#Dem Rădulescu

[stiri-noi]

Fiica lui Dem Rădulescu, dezvăluire emoționantă la 20 de ani de la moartea tatălui ei: „El, în afară de meserie și de noi, nu avea nevoie de nimic altceva”

Fiica lui Dem Rădulescu, Irina, a primit de la tatăl ei nu doar moștenirea genetică, ci și pe cea artistică, îmbrățișându-i profesia. La 20 de ani de la trecerea în neființă, actrița a rememorat cu emoție momente din viața lor împreună.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Fiica lui Dem Rădulescu, actrița Irina Rădulescu, a rememorat recent, cu emoție, viața ei alături de cel care i-a insuflat dragostea pentru actorie, povestind ce a însemnat pentru ea să fie fiica unuia dintre cei mai mari actori ai României.

Citește și: Anna Lesko recunoaște că este o mamă exigentă: „Sunt învățată cu educația strictă a părinților mei și fac militărie cu el”/ EXCLUSIV

Cel mai bun rol al lui Dem Rădulescu

Născută într-o familie de actori – Irina este fiica lui Dem Rădulescu și a actriței Adriana Șchiopu – Irina a urmat aceeași carieră, părinții săi fiind o adevărată inspirație pentru ea, dar a mărturisit că cel mai bun rol al părintelui ei a fost cel de tată.

”După ce tata n-a mai fost, asta a fost bucuria, de a-l redescoperi ca actor pentru că în primul rând el a fost tata. Și a fost cel mai bun rol al lui! Apoi l-am descoperit ca actor și a fost un mod de a crea o punte între mine și el, care nu mai era fizic. 

Nu e un moment trist, e un moment binecuvântat că după 20 de ani încă este lume care când aude de el se uită la mine ca la Sfintele moaște, deși eu n-am niciun merit, și este cea mai mare binecuvântare că acest om a lăsat ceva în urma lui”, a mărturisit fiica lui Dem Rădulescu la Antena3.

Citește și: Mircea Badea, mesaj dur pentru bătăușa din Târgu Jiu, care a agresat și umilit o fetiță de 13 ani: „Merită pedeapsa cu moartea!”

Fiica lui Dem Rădulescu: „Un om extraordinar de sensibil”

Irina a mărturisit că tatăl ei, acasă, nu era „tata-instituția”, ci un părinte obișnuit, care, în copilărie îi desena fiicei sale hărți la geografie și a cărui bucurie erau soția și fiica lor, făcută la a doua tinerețe

”Tata era foarte bucuros cu noi, cu mine și cu mama. El în afară de meserie și de noi nu avea nevoie de nimic altceva. Se bucura cu noi. Era atât de fericit și de împlinit în momentele cu noi(…). Un om extraordinar de sensibil” , a spus fiica lui Dem Rădulescu pentru sursa citată.

Vezi galeria foto Arrow_read_more

Nu a trăit în umbra părinților

Chiar dacă s-a născut în familia unor actori de calibru, Irina, care a urcat pe scena teatrului în 2008, dar și-a făcut debutul în lungmetraj abia anul acesta, cu filmul Urma, s-a bucurat de toată susținerea lor. Fiica lui Dem Rădulescu a mărturisit că nu a simțit niciodată presiune din cauză că a fost fiica unor actori celebri.

„Părinții mei au avut această calitate de a fi echilibrați. Adică de a găsi calea de mijloc. Mi-au oferit o educație multilaterală, astfel încât eu să mă duc către ceva mai serios… Nu că actoria nu e o meserie serioasă, e un fel de a zice. În momentul în care m-am decis să devin actriță am avut susținerea necesară. Cred că niciun părinte responsabil nu-i spune copilului: „Fă-te, mamă, actor” că mergi la sigur, dar dacă copilul simte o chemare, atunci trebuie să-l susții că, până la urmă, de aceea e copilul tău și de-aia ești părinte”.

Nu am simțit vreo presiune, dar a fost meritul alor mei pentru că, de mică, m-au tratat ca pe un individ liber, cu talentele lui, cu calitățile lui. Știam că intru într-o lume unde ei sunt cunoscuți și au avut interacțiuni puternice, dar am luat lucrurile ca atare. Nu am vrut să mă încarc cu lucruri inutile și să iau ca atare toate aspectele vieții”, a declarat fiica lui Dem Rădulescu pentru Libertatea.

Foto: Facebook, Libertatea

[mariancojanu]

Seară de film - Telegrame (1959)

Seară de film – Telegrame (1959)

Pentru că viața chiar e frumoasă, indiferent de încercările prin care trecem, mariancojanu.blog va propune o seară de film, un film de excepție.

Telegrame (1959) Regia: Gheorghe Naghi Actori: Grigore Vasiliu Birlic, Alexandru Giugaru, Carmen Stănescu, Dem Rădulescu, Mihai Fotino.

