#De la criza politică la criza economică

[nicolaeion]

În perioada interbelică, tinerii erau împarțiți între două curente. O categoria ramânea admiratoarea idelor, deja învechite, ale lui Nicolae Iorga, care la 60 de ani încă domina autoritar intelectualitatea românească. Pe de altă parte, odată cu criza economică (1929-31) și cu eșecurile politicii românești, se contura un nou current foarte puternic: curentul legionar, condus de Corneliu Zelea Codreanu. Acesta acaparase aproape integral tineretul românesc, iar Iorga se pare că devenise invidios (poate un capriciu al vârstei). Între camarazii lui Codreanu, putem enumera pe: Nechifor Crainic (care trimis de Carol al II-lea să-l convertească pe Codreanu la politica regală, a sfârșit el însuși convertit), Constantin Gane (un istoric exceptional – a se citit “Trecute vieți de doamne și domnițe”), Radu Gyr (poet de geniu), George Manu (pionier în fizica atomică) ș.a. Între simpatizanții legionari, putem enumera pe: Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu ș.a.

Regele Carol, de tristă amintire, văzând că legionarii capătă tot mai multă popularitate, și temându-se să nu piardă puterea, a început prigoana asupra lor, lucru cu care l-a însărcinat pe Eugen Cristescu – Șeful Serviciului de Informații. Acesta și-a introdus oamenii în mișcare, și, prin intrigi și manipulări, a reușit să dezbine mișcarea și să radicalizeze o anumită parte a ei (după asasinarea lui Codreanu).

Tinerii legionari, care numărau pe puțin câteva sute de mii în perioada de cădere a lui Carol, aveau scopuri înalte: integralitate, loialitate, curaj, disciplină, hărnicie, ortodoxie militantă, jertfă șamd. Voiau nu doar o Românie europeană, ci o Românie care să strălucească înaintea tuturor celorlalte țări.

 De ce am ales sa menționez acestea?

Pentru că tinerii de azi nu mai au scopuri înalte. Au modele, dar ce mare diferență față de ce se întâmpla acum 90 de ani! Tendințele Youtube (11.03.2020):

Jador – Lăsați-o să bea

Vlăduța Lupău – Am prieteni de valoare

Andreea Bălan – Am inimă de fier

5GANG – John Cena

Florin Salam, DEM, Dani Mocanu, ADDA etc.

Nu vorbim aici de proști, cum au existat în toate timpurile și toate locurile. Ci vorbim de marea majoritate a tinerilor, tineri care acum 90 de ani s-ar fi înghesuit poate pe holurile facultății de filozofie să-l adudă pe Nae Ionescu vorbind despre românism. Prostia și ignoranța au acaparat și pe cei mai buni dintre noi, pe cei mai inteligenți. Este o prostie generalizată care nu mai poate fi numită ca atare căci reprezintă normalitatea.

Acum a început cernerea pentru neamul românesc. Cei mai buni ai noștrii au murit în închisori. Am rămas noi, cei josnici, între Occident și țiganiada românească. Au rămas trădătorii, șerpii, șmecherii, „cei cu școala vieții”, mi-se-rupiștii, etc. Scăderea drastică se constată inclusiv la nivel duhovnicesc, între oamenii bisericii.

Ce e de făcut? Cred că nimic, nu pentru că nu am avea mijloace, ci pentru că nu avem cu cine. Scopul nostru este „integrarea”. Nu ne interesează elitismul, ci vrem doar să ne integrăm. Politica noastră supremă este să reușim să-i educăm pe străini să diferențieze între noi și țigani.

Au mai rămas câteva mii de Români. Restul sunt italo-români, francezo-români, englezo-români, spaniolo-români etc. care clocesc mai multe cuiburi sub diferite motive, gata să-și mute oricând ouăle, chiar și în cotețul din care au plecat (România), gata să mieune, să latre, doar-doar să se asemene câinilor vremii, să-și vadă și ei puii cocoși si cloști, cu mai multe ouă decât părinții. Dar ce să vezi... tot omletă ajung, tot friptură.

 Se înghesuiau tinerii români să-l audieze pe Nae Ionescu la Facultatea de Filozofie, vorbind despre românism. Holurile erau pline, vocea i se reverbera tot mai slab până se pierdea peste mulțimea de capete care își dădeau brânci. Deci dacă acum 90 de ani Nae Ionescu era „pe val”, era „vedeta vremii” și  „playboy”, acum îl avem pe un oarecare Jador (nume de incult) care face ravagii între domnișoarele doamne. O țară unde nimeni nu se mai preocupă de destinul neamului. Toți cântă, fac modelling, gătesc și își caută iubiți/iubite. O țară care moare, o oarecare entitate politică. Dorința de dominare a dispărut. Am redevenit sclavii istoriei, ai unei istorii impersonale care va distruge edificiile noastre, va nivela pământul și nu va mai rămâne „piatră peste piatră”. Ultimele lupte sunt de gherilă. Și totuși Hristos ne spune: Îndrazniți, Eu am biruit lumea. De un sigur Om este nevoie pentru a birui toți oamenii. Hristos ne-a mai învățat să fim conștienți de unde venim, unde mergem și ce avem de făcut între timp. Fideli până la sfârșit misiunii, căci și moartea întru dreptate este tot biruință.

[jurnalbucuresti-blog]

New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro

New Post has been published on http://bit.ly/2sBmTk6

RFI Romania : De la criza politică la criza economică

Constantin Rudniţchi

Există trei momente simbolice care au anticipat criza politică de astăzi. În ordine cronologică, primul, a fost în urmă cu o lună atunci când la sediul PSD a fost prezentată legea de salarizare unitară. Premierul, care trebuia să fie în centrul atenției și să gireze această lege, se află marginalizat la colțul mesei și nu a scos o vorbă despre lege. Cei care au prezentat principiile legii au fost ministrul muncii, președintele PSD și președintele ALDE.

Al doilea moment, evocat ieri chiar de Sorin Grindeanu, a fost atunci când premierul a cerut miniștrilor să nu mai vorbească despre impozitul pe gospodărie, cu excepția ministrului finanțelor. Cererea era întemeiată, pentru că proiectul introducerii impozitului pe gospodărie era abulic, lipsit de logică și imposibil de aplicat. A doua zi, însă, după cererea adresată de premier miniștrilor, cei care explicau impozitul pe gospodărie în emisiuni de televiziune erau Liviu Dragnea și Lia Olguța Vasilescu.

În fine, al treilea episod, și cel mai relevant, a fost acela în care legea salarizării unitare nu a fost susținută în Parlament de premier și de ministrul finanțelor. Adică, exact demnitarii care trebuiau să gireze legea din punctul de vedere al autorității și sustenabilității bugetare.

La acel moment, am interpretat absența din Parlament a premierului și a ministrului finanțelor prin faptul că nu au dorit „să dea credit” unui act legislativ care va avea un efect financiar substanțial asupra bugetului de stat, cel puțin, în următorii cinci ani. Dar criza de azi arată că tensiunile au fost mult mai mari și pe teme mult mai profunde.

Până acum, efectul vizibil al crizei politice în economie este creșterea monedei europene. Criza politică este prea mare pentru ca euro, moneda europeană, să nu reacționeze. Sau mai precis investitorii pe piața valutară nu aveau cum să rateze momentul.

Întâmplarea face ca ieri să particip la o întâlnire a antreprenorilor dintr-un județ al țării cu specialiști din mediul bancar, în fiscalitate și consultanți financiari internaționali. Toate discuțiile legate de viitor, de la legislația fiscală, la împrumuturi bancare și de la dezvoltarea infrastructurii locale și naționale, la modernizarea administrației, toate aceste teme au fost acompaniate de zâmbete ironice și multă neîncredere față de evoluțiile politice.

În fața crizelor politice, economia are reacții diferite. Marile companii, cu precădere cele internaționale, își pun în așteptare proiectele de investiții așteptând clarificarea situației. Prin clarificarea situației neînsemnând doar investirea unui nou guvern, ci momentul la care administrația reîncepe să lucreze cu viteza normală. În schimb, antreprenorii mici și mijlocii români nici măcar nu se mai pot enerva. Ei nu pot face altceva decât să privească spre politicieni cu resemnare. Ei „au mai văzut filmul acesta” de câteva ori în ultimii 20 de ani și știu că orice criză politică nu face decât să amâne deciziile în economie.

Factorul care a declanșat criza, conform declarațiilor liderilor politici, a fost evaluarea programului de guvernare. Dacă ar fi să-i luăm în serios pe politicieni, trebuie spus că evaluarea îndeplinirii programului de guvernare este un demers logic. Problema este însă pusă greșit. Întrebarea esențială este: poate fi aplicat în practica programul de guvernare?

Pentru că în multe zone economice programul este populist și nerealist. Se poate aplica o lege a salarizării unitare care umflă cheltuielile statului până la niveluri nesustenabile? Se poate aplica ideea introducerii impozitului pe gospodării?

Se mai poate tăia TVA la tranzacțiile imobiliare? Se poate înființa cu adevărat fondul suveran de investiții?

Amânarea sau neadoptarea unor măsuri din programul de guvernare poate fi un semn de responsabilitate politică și economică și nu rezultatul unui management administrativ ineficient. Este cert că politicienii ascund o parte din resorturile și interesele care au născut criza politică. În aceste condiții, economia și companiile nu au decât să aștepte ca administrația să redevină funcțională.

[smartseo4you]

Congresul PNL. Liberalii aleg astăzi președintele partidului. Candidează Ludovic Orban, actual președinte al PNL, și Florin Cîțu, prim-ministrul României. Klaus Iohannis și-a exprimat susținerea pentru Cîțu și a atacat USR PLUS. Live video.u, prim-ministrul României.

New Post has been published on https://reporterliber.ro/congresul-pnl-liberalii-aleg-astazi-presedintele-partidului-candideaza-ludovic-orban-actual-presedinte-al-pnl-si-florin-citu-prim-ministrul-romaniei-klaus-iohannis-si-a-exprimat-sustinerea-pentr/

Congresul PNL. Liberalii aleg astăzi președintele partidului. Candidează Ludovic Orban, actual președinte al PNL, și Florin Cîțu, prim-ministrul României. Klaus Iohannis și-a exprimat susținerea pentru Cîțu și a atacat USR PLUS. Live video.u, prim-ministrul României.

Update 4: Ludovic Orban s-a adresat membrilor de partid: ”Problema e de ce a spus colegul şi prietenul meu Florin Cîţu cum că va lua deciziile cu dumneavoastră. Mă îndoiesc. Mi-a dat afară toţi consilierii de stat din cabinet. Nu-mi aduc aminte ca Florin Cîţu să fi consultat pe cineva când l-a demis pe Alexandru Nazare. Nu-mi aduc aminte să fi fost consultat înainte de deciziile care au dus la criza guvernamentală şi care au dus la retragerea USR PLUS.  Fraţilor, ce facem cu guvernarea? Realitatea e în momentul de faţă că suntem într-o ecuaţie aproape imposibilă. Atâta timp cât nişte parteneri s-au retras şi au zis că au o singură condiţie, stau şi mă întreb cum vom îndeplini condiţia. Credeţi că există vreun liberal cu capul pe umeri care să fie de acord cu a bate palma cu PSD, cu refacerea USL, cu compromiterea PNL. Dacă există cineva să o spună. Negocieri pe sub masă s-au făcut”. 

Update 3: Florin Cîțu a preluat cuvântul, însă în timpul discursului său a fost întrerupt de mai multe ori de susținătorii lui Ludovic Orban care strigau ”demisia”: ”Cei care strigați demisia știți că asta înseamnă să vă dați jos propriul Guvern, numai Dragnea făcea asta. Colegi liberali, eu sunt Florin, omul care nu a intrat de mult în politică, dar am muncit mult și fără compromisuri ca să ajung aici și pentru asta vă mulțumesc vouă. Fără voi nu aș fi putut să candidez astăzi la președinția PNL. Vă spun cu emoție că toți sunteți echipa mea și indiferent cu cine veți vota astăzi vă mulțumesc că sunteți aici. Eu sunt un om de echipă, vreau să facem PNL cel mai mare partid politic din România. Astăzi nu mă votați doar pe mine, ci un nou mod de a face politică. Votați o echipă și vă aștept cu toții în echipa mea”.

Update 2: Ludovic Orban a prezentat o sinteză a mandatului său: ”PNL a dus o luptă de zi cu zi împotriva PSD și a reușit să înfrângă această ciumă roșie, a reușit cu adevărat să aducă România pe o direcție bună. Menționez prima decizie strategică importantă din 2018 în care am hotărât dispozitivul strategic de luptă. Candidatul la funcția de președinte a fost Klaus Iohannis iar candidatul la funcția de deputat a fost președintele. În 2019 am câștigat alegerile pentru Parlamentul European. Am reușit să convingem românii să voteze referendumul pentru justiție care a pus capăt tuturor agresiunilor PSD împotriva democrației. După alegerile parlamentare am reușit pentru prima oară în 30 de ani ca un partid de dreapta să înlăture un partid de stânga, am trecut moțiunea de cenzură și am instituit un guvern monocolor”.

