#Aruncă-te nu te arunca

[rudyroth79]

Știri: O nuvelă de Ruxandra Cesereanu – aleasă să reprezinte România în cadrul Nopții Literaturii Europene de la Budapesta (30 martie 2017) Astăzi, 30 martie 2017, în intervalul 19:00-23.00, în 22 de spații culturale și neconvenționale din centrul capitala Ungariei, actorii…

[dininimapentrumine]

Aruncă-asupa Lui îngrijorarea

Aruncă-asupa Lui îngrijorareaCăci El îți poartă grija taȘi numai El îți schimbă stareaCînd vi smerit ‘naintea Sa Dă-i Lui povara ce te apasăȘi greul ce te-a copleșitȘi vei avea viața frumoasăȘi vei fi foarte fericit Arunca asupra Lui și teamaȘi gîndurile negre acumAscultă și ia bine seamaCaci e adev��rat ce-ți spun Arunca asupra Lui durereaȘi disperarea ce te-a prinsCăci El nu trece cu…

[stiri-noi]

Austria, petrecere între români, sărbătoritul aruncă nouă saci de gunoi pe câmp, depistat și denunțat de proprietarul terenului

După o petrecere de ziua de naștere, cu  aproape 40 de participanți, la Schwanenstadt, un oraș din districtul Vöcklabruck, Austria Superioară, un român în vârstă de 20 de ani a decis că gunoiul rămas în urma chefului îl poate arunca într-un lan de porumb, fără a mai fi nevoie să-l separe. În final, reclamat de proprietarul terenului, s-a trezit cu poliția la ușă care i-a înmânat un denunț pentru încălcarea Legii privind gestionarea deșeurilor.

Fermierul a căutat cu răbdare printre resturile de gunoi și a găsit indicii despre anumite persoane care au participat la petrecere. În final, poliția a descoperit de unde provin cei nouă saci de gunoi.

Tânărul a colectat gunoiul rezultat în urma petrecerii, format din sticle de plastic, pahare de plastic, cutii de aluminiu, resturi, sticle de șampanie, farfurii de carton uzate, tacâmuri de plastic și hârtie în nouă pungi de gunoi negre. Pe drumul spre casă, a urmat sfatul colegilor săi și a decis că nu va trebui să sorteze acest gunoi în centrul de colectare a deșeurilor și că este mult mai ușor să arunce gunoiul într-un câmp de porumb. 

Din întâmplare, chiar înainte de recoltare, fermierul și proprietarul terenului,  în vârstă de 48 de ani, a descoperit sacii de gunoi care se aflau la aproximativ zece metri în interiorul terenului și conținutul parțial împrăștiat al acestuia. 

Altfel, gunoiul ar fi fost mărunțit și ar fi distrus sau ar fi deteriorat mașina de recoltat.  După o căutare amănunțită printre resturile de gunoi, a reușit să identifice proveniența celor nouă saci. 

Când a fost contactat, tânărul de 20 de ani a mărturisit imediat și a ridicat gunoiul pentru a fi aruncat corespunzător. Potrivit poliției, el a fost denunțat autorității raionale Vöcklabruck pentru încălcarea Legii privind gestionarea deșeurilor.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

Aflat în vacanță în Austria, un primar român și-a filmat fiica în timp ce o umilea: ”Decât să ajungă o drogată, mai bine câte-o lecţie din asta”

The post Austria, petrecere între români, sărbătoritul aruncă nouă saci de gunoi pe câmp, depistat și denunțat de proprietarul terenului appeared first on Ziarul Romanesc Austria > Știri și informații pentru comunitatea românească din Austria.

[intothedim]

Amuzamentul se putea citi pe chipul lui Connor chiar și când vaza a trecut razant prin dreptul capului său. Ce mai amenintare! Bărbatul privi în spate și ridică apoi o sprânceană uitându-se la cele două prietene furioase. Cand au devenit de nedespărțit?! Ah, da... în această lume se știau din copilărie, Liz sau mai bine zis - Elizabeth - a rămas orfana de la o vârstă fragedă și bucătăreasa familiei Westwood a adus-o în casă, adoptând-o. Tatăl lui Ivy a acceptat după rugămințile copilei și iată-le în fața ochilor săi. Amintirile versiunilor acestora se împleteau cu ale lor, într-un mod confuz și aveau nevoie de ajutorul lui Sebastian pentru a desprinde firul narativ. Altfel, se trezeau prinși într-o pânză de păianjen lipicioasa și întortocheată. Nimeni nu i-a avertizat că va fi așa! Idiotule, tehnologia nu a fost testată pana acum! Șopti o voce din capul lui Connor. Acesta s-a redresat și a vrut sa se apropie de Ivy, încercând să înțeleagă mai bine ideea că aici ei puteau fi fericiți fără niciun impediment și chiar aveau si un copil pe drum. Ce altceva sa isi mai dorească? Dintr-o dată, a adus mana in fata ochilor si a intors-o pe o parte si pe cealalta, privind fascinat verigheta. Liz miji ochii la el și i-a spus: “Nu cred ca o soluție bună ca Ivy sa ramana aici. Nu în starea asta. Mă refer la Ivy a noastra, dar și la cea de aici... Dacă se va repeta povestea?” lasase fraza neterminată căci Lillian a dat buzna în încăpere, alertata de zgomotul infernal care venea dinspre dormitorul fiicei ei. "Da, Lady Westwood. Acum," a zis aceasta, plecandu-si privirea în pământ, dar nu înainte de a le arunca câte o uitatura cu subinteles celor doi. S-a retras din dormitor in cea mai mare grabă, iar Connor si-a dres vocea. "Este în regulă... Ivy se va odihni de îndată ce Liz va strânge cioburile de pe jos." Sincer să fie, Connor se intreba de ce locuiau cu femeia asta în casă dacă acest conac ii aparținea lui?! Și Doamne Dumnezeule ii era din ce în ce mai greu să se comporte normal pe lângă ea. Femeia aceasta era la fel de rece ca cea pe care o cunoștea mult prea bine. Liz se pregătea să pășească pe prima treaptă cand o imagine a apărut în fața ochilor ei: "O..." făcu Max, poticnindu-se într-o parte a lui Liz. Ea se clatină sub greutatea lui. "Ce..." Max privi peste umăr, apoi o împinse pe Liz la pământ. Tresări, căzând în genunchi. "Ce-i cu tine?" Întrebă ea, ridicandu-se.

