#suprataxare
Explore tagged Tumblr posts
Text
reformă bugetară. așa o numesc „ăia mari”. ăia care au nimerit la întâmplare prin guvern, nici ei nu știu cum, dar cert e că au tras lozul câștigător la naștere. au nimerit rudele bune.
problema, în general, e că nu se gândește pe termen lung. cel mai lung termen văzut de la cotroceni e un mandat. o reformă, în adevăratul sens al cuvântului, are perspective pe cel puțin 20 de ani. o altă problemă este la reguli. ne-am obişnuit cu cele vechi și dacă tot merge și așa nu încercăm niciodată ceva nou.
măsurăm situația economică a țărilor după PIB. formula are în componență: consumul, investițiile, importurile și exporturile. ceea ce din păcate nu apare pe niciunde în formulă este bunăstarea populației și resursele naturale ale planetei (care apropo, dacă nu știați sunt finite).
pentru că oamenii, de cele mai multe ori, sunt doar o masă plătitoare de impozite și taxe, care nu contează. nu contează cum se simt, nu contează dacă sunt bine, nu contează dacă mai pot, nu contează. pentru că oamenii sunt făcuți să consume în această ordine social-economică, numită consumerism, ce încurajează achiziția de bunuri/servicii cu orice preț în scopul profitului și a „creșterii economice”.
revenind la situația noastră, guvernul promite să îi suprataxeze pe cei bogați. cum? introducând o taxă de 0,3% la valoarea proprietăților deținute de persoanele fizice calculată la diferența ce depășește 2,5 milioane lei. ce înseamnă asta mai exact? o taxă în plus de 1.500 de lei la o proprietate de 600.000 de euro. asta numiți voi suprataxare?
salariile vor crește și ele, de asemenea, de la 3.000 la 3.300 de lei. această creștere nu a fost făcută pentru noi, oamenii, ci tot pentru ei. să vină mai mulți bani din taxe la buget. companiile vor avea costuri mai mari, ce vor fi acoperite ghiciți din ce? din prețul produselor/serviciilor. acesta va crește, implicit va crește și inflația. așa vom ajunge la același nivel de trai, asta dacă suntem optimiști.
și dacă e să o luăm așa, un antreprenor care are unul sau doi angajați la firmă va fi taxat, anual, mai mult decât persoana din exemplul anterior, cu o proprietate de 600.000 de euro.
până la urmă, la cine e suprataxarea?
nicio reformă!
0 notes
Text
Ionut Stroe : Mai multe taxe în plus înseamnă mai multă sărăcie pentru fiecare dintre noi.
Ionut Stroe : Mai multe taxe în plus înseamnă mai multă sărăcie pentru fiecare dintre noi.
Deputatul Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, afirmă că o suprataxare a firmelor ar duce la preţuri mari şi nu crede că are vreun sens o astfel de măsură. “Mai multe taxe în plus înseamnă mai multă sărăcie pentru fiecare dintre noi. O suprataxare ar duce la preţuri mari, pentru că în economia reală, firmele trebuie să scoată banii aceia de undeva. Nu cred că o astfel de taxă are vreun sens…
View On WordPress
#Deputatul Ionuţ Stroe#firme#inflatie#Ionuț Stroe#purtătorul de cuvânt al PNL#saracie#suprataxare#taxe
0 notes
Text
Senator PNL: Stăpânii de la Est ai lui Liviu Dragnea îi cer să instaureze cât mai repede un regim totalitar
0 notes
Text
Controale privind legalitatea activității de taximetrie în București!
Controale privind legalitatea activității de taximetrie în București!
Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București a organizat o acțiune de verificare a legalității activității de taximetrie în Capitală.
Clienţi refuzaţi sau suprataxare sunt doar câteva din neregulile descoperite de inspectorii D.G.P.L.C.M.B. într-o acțiune privind legalitatea activității de taximetrie.
Controlul organizat de D.G.P.L.C.M.B. – prin polițiști locali din…
View On WordPress
0 notes
Text
AUDIO I Guvernul cere explicații companiilor telecom pentru majorarea tarifelor
Ministrul Comunicațiilor se declară revoltat de intenția operatorilor de telefonie mobilă și internet de a majora costurile pe care le practică.
Alexandru Petrescu a spus la Europa FM că așteaptă clarificări.
De asemenea, susține ministrul, scumpirile n-ar avea nici o legătură cu ordonanța 114.
Aceasta schimba fiscalitatea în mai multe domenii, printre care se numără și teleomunicațiile.
https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2019/04/10apr-17-Petrescu-astept-clarificari-de-la-operatori.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Vodafone a anunțat că scumpește abonamentele cu pînă la un euro de luna viitoare.