Update 1: Klaus Iohannis a susținut un discurs în deschiderea Congresului PNL, la care participă cinci mii de delegați. În timpul discursului președintelui, de mai multe o parte dintre participanți au scandat numele lui Ludovic Orban.

”Trebuie să recunoaștem că nu a fost o campanie internă așa cum mulți ne-am fi dorit. Mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri de idei, nu atacuri la persoană, cum am văzut în ultimele luni. S-au spus lucruri grave. Astfel de atitudini nu trebuie să mai vedem niciodată, nu doar în interiorul PNL, ci nici într-un alt partid din România. (…) Este imperativ să depășim cât mai repede actuala criză. Această guvernare trebuie să continue pentru că nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să își dea demisia. Când prim-ministrul și ministrul liberal sunt atacați din toate părțile, PNL ar trebui să îi susțină cu toate forțele. Sunt de neînțeles sabotajele venite din propriul partid chiar dacă până la un punct ele ar putea fi explicabile prin prisma luptei interne”, a declarat șeful statului.

Klaus Iohannis a atacat și USR – PLUS: ”Guvernarea nu este un loc al ironiilor și al gâlcevii nesfârșite, în care unii se comportă de parcă s-ar afla într-o dezbatere pe rețelele de socializare. Guvernarea înseamnă responsabilitate, perseverență, dialog real cu cetățenii. Cine nu este pregătit pentru așa ceva, nu poate guverna România”.

Astăzi are loc Congresul PNL în Capitală, în cadrul căruia va fi desemnat noul președinte al partidului. Începând cu ora 11:00, cinci mii de membri delegați din toată țara vor fi prezenți la Romexpo pentru a-și exprima votul, fie în favoarea lui Ludovic Orban (actual președinte al PNL), fie pentru Florin Cîțu (premierul României). Cel mai probabil, dacă Orban va pierde alegerile, își va pierde și funcția de președinte al Camerei Deputaților. În același timp, dacă Cîțu va pierde, el va rămâne fără funcția de premier al țării.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, care, cu doar câteva zile înainte de reuniunea liberalilor, și-a exprimat susţinerea pentru Florin Cîţu la guvernare, va ține primul discurs al zilei, urmat de reprezentanți ai partidelor politice prezente, într-un format 5+1. Actualul președinte al partidului, Ludovic Orban, va prezenta ulterior raportul de activitate al mandatului său.

Votul pentru candidaţii la preşedinţia partidului ar putea începe în jurul orei 14,00, conform informaţiilor transmise de organizatori. A doua zi după Congres, duminică, va avea loc Consiliul Naţional al PNL, cu 2.000 de delegaţi, pentru alegerea celorlalte funcţii de conducere din partid.

Pentru accesul participanţilor la congres au fost impuse o serie de măsuri epidemiologice, intrarea în sala de conferințe făcându-se numai pe baza adeverinţei de vaccinare anti-Covid, a rezultatului negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid ori a certificatelor care dovedesc trecerea prin boală. Liderii liberali precizau că 80% dintre cei 5.000 de delegaţi au fost vaccinaţi. Cu toate acestea, vor exista şi echipe de testare la faţa locului. 

Context

PNL a ajuns la guvernare după alegerile parlamentare din 2020 datorită faptului că președintele Klaus Iohannis a încredințat formarea Guvernului coaliției PNL- USR PLUS – UDMR. Conflictele permanente din Coaliție și nemulțumirea publicului față de gestionarea pandemiei Covid și față de situația economică au dus PNL în sondajele de opinie cu mult sub PSD.

Pe 30 mai, premierul Florin Cîţu şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PNL, afirmând la acea vreme că partidul are nevoie de un “suflu nou”. Ludovic Orban, care anunţase anterior că va candida pentru un nou mandat, a salutat atunci decizia lui Cîţu, arătând că va fi o competiţie fair play, “un festival al democraţiei”.

Totuși, în 4 septembrie, Ludovic Orban, susţinea că aceasta este “cea mai urâtă campanie” cu care s-a confruntat în 31 de ani de politică şi a acuzat de mai multe ori faptul că susţinătorii săi sunt ameninţaţi că sunt daţi afară din posturile publice și că acest lucru s-a și întâmplat în mai multe cazuri. El a reclamat şi faptul că, deşi votul la congres este secret, într-o serie de organizaţii judeţene se încearcă să li se impună delegaţilor cu cine să voteze şi să fie verificaţi dacă respectă indicaţiile.

Ulterior, Cîţu şi susţinătorii lui l-au acuzat pe Ludovic Orban că a făcut tot ce este posibil, în calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor, ca să fie dezbătută moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR împotriva Guvernului. În contextul sesizării făcute de el la CCR cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Executiv pe tema moţiunii, Cîţu a anunţat că va cere demisia preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului dacă decizia Curţii va fi favorabilă.

Atât Ludovic Orban cât şi Florin Cîţu au susţinut, de-a lungul campaniei interne, că vor câştiga la congres, iar după 25 septembrie vor conduce PNL.

Sursa stire biziday.ro – Stiri verificate

[jordanrivereu]

Trade and Asia Employment

Volumul investighează legăturile dintre comerț, ocuparea forței de muncă și transformarea structurală. Reechilibrarea globală va fi însoțită de schimbări inevitabile în tiparul comercial al țărilor dintre Asia și restul lumii.

Mai precis capitolele volumului analizate prin legăturile dintre deschiderea către comerț și tendințele istorice ale ocupării forței de muncă și calitatea acesteia în angajari Asia de muncă, unde calitatea se referă și surprinde o serie de caracteristici ale ocupării forței de muncă, cum ar fi rata salariului, securitatea locului de muncă, condițiile de muncă și lucruri.

În plus, economiile asiatice se bazează foarte mult pe exporturi ca motor al creșterii lor impresionante și durabile, iar volumul examinează modul în care această deschidere către comerț a dus la specializare și evoluția cererilor pentru diferite tipuri de forță de muncă din Asia. Acest lucru este elaborat prin intermediul agențiilor de muncă din Asia. Datele au fost colectate și cercetate de Banca Asiatică de Dezvoltare.

Schimbările rapide de pe piețele forței de muncă din țările asiatice în curs de dezvoltare în această eră a globalizării, atunci când toate țările sunt conectate frecvent între ele în comparație cu ultimele decenii, cu noile rezultate pe care literatura teoretică continuă să le arunce a dus la necesitatea pentru cercetări ample în domeniul muncii și comerțului, care sunt destul de largi în ceea ce privește acoperirea țării. Comerțul este ușor și ieftin de făcut în comparație cu secolul al XX-lea.

Comerț și ocuparea forței de muncă

Interfața muncii și a comerțului este unul dintre cele mai active domenii de cercetare academică și politică în economie în general, precum și în comerțul internațional în special. Cercetările în acest domeniu au fost atât empirice, cât și teoretice, iar acum se elaborează și lucrări de politică pe acest subiect.

Interacțiunea dintre muncă și comerț a fost studiată în contextul modelelor comerciale clasice, precum și în modelele comerciale recente de eterogenitate fermă. Au fost studiate impactul atât al modelelor comerciale în bunurile finale, cât și al comerțului cu intrări asupra forței de muncă.

Și aceste impacturi au fost examinate în modele de ocupare completă, fără fricțiuni, precum și în modele cu fricțiuni, în special în fricțiunile de căutare.

Ocuparea forței de muncă a fost mutată din agricultură în industrie, producție și servicii. Cu toate acestea, criza economică și financiară mondială care a început în a doua jumătate a anului 2008 a condus la o creștere a șomajului, împreună cu subocuparea în întreaga lume. Aceasta acționează ca o distrugere majoră în marșul constant al Asiei către ocuparea forței de muncă universale pentru toți. Există multe agenții de muncă din Asia în toate țările asiatice care reprezintă forța de muncă din Asia și lucrătorii din muncitori Asia

Schimbări structurale internaționale, comerț și calitatea ocupării forței de muncă

Începem cu câteva studii pe mai multe țări pe această temă largă, studiile din această secțiune analizează modul în care schimbările structurale ale ocupării forței de muncă, precum și calitatea ocupării forței de muncă sunt legate de măsura în care țara se implică cel mai mult în comerțul internațional general. Studiul analizează cauzalitatea care se desfășoară în ambele direcții. În plus, această secțiune analizează, de asemenea, un alt aspect al globalizării denumit investiții străine directe, cunoscut sub numele de ISD. În ISD investițiile din celelalte țări vin direct într-o anumită țară. Investiția poate fi sub orice formă.

Forța de muncă din Asia este unul dintre cele mai mari sindicate din întreaga lume datorită celor două țări majore, India și China, cu o populație masivă. Ocuparea forței de muncă în Asia crește zi de zi din cauza ISD în țările asiatice.

[euteh]

Va fi afectată Europa de Est de încetinirea economică a Germaniei? | Global | DW

Va fi afectată Europa de Est de încetinirea economică a Germaniei? | Global | DW

Luați ca ingrediente de bază recenta oprire a stimulului fiscal al Băncii Centrale Europene, denumit relaxare cantitativă (QE), ratele dobânzii ajunse la un nivel istoric de scăzut în zona euro, ceea ce limitează spațiul pentru o politică monetară eficientă și antipatia politică față de utilizarea instrumentelor fiscale (impozite și cheltuieli) ca o modalitate de a combate criza economică…

[news24hrou]

Guy Verhofstadt: “Această Uniune Europeană, așa cum funcționează acum, nu va supraviețui secolului XXI”

Uniunea Europeană are urgent nevoie de reforme profunde, spune – într-un interviu în exclusivitate la Europa FM – liderul grupului liberal-democrat din Parlamentul European, Guy Verhofstadt.

Eurodeputatul belgian propune, între altele, să se renunțe la regula unanimității în luarea deciziilor și adaugă că – dacă va fi nevoie – Tratatele Uniunii Europene trebuie modificate.

“Nu sîntem pregătiți pentru următoarea criză economică și financiară“, susține Guy Verhofstadt, care și-ar dori ca Uniunea Europeană să creeze “campioni” în economia digitală și să susțină puternic tehnologiile nepoluante.

În opinia sa, Europa are nevoie de mai multă federalizare și de o alocare mai judicioasă a cheltuielilor.

“Cheltuielile noastre militare sînt cea mai mare risipă de bani din istoria modernă a Europei“, crede Guy Verhofstadt, care se pronunță pentru o politică de apărare comună și pentru înființarea unei armate europene.

“Cheltuim de trei-patru ori mai mult decît Rusia pentru armată.

Dar nu prea sînt sigur că, dacă rușii vin încoace, prin România, i-am putea opri. Nu sîntem capabili de așa ceva.

Cheltuielile noastre militare sînt cea mai mare risipă de bani în istoria modernă a Europei.

De aceea spun să începem cu o comunitate europeană a apărării și cu o armată europeană – astfel creezi valoare adăugată“.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2019/05/24-mai-web-verhofstadt-federalizare-si-piata-muncii.mp3

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe de altă parte, liderul ALDE e de acord că Europa are nevoie de un set de standarde clare în privința securității sociale, astfel încît “lumea să știe cît cîștigă, de ce drepturi se bucură și ce îndatoriri are“.

“Europa nu va fi niciodată populară dacă Europa nu se hotărăște să garanteze aceste standarde”, adaugă el.

Guy Verhofstadt e de părere că U.E. are, de asemenea, nevoie de o taxare mai judicioasă a marilor companii și de măsuri energice de combatere a evaziunii fiscale.

“Ceea ce e important e să taxăm companiile mari, monopoliste (în majoritate americane) în același fel în care taxăm micile companii.

Pentru moment, micile companii achită nota de plată, nu giganții Internetului – care contribuie, poate, cu taxe la jumătate din nivel, dacă nu chiar mai reduse“.

Transcrierea părții a doua a interviului

– Unii dintre eurodeputații ALDE din România au lăsat să se înțeleagă că sînteți dispus să-i “predați” grupul politic lui Emmanuel Macron, în schimbul președinției viitorului Parlament European. 

– E o prostie. Ce încercăm noi să facem e să fondăm un nou grup centrist și pro-european, care are drept obiective să înnoiască și să reformeze Uniunea Europeană cît mai repede posibil. Vom face asta săptămîna viitoare, în baza rezultatului alegerilor. E adevărat că muncim împreună cu Emmanuel Macron – mulți dintre eurodeputații noștri se află deja în partidul lui Emmanuel Macron. Uniunea Europeană se va schimba, pentru că – încă o dată – din 1979 încoace, de la primele alegeri europarlamentare încoace, majoritatea a fost întotdeauna a socialiștilor și a conservatorilor de modă veche, iar noi vrem să rupem această majoritate, să facem loc pentru reînnoirea Uniunii Europene.