Max se prăbuși. Avea două săgeți de arbaleta înfipte în spate. Cercuri întunecate de sânge ii înfloreau pe cămașă. Se lăsa să cada lângă el, ridicându-i capul în poală. El o privi lung, iar fața lui era din ce în ce mai palidă. Ea il ruga. Plângea. Gatlejul ii era uscat. "Ai zis ca o sa mă urmezi pana la capătul pământului," zise printre lacrimi. Privirea lui își pierdea concentrarea. "Ma astept sa te tii de cuvant. Suntem foarte departe de capătul pământului." Max clatină din cap. "Am ajuns deja acolo. Doar că te-am întrecut... Ai un scop..." Liz mișcă mecanic din cap. "Nu, nu. Nu. Nu fără tine. Te iubesc..." Apoi a fost smulsă violent din amintire și s-a prins cu ambele mâini de balustrada. Era palidă și inima ii bătea cu putere. Amintirea nu ii aparținea ei, nici acestei versiuni care il cunoștea drept camaradul lui Lord Flynn. Atunci cui? De ce mereu il privea cum moare? De ce? Nu exista nici o altă lume în care puteau avea un viitor? Își aminti că 'Lady Westwood' i-a cerut să strângă cioburile din dormitorul fiicei sale și cobori - de aceasta dată, cu grijă - scările. Una dintre servitoare a vazut-o si s-a grăbit să o intrebe ce a pățit. "Arăți de parca ai fi avut o întâlnire cu o stafie!" Liz o ignoră, luând o matură și un faras de lângă sobă. "Nu ai idee ce am pățit..." Auzi zgomot venind de pe aleea din fața casei și a mers în dreptul ferestrei pentru a vedea despre ce e vorba. Max, gândi ea când l-a văzut pe bărbat și îi aruncă în brațe femeii și matura și farasul. "Lady Westwood are nevoie de tine la etaj! Du-te, du-te!" A trimis-o în locul ei și apoi, cand a scăpat de privirile iscoditoare ale servitoarei, Liz a trecut în grabă pe lângă majordomul batran și a deschis ușa, ignorând astfel orice regulă de conduită. "Ești teafăr!" I se arunca in brate, îmbrățișandu-l. "Stai..." făcu un pas în spate. "Cine e președintele Americii?" Daca ii spunea numele și faptul că e o femeie, atunci era Max al ei. Dacă îi dădea alt răspuns înseamnă că nu a ajuns odată cu ei... Si cum surprizele se țineau în lanț pentru toți, nici Hope nu a avut parte de o trezire tocmai plăcută. Iar cel care a avut de suferit a fost Isaac, care nu avea de unde să bănuiască ce va urma. De unde să știe că soția lui se va comporta ca o nebună? In momentul in care a sarutat-o, pumnul ei s-a lipit de obrazul lui, aproape de ochi. Isaac a strigat, apoi si-a dus mana la fața pentru a masa locul cu pricina. Il durea, il ustura... Si surprinderea se putea citi pe chipul lui. "Ce ai pățit? Ce ti-am facut?" O intreba el buimac.

Tanara a sarit din pat, s-a impiedicat in camasa de noapte mult prea lunga si era cat pe ce sa cada in nas, dar s-a redresat la timp. A continuat sa il uimeasca atunci cand a rupt-o, dezvaluindu-si piciorul. "Daca aveai altceva in gand, puteai sa ma anunti," zambi el, masand in continuare obrazul rănit. A coborât din pat si a intenționat să se apropie de ea, doar ca a păstrat totuși o distanță de teamă să nu fie din nou atacat. Nu înțelegea ce a apucat-o... Intre timp, Sebastian si-a facut aparitia pe o alee laturalninca și a ciocănit elegant la ușă, iar o servitoare i-a deschis. "O caut pe doamna Hope... Flynn. Sunt doctorul trimis de către tatăl ei." Femeia il privi cu neîncredere si-si puse mainile în șold. "Va referiti la doamna Hope Wharton." Sebastian încuviința. "Da, da, da! Mereu uit!" Apoi a fost invitat în camera de zi și servit cu un ceai care să îi țină companie cat o aștepta pe doamna casei. Însă nici nu a apucat să ducă ceașca la gură ca Hope a coborât scările, mai mult alergând decât mergând ca o doamnă. "Belele?" Șopti el, privind peste umărul ei. Nu stia cum exactitate cum era viața ei aici, dar socotind după perioadă, înseamnă că a fost măritată deja. Singura care părea că se bucură de locul în care a ajuns era Lauren. Chiar dacă locuiau pentru câteva zile intr-un hotel ultra-elegant și luxos, tânăra avea un sifonier tixit. Rochii. Pălării. Mănuși. Dantele și volane în culori mii și mii. Tatăl ei, un avocat cu reputatie, ii făcea toate poftele. Andrew se trezise cu mult înaintea ei și se afla deja la parter, unde discuta cu o blondă încântătoare. Pusese ochii pe ea încă de când au călătorit de pe un continent pe altul. A zarit-o pe vas și abia acum si-a luat inima în dinți ca să discute cu ea. Thomas a ajuns în această lume câteva minute mai târziu, după ce echipa lui s-a asigurat că versiunea sa nu mai este în viață. Bărbatul murise cu câțiva ani în urma, pe continentul american, de febră tiroidă. Și pentru a-si duce la bun sfârșit planul, Thomas trebuia sa ajunga in clădirea expoziției unde se aflau toate minunile ingineriei de pana atunci, inclusiv tehnologii destul de avansate pentru secolul al XIX-lea trimise tocmai din America. Cum nimeni nu îl cunoștea în Londra, putea să se dea drept oricine își dorea. Spera doar ca nu va mai da peste soldații Diviziei care i-au stricat planurile cand a vrut sa distrugă Titanul. Ori peste membrii Rezistenței din lumea lui. Oricat i-ar fi decimat, aceștia erau tot mai mulți.

