#Şerban Constantin | Explore Tumblr posts and blogs

grupul-iubim-brasovul · 5 years ago

Text

LIVE -INTERVIU de Colecție-Sâmbātā, ne întālnim cu indrāgitul Actor Claudiu Bleonț-Teatrul Național București,in emisiunea Gândul Zilei alāturi de Eugen Târnovan!

Roluri la TNB:

Douglas - “Papagalul mut - Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat”, text şi regie Nae Caranfil, 2018

Harry - "Orchestra Titanic" de Hristo Boicev, regia Felix Alexa, 2018

Puck - "Visul unei nopți de vară" de William Shakespeare, regia Petrică Ionescu, 2015

Militar, Bărbatul, Al treilea bărbat -"Terorism" de Frații Presniakov, regia Felix Alexa, 2015

Josef Erbarmen - "Hoți" de Dea Loher, regia Radu Afrim, 2014

Piotr Bobcinski, moșier - "Revizorul" de Nikolai Vasilievich Gogol, regia Felix Alexa, 2013

Iuri Petrovski - „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal", regia Florin Fătulescu, 2007

Maestrul de Arte Marţiale - „Burghezul gentilom" după J.B.P. Molière, regia Petrică Ionescu, 2006

Dr. Smil - „Apus de soare" de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Dan Piţa, 2004

Andronic - „Ultima oră" de Mihail Sebastian, regia Anca Ovanez Doroşenco, 2003

Caţavencu - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Grigore Gonţa, 2003

Pafnutie - „Crimă pentru pământ" după romanul omonim al lui Dinu Săraru, regia Grigore Gonţa, 2003

Maestatea Sa - „Legenda ultimului împărat" de Valentin Nicolau, regia Alice Barb, 2002

Macbett - „Macbett" de Eugene Ionesco, regia Beatrice (Bleonţ) Rancea, 2000

Adso von Melk - „Numele trandafirului" după Umberto Eco, regia Grigore Gonţa, 1999

Ion Nebunu` - „Năpasta" de I.L. Caragiale, regia Dana Dima, 1998

Philoctet - „Philoctet" de Sofocle, regia Andreea Vulpe, 1998

Mercuţio - „Romeo şi Julieta" de William Shakespeare, regia Beatrice (Bleonţ) Rancea, 1994 - 1995

Pistetairos - „Păsările" de Aristofan, regia Nicky Wolcz, 1991

Feste, Nebunul - „Noaptea regilor" de William Shakespeare, regia Andrei Şerban, 1991

Trofimov - „Livada de vişini" de A. P. Cehov, regia Andrei Şerban, 1991

Reverend Hale - „Vrăjitoarele din Salem" de Arthur Miller, regia Felix Alexa, 1991

Oreste - „Trilogia Antică" după Seneca, Sofocle şi Euripide, regia Andrei Şerban, 1990

Ralph Clark - „Cine are nevoie de teatru? " de Timberlake Wartenbaker, regia Andrei Şerban, 1990

Scipio - „Caligula" de Albert Camus, regia Horea Popescu

Pamfilus / Byrria - „Fata din Andros" de Terenţiu, regia Grigore Gonţa

Tasso - „Torquato Tasso" de Johann Wolfgang von Goethe, regia Anca Ovanez Doroşenco, 1988

Billy Bibbit - „Zbor deasupra unui cuib de cuci" după Dale Wasserman, regia Horea Popescu, 1983

Sir Andrew - „A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, regia Anca Ovanez Doroşenco, 1983-1984 - Debut

Activităţi în afara TNB:

Roluri în teatru:

Teatrul Naţional Marin Sorescu, Craiova, 2012-2013

Tipătescu - "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Mircea CornişteanuUmbra din Iad - "Apocalipsa după Shakespeare. Macbeth" după William Shakespeare şi Adam Mickiewicz, regia Janusz L. WisniewskiMircea Stephan - "Chinezii" de Michael Freyn, regia Mircea Cornişteanu

Teatrul Teodor Costescu, Drobeta Turnu Severin

Salieri - „Amadeus" de Peter Shaffer, regia Toma Enache, 2010Richard - "Richard al III-lea", regia Toma Enache

Centrul Cultural "Eugen Ionesco" Slatina, 2011-2012

Novecento - "Alessandro Barrico", regia Andra NegulescuDuhul - "Măgura" de George Smarandache, regia Andra NegulescuAmedee - «Amedeu sau sapi de el cu greu» după Eugen Ionesco, regia Andra Negulescu

Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film "Dracula"

Fidipide - "Secta femeilor" după Aristofan, regia Toma Enache, 2010

Proiecte independente

Lelio Bisognosi - „Mincinosul" de Carlo Goldoni, regia Toma Enache, 2009-2010Gherman - „Aventurile unui bărbat extrem de serios" de Theodor Mazilu, regia Vlad Stănescu, 2009-2010

Teatrul de Comedie, Bucureşti: 2007 - 2009

„Vinerea Verde" de Dumitru Radu Popescu, regia Ion Eremia„Dumnezeul zilei de mâine" de Mimi Brănescu, regia Marcel Ţop

Asociaţia La Steaua, proiect independent: 2007 - 2008

Rică Venturiano - „O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, regia Toma Enache

Teatrul Fani Tardini din Galaţi: 2007 - 2008

„Himnus" de Gyorgy Schwajda, în regia lui Radu Dinulescu„Caii de la fereastră" de Matei Vişniec, regia Radu Dinulescu

Teatrul Arca: 2004 - 2005

„Top Dogs. Şomeri de lux" de Urs Widmer, regia Theo Herghelegiu

ARCUB

„Uşa" de Matei Vişniec, regia Alice Barb, 2006

Teatrul Constantin Nottara

„Nu se ştie cum" de Luigi Pirandello, regia Bocsardi Laszlo, 2005

Teatrul de vară Zsambeck, Budapesta

Începând din 1995, a fost guest star în 5 spectacole montate în Ungaria de Beatrice Bleonţ în proiectele unice realizate pentru Festivalul de Teatru Ungar:

Woland - „Maestrul şi Margareta" după Mihail BulgakovOreste - „Electra" de SofocleAncus Marcius - „Răpirea sabinelor" de Leonid AndreevOberon - „Visul unei nopţi de vară" de William ShakespeareGrecul - „Nunta" de A.P. CehovQuasimodo - „Cocoşatul de la Notre Dame" de Victor HugoDoctorul - „Soldatul Pulcinella" după Georg Buchner, scenariul şi regia Simon Balasz, coproducţie italiano-ungaro-română, cu spectacole în Ungaria şi Italia, 2003 - 2004

Teatrul Naţional Târgu Mureş: 1997 - 1998

Macbeth - „Macbeth" de William Shakespeare, regia Ştefan Iordănescu

Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ

Langlume - „Crima din strada Lourcine" de Eugene Labiche, regia Vlad Mugur

Teatrul Odeon: 1996 - 1998

Dr. Hinkfuss - „Asta seară se improvizează" de Luigi Pirandello, regia Alexa VisarionMackie Knife - „Opera de trei parale" de Bertolt Brecht, regia Beatrice Bleonţ

Teatrul Naţional Timişoara : 1996

Poetul - „Cerşetorul" de Reinhard Johannes Sorge, regia Beatrice (Bleonţ) Rancea

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra: 1991

Moritz Stiefel - „Deşteptarea primăverii" de Frank Wedekind, regia Liviu Ciulei

Teatrul de Comedie: 1981-1982:

Kolea - „Turnul de fildeş" de Victor Rozov, regia Cătălina BuzoianuFugakawa - „Fantome la Kitahama" de Kobo Abe, regia Ion Cojar