Telekom a decis ca de la 15 aprilie să crească preţurile atît pentru fiecare serviciu fix (voce, internet, TV), cît și pentru fiecare abonament mobil, pentru clienții rezidențiali.
Și UPC a anunțat ca de la 1 mai va majora prețurile la serviciile de televiziune si internet cu 2 lei si 38 de bani.
Digi a majorat deja preţurile percepute abonaților de la 1 martie, cu aproape 2 lei pe serviciu.
Orange a scumpit deja abonamentele cu un euro.
Companiile de telefonie susţin că au nevoie de mai mulţi bani, în condiţiile în care Guvernul a păstrat taxa de 3% pe cifra de afaceri, iar leul s-a devalorizat.
Asociația Operatorilor Mobili avertiza la începutul anului că decizia Guvernului de suprataxare poate periclita investiții mari, cum sunt cele în rețelele de ultimă generație, 5G.
http://bit.ly/2D99vHt http://bit.ly/2VzBrM0
0 notes
Text
Rent-a-car la aeroport – cum sa nu fii pacalit
Nu este usor sa eviti metodele de suprataxare ale unui serviciu de rent-a-car la aeroport. Stii rutina: dupa un zbor turbulent, ajungi la ghiseul companiei de inchirieri auto si dai peste un agent care pretinde a fi dornic sa te ajute sa iti incepi calatoria cu dreptul. “Initiala aici, semnatura acolo” si, fara sa iti dai seama, ai semnat tot ce ti-a intins agentul fara sa citesti nimic, ca doar mai sunt si alti clienti nerabdatori in spatele tau.
Dar, inainte de a lua stiloul si semna ceva, fii atent: analizeaza cu atentie tarifele, deoarece, impreuna cu taxele aferente, vor face ca pretul pe care vei ajunge sa il platesti sa fie mult mai mare decat cel initial. Astfel de taxe sunt ascunse in notele de subsol ale contractului de inchiriere al masinii, note pe care multi clienti nu se obosesc sa le citeasca. Iar cei care incearca sa le gaseasca in prealabil pe site-ul companiei isi dau seama ca acestea nu sunt chiar atat de usor de gasit.
In trecut, companiile de rent-a-car la aeroport faceau procesul de inchiriere cat mai simplu, astfel incat clientii sa poata pleca in vacanta cat mai repede. In zilele noaste, consumatorii trebuie sa fie mai atenti si sa analizeze cu atentie contractele pentru a se asigura ca nu platesc mai mult decat este necesar. Pentru a pastra factura cat mai mica, www.mayarentacartimisoara.ro iti subliniaza aspectele pe care sa le ai in vedere:
Clauze suplimentare – fereste-te de acele accesorii care par a fi gratuite. Un sistem de navigare prin GPS poate costa pana la 50 lei in plus pe zi. Un sistem electronic de plata oferit de catre compania de inchirieri auto vine cu propriul cost, si uneori, vine la pachet cu o taxa suplimentara de prelucrare a datelor.
Solutia: atunci cand faci o rezervare, atat online cat si la ghiseu, cere informatii despre fiecare cost posibil. Pe langa taxele pentru echipamente, fii atent si la taxele de intarziere (de obicei acestea se aplica daca intarzii mai mult de jumatate de ora), limitele de kilometraj si asistenta rutiera, care odata erau gratuite, insa acum sunt taxate suplimentar.
Asigurarile – asteapta-te sa fii presat sa semnezi o asigurare auto suplimentara pentru a limita raspunderea ta in caz de accident. Insa, avand un pret de la 200 lei la 600 lei pe saptamana, chiar este necesar sa o semnezi?
Clientii pot fi deja acoperiti pentru aceste accidente de propria aisgurare auto pe care o au acasa. De asemenea, unele carduri de credit ofera protectie in acest caz. Nu trebuie decat sa te asiguri ca aceasta este valabila si pentru masinile inchiriate in timpul calatoriilor sau a vacantelor.
Solutia: suna compania de asigurari si pe cea de carduri de credit din timp pentru a evita sa faci o achizitie inutila. In cazul in care nu esti acoperit, ei bine, cel mai bine ar fi sa accepti asigurarea propusa de compania rent-a-car la aeroport. De asemenea, fereste-te de companiile care solicita garantii foarte mari daca refuzi asigurarea, sau te ameninta ca nu iti vor inchiria nici o masina fara aceasta.