Cu un an inainte de sfarsitul veacului trecut, partidele politice ale Romaniei se pregateau de alegeri. Costachel…

[dzho-continental]

Zgarbeata iftodie sa traiti ! Dem Rădulescu

[newlife4lumi]

Pe regretatul Dem Rădulescu îl știe toată lumea, dar nimeni nu-și mai amintește de fiica lui. Uite cum arată acum Irina http://bit.ly/2L4F0XW

[news24hrou]

Cum l-a refuzat prima iubire pe Dem. Rădulescu: „Dacã e Bibanu, nu vreau sã îl cunosc, ãsta cine ştie ce vrea sã-mi facã” Oamenii de rând îl consideră geniul absolut al comediei românești. Studenții care i-au trecut prin sălile de curs spun că a fost un profesor perfect. Femeile din viața lui spun că era un cuceritor fără pereche fără să facă niciun efort. La fel ca pe scenă. Totul venea natural! https://ift.tt/2Ub3W52

[turistprinro]

Acest oraș a dat României oameni celebri, cum ar fi inginerul Gheorghe I. Lahovary, actorii Dem Rădulescu și Alexandru Papadopol, sculptorii Kurtfritz Handel, Emil Gaghel, dar și Nicolae Manolescu, academician, critic literar, editorialist, eseist, istoric literar, politician, Gabriel Liiceanu, filozof și scriitor și mitropolitul Bartolomeu Anania. În acest oraș, marele voievod Mircea cel Bătrân a semnat documentul de atestare a județului Vâlcea la 8 ianuarie 1392, fiind primul județ atestat documentar. Râmnicu Vâlcea era oraș domnesc așa cum spune un document al domnitorului primei uniri a provinciilor românești, Mihai Viteazul, care numea orașul astfel:„orașul domniei mele la Râmnic”. Istoria acestui oraș este strâns legată de prezența unor mari figuri ale României, așa cum arată numeroase documente: Doamna Chiajna, Constantin Brâncoveanu, Pătrașcu cel Bun, Radu cel Frumos.

Casa Vlahilor, Râmnicu Vâlcea

Acest oraș a fost sursă de cercetare și descoperire, pentru noi, Turist prin Romania, timp de o săptămână, când am devoalat frumusețea dar și importanța orașului Râmnicu Vâlcea în istoria românilor. Gazda noastră a fost Casa Vlahilor, locul unde a fi dedicat clienților înseamnă pasiune pentru calitate și excelență. Situat într-o zonă liniştită a orașului Râmnicu Vâlcea, Casa Vlahilor oferă cazare şi masă în restaurantul propriu, în condiții excelente.

Casa Vlahilor, Râmnicu Vâlcea

Casa Vlahilor are 16 camere cu băi proprii, aparate de aer condiționat și minibar. Camerele, duble sau triple, au mobilier modern, minim necesar pentru confortul turistului, sunt aerisite și impecabil de curate. Camerele sunt spațioase și confortabile, accesoriile asigurând o atmosferă relaxantă: perdelele fine de voal, tonurile de maro ale mobilei în contrast cu albul imaculat al lenjeriei. Internet wifi gratuit este la dispoziție peste tot în clădire. Casa Vlahilor are parcare unde mașina ta este în siguranță.

Cameră în Hotelul Casa Vlahilor, Râmnicu Vâlcea

Condiţiile excelente de cazare și curățenia sunt doar jumătatea vizibilă a ofertei Casei Vlahilor, cealaltă jumătate fiind, de asemenea, la fel de importantă: ospitalitatea. Personalul Casei Vlahilor este instruit să fie acolo pentru tine și, discret, să te servească pentru ca, tu, clientul lor să ai parte de tot confortul.

Cameră în Hotelul Casa Vlahilor, Râmnicu Vâlcea

În restaurantul Casei Vlahilor se organizează aniversări şi petreceri private și în aceeași măsură se pot servi micul dejun, prânzul sau cina ca și turist cazat în pensiune. Meniul pentru turiști este bazat pe preparate din bucătăria tradiţională românească dar și pe cea internaţională.

Restaurant Casa Vlahilor, Râmnicu Vâlcea

Meniul pentru evenimente este bogat în preparate pregătite în restaurantul Casei Vlahilor şi este personalizat în funcţie de dorințele clienților. Atmosfera de petrecere este asigurată de o formaţie care încinge spiritele cu muzică de calitate.

Restaurant Casa Vlahilor, Râmnicu Vâlcea

În meniu tradițional românesc, bogat și variat, sunt pe listă următoarele: platou cu scăriță de porc, bulz tradițional, varză călită cu cârnați, carne la garniță. Preparatele din carne ale restaurantului Casei Vlahilor sunt însoțite de gamă largă de vinuri de origine controlată.