Teatrul din Petroşani: 1983 - 1990 (Debut)

El - „Un bărbat şi mai multe femei" de Leonid Zorin, regia Claudiu BleonţEl - „Anonimul veneţian" de Giuseppe Berto, regia Cătălin NaumEl - „Într-un parc, pe o bancă" de Alexandr Ghelman, regia Cătălin Naum

Roluri în film:

"Brâncuşi", regia Adrian Popovici, 2013Marcelino - „Ursul", regia Dan Chişu, 2011Doctorul - "Eva", regia Adrian Popovici, 2009Mihai - "Liceenii...în 53 de ore şi ceva" , regia Adrian Popovici, 2011Col. Niculescu-Coca - "Călătoriile lui Grüber", regia Radu Gabrea, 2008Fabian - "Femeia visurilor", regia Dan Piţa, 2005Sergiu Naum - "Păcatele Evei", producţie Media Pro Pictures, serial tv,2005„Cortul", regia Bogdan Cristian Drăgan, 1997"Şarpele", regia Viorel Sergovici, film tv, 1996Cpt. Petre Dumitriu - „O vară de neuitat", regia Lucian Pintilie, 1994„Polul Sud", regia Radu Nicoară, 1991„Autor Anonim", regia Dan Piţa, 1989„Rochia albă de dantelă", regia Dan Piţa, 1989„Flăcări pe comori", regia Nicolae Mărgineanu, 1988„Dreptate în lanţuri", regia Dan Piţa, 1986„Pas în doi", regia Dan Piţa, 1986„Să mori rănit din dragoste de viaţă", regia Mircea Veroiu, 1984Băiatul - „Concurs", regia Dan Piţa, 1984

Roluri secundare în filme internaţionale:

Sorin - „Born to Raise Hell", cu Steven Segal, regia Lauro Chartrand, 2010Armon - "Anaconda 4: Trail of Blood", regia Don E. FauntLeRoy, film de televiziune, 2009Grigory Orloff - „Catherine the Great", regia Paul Burgess şi John-Paul Davidson, 2005Bogdan - „Dracula III", regia Patrick Lussier, 2005Aldo Serra - "Returns of the Living Dead: Rave to the Grave", regia Ellory Elkayem, 2005The Provider - „Dracula Ressurection", regia Patrick LoussierVlad II - „Vlad", regia Michael D. Sellers, 2003Ossac - „Boudica", regia Bill Anderson, BBC, 2003Andrei - „Ion", regia Thomas BohnHannibal - „Final Countdown", coproducţie Parafilm International şi ZDF Film (Germania), 2003Sultan Mahomed, Baiazid - „The Impaler" (Prinţul nopţii), regia Joe Sapel, 2000"Karoly", regia Arpad Sopsici, 1998

Televiziune:

Jacques - „Cum vă place" de William Shakespeare, regia Olimpia ArghirNae Girimea - „D`ale carnavalului", de I.L. Caragiale, regia Dominic DembinskiAndronic - „Şarpele" de Mircea Eliade, regia Viorel Sergovici

Festivaluri

„Himnus" de Gyorgy Schwajda, regia Radu Dinulescu - Avignon, 2007

„Caii la fereastră" de Matei Vişniec, regia Radu Dinulescu - Avignon, 2005 - 2006

Formaţie:

Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, Bucureşti, clasa profesor Grigore Gonţa, promoţia 1983. Roluri de absolvire: Ghiţă Coşcodan - „Agachi Flutur" de Vasile Alecsandri, regia Grigore Gonţa; Melchior Gabor - „Deşteptarea primăverii" de Frank Wedekind, regia Gina Guzina

Nominalizări şi premii:

Premiul presei „Coup de Coeur de la presse" la Festivalul de la Avignon 2007, secţiunea Off, pentru spectacolul "Himnus" de Gyorgy Schwajda, în regia lui Radu Dinulescu, Teatrul Fani Tardini din GalaţiPremiul pentru cel mai bun actor, Festivalul de Comedie, Galaţi, pentru „Caii la fereastră" de Matei Vişniec, regia Radu Dinulescu, 2006Nominalizare UNITER pentru cel mai bun actor pentru rolul Mercutio din „Romeo şi Julieta" de William Shakespeare, regia Beatrice Bleonţ, 1994 - 1995Nominalizare UNITER pentru cel mai bun actor pentru rolul Ion Nebunul din „Năpasta" de I.L. Caragiale, regia Radu Dinulescu, 1992 - 1993Premiu pentru cel mai bun actor pentru rolul Tasso în „Torquato Tasso" de Johann Wolfgang van Goethe, regia Anca Ovanez Doroşenco, TNBPremiul pentru cel mai bun actor în filmul „Pas în doi", regia Dan Piţa, Costineşti 1985Premiul pentru cel mai bun actor în filmul „Concurs", regia Dan Piţa, Costineşti, 1983Premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul El din piesa „Un bărbat şi mai multe femei", Teatrul Petroşani, regia proprie

Distincții :

Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”

Diplomă de onoare acordată de Asociația Cineaștilor din România (ACIN) pentru rolurile sale din filmele Să mori rănit din dragoste de viață și Dreptate în lanțuri (1984).