Omisiuni legate de combustibil – sondaje recente au relevat faptul ca unele companii de inchiriat automobile de la aeroport taxeaza uneori dublu pentru litru de benzina fata de pretul din benzinarii, si cer fiecarui client sa returneze masina cu rezervorul plin.
Solutia: afla unde este cea mai apropiata benzinarie de compania de inchiriere masini, si intotdeauna umple rezervorul in drum spre a returna masina. Analizeaza cu atentie optiunile legate de combustibil. E posibil ca unele companii sa te taxeze pentru acesta in functie de pretul de pe piata, si sa iti permita sa te intorci cu masina fara sa ai rezervorul plin. Care e castigul pentru ele? Companiile primesc gratuit combustibilul pe care il lasi in rezervor, ca doar nu vei risca sa ramai fara benzina in drumul spre compania rent-a-car la aeroport.
0 notes
Text
Ministerul Sanatatii confirma ca suprataxarea produselor cu continut mare de zahar “este o masura care si-a dovedit eficienta in multe tari”!
Ministerul Sanatatii confirma ca suprataxarea produselor cu continut mare de zahar “este o masura care si-a dovedit eficienta in multe tari”!
Comunicat de Presa
Colegiul Pacientilor
Bul. Alexandru Ioan Cuza 98A, Ap.22
Bucuresti
Ministerul Sanatatii confirma ca suprataxarea produselor cu continut mare de zahar “este o masura care si-a dovedit eficienta in multe tari”!
Urmare a cererii sale de suprataxare a produselor cu continut mare de zahar, Colegiul Pacientilor a primit raspuns din partea Ministerului Sanatatii.
Conform acestui…
View On WordPress
0 notes
Text
Romexpo: 1.200 de specialiști în construcții participă la #reCONSTRUIM
În perioada 8-11 martie, la Romexpo au loc opt evenimente cu tematica „construcții, ambient, home & deco, energie și mediu”. Astfel, nu mai puţin de 1200 de specialiști în construcții participă la hackatonul #reCONSTRUIM.
Ediția din acest an a celui mai mare târg de tehnologii, echipamente, utilaje şi materiale pentru construcţii din ţara noastră, CONSTRUCT EXPO, va avea loc între 8 și 11 martie. La eveniment se reunesc firme importante din domeniu, fiind o ocazie pentru antreprenorii şi experţii în construcţii să dezbată subiecte la zi despre tendințele, politicile și viitorul industriei de resort.
Construct Expo se adresează și publicului larg interesat de echipamente şi utilaje pentru uz propriu. Pe langă componenta expozițională, Construct Expo beneficiază și de o serie de activități conexe menite să aducă laolaltă specialiști (ingineri, arhitecți, manageri), asociații, autorități de la nivelul administrației centrale, producători, importatori și distribuitori de produse și servicii dedicate tuturor categoriilor de construcții.
CONSTRUCT EXPO se va desfășura într-unul din noile spații expoziționale pe care Romexpo le-a finalizat în 2017, Pavilionul B2.
Pe parcursul fiecărei zile a #reCONSTRUIM, specialiștii participanți se vor organiza în echipe de câte 10 (1 team-leader, 3 arhitecți, 3 ingineri, 1 avocat, 1 economist / dezvoltator imobiliar / specialist din alt domeniu relaționat cu cel al construcțiilor și 1 student). 300 de specialiști își vor aduce ideile mai aproape de realizare în fiecare zi, la 30 de mese.
În plus, timp de o oră, în fiecare dintre zilele #reCONSTRUIM, se vor organiza tururi de networking ale specialiștilor în Pavilionul B2 – Romexpo, pentru ca aceștia să intre în legatură directă cu reprezentanții companiilor expozante și pentru a se informa sau a achiziționa produsele și serviciile acestora.
Subiectele dezbătute în cadrul #reCONSTRUIM, eveniment conex al Construct Expo, se vor încadra în patru teme majore:
Ziua I – 8 martie
Tema principală: SAFETY – Securitate la incendiu, cutremur, școli sigure
Ziua II – 9 martie
Tema principală: LEGISLAȚIE – Codul construcțiilor, ITP pentru construcții, sincronizare legislativă, simplificarea procesului de avizare
Ziua III – 10 martie
Tema principală – FINANCIAR: – prevenția costă de șapte ori mai ieftin decât dezastrul, – proiectul de exploatare – criteriu de performanță în construcții, – Financiar – Legal – Tehnic – Asigurare – de la concept și proiectare până la șantier și exploatare, – banca, un partener responsabil, – suprataxare pentru clădiri neconforme / ilegale, – PI din PIB, cum aducem 5% suplimentar la PIB.
