#ratiun | Explore Tumblr posts and blogs

nox-scrie · 4 years ago

Text

enchantment

Partea a patra si ultima parte din seria lui Jacks. Am stat o groaza sa editez capitolul asta pentru ca simteam ca trebuie sa ii fac justice, si nu cred ca a iesit la fel de bine pe cat ar fi putut sa iasa, insa asa e si Jacks- intr-o crestere continua.

Word Count: 5666

NISTE TRIGGER WARNING URI EXTREME PENTRU CAPTIOLUL ASTA!!!! O gramada de family abuse, si mental si fizic; nu cititi de la “Esti victima unui farmec, asemanator cu cel de la spectacol. Esti-" pana la "Ce ai patit la fata?" intreba Jacks, si pentru un moment crezu ca o noua iluzie incepe. Chiar nu era gata, si nu stia daca se va abtine din a apasa pe tragaci acum.” SI replica lui Jacks ce incepe cu “ A fost, nu-i asa?” IT S SOME HEAVY ASS SHIT. Daca chestiile astea nu va fac sa va simtiti bine, va rog aveti grija. Pana si mie, ce le-am scris, mi-au dat greata.

In rest, sper ca v-a placut experienta primului meu personaj non-binary criminal (ce nu e inspirat dupa un animal de plus), iar aici sunt primele trei parti:

Partea 1 | Partea 2 | Partea 3 | Partea 4

***

Padurile nu ar trebui sa arate asa. Asa... negre. Asa moarte. Asa fara suflu, fara oxigen. Asa fara scop. Era de parca mergeai intr-un spatiu fara viata, de parca ai fi intrat intr-un tub sintetic si tot aerul iti era scos, incet, din plamani. Era o padure pana la urma, locul ce sustine, prin definitie, viata, locul in care poti sa mergi daca nu mai ai unde sa te duci. Locul in care poti sa respiri, dupa ce ti-ai tinut respiratia pentru mult timp. Faptul ca padurea asta corupta exista macar era o crima din mai multe puncte de vedere.

"Nu imi vine sa cred ca m-a pocnit." a zis Syksy (frumoasa grupului, imbracata in piele, iubitoare de caini si cel mai probabil un caine chiar ea) pentru a paisprezecea oara de cand au urcat in trasura si au pornit la drum.

Vår (tanar, si el frumos, la punga gros, incredibil de gay si cel care a construit caleasca asta printr-un pocnet din degete) isi dadu ochii peste cap pentru a paisprezecea oara. "Las-o in pace, Syk. Nu se simtea okay."

"Ei bine, Vår, nici eu nu ma simt okay in majoritatea timpului, si totusi nu iau la bataie primul om ce se uita in directia mea." continua Syksy, incepand sa isi maseze locul de sub ochiul ei unde o vanataie incepea sa se formeze.

Jacks (persoana care a facut vanataia si care era pe cale sa mai faca una daca Syksy nu termina cu dramatismele) isi dadu ochii peste cap, incordandu-si maxilarul si uitandu-se pe fereastra. Ochii sai intunecati erau lipiti de padurea din ce in ce mai moarta, mai neagra, mai absenta. Spera doar sa nu o gaseasca si pe Ea asa.

"Macar stiti unde trebuie sa mergem?" intreba Jacks, intorcandu-se spre cei doi frati.

Adevarul e ca aproape se simtea bine ca a pocnit-o pe Syksy, facand ca doar putin din sarmul natural ce o urmarea sa se fisureze. Cand Syksy zambea, Jacks simtea doar ca ceva e gresit: buzele ei nu sunt rozalii, ci precum niste piersici, iar daca Syksy isi punea mana oriunde pe corpul lui Jacks, era acelasi sentiment ca atunci cand atingeai un strain din greseala in autobuz.Jacks era o cauza mai pierduta in ghearele indragostirii mai rau decat anticipase.

"Eu stiu." ii aminti Vår, si se uita la randul sau pe fereastra. "Dispozitivul pe care l-am facut pentru Syksy merge la fel de bine si pe Kesä, insa nu a mers niciodata pentru Vinter. E de parca Vinter ar fi undeva, ascunsa de pe fata pamantului. Pastrata in siguranta."

Desi Jacks si-a inchis ochii cand Vår a spus numele ei, asta nu insemna ca nu a simtit durerea precum un pumnal ascult infipt in timpanul sau. Vinter. Fata ce i-a furat inima si orice farama de ratiune ar mai fi avut. Ofta si se lasa pe spate in caleasca, deschizandu-si ochii in ciuda impulsului de a ignora tot ce este in jurul sau pana la inevitabila-i pieire.

"Ne apropiem acum." spuse Syksy, incruntandu-se. Era primul lucru important pe care il zisese, daca nu se luau in considerare remarcile rautacioase aduse cand fratelui ei, cand lui Jacks.

