#Acorduri din suflet | Explore Tumblr posts and blogs

xerultdk33 · 5 years ago

Text

De fiecare Craciun scriu asta/ Un an pe acorduri de pian

De fiecare Crăciun mi-am dorit tot mai mult familia mea.

O femeie iubitoare, decenta, inteligentă si drăgostoasă care să fie mândră de mine și să se simtă cea mai iubită prin fiecare gest de al meu, să avem trei copii frumoși și educați, o casă frumoasă, ca in povești, să se audă țurțurii cum picura topindu-se de la dragostea care se află in interiorul caminului nostru.

Să adormim îmbrățișați pe canapeaua din mijlocul livingului privind focul din șemineu comparandu-l cu focul din inimile noastre... Sa adormim in săruturi și îmbrățișări și sa ne întâlnim in vise, să ne plimbam prin ele și sa ne spunem ca am reușit.

Să fie acea femeie care să înțeleagă ca a fi bărbat nu este atat de ușor, doar știm să ne ascundem bine emoțiile, așa ne educă societatea. Am plans mult, am suferit, am dat pe gât mult alcool cu lacrimi in doua, am stat ghemuiti in coltul patului simțind cum ingerii ne ocrotesc, am stins multe țigări tremurand de nervi si suspine..Am stat pe targa ambulantei cu mâna întinsă după o șansă sa mă agăț de viață...Am privit orașul viu prin ferestrele mari de pe holul spitalului simtindu-ma închis și cum fiecare minut acolo ma distruge... Să mă simtă cu toate astea. Toate acele momente in care am mers pe jos prin ploaie, trist. Toate acele momente in care priveam cu lacrimi in ochi apusul de pe podul din apropierea locului unde munceam. Toate lacrimile care mi-au curs pe obraz și nu se mai vad acum, ea să le vadă... Acolo, îmbrățișați și in lumea viselor cât cel mai mic copil desface o perna meticulos și in liniste lângă noi si se aruncă in puf după ce ne-a mâzgălit bine cu carioci. Imi doresc acea viața la care ma gandesc de ani de zile in fiecare duminică cand aleg să nu ies din casa și doar să visez ca să o pot lua luni de la capăt cu viața. Acea viața in care nu voi fi nevoit să plec de acasă să ma simt bine. Acea viața... Știți voi, ca in reclama de la cafeaua aia Jacobs Kronung. Să fiu acel soț de care să se mire toți cunoscuții cand vom sta la masă cat de iubitor si calm este comparativ cu ce nebun era cândva. Acel partener de viață pe care să il privești la 5 dimineața intr o zi de iarna in papuci de casă și halat in garaj privind o colecție frumoasă de mașini de epocă in care își pune bucăți din suflet și să vină grăbit să te sărute cand te vede cum il admiri, de parcă acele obiecte n-ar însemna nimic, acel om care își știe prioritățile in viață și nu ii este frică să ți arate asta.

Să pot încă să fiu copil, să pot încă să imi strang persoana iubită timid de mână, să spun tot ce simt și să fiu inocent, deși viața m-a călit și maturizat enorm pentru vârsta mea și poate m-ar fi făcut să privesc viața cu alti ochi, eu totuși să pot fi acea persoană pozitivă și nebună. E greu să mă înțeleg, e greu să mă înțelegi... Din cea mai nebună persoana pe care ai cunoscut-o, destins, vorbăreț și hiperactiv in același timp pot deveni apogeul maturității pentru categoria mea de vârstă, calm, liniștit, cantarindu-mi atent vorbele și ascultand cu atenție fiecare detaliu. Pot să fiu un inger de om... Sau cel mai mare coșmar al tău, deși de multe ori aleg din inger, doar să iti intorc spatele... Unii oameni nu merită efortul. Și unii oameni nu inteleg că dacă după ce te-au rănit încă le vorbesti, o faci doar pentru că ești puternic și le demonstrezi ca ai coloană vertebrala și baricadele puse in fața lor, culmea unii iau asta total invers, ca pe ceva la modul,, nu te am ranit atât de tare dacă inca mi-ai vorbit,,. Unii iau cuvintele ca pe o recompensă, când ar trebui să le ia ca pe o mostră din ceea ce au distrus,ca o indiferență și o detașare atât de mare, incat cuvintele cu care cred ei ca ii recompensezi... Sa nu însemne nimic pentru tine. Oamenii care cântăresc dragostea in vorbe se vor topi de dor după vocea ta, asigură-te că nu le mai oferi prilejul să o audă.

Dar nu despre asta e vorba... E vorba despre acel vis, acele rânduri pe care le scriu an de an, care... Anul ăsta au fost scrise puțin diferit. In mare visul nu s-a schimbat si de asta e bine să aveti vise mari, pe termen lung... Pentru ca dacă voi va veți schimba, din cauza oamenilor, de nevoia pentru a depăși anumite probleme, din N motive, visele nu o vor face, ele vor rămâne acolo gata să va ancorați oricand de ele!

