#plecarea de pe loc

[diagnozabam]

Cum să pleci de pe loc cu mașina: Ghid complet pentru începători

Te pregătești pentru examenul practic auto sau vrei să-ți îmbunătățești tehnica plecării de pe loc? Nu ești singurul care întâmpină dificultăți cu această manevră aparent simplă. Plecarea de pe loc poate fi un obstacol pentru mulți șoferi începători, dar cu practică și răbdare, vei stăpâni acest proces fără probleme. Pașii esențiali pentru o plecare de pe loc corectă 1. Pregătirea înainte de…

[balkanwoman-blog]

Pe lângă toate peisajele vizitate cel mai frumos lucru pe care nu pot să-l postez pentru că vreau să rămână doar pentru mine, sunt oamenii pe care i-am întâlnit

Deși scopul nostru este de a călători și a vedea peisaje cât mai frumoase ,adevărata impresie a unui loc sunt oamenii,ei sunt adevăratele amintiri pe care le poți cu tine peste tot in lume chiar dacă nu mai ești acolo , datorită lor vizita noastră ia o amploare și o întorsătură neașteptată,și simți o recunoștință imensă că ai fost in acel loc și în acel moment pentru ai descoperi și ai purta cu tine in inima mereu chiar și după plecarea ta,ei dau sens călătoriei tale lăsând o amprentă eternă

[istorieid]

,,RAPORTURI ALE DACO-ROMANILOR DIN NORDUL DUNARII CU IMPERIUL ROMAN INTRE ANII 275-375 E.N. (CU SPECIALA PRIVIRE ASUPRA NORD-VESTULUI ROMANIEI) ‘’ Acta Musei Porolissensis, XII, Anuarul Muzeuului Județean de Istorie și Artă din Zalău

Cercetările arheologice din ultimele decenii au scos în evidenţă faptul că în a doua jumătate a secolului al III-lea în zona carpato-dunăreană existau două nuclee puternic romanizate: unul la Dunăre, fiind legat de provinciile Moesia Superior ��i Inferior (din care făcea parte şi Dobrogea) şi altul pe teritoriul provinciei romane Dacia (din care au făcut parte Oltenia, Banatul, Transilvania) şi vestul Munteniei. In timpul existenţei provinciei Dacia influenţa romană s-a manifestat din plin asupra teritoriilor vecine, mai puternic asupra geto-dacilor din Muntenia; a dacilor liberi din nord-vestul ţării şi mai slab asupra carpilor din Moldova. Nu ne vom opri aici asupra cauzelor care au dus la abandonar-ea provinciei Dacia, eveniment istoric care a preocupat pe mulţi specialişti (dind naştere, după oum se ştie, la aprinse discuţii în contradictoriu), ci vrem doar să subliniem opinia conf ocm căreia retragerea aureliană a fost făcută din motive strategice, opinie pc care cercetă·rile ulterioare au confirmat-o întru totul.

Retragerea organizată, care a avut loc în anul 275, este dovedită şi de faptul că rom'anii au menţinut castrele de la nord de Dunăre aproape un secol de la pă răsirea provinciei, unele chiar mai mult. După cum se ştie în secolul al patrulea funcţionează castrele de la Pojejena, Gornea, Dierna, Drobeta, Puţinei, Hinova şi se menţin oraşele Sucidava şi Romula în sudul provinciei'. ln Dacia superio'ară, deşi sub o formă mai modestă, continuă viaţa în toate oraşele fostei provincii (Tibiscum, Apulum, Napoca, Ampelum, Potaissa, Porolissumf'. Acestea, deşi prin plecarea autorităţilor romane şi-au pierdut funcţia polii ică şi administrativă, au continuat să fie centre meşteşugăreşti mai modeste şi C'entre economice, respectiv un fel de tîrguri.

Cercetările arheologice, mai ales din ultimii ani au reuşit să identifice aşe zări săteşti care au 11,iat fiinţă in epoc·a romană şi care au continuat să persiste în epoca postromană în secolul al IV-lea, unele chiar mai tarziu• Urme de locuire din secolul al IV-iea s-au descoperit şi pe locul unor villae rustice (Iernut, Răhău, Palatca ş.a.)B. Faptul că fostul teritoriu al Daciei Romane nu a fost izolat de imperiu o dovedeşte şi continuarea după anul 275 a circulaţiei monetare (chiar dacă aceasta era uneori mai puţin intensă), populaţia locală căutînd să se ad'apteze noilor conditii. Ţinîncl seama de faptul că provincia romană Dacia nu a căzut sub loviturile goţilor sau a altor populaţii barbare, aşa cum s-a crezut, şi de faptul că pe teritoriul acestei provincii continui' după anul 275 să se dezvolte cultura materială şi spirituală daco-romană, menţinindu-sl' legăturile cu imperiul ne-a condus la concluzia că retragerea autorităţilor romane din Dacia nu a reprezentat de fapt o capitulare, un anumit control asupra acestei provincii, cand în perioadele de ascensiune ale imperiului era mai intens iar în perioadele de decadenţă sl��bea, dar nu înceta cu totul. [...]

[artaincomunitate]

TIMIȘOARA

explorare urbană și fotografie cu Smaranda Sabina Moldovan

Cum arată orașul prin ochii tăi?

Te invităm la o explorare urbană în comunitate. Vom descoperi detaliile orașului cărora, în graba noastră de zi cu zi, uităm să le dăm atenție. Vom capta aceste detalii în imagini artistice prin fotografie.

Elementele publicului sau comunului provin din spațiul public, reflectat în zilele noastre ca o zonă socială reprezentată în special de necesitățile legate de desfășurare a cotidianului. Aceste spații sunt străzile, marile magazine, piața, locul de muncă, locuri vizitate în timpul călătoriilor. Inițial, centrele comerciale au fost considerate spații semipublice, dar odată cu dezvoltarea economică ele au devenit un corespondent al agorei, al pieței. Spațiul public al orașului a rămas un loc al desfășurării interacțiunilor din ambientul socialului, al economicului și al politicului, cu deosebirea că în zilele noastre este mult mai dezordonat și haotic decât în Antichitate. Spațiul  contemporan de cele mai multe ori este fragmentat și reprezentat de o suită de spații independente ce se succed.