Această Uniune Europeană, așa cum funcționează acum, nu va supraviețui secolului XXI. E nevoie de reformă. Nu sîntem capabili să rezolvăm criza migrației, pentru că statele membre nu se pot pune de acord asupra căii de urmat. În “cartierele”  noastre sîntem slabi. Și, cu siguranță, nu trebuie să explicăm asta României: nu foarte departe de ea sînt conflicte înghețate în care nu jucăm vreun rol. Nu sîntem pregătiți pentru următoarea criză economică și financiară: guvernanța Uniunii Europene, din punct de vedere economic, nu e bine așezată. Și, în fine, nu avem vreun rol în lumea digitală de astăzi. Sînt numai firme americane (Amazon, Google, Facebook) sau asiatice (AliBaba), nici una europeană. Trebuie să creăm “campioni europeni” cît mai curînd posibil. Aceasta e reforma în profunzime de care avem imensă nevoie în Europa și de aceea formăm acest nou grup: pentru a fi cît mai puternici, pentru a avea influență și pentru a aduce schimbarea în Europa.

– La asta vă gîndeați cînd ați declarat că, astăzi, Uniunea Europeană nu există?

– Da. Chiar cred asta: să fim sinceri, nu e vorba de o uniune, e o confederație de state-națiune. Dacă o țară, una singură, se opune unei politici anume, aceasta nu se concretizează. Am văzut asta de multe ori. Ne confruntăm și acum cu criza migrației pentru că statele membre nu se pot pune de acord în această privință. În opinia mea, trebuie să fondăm o adevărată uniune. De ce e ea necesară? Pentru că lumea de mîine va fi cu totul diferită: deja este dominată de chinezi, indieni, americani și ruși. Într-o astfel de ordine mondială numai o Europă unită poate apăra interesele cetățenilor noștri  și modul nostru de viață.

– Ca să fie foarte limpede: vorbiți despre renegocierea Tratatelor?

– S-ar putea întîmpla. Și dacă, în cele din urmă va fi necesar, da. De altfel, Mișcarea Renaissance, a președintelui Emmanuel Macron a propus asta. Dacă va fi necesar, o vom face. Așa nu mai putem continua.

– În baza Tratatelor actuale, pare aproape imposibil.

– Nu e imposibil. Am schimbat Tratatele de mai multe ori în trecut, dar ceea ce cred că ne trebuie acum e să schimbăm regula unanimității. Acesta e principalul obstacol în calea Uniunii Europene: incapacitatea de a decide și de a rezolva o problemă.

Europa federală

– Sînteți unul dintre cei mai vizibili partizani ai Europei federale, ați spus-o deja. Cum ar putea un super-stat european să…

– Nu e vorba de un super-stat. Protestez față de acest termen. E tocmai opusul unui super-stat: acesta e centralizat, iar la vîrf (cum se întîmplă în Franța, cu Parisul) se iau toate deciziile. Absolut toate. Nu e cazul într-un stat federal: acolo decizi la nivelul cel mai potrivit. Dacă aplici o politică locală, decizi la nivel local. Dacă e mai bine să o aplici la nivel regional, la nivel regional o vei face. La nivel național, tot așa, și doar acele politici care aduc valoare adăugată cooperării europene se decid la nivel european.

Să vă dau un exemplu: apărarea. Armata. Lumea nu prea știe asta, dar cheltuielile noastre  cu apărarea sînt la jumătatea nivelului din Statele Unite. Dar putem asigura doar 10% din operațiunile armatei americane. Nu știu dacă sînteți un matematician…

– Dimpotrivă.

– Nici eu. Dar știu – și știți și dumneavoastră – că un astfel de procentaj înseamnă că ești de trei-patru ori mai puțin eficient, nu? Nu e foarte greu de priceput. Încă un exemplu, prin comparație cu Rusia: cheltuim de trei-patru ori mai mult decît Rusia pentru armată. Dar nu prea sînt sigur că, dacă rușii vin încoace, prin România, i-am putea opri. Nu sîntem capabili de așa ceva. Cheltuielile noastre militare sînt cea mai mare risipă de bani în istoria modernă a Europei. De aceea spun să începem cu o comunitate europeană a apărării și cu o armată europeană – astfel creezi valoare adăugată. Europa funcționează cel mai bine cînd își combină eforturile, reduce costurile și cînd ai solidaritate între statele membre ale Uniunii. Cu Trump în Casa Albă, cine știe dacă vom primi ajutor la nevoie?

Asta înțeleg eu printr-o federație europeană. Folosesc mereu cuvintele “Statele Unite ale Europei” – au mai făcut-o și Churchill, și Victor Hugo, dar de asta avem nevoie: nu mai jucăm nici un rol la nivel global. Dacă e un conflict în Siria și se organizează o conferință de pace, e vorba de o întîlnire între ruși și americani – în Europa, la Viena. Astfel se desfășoară lucrurile: noi nu avem nici un rol. Ca să ne recîștigăm autoritatea, suveranitatea și posibilitatea de a ne apăra modul de viață și interesele, avem nevoie de o Europă puternică. Acesta e punctul meu de vedere, iar el n-are nimic de-a face cu un super-stat: știți care este bugetul Uniunii Europene, e – mai mult sau mai puțin – la nivelul bugetului Belgiei. Un super-stat cu bugetul unei țărișoare!

– Să reformulăm, atunci:  cum o să funcționeze un stat federal european, viitoarele State Unite ale Europei, în condițiile în care 31 de milioane dintre cetățeni trăiesc chiar acum în deprivare materială severă? Dacă oamenii aceștia s-ar strînge laolaltă, ar forma al șaptelea stat membru ca populație.

– Ar funcționa grație unei economii mai dezvoltate, devenind un lider în economia digitală, cu propriile companii – nu americanii Amazon și Google, ci variantele europene ale Amazon, Google și Facebook. Ar funcționa printr-o nouă industrie, una care ia în seamă transformările ecologice ale continentului. De ce să nu creăm un “campion european” care produce mașini cu baterii regenerabile cu hidrogen? Toate acestea vor face parte din  noua ordine mondială.

Politica fiscală și piața muncii

– Dar de ce nu o politică fiscală comună?

– Sînt pentru o politică fiscală comună ca bază: sînt un liberal, cred că statele membre pot decide care e povara fiscală pe care vor să o pună în seama companiilor. Dar baza ar trebui să fie aceeași – ar trebui să avem aceeași definiție a profiturilor care trebuie taxate. Ceea ce e important e să taxăm companiile mari, monopoliste (în majoritate americane) în același fel în care taxăm micile companii. Pentru moment, micile companii achită nota de plată, nu giganții Internetului – care contribuie, poate, cu taxe la jumătate din nivel, dacă nu chiar mai reduse. Politica fiscală nu trebuie să înăture autonomia statelor membre , dar avem nevoie de o defniție comună în statele membre și de mari companii care să plătească aceleași taxe ca cele mici.

– Mă gîndeam, mai degrabă, la modalitățile de evaziune fiscală despre care-am aflat grație documentelor Panama Papers sau LuxLeaks.

 – Nu numai asta, dar și pe continent se întîmplă ca marile companii să evite plata taxelor, în detrimentul celor mici. Trebuie să rezolvăm această problemă – politica fiscală  ar trebui să fie una dintre prioritățile europene.

– Ar putea fi asta, credeți, una dintre explicațiile revirimentului populist?

– Dar ceea ce propun populiștii e să limităm mobilitatea forței de muncă. Ceea ce e o nebunie – sînt trei milioane de locuri de muncă neocupate. Pe de o parte avem milioane de tineri fără slujbe, pe de alta – milioane de slujbe neocupate în Europa. Lipsește mobilitatea forței de muncă. Este redusă, iar populiștii vor să o reducă și mai mult. Oameni din România, de exemplu, vin la muncă în Vestul Europei. Ei nu vor așa ceva, critică asta. Eu cred că e o prostie, pentru că Europa nu e doar o piață comună a bunurilor și serviciilor, e mai ales o comunitate a cetățenilor, a forței de muncă. Oamenii au posibilitatea, dacă nu-și găsesc de muncă într-o țară, să-și caute de lucru în alta. Am mai spus-o: sînt trei milioane de locuri libere de muncă în Europa, ceea ce este o pierdere enormă.

– Pe de altă parte, inteligența artificială va face să dispară sute de mii, dacă nu milioane de slujbe.

– Și, în același timp, tot inteligența artificială va crea o multitudine de alte slujbe. Nu e adevărat că progresul și inovația distrug locurile de muncă: se întîmplă în anumite cazuri, dar în același timp se creează alte meserii. E vorba de meserii noi, așa că oamenii au nevoie de educație. E posibil ca, pe parcursul unei vieți, să nu ai o singură meserie, ci mai multe. Acesta va fi viitorul.

– Sînteți un fost ministru al bugetului (în Belgia) și mă întrebam cum vedeți evoluția unor noțiuni precum ziua de muncă și salarizarea .

– În unele profesii vor fi cu mult mai puțin rigide. Flexibilitatea e cheia într-o economie modernă.

– „Flexibilitatea” înseamnă adesea contracte temporare de muncă și un program din zorii zilei pînă la miezul nopții.

– Sînt împotriva acestor contracte. Avem nevoie de standarde de siguranță pentru forța de muncă, astfel încît lumea să știe cît cîștigă, de ce drepturi se bucură și ce îndatoriri are.

– Salariu minim european, asta spuneți?

– Sînt mai degrabă pentru venitul minim garantat , un termen mai general, care se aplică și situațiilor în care nu ai un loc de muncă. E nevoie, de asemenea, de standarde sociale la nivel european. Europa nu va fi niciodată populară dacă Europa nu se hotărăște să garanteze aceste standarde.

– În fine, să prespunem c-ați ajunge președinte al Comisiei Europene după alegeri. Care ar fi imele trei decizii strategice pe care le-ați pune pe masa Consiliului European?

– Le-aș propune să renunțăm la regula unanimității, pentru că așa putem lua decizii mai repede. În al doilea rînd, haideți să reducem Comisia Europeană: un mic Guvern european, cu 12-15 oameni. A treia propunere ar fi pregătirea, în ritm foarte rapid, a investițiilor pentru o nouă perioadă de creștere economică, una care să creeze locuri de muncă pentru acele 31 de milioane de persoane despre care vorbeați.

http://bit.ly/2JX0KVk http://bit.ly/2JCxXFY

[luizaradulea-blog]

Cum va răspunde BCE ultimatumului venit din Italia?

Cum va răspunde BCE ultimatumului venit din Italia?

Criza financiară din Turcia a mutat pe plan secundar, dar numai temporar, atenţia acordată Italiei de pieţele financiare.

Politica fiscală propusă de noul guvern, alături de atitudinea „belicoasă” faţă de autorităţile europene, au determinat o nouă creştere accelerată a costurilor de finanţare în luna mai 2018, care a continuat, după o uşoară temperare, şi în luna august 2018.

La sfârşitul săptămânii trecute, randamentul obligaţiunilor de 10 ani ale Italiei a depăşit 3,1%, iar spread-ul faţă de obligaţiunile similare ale Germaniei a ajuns la circa 2,8 puncte procentuale (vezi graficul 1).

Creşterea accelerată a costurilor de finanţare pe termen lung din luna mai a avut loc în ciuda achiziţiilor masive de obligaţiuni guvernamentale de către băncile italiene. Conform datelor de la BCE, valoarea achiziţiilor nete a fost de circa 28,4 miliarde de euro, semnificativ peste nivelul înregistrat în perioada acută a crizei datoriilor suverane din 2012.

În aceste condiţii, este esenţială existenţa unui cumpărător de ultimă instanţă, rol asumat de Banca Centrală Europeană, mai ales de la declanşarea programului de tipărire, în urmă cu mai bine de trei ani.

„BCE trebuie să garanteze că spread-ul dintre randamentele obligaţiunilor guvernamentale europene nu va depăşi un anumit nivel”, a declarat Claudio Borghi, membru al partidului La Lega şi preşedinte al comisiei financiare din Camera Deputaţilor, pentru Reuters.

Dar cum poate face BCE acest lucru, în condiţiile în care valoarea achiziţiilor nete de obligaţiuni guvernamentale se va reduce până la 15 miliarde de euro lunar din octombrie 2018, de la 30 de miliarde în prezent, şi la zero de la începutul anului viitor? Va fi obligat Mario Draghi să repornească tiparniţa, chiar dacă riscă deprecierea accelerată a monedei unice, pe care a promis că o va apăra cu orice preţ?

Euro s-a depreciat deja semnificativ faţă de dolar în ultimele luni (vezi graficul 2), iar analistul american Martin Armstrong a scris recent pe blogul său că „BCE a intrat în panică şi a cerut băncilor să limiteze convertirea euro în dolari”.