Cuptorul pentru prepararea pizzei – Restaurant Casa Vlahilor, Râmnicu Vâlcea

Restaurantul Casei Vlahilor așteaptă în fiecare zi clienții cu preparate din bucătăria internațională: diverse sortimente de pizza, coaptă în cuptorul cu lemne, pentru o savoare autentică. Servirea mesei se poate încheia cu un desert autentic.

Terasa Restaurantului Casa Vlahilor, Râmnicu Vâlcea

Ca și client al Casa Vlahilor poți alege să servești masa cu familia sau prietenii pe terasa restaurantului, amenajată în stil rustic.

Orice ai alege, ca și turist sau client al Casei Vlahilor, poți fi sigur de calitatea ridicată a serviciilor personalului.

Articol scris de Adriana Roman

Fotografii de Adrian Satmaru

Galerie fotografii Casa Vlahilor

Casa Vlahilor, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea Acest oraș a dat României oameni celebri, cum ar fi inginerul Gheorghe I. Lahovary, actorii Dem Rădulescu…

[kateellawolf]

născut din dicteu ceai covski

(toată viaţa l-am scris cu ,,sch’’, ok?)

măreţia lui Tschaikovsky nu se compară la fineţe roşu e culoarea MEA viva la Rusia! o, ce subţire e totul păsările cu ciocurile dezmembrate porumbel întors pe dos rahat de sânge îmi duioşie ce lin am mijit Meisner ochi umezi iubesc pe lumini stradale la Paris cu tine un e-mail şi un câine Marea Speranţă pix de flux al trişării conjugale tango de vals cal de lup şah de joc şi beau un whiskey dansez cu Django pe Pulp lugubră sună a languroasă ieri era o viaţă anostă azi e un deliciu subtil unde a dispărut Dem Rădulescu ce mai râd la TVR Brâncuşi e Nietzsche  unde a dispărut şi Dostoievski dansează toţi în capul meu cu Anna Karenina şi o fut pe sub fustele lungi fori şi fiori şi flori flori flori urca urcă oh testează-mă vreau să fiu câinele tău ling patima ling limba arsă de sudoare de peşte untură vreau un copil sau şapte ca piticii lu’ aia Disney Bambi sunt o mică căprioară strâmbă ai uitat de mine vino să mă iei din umbre strâmbe uite uite ce nopţi trandafirii candoare ce pantofi cu tocuri ascuţite ţipete de boi de pătrunjel turnat în cafenele desculţe  de atâta aer mort şi copt fac poezie dadaistă jucăm un vals vienez eu ştiu nimic dar alţii ştiu şi mai nimic nu mă epilez pe mână Frida Kahlo ????????????? pictez ca un hoţ măcelar şi îmi cer pretenţiile de la călugării din deşert pârţ de cal în smoală de vaci  ca brânza urăsc lactatele sperma nu nu dorm nopţile ca un lebădoi ascuţit un pic şlefuit aş da drumul la sirop cred în Chaplin şi MJ totul a murit s-a dus inul şi bumbacul şi Tara lui Scarlett Armstrong plângi nişte apă la pian de coardă să mă ţii în aer curg imagini cu nori ca nişte peşti cu decolteu

arcuşul de vioară sau urcuşul de vioară?

am plisc de gând şi munţi de sare albul ochiului se numeşte sclerotică de ce nu sclepornografică? terra e o planetă ursuză Bukowski rimează cu Tschaikovsky te-aş călca pe faţă până ţi-aş sfâşia pielea de pe tot tot tot ţi-aş scoate ochii aş purta inele nume proaspete am în cap şi tot apar parcă fac hip-hop aici dar ce zic n-oi fi 2pac ce mama pizdii floarea iepuraş ce dulce fata asta nu sunt lesbiană imbecililor să mă pupaţi în cur am nervi acum nu sunt nu sunt schizofrenică am discernământ ziceai aia din Blue Velvet sexoasa nebună  poate sunt şi eu dusă cu pluta sau dusă cu zăhărelul  beau aş muri c-o damigeană  drecu e dracu ţăran cu bască pe cap cu pătrăţele carouri careu de vals titanic vals ce sarmisegetuze îs multe fete pe lumea asta iubita nimănui sunt

m-am logodit cu Iisus ce să-i faci dacă am standarde înalte

a fuma excesiv se numeşte dragon de artă e oribil să îmi doresc să mă schilodesc  vrei tu asta? să fim costelive mârţoagă ziua mea preferată e marţi sau o fi duminică mi-ai scris acum mult timp numele meu real e... ce romantică am fost şi ce târfă am ajuns am pe glezne urmele tale încă mai ştii când nu îmi dădeai drumul depărtările sunt demoni de metal cu gust de caca nu ştiu ce gust are  dar ştiu ce consistenţă suavă ca la Baudelaire Doamne să am un copil pentru care eu să fiu lumea toată să fie dependent de mine!!!!!!! am citit mult pe lumea asta de aia sunt aşa de proastă ba nu că ştiu de viaţă ehei  ce credeţi voi măi vertebrelor măi paris pari par pa pa pa pa passionnement ah ce poezie păsăreală vioara asta Stradivarius Jeni Acterian e minciuna mea eu sunt nemulţumită şi neînvinsă dar nu de neînvins ca Medicis lui Balzac eu pot s�� nasc un porumbel candid semiramida lui Voltaire eu se învârte totul scriu mai atre ascult violentă şi violată  pumni arşi fuga ce fugă e vioara asta Dracu!