Obiectele acestui spațiu sunt fragmente ale unei povestiri care se continuă și se dezvoltă chiar în acest moment, fiind în același timp însăși povestea.

Workshopul este adresat persoanelor de toate vârstele și constă într-un exercițiu de observație a ceea ce ne înconjoară. Ne vom plimba prin Timișoara încercând să identificăm și să fotografiem obiecte ale  spațiului public, ale orașului, stratificarea orașului. 

Plecarea se face de la Galeria Park, str. G. Enescu nr. 1 în data de 28 ianuarie de la ora 11

Pentru participare vă rugăm să vă înscrieți la linkul: https://forms.gle/9MMidMVVA2mUWgaU9

Durată: 1-2 ore în funcție de vreme și temperatura.

Materiale: Te rugăm să aduci cu tine un aparat foto sau un smartphone cu cameră foto.

Rezultat: link trimis adreselor de mail înregistrate pentru a încărca cele mai bune 10 fotografii.

În urma selecției vom promova fotografiile online pe paginile proiectului Arta în comunitate.

Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului Arta în comunitate, organizat de Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Timișoara în parteneriat cu studioul artouching.

Proiectul este finanțat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Timişoara.

Fondul pentru un viitor mai bun în comunități este un program coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România - FFCR, finanțat de Lidl Romania și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Timişoara.

Parteneri: DIGITAL:CANVAS, Cultartes, Ornella Studio Design, Facultatea de Arte si Design Timisoara.

[scrierileuneifetetimide]

“—Pardon, rosti apăsat Annie în timp ce îndepărta o scamă de pe pantalonii scumpi de bumbac.

Era în martie, cea mai dezolantă lună din an, când totul era tăcut, dar conturat de glasul suav al păsărilor care săgetau zarea limpede. Vremea bună se instală în orașul mic și umbrit de copacii stingheri și triști care păreau să se fi înălțat peste noapte cu zece centimetri mai mult decât au fost săptămâna trecută. În curând, parcul local din centrul orașului avea să înflorească, iar preț de câteva săptămâni aici avea să fie cel mai frumos loc de pe Pământ. Copiii din oraș simțeau și ei venirea soarelui, la fel ca și plantele și animalele. Începuse deja să viseze la înghețată și vată de zahăr pe băț și la blugii tăiați de anul trecut. În fața prăvăliilor înșirate de-a lungul bulevardului erau așezate ghivece cu mușcate, pe lângă fructele abătute de soare și trandafirii parțial ofiliți.

— Ai precizat că e viața ta și că toate alegerile tale nu sunt influențate de ceilalți, rosti bătrâna pe un ton blând și greoi.

— Așa este, murmură fata mai mult pentru sine.

— Atunci de ce faci astăzi ceva ce-ți displace? De ce investești timp și sentimente în lucruri, în oameni care te trag la pământ? adăugă confientă având grijă să sublinieze cuvintele principale. De ce menționezi că viața ta stă în mâinile tale, când fiecare decizie pe care o iei este condiționată de cei din jur?

— De ce? repetă Annie, regăsindu-și în sfârșit vocea. Poate pentru că nu doresc să rănesc sentimentele oamenilor, să-i dezamăgesc și să-i las simțindu-se inferiori.

— Fata mea, fiecare am primit o viață de la Cel de Sus și e nevoie să devenim stăpâni pe ea cât timp o avem. Dacă lași pe cineva să ți-o controleze, atunci nu poți spune că e viața ta. Nu poți trăi fără să dezamăgești, fără să rănești sau fără să spui deseori un "nu". Cum nu poți trăi nici fără iubire, familie și lucruri materiale. Important este să nu te pierzi pe tine în alergarea acestor lucruri. Viața ta trebuie să fie îmbrăcată în decizii personale, iar dacă acele decizii nu satisfac confortul apropiaților, fie vor accepta spre fericirea ta, fie vor alege să te părăsească. Oamenii vin și pleacă. Contează cine rămâne! Tu alege doar să nu te pierzi pe tine în bunăstarea lor! oftă cu lacrimi în ochi în timp ce se apleacă spre fată să-i mângâie obrazul cu tandrețe.

Oamenii dispar uneori, iar dacă îi iubești prea mult, cu prea multă pasiune, plecarea lor te lasă cu sufletul pustiit, gândi în final Annie, la ieșirea bătrânei din parc.”

http://scrierileuneifetetimide/tumblr.com

[saadwriter]

3 luni

În care am asteptat cu sufletul la gura o minune ,la fel ca si atunci când erai in spital iar doctorii spuneau sa ne asteptam oricând la orice

Am asteptat sa treaca coșmarul asta ,am asteptat sa revii ...Am asteptat acel apel din ora in ora in care imi spuneai cu muuulta călduraaaaa.. sa am grija de parca m.ai putea pierde in orice secundă...

Am asteptat acele conversații lungi in care radeam pana la lacrimi.... amândouă

Am asteptat acea îmbrățișare straaaansa, pliiiina de iubire din partea ta ...acel sărut pe frunte...

Tarziu ,mult prea târziu am înțeles cat de enormaa a fost dragostea pe care mi-ai purtat o

Si cand imi spuneai ca dragostea mamei este mai mult decât infinită și nu se compara cu absolut nimic,n.am băgat de seamă

Dar acum ,desi e foarte tarziu ...am inteles tot ce ai vrut să îmi transmiți ...

Si cred ca incep sa accept ceea ce s.a intamplat...dar in acelasi timp ,ceva in mine urlaaaaa si imi spune sa nu cumva sa accept situatia asta si sa continui sa sper ...

Asta până ajung acasa ...si vad ca nu mai este absolut nimeni care sa ma astepte si sa ma faca sa ma simt acasaaa...acum e doar un loc ce imi pare străin dar in acelasi timp plin de amintiri si multe regrete

Nu mai e nimeni care sa imi însenineze ziua cu un zâmbet pliiin de iubire si căldură ...

Casa e mai pustie decât pare ...camerele din ce in ce mai reci si goale ...

Ce a mai ramas sunt muulte amintiri ce stârnesc lacrimi si suspine ...glasul tau blând a mai ramas doar in mintea mea  ...