În opinia lui Borghi, un maxim rezonabil al spread-ului ar fi la 150 de puncte de bază (1,5 puncte procentuale), iar în lipsa acestei garanţii „euro va fi desfiinţat”. Deoarece spread-ul actual al obligaţiunilor Italiei faţă de cele ale Germaniei este aproape dublu, iar achiziţiile BCE sunt limitate, singura soluţie pare să fie vânzarea masivă a obligaţiunilor Germaniei, care să conducă la creşterea costurilor de finanţare pentru guvernul celei mai mari economii din zona euro. Din păcate, acest scenariu este implauzibil.

Presiunea impusă asupra BCE este evidentă şi pare să reprezinte o „inversare” a „şantajului” aplicat cu „succes” Italiei şi Greciei de instituţia monetară a zonei euro în perioada acută a crizei datoriilor suverane din Europa.

Lorenzo Bini Smaghi, fost membru al conducerii executive a BCE, în prezent preşedinte al grupului bancar Societe Generale, scria în cartea sa „Moarte prin austeritate: Democraţiile europene cu spatele la zid” (2013) cu „episoadele italiene şi greceşti arată cum aparatul UE lucrează prin intermediul elitelor politice din fiecare ţară pentru a asigura îndeplinirea voinţei sale atunci când se opune rezistenţă”.

Episodul italian se referă, desigur, la acţiunile BCE din toamna anului 2011, care au forţat creşterea masivă a costurilor de finanţare, pe fondul cărora Silvio Berlusconi a fost nevoit să demisioneze.

Afirmaţiile lui Bini Smaghi au fost confirmate, în prima parte a acestui an, de Athanasios Orphanides, fost guvernator al Băncii Ciprului şi fost membru al Consiliului Guvernatorilor BCE între 2008 şi 2012.

„BCE poate ameninţa cu lichidarea sistemului bancar dintr-o ţară, prin eliminarea accesului băncilor la refinanţare” şi „poate crea o criză pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale”, iar „acest lucru s-a întâmplat în cazul Italiei din 2011”, a precizat Orphanides, conform unui articol din publicaţia britanică The Telegraph.

Revenirea costurilor de finanţare ale Italiei pe o traiectorie accentuată de creştere este pusă acum pe seama „contagiunii” din Turcia, după cum a declarat Claudio Borghi pentru Reuters, care susţine că „situaţia internă politică şi economică nu este principalul motiv al presiunilor asupra pieţelor de acţiuni şi obligaţiuni”.

Aproape simultan cu declaraţiile lui Borghi, cotidianul Il Libero a publicat un interviu acordat de Giancarlo Giorgetti, subsecretar în cabinetul condus de Giuseppe Conte.

„Mă aştept la un atac speculativ până la sfârşitul lunii august”, a subliniat Giorgetti, în condiţiile în care „volumul tranzacţiilor este redus, iar pieţele sunt populate de fonduri de hedging flămânde care îşi caută prada”.

Se pare, însă, că nu doar fondurile speculative sunt gata de atac. Odată cu interviul acordat de Giancarlo Giorgetti, Il Libero a mai scris că „Italia se îndreaptă către furtuna perfectă”, pe fondul publicării noilor calificative acordate de agenţiile de rating, care sunt aşteptate la sfârşitul lunii curente sau începutul lunii viitoare. „O nouă reducere a ratingului înseamnă dezastru”, arată Il Libero.

Pe fondul creşterii accelerate a spread-ului dintre obligaţiunile Italiei şi Germaniei, analiştii de la Bank of America Merrill Lynch consideră că „o mişcare importantă se va produce pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale ale Italiei”, deoarece „actualul spread nu este sustenabil”, conform unui articol recent de la Bloomberg.

Prognozele lor arată că spread-ul fie se va reduce până la 170 de puncte de bază sau va exploda până la 400 de puncte de bază până la sfârşitul anului.

Cel mai important factor îl reprezintă, bineînţeles, construcţia bugetului pentru anul viitor. După cum scrie Bloomberg, guvernul va prezenta proiectul de buget până la sfârşitul lunii viitoare şi îl va trimite la Bruxelles pentru validare până la mijlocul lunii octombrie 2018.

După cum arată Ambrose Evans-Pritchard în The Telegraph, „prăbuşirea podului din Genova i-a oferit lui Matteo Salvini un nou motiv pentru denunţarea condiţiilor bugetare impuse de UE”.

„Nu poate exista compromis între regulile fiscale şi siguranţa italienilor”, a declarat Salvini, iar Evans-Pritchard subliniază că „prăbuşirea podului este scuza tragică de care are nevoie pentru sfidarea Pactului de Stabilitate”.

Pentru Il Libero, Giancarlo Giorgetti a mai declarat că „vechiul establishment din Italia şi Europa doreşte răsturnarea acestui guvern pentru a evita un precedent”, iar „guvernele populiste nu sunt tolerate”, deoarece „UE se teme că un succes al Italiei va îndemna şi alte ţări să ne copieze”.

În curând vom afla cât de mare este dorinţa „elitelor” italiene şi europene de a răsturna guvernul de la Roma, deşi un eventual „succes” nu poate asigura decât o iluzie a stabilizării zonei euro şi doar pe termen foarte scurt, iar efectul colateral poate fi impulsionarea suplimentară a mişcărilor populiste de pe continent.

Sursa: bursa.ro

Cum va răspunde BCE ultimatumului venit din Italia?

[oderoil]

Interviu/ Luminiţa Odobescu, Reprezentantul Permanent al României la UE: “Tendința decalajelor dintre regiunile din Europa este de reducere și nu de creștere”

Într-un context geopolitic instabil, cu tensiuni din ce în ce mai puternice şi vizibile pe arena internațională, procesul de reformare al Uniunii Europene nu poate neglija modul în care statele membre își propun să se raporteze la problema stringentă a reducerii decalajelor de dezvoltare.

Ambasadorul Luminița Teodora Odobescu, diplomat de carieră şi doctor în relaţii economice internaţionale al Academiei de Studii Economice, Bucureşti, este Reprezentantul Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană. În interviul pe care l-a oferit pentru Europunkt, Ambasadorul Luminița Teodora Odobescu a analizat perspectivele şi provocările privind politica de coeziune a UE.

Europunkt: Pentru început, pentru a dispune de o imagine de ansamblu în ceea ce privește politica de coeziune a UE, vă rog să ne spuneți care sunt principalele ritmuri de evoluție ale decalajelor economice, sociale și teritoriale între diversele regiuni și state membre ale Uniunii Europene. În ce măsură persistența acestor decalaje au dus la funcționarea unei UE cu mai multe viteze?

Luminița Teodora Odobescu: Aș începe prin a clarifica un aspect foarte important și anume că Europa cu mai multe viteze are în principal o conotație politică. Din punct de vedere economic, social și teritorial imaginea la nivel regional este mult mai complexă. Mai multe state membre ale UE se confruntă cu decalaje de dezvoltare regională la nivel intern și, implicit, la nivelul UE există diferențe de dezvoltare între regiuni.

Rolul politicii de coeziune este de a recupera decalajele de dezvoltare între diversele regiuni, de a asigura convergența și de a susține creșterea economică.

În realitate, așa cum bine știm, dezvoltarea regională a fost afectată de criza economică din 2008. Efectele crizei s-au simțit mult mai pregnant în țările foarte dezvoltate, unde și ritmul creșterii economice post 2008 a fost mai scăzut decât în statele membre ce beneficiază de sprijin financiar semnificativ prin politica de coeziune. Așadar, dacă vorbim despre decalaje economice la nivel de state membre, acestea nu s-au accentuat ci, din contră, s-au atenuat și acest fapt se datorează în mare măsură și politicii de coeziune. Să nu uităm că PIB-ul României a crescut în perioada 2010-2015 cu 10-15%.

Dacă vorbim în schimb despre atenuarea decalajelor, atunci, pentru a avea o imagine corectă, trebuie să ținem cont de punctul de plecare al fiecărui stat membru şi al fiecărei regiuni și de nevoile specifice de dezvoltare. În timp ce în unele regiuni politica de coeziune se concentrează pe nevoile de investiții în rețele de infrastructura de bază (de transport, energetică etc.) și reconstrucție economică, în altele politica de coeziune investește în principal în inovare. Bineînțeles că aceste domenii nu sunt exclusive. În România, de exemplu, din politica de coeziune s-au investit fonduri în extinderea rețelelor de infrastructură de bandă largă (de exemplu, proiectul RO-Net, care a dat acces la internet în mai mult de 200 de localități din țară) și în dezvoltarea capacității de inovare (cum este proiectul ELI-NP de la Măgurele, care va fi cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume).

Un aspect care ne interesează în mod deosebit ca țară este decalajul intern între regiuni. Acesta se datorează în mare parte ritmului diferit de dezvoltare a infrastructurii și deficitului forței de muncă specializate din anumite regiuni. Accesibilitatea și forța de muncă sunt precondiții pentru atragerea de investiții, de aceea sporirea ritmului de implementare a investițiilor pentru reducerea decalajelor regionale în România rămâne o prioritate.

Este firesc ca toate statele să valorifice oportunitățile de creștere economică. În acest sens, sprijinul financiar din politica de coeziune este direcționat către nevoile specifice ale fiecărei regiuni. Și este normal ca, deși ritmul creșterii economice a fost mai rapid în România decât în alte state membre, să persiste în continuare niște decalaje, din simplul motiv că aceste țări au avut o altă bază de plecare. Însă, precum spuneam, tendința decalajelor dintre regiunile din Europa este de reducere și nu de creștere, așa cum o arată și al 7-lea Raport al Comisiei Europene privind coeziunea economică socială și teritorială, publicat în toamna anului 2017.

Care sunt principalele progrese înregistrate în ultimii zece ani în privinţa reducerii decalajelor economice, sociale şi teritoriale?

O să vă răspund prin prezentarea unor cifre concludente din punctul meu de vedere.

La nivelul UE, în perioada 2014-2020, cu sprijinul politicii de coeziune se au în vedere reabilitarea a 4.600 km de cale ferată, construirea a 2.000 km de drumuri din rețeaua TEN-T, în timp ce 750 km de linii de metrou sunt construite sau reabilitate (inclusiv extinderea rețelei de metrou a Bucureștiului). 17 milioane de oameni vor fi conectați la facilități de tratare a apei, 14.5 milioane de gospodării vor fi conectate la rețele de internet și 7 milioane de elevi vor învăța în școli modernizate.

Peste un milion de IMM-uri primesc sprijin din politica de coeziune, care a creat 7 milioane de noi locuri de muncă.

Cu sprijinul programelor de cooperare, 240.000 de oameni participă la inițiative de mobilitate trans-frontalieră, în timp ce 7.000 de afaceri și 1.400 de instituții de cercetare participă la proiecte de inovare.

În ceea ce privește România, progresele înregistrate se referă nu doar la creșterea PIB/cap de locuitor, care în cazul țării noastre variază între 5-15% în cele șapte regiuni de dezvoltare (exceptând regiunea capitală care a înregistrat o creștere de 130% față de media UE), ci și la alți indicatori care vizează, de exemplu, calitatea vieții, progresul social, calitatea guvernanței, calitatea mediului investițional, investițiile în inovație etc.

Lista proiectelor este lungă, politica de coeziune contribuind la construcția drumurilor de centură a multora dintre marile orașe, asigurarea conexiunilor rutiere și feroviare între portul Constanța și granița de vest, noile linii de metrou din capitală, creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale (ceea ce a dus la reducerea costurilor gospodăriilor), scăderea șomajului (prin intermediul sprijinului acordat IMM-urilor), modernizare de școli și spitale etc.

Pentru România investițiile din politica de coeziune în perioada 2014-2020 înseamnă 22.5 miliarde de euro, fonduri de la bugetul UE, la care se adaugă cofinanțarea națională. Proiectele finanțate în acest exercițiu financiar trebuie finalizate până la sfârșitul anului 2023.

Sprijinul oferit de UE prin politica de coeziune în implementarea reformelor structurale va avea negreșit un impact pozitiv asupra creșterii economice, prin implementarea reformelor putând fi asigurată o creștere economică de peste 15% a PIB, în următorii 20 de ani.

Pornind de la existența acestor decalaje, care este rolul politicii de coeziune a UE în raport cu strategiile de dezvoltare integrate ale UE?

Politica de coeziune oferă un sprijin important strategiilor de dezvoltare integrate ale UE.

Printre principalele direcții de sprijin ale politicii de coeziune și Agendei urbane a UE se evidențiază strategiile integrate de dezvoltare urbană durabilă. UE pune mult accentul pe susținerea dezvoltării policentrice, care să acopere zonele urbane și peri-urbane, dar și pe cooperarea urban-rural.