De parca ar fi dat un semnal, trasura incepu sa bazaie, ca si cum ar fi fost bagata in priza. Jacks isi duse imediat mana la brau, unde tinea un pistol incarcat. Nu il folosea niciodata, dar acum se ridica in picioare si era gata sa ii protejeze pe fratii fetei de care s-a indragostit de orice pericol ce avea sa vina.

Nu observa ca podeaua disparea decat atunci cand nu mai statea in picioare, ci cadea jumatate de metru pana pe drumul de tara, cu pietre zgrunturoase si tarana ce ii intra in ochi. Tipa, sau poate ca nu o facu. Stia sigur ca in urmatorul moment cineva ii apuca bratele si cand dechise ochii, Syksy era in fata sa, cu urechile lungi si paroase si ochii de un gri stralucitor, cu nasul alungit... era un lup.

"Jacks. Calmeaza-te. Esti in trasura, esti cu noi. Esti aici, esti aici. Respira cu mine. Inauntru. Afara. Inauntru. Afara. Bine. Esti victima unui farmec, asemanator cu cel de la spectacol. Esti-"

"Esti o dezamagire." a zis o voce din spatele sau, si Jacks se intoarse, frica fiind pictata pe fata sa ca o masca. Iar acolo era el, insangerat si cu rautatea strambandu-i trasaturile, facandu-l sa arate ca un cosmar pe doua picioare.

"Tata?" sopti Jacks, si isi stranse genunchii la piept. "Tata? Nu, lasa ciobul ala jos, tata-"

"Eu si mama ta nu am crescut un copil deviat asa ca tine. Satana a intrat in tine, acum satana trebuie sa iasa. Stai pe loc, demone, daca il ranim atunci o sa iasa..."

Jacks isi ridica mainile facute pumni deasupra capului si tipa, tipa asa de tare incat tipatul deveni urlet si il simtea pana in adancul oaselor, ce i se rupeau incet in zeci de locuri.

"Stai pe loc." ii zicea tatal sau, iar vocea i se auzea chiar langa ureche in timp ce sunetul de oase rupandu-se era un ecou al unui mars funerar. "Femeie, vino si tine-ti progenitura. Nu pot sa fac o taietura buna. Nu pot..."

"JACKS!" tipa cineva peste sunetul de oase si vocea plina de ura a tatalui lui Jacks. "Nu. E. Real. Opreste-te. Opreste-te. Tatal tau nu te-a omorat. Tatal tau nu e real..."

"Taci din gura, poponarule! Nu ai dreptul sa imi vorbesti, sa respiri langa mine. Pleaca de aici pana nu iti bag ciobul asta in cur, si te asigur ca nu o sa iti placa."

"Stop." a soptit Jacks, gatul durandu-i de la tipat. "Stop!" a zis mai tare, cu putere. "STOP!" a strigat acum, si a smuls ciobul din mana tatalui sau, nepasandu-i de durere, dar infigandu-l in gatul lui, cum a mai facut cu ani inainte.

Linistea ce a urmat ii dadu destul curaj lui Jacks incat sa clipeasca de cateva ori, lasand iluzia sa dispara.

Era in caleasca, si Vår statea ingenuncheat in fata sa, aparent tinandu-i incheieturile intr-o stransoare de fier. Jacks isi trase mainile cu un sasait.

"Incerci sa imi rupi mainile?" se rasti Jacks, si Vår se dadu inapoi, lovindu-se de usa calestii. Incepu sa rada atat de tare incat se dadu cu capul de usa.

"Tu incercai sa ma omori cu un pistol infipt in gatul meu acum o secunda." se vaita Vår, aratand spre pistolul aflat langa Jacks si odata cu miscarea observa ca fata ii era ...cumva stearsa, de parca incerca sa focuseze un aparat pe orice punct in afara de chipul lui.

"Ce ai patit la fata?" intreba Jacks, si pentru un moment crezu ca o noua iluzie incepe. Chiar nu era gata, si nu stia daca se va abtine din a apasa pe tragaci acum.

"O masca pentru a bloca influenta lui Kesä. Si Syksy are una.."

"Doar ca nu e o masca, e o forma pe care o iau uneori." se auzi Syksy, cu vocea joasa, si Jacks se intoarse spre ea.

Ura cat de multa surpriza simtise in ultimele zile, iar de data asta, nici macar nu a mai incercat sa isi ascunda surpriza.. Desi o mai vazuse pe Syksy ca aproape un lup inainte, cu urechile lungi, mustati si ochi stralucitori, gheare ascutite si considerabil mai mult par pe mainile si picioarele dezbracate, asta nu insemna ca nu a palit la fata. Jacks reusi totusi sa scape cu un ridicat din sprancene si o inspiratie scurta.