#TeleviziuneaGrupIubimBrasovul

#GândulZilei

#ClaudiuBleonț

#TNB

#IUBIM_BRAŞOVUL

0 notes

perfecttravelerlady-blog · 8 years ago

Text

Piatra Neamţ avea în 2009 88 de cetăţeni de onoare – aflăm dintr-un material întocmit de medicul Virgil Răzeşu (şi el fiind între Cetăţenii de onoare ai urbei nostre) cu prilejul unei seri dedicate acestora la Fundaţia „Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”. Consiliul Local a iniţiat această acţiune de onorare cu acest titlu la doar câţiva ani după 1989, prin 1992, acordând astfel de titluri unor personalităţi care s-au născut ori au trăit şi şi-au desfăşurat activitatea în municipiu sau în judeţul nostru ori, prin activitatea lor, au contribuit la dezvoltarea oraşului sau a prestigiului său în ţară şi în lume. Dintre cele 88 de titluri, 28 au fost acordate postum iar 60 au fost atribuite în timpul vieţii, cei distinşi cu acest titlu putându-se bucura de recunoştinţa semenilor lor. Primele titluri au fost acordate în 1992 următorilor: pictorul Victor Brauner, alpinistul Ticu Lăcătuşu şi Jean Auroux, primarul de Roanne, Franţa, oraş înfrăţit cu Piatra Neamţ. Între reprezentanţii administraţiei locale, au primit acest titlu fostul primar Nicu Albu, Raul Constantin Bobeanu (fost preşedinte al Consiliului judeţean), Gheorghe Ştefan – primar şi viceprimarii Vasile Ouatu şi Gheorghe Dumitreasa. O altă categorie e reprezentată de cea a personalităţilor de talie naţională care au contribuit la progresul şi cunoaşterea localităţii, cum ar fi mareşalul Ion Antonescu (titlu retras ulterior), cărturarii G.T. Kirileanu, Iulian Antonescu, scriitorii Ion Luca Caragiale, Calistrat Hogaş, artistul plastic Iulia Hălăucescu, arheologul Constantin Matasă, regizorul Andrei Şerban, farmacistul Constantin Vorel. Nu lipsesc din lista cetăţenilor de onoare personalităţi ale istoriei precum generalul Nicolae Dăscălescu, maiorul Constantin Durican, colonelul Constantin Todicescu, generalul Gheorghe Vasilescu, deţinutul politic Grigore Caraza, grupul de luptători pentru unitatea naţională de la Chişinău – Ilie Ilaşcu, Petru Godiac, Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Leşco. Între prietenii oraşului Piatra Neamţ, au primit acest titlu reprezentanţii unor administraţii locale de peste hotare precum Louis Barjon, consilier de Roanne, primarul oraşului Manilvei (Spania) Emilio Lopez Berenguer, Luigi Bodo şi primarii oraşelor Roanne, Villerest, Mabli şi Riorges (Franţa), Beinasco (Italia), Hliboca, Orhei (Republica Moldova), Lod (Israel), Arnold Maria Lempers, ctitorul Centrului de copii handicapaţi Piatra Neamţ. O grupare importantă de cetăţeni de onoare provine din rândul artiştilor: solista de operă Anda Louise Bogza, sculptorul Pompiliu Clement, teatrologul Eduard Covali, Sidonia Hogaş, Ioan Holender, actorii Draga Olteanu Matei, Vasile Muraru, Adria Pamfil Almăjan, pictorul Petru Petrescu, sculptorul Vincenzo Puschiazis, Mihaela Rădulescu, Mihai Trăistariu, Laura Vasiliu, artistul plastic Simona Vasiliu Chintilă, scriitorii Adrian Alui Gheorghe şi Dumitru Almaş, profesorii Ioan Drăgan, Victor Andrei, Constantin Borş, Ioan Negre, Vasile Postolică, Ioan I. Scurtu, Mihai Stamatin, Alexandru Ţăranu, Ioan Zenembisi, Alexandru Gheorghiu, Ioniţă Ichim, Paul Mihăelescu, magistraţii Gheorghe Lalu, Gheorghe Măcărescu, medicii Costache Andone, Gheorghe Iacomi, Todică Kirileanu, Socrat Lalu, Virgil Răzeşu, Marius Micşa, Simion Purice, Ernest Ungureanu. Lista se încheie cu sportivii cu merite deosebite în specialităţile lor: Virgil Bărbuceanu, Garoafa Cantemir, Constantin Cuciuc, Luminiţa Huţupan, Valentin Gavril, Constantin Grigoriu, Otto Heel, Vladimir Laşcu, Traian Ţăranu, Petru Paleu, Ovidiu Ţoc. Cel mai proaspăt Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ este părintele Iustin Pârvu, titlu acordat post-mortem, la propunerea scriitorului Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii „G.T. Kirileanu”, autor care a realizat câteva cărţi cu şi despre acesta. (N. SAVA)

SCANTEIA DIVINA

Noutatea cea mai frumoasa este ca prin grija si eforturile Fundatiei “Drept Credinciosul Voievod Stefan Cel Mare si Sfant” locurile din catunul Braniste sunt pe cale sa isi regaseasca un trecut si in care calatorul SIMTE SCANTEIA DIVINA

Publicat în 4 Martie 2017Lasă un comentariu la SCANTEIA DIVINA Editează “SCANTEIA DIVINA” case restaurate la fundatie

Publicat în

View On WordPress

0 notes

news24hrou · 6 years ago

Text

Instanța Supremă a tras la sorți completurile de 5 judecători

Joi, Instanța Supremă a tras la sorți completurile de 5 judecători. Este pentru a patra oară în două luni când conducerea Curţii Supreme de Justiție trage la sorţi componenţa completurilor de 5 judecători, în materie penală şi în materie civilă.

Tragerea la sorţi a fost realizată de preşedintele Instanţei supreme, Cristina Tarcea.

În urma tragerii la sorţi, Completul 1 penal este format din: Iulian Dragomir, Ionuţ Matei, Iulia Alexandra Rus, Constantin Epure şi Valentin Horia Şelaru. Supleanţi la acest complet au fost desemnaţi: Florentina Dragomir, Tatiana Lucia Rog, Mirela Sorina Popescu, Leontina Şerban, Rodica Cosma.

Completul 2 penal va fi compus din: Simona Cîrnaru, Oana Burnel, Anca Mădălina Alexandrescu, Dan Andrei Enescu, Simona Cristina Neninţă. Supleanţi sunt: Francisca Vasile, Săndel Lucian Macavei, Silvia Cerbu, Ştefan Pistol, Simona Daniela Encean, Daniel Grădinaru.

Completul 3 penal este format din: Luciana Mera, Ioana Bogdan, Lavinia Lefterache, Marius Foitoş, Ana Hermina Iancu. Supleanţi sunt: Rodica Aida Popa, Geanina Arghir, Maricela Cobzariu, Andrei Claudiu Rus, Ioana Alina Ilie.

De asemenea, au fost traşi la sorţi membrii a trei completuri în materie civilă.

Completul 1 civil este format din: Carmen Popoiag, Iulia Manuela Cîrnu, George Bogdan Florescu, Cezar Hîncu, Claudia Marcela Canachecu.

Complet 2 civil: Sorinela Alina Macavei, Mirela Vişan, Ianina Grădinaru, Mona Magdalena Baciu, Adriana Gherasim.

Complet 3 civil: Mihaela Paraschiv, Paulina Brehar, Rodica Zaharia, Veronica Năstase, Rodica Voicu.

http://bit.ly/2BV3rkB http://bit.ly/2R6psHp

0 notes

nicolae · 2 years ago

Text

Retrospectivă istorică privind începuturile activităţii de informaţii pe teritoriul românesc

Din punct de vedere politic, Ţările Române îşi stabilizează situaţia internă. În plan extern, reuşesc să-şi îmbunătăţească relaţiile cu alte state şi în primul rând, cu cele vecine. În plan intern, domnitorii întreprind măsuri organizatorice inspirate şi utile. De reţinut în acest sens, preocupările constante ale lui Şerban Constantin, Constantin Cantemir şu Constantin Brâncoveanu în privinţa…

View On WordPress

#informaţii

0 notes

radioromania · 5 years ago

Text

UNDEva în 28 de Ilinca Stihi, nominalizat la Prix Europa 2019

(27 august 2019)

Radio România s-a calificat la prestigiosul concurs european de producţii media Prix Europa, găzduit anul acesta la Potsdam în perioada 6-12 octombrie. Prix Europa a anunţat ieri nominalizările pentru ediţia 2019 a concursului. Comedia în serial UNDEva în 28 de Ilinca Stihi, co-produsă de Teatrul Naţional Radiofonic şi Radio România Actualităţi, face parte din cele 29 de producţii selectate, la secţiunea Radio Fiction.

Desfăşurat sub motto-ul Changing Europe-The Power of Dialogue, festivalul concurs Prix Europa a fost înfiinţat în 1987 de Parlamentul European şi de Comisia Europeană şi este susţinut de European Broadcasting Union (EBU), precum şi de numeroase organizaţii europene de media. Festivalul răsplăteşte cele mai bune producţii europene de radio, televiziune şi online, în trei secţiuni distincte, se adresează producătorilor profesionişti şi are ca scop stimularea creativităţii şi încurajarea celor mai noi tendinţe în creaţia europeană de media. Festivalul, ajuns la a 32-a ediţie, se desfăşoară de anul acesta la Potsdam (după Berlin) şi a nominalizat, din cele 650 de producţii înscrise iniţial la cele trei categorii (TV, Radio, Media), concurenţii competiţiei pentru fiecare secţiune în parte. Specificul evenimentului o dă componenţa deschisă a juriului, format din reprezentanţi ai fiecărei producţii selectate în concurs, care participă la dezbateri şi votează individual producţiile din categoria la care sunt juraţi. Astfel, producţia câştigătoare a fiecărei categorii se desemnează prin votul majorităţii membrilor juriului. În cursul perioadei de desfăşurare a festivalului au loc evenimente speciale destinate participanţilor şi publicului larg, realizate împreună cu instituţii şi organizaţii partenere.