Crăciunul ăsta a fost atât de diferit, trăit si văzut cu alți ochi. Prin ochii bărbatului trecut prin încercări, matur, stabil și am realizat că in viața am avut noroc, m am descurcat mult mai mult decât aveam impresia din interior, judecand singur. Și aș fi evoluat mult mai mult dacă mă înconjuram cu oameni la fel de însetați, oameni la fel de agitați... Am fost o agitație pentru ca imi căutam liniștea! Și nu trebuia să las pe lângă mine oameni care mă judecă pentru asta, oameni care nu vad esența și sursa agitației mele. Culmea e ca fix in acei oameni o căutam, cand ea era la mine. Am înțeles atât de multe lucruri, am înțeles că banii, lucrurile materiale îți aduc doar comfort, nu si fericirea! Iar confortul de multe ori ucide încet si sigur fericirea. Am învățat ca acest confort nu are nimic de a face cu luxul. Confortul nu te face o persoană mai bună și m-am educat să incerc să ma dezobisnuiesc de el. Confortul este acea zonă unde stagneaza clasa muncitoare, pacalindu-se că au reușit in viață. Pentru asta, o vacanță doua pe an, casă și o mașină își dedică unii întreaga lor viață. Și poate își ruinează in drumul ăsta toate valorile morale și spirituale... Și nici nu vorbim de lux, doar de simplul confort. Confortul te educă să fii lipsit de eforturi, pe când luxul îți cere efort maxim chiar și dupa ce l-ai atins. Asta e in viziunea mea diferența.

Crăciunul ăsta m-a făcut extrem de fericit, dar altfel de fericire... Nu acea fericire zbuciumată care se regăsea in mine ca de obicei, ci una tandră, liniștită, cu lacrimi. Am învățat ca e in regulă pentru un bărbat să fie și copil, să caute puritatea, să caute emoții, sa nu caute doar bucăți de carne si forme atrăgătoare chiar dacă unele persoane doar atât pot oferi intr-o societate fără rușine, lipsită de rușine, puritate și dragoste, o societate ultra sexualizata...

A fost un Crăciun nelipsit și de probleme, dar le-am gândit altfel si rezolvat in alte moduri. A fost un Crăciun atât de diferit față de restul. M-am înconjurat de oameni de la care credeam că am ceva de învățat si am realizat cat am evoluat, de nevoie dar totuși cat am evoluat și cum simpla mea prezența ii face să se simtă inferiori. Priveam in jur și nu imi venea să crede cum am evoluat.

Mi-am adus aminte Crăciunul ăsta si de trecut, cum unii oameni au dispărut, cum nu mai este langa acea persoană care mă oprea din a mai mânca și a treia pătrațică de ciocolata, cum unii oameni dispar si asta e firesc să se întâmple, dispar pentru a face loc altora care se potrivesc mai bine in inima noastră. Dispar fix când ai nevoie de ei și apar brusc când iti rezolvi singur problemele. Am învățat că datoria mea este să ii fac eu dispăruți pe acești oameni inainte să dispară ei, un gest de lașitate, o curmare a suferinței anticipate.

Mi-am amintit și părțile urâte ale vieții mele când mi-am dat seama că oricat de tari ar fi băuturile pe care le torn in pahar, sunt singurul care nu se amețește. Crăciunul ăsta m-am trezit la birou, in fața laptopului închis cu un pix si un carnețel in fața la ore tarzii ale dimineții cum bifez toate dorințele pe care le am scris Crăciunul trecut, a fost cel mai frumos moment. Din 12 dorințe pe care nu credeam ca le voi realiza, speram măcar jumatate... Le am atins pe toate! Mi-am luat un moment de gandire și mi-am găsit privirea în ecranul stins al laptopului. Acolo unde obișnuia să fie un adolescent rebel plin de mister si sclipire, de imprevizibil si agitație... Stătea acum un bărbat elegant, calm, matur care tocmai își tăiase de pe lista toate țelurile pe care le-a atins. Mă intrebam ce se întâmplă... O fi din cauza ținutei de acum, imi dau jos bluza si ma privesc din nou doar cu cămașa pe mine... Nu are cum! Trebuie să fie același puști nebun, de ce acum imi stă exact cum trebuie? Mi-am privit incheietura de pe care nu lipsea ceasul niciodata. Acum parcă indică altă oră față de cele de dinainte... Am dat vina pe cămașă și rămas pe piept doar cu cruciulița strălucitoare care mă protejează și am fugit in fața oglinzii de la baie. Poate reflexia din ecranul laptopului greșește... Poate aici voi vedea din nou acel copil teribil. Dau drumul la robinet și imi scufund capul in apa rece de parcă aș fi vrut să mă inec și să ma trezesc acel copil nebun care obișnuiam să fiu. Nu se schimbă nimic... Dar îmi aduc aminte de fricile mele... Și cât de dor imi este sa imi fie iar frică de oglinzi, să strang iar persoana de lângă timid de mână când văd niște scări pe care acum pășesc grăbit si fără teamă... Cat de dor imi e să imi fie frică de întuneric, să nu fi realizat ca adevărații monștri se ascund in lumină...tot ce a rămas la fel sunt ochii. Dar niciodată pe ei nu i-am vazut la fel... Se schimbă iar asta doare. Cel puțin până mă obișnuiesc de modul in care strălucesc, de culoarea lor pe care deși sunt artist, nu le o pot reproduce. Uneori mă uit si văd durere în interiorul lor, alteori văd oameni, rareori văd regret, iar acum... Acum văd cât de puternici și câte au indurat ochii ăștia. Îmi amintesc și frigul ce-l duceau până în adâncul sufletului deși era vară . Îmi amintesc cum m-ai pus in situatia să aleg o melodie, acea melodie de la nunta cuiva și m-am trezit cu lacrimi in ochi in fața laptopului, imi amintesc cum dansam singur in baie pe muzica anilor 40,cum la altă nuntă m-ai făcut să lăcrimez din nou. Îmi amintesc și că le-am promis să nu mă mai atașez de nimeni. Îmi amintesc că mi-am promis să plec când nu mai suport. Și mi-am smuls in spital branula, fire si tot ce aveam pe mine stând sub medicație si am fugit... Sub amețeală si dureri de cap, ajungând acasă doborât și in lacrimi. Îmi amintesc că mi-am promis să nu mai iau oamenii în serios. Îmi amintesc că mi-am promis să nu mai plâng pentru nimeni. Îmi amintesc cum mi-am promis să mă axez pe visul meu. Imi amintesc că mi-am promis că mă voi schimba în bine. M-am ținut de promisiuni. Se simte ciudat.