"Esti mai frumoasa decat imi aminteam." ii spuse Jacks dupa o secunda.

"Te-as lovi asa de tare acum, dar sunt o doamna." spuse Syksy ofticata, si urechile imense i se intorceau incet.

"Mai mult un caine." spuse Vår, si isi puse mainile pe fata. "Pe mine m-ai mai batut inainte; nu risc inca o lovitura la chipul meu frumos."

Syksy ii mari in fata, si Jacks se ridica de pe podea si se tranti langa ea. Pentru un moment a vrut sa isi puna capul pe umarul ei, asa ca a facut-o. Poate avea o contuzie. Poate doar simtea nevoia de ceva solid sub corpul sau, de cineva ce putea sa ii distraga atentia de la durerea cicatricilor sale.

"Nu iti lasa balele pe mine." a zis Jacks, si Vår s-a ridicat de pe podea, intorcandu-se cu spatele pentru a nu fi vazut cum radea.

"Nu meriti balele mele." marai Syksy inca o data, dar dupa aia se relaxa si isi trecu o mana prin parul lui Jacks o data, un gest aproape negandit, de parca ar lua un fir de par ratacit de pe haina sa. Poate stia si ea cum e. "Macar suntem siguri ca ne apropiem de Kesä acum. Influenta ei nu mai e asa vizibila acum."

"Ce cuvinte mari, surioara." dadu Vår din cap, insa inainte sa apuce sa mai zica ceva, trasura se opri.

Nimeni nu fu surprins atunci cand Jacks s-a oferit sa fie prima persoana ce coboara din trasura. Pistolul era inca in siguranta la braul sau si avea niste semne de unghii pe podul palmei de la cum si-a strans degetele in pumni, dar in rest era intr-o bucata.

Locul in care caleasca s-a oprit avea chiar mai putini copaci si mai multe spatii negre pe pamant, unde acestia fusesera inainte, iar un fior trecu peste Jacks. Peisajul apocaliptic facea insa vederea la cabana mult mai usoara: scunda, cu un singur nivel si o intrare intr-o pestera langa, casa de pamant din fata lor nu arata deloc ca cuibul unei vrajitoare, mai degraba ca o coliba a unei batranici neajutorate.

"Pare ca e liber." a zis tare Jacks, iar Syksy si Vår au coborat. Vår se uita la pestera de parca a vazut o fantoma, insa cand Jacks ridica din sprancene, acesta se incrunta si dadu din cap, de parca nu s-a intamplat nimic.

"Sa speram ca o sa si ramana asa." spuse Vår, dar tonul sau parea a fi o rugaminte, indoiala maro si gretoasa din gura lui.

Au avansat impreuna spre casa si cu un simplu gest cei doi frati s-au decis ca Syksy, ce a prins o privire bantuita precum fratele ei atunci cand a vazut pestera, ar trebui sa fie cea care bate la usa. Vår ramase in spate alaturi de Jacks, si ridica din umeri.

"Syksy mereu a fost apropiata de Kesä. Aveau multe lucruri in comun, si stiu ca lor le-a fost cel mai greu sa se desparta una de alta. Presupun ca nu a trecut niciodata peste: uite, vezi peretii casei?"

"Ce e cu ei?" intreba Jacks, si incepu sa ii studieze. Iar apoi vazu.

O duzina de caini husky, fermecati sa alerge de-alungul paragului casei ca niste umbre, sub un cer plin de stele aprope invizibile. Lui Jacks aproape i se rupse inima in piept cand isi dadu seama de devotamentul pe care il simtea Kesä pentru sora sa.

Apoi isi aminti cum incercase sa ii induca nebunie prin niste farmece ingrozitoare cu un sfert de ora inainte. Se stramba si se uita in alta parte.

Usa s-a deschis atunci la perete, si de peste prag un cap saten, tuns scurt fu rasari de nicaieri. Persoana din usa o lua in brate pe Syksy de parca nu se mai vazusera de zeci de ani de zile, si poate chiar nu o facusera. Era atata fericire pe fata sa ca Jacks isi fixa ochilor asupra mainilor lui Kesä pentru a se asigura ca nu are un cutit ascuns pe undeva.

"Mi-a fost asa de dor de tine, Syk. Mi se parea ca aud o caleasca, dar nu am vrut sa sper..." atunci Kesä isi ridica privirea din umarul lui Syksy, si se uita spre Jacks si Vår. Fara un sunet, i se napusti lui Vår in brate.

"Frate. Mi-a fost asa de dor de tine, nu stiam nimic din ce faceai si..."

Kesä avu ambitia sa inceapa sa planga si Jacks nu se simtea in stare sa accepte rahatul asta. Syksy veni in stanga sa si ii puse o mana pe umar, poate obervand aura sa aprinzandu-se precum un robinet la presiune mare. De data asta insa, atingerea ei nu mai era binevenita.