Ziua IV – 11 martie
Tema principală: SMART & GREEN – NZEB, BIM, sustenabilitate
În același timp cu Construct Expo, Romexpo organizează între 8 și 11 martie cele mai importante târguri din domeniul instalaţiilor, mobilei, ambientării, designului interior sau exterior, energiei și protecţiei mediului.
Companii autohtone şi internaţionale îşi vor prezenta produsele şi serviciile:
Ambient Expo
Mobila Expo
Romtherm
Romenvirotec
Expo EnergiE
Expo Flowers & Garden
Antique Market
Programul de vizitare al târgurilor și expozițiilor: 8-10 martie (joi-sâmbătă): între orele 10.00 și 18.00, 11 martie (duminică): între orele 10.00 și 16.00
Mai multe informații despre CONSTRUCT EXPO se găsesc pe pagina web: www.constructexpo.ro
0 notes
Text
Inca un operator telecom te lasa fara beneficii in roaming. Cand intra in vigoare noile tarife - Ziarul Evenimentul
0 notes
Text
Ludovic Orban: PSD pregateste o suprataxare a bancilor - HotNews
0 notes
Text
ANISP: Suprataxarea industriei de telecomunicații duce la creșterea tarifelor
Într-un comunicat trimis Europa FM, Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) anunță că a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea art. 77 pct. 4 din OUG 114/2018. Simultan, ANISP a trimis o scrisoare către Direcția Generală Rețele de Comunicații, Conținut și Tehnologie (DG CONNECT) a Comisiei Europene prin care se solicită sprijinul Comisiei, invocând mai multe argumente legate de impactul negativ al deciziilor recente ale Guvernului.
ANISP susține că suprataxarea industriei de telecomunicații afectează investițiile, contravine legislației românești și europene privind telecomunicațiile, iar tarifele vor crește în perioada următoare.
Comunicatul complet transmis de Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP):
Comunitatea furnizorilor de servicii de telecomunicații grupați în Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) atrage atenția asupra efectelor negative pe care le induce OUG 114/29.12.2018 în ceea ce privește dezvoltarea acestui sector de importanță strategică.
Art. 77 din Ordonanță impune o suprataxare a industriei cu un procent de 3% din cifra de afaceri, generând astfel următoarele efecte negative:
Suprataxarea industriei de telecomunicații afectează investițiile. Țintele privind digitalizarea României, introducerea tehnologiilor 5G, IoT, smart city, acoperirea zonelor ”albe” (fără acoperire cu servicii de Internet broadband) – vor fi ratate. Acest lucru va antrena frânarea creșterii economice viitoare a României; Suprataxarea industriei de telecomunicații duce la creșterea tarifelor către utilizatorii finali. Ca efect secundar, creșterea numărului de abonamente Internet și/sau servicii telecomunicații mobile va încetini; Suprataxarea industriei de telecomunicații afectează mediul concurențial. În prezent, competiția pe piața serviciilor de telecomunicații este foarte intensă. Marjele de profit net ale celor mai mari dintre operatori se situează undeva la o medie de 5%, iar uneori trec și în teritoriul negativ (în anumiți ani companiile înregistrează pierderi). Dacă la acest mediu ultra-competitiv se adaugă o povară de 3% din cifra de afaceri, unii operatori dintre cei alternativi vor închide porțile. Ca efect indirect vom observa o scădere a veniturilor bugetare provenite din taxele și impozitele aferente salariilor celor care vor fi disponibilizați și un nou exod al personalului calificat către alte țări ale Uniunii Europene; Suprataxarea industriei de telecomunicații contravine legislației românești și europene privind telecomunicațiile. Astfel: (a) ANCOM trebuie să perceapă tarife care să îi asigure buna funcționare și nimic mai mult (conform art. 12 a directivei 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice); (b) Directiva 2014/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 impune statelor membre să identifice măsuri pentru reducerea costului instalării rețelelor de comunicații electronice; (c) Prevederile constituționale prevăd justa așezare a sarcinilor fiscale (art. 56) și egalitatea în fața legii (art. 16) – articole încălcate prin suprataxarea discriminatorie a furnizorilor de servicii de comunicații electronice; (d) Prevederile constituționale prevăd prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legislația internă (art. 11 si art 148) – articole încălcate prin adoptarea unui mecanism de stabilire a tarifului de monitorizare, contrar mecanismului european de calcul în funcție de necesitățile bugetare ale autorității de reglementare.