Pentru dubla aniversare din 2018, Centenarul Marii Uniri şi 90 de ani de existenţă ai Radio România, Teatrul Naţional Radiofonic a produs o ficţiune originală, relaxată dar documentată, a contextului istoric al înfiinţării radioului public şi a apariţiei unui nucleu de artişti dedicaţi producţiei de teatru radiofonic, sincron cu Radiourile europene. UNDEva în 28 este o comedie adresată tuturor ascultătorilor Radio România, difuzată în premieră absolută ca teatru în serial în intervalul dintre cele două aniversări: 1 noiembrie - 1 decembrie 2018. Pe parcursul a 11 episoade, scenariul parcurge cu elanul empiric al epocii etapele experimentării şi descoperirii teatrului radiofonic şi a mijloacelor specifice de expresie artistică. Scenariul Ilincăi Stihi pleacă de la realităţi documentate, semnalate nu doar prin referinţe la date şi fapte verificabile în istorie, ci şi prin denominarea unora din personaje cu numele lor reale (Hurmuzescu, primul director al Radioului, actorul George Calboreanu etc.). Contextul local e completat, în scenariu, de trimiteri la momente din istoria evoluţiei teatrului radiofonic (calchiază Războiul lumilor de Orson Welles, restituie prin tunelul timpului evoluţia tehnologiilor pe un ton tandru-ironic etc.).

Pentru Prix Europa a fost înscris episodul 9 - Noaptea dintre ani, un moment de bilanţ al elanurilor începuturilor teatrului radiofonic, privit în scenariu ca o imersiune în realitatea tehnologică de azi, percepută ca ficţiunea pseudo-ştiinţifică de personajele sitcom-ului. Serialul poate fi ascultat online pe http://www.eteatru.ro/#art-index/undeva-in-28-de-ilinca-stihi/5711

UNDEva în 28

Scenariu original şi regia artistică: Ilinca Stihi. În rolurile principale: Rufus – Cristi Iacob, Giliola – Maia Morgenstern, Mărioara – Medeea Marinescu, Hurmuzescu - Gheorghe Visu, Moscu – Răzvan Vasilescu, Aristizza – Mirela Zeţa, Pipidi – Andi Vasluianu, Caracalian – Şerban Pavlu, Calboreanu – Mihai Constantin, Aglaia – Rodica Mandache, Eliza- Manuela Ciucur. În alte roluri: Dan Condurache, Constantin Cojocaru, Ion Haiduc, Mihai Bisericanu, Mircea Constantinescu, Dan Tudor, Lucian Ionescu Dan Clucinschi, Marius Rizea, Hetel Voicu, Ionuţ Kivu, Nicolae Călugăriţa, Ioana Calotă, Dorin Andone, Janine Stavarache, Andrei Miercure, Florin Dobre, Ciprian Cojenel, Ionuţ Ciocia, Daniel Tudorică, Constantin Florescu, Toma Vasile, Robert Radoveneanu, Adrian Nour Vlad Bîrzanu, Emilian Mârnea, George Constantinescu, Hetel Voicu, Ada Navrot, Silviu Olteanu, Marius Furtună, Andrei Stăncescu, Vlad Vîlciu şi muzicienii: Maria Buză, George Pătraşcu, Vlad Pasencu. În roluri episodice: Orodel Olaru, Răzvan Ursuleanu, Cătălin Coman, Ionuţ State, Silvia Creiniceanu, Raluca Tănăseanu, Luca Ioachimescu, Milica Creiniceanu, Loredana Năzat. Cu participarea extraordinară a actorilor Valentin Teodosiu şi George Mihăiţă. Sound design şi regia muzicală: Tom Brânduş, înregistrări de teren: Cătălin Coman, Răducu Buia. Regia de studio: Milica Creiniceanu, organizator de producţie: Puiu Preda, asistenţă economică: Loredana State şi Raluca Tănăseanu. Redactor şi coordonator de proiect: Oana Cristea Grigorescu. Producţie a Teatrului Naţional Radiofonic şi a Radio Romania Actualităţi, noiembrie 2018.

Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice

Adăugat de Luciana Gingăraşu

0 notes

rudyroth79 · 5 years ago

Text

331 de ani de la urcarea în scaunul Ţării Româneşti a lui Constantin Brâncoveanu

Acum 331 de ani, la data de 29 octombrie 1688, urca în scaunul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu (după moartea lui Şerban Cantacuzino).

Timp de un sfert de veac el a reuşit, pe plan extern, să menţină o poziţie de echilibru a ţării între Imperiul Otoman, Rusia şi Imperiul Habsburgic. Domnia sa s-a caracterizat printr-o deosebită înflorire a culturii şi artei: s-au zidit biserici şi…

View On WordPress

#artă plastică #Constantin Brâncoveanu #cultură #istorie #Şerban Cantacuzino #societas

0 notes

atitudini · 6 years ago

Text

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – BASARABA – Erou martir al Unităţii şi Independenţei naţionale; de conf. univ. dr. G.D.Iscru

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – BASARABA –

Erou martir al Unităţii şi Independenţei naţionale

Crima politică din 1714[1]

de conf. univ. dr. G.D.Iscru

Context istoric

Biruind din nou opoziţia pământeană/naţională antigreco-levantină, avându-i în frunte pe Cantacuzini, dintre care unul, cel mai energic şi mai răzbătător, oarecum contradictoriu, Şerban, a ajuns Domn (1678-1688), altfel s-au „pus la cale”…

View On WordPress

#centenar #Constantin Brancoveanu #erou narional #G.D. Iscru #martiri ai neamului

0 notes

stiri-noi · 4 years ago

Text

Un luptător K1 se zbate între viață și moarte, după ce a fost înjunghiat de patru bărbați. Agresorii sunt cercetaţi pentru tentativă de omor

Adrian Florea, un luptător K1 din Galați, în vârstă de 34 de ani, a fost operat şi se zbate între viaţă şi moarte la Terapie Intensivă, după ce patru bărbați l-au înjunghiat în gât miercuri, 19 august, în zona Viaductului din Galaţi, potrivit Adevărul.

Potrivit sursei citate, Tribunalul Galaţi a emis vineri mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor patru agresori: Onilă Eugen Sorin, Onilă Marius Constantin, Guzu Ion şi Şerban Costică. Aceștia sunt cercetaţi pentru tentativă la omor şi complicitate la aceeaşi infracţiune.

Adrian Florea ar fi fost înjunghiat într-o dispută cu o grupare rivală, scrie site-ul local Viața Liberă.

”În urma activităţilor investigative, procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au stabilit că, în seara de 19 august, aflându-se în zona mai sus menţionată, acesta ar fi încercat să agreseze fizic un bărbat, în ajutorul căruia au intervenit mai multe persoane.

Una dintre acestea, un bărbat, de 30 de ani, i-ar fi aplicat victimei o lovitură de cuţit în zona gâtului”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, citată de Adevărul.

Toţi cei patru agresori au fost depistaţi de polițiști în cursul zilei de vineri, pe raza localităţii Cuza Vodă, din judeţul Brăila.