[ionutdragu]

Irina Rădulescu, fiica lui Dem Rădulescu, debutează în cinema cu rolul din Urma

Irina Rădulescu, fiica lui Dem Rădulescu, debutează în cinema cu rolul din Urma

Filmul Urma, în regia lui Dorian Boguță, intră în cinematografele din România din 6 martie și aduce un nume nou pe marele ecran: Irina Rădulescu, fiica regretatului actor Dem Rădulescu. Actriță talentată de teatru, Irina (33 de ani) se află la primul rol într-un film românesc. A copilărit printre artiști, mama sa fiind actrița Adriana Șchiopu, a debutat în teatru la doar 7 ani, a apărut în…

[rudyroth79]

Știri: Program de teatru tv (30 martie, 1 aprilie 2020)

Teatrul Național de Televiziune se vede 7 zile din 7 pe TVR 3. Iată care este programul difuzărilor de astăzi și mâine, 1 aprilie 2020:

Marți, 31 martie 2020 Ora 14.00 – reluare Muzicanții din Bremen. Detalii, click aici.

Ora 20.00 – Casa de Producţie a TVR vă propune un spectacol de teatru din Arhiva de Aur a Televiziunii Române: Titanic vals de Tudor Mușatescu. Regia artistică: Dinu Cernescu. În…

[johnny-em]

Dem Rădulescu - Despre Fericire

Dem Rădulescu – Despre Fericire

Dem Rădulescu – Despre Fericire

    In Memoriam: DEM (1) de Eugenia Vodă sursa: România literară

Dem Rădulescu a fost un actor de comedie prea mare pentru lumea în care a trăit. Dacă înainte aşa-zisele noastre comedii cinematografice şi scenariile aferente aveau limitele de rigoare, după ’89 acest mare actor în plină forţă creatoare…

[melidonium-revista-de-cultura]

Dialog între Ion Aldeniu și Marin Ifrim (III): ,,Mi-ar fi plăcut ca, la Buzău, să existe o academie de teatru !”...

Dialog între Ion Aldeniu și Marin Ifrim (III): ,,Mi-ar fi plăcut ca, la Buzău, să existe o academie de teatru !”…

Ion Aldeniu: Care e primul actor pe care l-ați văzut ”în carne și oase”?

Marin Ifrim: Dem Rădulescu. La Brăila. Aveam vreo 14 ani și, chiar în centrul orașului, la capătul dinspre Dunăre al Bulevardului Republicii, așa era denumit atunci, a oprit, exact în dreptul meu, un microbuz din care a coborât marele Dem Rădulescu. Era în halat și în papuci, de parcă ar fi ieșit din dormitor. Pentru mine,…

[7estiasi]

Ministrul Florin Iordache, ironizat într-un videoclip cu replici din filme lansat de TVR1

Ministrul Florin Iordache, ironizat într-un videoclip cu replici din filme lansat de TVR1

Echipa unei emisiuni de la TVR 1 a lansat un videoclip în care ministrul Justiţiei este ironizat prin intermediul unor replici din filme româneşti rostite de actori celebri, precum Toma Caragiu, Amza Pellea, Puiu Călinescu şi Dem Rădulescu, în care este reluată în buclă expresia ”Altă întrebare”, adresată de Florin Iordache jurnaliştilor prezenţi la o conferinţă de presă, potrivit News.ro.

Materi…

[vrajitorul]

Cum arată fiica regretatului actor Dem Rădulescu. Irina este de o frumuseţe ieşită din comun

Cum arată fiica regretatului actor Dem Rădulescu. Irina este de o frumuseţe ieşită din comun

Dem Rădulescu a fost unul dintre cei mai iubiţi comedianţi ai cinematografiei româneşti, marele actor jucând în zeci de filme şi scenete umoristice extraodinare. Maestrul s-a stins din viaţă în anul 2000, în urma unui infarct. În urma lui a lăsat o fată, pe Irina, care a crescut sub lumina reflectoarelor şi acum are o carieră artistică înfloritoare. Actriţa la Teatrul Mic din 2008,…

[news24hrou]

