#refugiere | Explore Tumblr posts and blogs

bartholomaus · 1 year ago

Text

Regele-antropolog

Charles III efectuează o vizită „istorică” în România. Președintele Iohannis l-a primit la Cotroceni, în ceea ce pare a fi o deturnare oficială a unei vizite private în Viscri, jud. Brașov. Vizita suveranului este încadrată politic, dar și în narațiunile media, pentru a reflecta un atașament intim între monarhia britanică personificată în Charles III și România ca țară, societate și cultură.

În fapt, Charles III are o slăbiciune pentru Transilvania, nu pentru România. Și, în particular, pentru Viscri, adică pentru o veche localitate săsească. Cu alte cuvinte, afecțiunea Regelui este pentru modelul de civilizația rurală săsească, dezvoltat în periferia estică a Europei. Charles III revine la Viscri dintr-un impuls de refugiere nostalgică. Găsește în satul săsesc ceea ce Revoluția Industrială a distrus iremediabil în Marea Britanie: o natură nealterată de intervenția oamenilor, o dulce „înapoiere”, o civilizație uitată într-un timp „anistoric”.

Monarhul britanic vine la Viscri, de fapt, ca într-o rezervație naturală. Dar și una socio-umană. Este regele-antropolog, un orientalist fascinat de exotismul unui alterități muzeificate. Viscri a fost transformată într-o colonie a nostalgiei din Commonwealth-ul privat al Regelui Charles III.

Deferența omagială prilejuită de vizitele suveranului britanic este vizibilă atât în rândul oamenilor de stat și a mass-media românești, cât și a societății mai largi. Un rege britanic îndrăgostit de România. Un monarh care iubește țara noastră, natura patriei și tradițiile sale strămoșești. Și care se coboară de pe tron pentru a sta de vorbă cu țăranii noștri.

Ceea ce reflectă toată această efervescență venerativă este etosul autocolonizant al românilor. Alături de vocația plecăciunii la români. Regele Mihai I a murit, trăiască Regele Charles III! Cu fiecare vizită de acest fel, România devine o colonie a Regelui Charles III: rezervația naturală (și umană) a Majestății Sale. ----- Dacă vrem ca Regele Charles să vină cât mai des în România, ar trebui să o lăsăm pe Olguța să facă la Viscri niște aranjamente florale în motive naționale, bordate cu pietricele alb-albastre, totemuri, iele și daci, să-i amplaseze o pagodă în fața casei cam demodate pe care omul a cumpărat-o neștiind ce tradiții avem, dar și niște căsuțe imitând turta dulce manufacturate de viitorul Brâncuși din drujbă, și de ce nu, să-i vopsească calcanul cu scene din viața de zi cu zi a familiei regale. Cred că și un lampion supradimensionat n-ar da rău, chiar dacă atrage țânțarii. Nici nu știe Regele Charles ce pierde!

---

Atentie: opinie nepopulara. Cei cu tricolorul la profil sunt rugati sa se opreasca aici

Bun, am ramas intre noi, da? Ok. Pe scurt:

Cand a venit prima oara in Romania, Regele Charles n-a fost atras de tara noastra sau de romani in mod special. A venit aici pentru a salva ceea ce noi ingropam in uitare, in Transilvania:

Mostenirea culturala saxona.

Regele provine dintr-o familie germana. Radacinile lui etnice sunt in lumea saxona, iar stramosii lui de acum 1000 de ani, nu toti printi si printese, se afla printre luptatorii si mesterii care au populat Ardealul in Evul Mediu.

El nu e ruda cu noi. E ruda cu Cavalerii Teutoni, cu sasii, cu comunitatile germane implantate aici de diversi regi ai Apusului, pe granita cu lumea Estului. Granita aia a lui Huntington.

Si cred ca si lui (si-ar trebui si noua) i s-a rupt sufletul cand a vazut prima oara satele sasesti parasite de locuitorii lor, VANDUTI de Romania Germaniei, in anii 80.

Pentru ca un lucru trebuie spus raspicat:

In 900 de ani, sasii au trecut prin multe: invazii mongole, turcesti, epidemii, foc si sabie. Nu le-a venit de hac decat o dictatura oribila, una nationalista, ticaloasa si regretata, vad in ziua de azi.

Dictatura unui roman, Nicolae.