Sunt tot eu, doar că sunt mai rece, iar viața pare ceva mai lipsită de culori. Frigul e tot aici, sufletul in ciuda frigului si a degerăturilor acum arde tot mai tare. Crăciunul ăsta am ales să nu mai merg cu valul și sa fac bine doar in perioada asta, pentru ca acei copii nevoiași se vor simți groaznic cand in Ianuarie nu mai dă nimeni pe la ei. Am ales in schimb să incerc să o fac după sărbători, atunci cand toți lasă costumul bunătății in dulap să se prafuiasca și il iau pe cel al isteriei si răutății chiar si cu cei apropiați.

Crăciunul ăsta am realizat că sunt pregătit să am copii oricand și ma voi descurca indiferent de situație. Craciunul ăsta am dormit alături de cea mai frumoasă prințesă, Sofia. Iar "prințesele" astea self-appointed nu au nimic de a face cu prințesele adevărate! Luați lecții de la un înger de un an jumătate, Sofia. Când ne-am trezit doar ne-am uitat unul in ochii celuilalt cât mă mângâia pe față cu mânuțele ei mici. Și am realizat cât de multă putere îți da îmbrățișarea unui copil plină de dragoste. Ciudat, tu un om cu răni, trecut prin greutăți sa înveți dintr o simpla îmbrățișare să ai curaj că mai există bunătate in lume.

Crăciunul ăsta m-a învățat că oricât de mare și puternic ai fi tu... Cel mai in siguranță te simți cand te strânge de mână un copil.

Crăciunul ăsta m-a învățat că Dumnezeu are grijă de noi si ne trece prin unele etape spre binele nostru. M-a învățat să am mai multă încredere in El și să ascultăm atunci când ne vorbește. Mi-a arătat ca toți cei care credeam noi ca le pasă și care ne promiteau in cele mai dulci momente ca ar fi in stare de orice pentru noi, pot să nu fie! Și singurul care va rămâne acolo va fi El.

Crăciunul ăsta mi-a arătat că există și femei reale, cu inima, care spun ce gândesc și care găsesc soluții in loc să se plângă, care au soluții pentru orice problema, nu câte o problema pentru fiecare rezolvare , educate în alte moduri mai frumoase de cât credeam eu că există . Crăciunul ăsta mi-a arătat că nu mai pot primi pe oricine lângă mine, că nu pot iubi o persoană accesibila oricarui... fraier pe românește, doar pentru a primi anumite validări... Refuz să vreau femei care s-ar lăsa plimbate de oricine! Si că trebuie să fiu dispus să ofer timp până voi găsi acea persoană perfectă din toate punctele de vedere.

Crăciunul ăsta m-a făcut să imi fie dor să imi îmbrac din nou halatul și să mi iau pixurile colorate si stetoscopul și să le fac o spitalizare mai ușoară pacienților. Crăciunul ăsta m-a făcut să imi fie dor de mirosul de spital si să il accept... Pe care îl uram cât am fost și eu acolo. Crăciunul ăsta a fost un rezumat al schimbarilor, o absolvire a maturității, a fost acel click pe tabul,, empty recycle bin,, care strânsese atât de multă răutate.

Crăciunul ăsta am realizat că dacă nu ai trecut prin acea greutate și nu ești o persoană empatica de obicei... E greu sa înțelegi pe cel de lângă chiar dacă iti explică, așa că am încetat să mai explic.