#Un luptător K1 se zbate între viață și moarte #după ce a fost înjunghiat de patru bărbați. Agresorii

0 notes

perfecttravelerlady-blog · 8 years ago

Text

SCANTEIA DIVINA Noutatea cea mai frumoasa este ca prin grija si eforturile Fundatiei “Drept Credinciosul Voievod Stefan Cel Mare si Sfant” locurile din catunul Braniste sunt pe cale sa isi regaseasca un trecut si in care calatorul SIMTE SCANTEIA DIVINA Publicat în 4 Martie 2017Lasă un comentariu la SCANTEIA DIVINA Editează “SCANTEIA DIVINA” case restaurate la fundatie Publicat în 4 Martie…

View On WordPress

0 notes

jurnalbucuresti-blog · 7 years ago

Text

New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro

New Post has been published on http://bit.ly/2sQZZCg

adevarul.ro - SERIAL Boieri Mari, Episodul 21 :

Istoria Cantemirilor în Europa. Dimitrie Cantemir, prietenul şi prizonierul lui Petru cel Mare

Alexandra Şerba

Dimitrie Cantemir a fost un maestru al traiului în exil, s-a adaptat la oameni şi la vremuri, a ajuns în cele mai înalte straturi ale societăţilor în rândul cărora a pribegit. A fost un domn altfel, care a vrut să schimbe regulile jocului geopolitic, dar istoria i s-a împotrivit. Nu s-a ales decât cu un nou prieten: Petru cel Mare. A fost un cărturar şi un vizionar, „cu o nesfârşită tinereţă de suflet“, cum spunea Iorga.

Ştiri pe aceeaşi temă

SERIAL Boieri mari, Episodul 20: Neamul Rosetti. Câţiva în ţară, mulţi…

SERIAL Boieri mari, Episodul 19: Sfârşitul epocii fanariote. Nicolae S…

SERIAL Boieri mari, Episodul 18: Marile inginerii ale Erbicenilor. Lau…

SERIAL Boieri mari, Episodul 17: Sturdzeştii, neam de moldoveni condu..

Până în 1685, se scurseseră 12 ani din viaţa lui Dimitrie fără să-i fi tulburat copilăria ceva însemnat, cu excepţia morţii mamei sale. Dar el avea atunci abia 3 sau 4 ani, nu înţelegea prea bine dramele acestea. Ca orice copil de boier de rang inferior, se învârtea pe lângă tată, să deprindă de mic treburile boiereşti, şi-şi petrecea timpul liber cu sora Ruxandra şi cu fratele mai mare, Antioh. Dar în 1685, viaţa lui Dimitrie s-a schimbat complet: a descoperit avantajele traiului într-un palat princiar, ca unic fiu al domnului. Se întâmplase aşa: Constantin Cantemir a fost înscăunat voievod al Moldovei, iar fiul Antioh a fost luat de turci la Constantinopol drept gaj al loialităţii tatălui faţă de Sublima Poartă – cum era obiceiul –, iar Ruxandra se căsătorise şi-şi făcuse altă casă. ��i-aşa, Dimitrie a început să profite de toate splendorile pe care i le conferea noul statut – nu, nu porţelanurile, ornamentele interioare şi mătăsurile, ci posibilitatea de a învăţa, de a avea un tutore personal, de a se ridica deasupra celorlalţi copii de boieri moldoveni. Căci, trebuie menţionat, în acea vreme nu exista vreun sistem de învăţământ public de nivel înalt, iar educaţia era strict în grija familiei, fiecare se instruia după cum îl ducea capul şi buzunarul. Dimitrie a primit un dascăl grec, pe Ieremia Cacavela, care l-a învăţat latina, greaca şi slavona, dar şi retorica, logica şi fizica.

Capuchehaie, de nevoie

Viaţa tihnită a tânărului Dimitrie s-a încheiat, brusc, dar pentru o scurtă perioadă: a fost trimis la Constantinopol pentru trei ani, pentru a-l înlocui pe Antioh, care se întorcea la Iaşi. Toate acestea, în perioada în care îl frământau şi marile probleme ale adolescenţei, după cum mărturisea mai târziu: „Nevoi contrare, amarnice, neînfrânate şi neîmblânzite năvălesc şi din afară, şi dinăuntru, asupra colibei nimicniciei mele“, îl citează Ştefan Lemny, în volumul „Cantemireştii: Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea“. S-a întors în Moldova chiar la timp pentru a asista la o desfăşurare deplină a puterii domneşti: decapitarea câtorva boieri acuzaţi de hiclenie, printre care s-a aflat şi cărturarul Miron Costin.

Dar Constantin a murit la scurt timp, iar Dimitrie i-a urmat la tron pentru numai trei săptămâni. Nu l-a acceptat Poarta. Mai mult, în 1693, a fost luat la Constantinopol cu rolul de capuchehaie – un fel ambasador al voievozilor la Înalta Poartă. Următorii 17 ani şi-i va petrece pe malurile Bosforului, unde va publica şi primele sale opere. În această perioadă a dezvoltat un interes deosebit pentru istoria imperiului, dar şi o antipatie faţă de otomani, o convingere că decadenţa imperiului era de neînlăturat.

În ce priveşte viaţa personală, Dimitrie Cantemir s-a ocupat singur şi de acest aspect. Căsătoria sa nu a fost una aranjată, deşi existaseră câteva tentative în perioada când trăia tatăl său. În 1700, când avea 27 de ani, a reîntâlnit-o pe tânăra Casandra Cantacuzino, fiica domnitorului valah Şerban Cantacuzino, cu zece ani mai tânără decât el. Logodna s-a făcut imediat. Căsătoria s-a petrecut la Iaşi, cu mare fast, însă cu multe peripeţii, căci Constantin Brâncoveanu dorea să o împiedice cu orice preţ. Chestiuni de politică şi putere regională. S-a înfăptuit, totuşi, şi tinerii au fost fericiţi până la adânci bătrâneţi. Au avut împreună opt copii: pe Maria, Smaranda, Matei, Constantin, Şerban, Antioh şi pe Petru şi Ivan, aceştia doi murind la vârsta de 1 an.

Rocada spre Petersburg

Şederea la Constantinopol n-a fost o plăcere, dar Dimitrie a reuşit să-şi facă acolo un bun nume, să câştige simpatia otomanilor, să treacă peste tot felul de uneltiri, competiţii şi mici antipatii personale. A trăit, însă, cu această convingere: că el este moştenitorul de drept la tronul Moldovei. Iar visul i s-a împlinit în 1710. Sublima Poartă l-a numit în mare grabă domn, în contextul turbulenţelor internaţionale, generate de tătari şi de ruşi. Nici măcar nu i s-a mai cerut tributul de învestire. A fost numit domn, dar cu o misiune: să fie cu ochii pe domnul valah, Constantin Brâncoveanu, suspectat că s-ar fi aliat cu ruşii. Numai că planurile sale erau cu totul altele. Visa o revoluţie.

Vântul schimbării a venit în februarie 1711, când ţarul Petru cel Mare a declarat că intră în cruciada împotriva „duşmanilor lui Iisus“ şi a trimis soli în toată Europa pentru a agita spiritele. Dimitrie Cantemir a răspuns prompt la apelul ţarului: în aprilie, la Luţk, a semnat un tratat secret, prin care era recunoscută domnia pe viaţă şi ereditară a lui Cantemir, cu condiţia ca Moldova să intre sub protecţia Rusiei. Ceasul războiului a sosit rapid, dar sorţii nu i-au surâs. Armata lui Mehmed Paşa a înfrânt armatele ruso-moldoveneşti la Stănileşti, pe Prut, în 1711. Dimitrie Cantemir şi-a luat familia şi s-a refugiat în Rusia. Încheia o a doua domnie, ce durase numai opt luni. Schimbase briza Bosforului cu liniştea şi frigul înţepător ale stepei ruse. S-a adaptat şi aici, chiar mai bine decât s-ar fi putut bănui.