Între timp, la sediul agenției se dădea o luptă pe viață și pe moarte pentru lumea care le cerea din nou acest sacrifiu. Echo si-a lasat sotul sa porneasca in aceasta misiune sinucigașa si chiar daca i-a cerut sa se intoarca la ea, teafar si nevătămat, sansele erau egale cu zero caci nu mai erau la fel de tineri ca la inceputul aventurii lor. A asteptat in birou pana cand a auzit zgomotele de la focurile de arma. "Ai grijă..." șopti dar nimeni nu i-a răspuns si-si șterse lacrimile care ii brazdau obrajii. Era prea batran pentru asta, toți erau mult prea bătrâni... Din celula lor, Gabriel și Logan au auzit agitația de afară și s-au ridicat în picioare, de pe scaunele de fier, iar ușa s-a deschis si au făcut câțiva pasi in spate din instinct, temandu-se de cel care intra peste ei. Au cascat amandoi ochii cand l-au zarit pe directorul agentiei cu un brat de arme recuperate de la agentii pe care tocmai ii omorase. “Era și timpul...” rosti Gabriel și s-a întins după o armă. "Să ieșim de aici, prieteni..." Harris a iesit pe hol alergand ca să le deschida pe rand și celorlalți patru prizonieri. "Harris?" Întrebă Daniel surprins. Jasper nu a mai comentat nimic, doar l-a bătut pe spate și si-a luat și el o armă, facandu-si loc printre agenții care veneau după ei. Trebuiau să iasă de acolo cat mai repede și să ajungă la copiii lor. Echo a alergat si ea pe holuri si cand l-a gasit pe Logan, i-a pus telefonul în mână, spunandu-i ca acolo are toate informațiile de care au nevoie pentru a-i veni de hac lui Lillian. "Ai grija de Stefan," fiul ei si al lui Harris. Nu avea de gand sa isi lase sotul singur in aceasta cruciada. Și în tot acest timp, intr-o parte a orasului San Francisco, Kali ii aruncă o ocheada cu subînțeles soțului ei. “Intre iubire și ură sta doar un pas. Nimic mai mult...” Aeon s-a asezat langa ea, pe locul liber si a cerut un pahar de whisky. “Exact! Sunt inca sotia ta și totuși iti iubești proiectul mult mai mult decât pe mine,” o rosti ca pe un repros. "Întotdeauna a existat un echilibru între noi. Încă din cele mai vechi timpuri," își odihni mâna pe piciorul lui, apoi se apropie de urechea bărbatului și îi sopti: "Dar unde e distracția în toate astea?" I-a depus un sărut lângă lobul urechii. "Let's get out of here," i-a șoptit Kali, ridicandu-se. Îi oferi mâna soțului ei înainte să mai comenteze altceva.

Plecarea lui Alex nu a facut decat sa lase un gol care nu va mai fi umplut vreodata, o desertaciune care cu timpul i-a devenit companion, insa Diana nu suporta gandul ca cei doi copii ai lor sa treaca prin aceeasi suferinta. O imbratisa pe Hope si aproape ca a lipit-o de pieptul sau, dorindu-si sa o tina langa ea, dar tanara s-a incapatanat sa mearga in misiune alaturi de prietenii ei, iar la Connor nici nu incapea in discutie. Sebastian le-a explicat in graba cum vor proceda: prin intermediul unei energii cuantice asemanatoare cu cea folosita pe Titan si cu o serie de coordonate aliniate perfect, constiinta lor putea calatori in corpurile versiunilor acestora din lumile paralele fara ca gazdele lor sa aiba de suferit. In tot acest timp, corpurile lor erau adormite si cei ramasi urmau sa ii pazeasca. Aici intrau in joc Diana, Andrew, Alexa si Cassandra, fiecare avand cunostinte din diverse domenii. Chiar si asa, era periculos si mergeau pe propria raspundere, cum a afirmat si Sebastian. Odata ce comentariul lui Lauren a fost lansat, Connor si-a dat ochii peste cap si a pufnit, vrand sa spuna ceva, doar ca a socotit ca era mai bine daca tacea. Sebastian se distantase mult de ei, ca si cum si-ar fi incatusat emotiile si gandea precum un savant… fara suflet… Asa cum au observat si ceilalti care isi tineau replicile pentru ei. Nu voiau sa ii faca vreun rau, chiar si cu un cuvant nelalocul sau. “V-am explicat ca nu au fost niciodata folosite, insa le-am calibrat pentru a avea 99.99% sanse de reusita. Nu este un procentaj perfect, dar nu avem timp de pierdut, nu?” i-a raspuns lui Max care se plimba in jurul capsulei privind-o reticent. “Exact ce a zis Hope!” veni completarea lui Connor si cei sase s-au asezat in cate o capsula. “Incearca sa nu ma inseli cu… mine!” i-a raspuns Cassandra sotiei sale dupa ce s-au sarutat. Liz ii mai arunca o privire lui Max si a inchis ochii, lasand substantele folosite pentru a-i adormi sa isi faca efectul. In scurt timp, transferul de constiinta a fost facut si s-au trezit in corpurile lor din lumea paralela, in anul 1851 cu mult timp inaintea secolului lor…

Era intersant cum functiona tehnologia lui Sebastian Carlin, dar si rotatiile planetelor… Pamantul era acelasi si totusi diferit. Fiecare lume avea ceva diferit, de la epoca in care se aflau la evenimentele care au marcat cursul istoriei. Undeva, candva… ceva s-a schimbat. O alta decizie. Un alt moment al zilei care le-a afectat vietile. Si bineinteles, acea clepsidra a timpului care se scurgea altfel fata de cat au fost invatati. Ajunsa in acea epoca, Liz s-a trezit in corpul sau din Londra victoriana, o tanara servitoare care lucra in casa familiei Flynn (si Westwood - cum aveau sa afle mai tarziu). Purta o rochie simpla, neagra, care se termina putin deasupra gleznei si un sort alb imaculat. Parul ii era prins in doua cozi impletite si rasucite intr-un coc la baza gatului, totul securizat bine. Privind in jur, aceasta si-a dat seama ca se afla in bucatarie, tocmai aranja vesela pe masa pentru ceilalti servitori cand a auzit tipetele lui Ivy si majordomul i-a cerut pe un ton grav sa se duca sa vada ce a patit doamna casei. Este datoria ta, ii striga. “S-sigur!” facu o plecaciune stangace si a luat-o la fuga dupa sursa galagiei. Se aflau intr-o casa pe stil victorian si putin i-a fost sa nu se piarda prin odaile de la primul etaj. A deschis intr-un final usa si a gasit-o pe iubita lui Connor in pat, aratand… speriata. “Ivy… Esti bine?” o intreba cu respiratia intretaiata. Apoi Liz a inchis usa si lasa toata eticheta timpului deoparte, alergand la prietena ei. “Dios mio!” rosti aceasta cand a vazut adevarata ‘problema’. Sebastian nu le-a spus nimic despre… sarcina. Intre timp, Connor s-a trezit in birou, dupa ce a scapat pe podeaua lustruita un pahar de cristal care continea whiskey si se dezmetici la fel de greu. Scruta incaperea - un birou din stejar cu mobila masiva, volume asezate elegant pe rafturile din biblioteca imensa care acoperea peretele din dreapta lui. Era in 1851!! “Holy shit! He did it! He actually did it!” rosti mandru de tanarul Carlin, apoi zarva de la etaj i-a atras atentia, alergand intr-un suflet intr-acolo. 