Dacă privim ce se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene, observăm că tariful de monitorizare este mult mai mic sau chiar inexistent. De exemplu, autoritatea de reglementare din Regatul Unit (OFCOM) solicită un tarif de 0.1160% din cifra de afaceri, numai companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane lire sterline (conform website OFCOM pentru 2018 și 2019). În Germania, Bundesnetzagentur nu percepe tarif de supraveghere. Aceste exemple demonstrează încă o dată că noua reglementare din România, cu un nivel stabilit la 3%, este mult exagerată.
O altă serie de efecte negative este generată de art. 85 din Ordonanța 114/2018, întrucât se stabilesc penalități exagerate – de până la 10% din cifra de afaceri – pentru ”furnizorii care încheie contracte de … întreţinere, înlocuire a reţelelor … şi a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora … în lipsa autorizaţiei de construire”. Cu alte cuvinte, un operator care efectuează o lucrare de întreținere (de exemplu o intervenție pentru remedierea unui cablu de comunicații) poate fi amendat cu 10% din cifra de afaceri pentru că nu așteaptă eliberarea unei autorizații de construcții – proces care poate dura și câteva luni. Or, utilizatorii serviciilor sunt profund deranjați și de o întrerupere de câteva ore – și pe bună dreptate.
Având în vedere aceste aspecte, ANISP a solicitat Avocatului Poporului să se sesizeze Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea art. 77 pct. 4 din OUG 114/2018. Simultan, ANISP a trimis o scrisoare către Direcția Generală Rețele de Comunicații, Conținut și Tehnologie (DG CONNECT) a Comisiei Europene prin care se solicită sprijinul Comisiei, invocând argumentele sus menționate.
http://bit.ly/2DqNimN http://bit.ly/2B3Sb5P
0 notes
Text
STUDIU: Peste 40% dintre patroni spun că vor recurge la concedieri în 2019
Potrivit unui sondaj făcut de Confederaţia Naţională a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, 42,90% de respondenți spun că se pregătesc de concedieri, iar dintre aceștia 82,10% au menționat că pot fi disponibilizați între 1 și 5 salariați. Cei mai afectaţi vor fi muncitorii necalificaţi.
60,30% dintre oamenii de afaceri români consideră că după creșterea salariului minim pe economie urmează și creșterea altor salarii decât cele minime la nivelul întreprinderii.
Datele provin din Testul IMM privind măsurile recent adoptate (măsurile de suprataxare a băncilor, a companiilor din energie şi telecomunicaţii, creșterea salariului minim și limitarea activităţilor zilierilor), realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Potrivit aceluiași studiu, 74,30% din respondenți își exprimă dezaprobarea pentru un salariu minim pe economie diferențiat pe diferite criterii, iar 48% din respondenți susțin că majorara salariului minim de la 1 ianuarie 2019 va aduce dificultăţi întreprinderilor.
La întrebarea “Ce efecte vor fi generate de suprataxarea companiilor din energie”, 78,70% din respondenți au răspuns că se vor transfera costurile către clienți (persoane fizice și juridice), 54% au menționat reducerea investițiilor și diminuarea unor activități economice, 48% au evidențiat creșterea încasărilor la bugetul de stat.
Oamenii de afaceri dau, în schimb, soluții pentru creșterea sustenabilă a salariului minim. La întrebarea “Ce masuri considerati ca sunt necesare a fi luate pentru a se putea asigura cresterea salariului minim?”, cei mai mulți respondenți au evidențiat necesitatea scăderii fiscalității (64%), simplificarea birocrației (52%), stimularea investițiilor (48%), impozit zero pentru veniturile din salariul minim (44%).
La întrebarea “Susțineți suprataxarea băncilor”, 61,3% din respondenți au răspuns negativ, doar 38,7% declarând că susțin suprataxarea băncilor.
La întrebarea “Ce efecte vor fi generate de suprataxarea companiilor din telecomunicaţii?”, 75% din respondenți au răspuns că se vor transfera costurile către clienți (persoane fizice și juridice), 50% au evidențiat creșterea încasărilor la bugetul de stat, 47,20% au menționat reducerea investițiilor și diminuarea unor activități economice.
În perioada 10 – 17 ianuarie, Confederaţia Naţională a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a realizat Testul IMM privind măsurile recent adoptate (măsurile de suprataxare a băncilor, a companiilor din energie şi telecomunicaţii, creşterea salariului minim şi limitarea activităţilor zilierilor), sub forma unui sondaj on-line şi la nivelul membrilor CNIPMMR.
http://bit.ly/2F6zyRz http://bit.ly/2AWADZ4
0 notes