Ostatic şi sfetnic al ţarului

Foto: Una dintre fiicele lui Dimitrie Cantemir; Sursă fotografii: „Despre Dimitrie Cantemir cu prilejul aducerii în ţară a rămăşiţelor lui“, Nicolae Iorga

Ajuns în Rusia, a vrut să lase deoparte politica, să se ocupe numai de ştiinţe, să cunoască Europa. Numai că nu prea s-a putut. În tratatul semnat cu Petru cel Mare scria, iniţial, că li se va permite Cantemirilor să ajungă în cele mai mari oraşe creştine, însă nu s-a respectat prevederea în ceea ce l-a privit pe el. N-a mai ieşit din Rusia niciodată. Au urmat 12 ani de prizonierat, unul relaxat, în care a devenit un apropiat al ţarului, de la care spera să reia politica antiotomană, pentru ca el să revină pe tronul Moldovei. N-a fost să fie. Iar apropierea de Petru cel Mare nu l-a lăsat chiar pe drumuri. A primit o moşie la Harkov, a fost numit consilier secret al ţarului în problema Orientului şi a fost numit „principe serenissim al Rusiei“. În 1714, a fost acceptat membru al Academiei din Berlin, la comanda căreia a realizat opera „Descriptio Moldaviae“.

În perioada în care a stat în Rusia, s-a schimbat şi viaţa sa personală. Soţia sa, Casandra, a murit în 1713. Au urmat şase ani de văduvie, în care singurul său obiectiv a fost să-şi integreze fiii în societatea rusă, să le ofere o educaţie aleasă. Au fost atât de apropiaţi de Curtea imperială, încât Maria, fiica cea mare a lui Cantemir, a reuşit să lege o idilă cu Petru cel Mare, cu care a avut un copil, a cărui soartă a rămas incertă – unii istorici susţin că a fost ucis la naştere. Abia în 1720 s-a recăsătorit Dimitrie, cu prinţesa Anastasia Ivanovna Trubeţkoi, iar naşi de cununie au fost chiar ţarul şi ţarina.

În 1722, Cantemir l-a însoţit pe Petru cel Mare în Persia şi Astrahan, din calitatea sa de consilier în problemele orientale. În urma acestei călătorii, Dimitrie Cantemir s-a îmbolnăvit puternic, iar investigaţiile au arătat că suferea de diabet. Înainte de a muri, pe 21 august 1723, l-a numit pe ţar tutore pentru copiii săi şi a ridicat o biserică închinată Sfântului Dumitru.

Revenirea lui Cantemir la Iaşi, după 212 ani

Foto: În Piaţa Unirii din Iaşi, poporul s-a adunat în jurul osemintelor domnitorului; Sursa: „Adevărul”

La jumătatea lunii iunie 1935, era agitaţie mare în România. Soseau în ţară osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir. Veneau din Rusia, cu vaporul Principesa Maria, pe care se afla şi o parte din arhiva României transportată la Moscova în timpul Primului Război Mondial, odată cu tezaurul. Pe traseu erau organizate diverse ceremonii: la Constanţa, vaporul era întâmpinat de prim-ministrul Gheorghe Tătărescu şi de miniştrii Titulescu, Vasile Sassu, Angelescu şi Lapedatu. De acolo, catafalcul era urcat într-un tren special, cu destinaţia Iaşi. „În ziua de 17 iunie, la sosirea osemintelor, se vor găsi pe peronul gării Iaşi reprezentanţii regelui, ai consiliului de miniştri, mitropolitul, reprezentanţii partidelor, ai comisiunii monumentelor istorice, ai Camerei şi Senatului şi profesorii şi studenţii Universităţii Mihăilene. Coborârea va fi salutată cu 101 salve de tun. Clopotele tuturor bisericilor vor suna iar muzicile militare vor cânta Rugăciunea“, se anunţa în ziarul „Adevărul“ din 14 iunie 1935.

În dimineaţa cu pricina, lucrurile s-au întâmplat întocmai. Comitetul de primire – entuziast, organizarea – la rigoare. „Osemintele Domnitorului Cantemir sunt închise într-o cutie lungă de doi metri, lată de un metru şi înaltă de 25 de centimetri. În mijloc, în spre partea unde, ni se spune, se află capul Domnitorului, e o adresă cu următorul cuprins: „Legaţia României, Ministerul afacerilor străine, Bucureşti“. Poartă şi un număr de înregistrare cu cretă: 33“, notau, minuţios, redactorii „Adevărul“. La ora 11.00 dimineaţa, rămăşiţele pământeşti ale domnitorului au fost mutate pe un catafalc şi s-a oficiat un scurt serviciu religios. Cetăţenii s-au strâns buluc în jur, să aducă omagii marelui domn al Moldovei.

Noaptea, pe la ora 1.00, trenul special a ajuns la Iaşi. „Gara pustie, afară de decoraţiunea peronului, cu verdeaţă, care-şi împarte darnic miresmele proaspete. Întreg oraşul e gătit pentru sărbătoare“, scria „Adevărul“. Abia în dimineaţa zilei de 17 iunie a început ceremonia propriu-zisă. Prim-ministrul Tătărăscu plecase repede din Constanţa, să-l întâmpine pe domnitor şi la Iaşi, alături de Ion Inculeţ, Victor Iamandi, Nicole Iorga şi alţi înalţi oameni de stat. De la gară, cortegiul care s-a format în jurul catafalcului a ajuns la Mitropolie, unde Nicodim a mai ţinut o slujbă, apoi s-a îndreptat spre Biserica Trei Ierarhi, unde a fost depusă racla.

„Vasluienii închid cămara în faţa oaspetelui lor“

Dimitrie Cantemir a rămas cunoscut mai degrabă pentru scrierile sale. Este considerat mai mult cărturar decât domnitor. Probabil că cea mai importantă operă a sa este „Descriptio Moldaviae“ („Descrierea Moldovei“), pe care a redactat-o în perioada 1714-1716, la cererea Academiei din Berlin, în perioada în care se retrăsese în Imperiul Rus. Cartea a fost scrisă în limba latină şi ulterior a fost tradusă în multe limbi. Prima traducere în limba română a apărut în anul 1825, sub îndrumarea mitropolitului Veniamin Costache. „Descrierea Moldovei“ poate fi considerată o enciclopedie a statului despre care prea puţin se cunoştea în Europa: conţine informaţii detaliate privind geografia şi istoria ţării, organizarea politică şi condiţiile sociale. Este singura radiografie socială şi politico-administrativă a Moldovei feudale realizată de un român. În continuare, am extras câteva fragmente care conturează portretul locuitorilor de atunci ai Moldovei.

Despre firea oamenilor. „Trufia şi semeţia sunt muma şi sora lor. Dacă moldoveanu are un cal de soi bun şi arme mai bune, atunci el se gândeşte că nimeni nu-l întrece şi nu s-ar da în lături să se ia la harţă chiar şi cu Dumnezeu, dacă s-ar putea. Cu toţii sunt mai cu seamă cutezători, semeţi şi foarte puşi pe gâlceavă; cu toate acestea se liniştesc lesne şi se împacă iarăşi cu potrivnicul. Vorba duel încă nu le este cunoscută. Ţăranii trec rareori de la vorbe la arme, însă astupă gura semeaţă a potrivnicului cu ciomagul, cu bâta şi cu pumnii. Sunt glumeţi şi veseli; ceea ce au în suflet le stă şi pe buze; dar, aşa cum uită uşor duşmăniile, tot aşa nu ţin multă vreme nici prietenia.“