Connor Flynn purta o camasa alba, desfacuta la gat si pantaloni inchisi la culoare, iar parul ii ajungea pana la umeri. A trantit usa de perete si le-a intalnit privirile celor doua prietene. Liz si Ivy ajunsesera si ele si… “Ce e acolo?” intreba barbatul, cu ochii pe burta proeminenta a iubitei lui. Vazandu-l cum reactioneaza, Liz si-a pus mainile in sold si ii arunca o privire ucigatoare. “Sa nu te aud ca i te adresezi asa! Mai bine v-ati uita la mainile voastre. Sunteti casatoriti aici!” Avea norocul ca era atenta la detalii si ca nu s-a panicat cum a facut Ivy. Intre timp, Hope avea parte de surpriza vietii sale, caci langa ea se afla un barbat - pe nume Isaac - care o saruta in loc de buna dimineata. Si totusi unde erau Max si Lauren? In 2046, Jasper nu a avut incotro si s-a linistit, asteptand langa sotia lui ca cineva sa le vina in ajutor, iar Gabriel ceru cheile de la catuse pentru prietenul lor. “VI se pare normal ca Logan sa fie tratat asa?” striga barbatul, privind fereastra din fata lor. Echo facu un pas in spate, ingrijorarea citindu-se pe chipul sau. “Harris… te rog…” adauga ea in momentul in care sotul ei i-a prins mainile intr-ale lui. “Ai dreptate… insa esti singurul care ii poate ajuta din interior. Dupa…” Toata durerea de pe chip i-a disparut intr-o fractiune de secunda si a privit-o cu un zambet hotarat. “Ce ai de gand sa faci?” Realiza incotro se indrepta si clatina din cap, insa el era singurul care ii putea ajuta. Stia asta mult prea bine. Vocea nu i-a tremurat deloc in timp ce marturisea planul de atac, iar ea il asculta, clatinand din cand in cand din cap. Lua telefonul si i-a promis ca o sa il pazeasca cu pretul vietii ei. “Promite-mi ca vei supravietui… gasim o cale sa ne reintalnim…” l-a rugat ea pe Harris, urmarindu-l cum paraseste biroul. Auzindu-l, Kali si-a ridicat privirea din pahar si-si aranja parul pe spate, mutandu-si privirea spre el. “Aeon, dragul meu…” rosti femeia, invitandu-l sa se aseze. “Acum ma urmaresti? Mi-ai dus dorul, asa-i? Of, of, of… oamenii astia!” rosti pe o voce parsiva. 

[valentinpopescu]

Replici #1

— Nu mai arunca chiștoace pe stradă!

— Da’ ce e strada ta?

— E strada noastră și e plină de mizerie.

— 'Ai, mă lași! Da’ ceilalți cum aruncă?

— Ceilalți?! Da’ tu nu te poți opri?

— Du-te bă…

— Dacă toți ceilalți trebuie să renunțe…

— Atunci ce?

— Înseamnă că tu ești ultimul. Ultimul om.

[biancaabi]

Fără sens

Simte vântul, adânc în vene Simte-mi mâinile ascunse sub perne, Simte teama şi fă-te mic, Transformă tot din nimic. Pot să am , pot sa pierd ceva Pot să alerg şi să uit cândva, Poate nepăsarea mă va surprinde, Şi-mi va arunca în cap , coji de ghinde. Sunt amețită, nu ştiu ce beau Eu sunt ca vântul , nu ştiu în cine dau Nu văd purpuriul din ochii tai înnecați, Dar văd că îi ai puțin fardați. De ce dați voi sentințe pentru oricine? Fiecare merita la fel ca şi tine, Poate nu cât tine, dar s-a judecat Soarta sa moartă, sub formă de comunicat... Din astre, cerul aruncă mereu cu ce-i al lui, Ploaia şi ropotul Domnului, Destinul nu e norocul , nici ghinionul tău E doar ceva inexplicabil, de împlinit greu, rău . -Abi

[saintelegembisericaluidumnezeu]

Capitolul 38

Potrivit trăsăturilor inerente ale omenirii, adică a adevăratei fețe a omenirii, capacitatea de a continua până acum nu a fost cu adevărat un lucru ușor, și numai prin aceasta marea putere a lui Dumnezeu a devenit aparentă. Pe baza esenței trupului, precum și a corupției marelui balaur roșu până acum, dacă nu ar fi îndrumarea Duhului lui Dumnezeu, cum ar putea omul să mai reziste astăzi? Omul nu este vrednic să vină înaintea lui Dumnezeu, dar El iubește omenirea de dragul gestionării Lui și pentru ca lucrarea Lui mare să poată fi îndeplinită înainte de timp. Într-adevăr, niciun om nu poate răsplăti dragostea lui Dumnezeu pentru omenire în timpul vieții lui. Poate că unii doresc să răsplătească harul lui Dumnezeu prin sacrificarea vieții lor, dar îţi spun: omul nu este demn de moarte înaintea lui Dumnezeu și, astfel, moartea omului este în zadar. Fiindcă pentru Dumnezeu moartea unui om nu este nici măcar demnă de a fi menţionată, nici măcar nu merită un ban, și este ca și moartea unei furnici pe pământ.

Îi sfătuiesc pe oameni să nu se considere atât de prețioși și să nu creadă că moartea pentru Dumnezeu poartă greutatea unui munte imens. În adevăr, moartea unui om este o problemă la fel de ușoară ca o pană. Nu este demnă de remarcat. Dar, pe de altă parte, trupul omului este condamnat să moară prin natură și astfel, în cele din urmă, corpul fizic trebuie să aibă un final pe pământ. Acesta este adevărul cinstit și nimeni nu-l poate nega. Aceasta este o „lege a naturii” care este rezumată din toată experiența vieții umane de către Mine. Și așa, pe neştiute, sfârșitul pregătit de Dumnezeu pentru om este definit ca atare. Înțelegi? Nu e de mirare că Dumnezeu spune „Disprețuiesc neascultarea omenirii. Nu știu de ce. Se pare că i-am urât pe oameni de la început și, totuși, simt o profundă simpatie pentru ei. Și, așa, oamenii Mă privesc cu două inimi, căci îi iubesc pe oameni și, de asemenea, îi urăsc pe oameni.”

