scr-grd-writings

[scr-grd-writings]

Cu dragoste, despre Nadia. 6

Anterior:

O seară liniștită de sâmbătă. Afară plouă ușor, iar picăturile se preling la nesfârșit pe sticla ferestrei din sufragerie. Nadia  își terminase temele pentru luni. Stinse lampa de pe birou.

Mama adormise pe canapea,după o baie caldă, îmbrăcată în halatul ei gros, gri cu inimi mov,cu părul încă înfășurat in prosop și o revistă TV Mania deschisă pe genunchi. La televizor, plictisitorul serial "Clona", căruia amândouă ii spuneau in glumă "somniferul". Se apropie  și când vru să o învelească încet cu o pătură, mama deschise ochii.

— Nadia...Nu te-ai culcat? E aproape 12.

— Încă nu mi-e somn. Abia am terminat de scris și...mă tot gândeam...

— La ce?

— La tata. Știi că mâine ar fi fost ziua lui.

—Așa e. Să știi că nu am uitat. Și eu m-am gândit la el.

Nadia profită de acele  câteva minute cât mama folosi uscătorul de păr ca să aducă din bucătărie două ceaiuri.

Nadia deschisese iar albumul la pagina unde se afla cea mai dragă amintire a ei : aniversarea de la 3 ani, cu tata care o ținea pe genunchi în fața unui tort cu căpșuni. Multe flori -  trandafiri, iriși - alături de un coș plin cu mere mari, verzi pe masă

Liniștea care urmă părea plină de lucruri nespuse.

— Mamă,reîncepu Nadia..

Ți-am zis vreodată cât mi se pare de ciudat că nu știu prea multe despre tine... cum erai înainte de tata? Sau chiar înainte de mine?

Mama începu să strângă uscătorul apoi își pieptănă părul.

— Nu cred că m-ai întrebat niciodată. Știu că nu ai îndrăznit, deși poate ai vrut să afli mai mult. Iar eu am tot amânat așteptând un prilej să-ți vorbesc despre asta, un moment in care vei fi suficient de mare. Ca de exemplu, acum.

Nadia a zâmbit ușor, dar în ochi i se citea o dorință sinceră.

— Aș vrea să înțeleg. Am niște întrebări.

Sanda și-a mutat privirea nostalgică spre un alt punct, de parcă acolo s-ar fi proiectat un film din altă viață.

— Eram de vârsta ta și visam să devin doctor. Îmi petreceam nopțile citind anatomie din cărțile acelea groase din biblioteca noastră în loc să mă distrez sau să ies cu băieți. Ai mei lucrau de mult în sistem, la Spitalul Municipal - mama ca infirmieră la Maternitate, tata ca brancardier si apoi șofer de Salvare.Devotamentul lor simplu mi-a fost model și m-a determinat să-mi aleg drumul, așa că până la urmă m-am hotărât să plec din Codlea și să ajung aici la Brașov, la medicină.

Nadia cunoștea în mare partea aceasta a poveștii, împrejurările în care părinții ei se cunoscuseră : o petrecere studențească de Revelion, la Brașov unde mama mersese împreună cu prietena ei de o viață, Clara Anton și fratele ei mai mare.

  — N-a fost să fie, a continuat Sanda, zâmbind. L-am întâlnit pe tatăl tău când încă eram în clasa a douăsprezecea. El era in anul final la Construcții.

— Ce anume te-a făcut să te îndrăgostești de el?