Videoclipurile la care radeam cu poftă cândva mi au umplut ochii de lacrimi...vocalele in care imi spuneai ca ma iubesti si sa am grija sunt singurele lucruri ce imi încălzesc inima si imi mai dau puterea de a ma ridica din pat ...

Pozele ,hainele,lucrurile tale le păstrez cu sfințenie intr un loc sigur ...mirosul tau încă persista in bluza ta preferată...

Florile tale mult iubite s.au ofilit la fel ca si mine ...

De atunci am continuat să le ud pana la ultima lor petala....si mi.am amintit cum imi spuneai sa le ud cum trebuie pe toate nu doar trandafirii :))) daca nu sa nu ma mai bag

De data asta n.am mai facut nici o diferenta :))

Dintre toate florile tale ...trandafirii mi au placut cel mai mult....

Si uite ca ...la fel cum si tu ai avut grija cum ai putut  mai bine de trandafirul bunicii ,asa voi face si eu cu toaaate

Sper ca le voi păstra muuulti ani de acum înainteeeee si voi umple toaaata grădina aceea cu cele mai frumoase floooori posibile (asta dacă nu se baga fii'tu)

Mersul la mormântul tau a devenit terapie dar ma si sperie in acelasi timp

De fiecare dată când ajung acolo se lasă o liniște apăsătoare și stranie

Ma sperie gândul că ești acoloo si nu lângă mine și e foarte nedrept ce se intampla si incerc sa gasesc fel si fel de vinovati pt cele întâmplate dar pare ca o parte mare din vina o duc chiar euuuuuu si ma chinuie gândul asta

Toată lumea imi repeta să fiu puternică si ca treebuie sa fiu puternică, începusem să îmi întiparesc in minte si sa cred asta dar se pare ca fac fix invers

Am început prin a o "ucide" pe ^blondina mamei ^ si a o schimba in bine dar nu mai vad nici un bine in toata treaba asta

Pe zi ce trece descopăr mai multă frica de absolut tot si mai multa tristețe decât pot duce...incep sa ma sperii de mine și de gândurile avute . ...Simt ca prezenta mea nu e absolut deloc folositoare aici si tare mult imi doresc sa fiu acolo ,lângă tineee

Incerc sa elimin toate gândurile negative dar asta tine pana pun seara capul pe perna ...

E un război care nu se mai termina ...si vreau sa il duc alături de tine nu pentru tine ...

Am crezut ca plecarea la mătușa ma va ajuta ...Dar seamănă ataat de mult cu tine ,de multe ori am strigat o mama fără să îmi dau seama ...din fericire nu s a supărat dar imi arunca asa priviri induiosatoare si ma făcea sa ma simt ciudat

Incerc sa par ca n.am nimic si ca sunt ok asta pana ies pe poarta ei ...

Ma mai surprinde uneori cu cate o îmbrățișare ce durează minute bune ,simt ca o face din inima ...dar nu imi face bine

Ma face sa cedez si nu imi place ...

Am cunoscut persoane minunate aici ,peste tot pe unde am fost am intalnit persoane faine....unele m.au facut sa simt ca esti acolo si ca încerci să îmi ușurezi zilele ...altele mi.au arătat că încă exista oaaameni:)

Mi.a placut mult ,atât de mult încât m.am intors:)

Am împodobit si bradul ,primul brad împodobit la lasi si primul brad in care nu esti cu noi ...

Imi lipseste enorm de mult prezenta ta ...si nu vreau sa stiu ca ma privești de acolo de sus... Vreau sa stiu ca esti aici cu noi si ca toate au revenit la normal

Abia asteptai să vină sărbătorile ...pe cat de multa bucurie...pe atât de mult stres ca sa iasa totul perfect

Si tin minte ca anul trecut ti.am spus că nu mai simt atât de tare magia sărbătorilor la fel ca inainte :)

Iar tu mi ai spus ca va veni o perioada in care nu voi mai simti nici ca traiesc daca voi continua asa ,mi.ai spus ca trebuie sa ma bucur chiar și de primul fulg de nea ...

A venit acea perioadă mai repede decat credeam ...Si se pare ca ai avut dreptate ca de fiecare dată:)

Mi.au spus că primul Crăciun e mai greu ...

Apoi ma voi obișnui:)

Eu n.am reusit sa ma obisnuiesc in 3 luni si tot am asteptat un semn ...ceva

Iar ei incep cu sfaturile lor de care chiar n.am nevoie in acest moment:)

Acum 3 luni ,exact la ora asta ne.ai părăsit...de fiecare dată când prind ora asta mă gândesc la chinurile prin care ai trecut....la durerile insuportabile ...la apelurile pe care ti le.am dat cat timp erai in spital, intr o stare cat de cat bună Si la modul în care ne spuneai sa nu ne facem griji  caci nu vei patii nimic si sa avem grija de noi :)  ultima convorbire înainte de operație cand mi.ai spus că ma iubesti si ca nu vei patii nimic si mi ai promis ca vei veni acasa ..si ai venit ...dar nu asa cum ma asteptam eu sa o faci ....

...ma gandesc la lacrimile ce curgeau siroaie cand veneau sa te vada după ce ai iesit din operatie ...probabil ca era un strigăt de ajutor către ei ...

74 de zile

   De cand mama este sus printre îngeri și sunt sigura ca ne veghează cu aceeași privire calda insaa in acelasi timp la fel de rece...

Să fiu sincera...ii simt lipsa foarte mult ,foarte ,foarte mult....imi e dor de ea ...de glasul ei ....de glumele ei ....de vorbele pe care le rostea cu o tonalitate ce n.am mai intalnit ....de prezenta ei ...de fiecare gest subtil de afectiune oferit de ea ...de nopțile in care ma săruta pe frunte si ma invelea crezând că dorm ...de tot ce ținea de ea ... dar in acelasi timp nu vreau sa accept gândul că ea este plecată asa departe si ca nu o voi mai vedea niciodată...E un gând ce nu isi are locul in mintea mea ....