"Tu esti Kesä?" hotari Jacks sa o ia usor, dar Syksy ii dadu oricum drumul la umar, expresia sa intunecandu-se.

"Da." se intoarse Kesä spre Jacks. Purta o rochie floarala pana la podea si pantofi inalti fara toc, iar un pulover moale ii inconjura umerii largi. "Si tu...?"

"Jacks. Am venit sa aflam de ce ai capturat-o pe Vinter, si sa o luam inapoi daca tot suntem aici."

"Jacks!" se rasti Vår, o mana inca pe dupa umerii lui Kesä, dar apoi isi dadu ochii peste cap. "La naiba, Kesä, are dreptate. Ce s-a intamplat cu tine? De ce ai rapi-o pe soara noastra mai mica?"

Kesä se dadu inapoi, o expresie intunecata trecandu-i peste fata.

"Cred ca ar trebui sa intram inauntru pentru o felie de placinta."

"In niciun caz." spuse Syksy in acelasi timp in care Jacks a zis "Cu siguranta."

Cand si Vår si Syksy s-au intors cu gurile deschise spre Jacks, a ridicat din umeri. "Daca Vinter e acolo o sa ne fie mai usor sa fim deja in casa."

"Poate nu vrei sa zici asta cu Kesä de fata, totusi?" se rasti Vår.

"Mai bine sa stie ce vine de dinainte." ameninta Jacks, si o privi pe Kesä inghitind in sec cu mai mult decat putina satisfactie.

Intrara pe rand in casa, intai Kesä, apoi Vår si urma Jacks, doar ca Syksy ii trase mana.

"Ea are iluziile; iti intra in minte si ia lucruri sau persoane in evenimente specifice, fara sa le dea un context. Iti ia cele mai mari frici, cele mai profunde dorinte, si iti arata exact cum ar putea sa iti vina de hac. Stii cum te pot afecta pe tine, fiind un om. Esti sigura ca-"

"Eu am un pistol. Sa vad cum poate sa ma mai faca sa vad parinti morti cu un glont in cap."

Cu o incuviintare, Syksy intra in casa, facandu-si loc pe langa Jacks. Jacks isi dadu ochii peste cap si o urma, insa doar pasind peste prag simtea ca a facut o mare, mare greseala.

Daca locuinta lui Vinter era ceea pe care Jacks o putea numi acasa doar dintr-o privire, casa lui Kesä era ceea ce putea numi un palat: distant si cu mult mai mult spatiu decat ii era necesar unei singure persoane . Peretii erau reci si din piatra gri, la fel ca podelele, doar ca ele aveau covoare persane peste tot. Canapele de toate culorile erau puse in cercuri in jurul unor mese joase, de lemn rosu. Mai multe semineuri erau lipite pe acelasi zid, iar rafturi lungi de carti cu coperti colorate, legate in piele, pareau sa fie fermecate pentru a-ti sar in ochi.

Surprinzator, acestea pareau singurele lucuri magice din camera asta. O scara de sticla in spirala era postata in partea opusa a incaperii, iar un perete imens cu tablouri avea o usa in mijloc. De sub ea iesea un fum ce mirosea a friptura. Stomacul lui Jacks ii trada foamea, dar tusi atunci cand Kesä se intoarse pentru a se uita in ochii sai.

"Am inteles ca o cautati pe Vinter?" intreba Kesä si arata cu o mana spre jumatate de duzina de canapele inainte sa se aseze chiar ea pe una. Vår se aseza langa ea, iar Syksy si Jacks in fata lor. "A patit ceva?"

"A disparut. Jacks a fost ultima persoana ce a vazut-o, cum a fost rapita de trei figuri cu glugi. Din descrierea ei erau glugi negre cu sigilii violet, ca cele ale discipolilor tai."

Era prima data cand Jacks auzise ca asa erau colorate hainele discipolilor lui Kesä, dar probabil Vår nu a vrut sa creada cu adevarat ca Kesä putea sa fi avut o parte in rapirea surorii lor. Totusi, chiar si la reprezentatia din seara precedenta, ceilalti doi frati si-au dat seama ca farmecele Kesei erau implicate in poveste... de ce ar fi incercat sa ascunda asta acum?

"Oh, asta e rau. Asta e foarte, foarte rau. Nu pot sa port discutia asta pe stomacul gol; ce ar fi sa mancam ceva inainte?" spuse Kesä, vocea sa ptigaindu-se la ultimele cuvinte.

Ca la un semnal, un sunet distant, ranit, fu auzit. Un strigat obosit, al unei voci obosite de la tipat. Jacks a fost prima persoana care a sarit in picioare, si Vår a urmat imediat. Cu pistolul scos si amenintand in directia lui Kesä, Jacks vorbi.