— Mihail era un rocker atipic, cu părul puțin mai lung și dat pe spate, cu o jachetă de piele purtată cu grijă și nu roasă, cu blugi curați și mirosind a săpun de ras și a colonie. Șarmant și spontan,deloc timid - un contrast total față de mine. Poate tocmai de aceea m-a atras. Era genul care trăia frumos clipa, iar eu... nu știam cum e să faci asta. De la el am învățat, doar că numai împreună cu el aveam curaj să descopăr totul. Faptul că un tip mai mare mi-a dat atenție a fost și pentru mine ceva neașteptat. Dar nu era un sentiment liniștit, ca un ceai cald într-o zi rece, mai degrabă ca un foc de tabără, frumos și primejdios. La petrecerea aceea am dansat, am vorbit  multe. După aceea ne-am apropiat repede, prea repede poate.Am început să ne întâlnim și să ne scriem în secret,Clara îmi aducea scrisorile săptămânal când ne vedeam la clubul de volei CSM. Așa au trecut trei luni, fără ca mama sau tata să bănuiască nimic. După Paști mi-a vorbit de căsătorie. M-a cerut de soție. N-am crezut că vorbea serios până nu am văzut că-mi dăruiește lănțișorul pe care îl port de atunci la gât. Atunci, după ce am luat bacalaureatul le-am spus alor mei totul dar ei nu au luat nimic în serios. Doar mi-au zis să-mi revin și  să-mi văd mai departe de învățătură. Ceea ce a urmat eu am numit "marea nebunie" . Mihail a venit la noi, ei l-au primit aparent amabil, cu un ciudat calm englezesc, întrevederea terminându-se, însă, fără concluzii, cu un "mai vedem". În iunie, înainte să încep sesiunea de admitere, am aflat că sunt însărcinată. M-am speriat foarte tare. Într-o clipă, lumea mea s-a întors pe dos!

Nadia a tăcut, temându-se că orice sunet ar putea rupe firul acelei confesiuni.

— Aveam doar 18 ani, a continuat Sanda, cu vocea ușor tremurată. Tata m-a dat afară din casă o vreme, după ce mi-a aruncat vorbe grele, dureroase, pe care nu credeam că o sa le aud vreodată din gura lui. Mi-a zis "vagaboandă" și "rușinea vieții lui". Mama era deznădăjduită și plângea mereu, dar nu îndrăznea să se pună împotriva lui. Nu mai conta că fusesem cuminte, respectuoasă și premiantă mereu. Toate astea s-au topit în fața rușinii și a obligației. Ne-am căsătorit în grabă, fără rochie albă, fără alai. Doar cu o foaie semnată la starea civilă. Martori ne-au fost Clara și fratele ei.

— Și nu ai avut resentimente? a întrebat Nadia cu voce joasă.

— Ba da. Multe. Dar și iubire. Mihail a fost lângă mine la tot pasul, atât de responsabil încât m-a făcut să trec mult mai ușor prin toate și să construiesc  ceea ce  "cutremurul" din viața mea dărâmase. El a avut ideea să te botezăm Nadejda, adică "speranță ". După ce te-ai născut, lumea mea s-a schimbat. M-am agățat de ideea că, poate, viața nu mi-a dat ce-am vrut, dar mi-a dat ce aveam nevoie.

Nadia zâmbi cu duioșie, amintindu-și cât era de mândră de numele ei.

— Ai fost tristă mult timp?

— N-aș zice „tristă". Mai degrabă resemnată. Mă uitam la colegii mei din liceu, plecați la facultăți, și simțeam că rămăsesem în urmă. Am avut clipe în care mi-a părut rău,în care chiar le-am dat dreptate părinților mei, de ce să  nu recunosc? Știam că e grav să am asemenea gânduri. Lui nu i-am spus niciodată dar el s-ar putea să fi simțit asta. Într-o zi, tatăl tău mi-a spus: „Dacă tot nu te-ai dus să fii doctor, măcar să fii cea mai bună asistentă." Am avut impresia că se joacă și e ironic  dar m-a provocat. A aprins o scânteie. Mihail chiar credea în mine și asta mi-a dat forță.

Sanda a zâmbit cu ochii umezi.

— M-am înscris la postliceală. Tu aveai deja trei ani. Fugeam de la cursuri ca să te iau de la grădiniță, învățam noaptea. N-a fost ușor, dar mi-a dat un scop. Să fiu aproape de oameni, chiar dacă nu eram medic.

— Și cu tata? Cum a fost căsnicia?

Sanda oftă și rămase o clipă rătăcită în gânduri. Sorbi din ceai.

— Nici ușoară, nici simplă. Mihail era un om enorm de bun. Deși s-a simțit vinovat pentru greutățile mele, s-a străduit să îmi netezească  drumul. El a știut cum să-și arate iubirea prin muncă și prezență atunci când a trebuit. Fără cuvinte, dar prin gesturi mari.

Nadia s-a lăsat cu capul pe genunchii mamei.

— Îmi pare rău că ai pierdut visul de-a fi doctor.