Cine nu laudă pe Dumnezeu pentru prezența Lui sau pentru apariția Lui? În acest moment, este ca și cum am uitat complet impuritatea și nelegiuirea din om. Neprihănirea de sine a omenirii, importanța de sine, neascultarea, sfidarea și toată răzvrătirea lui – împing toate acestea într-un ungher al minţii Mele ca să le uit. Dumnezeu nu este constrâns din cauza unei omeniri care este astfel. Din moment ce Dumnezeu și cu Mine „împărtășim aceași suferință”, Mă voi elibera, de asemenea, din acest necaz, ca să nu mai fiu constrâns de om. De ce să te deranjezi cu asta? De vreme ce omul nu este dispus să se alăture familiei lui Dumnezeu împreună cu Mine, cum pot să folosesc puterea Mea pentru a-i suprima? Nu fac lucrurile pentru a-Mi impune puterea Mea asupra lor, și nu e de mirare, pentru că M-am născut în familia lui Dumnezeu, bineînțeles că omul și cu Mine suntem mereu diferiți. Acest lucru a dus la înfrângerea zdrobitoare a zilei de astăzi. Dar continui să evit punctele slabe ale omului; ce opţiune am? Sunt de vină pentru că sunt neputincios. Nu e de mirare că Dumnezeu dorește să se „retragă” de la „agenția” omenirii și dorește „pensia” Lui. Eu vorbesc din perspectiva unui om și omul nu ascultă, dar când vorbesc ca Dumnezeu, ei tot nu se supun? Poate că va veni ziua când Dumnezeu se va „pensiona” cu adevărat dintr-o „agenție” a omenirii, iar atunci când va veni acel timp, cuvântul lui Dumnezeu va deveni și mai puternic. Astăzi, poate că din cauza Mea Dumnezeu vorbește astfel și, dacă va veni acea zi, Dumnezeu nu va mai fi ca Mine, „spunând cu răbdare povești copiiilor la o grădiniță”. Poate că ceea ce spun nu atinge ţinta. Numai de dragul lui Dumnezeu întrupat este Dumnezeu dispus să-Şi slăbească apăsarea asupra omului, altfel ar fi prea oribil de contemplat. Așa cum a spus Dumnezeu „Mi-am slăbit strânsoarea asupra lor într-o oarecare măsură, permițându-le să se răsfeţe în dorințele lor carnale, așa că au îndrăznit să fie neînfrânați, fără cumpătare și se vede că nu Mă iubesc cu adevărat, deoarece trăiau în trup.” De ce Dumnezeu spune aici „să se răsfeţe în dorințele lor” și „trăiau în trup”? Cu adevărat, această formulare nu necesită interpretarea Mea și poate fi înțeleasă în mod natural. Poate că unii oameni spun că nu înțeleg, dar Eu voi spune că știi adevărul și, pur și simplu, simulezi ignoranţa. Îți reamintesc: de ce spune Dumnezeu „Eu cer doar ca omul să coopereze cu Mine”? De ce spune Dumnezeu că natura umană este dificil de schimbat? De ce Dumnezeu disprețuiește natura umană? Și care anume este natura omului? Care nu este natura omului? Cine a contemplat aceste întrebări? Poate că acesta este un subiect nou pentru om, dar, indiferent, implor omul să-i acorde multă atenție, în caz contrar, vei jigni întotdeauna pe Dumnezeu din cauza cuvintelor precum „natura umană este imuabilă”. Ce fel de bine face să acționezi împotriva Lui în acest fel? În cele din urmă, nu înseamnă doar a cere probleme? Nu este, în cele din urmă, ca și cum ai arunca un ou într-o piatră?

Într-adevăr, toate încercările și ispitele care vin asupra omului sunt lecții pe care Dumnezeu le cere de la om. Conform intenției originale a lui Dumnezeu, chiar dacă omul se resemnează să se despartă de ceva ce iubește, poate fi totuși realizată. Problema este că omul se iubește mereu pe sine, așa că nu reușește cu adevărat să coopereze cu Dumnezeu. Dumnezeu nu cere mult de la om. Tot ceea ce Dumnezeu cere omului este menit de a fi atins ușor și fericit; doar că omul nu este dispus să sufere greutăți. Ca și copii, ei ar putea trăi cumpătat cu câțiva bani pentru a-și onora părinții și pentru a-și îndeplini datoria pe care ar trebui să o îndeplinească. Cu toate acestea, ei se tem că nu vor mânca destul de bine și că îmbrăcămintea lor va fi prea simplă, așa că, pentru un motiv sau altul, ei iau dragostea și grija părinților și le aruncă departe în nori, ca și cum ar începe să facă acest lucru după ce au câștigat foarte mulți bani. Dar văd din aceasta că oamenii nu au respectul filial de a-și iubi părinții - ei sunt fii infideli. Poate că acest lucru este prea extrem, dar nu pot rosti nonsensuri contrare faptelor. Nu pot „emula pe alții” să se opună lui Dumnezeu pentru satisfacerea Mea. Doar pentru că nimeni pe pământ nu este fidel, Dumnezeu a spus: „În cer, Satana este dușmanul Meu, pe pământ, omul este vrășmașul Meu. Din cauza unirii dintre cer și pământ, nouă generații ale lor ar trebui să fie considerate vinovate prin asociere”. Satana este un dușman al lui Dumnezeu; motivul pentru care spun acest lucru este că nu Îl răsplătește pe Dumnezeu pentru marea Sa favoare și bunătate, ci mai degrabă „luptă cu morile de vânt” și, în acest fel, nu-și îndeplinește „respectul filial” faţă de Dumnezeu. Nu sunt și oamenii în acest fel? Ei nu au niciun respect filial față de „părinții lor” și nu vor mai întoarce niciodată hrănirea și sprijinul „părinților” lor. Acest lucru este potrivit pentru a arăta că oamenii de pe pământ sunt rude ale Satanei în ceruri. Omul și Satana au o singură inimă și minte împotriva lui Dumnezeu, deci nu este de mirare că Dumnezeu implică nouă generații ca fiind vinovate prin asociere și nimeni nu poate fi iertat. În trecut, Dumnezeu avea un slujitor epuizat în ceruri, care să gestioneze omenirea, dar nu a ascultat și a acționat în funcție de propriul său temperament pentru a se răzvrăti împotriva Lui. Nu se întorc și oamenii răzvrătiți spre această cale? Indiferent de cât de mult strânge Dumnezeu „frâiele”, oamenii pur și simplu nu șovăie niciodată și nu se pot întoarce. În opinia Mea, dacă oamenii continuă în acest fel, vor fi ruinați și, poate că în acest moment, vei înțelege adevăratul sens al acestor cuvinte: „oamenii nu se pot dezlipi de vechea lor natură”. Dumnezeu i-a reamintit omului cu multe ocazii: „Din cauza neascultării omului, l-am părăsit.” De ce spune Dumnezeu acest lucru mereu? Poate Dumnezeu să fie atât de lipsit de inimă? De ce spune Dumnezeu și „Eu pur și simplu nu sunt om”? De-a lungul atâtor zile libere, cine a cercetat cu adevărat aceste aspecte detaliate? Îndemn omenirea să depună mai mult efort în cuvintele lui Dumnezeu și să nu le trateze atât de superficial; acest lucru nu are niciun beneficiu pentru tine sau pentru alții. Este mai bine să nu spui ceea ce nu trebuie să fie spus și să nu te gândești la ceea ce nu trebuie să fie contemplat. Nu este mai simplu? Ce rău se poate întâmpla din asta? Înainte ca Dumnezeu să proclame sfârșitul lucrării Sale pe pământ, nimeni nu se va opri din „mișcare”; nimeni nu-și va spăla mâinile de datoria lor. Acum nu este timpul; nu acționa ca un ghid pentru Dumnezeu sau ca o avangardă. Cred că este prea devreme să te oprești acum și să încetezi să progresezi – ce crezi?