"Am inteles care e treaba aici. Sunteti patru frati. Sunteti patru stereotipuri. Vår, bogatasul care gandeste rece doar pentru el are de fapt o inima de aur. Syksy, fata efervescenta ce nu isi gaseste locul, dar care e de fapt inteligenta si sincera. Vinter, fiinta fragila si frumoasa, insa care are de fapt un curaj de fier. Si asta te mai lasa pe tine, Kesä. Nu te preface ca esti inimoasa, pentru ca nu ai fost tu cea care a lasat totul balta sa isi caute sora cand a aflat ca a disparut. Nici cea inteligenta, pentru ca te porti de parca nu stim ca tu esti cea care a rapit-o pe Vinter, si o tii captiva pe undeva pe aici, cand tot tu esti cea care ne-a avertizat sa o gasim, sau va fi de rau.”

Nici macar nu respira inainte sa continue, spunand tot ce avea de spus acum cat avea atentia si guruile cascate ale tuturor. “Si niciodata, niciodata, sa nu te gandesti ca arati la fel de bine sau ca ai aceeasi puritate ca Vinter, caci nici daca te-ai naste din nou cu o fata mai draguta si ai lua totul de la inceput nu ai ajunge nici la degetul ei mic. Deci inceteaza cu trucurile. Fa-ti iluziile. Lasa-ne sa o luam pe Vinter, sa te omoram sau sa te capturam pana devii o persoana mai buna, daca esti in stare de asta, si sa mergem naibii acasa."

Tacerea ce se lasa dupa aceea peste cei patru fu asa de profunda, incat Jacks stia ca daca cineva ar fi scapat un ac, ar fi cauzat un cutremur. O voce mica resui sa duca la pierderea concentrarii lui Jacks: se intoarse mai brusc ca atunci cand il vazuse pe tatal sau.

Mama lui Jacks putea fi vazuta prin usa dintre tablouri, acum deschisa, dand spre o camara goala.. in afara de ea. Era legata fedeles de maini si picioare si sangera, cu buzele crapate. Se vedea ca a tipat mult timp si a incercat sa iasa din funiile ce o tineau, caci era transpirata si vizibil obosita.

"Ai venit sa ma iei." a zis mama sa, clipind. "Ti-a luat ceva."

"Nu esti aici de fapt." a zis Jacks simplu, si a indreptat pistolul spre ea. "Esti pe Pamant. Esti in siguranta."

"Serios? Ce-ar fi sa il intrebi pe Vår atunci, cate portaluri spre Pamant exista?" intreba mama sa, lasandu-si capul pe spate, cu oboseala.

"Vår." vorbi Jacks. "Mai exista vreun portal spre Pamant in afara de cel pe care il porti cu tine mereu?"

"Poftim? Jacks, nu, e totul doar o iluzie, sa nu ai incredere in ce vorbeste.." se auzi Vår panicat din spatele sau.

"Asta i-ai zis? Vår, nu, de ce ai mintit-o?" se auzi Syksy, si Jacks isi stranse mana pe psitol pentru a nu se intoarce. "Trebuia sa ii zici adevarul.."

"Dar nu e nevoie de fapt. Oricum nu are cum sa il gaseasca. A fost ingropat in timpul avanlansei. Pestera in care era..." o pauza. Apoi "Rahat, aici e locul, nu-i asa Kesä?"

"Dezleaga-ma, copila. Dezleaga-ma acum, cat nu sunt atenti."

"Nu. Tu nu esti mama mea." a dat Jacks din cap, desi isi simtea inima tot mai mica.

"Ba sunt! Sunt, sunt!! Ai de gand sa ma parasesti din nou?"

"Nu te-am parasit niciodata, mama." se incrunta Jacks, si incepu sa avanseze spre mama sa. "Tu m-ai izgonit, m-ai dat afara din casa."

"A fost o greseala." a zis mama sa in timp ce Jacks se aseza in genunchi in fata ei.

Syksy tipa, insa Jacks nu avu curajul sa se uite la ea. Ochii ii erau prinsi in cei ai ochii mamei sale. Frumoasa, si micuta, ca in ultima zi in care a vazut-o. Aceleasi linii pe fata ei, de la incruntaturi si strambaturi, acum insa invinetite de la plans si insangerate de la tipat. Aceleasi batai ale inimii, pe care Jacks le auzea atunci cand incerca sa se calmeze dupa ce politia a venit, si Jacks a plecat pentru totdeauna din acea casa blestemata.

"A fost, nu-i asa? Ca atunci cand mi-ai zis ca daca ma vei mai vedea, ma vei omori cu mainile mele? Ca atunci cand mi-ai zis ca daca voi indrazni vreodata sa iti vorbesc, ma vei sugruma pana nu voi putea sa scot un alt cuvant vreodata? Sau de te voi atinge, imi vei taia degetele unul cate unul si mi le vei coase invers, ca sa nu ma mai pot apropia de tine vreodata?"