Alexandru Bindea, o viaţă ca un film! "Dem Rădulescu m-a picat de două ori la admiterea la teatru!" Simpatic, mereu vesel, pus pe glume şi bancuri, Alexandru Bindea este un actor cu „lipici” la public, chiar dacă nu a avut mari roluri în filme şi nici nu a apărut în multe emisiuni TV. Înainte de a deveni actor a fost şofer de taxi, iar Dem Rădulescu l-a respins de două ori la admiterea la facultatea de teatru! https://ift.tt/2pB1jsm

[jurnalbucuresti-blog]

New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro

New Post has been published on http://bit.ly/2i0r7v1

Revista Art-Emis Academy : Al treilea „Stalingrad” al României

Ion Maldarescu

La 9 mai 1945, presa anunţa că s-ar fi pus capăt celui de-Al Doilea Război Mondial. Fals! Şi-a schimbat doar „ecusonul” şi uniforma, trecând de la starea „Hot War” la cea de „Cold War”, care a durat peste patru decenii. 1989 a fost un an de graniţă, un punct de plecare într-o nouă formă a maratonului sfârşitului de secol al XX-lea şi începutului celui de-al treilea mileniu al „erei” ciudate. Pentru România a însemnat momentul catastrofei naţionale, debutul dezastrului şi al cedării independenţei. A urmat războiul de agresiune împotriva federaţiei Iugoslaviei şi acel 11 septembrie 2001 american (versiunea actualizată a atacului japonez de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941). Atunci, după Malta, s-a marcat un reper major în programul „Skull & Bones 322″ (în spatele căreia sunt aliniate „Scroll & Key”«Sulul şi cheia», „Book & Snake” «Cartea şi şarpele», „Wolf’s Head”«Capul de lup», „Eliahu” şi „Berzelius”) şi declanşarea de către S.U.A. a terorismului şi a asasinatelor ca politică de stat. Afganistan, Irak, Egipt şi Libia au fost ţinte-victimă. Terorismul contra „terorismului” a desconspirat, complicata stare de „Hibrid War”, în care a fost adusă omenirea, oferindu-ne un posibil răspuns la celebra întrebare „Qvo vadis?”. După masiva „migraţie” din 2015, programată şi substanţial subvenţionată, urmările ciocnirii civilizaţiilor şi a culturilor nu s-au lăsat aşteptate: agresiuni, atentate, crime, asasinate în masă… Consiliul pentru relaţii externe al Statelor Unite preconizează că „în 2017 va izbucni o confruntare militară serioasă între Rusia şi un stat membru al N.A.T.O.”. Mânăstire-ntr-un picior, ghici ciupercă, ce-i ?”: revenirea la „Hot War” şi, contrar prevederilor art. 5 din Carta Atlantică, România se va afla din nou la intersecţia imperiilor, va rămâne pe cont propriu, şi, implicit, „acreditată” cu plata noilor oale sparte.

De la „secret”, la „discret”

Imediat după catastrofa naţională din decembrie 1989, escrocii politicianişti autohtoni s-au aşezat la masa de lucru cu jefuitorii externi şi cu exponenţii unei anumite organizaţii suprastatale, care a declarat trecerea de la statutul „secret” la cel „discret”… În anii postdecembrismului demolator, atât de tare s-au înmulţit „iniţiaţii”, încât astăzi nu mai poţi merge pe vreo cărare a României fără riscul de a călca într-un excrement de mason. Cineva ar putea întreba: care-i problema? La vremea respectivă, o replică pe măsură a dat-o Corneliu Vadim Tudor: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie: […] Scapă cât mai iute de masonerie!/ Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori/ Toţi sunt Mari Maeştri (în a trage sfori)./ Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele/ Plini de semne sacre şi de lanţuri grele. […] Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură/ Ei vor să răstoarne legile-n natură./ Funcţii şi onoruri aprig sunt vânate/ Prostul avansează doar pentru că-i «Frate». […]”. Deşi articolul 40 (4) al Constituţiei României, precizează fără echivoc: „Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise”, abuzivele încălcări sunt ignorate cu bună ştiinţă, inclusiv, construirea unui templu gigant în inima Ţării.

Este demolată identitatea noastră naţională şi tot ce înseamnă cultură şi tradiţie românească

Miniştrii stau la coadă să intre în Masonerie, organizaţie statutată de guvernul Năstase ca fiind „de utilitate publică” şi alimentată de atunci încoace, generos şi discret din banii publici. Ca şi antinaţionala instituţie I.N.S.H.R.-E.W., de altfel. În 1997, senatorul Radu Timofte avertiza: „Masoneria are tendinţa să ocupe toate funcţiile importante în Stat din România […] aceşti aşa-zis « fraţi » nu urmăresc altceva decât de a pune mâna pe tot ceea ce înseamnă putere în Stat aşa cum au reuşit în alte ţări. Mi-e teamă că vom ajunge într-o zi să fim conduşi numai de către cei care fac parte din organizaţii şi atunci s-a dus şi identitatea noastră naţională şi tot ce înseamnă cultură şi tradiţie românească” [1], iar Varujan Vosganian declara: „lojile masonice se orientează spre «zonele strategice» precum Guvernul sau Banca Naţională şi se constată şi un asalt asupra membrilor din guvern şi mai ales asupra angajaţilor B.N.R., indiferent de nivel”[2]. Sunt doar aspecte sumare ale aşa numitei vieţi politice şi sociale din România la începutul anului 2017. Par fără conexiune directă, dar…