Crăciunul ăsta m-a învățat să imi câștig existența doar cinstit, făcând bine și fără să creez disconfort celorlalți dacă vreau să imi fie bine. M-a învățat sa fiu si mai muncitor decât am fost! Și sa nu mai pierd timpul, să ma inconjor de oameni la fel de muncitori si sa nu explic nimanui cât de importantă e munca. Obisnuiam să umblu cu oameni care nu intrase încă in campul muncii, și explicându-le câți iau calea străinătății după ani de studii, muncind ceva joburi banale sa fiu blamat că judec. Așa că am învățat să ii las pe cei care nu au gustat etapa asta încă să vada singuri, pe pielea lor si pe exemplele din jur. Dacă ar fi sa iti dau un sfat ție cititorule, ar fi să nu iti fie frică să muncești, mai bine să fii de calificative de 7 la facultate și să înveți chestii pe care nu le înveți decat muncind, pe pielea ta... Decât să fii bona cuiva pentru ca te ai axat doar pe niste note nesemnificative,folosind notele ca scuză pentru lenea si zona ta de confort. Munca te învață să fii om, îți alunga plictiseala si acea stare de bine, despre care știm toți ca duce doar la chestii negative... Ai auzit des,, de prea mult bine,, presupun. Munca te înnobilează și te educă mai mult decât 10 cărți citite. Daca începi acum, va fi mai puțin dureros după.

Crăciunul ăsta a fost ceva diferit...Nu a fost bazat pe craciunul ăla prezentat de Coca-Cola... A fost mai spiritual, legat de ce înseamnă cu adevărat. Il voi ține minte toată viața, iar dacă il voi uita...il voi găsi aici.

Crăciunul ăsta vreau să mulțumesc tuturor de pe tumblr că am avut șansa să mă exprim. Crăciunul ăsta vreau să mulțumesc celor care m-au rănit intenționat , abandonat la greu și au ales să imi întoarcă spatele când ar fi putut să imi faca bine. Celor care mi-au spus,, totul ține doar de tine,, cand ținea de ei, celor care au fost atât de naivi încât sa creadă că imi pot face rău. Fara ei, nu aș fi fost așa cum sunt acum.

Crăciunul ăsta vreau sa realizați ca toți avem probleme, greutăți, lacrimi, chiar și in ziua de Crăciun poate, greutățile nu iau concediu de sărbători dar, voi să aveti credință in Dumnezeu, și chiar dacă nu veți putea ridica capul sau zambi și veți avea sânge pe mâini, răni ... Continuați să luptați, să mergeti... Zile frumoase vor veni.

Oamenii care v-au făcut rău vor vrea atenția și iertarea voastră, sper să aveți tăria să nu ii tratați la fel sau să credeți in schimbarea lor,ci doar să ii tratați cu indiferență. Succesul va veni, vei învăța să te bucuri altfel de el. Toate vor fi așa cum trebuie!

Am avut un an greu, încheiat cu un Crăciun liniștit în care am putut să mă bucur de tot și care s-a terminat in glorie. Un Crăciun care mi-a arătat ca Dumnezeu face minuni, chiar in ziua de Crăciun.

2019 pentru mine ai fost plin de muncă, acea muncă grea... Cu lacrimi, sudoare, probleme... Tot. Vizualizez zăpada de la începutul acestui an sub lumina stalpilor stradali si cum mă prindea ceața groasă in toiul muncii.

Ai fost plin de dezamăgiri, de regrete, mi-ai luat oameni de lângă mine, m-au abandonat oameni, unii s-au și intors, unii au avut ocazia să mă răneasca pentru ultima lor dată, unii doar au încercat să o facă și nu au reusit. De unii m-ai răcit de tot și imi pare rău, fiindca știi că eu nu am vrut asta.

Au fost un an care mi-a luat sănătatea... M-am chinuit si am recuperat-o ca să o mai pierd o data... M-ai învățat că unii sunt atât de necopti, încât in fragezimea lor, te ar ubtreba de toate, numai de sănătate nu. Dar m-ai învățat sa inlocuiesc ,, la revedere,, cu,, Sănătate!,, ca un soldat, realizand puternica semnificație.

Ai fost un an plin de dragoste, ai fost anul in care am cumpărat pentru prima dată in viața mea un trandafir, anul in care am vizitat cele mai multe castele de care sunt de a dreptul îndrăgostit, anul care m-ai învățat și arătat cum e viața aia,, buna,, și ca nu trebuie să o primesc de a gata, trebuie să muncesc eu singur pentru ea și că nu e chiar așa cum credeam de prețioasă, e doar o mare mascaradă a oamenilor snobi.

Ai fost un an in care am citit, enorm de mult, un an care m-a trecut prin situații care m-au făcut mai înțelept. Un an in care am schimbat vestimentații. Un an in care am plâns enorm si luat calmante cu pumnul, un an in care am băut pe sezlongul care imi ținea tot corpul indurerat și ascultam aceleasi melodii sub clar de lună până adormeam... Sau in zilele mai grele până ma ridicam, spălam pe față si apucam de muncă fără să inchid un ochi.