Am citit recent o carte ...ce spunea că nu ne este mila de cei care s au dus ...ci de ceea ce rămâne după ei ...ne e mila de noi pentru că nu vom mai fi la fel ca inainte

Ne e mila de noi pentru că rămânem singuri si nu vom mai primi aceeași afectiune din partea lor vreodată

Ne este mila de noi pentru că am ramas goi pe interior ,mult mai reci si pustii

  De cand ai plecat ,lumea parca devine din ce in ce mai rea și mai falsă...din de in ce mai rece și mai profitoare..

Si nu inteleg un lucru ....toata lumea se victimizeaza din ce in ce mai mult...

Scumpa ta odrasla este terminată rau de tot ,sau asa vrea să pară pentru că îi prinde bine?

Dorește să capteze Caaat mai multă atentie ...daca s.ar face vreun concurs cu cine suferă mai mult sigur l.ar castiga

Si nu o inteleg ,nu-i inteleg nici pe restul...

Nu a apărut nici o competiție ca sa ne arătăm durerea si oricât am face o ,e egal cu 0 pt ceilalți si tot tu rămâi cu tine cand pui seara capul pe perna ...nu vad logica aia

Soacra se poate inlocui maine, poimâine...E plin pământul .

Dar mama ,partea esențială ce o dat culoare vietii mele ...cea care m.o facut om mare si o avut grija de mine cum o putut si cum o stiut ea mai bine...

Cea cu care te simțeai în siguranță chiar și intr o grotă plină cu vipere ...cea care o facut totul sa para mult mai roz decât era ...

Sau poate exagerez ...însă si eu mi.am pierdut amica cu doi ani în urmă...cea cu care mi.am petrecut gimnaziul dar si o parte frumoasa din copilărie...am înghițit în sec si ma descărcam atât prin scris cat si atunci cand eram în fața mormântului ei ...mi.o arătat o latură a lumii pe care nu voiam să o cunosc de la o varsta asa frageda...m.o maturizat intr un oarecare fel ...dar nu stăteam sa ma victimizez pe unde apucam...

Oamenilor nu le paaasa de cum te simti tu ...iar daca te asculta o fac doar pentru că au ceva de obținut de la tine sau au nevoie de "noile stiri "

În rest,eu n.am văzut și n.am intalnit pe nimeni care sa ma asculte cu aceeași căldură cu care ma asculta mama ...

Nu stiu ....dar s.au schimbat atatea si incep sa descopăr din ce in ce mai multe personalități...

Pe lângă faptul că e greu ...Mai doare si ca dracu ...si orice as face si orice as spune gândul meu tot la tine zboară...si tare as vrea sa fiu langa tine acolo si sa fie totul bine...

Aproape 40 de zile de când nu mai esti printre noi ...

Suna ciudat si parca nu are sens ceea ce zic dar este adevarat :/

Dar cu toate astea ...s.au schimbat extrem de multe de când tu nu mai esti ...si parca absolut nimic nu mai este la fel ca inainte

Imi vin in minte fel si fel de secvențe din acele zile de coșmar ....si se repeta si se tot repeta si revine starea aia care ma detașează de tot ...

Abia acu realizez ceea ce s.a petrecut...si desi o fac ...tot astept un telefon din partea ta ...astept sa intri pe poarta ...sa ma strigi ...sa te vad prin curte...sa ma chemi la masa ...sa arunci cu toți papucii după mine ...astept toate acestea ...dar degeaba

Si e greu mama,e al naibii de greu fără tine si nu stiu de ce dar incerc sa ma abțin cat de mult pot si sa revin cu capul pe umeri ...desi ma mint de fiecare data ca tu încă esti la spital și ca te vei face bine si da :)

Dar stiu ca toate astea au un sfârșit si nu vor tine mult...

Am momente in care te vad peste tot ...in orice unghi al casei m.as uita ,tu esti prezenta acolo in mintea mea ....si nu stiu ce sa fac sau cum sa reacționez la ceea ce se intampla si resping totul ....si nu stiu...

[julinschia]

Cine sunt?

Sunt cea mai bună, perfectă , frumoasă, fascinanta , deșteaptă ,si lista poate să continue , persoană din viata mea.

Ai avut dreptate. Trebuia doar sa am încredere in mine si îți mulțumesc, nu ai niciun merit, dar tot iti mulțumesc.

Nu am înțeles niciodata de ce mereu toate persoanele la care tin pleaca , tu mi-ai dat răspunsul la întrebarea asta. Să-mi demonstrez ca sunt prea buna pentru ele? Niciodata! Sa fac loc pentru persoane mai bune? Oarecum.. M-am legat de persoane dându-le control asupra emoțiilor si sentimentelor mele, iar plecarea lor pentru mine însemna întreaga mea existența? Absolut!!

Faptul ca am ales sa sufăr dupa persoane care au contat prea mult a fost tocmai alegerea mea. Acum am inteles ca sunt sigura persoana care imi controlează sentimentele. Daca imi axez esența pe suferința o sa am parte doar de asta. Acum sunt o persoana liberă care isi iubeste fiecare parte din ea, care isi zâmbește zilnic si isi spune cat e de frumoasa. Care traieste si se bucura de fiecare moment.

Traiesc si primesc.

Traiesc iubire, suferită, extaz, dezamagire ,tristete si le primesc toate intru mine.

Sunt recunoscătoare pentru tot.

Iti multumesc!

27.12.2021

Tot ce am putut sa simt in noapte asta.

Simteam sa împărătesc.

Esti ceea ce simti!!!

Esti ceea ce transmiți!!

[bartholomaus]

diferite chestii..

Comunitatea romă este în jur de 10 milioane! Marea majoritate a lor se consideră și se trec ca români! Acum, ceva interesant, ce trebuie să întrunești ca să fii român? Ce este român, cine este român, care este definiția românului, cum arată un român? Eu zic că naționalitatea de român nu există la fel cum nu există nici națiunea română!

--

După desăvârșirea  Regatului român, acesta s'a numit România, dar, "distins'ul escroc" prim ministrul de atunci Brătianu, a "uitat" subit să completeze adevărată denumire de"România, regat unitar multietnic", iar acea "uitare voită" a Brătianu'lui, a fost preluată și modificată de comuniști între 1944 (47 de facto) și 1989 și de clica iliesciană din 1990, așa peroetuându'se până azi, 16.03.22 ! Este realitatea istorică, adevărul istoric eludat voit, din 1924 si până în 03.2022, din cauze meschine, pe care nu doresc a le discuta azi, aici, abuzând de timpul domniei tale.