El i-a vandut. Nu, nu i-a fortat nimeni sa plece. Ei insisi doreau enorm sa scape de aici, sa scape de saracia in care ii adusese regimul comunist, de lipsa de libertate si de perspectiva, unica chiar si in istoria lor zbuciumata.

Regele Charles vine la caminele goale ale oamenilor care-au plecat de raul nostru. Nu uitati asta.

Si abia aici avem ceva in comun: si noi am suferit la fel ca ei, doar ca noi nu aveam o alta patrie in care sa ne ducem - si oricum nu primeam pasapoarte.

Dar cand am putut, le-am urmat exemplul: sute de mii, apoi milioane au plecat din tara asta dupa 1990.

De ce?

Nu pot sa scriu sincer aici de ce cred eu ca au plecat si ce e gresit.

Pot doar sa va aduc aminte ca inca mai sunt lucruri de salvat, iar in privinta asta Charles ne da un exemplu.

Si nu vorbim de case.

Pentru ca tara noastra e din nou amenintata de nationalistii pentru care nu exista nimic altceva decat Neamul, vazut insa nu ca simbol al iubirii, ci ca totem al supunerii fata de reprezentantul lui pe pamant, ala cu gura mare si imbracat in tricolor.

Fiecare avem un Viscri de aparat si de reparat.

Se numeste libertatea noastra ---

Patru zile cât a stat Charles pe aici, o dată n-a reuşit TVR să menţioneze că Valea Zalanului se cheamă de fapt Zalanpatak, un vechi sat tipic secuiesc, iar gazda regelui prin regiune e contele Tibor Kalnoky, un descendent aristocrat născut şi crescut în Occident şi care are cam aceleaşi pasiuni conservaţioniste şi de lifestyle oldfashion ca şi Charles; poate de aia au şi făcut click imediat. O bună parte din interesul lui Charles pentru Transilvania e filtrat prin relaţia personală cu Kalnoky, de ani de zile.

Dacă presa noastră ar reuşi să iasă o clipă din zodia burdihanului – orice formă de turism sau “promovare” reducându-se la reportaje despre ce se poate mânca “specific” şi cât costă – am afla mai multe despre activităţile de birdwatching, de exemplu, în care secuii din România au o adevărată specializare. Dincolo, in UK, societăţile de birdwatching sunt printre cele mai mari ONG-uri, având milioane de membri înscrişi. E o formă de civilizaţie, pasul următor pe scara valorilor după ce ai terminat culturalizarea prin hăpăială (sorry, "cultură gastronomică") --

Viscri sau Deustchweisskirch („Biserica Albă Săsească”) – un mic sat din estul Podișului Hârtibaciului, așezat pe valea unui firicel de apă, Valea Gorganului, care curge aproape stins printre colinele transilvane. Unele dintre acestea au denumiri evocatoare pentru un arheolog, Dealul Gorganului sau Dealul Movilei. Un sat discret până nu demult, retras de la drumul ce leagă Rupea de Sighișoara, cu coline domoale, acoperite de pajiști și păduri. Urmând panglica drumului, acum asfaltat, poți vedea de la câțiva kilometri distanță turnurile bisericii fortificate (secolul XIII), una de patrimoniu UNESCO. În centrul complexului fortificat, biserica cu ziduri albe este una dintre rarele biserici romanice de tip sală din Transilvania. Încă de la intrarea în sat mașinile stau parcate bară la bară pe marginea drumului. Puțin mai încolo câțiva voluntari cu pancarte te direcționează (pentru a nu se aglomera drumurile satului) spre o parcare situată pe marginea drumului dinspre cealaltă ieșire, către Bunești. De acolo, pe o potecă pietruită, cu indicatoare din minut în minut, care merge prin spatele grădinilor, mai sunt 5 minute până la ulița principală. Poteca trece din spatele grădinilor prin grădina unei proprietăți, apoi prin șura și curtea acesteia și iese pe poarta gospodăriei în ulița principală, pietruită și ea. Trece apoi printre casele vechi și, după câțiva zeci de metri, cotește pe ulița bisericii la dreapta. Indicatoarele te ghidează mereu. Și aici voluntari străini ne-au verificat biletele la intrare. Înăuntru accesul este permis peste tot. Interesantă este scara spre turnul-clopotniță, foarte îngustă și abruptă, construită în grosimea zidului.

0 notes