Ai fost un an care m-a învățat să nu mai fug la acea balustradă privind traficul grăbit cu ochii in lacrimi ci să sufar acolo, pe acel balcon cu un sezlong. Anul in care m-am regăsit de multe ori ascultand valurile mării, cu o țigară și nisipul sub picioare in bezna, suferind. Anul care m-a plimbat prin câteva porturi, spunand fiecărui far povestea mea de viață și cât de mult sufăr după o copilă. Ai fost anul care m-a învățat să trăiesc singur, si te voi urî pentru asta... Sau nu... Ai fost anul care mi-a demonstrat ca oamenii care apelează la nevoie la tine, îți pot deveni dusmani de moarte, din simple frustrări alimentate de alți oameni cu care se regăsesc identici. M-ai învățat că oamenii in fața cărora te destăinui și iti vor sterge lacrimile, peste ani, vor scrie lumii despre tine cum ai fost,, umilit,, de viață. Tu mi ai arătat, dar eu nu ii judec... Pentru acei oameni, viața poate fi anosta si monochroma, colorată intr-o singură culoare dorește oricine, mai puțin ei înșiși si nu înțeleg ca oamenii reali au parte in viața si de nuanțe de gri, negru sau alb. Ai fost anul in care m-am regăsit cu un post de radio mai romantic, cu cărți de dragoste și poezii. Cand eram doar un băiețel de generala care isi nota numele fetelor in telefon cu apelative de băieți pentru a evita glumele curioșilor colegi bagareti si care tratau dragostea ca pe ceva bizar si amuzant, nici nu m-as fi gândit cât de mult ma voi regăsi in romantism peste ani. Mai exact in anul tau, 2019! M-ai învățat că totul îți ia timp, iar timpul îți ia totul. Nu ai idee cat de greu imi va fi sa mai ofer din timpul meu cuiva. M-ai invatat cat de important e timpul si cum trece viata pe nesimtite.M-ai trecut prin probleme care au necesitat curaj,mi-ai aratat ca pot iesi din situatii foarte grele si ca pot duce o treaba pana la capat indiferent de situatie,vreme sau orice variabila . M-ai învățat să caut alte valori la o femeie, să ma gândesc dacă ar fi o mamă și o soție bună, să vad intr o femeie ceva ce nu credeam că as fi cautat vreodată. Decentă, liniște, dragoste.

M-ai trecut si prin momente minunate, unice, prin zambete, veselie, călătorii, adrenalină și tot ce avea nevoie spiritul meu liber... Mi-ai creat amintiri de povestit. Mi-ai dat oameni de întâlnit, prieteni buni, legături. Ai fost fantastic! Mi-ai dat curaj si poftă de viață, mi-ai reamintit cine sunt!

Mi-ai luat atât de multe si oferit și mai mult, nu știu cum să îți mulțumesc, deși ușor nu a fost și ai fost chiar crud si nemilos. Nu știu cum să te traduc in doar cateva cuvinte 2019... Dar cu siguranță m-ai făcut să plâng cu zambetul pe buze și să râd cu lacrimi in ochi!

Sunt nerăbdător să mă întâlnesc cu noul deceniu, cu 2020 și imi iau rămas bun de la tine, bunul meu învățator!

#ganduri

1 note · View note

cornelcaba · 3 years ago

Text

Doamne te rog nu pleca - acorduri

Doamne te rog nu pleca – acorduri

e a B7 e 1. Când Îți întorci privirea de la mine a e Și când Prezența-Ți nu o mai simt a B7 e Un gol adânc sapă în mine a B e În disperare Tată eu strig e a D G C R. Doamne te rog nu pleca, din inima mea a B7 e Nu te duce departe de mine a D G C Doamne, te rog nu pleca, nu mă lăsa a B7 e Viața asta n-o vreau fără Tine 2. Inima-i rece fără simțire Fără voință de-a mai trăi Dar am în suflet dorul…

View On WordPress

#acorduri #chitară #muzică

0 notes

femme-loup · 6 years ago

Text

Floare Petrov

Poem în zbor

în zbor de pasăre aş vrea să mă înnod

pe aripa măiastră să ating o rază

arborele vieţii vreau să aibă rod

pe ramuri îngerii să stea de pază.

să prind culori vesele din curcubeu

când ploaia spală cărările mele

în suflet să vibreze muzica mereu

acorduri de chitară pentru clipe rele.

în zbor de pasăre să mă înalt la cer

să mă învăluiască pulbere de stele

gândul să strălucească precum un giuvaer

plutind în libertate pe rondul cu lalele.

pe Veneţia visului ca un gondolier

să plutesc deasupra valurilor grele

0 notes

the--chaos · 8 years ago

Text

Abis pierdut

M-am coborât, astăzi, în sufletul tău, casa mea cea mai de demult.. și l-am găsit pustiit. Fusese transfigurat într-un deșert întunecat al urii și disperării. Pe cerul lui nu se mai arăta nicio stea, era umplut de norii negrii ai mâniei. Căutam, cu inima strânsă de teamă, frânturi din vechiul meu Paradis, căutam fără încetare. Nădăjduiam să aflu ce-l ucisese. Printre ruinele sale mișunau vietăți ale nopții ce mă-ncolțeau, liane ce mi se agățau de mâini și picioare, mă-ncătușau, îmi tăiau răsuflarea. Fugeam prin locurile în care odinioară mă plimbam, bucurându-mă de iubirea ta. Înainte era Aprilie și parfumul liliacului mă umplea de vrajă… Acum e atât de frig…din nori cad cristale de gheață ce-mi sfâșie trupul. Înainte, îmi cântai, iar eu tresăream pe acorduri de vioară. Mă sărutai blând pe frunte și îmi dăruiai tot ce aveai mai de preț, mă apărai de „cei de afară” și-mi șopteai povești cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene. Acum mă lupt cu vântul aspru ce încearcă să mă doboare. „Suflete! Suflete, de ce mă chinui? Suflete drag, nu mă mai recunoști? Cine te-a distrus? Unde-mi ești, Paradis apus?” În puterea nopții, un tunet mi-a strigat: „TU! Tu m-ai ucis!”

