale Americii. Desfăşurat sub înaltul patronaj al Administraţiei Prezidenţiale a României, SBSR preia şi dezvoltă filosofia, misiunea şi obiectivele programului regional Black Sea Security, iniţiat de Harvard University acum 17 ani.
0 notes
Text
Ca urmare a clipului Taxi iarăși am avut neplăcerea de a auzi cele mai semidocte, stupide, veninoase și pline de ură, clișeistice și false argumente ale credincioșilor ortodocși. Unul din cele mai rezistente este acela că temelia culturală și identitară a poporului român e Biserica Ortodoxă. Din păcate este adevărat acest lucru. Spiritul mioritic, resemnarea, obediența și umilința, conservatorismul tâmp, ruralitatea extremă, analfabetismul, corupția endemică, rezistența la nou și la modernitate, filosofia de viață perdantă, lipsa de respect de sine sunt rezultatele coabitării poporului român cu biserica ortodoxa. Iar România de azi, România modernă de azi a apărut tocmai datorită reacției bugheziei liberale din secolul al 19-lea împotriva Bisericii. România modernă nu a apărut datorită Bisericii ci ca reacție ÎMPOTRIVA ei! Până și Unirea mică a lui Cuza s-a făcut împotriva opoziției bisericii moldovenești (pro-rusă). Tot ce a însemnat decadent, lipsă de educație, corupție, aroganță și lux în sec. 18 și 19 a avut legătură cu Biserica ortodoxă. Deși era singura instituție care avea acces la cultură, în secolele menționate cel puțin jumătate din clerul mărunt era analfabet. Mai marii ierarhi erau putred de corupți. Puținele școli bisericești, precum cea menționată de Ion Creangă în Amintiri erau cazuri rare și se datorau entuziasmului unor preoți inimoși-mult prea puțini. Puținele spitale mănăstirești erau ridicate din inițiativa unor boieri luminați, umblați prin occident. Ridicarea identitară și apariția conștiinței de sine a românilor s-a datorat unor greco-catolici (Școala Ardeleană), a unor atei și masoni – pașoptiștii și unui rege de cultură catolică. De când statul a fost secularizat de influența nefastă a Bisericii ortodoxe, România a prosperat. După aceea, când Biserica ortodoxă s-a implicat din nou în societate a făcut-o colaborând cu extrema dreaptă sau cu comunismul. Azi se implică în mod pervers în politică și în indoctrinarea copiilor noștri. În prezent BOR – Maica Românismului! este cel mai mare proprietar de monumente istorice de care - desigur - își bate joc. Sute și sute de biserici de lemn au dispărut în ultimii 25 ani. Unele au fost salvate de entuziasmul unor fundații care n-au nici o treabă cu religia sau credința. Puținele biserici-monument restaurate în anii din urmă au fost restaurate cu bani de la Stat sau din străinătate, deoarece BOR își păstrează averile doar pentru buncăre noi și mari de beton, nu de rahaturi mici și vechi, de lemn. În prezent BOR păstorește direct sau prin neimplicare tot felul de fundații care promovează ura, fundamentalismul, autohtonismul-izolaționist și alte direcții de gândire extremist-medievale, deseori profund anti-naționale (vezi siturile ortodoxo-pro-putiniste). Rușine BOR!! Să nu mai întrăznești să te lauzi că ai contribuit la formarea morală și culturală a acestui popor. Tot ce înseamnă rămânere în urmă, sărăcie, lipsă de educație, corupție, superstiții la acest popor ți se datorează. Nu există un spirit românesc necâștigător. Există doar o Biserică-Frână care i-a păstrat pe români în evul mediu până în pragul modernității. Dovadă românii ardeleni care au acceptat catolicismul și care s-au ridicat în decurs de 1-2 generații...
