ourinfinitenovember

[ourinfinitenovember]

drink tea you’ve never tried, reread your favorite book, get up to watch the sunrise, write a letter, listen to the birds, knit a bad sweater, bake an ugly cake, sing at the top of your lungs, jump crazily to some music. feel, really feel life without any restrictions, no matter the size. 

[ourinfinitenovember]

“They burned the bridge, then ask why I don’t visit.”

— Ugo Eze

[ourinfinitenovember]

“No, fuck you. I was good enough. But you made me believe I wasn’t.”

— (via cappadonnapapi)

[ourinfinitenovember]

"she forgot the precise blue of his eyes"

[ourinfinitenovember]

N-am mai scris de o viață aici. Am simțit brusc nevoia să o fac acum, la ora 2:43, înconjurată doar de întuneric și de senzația că m-am schimbat. Am realizat asta când am recitit toate postările publicate aici în perioada de care nu mai vreau să-mi amintesc pentru că am devenit prea “matură” pentru a mai trece prin asta încă o dată. Mi-am schimbat prioritățile și modul de a vedea lumea, iar odată cu asta și modul prin care îl vedeam pe el. Sigur, chiar dacă nu mai simt nimic tot despre el vorbesc... amuzant. Nu l-am mai văzut de vreo 3 ani și nu-mi este dor deloc chiar dacă uneori gândul îmi zboară la el și mă face să analizez pas cu pas tot ce s-a întâmplat între noi, pentru a învăța lecții și a trage concluzii. Cu trei ani în urmă eram altcineva. Cineva atât de îndrăgostit încât eram gata să întorc munți și să înot oceane, iar astăzi sunt cineva ce cuprinde în privire toată indiferența de care este capabil un om, și nu numai în legătură cu el, ci și cu majoritatea oamenilor și situațiilor pe care le întâlnesc pe parcurs. M-am făcut pe mine cea mai importantă prioritate a mea, iar sănătatea mea mentală și nu numai a devenit mult mai importantă decât posibilele sentimente pentru cineva din trecutul sau prezentul meu. N-am mai vorbit cu el de trei ani, știi? Prima mea dragoste acum îmi e străină, iar trăsăturile ei nu-mi mai trezesc furnicături în tot corpul. Scriam cândva despre ochii lui, vocea, chiar și despre brațele sale pe care le comparam cu sentimentul de acasă. Acum vreau să scriu despre dragostea de sine, despre încredere și despre viitor, pentru că am înțeles că casa mea nu sunt brațele unui străin, ci eu. Vreau să scriu despre toate calitățile pe care el le ascundea undeva înăuntrul meu și la care nu puteam ajunge, deoarece eram rănită de cuvinte și acțiuni. Sufeream pentru că știam că îmi făcea rău dar totuși nu reușeam să-l las purșisimplu să plece din inima mea, așa că am decis să-l rup cu violență și să-l arunc când am realizat impactul pe care-l avea asupra mea. Eram instabilă emoțional, complexată, rănită și cel mai rău, dezamăgită. Persoana pe care o glorificam, idealul meu, persoana care îmi era model nu era decât un laș și un fricos. Astăzi, privind în spate râd și mulțumesc universul să m-am maturizat. Astăzi înțeleg că persoana care se bătea cu pumnii în piept și își crea o imagine înjosind pe altcineva nu era decât un mare complexat iar comportamentul de măgar ( nu vreau să fiu vulgară dar cred că s-a înțeles oricum ce voiam să zic defapt ) nu era decât o mască pentru a nu lăsa la suprafața adevarata lui natură. A vrut să mă transforme pe mine în ceea ce era el doar pentru a se simți superior, doar pentru a se simți puternic. Astăzi simt milă pentru el. Îmi provoacă milă pentru că eu am reușit să cresc și să ies din cercul vicios în care m-a tras după el, însă el tot acolo rămâne, pentru că revine din an în an să controleze dacă mai sunt acolo pentru el. Am învățat să trăiesc fără lucrurile pe care le-am pierdut din cauza lui când am înțeles că nu-mi erau indispensabile. Am învățat să înfrunt situația ca un matur și să accept pierderea. Astăzi nu mai simt nici dor, nici ură. Doar recunoștință pentru prezența lor de scurtă ( sau nu ) durată în viața mea. E amuzant faptul că mereu mi-a spus că urăște când cuiva îi este milă de el, însă el n-a realizat încă că asta e tot ce merită. Iar dacă o să-l văd cândva, pe o margine de stradă într-un oraș improbabil sunt sigură c-o să-l pot privi în ochi fără să-mi amintesc de ceea ce am fost cândva. Am citit undeva că fiecare are un capitol pe care nu-l citește niciodată cu voce tare. Capitolul meu de azi este rupt din carte și aruncat în mare iar tot ce-mi rămâne după el este o altă personalitate, multă dragoste de sine și concluzii trase în tăcere.

[ourinfinitenovember]

Are ochii ca ploaia și vocea ca tunetul.

[ourinfinitenovember]

Words will never be enough

[ourinfinitenovember]

Happy birthday to me🥳

[ourinfinitenovember]

Astăzi mă uitam cu un pahar de vin la stele.

Recunosc că poate îmi era și puțin dor

Noaptea asta m-am urcat pe acoperiș pentru a te cuprinde

Și am căzut.

[ourinfinitenovember]

Tu ai pus punctul în povestea noastră prin tăcere iar eu am continuat-o prin absențe.

[ourinfinitenovember]

Nu. Mai. Rezist.

[ourinfinitenovember]

“O sa ma uit in ochii tai si o sa zic razand “Scuza-ma,ne cunoastem?””

—

[ourinfinitenovember]

Există lucruri neîncepute care nu reușesc să se termine.

[ourinfinitenovember]

Dar după am înțeles că, oricât de mult n-ar fi iubit, până la urmă, încet, un chip ce nu se mai vede se uită.

[ourinfinitenovember]

Iartă-mă că-ți întorc spatele, însă cu trecutul n-ai altă alegere.

[ourinfinitenovember]

Trăiesc din emoții pe care tu nici nu știi că mi le oferi.

[ourinfinitenovember]

Căutai numai motive ca noi să nu mai fim bine.