De Bobotează, în locul Crucii aruncate în apă, se va practica rugăciunea cu faţa spre Masjid al-Haram şi altarul Kaaba din Mecca?

Dacă altădată se spunea că „Toate drumurile duc la Roma”, astăzi cărările tare încurcate duc la tastatura pupitrelor de comandă ale României unde, după 1990, au avut şi au acces, nu cetăţenii români merituoşi, dotaţi cu calităţi profesionale şi credinţă faţă de Neam, Ţară şi tradiţiile poporului român, ci marionetele alogene corupte şi şantajabile, gata să execute orice dispoziţie venită din partea superiorilor în grad sau poziţie. Educaţia, învăţământul şi Istoria Românilor au fost remodelate după interesele şi ordinele primite şi aproape eliminate din cursurile preuniversitare. S-au importat fel de fel de manifestări cosmopolite şi/sau păgâne, cu scop comercial, profund anticreştin şi antinaţional, gen „valentine’s day” şi „halloween”. Mai mult, au fost impuse în programele şcolare, concomitent cu eliminarea datinilor strămoşeşti. Aşa se face că în Ajunul Crăciunului lui 2016 sau de Anul Nou, „Leur-i Ler”, „Sculaţi, boieri mari”, „Florile dalbe”, „Steaua”, „Pluguşorul” sau „Sorcova” au luat calea tăcerii. Nu m-ar mira ca de Bobotează, în locul Crucii aruncate în apă, directivele de la Bruxelles să „recomande” niscai „felicitări de sezon”: dansul în jacuzzi exterior sau rugăciunea cu faţa spre Masjid al-Haram şi altarul Kaaba din Mecca. La trecerea dintre 2016 şi 2017, Televiziunea naţională a umplut ecranul cu obiceiuri evreieşti, iar pe cele româneşti, le-au cam făcut „uitate”. Unde sunt revelioanele de la TVR de altădată? Grigore Vasiliu-Birlic, Toma Caragiu şi „Şopârlele” lui, Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Elvira Godeanu, Ion Finteşteanu, Maria Tănase, Marin Moraru, Dem Rădulescu, Dida Drăgan, Amza Pellea, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Jean Constantin, Fărâmiţă Lambru, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Mihai Fotino… cu toţii sub umbrela neuitatului Tudor Vornicu au plecat, sunt amintiri. În locul lor a rămas pustiul postdecembrist cu silicoanele, fulgii, penele şi agramatismele care murdăresc sticla ecranelor şi gonesc plătitorii de taxă TV.

De 27 de ani, la cârma Ţării, stau agăţaţi ca iedera, paraziţii

În acest „Hibrid War” – mai degrabă război total -, pe harta României sunt aplicate etichetele: „colonie sub ocupaţie militară” şi „poligon de trageri”. Un fel de „No man’s land” sau, mai pe româneşte, ţara nimănui. Existenţa ca stat naţional a devenit incomodă şi incertă. Suntem înconjuraţi de ţări ostile: Ucraina, Bulgaria, Serbia, Ungaria! În fiecare zi, Istoria Românilor este rescrisă la comandă de neisprăviţii „rolleri” contemporani precum Lucian Boia şi asociaţii, servitori jalnici ai… numai Dumnezeu ştie cărui stăpân. După Stalingradul din 1942-1943 ne-am revnit, după „Stalingradul de la Dunăre” (trădarea regelui de la 23 august 1944) ne-au ocupat ruşii, acum o nouă bătălie la „Cotul Donului” se profilează şi este greu de estimat dacă după un al treilea „Stalingrad” mioritic România va mai exista. Cine să ţină piept adversarului când Armata României figurează doar ca denumire, iar de 27 de ani, la cârma Ţării stau agăţaţi ca iedera, paraziţii şi trădătorii de ţară?!

Grafica – I.M.

[mesagerulneamt]

Actrița Virginia Rogin este o interlocutoare cuceritoare. Am răscolit împreună prin desaga aducerilor-aminte. Povestește cu o bucurie fără margini despre tot ce o întrebi, dar, în principal, despre Buhalnița, locul său de naștere, unde se întoarce  cu drag aproape în fiecare vară. A jucat patru ani pe scena Teatrului Tineretului și spune că aici a trăit cea mai frumoasă perioadă a vieții sale.