--
Dacă vreți să căutați bibliografie despre răzmerița ortodocșilor din Ardeal condusă de ieromonahul sârb Sofronie cu important sprijin rusesc de la Ecaterina cea Mare și din Serbia este destul de greu. Eu am adunat materiale destul de modeste, multe din interbelic. Propaganda ortodoxa a fost de zeci de ani teribilă... Ar trenui scrisă o carte groasă numai despre falsificarea istoriei bisericilor romanesti din Ardeal. E o propagandă groaznică!!
--
Multe chestii de care vb sunt false sau prost înțelese. A -Hai să nu vorbim de Bizanț, căci comparăm mere cu pere. Tu compari secolele 10, 11, 13 cu Europa secolului 21? Ce argument tâmpit mai și ăsta? Oricum Bizanțul a dispărut pe mîna lui, iar ortodoxia lui a contribuit într-o bună măsură la prăbușirea lui. Înțeleg că grecii de azi sunt urmașii lor direcți, da? Și sârbii și bulgarii... Ce au în comun aceste state azi, în afară de ortodoxie? Cumva un retard cultural și economic? Tu îmi dai exemplu Bizanțul spre a îmi argumenta că BOR de azi e ok? Penibil! B -Strălucirea țaratului rus din sec al 18-lea? Hai să mori tu!! Această strălucire s-a datorat occidentalizării armatei sub Petru cel Mare.. Ai înțeles? OCCIDENTALIZĂRII!!! Că a construit Sankt Petersburgul după modele OCCIDENTALE??? De ce nu după modele vechi rusești! Cu toate astea mujicul a rămas tot jalnic, bătut cu cnutul și analfabet ca în toate țările ortodoxe. De ce o fi apărut bolșevismul acolo? De bine ce o duceau rușii în cea mai bună lume pravoslavnică! C -Dacă am fi fost catolici ne-am fi integrat în ungurime... Hai să mori tu, din nou! Dar slovacii și croații n-au făcut parte din regatul maghiar? Și erau catolici! Chestia asta cu ortodoxismul care ne-a păstrat ființa națională e un bullshit ! Super-fals! Dacă toți românii din Ardeal ar fi fost catolici, ungurii s-ar fi românizat, nu invers! D -”Să fi pro-Rusia nu este nimic retrograd sau rău ”- Nimic de comentat... E-Majoritatea românilor NU VOR CATEDRALĂ. Nu s-a făcut referendum. Dacă românii sunt majoritar ortodocși nu înseamnă că-s obedienți la abuzurile BOR. Dar nu îi întreabă nimeni. Politicul cu BOR au format un cartel mafiot foarte greu de distrus... E – Tabăra contestatarilor e mai disperată și plini de frustrare fiindcă deși sunt mai educați, deși participă cu cei mai mulți bani la economia acestei țări se văd sufocați de prostie, bigotism și răutate... Oricum raporturile sunt profund inegale, iar lucru ăsta te disperă și te face să te simți captiv într-un stat fundamentalist-religios, în care orice critică la adresa abuzurilor BOR este aspru pedepsită.
--
Prin tradiție, Biserica Ortodoxă nu se implică în social precum catolicii sau protestanții. De aia ortodocșii nu au prea făcut nici scoli sau universitati, nici azile sau spitale, nici biblioteci sau orfelinate . Teologia ortodoxă se concentrează exclusiv pe mistică, rugăciune și pe mântuirea sufletelor. Pe ei nu îi interesează lumea asta ci cealaltă! Si de aceea nu se implică de loc social.. E drept că pe clerici îi interează binele personal dar asta e alta discutie..
--
Aveti dreptate punctual. Biserica ortodoxa din Ardeal s-a mai luminat în sec al 19-lea sub presiunea vremurilor. Dar per ansamblu, prestația în tot sec 18 si 19 a bisericii ortodoxe romanesti din Ardeal ca indrumatori culturali si spirituali ai poporului a fost extrem de modesta. Lasand deoparte cativa lideri de marca precum Șaguna, nivelul cultural și moral al clerului ortodox era in mult prea multe cazuri nepermis de jos. Exista numeroase mărturii din sec 19 despre modelul ingrozitor pentru enoriasi pe care il reprezentau popii români ortodocsi. Este evident ca erau si oameni dedicati, ”cu har” cum se spune, dar acestia erau exceptii. De vina era insasi conceptia ortodoxiei fata de misiunea ei spirituala. Dar deja e o discutie prea complicata.