Părăsesc acum, unicul meu univers, cu hainele sfâșiate și pline de sânge, cu răni adânci și dureri cumplite. Și-mi pare rău c-am alergat spre abisuri străine, când eu, de fapt, aveam tot, dar nu conștientizam cât de ușor pot pierde.

Mihaela C. otipacu.tumblr.com

#Mihaela C #jurnal #otipacu #O tipă cu tumblr #O tipa cu tumblr #texte #compose #otipacu.tumblr.com

26 notes · View notes

rudyroth79 · 5 years ago

Text

Anul 1990

La Bucureşti s-a înfiinţat Liga de Cooperare Culturală şi Ştiinţifică România–Franţa, cu filiale în aproape toate marile centre culturale ale ţării, în cadrul căreia au fost susţinute ample programe culturale – recitaluri de poezie şi muzică, comunicări ştiinţifice, expoziţii de artă, traduceri literare în/din limba franceză (Eminescu, Arghezi, Blaga, Bacovia, Minulescu, Apollinaire, Louise Labé, P. Verlaine, Antologie de poezie franceză etc.) schimburi culturale cu organizaţii asemănătoare din Franţa, participări la Saloane de Carte, înfrăţiri între localităţi din Franţa cu cele din România, întâlniri bilaterale între elevi, studenţi, cadre didactice, scriitori, interpreţi de muzică, actori; toate acestea bucurându-se de colaborarea cu înalte instituţii din România – Palatul Cotroceni al Preşedinţiei României, Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Colecţiilor şi, din Franţa – Salon du Livre, Montmorillon & Paris; Biserica Română din Paris, Fondation Jacques Brel, Bruxelles – Exposition Jacques Brel – L’homme aux mille visages etc.

Anul 1991

Pictorița Adina Romanescu (n. 1974) deschide la Fundația Jacques Brel din Bruxelles expoziția de grafică Portraits Brel. Lucrările se află în colecția Fundației.

Jacques Brel, L’homme de la Mancha

youtube

Vezi și: Adina Romanescu Art

Anul 1993

La Sommet-ul de Francofonie la nivel de Şefi de State, care a avut loc în Insula Saint-Maurice, România a devenit cea de a 47-a membră în marea familie a ţărilor francofone. Francofilă era ea de mai bine de două veacuri, de pe când ai noştri tineri învăţau pe la Paris ”la gât cravatei cum se leagă nodul”, de pe când Bucureştiul era Micul Paris în care arhitecţi pe care malurile Senei nu puteau să-i mai încapă, au venit şi-n ţara noastră şi s-au pus pe construit palate nenumărate, fiindcă pe atunci prin România nu prea juca tontoroiul sărăcia iar aurul ei luase minţile multora dar le şi pusese talentul la muncă; pe scenele teatrelor naţiei de prin marile urbe ale ţării se ciripea franţuzeşte, başca în presă şi prin saloanele Chiriţoaielor de Iaşi ori din provincie…

În vara aceluiaşi an, la Meulan, Franţa, s-a organizat un concurs de creaţie literară la care au participat cu poeme inedite poeţi din toate ţările francofone. A fost să fie ca poemul meu J’ai cherché mes amis inconnus să primească Prix de L’Europoésie, Regard sur le monde şi să devină, pus pe muzică de compozitorul Laurenţiu Profeta, Chant à la Francophonie.

Laurențiu Profeta, ”Chant à la Francophonie”, versuri de Paula Romanescu.Publicată în revista ”Opus”, editată de Liga Studenților din Universitatea de Muzică București, anul II, nr. 4 (5), decembrie 1999.

Anul 1995

La cea de a XVI-a Bienală de Francofonie de la Bucureşti (președinte fondator: Alain Guillermou; președinte : Roland Éluerd), a cărei temă a fost La place du français sur les autoroutes de l’information, în volumul La Roumanie et la Francophonie, care cuprinde toate actele/ comunicările susţinute, un loc privilegiat l-a avut interludiul poetic Hypocrite poète, mon semblable, mon frère, în care a fost inclus şi poemul amintit.

Anul 1996

Pianista şi interpreta vocal Liana Lungu a interpretat pentru prima oară cântecul amintit la recitalul de muzică şi poezie Chant à la Francophonie, organizat de Radio România Cultural şi Ambasada Franţei pentru a marca Săptămâna Mondială a Francofoniei.

