#picturi flori

[gabrielacalinoiu]

Summer Bouquet 6

[abstractromanianpaintings]

Trandafiri albi

[alessandrodesign]

Personalizarea pereților prin decorarea cu tapet

Alegerea tipului de fundal de utilizat nu se bazează doar pe preferința deținătorului ipotecii, dar, în plus, pe locul unde va fi introdus fundalul, cât de mult trafic uman, oamenii care vor vizita regiunea și exercițiile care se vor desfășura în cameră. Aceste variabile ar trebui să fie luate în considerare în timpul recondiționării pereților cu margini de fundal de arhitect.

Regiunile cu trafic redus și cu mișcare redusă, cum ar fi încăperile principale, peșterile și camerele copiilor, ar putea fi blocate cu fundaluri standard, deoarece aceste zone nu sunt înclinate să facă rău sau pete. Cu toate acestea, regiunile cu trafic ridicat și cu volum mare, cum ar fi bucătăria, toaleta și camerele tinerilor, ar trebui să fie echipate cu fundal de vinil și margini de fundal, deoarece nu sunt dificil de curățat și sunt mai solide decât fundalul standard al arhitecților.

După cum sa menționat anterior, planul fundalului se bazează în plus pe persoanele care continuă regiunea. Camera, de exemplu, se umple ca un adăpost pentru fiecare individ din familie, iar pentru cei a căror cameră urmează să fie decorată, vor trebui, fără îndoială, să-și înfrumusețeze camerele pentru a-și comunica stilul și caracterul.

Tinerii sunt excepțional de imaginativi - în ceea ce privește împodobirea pereților lor, ei vor fi în general extrem de entuziaști în a se prezenta în aproape fiecare parte a camerei lor, fie că este vorba de picturi, chenarele de fundal sau alte stiluri de perete. Tinerilor le plac în mod regulat planurile de fundal și picturile murale clare și animate. Oricum ar fi, nu există modele clare în lumina camerei unui tânăr, deoarece o mare parte dintre ele vor ajunge excepțional de individualizate în ceea ce privește tonurile și subiectele.

Creșa este un loc liniștit. Prin urmare, tonurile și exemplele pereților lor ar trebui să fie excepțional de reconfortante, dar să afișeze tonuri dinamice și ușoare. Fundalul de planificator frumos, picturile și chenarele de fundal care depind de versele de pepinieră sunt o decizie incredibilă de înfrumusețare pentru camerele de pepinieră. Evitați tonurile sau imaginile excesiv de clare pentru cei mici. Găsiți un fel de armonie între tonuri și planificați-vă pentru a vă simți și alina în timp ce alegeți fundalul pentru creșă.

Pentru bucătării, cea mai ideală modalitate de a insufla nou în pereți este de a utiliza aspectul stilistic al pereților din bucătărie și un fundal care se potrivesc și se completează unul pe altul. Puteți privi un grup larg de subiecte: țară, american, contemporan, toile și multe altele. Aspectul stilistic comun al peretelui bucătăriei are animale de fermă sau adăpost pentru cai, gătit sau tacâmuri, arbuști, produse ale solului, flori, tickere sau containere. Există în plus cele cu rețete în limba franceză, teme victoriane, grilă și alte planuri propulsate unice. Fundalul creatorului de finalizare falsă funcționează, de asemenea, într-un mod bun pentru pervazurile bucătăriei. Ar trebui să se potrivească cu planul de varietate al restului bucătăriei pentru a face un aspect de bucătărie de bun gust.

Pentru a oferi toaletei dvs. înșelăciunea de a avea un spațiu mai mare, alegeți un fundal pentru toaletă care oferă o impresie de aer liber. Culorile precum alb, galben sau orice soiuri imparțiale pot face treaba. O pictur�� pe fundal pentru toaletă pusă pe cel mai mare perete, de asemenea, ajută la crearea unei mici toalete, care să pară a fi mai mare. Pentru toaletele standard, hârtiile cu tematică din țesătură sunt, de asemenea, o decizie decentă, deoarece în prezent, ele alcătuiesc cel mai recent model de fundal.