0 notes
Text
New Post has been published on Ziarul tau online
Dîncu, despre întâlnirea din casa lui Oprea: Cred că n-are sens această discuţie
Sociologul Vasile Dîncu consideră că o discuţie despre prezenţa sa la întâlnirea din casa fostului vicepremier Gabriel Oprea în noaptea alegerilor din 2009 "nu are sens", precizând că a fost acolo "la un prieten". "Eram profesor, m-am dus la un prieten. Despre asta să vorbim? De asta să vorbim noi la televizor? Cartea mea neagă tocmai chestiunea asta: să nu vorbim despre filosofia nimicului. Asta cred că n-are sens. Pur şi simplu cred că n-are sens această discuţie", a declarat Dîncu, prezent la lansarea cărţii sale "Politically Incorect". Întrebat despre sondajele de opinie, de exit-poll-urile care au circulat în acea zi, el a menţionat că scrie într-o carte despre acest lucru. 'Scriu într-o carte despre asta, o să public toate sondajele care s-au publicat atunci, în campanie, toată dinamica din primăvară până-n toamnă, ca să zic aşa (…) şi tot ce s-a întâmplat din perspectiva sociologică a ceea ce ştim noi ceilalţi. El a refuzat să se pronunţe în legătură cu aşa-zisa "fraudare a alegerilor". "Nu pot să mă pronunţ. N-are rost să spun lucruri de care ştie toată lumea", a spus Dîncu. Referindu-se la campania din 2009, sociologul a precizat că a lucrat la o carte consacrată acestui subiect. "Timp de vreo patru ani de zile am lucrat la o carte care se numea 'Războiul total al politicii; Despre campania din 2009'. Voiam să fie un exerciţiu pentru studenţii mei: teorie şi practică. Am adunat zeci de mii de pagini, transcripturi de emisiuni şi toate aceste lucruri, inclusiv marile contradicţii care au existat în timpul campaniei, despre fraudarea alegerilor şi despre toate celelalte lucruri şi am lăsat – la un moment dat erau atâta date, scrisesem câteva mii de pagini – acum m-am apucat din nou de proiect. O să-mi spun părerea în două trei luni într-o lucrare monumentală despre campania din 2009, campania electorală din punct de vedere sociologic şi despre ce s-a întâmplat atunci", a spus Dîncu. În opinia acestuia, "în strategia noastră generală, ar trebui să facem, de exemplu, comisii mai degrabă pentru riscurile viitoare pe care le are România în zona economică ori zona de securitate". "Să facem comisii despre riscul acesta al transformării noastre într-o ţară fără intelectuali sau o ţară fără medici, asta ar fi lucruri mult mai importante", a spus Dîncu. În opinia acestuia, comisia parlamentară dedicată alegerilor din 2009 are scopuri "care ţin mai mult de politică decât de ceea ce-ar avea nevoie societatea în acest moment". "Dar Parlamentul este suveran şi mi se pare că el poate să facă ceea ce consideră în acest sens. S-ar putea să aibă semnificaţie, dar nu ştiu ce rezultate poate avea. Că de semnificaţie ar putea să fie importantă din punct de vedere politic, dar nu ştiu dacă vor putea să aibă rezultate după ce nu mai există alte elemente", a încheiat Vasile Dîncu. AGERPRES
Sursa articol jurnalul.ro
, sursa articol https://blogville.ro/dincu-despre-intalnirea-din-casa-lui-oprea-cred-ca-n-are-sens-aceasta-discutie/
0 notes