— Nu l-am pierdut, l-am transformat, a răspuns Sanda, mângâindu-i părul. Am învățat că uneori viața nu te duce acolo unde vrei, ci acolo unde ești necesar. În spital, am făcut ce am putut pentru oameni. Poate că nu le-am dat diagnostice, dar le-am ținut mâna când îi durea, când le era frică...

Acum Nadia vedea totul altfel, iar pe Sanda nu doar ca pe mama care știe rețeta de ciorbă, își face mereu griji pentru toate și care își ia atat de în serios rolul ci și ca pe o femeie care a luptat.

Mama a zâmbit, de data asta cald.

— Și tu ești o luptătoare. Fiecare generație are bătăliile ei. Eu m-am luptat cu renunțările, tu te vei lupta cu alegerile. Dacă  e să  înveți ceva din povestea mea e să nu-ți pară rău de nimic. Totul e parte din viață.

Au rămas o vreme în tăcere, ascultând ploaia.

— Mamă, a zis Nadia, într-un final. Când voi avea copii, am să le spun povestea ta.

— Spune-le și ce n-am fost, dar mai ales spune-le ce am devenit, a zis Sanda. Și că, deși n-am ajuns doctor, poate ceea ce am făcut a contat, a fost diferența. Uneori cu o perfuzie, alteori cu o vorbă bună. Și că, din toate visurile mele, tu ai fost cel mai viu.

[scr-grd-writings]

Spontan, mi-a dat prin minte o idee despre cum aș putea reconstitui gustul Nadiei. La început am râs de propria mea năstruşnicie, gata să o las uitării pe loc. Dar nu am rezistat. Am privit în jur, am găsit "ingredientele".

Așa că...pe o farfurie am presărat câteva cristale de sare, ceva scorțişoară, un strop de miere. M-am oprit. Ceva lipsea. Căutând în frigider am ezitat intre bere și suc de portocale. Am pus din amândouă cate o picatură.

În fața acestui bizar experiment pe care aveam să-l fac m-am mirat încă o dată. Dar m-am concentrat. Nu voiam să alterez cu nimic experiența. Am mirosit amestecul apoi l-am gustat. Am rămas uimit. Era aproape identic. Salivam. Incredibil! Reușisem să inventez un surogat.

“She tastes like nectar and salt. Nectar and salt and apples. Pollen and stars and hinges. She tastes like fairy tales. Swan maiden at midnight. Cream on the tip of a fox’s tongue. She tastes like hope.”

— Laini Taylor, Daughter of Smoke & Bone

[scr-grd-writings]

[scr-grd-writings]

Cu dragoste, despre Nadia.

2002.

El : Alex, 30 de ani,un profesor de engleză  misterios, atrăgător și charismatic.

Ea : Nadia, 19 ani, o fată frumoasă care visează la o carieră de jurnalist.

El tocmai divorțează,ea e în prag de bacalaureat.

În ciuda diferenței de vârstă,  la limita dintre etică și pasiune se naște o atracție irezistibilă.

Povestea se dezvoltă pe două planuri narative paralele,unul general,al doilea fiind din perspectiva însemnărilor personajului Alex.

Soundtrack:

t.A.T.u. - Not gonna get us

Vama Veche - 18 ani

Ricky Martin - Private emotions

Coldplay - In my place

Enigma - Boom Boom

Lenny Kravitz - Again

Nick Cave - Into  my arms

Ruben Hein - Father figure

Ella Henderson - Yours

Capitole:

1. Cinnamon Girl 

2. Nu-mi plac petrecerile.

3. 18 !!!

4. Back to school

5. Zero, alb, de la capăt.

[scr-grd-writings]

“You are part of my existence, part of myself. You have been in every line I have ever read.”

— Charles Dickens, Great Expectations

[scr-grd-writings]

Most kids these days think 80’s music is really old but can you imagine what YOUR future kids are going to think of 80’s music? And not just music, even movies. Like infinity war is going to be some old relic of the past, that to future kids, has crap cgi but to us it’s amazing. Pop culture right now is going to be talked about in some kid’s history essay.

[scr-grd-writings]

“This isn’t lust. Lust wants, does the obvious… Love is greedier. Love wants round-the-clock care; protection; rings, vows, joint accounts; scented candles on birthdays; life insurance. Babies. Love’s a dictator.”

