#sf paisie de la neamt
Explore tagged Tumblr posts
Text
Sfântul Paisie Velicikovski și nevoia de trăitori ai dumnezeiescului Har. De Monahia Fotini
„Părinte Paisie, înțelepte, acoperă și păzește sfintele și dumnezeieștile lăcașuri care te laudă, căci pe tine te au înaintestătător și de grijă purtător, și ne izbăvește de sfaturile celor vicleni și din toate măiestriile lor, arătând tuturor cum că și după moarte viezi și mântuiești pe toți cei ce te cheamă cu credință”. (Din slujba Vecerniei) Continue reading Untitled
View On WordPress
#duhovnici renumiti#filocalie#monahia Fotini#monahism#povățuitor duhovnicesc#Sf. Paisie de la Neamt#sf. paisie velicikovski#traitori ai dumnezeiescului har#viata duhovniceasca
0 notes
Text
Sfinți nemțeni: Sf. Paisie de la Neamț
Sfinți nemțeni: Sf. Paisie de la Neamț
Pe 15 noiembrie, creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sf. Paisie de la Neamț. Acesta s-a născut pe 21 decembrie 1722, în localitatea Poltava. Îndrumătorii pământeni ai lui Paisie au fost Sf. Vasile de la Poiana Mărului, Sf. Onufrie de la C��rnu, diferiți pustnici cunoscuți doar de Dumnezeu. De la aceștia, Paisie a învățat să își răsfrângă energiile hristice în jur, sfințind, luminând, întorcând…
View On WordPress
0 notes
Text
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ: ÎNVĂȚĂTURI PENTRU ÎNDREPTAREA SUFLETULUI
SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ: ÎNVĂȚĂTURI PENTRU ÎNDREPTAREA SUFLETULUI
DESPRE POCĂINȚĂ ȘI GÂNDUL LA MOARTE „Adu-ti aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimântătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine S-a făcut om şi a suferit pentru mântuirea ta; îngerii Lui se înfioară, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimântă şi toate puterile cereşti îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu…
View On WordPress
#citirea Sf. Părinți#invataturi#invataturi pentru suflet#pocainta#rugaciune#Sf. Paisie de la Neamt#sf. paisie velicikovski#sfaturi duhovnicesti
0 notes
Text
CUVIOSUL PAISIE VELICIKOVSKI – STAREȚUL DESĂVÂRȘIT DE LA NEAMȚ
CUVIOSUL PAISIE VELICIKOVSKI – STAREȚUL DESĂVÂRȘIT DE LA NEAMȚ
Alcătuit de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă
Motto: „Smerenia este temelia tuturor virtuţilor evanghelice. Ea este atât de trebuincioasă pentru mântuire, cum este respiraţia pentru viaţa omului.De aceea, tot cel ce vrea să se mântuiască, trebuie să se socotească din toată inima înaintea lui Dumnezeu, ca cel mai de pe urmă între oameni şi pentru orice păcat să se condamne pe sine, iar nu…
View On WordPress
0 notes
Text
De trăitori ai dumnezeiescului Har duce lipsă lumea astăzi! Soluția Sfântului Paisie Velicikovski, de Monahia Fotini
De trăitori ai dumnezeiescului Har duce lipsă lumea astăzi! Soluția Sfântului Paisie Velicikovski, de Monahia Fotini
„Părinte Paisie, înțelepte, acoperă și păzește sfintele și dumnezeieștile lăcașuri care te laudă, căci pe tine te au înaintestătător și de grijă purtător, și ne izbăvește de sfaturile celor vicleni și din toate măiestriile lor, arătând tuturor cum că și după moarte viezi și mântuiești pe toți cei ce te cheamă cu credință”. (Din slujba Vecerniei) Ce gură cuvântătoare va putea să laude după cuviință…
View On WordPress
0 notes
Text
De trăitori ai dumnezeiescului Har duce lumea lipsă astăzi! Soluția Sfântului Paisie Velicikovski, de Monahia Fotini
„Părinte Paisie, înțelepte, acoperă și păzește sfintele și dumnezeieștile lăcașuri care te laudă, căci pe tine te au înaintestătător și de grijă purtător, și ne izbăvește de sfaturile celor vicleni și din toate măiestriile lor, arătând tuturor cum că și după moarte viezi și mântuiești pe toți cei ce te cheamă cu credință”. (Din slujba Vecerniei) Ce gură cuvântătoare va putea să laude după…
View On WordPress
0 notes