Anul 1998

Editura Alcor din Bucureşti realizează CD-ul Chant à la Francophonie, care cuprinde 12 poeme în traducere franceză de M. Eminescu, L. Blaga, M. R. Paraschivescu şi P. Romanescu.

În luna decembrie a aceluiaşi an, la Hotel Hilton din Capitală s-au desfăşurat lucrările Celei de a VI-a Sesiuni de Francofonie la nivel de Miniştri de Externe, încheiate în acordurile ample ale Imnului Francofoniei, acorduri în care răsună întreg sufletul românesc – parte din sufletul lumilor.

Anul 1999

În manualul de Limba Franceză pentru clasa gimnazială a VII-a (Editura Humanitas), a fost introdus textul poemului şi, deopotrivă, partitura muzicală a acestuia semnată de maestrul L. Profeta.

De atunci cântecul acesta trece prin lume spunându-i acesteia despre o ţară europeană francofonă – România, Stat far al Francofoniei în Europa Centrală şi de Est, cum ne-a fost numit ţara la Sommet-ul din 2006.

Şi cântecul continuă să se facă auzit în lumea multiculturală şi francofilă, şi cu nuanţe de suflet românesc, în care zidirea cuvântului întru frumos vine de departe, cu, drept călăuză, intraductibilul DOR, spre a nu rătăci niciodată calea spre obârşie, la izvor, deşi ne-am împletit şi ne împletim din iubire de oameni cântul nostru în marele cântec al lumii.

Chant à la Francophonie

J’ai cherché mes amis inconnus

J’ai cherché mes amis inconnus Aux quatre coins du monde Sur cette terre ronde Où le langage n’est plus Source de malentendus – Jamais plus! J’ai cherché mes amis inconnus J’ai mis mon cœur en fête Et le chant d’alouette S’est levé vers les cieux Sur les ailes du violon d’Enesco.

Et puisque l’horizon est petit, Un mage au nom de Brancusi Fit s’élever vers l’infini La grande Colonne sans Fin de la vie. Voilà pourquoi je monte toujours Alouette au ciel de l’amour Voilà pourquoi je ne sais pas Préférer la haine à la joie. Alouette au ciel infini Du clair azur – francophonie, De Roumanie!

J’ai cherché mes amis inconnus De l’Est jusqu’à l’Ouest Et, arrivée à Brest J’ai entendu une voix: Rappelle-toi, Barbara, N’oublie pas! Et j’ai su que rien n’est perdu Tant que l’amour existe Dans ce monde parfois triste Où le sourire fleurit Sous les larmes de la pluie…

Voilà pourquoi, mes chers amis, Je garderai à tout jamais Dans le sourire un grain de sel, Dans la tristesse un peu de miel; Voilà pourquoi j’éclate de rire Sous mes rides prises pour un sourire, Voilà pourquoi je chante toujours – Alouette au ciel de l’amour, Alouette au ciel infini Du clair azur – francophonie, De Roumanie!

Paula Romanescu

Vezi și: Ziua Internaţională a Francofoniei, la rubrica Filă de calendar

”Un cântec a pornit prin lume” de Paula Romanescu Anul 1990 La Bucureşti s-a înfiinţat Liga de Cooperare Culturală şi Ştiinţifică România–Franţa, cu filiale în aproape toate marile centre culturale ale ţării, în cadrul căreia au fost susţinute ample programe culturale – recitaluri de poezie şi muzică, comunicări ştiinţifice, expoziţii de artă, traduceri literare în/din limba franceză (

#Adina Romanescu #București #cultură #Don Quijote #eveniment #francofonie #grafică #istorie #Jacques Brel #L. Blaga #Laurenţiu Profeta #literatură #M. Eminescu #M. R. Paraschivescu #Paula Romanescu #pictură #poezie #proză #societas

0 notes

uraganulsentimentelor · 7 years ago

Text

Evita mereu să aibă o întâlnire adevărată cu el.Se mulțumea adesea cu ieșirile de cei mai buni prieteni fără a-și complica unul altuia viața. Se doreau,dar nu voiau să distrugă ceea ce construiseră de mai bine de un an,ceea ce avea să dureze mult..

Sau cel puțin așa credeau ei..Credeau că o prietenie este strict o prietenie și că nu poți nutri sentimente între cei mai buni prieteni... Desigur,s-au îndoit amândoit căci odată ce drumurile lor s-au intersectat,timpul i-a forțat să ia o decizie,o decizie ce avea să schimbe tot cursul lucrurilor,toată relația dintre ei și mai ales pe ei înșiși...

Venise acea zi.. Acea zi pe care nu o dorea niciunul dintre ei se făcuse remarcată.. Nu era o zi cu mult soare ca și în toate poveștiile dovedite eșecului încă dinaintea începutului.. Era o zi înnorată,una pe care și astăzi ea și-o amintește cu înfrigurare și dorește să o uite pentru că îi face prea mult rău sufletului ei...