--

Deci, cum se numeau locuitorii din Moldova înainte de 1859? Dar cei din Valahia tot înainte de 1859?

--

Mare captură! Sunt care au furat milioane de euro, sunt care au devalizat firme de stat de milioane de euro, sunt care au adus prejudicii statului în valoare de milioane de euro...unde sunt ei? L-au prins pe acesta cu 16 vrejuri de fasole...

--

Anxietatea, depresia pe care o experiementeaza umanitatea "evoluata" din ziua de azi este in mare masura generata de nivelul de dependenta de niste structuri corupte, imorale, artificiale, la care au ajuns oamenii. Asteptarile noastre, sperantele ca vor veni altii mai buni care sa ne rezolve problemele s-ar putea sa fie doar o utopie. Pana atunci sa incercam, fiecare, sa facem macar un mic pas in recastigarea independentei, a vietii senine pe care ati evocat-o si pe care am vazut-o multi dintre noi la bunicii sau strabunicii nostri. Ne putem intoarce la tara si cultiva gradinile ramase pustii, putem cultiva micuta gradina din fata blocului sau macar plante aromatice si cateva fire de rosii, vara in balcon, sau macar putem cumpara produse de la producatorii din piete, in loc sa aglomeram supermarketurile...

--

𝓐𝓻𝓬𝓱𝓲𝓽𝓪. Un sat marginalizat spațial de celelalte sate ale comunei, fiind, până de curând, la capătul unui drum neasfaltat. Un sat cu un potențial mare, înconjurat de coline domoale, cuminți - ca într-un tablou reușit. Un sat înfloritor, bogat și activ până la plecarea sașilor. Spre exemplu, în 1944, aici existau cizmari, morari și croitori, tâmplari, măcelari ori rotari, mecanici, fierari, croitorese ori tinichigii pricepuți. Șurile și casele de mari dimensiuni amintesc astăzi de bogăția de odinoară a locuitorilor satului. Într-o încercare de “Monografie a satului Archita” realizată de prof. Manea Vasile (lucrare neterminată, rămas în manuscris), este relatată o 𝓵𝓮𝓰𝓮𝓷𝓭𝓪 populară ce explica originea numelui Archita în felul urmator: “Când bazele satului trebuiau puse, unii migratori au cerut să fie construit în locul unde se află şi astăzi - o vale înconjurată din toate părţile de dealuri, în parte împădurite, iar o altă parte teren cultivabil si păşuni. Alţii însă nu erau de acord. Ei cereau ca satul să fie plasat mai sus şi astfel conducătorul a mers mai departe pentru a vedea locul. El a găsit locul aşezat mai sus neprielnic şi la întoarcere a fost întâmpinat de oamenii lui prin strigătele “a küt, a küt” (vine, vine) - de unde prima denumire a satului: Erküd sau Erked în limba maghiară, Arkeden in limba germană şi Archita în limba română.”

[ourtoxicminds]

Despre oamenii pasăre

Ni s-a spus de la bun început că-n viață totul este trecător, inclusiv persoanele de care dăm. Știm de mici că tot ce e frumos are un final. Suntem conștienți de lucrurile ce țin de realitate, însă, cu toate astea, doare. Oricât ne-am ascunde în spatele unui zâmbet, ori chiar invers, in spatele indiferenței trebuie să recunoaștem că doare.

Durerea ne ia de fiecare dată prin surprindere. Știm cum va fi finalul, simțim că va avea loc, dar asta nu ajută. Exact ca atunci când trecem prin pierderea cuiva drag. Cu toate că știm că era bolnav și că va avea să plece de lângă noi, cu toate că încercăm să ne obișnuim cu gândul, cu lipsa, cu durerea, nu suntem pregătiți. Și nici nu vom fi vreodată. Putem anticipa și suferi în avans dar asta nu va face ca-n ziua respectivă durerea să nu se arate și să nu creeze o durere-n piept.

Cine sunt oamenii pasăre și de ce am ajuns să le zic asa

Am vorbit despre sfârșit, deci probabil nu e atât de greu de intuit. Oamenii aceia care vin în viața noastră și sunt trecători, însă la plecarea lor fură și o bucățică din noi. La fel cum e probabil ca și noi să fi furat din ei.

Uneori îi simțim. Știm că nu fac parte din aceia care „vor rămâne”, știm că vor pleca într-o zi din viața noastră, dar cu toate astea ne ținem strâns de ei, încercăm să ne întărim legătura în speranța că poate nu o vor face. Undeva însă acolo, într-un colțișor din mintea noastră, știm.

Dar aceasta este viața, acesta-i este cursul și e natural. Îngrijorătoare însă e prezența oamenilor pasăre.

Le numesc așa pe acele persoane toxice care dispar din viața noastră apoi când ne e lumea mai dragă reapar. Așa cum păsările pleacă toamna în țările calde și se întorc înapoi, ei fac un pas-doi înapoi și când ne obișnuim fără ei se aruncă în noi.

Iar aici intervenim noi. Greșim și îi acceptăm sau facem lucrul corect și îi ținem departe.

Cu siguranță am trecut mulți prin asta și am greșit. Am crezut în a doua șansă, ori am fost măguliți de faptul că a revenit în viața noastră. Ne-am zis că dacă s-a întors înapoi înseamnă că e ceva. Da. uneori se întâmplă, greșeli se fac. Există și cazuri în care revenirea e mult mai dulce și întărește și mai tare legătura, dar deseori e invers. E un du-te-vino continuu ce ne amărăște și ne distruge sufletul. Ne golește ușor-ușor până în momentul în care nu mai are ce lua.

Sufletul doare, dar asta e realitatea. Omul pasăre e toxic. Poate unii cred în a doua șansă, în schimbarea în bine, în faptul că „de data asta va fi diferit”, ori „dacă s-a întors înapoi înseamnă că a fost să fie”.

Eu cred în faptul că dacă era, nu pleca. 