O altă direcție de dezvoltare se referă la strategiile macro-regionale. Prima strategie macro-regională a fost adoptată de UE în 2009 (Strategia macro-regională pentru regiunea Mării Baltice) și a fost urmată de alte trei astfel de strategii (Strategiile macro-regionale pentru regiunile Dunării, Mării Adriatic-Ionice și Alpilor).

Acestea sunt cadre integrate de cooperare și dezvoltare, bazate pe proximitatea geografică și a căror implementare poate fi finanțată prin politica de coeziune. Au ca scop cooperarea între state membre UE și state partenere (ne-membre UE) în vederea depășirii celor mai variate provocări (de la infrastructură la migrație și creșterea capacității administrative), specifice unei anumite regiuni geografice.

În ceea ce privește România, Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) va continua să reprezinte o temă importantă în perioada deținerii Președinției Consiliului UE (primul semestru al anului 2019), țara noastră exercitând concomitent și Președinția SUERD (în perioada noiembrie 2018 – octombrie 2019). România are în vedere redinamizarea acestui cadru strategic de cooperare printr-o asumare politică continuă și antamarea unor activități care să conducă la mărirea vizibilității și, respectiv, la abordarea unor teme de interes la nivel european. Totodată, mizăm pe un parteneriat solid cu statele vecine pentru găsirea unor soluții comune la provocările actuale și viitoare (precum îmbunătățirea transporturilor pe Dunăre, protecția mediului, dezvoltarea turismului etc).

Finanțarea SUERD reprezintă un element esențial pentru România, din acest motiv vom continua să susținem în mod prioritar integrarea obiectivelor strategiilor macro-regionale în Programele Operaționale finanțate din fondurile europene structurale și de investiții, dar în egală măsură și la nivelul altor instrumente/programe gestionate centralizat de Comisia Europeană.

În ce măsură procesul de reformă al politicii de coeziune determinat de Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, a contribuit la reducerea decalajelor între regiunile şi statele membre ale UE?

Este încă devreme să analizăm impactul actualului exercițiu și al programelor în derulare asupra decalajelor de dezvoltare. Impactul unor finanțări asupra structurii unei economii și a mediului competitiv se resimte la nivelul creșterii economice după închiderea proiectelor și a programelor. Există însă premise relevante (introduse prin reforma din exercițiul  2014-2020) pentru îmbunătățirea situației existente, inclusiv pentru reducerea decalajelor. Printre acestea se numără orientarea spre rezultate a finanțărilor, în sensul în care toate proiectele aferente unui domeniu finanțat contribuie la atingerea unui rezultat de politică publică, complementar altor intervenții naționale. Și introducerea condiționalităților ex-ante a determinat eforturi suplimentare în stabilizarea cadrului investițional prin documente programatice (strategii investiționale specifice fiecărui domeniu – precum Strategia de Specializare Inteligentă sau Master Planul General de Transport), care asigură premisele necesare dezvoltării echilibrate la nivelul regiunilor.

Care sunt perspectivele de finanțare ale politicii de coeziune pentru următorul Cadru Financiar Multianual? Care sunt principalele direcții de finanțare pe care le considerați necesare în contextul dezbaterilor privind reformarea UE post-Brexit?

După cum probabil știți, Comisia Europeană va prezenta propunerile legislative pentru viitorul Cadru Financiar Multianual la 2 mai 2018, urmate imediat apoi de propuneri sectoriale, inclusiv pentru politica de coeziune post-2020.

În contextul Brexit, există o presiune importantă pe buget, atât pentru completarea diferenței generate de plecarea unui important contribuitor, cum este Regatul Unit, cât și pentru a răspunde noilor provocări cărora UE trebuie să le facă față în prezent, precum migrație, protejarea frontierelor, securitate, apărare, terorism etc.

Pe acest fond, este important ca în noul buget, politicilor tradiționale, precum coeziunea sau agricultura, să li se asigure în continuare alocări financiare ridicate, având în vedere rolul pe care aceste politici l-au jucat și continuă să îl joace în reducerea decalajelor de dezvoltare, asigurarea securității alimentare și susținerea creșterii economice.

Suntem conștienți de presiunea existentă pe aceste politici, nu numai în termeni de reducere a alocărilor, dar și în termeni de modificare a criteriilor de alocare. Suntem, de asemenea, conștienți că nu va fi o negociere simplă. Este nevoie de un efort coordonat de apărare a politicilor tradiționale, care susțin obiectivele economice și sectoriale ale Uniunii.

În egală măsură, suntem gata să lucrăm pentru a face aceste politici mai flexibile, mai accesibile, prin simplificare, beneficiarilor finali.

În contextul exercitării Președinției Consiliului UE în primul semestru din 2019, care sunt direcțiile pe care România le poate promova în cadrul politicii de coeziune a UE?

România rămâne și pe perioada Președinției Consiliului Uniunii Europene de anul viitor un promotor al politicii de coeziune care să se adreseze tuturor regiunilor UE, ca principală politică de investiții, astfel încât să fie realizate obiectivele TFUE privind promovarea unei dezvoltări echilibrate și armonioase a statelor membre și regiunilor, precum și reducerea disparităților de dezvoltare regională.

Simplificarea, flexibilizarea, inițiativele în sprijinul specializării inteligente la nivelul regiunilor, mai ales cele rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării economice sau a regiunilor care traversează un proces amplu de tranziție industrială vor ghida acțiunea României.

Un dosar major care va fi gestionat pe perioada Președinției române a Consiliului UE va fi viitoarea perspectivă financiară post 2020, așadar inclusiv viitoarea politică de coeziune.

Ca regulă generală, obligația statelor membre care asigură Președinția Consiliului UE este de a acționa ca mediator imparțial. România va căuta, din această poziție, să faciliteze consensul între statele membre pentru a marca progrese importante în procesul de negociere a pachetului legislativ privind viitorul cadru financiar multianual și a celui privind politica de coeziune. Care este importanța acestui exercițiu? Pe scurt, cu cât procesul de negociere se încheie mai rapid și mai eficient, cu atât mai repede putem aproba și demara viitoarele programe operaționale, autoritățile de management având astfel mai mult timp la dispoziție pentru implementarea proiectelor.

În încheiere, aș dori să subliniez că, în cele 6 luni la Președinția Consiliului UE, ne vom concentra pe soluții și decizii care sunt relevante pentru cetățenii noștri. Președinția UE înseamnă responsabilitate și interese comune, Președinția UE este pentru și despre cetățeni, valori, unitate, solidaritate și viitor comun.

vezi sursa: http://europunkt.ro/2018/04/26/interviu-luminita-odobescu-reprezentantul-permanent-al-romaniei-la-ue-tendinta-decalajelor-dintre-regiunile-din-europa-este-de-reducere-si-nu-de-crestere/

Subscribe in a reader

blog afiliat

from politica astazi http://bit.ly/2w7gek9 via IFTTT

[politicaastazi]

Guvernul repetă greşelile care au condus la recesiunea din 2009-2010

Potrivit acestora, la mai puţin de 10 ani de la unul dintre cele mai dure programe de austeritate din Europa, guvernul României repetă multe dintre greşelile care au condus la recesiunea severă din 2009-2010.  

„Creşterea consumului privat şi intrările reduse de fonduri europene vor conduce la ieşiri nete de capital din România. În plus, creşterea salariilor într-un ritm mai accelerat decât cel al creşterii productivităţii indică faptul că leul ar trebui să se deprecieze în anii următori. BNR a majorat dobânda la facilitatea de depozit cu 25 de puncte de bază până la 0,5% în octombrie şi anticipăm o nouă majorare de 25 de puncte de bază în noiembrie, urmând ca în prima jumătate a anului 2018 să decidă majorarea dobânzii de politică monetară de trei ori”, estimează analiştii.

Potrivit lor, creşterea economică rapidă este pusă în pericol de accentuarea dezechibrelor fiscale şi externe. La mai puţin de 10 ani de la unul dintre cele mai dure programe de austeritate din Europa, guvernul României repetă multe dintre greşelile care au condus la recesiunea severă din 2009-2010.

Politica fiscală reprezintă cel mai mare risc la adresa stabilităţii macroeconomice, mai arată analiştii, care susţin că Guvernul continuă să implementeze măsuri populiste, deşi resursele sunt limitate. Mai mult, salariile din sectorul public şi cheltuielile sociale ar putea creşte cu 16,6% în 2017 faţă de 2016.

Ce greşeli repetă Executivul

Potrivit analiştilor, în căutarea unor venituri suplimentare guvernul a devenit mai creativ, dar nu neapărat şi mai eficient. În primul rând, Guvernul a anulat decizii anterioare de relaxare fiscală, cum ar fi supraacciza la carburanţi eliminată în luna ianuarie şi re-introdusă tot de acesta în septembrie-octombrie. În al doilea rând, a temperat anumite măsuri anunţate anterior: 84% din majorarea de anul viitor a salariilor din sectorul public va fi anulată de transferul contribuţiilor sociale în totalitate în sarcina angajaţilor). De asemenea, Executivul a transferat bani de la companiile deţinute majoritar de stat, prin repartizarea de dividende din profiturile anului 2016 şi din rezervele societăţilor. Totodată, a redus cheltuielile pentru investiţii publice cu echivalentul a 1,3% din PIB în comparaţie cu planificarea originală. Nu în ultimul rând, Guvernul a redus rambursările de TVA pentru a compensa – cel puţin temporar – slaba colectare a veniturilor fiscale.

Ce efecte vor avea aceste măsuri

Analiştii UniCredit Bank estimează că în urma rectificării bugetare semnificative, deficitul anului 2017 ar putea rămâne în preajma sau sub nivelul de 3% din PIB (conform metodologiei europene), mai ales dacă o parte a investiţiilor realizate anul acesta vor fi clasificate drept cheltuieli pentru apărare. Cu toate acestea, guvernul riscă să încheie anul 2018 cu un deficit bugetar de aproximativ 3,7% din PIB, pentru că veniturile bugetare nu pot finanţa relaxarea fiscală planificată pentru anul viitor. Această estimare a deficitului ia în calcul o continuare a reducerii investiţiilor publice.

Creşterea economică ar putea încetini de la 5,3% în 2017 la 3,6% în 2018 pe fondul unei temperări a principalilor factori de creştere, anume consumul şi stocurile. Creşterea alertă a salariului va continua să susţină consumul privat, însă veniturile nete vor creşte mai încet decât salariile brute. Angajaţii sectorului public se vor bucura de o creştere a salariului brut de 25-70% în 2018, cu cele mai mari creşteri planificate în educaţie şi sănătate. Deşi celor din urmă li s-a promis o majorare salarială de 148%, anticipăm o majorare de doar 70%, deoarece cheltuielile bugetare suplimentare până la acel nivel ar fi echivalente cu 0,8% din PIB. Mai mult, transferul contribuţiilor sociale în sarcina angajatului va menţine ritmul mediu de creştere a salariilor nete din sectorul public întrun interval de „doar” 4 – 40%. În acelaşi timp, salariul mediu net din sectorul privat ar putea creşte cu 6% anul viitor, similar majorării din 2017. Creşterea corespunzătoare a salariului mediu brut este de 27%, dacă guvernul forţează companiile private să majoreze salariile brute ale angajaţilor cu echivalentul contribuţiilor sociale pe care nu le vor mai plăti. Stocurile vor creşte în urma recoltei mari de cereale, însă investiţiile vor fi afectate de amânarea lucrărilor de infrastructură şi de creşterea capacităţilor de producţie neutillizate în industrie (în contrast cu tendinţa din Europa centrală).

Exporturile nete vor frâna creşterea economică, deoarece expansiunea comerţului cu amănuntul este acoperită preponderent din import. Mai mult, majorările frecvente ale salariului mimim pe economie vor continua să erodeze marjele de profit ale exportatorilor români, care ar avea nevoie de un leu mai slab pentru a-şi îmbunătăţi situaţia financiară. Cererea internă şi europeană puternice vor sprijini producţia industrială, cu toate că ritmul de creştere al acesteia s-ar putea tempera în 2018 pe fondul unor efecte de bază, al investiţillor reduse, al costurilor salariale mai mari şi al creşterii lente a producţiei de energie. Serviciile vor continua să crească rapid, unele din cele mai performante sectoare fiind trasportul internaţional (pe măsură ce comerţul internaţional îşi continuă revenirea), IT (criza de personal e mai puţin stringentă decât în restul Europei centrale) şi comerţul cu amănuntul (stimulat de creşterile salariale). UniCredit Bank estimează o creştere de două cifre a construcţilor din sectorul privat pe toate subcomponentele acestora: spaţii comerciale, logistice, rezidenţiale şi construcţii industriale.