Se întâlniseră în locul lor,un loc ferit de lume,unul în care erau doar ei și restul lumii nu mai conta...Undeva aparte,undeva în care visele se împleteau cu realitatea,iar sentimentele se făceau remarcate prin intensitatea lor..Acel loc nu era sofisticat sau foarte diferit de alt loc public,dar avea o însemnătate aparte pentru ambii.. Când erau acolo se simțeau iar copii,iar liberi și nu le mai păsa de circumstanțe. Nu conta relația dintre ei căci erau fericiți în prezent și ce putea fi mai bun decât ceea ce era acolo atunci și nimeni nu ar fi putut schimba sau interveni?....

Urcaseră scările cu pași oarecum grăbiți și totodată lenți.. O parte din ea evita să ajungă acolo.. În sinea ei în acea zi simțea că ceva s-ar fi schimbat pentru totdeauna și nu dorea asta.. L-ar fi vrut o viață doar un simplu prieten,un amic diferit de alții dar totodată apropiat,tandru,mereu acolo pentru ea,un umăr de sprijin și un braț pe care să plângă... Credea că nu cerea prea mult,dar doar credea asta.. Realitatea îi dovedise contrariul.. I se plângea Aproapelui de faptul că dintre atâtea persoane care trec necontenit pe lângă e,a ales întocmai de el să se îndrăgostească...

Desigur,își nega sentimentele...Nega tot ce simțea pentru el.. Nu voia să pretindă a fi real pentru că învățase că suferința nu vine de la persoane necunoscute,ci de la cele apropiate,de la cele la care nu s-ar aștepta vreodată.. Îi era teamă să se îndrăgostească prea mult de el deși deja o făcuse îndeajuns încât să îi poată frângă inima oricând...

Ajunși pe acoperișul unei clădiri nelocuite aflate în inima parcului,inima ei bătea nebunește parcă dorind să iasă din piept.Ar fi vrut să o ia la goană înapoi de unde venise și totodată să rămână o veșnicie în acel loc,doar cu el și fără nimeni altcineva...

O privise adânc în ochi,iar ea deja se înroșise. În sinea ei spera că nu s-a observat,având desigur scuza pe tema frigului.O văzuse că tremura și o îmbrățișase strâns.Își dase seama că e din cauza emoțiilor dar tăcu,lăsând-o să îl cuprindă cu brațele ei minuscule atât de strâns încât să își simtă reciproc bătăile inimilor. Era o liniște profundă,iar inimile lor se auzeau ca o simfonie de sunete.

Știa că el era aflat în pragul unei despărțiri,motiv pentru care nu aduse vorba de nimic.. După o lungă liniște care păruse o veșnicie el îi șoptise astfel încât să audă doar ei *nu era ca și cum mai se afla cineva acolo*o sintagmă care schimbase tot ce fusese până acum cu ei doi. I-a spus că știa cât de mult ea dorea acel sărut.. Ea negase băgându-și capul în pământ.El o forțase să-l ridică,admițând că nu se cade ca o femeie să își plece privirea. Ea nu voia,el se ruga de ea cu o oarecare speranță.El dorea să i se zică pe față răspunsul,știind că doar ochii puteau spune adevărul. Ea nu putea sau cel puțin nu dorea ca el să știe ce se petrece și de această dată în adâncul sufletului ei.

Când în sfârșit ea își făcuse acel curaj de a-și ridica capul și de a-l privi în ochi,el deja o sărutase.

Sărutul....o explozie de emoții... un întreg uragan de sentimente care odată apărut avea să facă ravagii...o notă înaltă într-un șir de acorduri joase..mijlocul prin care ei se simțeau în sfârșit unul altuia...un mod prin care se dăruiau unul altuia...speranță..împlinire.. siguranță..act de curaj...dorință nestăvilită..foamete lăuntrică..cel mai minunat lucru care s-ar fi putut petrece vreodată pentru ambii...

În momentul în care buzele li se atinseră într-un mod electrizant,ploaia pornise torențial peste ei... Erau în plin aer,dar nu doreau să se adăpostească. Momentul era prea pasional,prea intim,prea aparte pentru a putea fi oprit. Nici natura nu îi putea opri de data acesta,nici măcar un fenomen care putea distruge tot ce îi stătea în jur. Era ca într-un film de dragoste,poate chiar mai bine căci realitatea nu se compara cu nicio altă idilă. Era real și de ce ar mai fi contat ceva ce durează doar câteva ore? Acel moment părea să nu se mai termine,timpul se estompa,bătăile inimilor se intensificau,pasiunea era legea supremă,iar ei erau pierduți unul în altul..

După cele întâmplate ea nu mai voise să își amintească vreodată acele scene.. Nu mai voia să simtă la nimeni ce a simțit la el pentru că știa că nimic nu s-ar mai fi putut compara cu acele sentimente profunde resimțite în doar câteva clipe. Niciunul nu mai voia să își aducă aminte de acel eveniment deși ambii îl purtau în suflet mai mult sau mai puțin...

Acel eveniment nu avea nicio urmare benefică,totul fiind distructiv.. Treptat relația dintre ei devenise mai distantă,ei nu se mai căutau în fiecare zi ca înainte... De atunci încoace ea urâse tot ce ținea de cuvântul ”romantic” căci ea îl vedea ca pe un mod prielnic de a distruge o persoană.

0 notes