Mama sa a inchis ochii. "Am comis o greseala. Imi pare rau..."

"A fost o greseala. A fost ultima ta greseala, de fapt. Caci apoi ai murit, un atac de cord, inainte ca politia sa ajunga. Iti auzeam inima atunci, mama. Cum tipai la mine in timp ce iti apasai palma de inima, cum mureai.. Si asa vei face din nou." Jacks ii apasa pistolul de piept, si apoi apasa pe tragaci. Glontul zbura printr-un zid de fum, si apoi intra in perete. Prin perete, de fapt.

Jacks sari in picioare si incepu sa fuga spre peretele penetrat de glont. Aparent camera chiar arata asa, goala, intunecata, si incepu sa smulga din perete cu ferocitate. O putea auzi pe Vinter, cum plangea, cum incerca sa dea din picioare. A rupt o bucata imensa de lemn, destul de mare cat sa intre in camera fara lumina prin ea, si isi tinu respiratia inainte sa sara diatanta mica pana la fata legata, insangerata, extenuata.. si incredibil de frumoasa.

Era lipita de un zid, trantita pe o parte. Mainile ii erau legate sub picioare, si o carpa ii era strans legata de gura. Avea un fel de punga transparenta pe cap, ce stralucea vag in intuneric si respira greu si avea ochii mari si minunati, deschisi precum o caprioara prinsa de faruri.

"Nu stiu daca esti o iluzie sau nu." spuse Jacks, punandu-se pe jos pentru a observa nodurile. Avea mainile legate intre ele, dar si sub picioare. Din fericire, stia exact ce trebuia sa faca. "O sa iti dezleg picioarele, apoi mainile de sub picioare. Daca imi dai un picior, te impusc. Daca fugi, te impusc. Daca vrei sa nu te impusc, faci ce zic.”

Jacks se puse pe treaba. Ii desfacu picioarele, iar Vinter le intinse, mormaind cu ochii inchisi. Trebuiau sa fie amortite ca naiba. Apoi, ii desfacu mainile, si le intinse in fata, legate intre ele cum erau. Se ridica, o mana sub umerii ei, si o ridica in picioare. Picioarele ii erau slabe, si pana acum nu incercase sa isi foloseasca puterea telepatica, asa ca Jacks ii desfacu cu o singura mana nodul de la ceafa. Nu ar fi reusit daca nu a mai facut chiar Jacks noduri de genul in anul de cand era aici.

"Daca tipi..."

"Ma impusti, stiu." spuse Vinter, si isi dadu ochii peste cap. Jacks isi simti corpul oprind sa functioneze, si se obliga sa il porneasca muschi cu muschi pentru a o ajuta sa iasa prin gaura din zid. Doamne, ii fusese dor de ea si de vocea ei precum cantecul unei cutiute muzicale.

"Stiam ca o sa ma gasesti." a soptit Vinter in timp ce Jacks ii tinea un picior, punandu-l prin gaura. "Pari genul ala de persoana."

Cu un mormait, Jacks incerca sa ascunda cat de multa flatare simtea in urma complimentului. Pana la urma, inca se putea sa fie o iluzie. "De ce nu iti folosesti puterile? De ce nu ne-ai zis ca esti aici cand am intrat in casa?"

Vinter era acum pe partea cealalta a gaurii, si Jacks intra dupa ea cu gratie. Isi aminti brusc de tipatul lui Syksy, si aproape nu o auzi pe Vinter atunci cand vorbi.

"Chestia pe care o am pe cap. Nu ma lasa sa imi folosesc puterea, este fermecata acolo. Doar cineva ce nu are puteri ar putea sa il scoata... doar ca exact asta ar zice si o iluzie inainte sa te atace, nu-i asa?"

Inainte ca Jacks sa spuna ca da, ar crede asta si ca poate ca nu ar fi asa de rau, Vår, carand o Syksy insangerata, intra in camara.

"Vinter!" tipa el, si Syksy se intoarse incet cu capul spre Jacks si Vinter. Un zambet insangerat ii desena buzele subtiri.

"Poti sa o vezi, drept Vinter?" ceru sa stie Jacks, cu o mana deja pe legaturile de la mainile ei.

"Drept cine altcineva sa o vad?" intreba Vår, si o lasa pe Syksy jos, langa Vinter. "Ah, crezi ca e o iluzie? Nu, nu mai e cazul. Kesä... ei bine, vino sa vezi."

Dupa ce Vår ii dezlega mainile lui Vinter, ii arata drumul pana unde era Kesä, pe podea, cu o punga nu foarte diferita de cea pe care o purta Vinter pe cap.