Fondurile actuale de astăzi au o grijă deosebită de necesitățile și preferințele fiecărei persoane. În cazul în care sunteți genul care să greșească standardele, puteți alege să acoperiți fundalul cu planuri tematice distractive în vizuina dvs. Bordurile de fundal amuzante ale desenelor animate din bucătăria ta pot, de asemenea, să ofere locul cu impresia de a fi ciudat. Wallies, o marcă de frivolitate a pereților care este din ce în ce mai cunoscută este, de asemenea, metoda ideală pentru a lumina orice cameră. Nu este dificil de aplicat și repoziționat și poate personaliza suplimentar o cameră.

Pereții au cu adevărat o influență focală asupra măreției unei case. Fondurile, ori de câte ori se hotărăsc bine să se potrivească în mod agreabil cu diferite instalații dintr-o anumită regiune, pot îmbunătăți interiorul unei case. Soiurile ar trebui să se potrivească și să se completeze pentru a transmite acea calitate a măreției și stilului.

[mihaela-miha]

Gândurile mele si ale altora...

Gândurile mele si ale altora…

În frumusețea unui cântec, a unei poezii, a unei picturi, a unei flori, în privirea inocenta a unui copil, în gândul simplu al unui om de lângă noi, în zâmbetul unui trecător, în lacrima unei mame si-n multe altele îl putem găsi pe Dumnezeu…Trebuie doar sa ne dorim sa-L vedem…Sa ne rugam! Sa ne rugam sa putem vedea lumina din sufletul celorlalți, gândurile noastre sa uite, inimile noastre sa…

[centrulculturalreduta2019]

Manuela Ivan,prezentă la Târgul ,,POVEȘTI MEȘTEȘUGĂREȘTI din Brașovul medieval’’

Centrul Cultural Reduta și Consiliul Județean Brașov în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov și cu Asociația Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană din Brașov vă invită în perioada 12-15 august 2022 în Piața Sfatului, la prima ediție a Târgului ,,POVEȘTI MEȘTEȘUGĂREȘTI din Brașovul medieval’’.

Vor fi prezenți peste 20 de meșteri populari din județul Brașov și din țară. Aceștia vor aduce în atenția vizitatorilor, meșteșuguri din vechime, care se practică și astăzi, precum pielărit, cusături, pictură pe lemn, pictură pe sticlă, împletituri din sfoară, împletituri din foi de porumb, sculptură, modelaj în lut, olărit, împăslit, ceramică. Cei mici vor descoperi la acest târg și turtă dulce.

Astăzi despre pictura pe lemn și despre Manuela Ivan, meșter popular. 

Pictura pe lemn

Pictura pe lemn apare pe teritoriul Europei încă din secolul al XV-lea, aceasta regăsindu-se și pe teritoriul României, începând cu secolul al XVI-lea. Pictura pe lemn, specifică sașilor din Transilvania,  apare inițial într-o formă rudimentară, ca și completare a sculpturii de pe diferite piese de mobilier, cu precădere lăzi. Având ca apogeu secolul al XVIII-lea, pictura pe lemn începe să își piardă din interes, astfel că spre sfârșitul secolului al XIX-lea întră într-o perioadă de declin.

Țara Bârsei, fiind situată la granița dintre etnia sașilor și cea a maghiarilor, prezintă a bogată varietate de picturi pe lemn, putându-se astfel deosebi mai multe tipologii de pictură. 

În Brașov a existat un centru de pictură a lăzilor brașovene, cunoscute și recunoscute în toată țară dar și peste hotare pentru unicitatea lor în punct de vedere al decorării. 

Este vorba de lăzi de transport a mărfurilor ce erau comecializate la târguri, decorate cu elemente frumoase de feronerie și având pictate pe frontul lăzii, draperii și ciucuri. 

În zona Bran a fost, de asemenea, un centru de pictură  la Șimon, unde meșterii au învățat arta picturii de la sașii din Brașov, ulterior, desăvârșindu-și propriul stil de pictură, românesc, specific zonei Bran. Aici apare binecunoscuta creangă cu flori de măr.

De asemenea, în Zona Săcele, ceangăii au dezvoltat propriul stil de pictură, care se deosebește de cel al sașilor, cât și de cel al românilor care au pictat în Țara Bârsei, prin culorile folosite, și prin modul de a reprezenta diferite flori, specifice acestui tip de pictură.