Fluxurile nete de capital stabil ar putea fi negative anul acesta şi anul viitor, în contrast puternic cu tendinţele regionale. Analiştii anticipează o majorare a deficitului comercial cu bunuri la peste 8% din PIB, conducând la o adâncire a deficitului de cont curent, în pofida exporturilor de servicii mai puternice. Investiţiile străine directe ar putea consta în principal în profituri reinvestite, păstrându-şi nemodificată ponderea în PIB. Potrivit lor, mai îngrijorător este faptul că guvernul a renunţat la îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor UE anul acesta, reducând co-finanţarea planificată. Intrările de fonduri structurale şi de coeziune s-au redus la 274 milioane de euro în primele şapte luni ale anului 2017 (conform Ministerului Finanţelor Publice) şi s-ar putea situa sub 1% din PIB anul acesta. Îmbunătăţirea de anul viitor ar putea fi minoră, ţinând cont de majorarea constrângerilor bugetare, context în care este puţin probabil să fie iniţiate noi proiecte mari de infrastructură, susţin ei.

Leul este supraevaluat în continuare din cauza intrărilor de capital în scădere şi a majorării costului unitar cu forţa de muncă. Tendinţa de depreciere caracteristică lunilor de toamnă, împreună cu riscurile fiscale şi politice ar putea menţine cursul EUR-RON în preajma sau chiar desupra nivelului de 4,60 până la finalul anului. Analiştii UniCredit Bank sunt de părere că BNR va îngădui o depreciere graduală a leului, iar tranziţia spre intervalul de tranzacţionare de 4,60-4,70 se va produce în primul trimestru al anului 2018, coincizând cu începutul ciclului de majorare a dobânzii de politică monetară.

„BNR a început înăsprirea monetară prin majorarea dobânzii la facilitatea de depozit cu 25 de puncte de bază până la 0,5% în octombrie şi anticipăm o nouă majorare până la 0,75% în noiembrie 2017. Până atunci, inflaţia anuală ar putea accelera peste 2% din cauza reintroducerii accizei la carburanţi şi a scumpirii energiei electrice şi gazelor naturale, toate reflectate în preţurile plătite de consumatori. Inflaţia totală şi cea de bază ar putea depăşi ţinta BNR în ianuarie 2018, din cauza efectelor de bază nefavorabile şi a creşterii preţurilor produselor nealimentare şi serviciilor. BNR ar putea reacţiona majorând dobânda de politică monetară de trei ori, până la nivelul de 2,5% în intervalul februarie-mai 2018”, mai arată analiştii.

Potrivit lor, există riscul a două conflicte cu autorităţile europene, unul legat de sustenabilitatea fiscală şi al doilea legat de independenţa justiţiei. Comisia Europeană dispune de mai multe instrumente pentru a pedepsi România decât în cazul Poloniei şi al Ungariei, în contextul existenţei Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru reforme judiciare.

Util - vezi sursa: http://ift.tt/2xpTDj5 from Blogger http://ift.tt/2kxmKLe via IFTTT Like: My Library Like: Facebook

[smartseo4you]

Criză politică în Italia. Partenerul de coaliție al partidului premierului Conte a anunțat că se retrage de la guvernare. Formațiunea Italia Viva invocă neînțelegeri în privința planului de relansare economică a țării. Conte nu mai are un sprijin cert în parlament.

New Post has been published on https://reporterliber.ro/criza-politica-in-italia-partenerul-de-coalitie-al-partidului-premierului-conte-a-anuntat-ca-se-retrage-de-la-guvernare-formatiunea-italia-viva-invoca-neintelegeri-in-privinta-planului-de-relansare/

Criză politică în Italia. Partenerul de coaliție al partidului premierului Conte a anunțat că se retrage de la guvernare. Formațiunea Italia Viva invocă neînțelegeri în privința planului de relansare economică a țării. Conte nu mai are un sprijin cert în parlament.

Coaliția de guvernământ s-a rupt miercuri după ce fostul prim-ministru Matteo Renzi a retras sprijinul pentru planurile de redresare economică ale țării. Renzi a anunțat  într-o conferință de presă că cei doi membri ai partidului său demisionează din guvern. 

Renzi și-a lansat partidul Italia Viva în septembrie 2019, după ce a demisionat din Partidul Democrat, de centru-stânga, și a contribuit la formarea celui de-al doilea guvern de coaliție al prim-ministrului Giuseppe Conte, după plecarea partidului populist de extremă dreapta.

Italia va primi mai mult de un sfert din pachetul de stimulare al blocului, de 750 miliarde euro.

Renzi era de părere că țara ar trebui să folosească și Mecanismul european de stabilitate (MES), care oferă împrumuturi ieftine pentru finanțarea cheltuielilor de sănătate ale statelor membre. Cu toate acestea, Conte și MS5 au respins ideea, susținând că aceasta ar crește datoria țării,  a doia cea mai mare din UE, după cea a Greciei.

Potrivit lui Luigi Scazzieri, expert al Centrului pentru Reforma Europeană (CER), lupta pentru bani nu este singurul motiv: “Adevăratul motiv este că Renzi a fost exclus în ultimii ani și dorește să câștige o mai mare proeminență și să-și întărească perspectiva electorală”.

Sursă: Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday

[jurnalbucuresti-blog]

New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro

New Post has been published on http://bit.ly/2rSVOZv

Romania Libera - De ce să (re)citim „Moscova sfidează lumea“ :

Analiza vizionară a lui Ion Rațiu, scrisă în anii lui Stalin, este la fel de actuală pentru Rusia lui Putin | ANALIZĂ

de Claudiu Padurean

Una dintre cele mai tulburătoare analize ale societății și politicii rusești a fost făcută de un român. Este vorba de unul dintre cei mai importanți lideri ai exilului românesc, Ion Rațiu. El se afla în exil din anul 1940. În acel an, plecase la Londra, pentru a lucra la Legația României alături de unchiul său, diplomatul V.V. Tilea. După instaurarea statului național-legionar, V.V. Tilea și Ion Rațiu au demisionat, pentru că au refuzat să servească totalitarismul de dreapta.

În timpul războiului, Ion Rațiu, care terminase Facultatea de Drept a Universității Regele Ferdinand I din Cluj, a primit o bursă pentru a studia economia la Universitatea Cambridge. În paralel, el a participat, alături de unchiul său, la formarea unei organizații românești a exilaților și a colaborat cu proaspătul departament românesc al BBC.

După încheierea războiului, Ion Rațiu, de la nașterea căruia serbăm chiar în aceste zile 100 de ani, a acoperit, în calitate de corespondent de presă, lucrările Conferinței de Pace de la Paris.

S-a îmbolnăvit grav de TBC și s-a retras în Elveția, pentru a se trata și pentru a se vindeca de această boală. În anii petrecuți în Elveția, el a scris o carte intitulată „Moscow challenges the world“ (Moscova sfidează lumea – n.n.). Din motive financiare, aceas-tă carte nu a văzut lumina tiparului decât mult mai târziu, în 1986. Prima carte scrisă de Ion Rațiu care a fost tipărită a fost „Policy for the West“ (Politică pentru Occident – n.n.), apărută în 1957.

Brian Crozier: Ion Rațiu îmbină claritatea analizelor cu preștiința

Istoricul și publicistul Brian Crozier considera, în 1986, că analizele lui Ion Rațiu se numără printre cele mai bune din lume. „Nu sunt mulți scriitori pe teme politice care să combine claritatea viziunii cu preștiința. Ion Rațiu este unul dintre cei puțini, așa cum a demonstrat-o acum aproape 30 de ani în cartea sa profetică «Policy for the West» (Harvill, 1957). Pentru a-mi susține afirmațiile, voi cita numai două pasaje izbitoare din primele pagini:

«… în Vietnam, guvernul lui Diem, sprijinit pe baionetele americane, are o existență precară – un vânt rece dinspre Nord, ezitare și nehotărâre din partea puterilor occidentale și va fi doborât.

Afganistanul, deși nu tot atât de evident, nu se află într-o poziție mai bună. Forma de guvernământ feudal-tribală care există acolo nu are nici forța morală, nici forța materială și fizică necesară pentru a rezista cu succes unei bine direcționate tentative de a captura puterea. Poporul afgan se va ralia, probabil, în jurul ideii naționale și își vor urma conducătorii, în cazul în care țara va fi invadată. Mândria, tradițiile și tenacitatea muntenilor îi vor ajuta în mod sigur în rezistență, dar ei nu au arme și nici forță industrială. Mai mult, în acest moment, Afganistanul nu are o semnificație deosebită pentru puterile internaționale. Ast-fel, nu va fi surpriză dacă Afganistanul se va număra printre următoarele victime ale agresiunii comuniste.»

Repet, aceste rânduri erau publicate în 1957; 15 ani înainte ca Statele Unite, ulterior negocierilor de la Paris, să-și fi abandonat aliații sud-vietnamezi înaintea comuniștilor victorioși din Nord; 18 ani înainte ca Saigonul să fie ocupat de comuniști; 21 de ani înainte ca prima din cele trei lovituri de stat direcționate de sovietici să fi adus un guvern comunist la Kabul, urmată, un an mai târziu, de invazia sovietică a acelei țări cu soartă tragică“, scria Brian Crozier.

Strategia lui Stalin, refolosită de Vladimir Putin

Aceste rânduri ale istoricului Brian Crozier fac parte din prefața la ediția românească a cărții „Moscova sfidează lumea“, apărută în 1990 la Editura Signata din Timișoara. În acei ani, în care URSS intrase într-un proces rapid de disoluție, părea că analizele lui Ion Rațiu aparțin trecutului. Însă ultimii ani arată o răsturnare a istoriei. Dictatorul rus Vladimir Putin a revenit la vechea strategie din perioada lui Stalin, iar analizele lui Ion Rațiu au redevenit un instrument deosebit de util pentru a înțelege politica Moscovei, inclusiv în problematica scutului antirachetă.

„Nu este nevoie să intrăm în detaliile mizeriei, greșelilor și brutalității care abundă în ultimii treizeci de ani de istorie rusească (n.r. – rândurile au fost scrise în perioada 1946-1950). Ele pot fi găsite în orice lucrare despre Rusia sovietică. De asemenea, este de importanță secundară o discuție asupra faptului dacă statisticile rusești, care indică o creștere enormă a producției, reflectă sau nu adevărul. S-ar putea foarte bine ca prezenta creștere a producției să fie, așa cum arată Colin Clarks în volumul Critique of Russian Statistics (Critica statisticilor rusești – n.n.), doar pe jumătate din cifra oficială. La fel de bine se poate ca metodele uzitate pentru obținerea acestei creșteri să fie o risipă atât în materii prime, cât și în vieți omenești. Pentru scopurile noastre totuși, este de cea mai mare importanță să acceptăm faptul că în Rusia sovietică a avut loc o mare creștere a capacității productive, cât și a producției, și că ambele s-au petrecut într-o perioadă de timp relativ scurtă.

Ideea că Rusia este parcela de teren solid salvată din mlaștină i-a ajutat mult pe liderii comuniști. Ea le-a folosit pentru a pune în circulație trei idei care au sporit eforturile credincioșilor (adică ale comuniștilor – n.n.) și i-a făcut gata să îi conducă pe ceilalți (adică pe compatrioții necomuniști – n.n.) spre eforturi sporite, independent de suferința pe care au provocat-o procedând astfel.

Mai întâi, ei au creat o stare de urgență. Apele mlaștinii ar putea inunda oricând terenul asanat. Ele pot fi respinse doar printr-un efort continuu. Această idee a fost cel mai ușor de împământenit, dat fiind că în anii de început Rusia sovietică a avut de luptat împotriva intervenției străine.

În al doilea rând, în ciuda dimensiunilor Rusiei sovietice, conducătorii ei au reușit să învie ideea că URSS este încercuită. Insula socialismului este amenințată din toată părțile de către mlaștină. Capitalismul este inamicul permanent și necruțător al noii societăți. Oricând va avea o șansă, el va ataca, deoarece Rusia sovietică este o amintire vie a faptului că ora prăbușirii sale se apropie. În ultimă instanță, capitalismul se transformă în fascism, care, la rândul lui, sfârșește întotdeauna printr-un atac asupra mișcării de eliberare și apoi printr-un atac asupra URSS. În anii ‘30, germanii și japonezii au atins acel stadiu. Astăzi, imperialismul american este cel care va duce la fascism și la un atac asupra Uniunii Sovietice. Astăzi Statele Unite sunt cele ce încercuiesc Uniunea Sovietică cu baze pentru lansarea unui atac aerian.

În fine, Rusia sovietică este prezentată atât drept puternică, pe cât de slabă. Ea este puternică deoarece este mare, are o populație mare și dispune de resurse naturale enorme. Este puternică deoarece numai ea construiește pe stâncă. Numai în Rusia sovietică poporul muncește pentru el însuși, și nu pentru o mână de exploatatori. Și ea este slabă deoarece a fost teribil de înapoiată înainte de revoluție și are drum lung până va ajunge din urmă țările capitaliste.