"Deci e o chestie de vrajitori, sa va opriti unul pe altul cu caciulitele astea?" intreba Jacks, iar Vår zambi.

"Doar pentru cei mai puternici." ii facu el cu ochiul, si atunci intra Vinter in camera, fara punga ce poate arata ca un fes pe cap.

"De ce ai facut asta, Kesä?" ingenunche ea in fata lui Kesä, luandu-i mainile in ale ei.

Kesä o privi, si nimic din sensibilitatea de dinainte nu mai era in privirea ei.

"Vinter, cea sensibila. Vinter cea frumoasa. Vinter, Vinter, Vinter. Toti te iubesc. Toti te admira. Toti vor sa fie ca tine. Tu, cea care nu fuge. Careia nu ii e frica,... I-ar distruge pana si pe cei mai buni dintre noi."

"Si au facut-o." a soptit cu regret Vinter, punandu-i o mana pe obraz o secunda, inainte ca Kesä sa poata sa se departeze. "Stii, dintre toti, pe tine te apreciam cel mai mult. Kesä, cea ambitioasa. Kesä, cea cu un scop. Kesä, cea curajoasa, ce ajuta oamenii de pretutindeni, invatandu-i. Dar acea Kesä e moarta acum, a murit cand ti-ai trimis discipolii dupa mine. A murit cand nu ai vorbit, ci doar ai tacut si te-ai ascuns." Vinter isi inchise ochii atunci, si ii puse o mana pe cap. "Trebuie sa ne dam seama ce sa facem cu tine. Pana atunci... Ingheata."

Kesä se opri din a-si trage din catuse, si ramase cu ochii privind in gol. Jacks simti un fior cand isi dadu seama ca asa aratase cand fusese victima aceleiasi vraji, cu ceea ce pareau ani, dar erau de fapt trei zile, in urma.

Syksy iesi din bucatarie cu ceea ce pareau a fi rosii la conserva si o sticla de vin de tara in cealalta. Se uita la cum o priveau ceilalti si dadu cu nonsalanta din umeri.

"Am fost lovita cu o carte numita "Omoara-i cu blandete". Cred ca merit asta." spuse ea si bau din vin, apoi din conserva. Jacks se incrunta cu dezgust, iar Vinter rase de fata sa.

"Ah!" a facut Vinter, parca amintindu-si ceva. "Eu sunt Vinter." i-a intins ea mana lui Jacks, si Jacks a strans-o cu putere, pentru ca nu isi permisese pana atunci sa se gandeasca cum ar fi cand o sa o gaseasca pe Vinter, ci doar cum sa o gaseasca, iar inceputul unui nou sfarsit ii intuneca judecata si forta cu care trebuia sa ii stranga mana unei domnisoare de care s-a indragostit fara sa ii stie numele.

"Jacks." zambi la ea, iar Vinter zambi inapoi.

"Jacks, draga, trebuie sa iti arat ceva." spuse Vår si pocni din degete in fata sa. "Poti sa te holbezi la sora mea ca la un ciolan de porc si mai tarziu." se stramba el la Vinter, care ii facu un semn obscen in raspuns.

Jacks se ridica, gandindu-se ca poate nu era asa de inocenta pana la urma, si ca poate ii placea mai mult ca nu stia cand acest inceput avea sa se sfarseasca. Il urma pe Vår afara din casa, si nu mai avu energia sa simta ceva atunci cand Vår se opri la intrarea in pestera.

"Avea dreptatea, deci? Chiar e un portal deschis permanent?"

Vår aproba din cap, si se uita la Jacks in timp ce avansa prin pestera, si ofta usor. Parea infrant, parea infricosat. Dar mai mult decat toate astea, parea usurat, asa cum se simtea si Jacks de cand si-a dat seama ca Vinter nu e un farmec.

"L-am deschis cand ne-am dus fiecare pe drumul sau. L-am pus intr-o pestera, pentru ca fiecare dintre noi sa poata sa ajunga la el, si se preseupune ca puteai sa il folosesti doar pentru a calatori intre locuri din acest univers. Syksy a avut niste aventuri pe Pamant; de fapt, ea a mers acolo inaintea mea, si ea a fost cea care mi-a zis de acel loc. Kesä a fermecat portalul pentru a fi deschis exclusiv pentru Pamant, ceea ce contravinea cu planurile mele, ca toti sa il folosim pentru a ne vedea unii pe altii. Asa ca am venit la pestera, si am daramat-o. Am construit o bariera impenetrabila. Nu stiu cum-"

"Te cred." spuse Jacks, si culmea era ca nu simtea ca se mintea. "Kesa e ingrozitoare. Poate ar trebui sa o omoram."