Mobilierul pictat săsesc, considerat astăzi o creaţie artistică deosebită, a fost iniţial realizat de meşterii breslaşi din ateliere de tâmplărie şi dulgherie, dezvoltate în special în marile oraşe precum Sighişoara, Sibiu, Mediaş, Braşov, Cluj şi Bistriţa.

Manuela Ivan, a fost atrasă de când era mică, de pictură, fiind  impresionată de mobilierul pictat tradițional din Transilvania.  La început s-a documentat în acest domeniu, a citit cărți, a abordat muzee  de unde a obținut informații prețioase și a fost ucenică într-un atelier de pictură din Brașov, unde a fost ucenică timp de trei ani.

A învățat tehnica picturii pe lemn și a aflat multe informații despre mobilierul pictat din punct de vedere etnografic, cât și istoric. 

Practică acest meșteșug de peste 5 ani și lucrează pe comandă piese mari de mobilier, lăzi de zestre, blidare, armăroaie etc.

Are o colaborare foarte bună atât cu Muzeul de Etnografie din Brașov, cât și cu Muzeul Astra din Sibiu în cadrul unor proiecte. Realizează ateliere de pictură pe lemn în stil tradițional pentru copii și adulți.

,,Prin ceea ce fac, încerc să readuc în atenția publicului, vechea pictură de pe mobilier. Este nevoie să ne cunoaștem rădăcinile, tradițiile, așa cum au fost ele. Este important să ne cunoaștem istoria. În urma unor ani de studiu, de cercetări pe cont propriu, pot spune că am ajuns să cunosc principalele stiluri de pictură pe lemn din zona Transilvaniei, iar ceea ce îmi doresc este să transmit mai departe oamenilor frumusețea mobilierului pictat, așa cum era el odată, fără a interveni asupra culorilor sau motivelor.’’

Deoarece suntem într-o permanentă evoluție și schimbare, iar o ladă de zestre nu își mai găsește locul în orice casă, Manuela Ivan încearcă să adapteze pictura veche pe piese noi de mobilier care au utilitate în orice casă. 

Acestea ar fi: lăzi de zestre micuțe - gen masă de cafea, rafturi de bucătărie, ceasuri, noptiere, băncuțe etc.

Vă invităm la Târgul ,,POVEȘTI MEȘTEȘUGĂREȘTI din Brașovul medieval’’ organizat în Piața Sfatului din Brașov, în perioada 12-15  august pentru a afla mai multe despre lăzile de zestre și despre frumusețea mobilierului pictat și pentru a sta de vorbă cu Manuela Ivan, meșter popular. 

Text și foto: Asociația Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană din Brașov  

[rudyroth79]

Știri: Expoziția de pictură „Stări și culori” de Livia Novi-Kessler (23 septembrie–22 octombrie 2021, Tel Aviv)

Știri: Expoziția de pictură „Stări și culori” de Livia Novi-Kessler (23 septembrie–22 octombrie 2021, Tel Aviv)

În perioada 23 septembrie–22 octombrie 2021, ICR Tel Aviv va găzdui expoziția de pictură intitulată Stări și culori a artistei israeliene de origine română Livia Novi-Kessler. Expoziția reprezintă o privire retrospectivă asupra diferitelor perioade de creație ale artistei și conține picturi în ulei și acuarele pe teme clasice precum peisaje din natură, flori, portrete, dar și pe teme inspirate…

[spiritual123]

A treia Iniţiere (ii)

 Thales din Argos -

celor prezenţi -

de Înţelepciunea Veşnic Tinerei

Maicii Fecioare - bucuraţi-vă!

 Acum am să vă povestesc despre a treia mea iniţiere.

Şase mii de ani în urmă toate Sanctuarele secrete ale planetei Pământ au primit o notificare că iniţiaţii de gradul doi, care doresc să primească a treia iniţiere, trebuie să se adune în Sala Secretă a Frăţiei Albe, în număr de doisprezece pentru a fi pregătiţi pentru primirea Marii Iniţieri.

Am fost chemat de Marele Heraclit. El şi-a pus mâinile asupra mea şi, privindu-mă în ochi cu privirea-i de foc, mi-a spus:

- Arghive, fiul meu măreţ! Vrei tu oare să primeşti Marea Iniţiere?