Astăzi accentul este pus în mod hotărât pe forță, iar slăbiciunea este din ce în ce mai rar menționată public, dar conducătorii sunt perfect conștienți de ea. Ca să cităm un singur caz, Stalin vorbea la începutul lui 1946 cu mare satisfacție despre planurile pe termen lung ale Rusiei și dădea ca exemplu producția de oțel anuală care, în «probabil trei cincinale viitoare, dacă nu mai mult», va ajunge la 60 milioane de tone, adică 75% din producția SUA din anul de vârf al războiului (1944)“, scria Ion Rațiu.

Iată că ciclurile istorice se repetă. Destrămarea URSS este comparată de mulți analiști ai relațiilor internaționale cu prăbușirea Imperiului Țarist la finalul Primului Război Mondial. Vladimir Putin aplică acum pe o scară tot mai largă strategia lui Stalin în relațiile internaționale și încearcă, pe de o parte, să recupereze teritoriile care au făcut parte din URSS.

Invadarea și anexarea Peninsulei Crimeea și sprijinul acordat rebelilor ruși din estul Ucrainei sunt doar câteva exemple în acest sens. De asemenea, statutul colonial pe care dorește să îl impună în așa-zisa Uniune Euroasiatică, care, de fapt, reprezintă doar primul cerc din sfera sa de interese. Un simptom este și prezența militară rusească în Siria.

Însă, de data aceasta, ideologia comunistă a fost înlocuită cu ceea ce principalul ideolog al regimului putinist, Alexandr Dughin, definea drept național-bolșevism.

Spiritualitatea ortodoxă este reinterpretată într-un sens naționalist, pe care mulți teologi îl consideră drept erezie. În țări precum România, Serbia, Bulgaria sau Grecia, rușii se folosesc de ortodoxism (ca manifestare politică eretică a spiritualității ortodoxe) pentru a acredita ideea că singurul loc de pe planetă unde este păstrată spiritualitatea creștină este Rusia și că Occidentul „decadent“ ar reprezenta cea mai mare amenințare la adresa creștinilor. Căsătoriile între persoanele de același sex, migranții musulmani sau problemele sociale provocate în țări precum Grecia de criza economică sunt utilizate de propaganda rusească într-o manieră similară celei descrise de Ion Rațiu în cartea sa, „Moscova sfidea-ză lumea“, pentru a diaboliza Occidentul și pentru a prezenta Rusia drept salvatoarea creștinătății sau, cel puțin, a lumii ortodoxe.

Provocările merg mai departe. Biserica Ortodoxă Rusă, care are cu adevărat o prezență de tip imperialist în țări precum Ucraina sau Republica Moldova, încearcă să submineze poziția Patriarhiei Ecumenice din Constantinopole de lider spiritual al lumii ortodoxe. Moscova are, din nou, pretenția să fie recunoscută drept „primus inter pares“ și, de fapt, mai mult decât atât în întreaga lume ortodoxă.

Ideologii inspirați de Alexandr Dughin susțin că Moscova este cea de-a treia Romă și, în această calitate, trebuie să conducă această parte a creștinătății. Ei aduc și argumentul că Biserica Ortodoxă Rusă este cea mai mare și cea mai bogată dintre patriarhiile ortodoxe autocefale. Ceea ce nu explică acești ideologi ruși este de ce ar fi nevoie de cea de-a treia Romă, și nu de o reconciliere istorică cu Roma propriu-zisă. Această reconciliere este dorită atât de ortodocșii, cât și de catolicii de bună-credință, iar Sinodul Pan-Ortodox din Creta ar fi putut să reprezinte un prim pas pe această cale. Tocmai de aceea, Biserica Ortodoxă Rusă s-a străduit din răsputeri să îl saboteze.

Uneori, aceste acțiuni ale rușilor devin agresive. Așa s-a întâmplat în Basarabia, unde Mitropolia Ortodoxă a Basarabiei din subordinea Patriarhiei Române a trecut prin grele încercări, venite din partea aliaților politici ai Mitropoliei Ortodoxe a Moldovei din subordinea Patriarhiei Ruse. Biserici ortodoxe confiscate de comuniști și nerestituite românilor, preoți agresați și expulzați din Republica Moldova – toate au fost utilizate frecvent până în 2009, în perioada lui Vladimir Voronin. Nu pare imposibil ca ele să revină în actualitate în mandatul lui Igor Dodon, omul rușilor peste Prut.

Aceleași tactici au fost utilizate și împotriva celor două Biserici Ortodoxe din Ucraina care nu acceptă supremația Patriarhiei Ruse, dar și împotriva Arhiepiscopiei Majore Greco-Catolice. Este de lăudat faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a ținut departe de cântecul de sirenă al ideologilor inspirați de Alexandr Dughin, însă ideile lor au găsit un teren fertil în unele comunități din Serbia sau din Bulgaria, acolo unde, în mod tradițional, Rusia are o imagine bună, de frate mai mare, care are grijă de „frățiorii“ din Balcani.

O altă dimensiune a strategiei rusești este susținerea în Europa a acelor forțe care se opun vehement NATO și Uniunii Europene. Oamenii lui Vladimir Putin îi susțin pe acei politicieni care vor să slăbească aceste instituții. De exemplu, Marine Le Pen, care a intrat în finala alegerilor prezidențiale din Franța. Iar discuțiile despre implicarea Rusiei în campania electorală prezidențială americană și în campania referitoare la Brexit sunt foarte relevante în acest sens.

[news24hrou]

Ion Iliescu, pe blog: UE nu poate fi ţap ispăşitor pentru neputinţele noastre

Fostul președinte Ion Iliescu şi-a exprimat convingerea că preşedinţia României la Consiliul UE va fi un succes, pentru că ”avem demnitatea de a arăta că nu de puţine ori am fost judecaţi greşit”, el precizând că nu confruntarea, ci consensul face ca lucrurile să progreseze în sensul dorit.

“Sunt convins că preşedinţia României va fi un succes, pentru că avem şi mândria, şi demnitatea de a arăta că nu de puţine ori am fost judecaţi greşit, că românii pot oferi Europei valori şi proiecte, cu faţa la viitor”, a scris duminică, pe blogul personal, seniorul social-democrat.

Potrivit acestuia, aderarea la UE a fost marele proiect strategic al României, după ieşirea din totalitarism. “Acest proiect s-a încheiat joi, simbolic, la Ateneul Român. Pentru România trebuie să înceapă un nou capitol: cel al integrării europene. Adică un nou proiect, în care ţara noastră să contribuie pe deplin, cu idei şi soluţii, la reforma Uniunii, la progresul ei. Ar fi trebuit să ne definim, deja, profilul nostru, ca ţară, în concertul european. Preşedinţia prin rotaţie a Consiliului European ne pune la încercare capacitatea administrativă, viziunea politică şi solidaritatea, ca naţiune. Vom vedea care ne sunt punctele tari, care ne sunt slăbiciunile. Sper că vom realiza, în sfârşit, că nu confruntarea, ci consensul face lucrurile să progreseze în sensul dorit de noi toţi”, a spus Iliescu.

În opinia acestuia, România nu este nici eurosceptică şi nici deziluzionată de aderare.

“Este doar realistă, s-a maturizat politic şi social, abordează critic realitatea, şi asta este bine. Va rămâne susţinătoare a proiectului european atâta vreme cât el va genera bună guvernare, prosperitate, va reduce decalajele de dezvoltare şi polarizarea economică şi socială. Criza prin care trece acum Uniunea nu are cum să nu aibă ecouri şi în România. Dar putem alege să fim parte a soluţiei pentru problemele Uniunii şi nu generatori de noi probleme, cum este cazul Brexit-ului. Pentru asta noua generaţie de politicieni din România trebuie să dovedească responsabilitate şi angajament în slujirea interesului public şi a binelui comun. Uniunea Europeană nu poate fi ţap ispăşitor pentru neputinţele noastre, pentru eşecurile noastre, pentru egoismul şi iresponsabilitatea unora sau altora dintre liderii politici, de la Bucureşti sau de la Bruxelles”, a menţionat fostul şef de stat.

El consideră că este nevoie de solidaritate şi de democraţie în funcţionarea instituţiilor politice şi economice ale naţiunilor şi ale Uniunii.

“Criza proiectului european, reală, este înainte de toate o criză a democraţiei. Şi nu poate fi rezolvată cu măsuri de forţă, cu reducerea la tăcere a vocilor critice, cu etichetarea celor care au o altă viziune despre Uniune şi despre problemele ei. Un populism nu poate fi combătut tot cu un populism, fie el şi de sens opus. Iar reforme de genul Europa cercurilor concentrice nu pot creşte susţinerea cetăţenilor pentru Europa. Cred că a venit vremea să ne întoarcem la politică, să ne vindecăm de iluzia ‘tehnocrată’. Pentru că politicul poate fi controlat democratic de popor, tehnocraţii, nu, ei nu-şi asumă erorile şi deciziile greşite, nu răspund în faţa nimănui”, a susţinut Iliescu.

Potrivit acestuia, alegerile europene constituie o altă încercare pentru preşedinţia României la Consiliul UE.

“Demnitatea de europarlamentar nu este, nu poate fi o recompensă pentru nişte politicieni sau clienţi ai lor, ci o împlinire pentru cariere politice exemplare, în slujba cetăţenilor şi a naţiunilor europene. Este momentul ca elitele politice să se întâlnească din nou cu cetăţenii, pe agenda publică, şi cu un proiect comun, acela al integrării europene, de care să se bucure toţi membrii Uniunii”, este de părere Iliescu.

România a parcurs în trei decenii drumul de la totalitarism la preşedinţia Consiliului UE, “o realizare incredibilă” pentru poporul român, a adăugat el.

“Poate că unora li se pare că ne-a luat prea mult timp să ajungem aici. Timpul istoric ne spune altceva. Este o realizare incredibilă pentru poporul român, după o schimbare radicală de sistem politic şi economic, în condiţii de instabilitate geo-politică, de reaşezare a raporturilor de forţe la nivel global. Ea a fost posibilă în primul rând prin acceptarea de către cetăţenii români a costurilor economice şi sociale ale tranziţiei şi îmi place să cred că manifestările de joi seara, de la Ateneul Român, au fost, înainte de orice, un omagiu adus simplilor cetăţeni, care au făcut posibilă împlinirea acestui proiect naţional. A fost, cred, şi un omagiu adus tuturor celor care – politicieni, intelectuali publici, oameni din societatea civilă – au contribuit la definirea proiectului strategic al României, imediat după Revoluţie: aderarea europeană şi euroatlantică”, a menţionat Ion Iliescu.

El a amintit şi de prietenii României, fără de care crede că nu s-ar fi reuşit în acest demers. “Este vorba în primul rând de preşedintele Franţei, François Mitterrand, şi de cancelarul Germaniei, Helmut Kohl. Viziunea lor despre viitorul Europei, tenacitatea cu care au urmărit aducerea Estului european fost comunist în rândul familiei europene, ajutorul dat României rămân un punct de reper în istoria post-comunismului. Este vorba şi de aliaţii noştri americani, care, prin Parteneriatul pentru Pace, au oferit României nu doar perspectiva aderării la NATO, ci şi garanţii de securitate, care ne-au ajutat în procesul de aderare”, a mai spus fostul preşedinte.

http://bit.ly/2HbxE4T http://bit.ly/2RLPuiF

[stiri-noi]

Liban: Diplomatul Mustapha Adib, numit prim-ministru (oficial)

[stiri-noi]

6 evenimente care au dus la Războiul din Vietnam

Aceasta a fost unul dintre cele mai sângeroase conflicte armate din Războiul Rece.

Războiul din Vietnam a fost luptat între Vietnamul Nord, sustinut de Uniunea Sovietică și China, și Vietnamul de Sud, sprijinit de Statele Unite. Sângerosul conflict și-a avut rădăcinile în stăpânirea colonială franceză și în mișcarea de independență condusă de liderul comunist Ho Chi Minh.

Cele două superputeri ale lumii de după cel de Al Doilea Război Mondial s-au confruntat indirect în Vietnam. La finalul conflictelor, Nordul și Sudul au reușit să se unească, dar după un război extrem de sânge. History a creat o listă cu șase evenimente care au dus la declanșarea acestui război.

1. Decolonizarea și creșterea acapararea puterii de către Ho Chi Minh

Vietnamul a devenit o colonie franceză în 1877 odată cu fondarea Indochina franceză, dar în cel de Al Doilea Război Mondial, Japonia a ocupat acest teritoriu. Luptele dintre cele două armate au permis mișcării de independență, conduse de către Ho Chi Minh să capete tot mai multă putere.

Ho Chi Minh era inspirat de către Revoluția Bolșevică și a fondat Lega pentru Independeța Vietnamului în anul 1941, cunoscută sub numele de Viet Minh. Independența față de Franța a fost declarată în data de 2 septembrie 1945, la doar câteva ore după capitularea formală a Japoniei. În mod evident, Franța nu a aceptat acest curs al lucrurilor și s-a ajuns la un război de gherilă.