Despre beţie. „De băutură nu au prea multă greaţă, dar nici nu-i sunt plecaţi peste măsură. Desfătarea lor cea mai mare este să petreacă în ospeţe, uneori de la al şaselea ceas al serii până la al treilea ceas după miezul nopţii, alteori şi până ce se crapă de ziuă, şi să bea până ce varsă. Rachiul nu-l iubeşte nimeni, afară de oştean; ceilalţi beau numai un pahar mic înainte de masă. Locuitorii Ţării de Jos, de la hotarul cu Valahia, iubesc vinul mai mult decât ceilalţi. Odată s-a iscat sfadă dacă moldovenii sau valahii sunt cei mai mari beţivi. Cei ce se luaseră la sfadă au mers pe podul de la Focşani (la hotarul dintre Moldova şi Valahia), unde atâta s-au sfădit amândoi cu paharele până când valahul a căzut jos de prea mult vin ce băuse. Drept plată pentru izbânda lui, moldoveanul a fost dăruit de domnie cu boieria.“

Despre educaţie: „Moldovenii nu numai că nu sunt iubitori de învăţătură, ci chiar le e urâtă aproape la toţi. Chiar şi numele meşteşugurilor cele frumoase şi ale ştiinţelor nu le sunt cunoscute. Ei cred că oamenii învăţaţi îşi pierd mintea şi atunci când vor să laude învăţătura cuiva, zic că a înnebunit de prea multă învăţătură.“

Despre ospitalitate: „Chipul cu care primesc oaspeţi străini şi drumeţi e vrednic de cea mai mare laudă; căci deşi foarte săraci din pricina învecinării cu tătarii, totuşi nu se dau înapoi niciodată să dea mâncare şi găzduire unui oaspete şi-l adăpostesc fără plată timp de trei zile, împreună cu calul său. (…) Numai vasluienii n-au faima aceasta; aceştia nu numai că închid casa şi cămara în faţa oaspetelui lor, ci se ascund când văd pe cineva venind, se îmbracă în haine zdrenţăroase, vin apoi în chip de calici şi cer ei înşişi de pomană de la străin.“

Un mic geniu care s-a împrietenit cu Voltaire şi Montesquieu

Mezinul familiei Cantemir s-a născut la Constantinopol, în 1709, dar a copilărit în Rusia, după retragerea lui Dimitrie şi a Casandrei la Curtea ţarului. Ca şi tatăl său, Antioh (foto) şi-a pierdut mama tot la vârsta de patru ani, după care şi-a dedicat timpul studiului alături de profesori privaţi, care-l instruiau în ştiinţe şi în cultura latină. Când avea 14 ani, a murit şi tatăl său, iar tânărul Antioh avea planuri mari: „Am nu puţină pasiune şi pentru ştiinţele matematice şi de asemenea pentru miniatură“, îi scria ţarului, cerându-i să-l trimită la studii în străinătate. Nu s-a aprobat cererea, dar Antioh a ales să studieze la Academia de Ştiinţe din Petersburg, unde aprofunda mai ales filosofia şi matematica.

Maestru al satirei

A reuşit să plece din Rusia când abia ce împlinise 22 de ani şi a fost numit ambasador imperial la Londra. În ciuda vârstei fragede, s-a descurcat să mai aplaneze din problemele ruso-engleze, şi în cei şase ani cât a rămas staţionat acolo şi-a dedicat timpul liber studiului, fiind pasionat îndeosebit de scrierile lui Descartes, Newton, Leibniz. În 1738, a fost mutat diplomatic la Paris. „Activitatea lui diplomatică în Franţa se deosebeşte foarte mult de cea din Anglia. Protocolul îi obliga pe ambasadorii străini să participe la somptuoasa punere în scenă a vieţii de la Curte, menită să contribuie la strălucirea monarhiei franceze. Spre marea sa mirare, constată că la Paris nu exista vreun aşezământ similar celui unde petrecuse clipe atât de plăcute la Londra, deşi, în rest, recunoaşte că Parisul era centrul plăcerilor“, se arată în volumul „Cantemireştii: Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea“.

La Paris, însă, va avea acces în cele mai selecte saloane literare şi filosofice ale vremii. În această perioadă i-a cunoscut şi pe Montesquieu, şi pe Voltaire, cu cel din urmă legând o strânsă legătură – de prietenie, în măsura în care se putea. Activitatea sa literară era apreciată de criticii literari ai vremii, care-l considerau un iniţiator al clasicismului în literatura rusă – de altfel, a rămas postum cu această icoană, de „părinte al poeziei ruse“, iar în 2003, la Sankt Petersburg i s-a ridicat un bust, pe al cărui soclu e scris: „Părintele întemeietor al clasicismului rus şi maestru al satirei literare“. În opera sa se numără, pe lângă numeroase traduceri, şi satire, epigrame şi fabule.

Un ambasador de nepreţuit

Antioh Cantemir nu s-a căsătorit şi nu a avut urmaşi. A murit vremelnic, la 35 de ani, la Paris. A fost răpus de tuberculoză, însă starea sa de sănătate era deja fragilă, suferind de multă vreme de o boală de stomac, despre care se crede că ar fi putut fi cancer. A fost înmormântat, conform dorinţei sale testamentare, în cripta familiei Cantemir din Moscova. La aflarea veştii morţii sale, Montesquieu îi scria unui amic comun: „Abatele Venutti mi-a comunicat durerea cauzată de moartea prietenului nostru, prinţul Cantemir, şi de proiectul domniei voastre de a călători în provinciile noastre meridionale pentru a vă reface sănătatea. Veţi găsi peste tot prieteni care vor înlocui pe cel pe care l-aţi pierdut; dar Rusia nu va înlocui atât de uşor un ambasador de calitatea lui Cantemir“.

O familie pierdută prin Europa

Cantemireştii s-au născut pe pământ moldovenesc, într-o vreme în care Moldova încă era un stat despre care se ştiau prea puţine lucruri în Vest. Era un pământ relevant numai în Est. Pentru Rusia, Polonia, Austria şi Imperiul Otoman. Ceilalţi europeni, nu prea ştiau unde să pună degetul pe hartă. Iată, de pildă, că târziu, pe la 1687, apărea la Paris, sub semnătura lui Renauld Lecoq, volumul „Geograful desăvârşit sau Arta de a învăţa cu uşurinţă geografia şi istoria prin întrebări şi răspunsuri“, carte devenită un adevărat manual în epocă. Aşadar, la sfârşit de secol XVII, la întrebarea „Ce este Moldova?“, se dădea următorul răspuns, citat în volumul „Cantemireştii: Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea“, scris de Ştefan Lemny: „Valahia de jos, situată între Dunăre şi Bulgaria“, cu capitala la Bucureşti – nicio menţiune despre Iaşi. Înainte de aceasta, lucrurile erau la fel de înceţoşate. Sau poate mult mai tare.

Foto: Constantin şi Antioh Cantemir, pictură murală din biserica mănăstirii Mera

Orişicât, acolo se găsesc originile neamului Cantemir, ca în majoritatea cazurilor – într-o istorie rămasă oarecum obscură, într-o stare materială oarecum incertă, într-un colţ al Moldovei oarecum uitat de lume. Genealogii au ajuns la concluzia că Toader Cantemir ar fi fost primul din neamul său şi că el a trăit în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Specialiştii au spus despre el şi că „era de origine pur românească“.

Coborâtori pe sângele lui Timur Lenk

Numai că istoria originilor Cantemireştilor a fost adăugită şi îmbunătăţită prin contribuţiile scriitoriceşti ale cronicarului Dimitrie. El a găsit altă explicaţie a propriei genealogii: a susţinut că era urmaşul lui Timur Lenk, cuceritorul mongol înrudit cu clanul lui Ginghis Han, argumentând că, de fapt, Cantemir vine de la Can-Temur, ceea ce se traduce prin „sângele lui Temur“ sau prin „cei ce descind din sângele lui Temur“. Ipoteza sa a stârnit multe polemici istorice postume domnitorului moldovean. Cert este că, cel mai probabil, o astfel de descendenţă nobilă era mai pe placul domnitorului, avea o aură de legendă mai uşor de reţinut, de răspândit, de respectat. Era mai exotică decât descendenţa grecească, de pildă.