– Cum este această revenire pe meleagurile nemțene pe care le îndrăgiți așa de mult?

Toată vara am stat în zonă, ca să zic așa. Am o casă de vacanță la Buhalnița, casa bunicii mele, pe care am refăcut-o, și, pentru că aici mi-e sufletul, îmi petrec toate verile când nu sunt prinsă cu vreun angajament. E tare frumos, indiferent de anotimp. Întotdeauna, inima mea tresaltă de plăcere și de bucurie când e vorba de Piatra Neamț, de Teatrul Tineretului. Când am ajuns ultima oară cu trenul la Piatra Neamț și am coborât în gară, mi-am și zis în gând: ”E mirosul de acasă!”. E un iz anume. Dumneavoastră nu-l știți, pentru că locuiți tot timpul aici. De la 7 ani am plecat cu familia la Bacău, unde am urmat și cursurile liceale, deoarece tatăl meu lucra în armată și se desființase raionul Ceahlău și l-au transferat în județul vecin. Fratele meu a fost pilot pe MIG-uri și s-a pensionat devreme și și-a făcut aici, la Buhalnița, o pensiune foarte frumoasă și se ocupă de turism. E un motiv în plus să-mi fie și mai drag să vin mai des în zonă. Am rude multe, verii mei sunt aici. Mormântul tatălui meu este la Almaș, unde am avut bunicii ceilalți. Sunt legată de Piatra aproape ombilical.

– Când ați simțit că v-ar plăcea să urmați actoria?

În liceu am simțit primii fiori. La Școala Populară de Artă din Bacău a existat un domn, Ioan Ghelu Destelnica, actor și profesor, și cu el am deprins primele taine ale actoriei. Foarte mulți artiști născuți în Bacău au fost formați de dânsul, Dumnezeu să-l ierte!

– Ați absolvit la clasa lui Dem Rădulescu, unul dintre cei mai mari actori ai României.

Dem Rădulescu era o altă persoană decât o știu oamenii din filme sau de la televizor. Ca pedagog, era extrem de serios, exigent… Sigur, râdeam și noi mult, pentru că harul lui nu rămânea la ușă și devenea altă persoană. Era interesant când îți arăta cum trebuie să fie Julieta, Desdemona, Zița sau Veta… te prăpădeai de râs. Am învățat foarte multe de la el. În primul disciplină, corectitudine. De la el știu că cel mai greu gen de jucat în teatru este comedia. Nu am avut modele, am furat câte ceva de la fiecare. Sunt actori care visează la cutare rol, eu nu am fost așa. Poate mi-ar fi plăcut să fac rolul din ”Vizita bătrânei doamne” sau să o joc pe Elisabeta a Angliei, dar, așa, pentru că m-ai întrebat, nu că sufăr sau că tânjesc în continuare după nu știu ce personaj.

– Să încercăm să dăm anii înapoi… Ați revenit în județul Neamț în 1977, ca  tânără absolventă încununată cu titlul de șefă de promoție.

Da. Era bătaie pe Teatrul Tineretului la vremea respectivă. Oriunde m-aș fi născut, aici aș fi venit. Pentru noi, tinerii actori, Piatra Neamț era, așa, ca o prelungire a Casandrei, studioul nostru de teatru. Aici era centrul universului – un teatru de avangardă -, aici veneau regizorii cei mai importanți, era o trupă incredibilă și se făcea un teatru serios.

– Ați avut un mare succes în spectacolele ”Nevestele vesele din Windsor” și ”Îmblânzirea scorpiei”, puse în scenă de regretații regizori Alexandru Tocilescu și Iulian Vișa.

Într-adevăr, au fost două spectacole excepționale. Pentru un teatru de provincie, unde știți că spectacolele nu pot ține ani de zile, vreo trei ani s-au jucat ”Nevestele vesele din Windsor”. A avut mare succes. Lumea venea și revenea. Oamenii doreau să-l vadă de ”n” ori. ”Îmblânzirea Scorpiei” s-a jucat mai puțin, eu am rămas însărcinată și am și plecat. Asta a fost rampa noastră de lansare. Nu stăteau actorii mai mult de 4 ani. Parcă Uritescu, Mitică Popescu, Constantin Ghenescu să fi stat mai mult. Pe atunci nu știam decât teatru-casă, casă-teatru. În teatru făceam revelioanele, în teatru erau nunțile, botezurile, în teatru m-am măritat, totul era în teatru. Aveam o bicicletă, mă duceam, peste pod, în Dărmănești, unde aveam garsonieră, și veneam repede, a doua zi, iarăși, la teatru. În patru ani, cât am jucat eu la Piatra Neamț, i-am prins directori și pe Cornel Nicoară, și pe Gheorghe Bunghez, și pe Emil Mandric.