Dumnezeu aduce oamenii în mustrare și El îi aduce într-o atmosferă de moarte, dar, pe de altă parte, ce vrea Dumnezeu ca oamenii să facă pe pământ? Să se poarte ca o garderobă la domiciliu? Nu poate fi mâncată sau uzată, ci doar privită. Dacă da, de ce angajează atâtea procese complexe, făcând oamenii să sufere atât de mult în trup? Dumnezeu spune „îi însoțesc pe «terenul de execuție», deoarece vinovăția omenirii este suficientă pentru a merita mustrarea Mea.” În acest moment, Dumnezeu face ca oamenii să meargă singuri la locul de execuție? De ce nimeni nu cere iertare pentru ei? Atunci, cum ar trebui să coopereze omul? Poate omul cu adevărat să facă lucrurile fără să fie influenţat de emoție, așa cum Dumnezeu face judecățile Lui? Eficacitatea acestor cuvinte depinde în principal de acțiunile omului. De vreme ce un tată câștigă bani, dacă după aceea mama nu știe cum să coopereze, neştiind cum să gestioneze gospodăria, atunci în ce stare ar fi acea casă? Uită-te la starea bisericii acum; ce veți gândi voi, ca lideri? Voi ați putea organiza o întâlnire în care toată lumea să poată vorbi despre impresiile lor personale. Mama face dezordine cu lucrurile din casă, deci cum vor fi copiii acestei familii? Orfani? Cerșetori? Nu este de mirare că Dumnezeu a spus: „Oamenii toți cred că Eu sunt divinitatea care nu are «calitatea intelectului», dar cine poate să înțeleagă că sunt capabil să văd totul în umanitate?” În ceea ce privește o astfel de situație evidentă, nu este nevoie să vorbim din divinitatea Lui. Așa cum spune Dumnezeu, „nu este nevoie să batem un cui cu un baros”. În acest moment, probabil că există oameni care au o oarecare experiență practică cu maxima lui Dumnezeu: „Printre oameni, nu există niciunul care să Mă iubească”. Acum, este exact așa cum a spus Dumnezeu: „Oamenii își pleacă toţi cu greu capul din cauza situației actuale, dar inimile lor rămân pline de îndoială”. Aceste cuvinte sunt ca un telescop. În viitorul apropiat, omul va intra într-o altă situație. Aceasta se numește a fi incorigibilă. Înțelegeți? Acesta este răspunsul la cele două întrebări ale lui Dumnezeu: „Nu se abțin oamenii de la păcat numai pentru că se tem că voi pleca? Nu este adevărat că ei nu se plâng numai pentru că se tem de mustrare?” De fapt, acum oamenii sunt puțin slăbiți și par prea obosiți și sunt complet dezinteresați de a acorda atenţie lucrării lui Dumnezeu și sunt îngrijorați numai în legătură cu aranjamentele și planurile pentru trupul lor. Nu este acesta cazul?

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[thatviciousheart]

Iubita lui se transforma din ce in ce mai mult intr-un căpcăun și îi semna, astfel încât Erik se întreba dacă nu cumva călătoria în timp i-a ars circuitele ori au făcut cumva un schimb de personalități. Văzând-o cum se agită, vampirul se încruntă, intrebandu-se dacă și el arăta așa când lua foc. Acum, pe bună dreptate, nimeni nu își dorea să fie în preajma lui când reacționa astfel. "Și atunci de ce m-am mai dus în recunoaștere dacă poți să îți transformi hainele in doi timpi și trei mișcări, Sabrina?!" Facu aluzie la vrăjitoarea Sabrina, din serialul cu același nume. Dawn aruncă rochia in fân, la picioarele lor și se ținu de glume. "Scuză-ma, draga mea, dar nu e mărimea mea. Nu mă cuprinde!" Ar fi crăpat rochia la fiecare cusătură și tot nu ar fi putut să o îmbrace. În plus, nu purta așa ceva, nici dacă nu ar fi avut ce sa poarte. Hainele pe care le-a găsit pentru el erau mai simple și constau intr-o tunică albă și pantaloni negri, dar și o pereche de cizme de vânătoare. Lăsă apoi la vedere o traistă din care a scos o pâine rotundă, de vatră și i-o oferi lui Dawn. Mirosul îmbietor pluti in aer și asta îl făcu să realizeze că și lui îi era foame. Însă, Erik nu avea timp să caute un vampir, iar iubita lui era mult prea slăbită încât să o supună unui alt stres.

"Mănâncă, odihnește-te și în zori pornim spre Londra. Acolo o vom găsi pe Ysandre... Întotdeauna i-au plăcut lucrurile scumpe, strălucitoare, puterea și poziția socială. Nu o să o găsim în cine știe ce sat uitat de lume." Nu știa însă cum vor ajunge in partea cealaltă a oceanului, în Statele unite ale Americii, care și-asa erau zdruncinate de Războiul Civil dintre Nord și Sud. Dacă erau în 1864, asta însemna că luptele vor mai continua pentru încă un an, iar Abraham Lincoln mai avea de trăit aproximativ 12 luni. Era încă în viață. Nu l-a împușcat nimeni. Gandindu-se la toate aceste posibilități, Erik și-a dat seama că pot schimba mult mai multe decât credeau. Însă nu asta a încercat și personajul din 11.23.63 când a vrut sa oprească asasinarea lui Kennedy și s-a întors intr-o America utopică zguduită de cutremure? "Trebuie să fim foarte atenți," zise el cu voce tare. Era ademenitor, dar nu trebuiau să cedeze tentației de a rescrie istoria. Erik se lasă pe fân, aranjând rochia astfel încât Dawn sa aibă un culcuș. Asta dacă îl asculta, desigur. Că la cat era de capoasa... Apoi încetul cu încetul, el a revăzut scena morții lui Klaus și umerii au început să tremure, semn că se trezea din șoc. They'll die, iși zise. Vor muri, iar noi am fugit ca niste lași. Dacă nu ii vom salva?

Puteau să îi dezamăgească încă o dată. "Klaus ne-a povestit că Thomas a mai avut o perioadă de-asta, în care a luat-o razna. Era pe la începutul anilor 1900, deci e mai mult ca sigur ca și acum sa fie așa. All of them. Te simți în stare să o înfrunți din nou pe Ysandre, cea pe care ai cunoscut-o la început?" Și își va vedea creația, adică pe el. Cum va reacționa? Ce va face în viitor, când se va ivi prilejul de a-l transforma... O va mai face? Va deveni om? Momentan era încă vampir, căci nu au schimbat nimic important, dar cu fiecare pas pe care îl făceau prin istorie riscau să păseasca pe cate o grenadă care ar arunca totul in aer. "Promite-mi că orice s-ar întâmplă, nu te vei arunca înainte, fără să judeci fiecare mișcare. Chiar dacă sunt în pericol. Gândește-te la tine, Dawn. Altfel riscăm să dăm naștere unei legături primejdioase asemănătoare cu cea dintre tine și Christian și ajungem de unde ai plecat. Trebuie să îți trăiești viața, să nu devii umbra mea. Crezi că poți să faci asta? Orice s-ar întâmplă," repeta de trei ori partea finală. Nu voia să o vadă în pericol sau sa riște să o piardă și pe ea, iar în orice moment, Erik se transforma in slăbiciunea ei și nu mai gândea deloc logic. Nici unul dintre ei, chiar. Își apropie buzele reci de obrazul lui Dawn, depunându-i un sărut mult prea cast, apoi o sărută așa cum trebuie.