[our-greeninblack-things]

am pășit pe pământul din grădină ca să pot ajunge la amintirea ta

dar parcă aș fi pășit pe oasele tale

trosnea pământul sub tălpile mele și noroiul se agăța de mine

precum lacrimile se agățau și încă se agață de obrajii mamei

iarba începuse să-și revină, s-a vindecat,

numai tu ai refuzat să te vindeci și acum probabil mănânci pârjoale cu Dumnezeu

ghioceii încă privesc spre pământ, nu vor să privească spre tine

e ca și cum le e frică de tine dar tu nu i-ai răni

tu n-ai rănit pe nimeni cu intenție, dar plecarea ta încă mă doare

copacii îți duc dorul

vișinii nu mă mai cuprind, își feresc crengile când vreau să le alin durerea din muguri,

nucul s-a îmbolnăvit încă de mic, n-am știut cum să-l tratez

eu nu știu să tratez tristețile nucilor

eu știam doar să te opresc din plâns

mie nu îmi apari în vise niciodată, în visele mamei da

și atunci vine a doua zi cu eugenii și napolitane

și eu le mănânc de sufletul tău

ambalajele le ard cu o lumânare

poate voi arde și zilele acelea mohorâte când ne certam

și cenușa va umple golul lăsat de tine

am pășit pe pământul din grădină doar ca să ajung la amintirea ta

dar am ajuns doar într-un loc unde speranța refuză să mai crească.

[14-is-all]

Despre cum se întorc bărbații

Plecarea, de cele mai multe ori, este mult mai ușoară pentru un bărbat. Bărbații pleacă superficial, având impresia că au încheiat toate conturile, că nimic nu îi va face să se mai întoarcă la cea care, până mai ieri, era lumea lor. Este o plecare fără prea multe lacrimi, explicații; este o plecare brutală, o desprindere a bărbatului din îmbrățișarea femeii fără ca acesta să clipească.

Bărbatul se încurajează singur spunându-și că mai sunt suficiente femei care abia așteaptă să îl cunoască, alături de care poate trăi fericit fie câteva clipe, fie o viață întreagă. Își mai spune că ea a fost o etapă, că cea de peste drum este mai bună decât cea pe care a ținut-o de mână o bucată bună de timp. Iese cu prietenii, bea bere, face galerie echipei preferate, merge în club și încearcă să o agațe pe cea pe care a pus ochii. Uneori, reușește să o ducă acasă sau măcar să o scoată a doua zi la cafea, alteori pleacă având buza umflată.

Este fericit o perioadă, totul pare că revine la normal, vocea femeii ce-l trezea din visare nu mai există, certurile nu mai sunt, dar nici sărutările și îmbrățișările. Sexul este sex și atât, nicio emoție, nimic. Își spune că e foarte bine că măcar există și, pe-o parte, are dreptate.

În tot timpul acesta, femeia plânge, poate că nu-n văzul lumii, ci-n sinea și-n perna ei când, seara, se pune în pat. Se vindecă încet, dar sigur. Unele se aruncă și-n relații pansament, dar ies rapid pentru că realizează că nu le ajută deloc. Chiar dacă femeia e toată un zâmbet, interiorul deplânge lipsa lui. Suferă mai mult, mai demn, mai sincer, mai corect în comparație cu bărbații.

Femeia își consumă durerea, bărbatul, de cele mai multe ori, i neagă sau o ascunde!

Și tocmai din cauza negării durerii, bărbatul, după o vreme, se întoarce la cea pe care a părăsit-o. Se întoarce cu speranțe, cu noi visuri,cu noi promisiuni, însă tot ceea ce găsește este o ușă închisă, un nu mai vreau ce-i sparge timpul și-i ajunge până-n măduva oaselor.

Femeia nu este suma sânilor, feselor, picioarele și labiilor.

Să spunem că ai în mâini trupul, mintea și sufletul femeii de lângă. Ce vrei mai mult? Dacă nu ești mulțumit, las-o să plece, poate că altul abia o așteaptă la colțul blocului, să îi ofere buchetul cu trandafiri pe care tu l-ai omis chiar și de ziua voastră.

Dacă ești veșnic nemulțumit - nu știe, nu face, nu drege, nu și nu - dar, cu toate acestea, o ții lângă tine, o ții în patul tău și o reții din fericirea pe care o poate avea în altă parte, jur, nu te înțeleg. Las-o liberă!

Iar ea, din iubire oarbă, îți rămâne fidelă. Trup și suflet, zi și noapte. Zâmbește fost la gândul că te poate ține de mână pe stradă, pe când tu poate că ai da-o pe prima care ți-ar ieși în cale. Fii suficient de bărbat încât ori să o păstrezi cum se cuvine, ori să o lași să plece. Dacă tu crezi că cele 40 de minute de sex, devenit între timp mecanic - doar ai hormoni și unde să-i eliberezi - te fac bărbat, te înșeli! Cele 40 de minute te fac doar potent, nu și bărbat!

Pe o femeie, hotărârea, determinarea de a lupta ori renunța, în funcție de caz, de a fi mulțumită și cu mai puțin, de a iubi necondiționat, de a te proteja cu brațele ei firave, o fac o femeie în toată puterea cuvântului. Ai auzit-o să se plângă de lipsa orgasmului în ultimul timp? Nu ți-ar fi zis că și-ar fi dorit să o ții în brațe în loc să te întorci cu spatele și să începi să sforăi, așa-i? Te gândești că e o proastă, ușor de manipulat, dar niciodată nu te-ai gândit că este ghidată în tot ce face de iubirea pentru tine!

Nici când ai început să-i iubești trupul mai mult decât sufletul, nu a făcut tam-tam. Tu făceai scandal și atunci când nu îți putea înțelege ideile, învinovățind-o că n-o duce capul. Apoi cu privirea caldă, încerca să îți explice ceea ce îți provoca ție starea asta de opăreală.

Să îți spun un secret - femeia nu este suma sânilor, feselor, picioarelor și labiilor. Femeia este suma misterelor, plăcerilor, dorințelor, visurilor, visele - o sumă ce merită un bărbat corespunzător. Nici bărbatul din preistorie, nici cel mai apropiat de zilele noastre nu se prea plângea, ci lua sulița și se ducea la vânătoare ori purta războaie - TU vrei să-i dai o altă valoare calității de bărbat?