- Da, - i-am răspuns.

- Arghive! - continua Heraclit, şi vagi caracteristici de grijă i-au brăzdat fruntea, - Arghive, eşti tu oare gata? Ţine minte că testul Marii Iniţieri ameninţă cu grave consecinţe pentru cel care n-o trece. Cel care nu va rezista probei - va pierde totul, se întoarce drept sărmană monadă incipientă în cireada umană şi începe totul de la început. Aceasta este pedeapsa pentru mândrie, ce nu corespunde cunoaşterii. Iată de ce te întreb: Arghive, eşti tu oare gata? Eu nu aş vrea să te pierd, iubitul meu fiu, mândria Elladei!

- Nu-ţi fă griji, eu sunt gata, - i-am răspuns.

Heraclit a lăsat mâinile-n jos.

- Vezi, Arghive, Iniţierea primită de mine mai mult de o sută de mii de ani în urmă, a lăsat în mine încă multe din cele omeneşti. Eu te iubesc. Însă nu ne este dat să ne ştim viitorul.

 - Tată, eu nu am frică de nimic. Dă-mi drumul, şi cum nu te-am făcut de ruşine în templu subteran al Zeiţei Isis, tot aşa nu te voi face de râs şi acum.

Şi eu am primit binecuvântarea lui Heraclit şi am plecat în Himalaya. În sala subterană a palatului din Himalaya, eu am fost întâmpinat de Trei: Regele şi Tatăl Planetei - Emelsedek, Arraim înfăşurat în mantie albă şi veşnic frumosul Hermes. Am fost doisprezece, şi am auzit discursul lui Emelsedek:

- Copiii mei! Veţi fi supuşi testării în altă lume, şi acolo veţi primi sarcini mari. Însă acolo veţi avea doar propria înţelepciune, căci cerurile vor fi închise pentru voi. Întreaga lume va fi surdă pentru voi, şi numai cu înţelepciunea voastră veţi avea de a face. Eu vorbesc puţin, copiii mei, dar voi mă înţelegeţi. Sunteţi gata? Oricine care se simte că nu este gata, să rămână, pentru că moartea este inevitabilă pentru cel care nu trece proba, iar inima mea de tată se va umple de lacrimi.

Noi toţi tăceam. Nimeni nu a pledat nepregătit.

Am fost conduşi în templu, unde erau douăsprezece loji de piatră. Ne-au dat o băutură aromatizată, ne-au învăluit în farmece parfumate, şi am adormit cu somnul magilor, culcaţi fiind pe aceste paturi de marmură. Când ne-am trezit, ne-am găsit într-un templu aproape la fel, dar ciudată imagine ni s-a prezentat: ferestre nemaivăzute, decorate cu flori şi picturi ciudate, altar, ce nu era ca altarul nostru, de asemenea cu stranii desene şi cu nişte scrieri ciudate... Ne-am ridicat şi ne-am apropiat de ferestre. Ochii noștri au văzut o privelişte minunată: nişte îndepărtări nesfârșite, păduri de culori nemaivăzute, ape argintii iar la maluri aurii... Am fost învăluiţi de nişte arome noi, se auzeau nişte sunete misterioase - erau sunetele emise de florile ce creşteau lângă templu. Şi iată - s-au deschis uşile şi înaintea noastră a apărut un bătrân al cărui corp era acoperit doar cu un bandaj in jurul şoldurilor. El ne-a spus:

- Regele şi Părintele planetei vă invită la el...

Am mers, am trecut printr-o grădină minunată în care erau flori nemaivăzute de noi, ce cântau şi răsunau, acolo şi havuzurile cântau, apa cărora emana muzică minunată. Şi iată am ajuns într-o sală minunată, construită din marmură şi nefrit, care ne-a primit în sânul său. În mijlocul sălii se afla un tron, iar pe tron şedea un bărbat puternic de statură gigantică, cu coamă de păr negru ce se aşternea peste umeri, cu ochi de foc, privirea imperioasă a cărora parcă ne-a îngheţat sufletele noastre înţelepte. El s-a sculat de pe tron, a făcut o plecăciune şi a spus:

- Copii ai îndepărtatului Pământ! Eu am solicitat liderilor dumneavoastră să vă trimită la mine. Eu sunt regele şi părintele planetei mult mai mare decât micul Pământ. Departe în Univers s-a răspândi vestea despre înţelepciunea voastră, şi eu v-am chemat să mă ajutaţi să-mi organizez planeta. Voi veţi fi învăţători, veţi fi preoţi şi conducători ai poporului meu. Poporul meu este bun, dar e sălbatic, şi voi veţi trebui să-l călăuziţi pe calea evoluţiei care domneşte pe micul vostru Pământ!