[rainbow288]

“Ți-aş dărui toate stelele,doar ca să ştiu că vei rămâne lângă mine” ● Toți suntem oameni, ne căutam perechea,dar în ciuda căutarilor îndelungate,nu face altceva decât să ne pierdem pe noi. Fiecare om care a fost “acolo”,ia câte ceva,iar noi…Ei bine,noi rămânem “goi”. ● Spunem “eu nu voi mai iubi niciodată” , dar cu ce ajută? — “Omul învață din greşeli,dar oare când greşeşte învață?"— eu sunt de părere că omul e făcut să iubească şi să învețe să prețuiască. Degeaba ai,dacă nu ai ce face cu el.💁🏻❤️ ● Eşti tu cu tine,iubeşte-te,zâmbeşte pentru că ai un zâmbet aşa frumos 😍. Eşti frumos când eşti fericit. Găseşte motive de a zâmbi în orice,de la faptul că trăieşti,iubeşti,înveți😍❤️până la cel care te face cel mai fericit. ●SPUNE STOP⛔️‼️ tuturor celor care nu cred în tine,schimbați viața prin tine. Orice om aruncă cu ce are,unii arunca cu gunoi (pentru că aia au in suflet). Dar tu nu fi aşa,aruncă cu iubire🤗. Şi cel mai important,crezi în tine,meditează.FI IPOCRIT‼️Gândeşte-te la tine,nu contezi decât tu.😁

[suntaici]

Voi găsiți ceva amuzant în a spune cuiva "Sinucide-te, viața nu-i de tine"? Un coleg de clasa îmi aruncă vorbele astea in față de fiecare dată când are chef, iar eu nu știu ce să fac pentru că pur și simplu nu îl suport! Îl urăsc, urăsc totul la el, își bate joc de oricine, are un caracter infect, când cineva îi spune că a întrecut orice limită, el face pe victima și spune că toată lumea arunca vina pe el aiurea. Nu mai suport încă trei luni cu el, ce mă fac?

Soluția 1: încerci să îl ignori sau să îl eviți.Soluția 2 (cea extremă și nerecomandată): îi dai o palmă-n mufă din aia din fundul curții atunci când îți face o remarcă nasoală și îi vorbești pe limba lui cât de fetiță este atunci când se victimizează. Tipi/tipe ca el doar latră și se dau înapoi când cineva mușcă din ei.#LT

[smartseo4you]

New Post has been published on Ziarul tau online

Raluca Turcan, despre reconstrucţia PNL: Niciodată un proiect mare nu va sta într-o singură persoană

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat sâmbătă la Cluj-Napoca că partidul pe care îl conduce are propriul drum de reconstrucţie şi refacere în procesul de reformă pe care şi l-a asumat şi nu poate 'sta cu privirea într-o parte' către alte formaţiuni de dreapta sau către alte persoane. Liderul liberal a făcut această afirmaţie în contextual unei conferinţe de presă în care a fost întrebată de ce crede că fostul premier Dacian Cioloş nu s-a alăturat până acum partidului şi proiectului liberal. 'Partidul Naţional Liberal este într-o perioadă de reconstrucţie şi recredibilizare pentru că au fost oameni care nu s-au mai simţit reprezentanţi de către PNL. (…) În această reformă a PNL evident că ne dorim oameni valoroşi. Uşile sunt deschise spre orice om de valoare care poate să vină în PNL cu dorinţă de implicare, cu integritate şi expertiză politică sau profesională. Domnul Cioloş a fost propunerea PNL pentru funcţia de prim-ministru. Evident că PNL i-a propus să vină în partid. Domnia sa a spus că analizează oportunităţile politice pe care le are şi va da un răspuns. PNL are propriul drum, nu poate sta cu privirea într-o parte, la USR, în altă parte, la alte formaţiuni care se manifestă pe partea dreaptă, noi trebuie să credem în drumul PNL. Niciodată un proiect mare nu va sta într-o singură persoană', a declarat Raluca Turcan. Întrebată în continuare dacă Dacian Cioloş a condiţionat intrarea sa în partid de susţinerea candidaturii sale pentru poziţia de preşedinte al PNL, liderul liberal spus că acest lucru nu s-a întâmplat şi a subliniat că această poziţie se câştigă în cadrul unui congres. 'Discuţiile din partea noastră cu domnul Cioloş au fost de a deveni membru al PNL. Evident că orice membru poate candida la funcţia de preşedinte, dar un preşedinte se alege. PNL şi-a propus să aibă cel mai mare congres din istoria PNL, mare, cu 5.000 de oameni. Aşadar, nu putem avea abordări imature că vine cineva şi te face preşedinte. Suntem un partid care îşi alege preşedintele', a spus Turcan. La rândul său, secretarul general al PNL, Cristian Buşoi, a spus că PNL, alături de USR şi de Dacian Cioloş, trebuie să facă îşi unească forţele într-o opoziţie mai puternică pentru PSD, deoarece partidul aflat la guvernare, alături de ALDE, destabilizează echilibrul macroeconomic al României. Cristian Buşoi susţine că Guvernul PSD ia anumite decizii şi 'aruncă bani în ochii românilor' pentru că de fapt doresc să opereze nişte schimbări în Justiţie. 'Cred că nu doar PNL, ci şi USR şi Dacian Cioloş, trebuie să facem un front comun şi să facem o opoziţie mult mai puternică la măsurile economice ale PSD, ceea ce face PSD care riscă să şteargă eforturile din timpul Guvernării Cioloş. Echilibrul macroeconomic este aruncat în aer doar pentru că Dragnea are o condamnare. PNL este principala forţă a opoziţiei, dar cred că şi celelalte forţe ale opoziţiei, chiar dacă suntem diferiţi, USR şi ceea ce încearcă să construiască Dacian Cioloş, să spunem că drumul Guvernului PSD este greşit şi periculos. Ceea ce face Guvernul PSD în economie nu este în regulă, se află într-o cursă contra cronometru de a arunca bani în ochii românilor şi promisiuni pentru a nu vedea ceea ce face PSD în justiţie. PSD nu aruncă cu bani şi promisiuni din generozitate, ci pentru că Dragnea şi PSD vor să facă modificări în justiţie', a spus Buşoi. Cristian Buşoi şi Raluca Turcan au participat, sâmbătă, la Cluj, alături de europarlamentarul Daniel Buda şi alţi lideri ai PNL Cluj, la o conferinţă de presă, urmată de o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean. AGERPRES