2. Bătălia de la Dien Bien Phu

Conflictul dintre francezi și Viet Minh a ajuns la final odată cu bătălia decisivă de la Dien Bien Phu, când, după un asediu de patru luni, francezii au pierdut în fața Viet Minh-ului și a comandantului Vo Nguyen Giap. Această bătălie a marcat sfârșitul dominației franceze în Vietnam. Întrebările cine și cum va guverna Vietnamul au atras interesul superputerilor mondiale, care au privit situația din Vietnam cu mare atenție.

3. Acordurile de la Geneva și divizarea Vietnamului

Acordurile de la Geneva au fost semnate în iulie 1954 și-au împărțit Vietnamul la paralela 17. Vietnamul de Nord ar fi condus de guvernul comunist al lui Ho Chi Minh, iar Vietnamul de Sud ar fi condus de împăratul Bao Dai. Alegerile au fost programate la doi ani de la semnare pentru a facilita unificarea Vietnamului, dar SUA, de teama comuniștilor s-a asigurat că acestea nu vor mai avea loc.

Lien-Hang T. Nguyen, istoric al Universității Columbia explică faptul că aceste acorduri au semănat semințele unui conflict între două state opuse ideologic care, în cele din urmă, ar fi reprezentat o versiune la scară a conflictului global.

4. Războiul Rece

Vietnamul a fost împărțit în timpul Războiului Rece, când tensiunile dintre SUA și Uniunea Sovietică au atins un nivel maxim. Mao Zedong proclamase crearea Republicii Populare Chineze în 1949, iar în ianuarie 1950, China, alături de Uniunea Sovietică a recunoscut formal Republica Democrată Vietnam.

În timpul Războiului Rece, SUA a practicat o politică de izolare a regimurilor comuniste. Doctrina Truman a promis asistență politică, militară și economică națiunilor democratice care se confruntă cu amenințări din partea forțelor comuniste. Succesorul său, președintele Dwight D. Eisenhower, a prezentat Teoria Dominoului potrivit căreia o victorie comunistă în Vietnam ar crea un efect domino în Asia de Sud-Est și, prin urmare, trebuie prevenită cu orice preț.

5. Înlăturarea de la putere a lui Ngo Dinh Diem

Împăratul Bao Dai a fost succedat de naționalistul catolic Ngo Dinh Diem. Pozițiaa sa anti-comunistă a fost susținută de către americanii care l-au ajutat să preia puterea. Dar tratamentul preferențial al lui Diem față de minoritatea catolică a dus la proteste în tot Vietnamul de Sud. În mai 1963, opt protestatari budiști au fost uciși de oficialii guvernamentali din Hue.

Ca răspuns, călugărul budist Thích Quang Duc și-a dat foc în mijlocul unei intersecții aglomerate Saigon. Alți călugări au început să îi urmeze exemplul în ceea ce a devenit cunoscută sub numele de „criza budistă”. Statele Unite și-au pierdut încrederea în capacitatea de a conduce Diem. În noiembrie 1963, Ngo Dinh Diem, alături de fratele său au fost omorâți în timpul unei lovituri de stat, ceea ce a dus la schimbarea a 12 guverne în doar doi ani la conducerea Vietnamului de Sud.

6. Incidentul din Golful Tonkin

Incidentul din Golful Tonkin, cunoscut și sub denumirea de incidentul USSS Maddox a marcat intrarea oficială a Statelor Unite în războiul din Vietnam. „În vara lui 1964, administrația Johnson a demarat planurile secrete pentru extinderea implicării militare a Statelor Unite în Vietnam. Orice acțiune atât de largă ar trebui să aibă sprijinul Congresului, oficialii hotărâți și incidentul din Golful Tonkin a oferit posibilitatea de a asigura această autorizație”, explică Frederik Logeval, profesor de Relații Internaționale al Universității Harvard.

La 2 august 1964, USS Maddox a întâlnit trei ambarcațiuni cu de torpile nord-vietnameze construite de sovietici în Golful Tonkin. Maddox a tras drept focuri de avertizare, conform rapoartelor americane, și a fost întâmpinat cu torpilelor și mitraliere. Pe 4 august, distrugătorul american Turner Joy și USS Maddox au raportat că au fost atacați, deși istoricii pun la îndoială rapoartele oficiale. În data de 7 august 1964, Congresul îi oferă lui Lyndon B. Johnson autoritatea de a lua măsurile necesare pentru împiedicarea altor atacuri.

 Citește și:

Povestea impresionantă a lui Kim Phuc, simbolul viu al Războiului din Vietnam: Fetiţa arsă cu napalm îşi vindecă cicatricile după 40 de ani – FOTO, VIDEO

Ofensiva Tet: începutul sfârşitului Războiului din Vietnam

Vietăţile de pe fundul mării prezintă urme de radiaţii din urma testelor nucleare din Războiul Rece

Imagini declasificate din Războiul Rece, realizate de avioane de spionaj, scot la iveală situri antice uimitoare ale Orientului Mijlociu

Articolul 6 evenimente care au dus la Războiul din Vietnam apare prima dată în Descopera.ro.

[stiri-noi]

Parcurile industriale vor deveni motor al dezvoltării economice a județului Dâmboviţa

Este un lucru sigur, indiferent de ceea ce se spune pe scena politică dâmboviţeană, de calculele şi jocurile pe care le fac unii prin varii cancelarii, Corneliu Ştefan are cele mai mari șanse să fie preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa. PSD este încă un partid mare, bine închegat şi cu structuri solide, cu oameni dedicaţi şi devotaţi social-democraţiei, acestui judeţ, şi, de ce să nu recunoaştem, cu multiple realizări pe tărâmul socio-economic.

Chiar dacă unii ies acum în faţă şi vorbesc în termeni electorali despre sărăcia acestui judeţ, despre faptul că suntem cu mult în urmă faţă de alte zone ale ţării, din punct de vedere economic, nu putem trece cu vedere o serie de obiective notabile realizate cam în toate localităţile judeţului, proiecte şi investiţii coapte şi materializate de reprezentanţii PSD. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că, ce-i drept cu paşi mărunţi, dezvoltarea economică revine în Dâmboviţa, chiar dacă criza generată de pandemie a ţinut multe lucruri pe loc.

La ultima conferinţă de presă desfăşurată la sediul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, liderul social-democraţilor dâmboviţeni şi candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, a vorbit despre necesitatea reorganizării și dezvoltării parcurilor industriale care fiinţează în judeţul Dâmboviţa drept componente de bază pentru atragerea de investitori și crearea de noi locuri de muncă.

„Deţinem trei parcuri industriale, două unde Consiliul Judeţean este acţionar majoritar, iar la celălalt unde este acţionar minoritar. Pentru cele două parcuri industriale, de la Priboiu şi de la Moreni, în acest master plan, am propus şi voi propune în viitorul CJD reorganizarea. Cele două parcuri industriale trebuie dezvoltate la capacitate maximă, pentru a putea să atragă investitori privaţi în aceste zone.

Pentru Parcul Industrial Mija, unde suntem acţionari minoritari, voi propune de urgenţă reabilitarea clădirilor existente, dezafectate, pregătirea lor pentru atragerea de noi investiţii.

Pentru zona de nord, vizavi de actualul Parc Industrial Priboiu, în partea dreaptă a drumului naţional DN 71, CJD deţine un teren de aproximativ 7 ha. Voi propune înfiinţarea acolo a unui Parc Industrial IT. Sunt foarte multe firme IT în municipiul Târgovişte şi cred că putem să le creem facilităţi, să dezvoltăm aceste firme din judeţ și, bineînţeles, să atragem şi alte societăţi care astăzi îşi caută locaţii pentru desfăşurarea activităţii în alte judeţe din România. În ultimele două luni, am discutat cu reprezentanţi de la foarte multe firme din acest domeniu şi le-am prezentat proiectul de dezvoltare a Parcului Industrial IT.

Tot legat de mediul de afaceri, în acest master plan, am propus crearea unui Business Center pentru judeţul Dâmboviţa, unde vrem să organizăm conferinţe, expoziţii şi, nu în ultimul rând, întâlniri între administraţia publică judeţeană, locală şi mediul de afaceri. Voi propune realizarea unui parteneriat între Camera de Comerţ şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Şi acum avem acţiuni comune, dar nu avem un parteneriat concret, bazat pe relaţii clare între CCIA, mediul de afaceri şi CJD, în care mediul de afaceri să fie implicat în viaţa administrativă judeţeană”, a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa – deputatul Corneliu Ştefan.

[stiri-noi]

În plină criză, un vechi magnat media din Italia lansează un nou ziar – ”Domani”: ”Ne vom concentra pe fapte, mai puțin pe vorbărie”

Fost patron al importantului cotidian italian La Repubblica, Carlo De Benedetti anunță lansarea unui nou ziar, progresist, pro-european, care, susține el, va oferi o voce celor loviți de criza economică generată de epidemie, scrie The Guardian.

”Domani” - ”Mâine” este noul ziar italian online, cu ediții de print, care va apărea de la mijlocul lui septembrie pe o piață media lovită în plin de criza sanitară, care a afectat veniturile din publicitate.

Omul care îl lansează nu este nici pe departe străin de această profesie. Carlo de Benedetti este fostul patron al La Repubblica, unul dintre cele mai importante ziare din Peninsulă.

De Benedetti vrea ca noul ziar să fie progresiv, o voce ”independentă” într-o piață dominată de influența politică și economică.

Proiectul va fi inițial finanțat de De Benedetti, cu 20 de milioane de euro, înainte de a fi predat unei fundații.

”Va fi singurul ziar italian deținut de o fundație, și unul dintre puținele în Europa”, a declarat omul de afaceri pentru The Guardian.

”Fundația va asigura independența absolută a ziarului”, a asigurat De Benedetti.

Succesul ziarului va depinde de cititori. Site-ul va avea de la bun început un paywall, o versiune cu plată. Ediția de print va avea 16 pagini.

<blockquote class="twitter-tweet"><p lang="it" dir="ltr">Da oggi c'è un nuovo modo per iscriverti alla nostra newsletter o per abbonarti<br>➡️ <a href="https://t.co/nibkz99BUe">https://t.co/nibkz99BUe</a><br><br>Sei già iscritto o sei già abbonato? Non devi fare nulla, continuerai a ricevere la newsletter come sempre! <a href="https://t.co/mPmFCaeIhy">pic.twitter.com/mPmFCaeIhy</a></p>— Domani (@domanigiornale) <a href="https://twitter.com/domanigiornale/status/1290595189028003840?ref_src=twsrc%5Etfw">August 4, 2020</a></blockquote> <script async src="https://platform.twitter.com/widgets.js" charset="utf-8"></script>

De Benedetti crede că în ciuda pieței media aglomerate din Italia, ziarul va avea succes deoarece se va concentra pe ”fapte, nu pe vorbărie”.

Mai exact, Domani se va concentra mai mult pe fapte decât pe opinie: ”Există un loc pentru texte de opinie în ziar, dar trebuie să fie distincte de fapte”.

Magnatul de 85 de ani, care și-a construit averea la Olivetti, grupul din domeniul electronicelor, a părăsit funcția de președinte al tuturor companiilor industriale și media în 2009.

Nu este nici pe departe un sfânt. În 1993, în timpul operațiunii Mani Pulite, Carlo De Benedetti a fost arestat și a admis că a plătit o mită de 10 miliarde de lire partidelor aflate la guvernare, pentru a obține contracte cu Poșta Italiană. El i-a acuzat pe politicieni că i-au cerut banii și a condamnat corupția din politica italiană.

În cele din urmă, De Benedetti nu a mai fost judecat pentru aceste acuzații, deoarece a intervenit termenul de prescripție.

În 2012, el și-a transferat pachetul de acțiuni deținut la GEDI, grupul media care deține La Repubblica și La Stampa, către cei trei fii. Anul trecut a încercat să recâștige controlul, după ce și-a criticat fiii pentru felul în care au condus afacerea, dar nu a avut succes.

Controlul asupra grupului media a trecut la familia Elkann-Agnelli, deținătorii companiei Fiat și ai clubului Juventus Torino.

De Benedetti spune că schimbările în conducerea companiei au lăsat un spațiu liber pe piața media în segmentul liberal și progresiv.

”Azi, scenariul ziarelor italiene este caracterizat de punctul de vedere al patronului, unul care are interese economice în afara ziarului. E un lucru greșit”, a spus De Benedetti, care mai crede că în Peninsulă, ”ziarele sunt ori de dreapta, ori de centru”.

Un aspect important al ziarului este că va fi pro-european, într-un moment în care apartenența italiei la UE este pusă sub semnul întrebării de unii cetățeni obișnuiți, potrivit sondajelor, dar mai ales de liderii opoziției de extremă dreapta.

”Italia în afara UE ar fi ca o navă pierdută în Mediterana”, crede însă Benedetti.