— David Mitchell, The Bone Clocks

[scr-grd-writings]

René Lalique, Peacock Pectoral, 1898-1900. Gold, enamel, opals, diamonds. France. Via Calouste Gulbenkian Museum, Portugal.

[scr-grd-writings]

“I mustn’t look at you too much, or I won’t be able to take my eyes off you at all.”

— Franz Kafka, Letters To Felice

[scr-grd-writings]

You’re in love with impossibility.

Sophocles, Antigone (via the-book-diaries)

[scr-grd-writings]

Plitvice Lakes, Croatia (by Sabine Klein)

[scr-grd-writings]

“They slipped briskly into an intimacy from which they never recovered.”

— F. Scott Fitzgerald, This Side of Paradise (via theclassicsreader)

[scr-grd-writings]

“Every sin, I have bled them with you. I have kissed every tear, beauty mark and scar. I have tasted the curves of your lips, and everything below them. I have consecrated every inch of pale flesh, with my own. My fingertips memorized every line, every curve. My blue blood flows through each of your veins; Pouring my love, into the depths of your heart; That bleeds and beats with the rythym of my own. We drank our love, and our spirits entwined; Merging and smearing our souls as one. Claiming us, for eternity. This, is the canonization of love.”

— Lillith Regina, Canonization of Love (via: poetic-sanctum)

[scr-grd-writings]

Așează-te pe genunchii mei și lasă brațele mele să te cuprindă și dulcele tău chip să mi se ascundă la piept. Odihnește-te lângă mine și lasă-te prinsă în caruselul viselor ce te rotesc domol în jurul lumii noastre.

[scr-grd-writings]

farmecul unei fete tinere,care pare ca viseaza inocent dar de fapt se stie sau se vrea adorata, nu da gres in a te acapara cu totul, a-ți strivi inconștient orice urmă de stăpânire de sine rămasă.

[scr-grd-writings]

Chiar dacă nu pot vorbi cu nimeni despre părul tău, ochii tăi, despre sunetul vocii tale, ăsta e un motiv în plus să le păstrez în minte vii, ca să pot zugrăvi cu ele oricând amintirea acelui Septembrie, și clipa care mi te-a adus în față. Visele mele au acum culoare și parfum de scorțișoară, fapt datorită căruia ideea de a te avea pare atât de tangibilă, deși mă îndoiesc de ea de fiecare dată.

voi avea vreodata prilejul sa iti spun ce simt? m-ai intelege? te-as speria?

C. P. Cavafy (Greek, 1863-1933), “December 1903″

[scr-grd-writings]

Forbidden

For me it's  puzzling how I manage to resist this terrible temptation. There are moments when all I do is to hang on with the thought that all will eventually pass. But instead, I rediscover a growing passion with every occasion that brings me close to her. I lose my mind when she sometimes looks into my eyes with that candor that enslaves me. I lose myself into a sweet madness when I find the opportunity to look at her straight in the face for a few seconds or see her lips move when she talks or smell her scent, when we are close enough. The intensity of my heart beats scares me as if I think she can hear them out, and then I hide everything under a practiced, stoic inexpressiveness. I restrain myself, but I’m afraid of the moment when I will not be able to control this dangerous pressure and I hope I won’t give in and let her know what I feel. I have danced several times around this decision. I imagined so many times how she would react if I’d dare to touch her or if I simply stroked her hair. I could nurture from such a memory for the rest of my life, I swear! When did it all start and how enchanted I can allow myself to be, seeing this girl almost daily at school? I’m not unaware but I also can not claim she makes no difference …

It would be too simple to say I’m in love with her when I feel something more complicated than that. Something that makes me paralyze with fear  but also ecstatic just imagining what it would be like to love her … Something that makes me want to slap myself whenever I feel like melting with delight. I know I’m in danger of getting down the road, as soon as I would permit this to happen but I can not refuse it. Do I care if it turns into misfortune or miracle? What will it be? How? And when? … I cannot allow myself to look at her for more than 2 seconds, but I absorb her image along with the thrill I have, to keep it for days. Sometimes I feel dirty for having such thoughts which I cannot tell anyone, afraid of causing a disaster. First of all and before it has a chance to really happen, surrendering to my manly instinct doesn't come before her right to be innocent, no matter how vulnerable I may feel in front of her charms.