Sursa articol jurnalul.ro

, sursa articol http://blogville.ro/raluca-turcan-despre-reconstructia-pnl-niciodata-un-proiect-mare-nu-va-sta-intr-o-singura-persoana/

[pastpresentfutureworld]

Diana și-a dat ochii peste cap într-un gest mult prea teatral și copilăresc deopotrivă. Discuțiile cordiale, firești pentru oamenii obișnuiți nu se încadrau în standardele celor doi agenți. "Nice to see you too, Flynn”, îi zâmbi oarecum fals. “Să trecem la subiecte mai importante…” Îi sugeră femeia, scurt și la obiect. Prefera întotdeauna drumul cel mai drept, faptele și nu vorbele cu înflorituri stilistice. Flynn se strecura pe scaunul din fata, miscandu-se la fel de elegant ca o felina, iar Diana a observat că piciorul i s-a vindecat complet și nu mai întâmpina dificultăți locomotorii. Bravo lui! Vestea pe care a primit-o in continuare a fost la fel de ascuțită precum tăișul unei săbii, secerand aerul din jurul ei, însă, dacă și-ar fi acordat câteva minute de răgaz, Diana ar fi ajuns la concluzia că bănuise acest lucru încă de când a pornit o anchetă pe cont propriu. “Poftim?” întrebă ea și lăsă informația să se așeze în mintea sa. Îi era greu să creadă, dar nu și imposibil. Era prinsă între datoria față de agenția care i-a fost casă atâta amar de timp si dorința de a face dreptate. De lângă ea, Flynn îi ordona să calce pedala de acceleratie si sa iasa din curtea agentiei cat mai repede cu putință. Apoi o uimi cu un gest pe care un psihopat nu l-ar fi făcut, aratandu-i cat de disperat era să o convingă. Își retrase mâna în care ținea pistolul, puse piedica la loc si il arunca in torpedou. La fel a procedat și Diana cu briceagul și se gândi la toate optiunile pe care le avea în acele secunde. Nici nu a realizat că își încleștase degetele pe volanul vehiculului, de furie, dar mai ales de neputință. Daca intr-adevar agenția era compromisă, atunci nu putea să aibă încredere nici în umbra ei, așa că s-a scotocit prin buzunare, a căutat prin mașina în locurile in care ar fi putut fi ascuns vreun microfon, însă nu a găsit nimic.

Puteau la fel de ușor să îi țină sub observație camera de hotel pe care a închiriat-o în Standford sau să îi intercepteze telefonul. Ori să fie mult prea bine ascunse. “Don’t make me regret it,” îl anunță ea și aruncă telefonul pe geam. Nu se puteau duce în niciun loc pe care îl frecventa, dar avea in rezervor suficienta benzina ca sa mearga prin oras cateva ore. Îl privi pe Flynn, apoi clătină din cap, asumandu-si toate riscurile și porni motorul mașinii. Au părăsit parcarea agenției, conducând la o viteză absolut normala pentru a nu da de bănuit, iar când a fost destul de departe de locul cu pricina, Diana a apăsat pedala de accelerație, conducând fără o destinație anume. “Acum putem vorbi liniștiți,” porni discuția, pregătită să îl asculte pe Alex Flynn. Da, cunostea cate ceva despre Francmasonerie și obiectivele asociației, așa că încuviință. Apoi își mută privirea de la drum la jurnalul legat in piele, pe care îl văzu pentru prima dată. “Sunt cei care se ocupa de protejarea secretelor unei națiuni,” își zise. Încă din cele mai vechi timpuri au existat organizații care au avut drept scop ascunderea unor adevăruri mult prea greu de înțeles. Multe dintre acestea îl aveau în prim plan pe Leonardo da Vinci, Nostradamus si alți vizionari ai epocilor apuse. Vaticanul, cavalerii templieri, cavalerii teutoni, toți au depus aceleași jurăminte. Flynn deschise jurnalul si ii arata numele Emmei Whitmore, intr-o caligrafie eleganta. Recunoscu scrisul imediat, dar era încă șocată de dezvăluirea fostului său coleg. Îndoielile care la început îi măcinau sufletul au fost înlocuite de o neliniște stranie. Nu avusese răgaz să se pregătească sufletește. “Este imposibil… cum adică te ajuta când ea nu a știut nimic despre această misiune.” Tăcu și privi în față, la drumul luminat de farurile vehiculului.

Rittenhouse se afla la carma Americii si era infiltrat in toate locurile importante din tara. Atunci nu abordase deloc bine planul de atac și se pusese chiar în bătaia glonțului. Era compromisă și până în acele clipe nu a realizat că a fost manevrată precum o marionetă de colo până dincolo. “Și ți-au ucis familia,” realiza Diana, rostind aceste cuvinte grele în liniștea care s-a așternut în mașină. Disperarea, durerea pierderii soției și fiicei sale erau ușor de descifrat pe chipul lui, mai ales când și Diana a trecut prin aceleași traume. Nu avea nevoie de și mai multe explicații ca să o convingă că nu spune adevărul. Iar când a auzit numele lui Ethan, aceasta a frânat brusc și norocul lor a fost că nu se afla nici o altă mașină în spate și că erau ancorați bine cu centurile de siguranță căci altfel ar fi avut un accident. “Nu, nu… Ethan a murit în Afghanistan. Teroriștii au atacat convoiul militar. Eram acolo, Flynn. Nu a fost mâna vreunui aliat…” Tăcu preț de câteva secunde, apoi izbucni nervos, lovind volanul mașinii cu putere. “I’m so stupid…” Nu fusese decât o marionetă în mâinile lor. De câte ori nu și-a pus întrebări pentru că informațiile primite nu erau concludente, de câte ori nu a primit răspunsuri irelevante și la final, au întors-o împotriva celui care a aflat adevărul și pe care îl cunoștea atât de bine. Fuseseră prieteni. Îi vizitase familia de nenumărate ori. Ethan o iubea pe Iris. Își doreau un copil la fel de vesel, de vorbăreț. Dar castelul de nisip s-a năruit în secunda in care l-a pierdut pe Ethan. Așa că și-a șters lacrimile și îl privi pe Flynn, spunându-i: “Ce e de făcut?!” Răsuci cheile în contact și porni mașina. Nu era în starea cea mai buna pentru a conduce, dar nu putea să stea cu mâinile încrucișate la piept și să aștepte salvarea. Neșansa a făcut ca Echo să fie în sediul agenției, să îi urmărească fiecare mișcare, iar când a văzut-o plecând din parcare, a mirosit că ceva nu este in regulă cu Diana Sharpe, asa ca a pornit pe urmele ei.

~Inceputul~