[fuckyoulovesblog]

Sentimentele pentru tine s-au revărsat peste mine ca o bere dintr-un pahar mult prea plin.

În întunericul din camera unde mă aflu mă simt sufocată de dorul tău. Îmi tot repet că am trecut peste, că nu mai simt nimic pentru tine și mi-e mai bine fără tine, dar mă mint singură.

Sentimentele pentru tine se ascund până apari din nou în viața mea. Și apoi înfloresc ca cireșii pe timp de martie..

Nu-ți înțeleg rostul revenirii. Te întorci pentru a plecat din nou? Îmi încălzești inima ca mai apoi plecarea ta să o înghețe la loc?

Îți atribui vina paradoxului în care mă aflu. Te vreau dar nu te vreau. Ciudat, nu?

#A

[ardna12]

😦😣

Serios, nu toate plecările înseamnă un gol în suflet, un minus în viață. Unele chiar sunt binevenite și-ți vor aduce liniște. Poate că-ți face o favoare lăsându-te. Cât vrei să te mai minți că ești fericită lângă el? Cât vrei să te mai minți că ești fericit lângă ea?

Oamenii, inevitabil, dezamăgesc. Cine nu a făcut-o până acum, o va face în viitor chiar dacă pare greu de crezut. Chiar fără să vrem, fără să realizăm, îl dezamăgim pe cel de lângă. Uneori, îl ruinăm de-a binelea. Poate că singura explicație logică este shit happens.

Dragă femeie, dragă bărbate, tu cum mai stai cu sufletul? Dacă-i totul bine, atunci mă bucur și-ți urez și la mai mult bine. Dacă-ți este rău, nu vrei să schimbi motivul nefericirii tale în loc să te schimbi tu? Ai dubii, lămurește-le! Ai ceva de spus, spune-o frumos! Dacă nu găsești curaj să plec, pentru că simți că nu știi încotro să apuci, gândește puțin – este mai bine să te doară în fiecare zi prezența cuiva decât să te doară absența celuilalt?

Omule, ridică-te de jos, scutură-te și ieși în lume, conștient că meriți să fii al naibii de fericit! Nu merită să suferi pentru cauze pierdute, pentru oameni care nu-ți aduc nimic bun. Nu merită să încerci să schimbi un om doar pentru că-l iubești, căci dacă te iubea în egală măsură, totul era frumos și nu se ajungea aici.

A plecat înaintea ta? Foarte bine! Poate că ți-a făcut o favoare. Faptul că a găsit pe altcineva, faptul că a renunțat la tine pentru un portofel mai gros ori pentru niște sâni mai mari, să fim serioși, chiar ai câștigat nițel timp pentru a-ți pune gândurile în ordine! Omul ăla, mai devreme sau mai târziu, te lăsa baltă. A plecat fără să-ți dea explicații? Nu-i nimic, deși știu că vrei cu disperare răspunsuri – nu căuta răspunsuri care nu există, ci înțelege că n-ai valorat mai nimic. Asta vrei, să nu reprezinți mare brânză pentru celălalt? Ok, alegerea este în mâinile tale.

Nu ți-o spun cu răutate, ci pentru că, acum ceva vreme, am trecut pe aici!

Și m-am ridicat mai puternic, mai frumos și plecarea ei a fost cel mai bun lucru ce mi se putea întâmpla în acea perioadă!

[tataruoliver]

Un tremur intens îmi tulbură simţirea.

Ne-am despărţit şi acum e din nou în braţele mele strânsă puternic.

Zăpăcit, alerg spre trenul meu, al cărui ultim şuierat îmi anunţă iminenta plecare. Într-o suflare-mi arunc bagajele în vagon, doar aş putea să-i mai văd chipul preţ de o secundă. În ciuda mea, trenul ei prinse deja a-şi urni roatele greoaie în sensul opus. Pentru două ore timpul a gonit împotriva mea scurtându-mi agonia efemeră a speranţelor de altădată. Acum însă, mă aşteaptă două ore lungi şi triste în care toate gândurile mele vor rătăci într-o goană nebună în urma ei.

Personalul îşi amână plecarea, răgaz pentru mine să dau foc unei ţigări. O tânără domnişoară se apropie discret, făcându-mi semn că doreşte să-şi aprindă şi ea una. Zâmbesc, întinzandu-i bricheta. Îi simt privirea cum mă ţinteşte, mă fixează, împingându-mă în peretele vagonului. Încurcat îmi ascund privirea, îmi arunc ţigara şi mă retrag spre compartiment. O salut trecător, îi urez drum bun, apoi.

Tâmpla mea tinde să explodeze :=|

Oare de ce mă port aşa cu mine??

Încerc să-mi adun amintirile, să-mi aduc aminte chipul tinerei lângă care am fumat. În minte nu-mi apare decât imaginea cizmelor negre şi înalte ce-i acopereau genunchii. Abia acum realizez că practic nu am ridicat privirea nicio clipa din lungul podelei.

Mulţumit îmi las capul pe marginea ferestrei privind prin întuneric la luminiţele ce apar când şi când. O apăsare greoaie îmi moleşeşte pleoapele în armonia păcănitului ritmic al trenului.

" – Ţi-e dor de ea, mă întrebă fără să mă privească cu o voce scăzută, fata de adineauri.

Fără de voia mea, îi răspund ”DA” hotărât.

– Să ştii că şi ei îi este dor. Poate te-ai grăbit.

Tresar. Ezit să-i răspund, şi totuşi.

– Poate că ai dreptate, dar simţeam că lângă mine nu mai poate. Poate că într-adevăr are nevoie de spţiu, de linişte, de timp. Poate că nu de mine are nevoie.

– Şi tu… chiar crezi ce spui?

Ne oprirăm. Ochii ei mari mă săgetau adânc în suflet. Zâmbea. Un zâmbet larg. Îmi aminteşti de ea. Citeam în ochii ei că ştie răspunsul aşa că pornirăm la drum înainte. Poteca şerpuia printre copacii tăcuţi, iar ea, murmura acelaşi cântec. Un cântec pe care-l ştiam cândva…

– Şi tu, ce faci acum?