Oricum, istoricii nu au neglijat aprecierile sale. S-a considerat că un amestec cu principii hanului tătar nu era de neconceput, având în vedere că se mai cunoscuseră cazuri în Moldova acelor vremuri. Iar numele Cantemir nu era prea des întâlnit în epocă. Istoricul A.D. Xenopol spunea chiar aşa: „Cantemireştii sunt de origine tătari, după cum arată numele lor: Han Temir“.

Mercenarul devenit domnitor

Informaţiile despre Toader Cantemir sunt puţine şi contradictorii. Se consideră, totuşi, că era apropiat de voievodul Ştefan cel Mare, care-l fericise cu câteva moşii în sudul ţării. Apoi, istoria face un salt de vreo patru generaţii, pentru a ajunge la Teodor Seleşteanu din comuna Silişteni, Moldova. Teodor a avut gospodărie frumoasă şi copii, însă a murit devreme, răpus într-o bătălie cu tătarii. Aici începe povestea măririi fiului său, Constantin – primul care avea să iscălească numele complet, Constantin Cantemir, şi care a rămas în istoria familiei drept „cel Bătrân“.

Constantin a avut un destin excepţional, în sensul că şi-a depăşit condiţia socială până a ajuns în cea mai înaltă treaptă – i-a lăsat în urmă pe toţi acei strămoşi pierduţi în destinele ţărăneşti sau de mici moşieri. A fost primul mare Cantemir. S-a născut în Silişteni, în 1612, iar după moartea tatălui, în 1627, a plecat în lume. Mai precis, şi-a petrecut tinereţea ca mercenar la polonezi, sub voievozii Vladislav şi Ioan Cazimir din neamul Vasa. S-a întors în Moldova când deja împlinise 32 de ani şi avea întreg corpul brăzdat de cicatrici groase, de sabie neşlefuită bine. În ţară, cariera militară strălucită l-a ajutat să ajungă în rândurile boierilor mari, cu dregătorii din ce în ce mai importante, precum cea de vornic de Bârlad, armaş, serdar şi Mare Clucer.

A început să fie bine privit şi de Sublima Poartă, şi mai ales de Marele Vizir, pentru că era un bun strateg militar şi cunoştea multe limbi străine, şi în special tătara. Alta era problema lui – punctată de cronicarul moldovean Ion Neculce: „şi om prost, mai de gios, că nici carte nu ştie“. Asta n-a avut prea mare importanţă în anul 1685, când s-a urcat pe tron, în ciuda faptului că avea o vârstă înaintată, avea 73 de ani. Ba chiar a primit caftanul de domnitor de la însuşi Soliman Paşa, comandantul turcilor, înainte ca Poarta să-i confirme domnia şi să-i trimită însemnele de putere. În plus, pentru că s-a pronunţat împotriva domniilor fanariote, în ciuda afinităţii pentru otomani, Constantin a fost susţinut la domnie şi de domnul valah, Şerban Cantacuzino.

Miron Costin cel hiclean

Acelea nu erau vremuri liniştite în politica principatelor. Iar domnia sa a fost predictibilă: a jucat ca un saltimbanc pe sârmă, într-un un exerciţiu de echilibristică între otomani şi ruşi. Nimic notabil nu s-a petrecut. Numai că numărul său a fost îngreunat de marii boieri din ţară, care încercau să-i destabilizeze echilibrul acesta – unii doreau o alianţă politică cu Austria, alţii, cu Polonia. Au avut sorţi de izbândă primii, aşa că gruparea adversă, înfrântă, a fost pedepsită aspru. Cu moartea, mai precis. Această grupare îi avea în frunte pe cronicarul Miron Costin şi pe fratele acestuia, Velicico – vasăzică aceştia erau prieteni buni cu Ioan Sobieski. Marele cronicar al vremurilor a fost acuzat de hiclenie, adică de trădare – termenul venea pe filieră otomană – şi a fost decapitat fără judecată, la Roman, în drumul spre Iaşi, în anul 1691. Aceasta avea să rămână marea pată neagră din istoria domniei lui Constantin Cantemir.

Spre sfârşitul domniei, Constantin Cantemir a mai avut o singură dorinţă: să facă succesiunea la tron ereditară. Marile puteri vecine nu i-au îndeplinit acest vis în scris, prin tratatele semnate, însă domnitorul, când s-a aflat pe patul de moarte, le-a spus boierilor din jurul său să-l urce pe tron pe unul dintre fiii săi, care-o fi mai vrednic.

Bir pe foc

Voinţa i-a fost îndeplinită. După doi ani de la moartea sa, a urcat pe tron Antioh Cantemir, cel mai mare dintre fiii săi. Preluarea puterii nu s-a făcut uşor. A fost nevoie de o mică acţiune conspirativă. Împreună cu Dimitrie, fratele său, a uneltit abil împotriva domnitorului Constantin Duca, cel care preluase tronul în defavoarea lui Dimitrie. Fraţii Cantemir au avut câştig de cauză, Duca a fost mazilit. Antioh era domn bine privit, cronicarul Ion Neculce spunea despre el că „era om mare la trup, cinstit, chipeş, la minte aşezat, judecător drept“. Prima sa domnie a fost marcată de semnarea Tratatului de la Karlowitz (1699), care a consemnat începutul destabilizării Imperiului Otoman. În al doilea mandat de voievod (1705-1707), Antioh a fost antipatizat de popor, pentru că a impus un regim drastic de biruri – printre care s-a numărat şi fumăritul, adică un bir pentru fiecare casă cu sobă şi coş de fum, în care se făcea focul.

În secolele ce au urmat, neamul Cantemireştilor s-a răspândit prin toată Europa. Mai ales în secolul al XVIII-lea, mulţi au ales să trăiască în Imperiul Rus, în Franţa şi în Marea Britanie. Cei care au rămas pe pământ românesc s-au înrudit cu familiile de mari boieri de aici – relaţia cu Cantacuzinii fiind cea mai notabilă, dar şi cu Sturdza, Rosetti, Ghica, Balş, Callimachi.

Singura ctitorie bisericească a Cantemirilor

Biserica Mera (foto) se află în judeţul Vrancea, pe malul stâng al văii Milcovului, în apropiere de oraşul Odobeşti. Este, probabil, conform opiniilor unor specialişti, cel mai valoros monument istoric din judeţ. Mănăstirea a fost ridicată în secolul al XVII-lea, pe moşia boierilor Moţoc, însă în primii ani ai veacului următor, Antioh Cantemir, fiul domnitorului Constantin, a ctitorit un nou lăcaş bisericesc pe locul celui vechi. Şi aceasta a fost singura întreprindere de acest fel a familiei Cantemir.

De fapt, după construire, în 1686, mănăstirea a fost închinată domnitorului Constantin Cantemir de către familia Moţoc, care rămăsese fără posibilităţi de a o mai întreţine şi s-a mutat din zonă. Când a murit Constantin, a fost înmormântat la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, însă Antioh a considerat mai potrivit să transforme mănăsitrea de la Mera într-o necropolă a familiei Cantemir, aşa cum obişnuiau să aibă toate marile familii boiereşti. Aşa că edificiul a fost modernizat, biserica, cloptniţa şi zidul împrejmuitor fiind construite din piatră, iar osemintele domnitorului au fost mutate aici.

#adevarul.ro #aventurile cantemirilor in europa #dimitrie cantemir #prietenul şi prizonierul lui Petru cel Mare

0 notes