"Nu." spuse simplu Vår, si cand Jacks se uita la el, urmand sa ii insiruie motivele pentru care cea mai mare sora a lui era o fiinta ingrozitoare, se opri brusc. Ochii ii erau negri cu ura. "O sa traiasca. O sa traiasca si o sa vada cat de fericiti suntem, si cat de fericita ar fi putut sa fie si ea daca ar fi vorbit cu noi in loc sa faca ceea ce a facut. O sa traiasca, pentru ca noi sa o omoram incet."

"Esti intunecat, nu-i asa?" intreba Jacks, dupa un moment de pauza. Vår se intoarse spre Jacks si ii zambi, dar Jacks putea acum sa vada maleficul ascuns de dintii lui drepti. Chiar nu ar trebui sa creada ca il cunoaste pe oricare membru din familia asta.

"Tu ai fost cea care a zis ca sunt rational, dar rece. cand am un scop." ridica Vår din umeri, si Jacks il lovi in umar, nu fara bunatate.

"Am exagerat pentru efectul dramatic."

"Jacks, esti o fiinta imposibila. Ascunzi cruzimea in spatele unui umor usturator si traumele in fata unui comportament distant, aproape profesional. As vrea sa te cunosc, dar cred ca e imposibil."

"De ce?"

"Pentru ca nici tu nu stii cine esti.Oricum, am ajuns la poarta."

Si chiar au ajuns. Era ca cea deschisa in bar, o usa intr-un perete, dar in loc sa dea spre blocul lui Jacks, arata doar negru, un fum gros, aproape solid. Jacks inainta si isi puse incet mana pe suprafata neagra, si imaginea proiecta apartamentul sau: spatiul mic, cu o canapea extensibila alba, biroul de lucru pe care avea un laptop si o agenda neagra, identica cu cea pe care o cara tot timpul dupa sine, ca cea cu care venise in aceasta lume.

"Presupun ca deja m-au dat disparuta si au renuntat la cautari de cand am plecat." spuse Jacks, fara sa lase emotia sa i se strecoare in glas.

"Asta poate fi rezolvat cu cateva farmece, si stii foarte bine."

"Da, presupun ca stiu." spuse Jacks, si chiar stia. Stia ca daca era acum o persoana disparuta probabil ca toate posesiunile s-au dus la matusa sa.

Ea a avut grija de Jacks de la saisprezece ani, de cand s-a aparat de furia tatalui sau omorandu-l, de cand mama sa a facut un atac de cord, de atunci pana la douazeci si unu, dupa ce a terminat Facultatea de Informatica si si-a luat chiar apartamentul pe care il vedea prin usa deschisa.

Stia ca probabil apartamentul fusese deja inchiriat sau vandut altcuiva, in cazul in care matusa sa nu il pastrase pentru intoarcerea lui Jacks, ceea ce mai mult ca sigur nu a facut. Matusa sa avea multa nevoie de bani, Jacks deja impartind jumatate din salariul sau imens cu ea. Daca s-ar fi inrors, nu doar ca arr fi trebuit sa ii dea pe oamenii care probaibil s-au mutat acolo afara, prin magie, dar sa ii si alterneze amintirile singurei sale rude de sange pe care o iubeste.

Stia insa ca nu asta era ceea ce facea situatia asa deranjanta.

"Crezi ca Vinter ar veni cu mine?"

Vår a ridicat dintr-un umar. "Presupun ca e o singura modalitate sa aflam."

Criminalul-informatician facu un pas in spate, si isi lasa mana jos. Portalul redeveni negru. "Presupun ca da."

Au iesit impreuna din pestera, si Vinter ii astepta la intrarea in pestera. Il imbratisa pe fratele ei, iar apoi se aseza langa Jacks. Jacks isi dori sa ii ia mana, apoi isi dori sa nu mai simta dragostea asa puternic.

"Nu am vrut sa intru dupa voi. Inainte sa veniti, acolo m-a tinut. In intuneric. Singura. La limita dintre trezire si somn, la limita nebuniei."

"Cum ai supravietuit?" glumi Vår, dar niciunul dintre ei nu credea de fapt ca glumeste.

"Am avut o lumina care sa ma tina pe linia de plutire." rapsuse Vinter, si ii lua mana lui Jacks, sarutandu-i incheieturile degetelor. "Si nu am de gand sa mai traiesc in intuneric de acum incolo." continua Vinter, de data asta in mintea lui Jacks. Inima i s-a strans, si gandul ca “poate nu era asa rau sa simti” ii trecu fulgerator prin creier.

In acea noapte, Jacks a murit. Din cenusa sa a inviat o persoana ce putea sa iubeasca, o persoana iubita de parca era un obiect pretios, fragil. Din cenusa sa, a rasarit fericirea solida, sub un cer cu stele si o luna coplesitor de magnifica.

Nu, ii gandi lui Vinter, nici Jacks nu avea sa lase lumina sa se ii scape printre degete.

3 notes · View notes