– Învăţ.. să iubesc, am continuat pentru mine, în gând.

– Pentru ea?

De ce nu pot să mint acest copil, de ce simt că-mi citeşte în suflet toate gândurile ascunse?

– Nu draga mea, pentru mine. Şi poate pentru noi.

Vreau să cred că încă mai pot. În viaţa mea au fost şi bune şi rele dar încă nu sunt mulţumit… Oftez la gândul că anii s-au scurs duzină şi eu încă mai copilăresc.

Râde.

– Copilărim cu toţii, nu doar tu. Crezi că sobrietatea ar schimba ceva? Nu, ea te place pentru felul tău nostim în care orbitezi în jurul ei, pentru felul tău zăpăcit de a te încurca în cuvinte, pentru palma ta caldă ce-i mângâie obrazul când e prea obosită să mai stea pe picioare. Nu. Problema ta are altă esenţă, încrederea de a duce un lucru până la capăt. Dacă tu nu ştii ce vrei, crezi că ea ştie? Amândoi sunteţi copii şi vă purtaţi ca atare, chiar crezi că merită să schimbi ceva?

Nu pot să spun nimic şi văd că nici ea nu dă vreun semn că ar aşteapta vreun răspuns. Simt cum în stomac îşi face loc un gol imens. Poate că am greşit într-adevăr şi m-am grăbit. Poate că, prea multe gânduri se învârt ameţitor în mintea mea. Acelaşi cântec.

– Tu, ştiai că ei îi este frică de întuneric, că plânge uneori de groaza liniştii ce-i imbracă pereţii în tăcere, de teama singurătăţii? Eşti sigur că mergem pe drumul care trebuie?

Şi m-am oprit. Mi-e teamă să privesc în urmă, să-mi deschid mintea, să gândesc. Ce să fac acum? Înainte nu ştiu unde, înapoi nu ştiu cum. Şi melodia îmi răsună.

– Urmează-mă.

Cu pas domol, dar apăsat urmarăm cărăruia în tăcere. Priveam fiinţa plăpândă a cărei mână strângea cu putere palma mea, păşind fără emoţii, ezitări înainte lăsându-mi liniştea şi timp să-mi aşez gândurile în ordine.

Cerul prinse a se lumina, stelele lăsând loc, una câte una, unei dimineţi însorite. Glasuri vii şi triluri pătrunzătoare sparg tăcerea ca de mormânt a nopţii ce e pe punctul de a se sfârşi. În faţa noastră, o căsuţă mică, un coş fumegând şi un motan mare şi galben tărcat pe prispă. Copila zvâcni din palma mea gonind spre casă, îmbrăţişând motanul, apoi aşteptându-mă cuminte în prag îmi spuse:

– Oliver, să nu-i spui ei, că ştii de Gândacul-Negru de sub uşă. Se va întrista şi e departe, departe de mine. Să nu uiţi să o iubeşti. Pentru noi.

– Merci, acum ştiu care e drumul meu.

Sărutai fruntea şi ochii copilei ce mi-a fost soartă şi călăuză întreaga noapte. Cânt acelaşi cântec ale cărui versuri i le-am scris demult. Acum ştiu că Drumul meu e înainte lângă."

– Hei, trezeste-te! Nu cobori?

Chipul blond ce-mi scutura cu grijă parcă, umărul drept. Un pic buimac, încerc să mă dezmeticesc.

– Cobori, întrebă din nou aceeaşi voce caldă.

– Da, cobor. Merci.

În faţa mea, domnişoara cu cizme negre mă privea insistent.

– Nu mă recunoşti, nu-i aşa uitucule?

– Nu.

.

.

.

[24-noiembrie-2002]

Când o persoana pleacă din viața ta nu te gândi ca ai pierdut-o, nu te gândi ca nu mai face parte din viața ta, nu te gândi ca nu vei mai vorbi cu ea, ca nu o vei mai vedea, ca nu o vei mai săruta, îmbrățișa, iubi, și ca nu vei mai petrece momente de neuitat alături de ea. Gândește-te la toate momentele minunate petrecute împreuna, la cât de fericit ai fost lângă acea persoana, la cât de mult o iubești, gândește-te ca atâta timp cât a făcut parte din viața ta ai fost fericit, gândește-te cât de minunat a fost sa o ai alături, bucură-te de amintirile care ti-au rămas, bucură-te pentru fiecare sentiment pe care l-ai avut cât timp ea a fost acolo, bucura-te ca ai avut ocazia sa o ai in viața ta, bucura-te ca tu ai putut face cu ea ceea ce mulți alții n-au putut. Înțeleg ca e greu sa fii fericit după plecarea ei, însă nu vei păți nimic. Înainte ca ea sa facă parte din viața ta ai fost bine, odata cu plecarea ei vei fi bine, orice s-ar întâmpla vei fi bine, pentru ca viața și fericirea noasta nu sta in prezenta unei persoane. Fericirea ti-o creezi tu prin fapte, gândire, sentimente, prin tot ce faci tu, nu persoanele din viața ta. Dacă înainte ca acea persoana sa facă parte din viața ta ai fost bine, acum de ce nu ai putea fi? Dacă înainte sa știi de existența acelei persoane ai fost fericit acum de ce nu poți fi? Cine te oprește, ce te împiedica sa fii cum erai înainte? Trebuie sa gândești pozitiv, sa te gândești ca ai învățat ceva din experienta cu aceasta persoana, sa te gândești ca a fost frumos cât a fost, dar acum ca s-a terminat va urma altceva. Va urma ceva probabil ca mult mai frumos, mult mai intens, mult mai fericit. Poate ca plecarea aceste persoane a lăsat loc alteia mult mai bune decât aceasta. Gândește pozitiv și gandeste-te ca fericirea ta nu depinde de nimeni altcineva inafara de tine. Viața ta e minunata indiferent cine vine și pleacă. Gandeste-te ca ești o persoana minunata iar dacă cineva a ales sa te părăsească nu ai pierdut nimic. Nu tu ai pierdut acea persoana, ea a pierdut șansa de a trai, de a fi fericit și de a fi iubit de o astfel de persoana ca tine, de un suflet minunat așa cum ai tu!