– În ciuda aparențelor, ați declarat că sunteți o mare timidă și ați încercat toată viața să vă ”tratați”…

Da, am fost timidă, dar mi-a mai trecut cu vârsta. În fondul meu interior, însă, am rămas o mare timidă. Nu pot să spun că dau pe afară de curaj.

– Sunteți caracterizată ca o artistă complexă, care poate interpreta cu ușurință orice gen teatral.

În Buftea, mi se spunea actrița-cameleon. Nu mi-a fost greu, pentru că fac cu atâta bucurie și plăcere profesia asta, că, dacă m-aș mai naște o dată, tot asta aș vrea să fac. O fac cu o bucurie fără margini. Eu aș suferi enorm dacă n-aș mai putea să joc, Doamne, ferește, nu știu din ce cauză. Aș fi extrem de nefericită, cred că nici n-aș mai vrea să trăiesc. Cele mai frumoase roluri aici, la Piatra Neamț, le-am făcut, cea mai frumoasă perioadă a vieții mele aici a fost.

– Actorii sunt singurii oameni de pe pământ care trăiesc mai multe vieți, prin personajele pe care le joacă.

Este un mare noroc că avem această profesie. Știi de ce? În primul rând, pentru că putem surmonta aceste vremuri, putem evada, este fascinant să trăiești atâtea vieți și să te poți refugia în ele. E fascinant să fii actor, chiar dacă este greu. Eu mi-am început activitatea profesională odată cu începerea Festivalului de Teatru, din 1977. Am prezentat o parte din eveniment împreună cu Cristian Motriuc, de fapt, atunci, eram mai multe perechi de prezentatori. Vremuri irepetabile de bună seamă.

– Toți actorii care au jucat la Piatra Neamț au spus că aici au descoperit, în primul rând, sentimentul unei mari prietenii.

Nu numai al prieteniei. Aici am pus baza profesiei mele. Este exact ca atunci când naști un copil și este foarte important să stai cu el măcar primul an, ar fi ideal 2-3 ani, să-i pui tu baza din punct de vedere al sănătății pentru totdeauna. Așa e și cu meseria. Școala îți dă direcțiile, îți pune în brațe tehnica, talentul nu ți-l dă decât Dumnezeu, dar restul ține de muncă și de șansă. În meseria noastră, șansa, norocul, momentul potrivit , întâlnirea providențială sunt esențiale.

– Teatrul v-a dat la fel de mult cât ați oferit dvs. teatrului?

Niciodată nu suntem mulțumiți. Poate că am muncit din greu pentru orice, nimic nu mi-a picat din cer, poate că ar fi trebuit multe lucruri să le primesc mai repede, nu știu. Mă uit la tinerii din jurul meu, care sunt atât de talentați, frumoși, însă cu atât de puține șanse de reușită. Am avut la facultate clasă cu Olga Tudorache și Adrian Pintea și am văzut dinăuntru toată treaba și îmi e foarte drag de ei – iată îmi dau lacrimile -, aș vrea să aibă măcar posibilitățile de afirmare pe care le-am avut noi.

– Despre fiul dvs. ce ne puteți spune?

Este foarte bine, deși mie îmi lipsește foarte tare. Dar, dacă lui îi este bine, și mie îmi este bine. Se află în Statele Unite ale Americii, în Alabama, are 35 de ani, este profesor universitar, este respectat, lucrează în domeniul istoric, e arheolog, dar Buhalnița, ca și pentru mine, rămâne și pentru el centrul universului. Vine în fiecare vacanță; de exemplu, anul acesta am stat împreună o lună la Buhalnița.

– Virginia Rogin este mulțumită de actrița Virginia Rogin?

Am 65 de ani și am ajuns să fiu extrem de împăcată cu mine, să mă plac așa, deoarece toată viața am fost foarte exigentă cu mine. Am ajuns, iată, la înțelepciunea de a-mi acorda mai mult credit și de a mă lua așa cum sunt și a nu mai cere de la mine atât de mult.

– Cum este când actorii devin spectatorii altor actori?

Eu sunt o foarte bună spectatoare de film. Mă păcălește, mă fură filmul, plâng, ajung uneori până la naivitate. La teatru, am început să nu prea mai am răbdare. Trebuie să fie ceva extrem de interesant, să mă captiveze. Nu înseamnă că nu îmi place și că nu mă duc, ferească Dumnezeu, nici vorbă! Știi cum e, ca dinăuntru…

Ana MOISE

Virginia Rogin: ”Piatra Neamț era centrul universului, un teatru de avangardă” Actrița Virginia Rogin este o interlocutoare cuceritoare. Am răscolit împreună prin desaga aducerilor-aminte. Povestește cu o bucurie fără margini despre tot ce o întrebi, dar, în principal, despre Buhalnița, locul său de naștere, unde se întoarce  cu drag aproape în fiecare vară.