Ne-am plecat în faţa Regelui şi Părintelui...

Voi reda doar principalul. Munca a început. Minunată raţiune avea Regele şi Părintele planetei: el ştia totul; se părea că el pătrundea în viaţa fiecărui fir de iarbă. Şi iată că noi, înţelepţii, cu zel ne-am apucat de treabă. Am devenit regi, am devenit mari învăţători, am devenit mari preoţi... Poporul era foarte receptiv, dar foarte tăcut. Toţi au început să lucreze, cu excepţia unui singur: unul a refuzat să realizeze misiunea de rege, a refuzat realizarea misiunii de mare învăţător, a refuzat să efectueze misiunea de mare preot. Şi cel care a refuzat eram eu, Thales din Argos! Priveam calm în ochii înfuriaţi ai regelui şi părintelui planetei şi îi ziceam:

-

Rege şi părinte! Pentru a fi mentor poporului tău, trebuie să-l cunosc mai întâi, şi până când nu-l voi studia eu nu voi accepta nici o misiune. Se încruntă regele şi părintele.

- Şi de cât timp ai nevoie, Arghive? – m-a întrebat el.

- Un an de-al nostru pământesc, - i-am răspuns.

- Şi cum îl vei studia? – m-a întrebat el, privindu-mă cu atenţie.

- Voi umbla printre poporul tău, voi privi, voi pune întrebări şi voi gândi.

- Dar tu eşti om si ai nevoi umane, cum deci vei exista?

- Rege şi părinte! - i-am răspuns. – Tu ştii – ca iniţiat de gradul doi, eu pot trăi fără hrană ani de zile. Dar, dincolo de aceasta, oare în micile case chiar nu se va găsi pentru un străin călător o bucată de pâine? Oare în poporul tău nu voi găsi o simplă atitudine nobilă faţă de un călător străin?

- Da, desigur, - a consimţit regele şi părintele, - dar tu mă surprinzi cu rugămintea ta şi cu refuzul tău. Peste un an te voi aştepta aici, altfel pot să cred că abia acum ai decis să renunţi la grijile atribuite ţie, pe când asta trebuia s-o fi făcut pe Pământ.

- Rege şi părinte, - am spus, - credeam că eşti înţelept doar pe planeta ta, dar acum văd că ai şi înţelepciunea Pământului, pentru că ştii totul ce a fost făcut în templele pământeşti ale iniţiaţilor în Himalaya.

Şi eu am plecat, simţind privirea-i de oţel pe ceafa mea.

Am mers prin meleaguri unde fraţii mei depuneau toate eforturile pentru a arunca seminţele înţelepciunii pământene în inimile curate, neatinse. Minunata natură, luminată de doi sori şi trei luni, a fost cu adevărat fabuloasă. Munca i-a implicat cu totul pe tovarăşii mei. Ei ţineau minte legământul necesităţii convieţuirii cu cei apropiaţi, ei au intrat în viaţa planetei, ei chiar s-au căsătorit pe această fabuloasă planetă. Iar femeile de aici erau nedescris de frumoase, şi părea că pe întreaga planetă se manifesta însăşi fericirea cerească. Asta era o continuă bucurie, iar dacă a şi existat un punct întunecat pe planetă, atunci asta am fost eu. În mantie întunecată, cu toiag, eu mergeam pe drumurile frumoase de ţară, pavate de camarazii mei. Adesea ei mă rugau să vin pe la ei, mă invitau să înnoptez în luxoasele lor adăposturi şi mă credeau mort. Şi iată spre sfârşitul anului mă apropiam de palatul regelui şi părintelui planetei. Prăfuit şi nespălat, cu părul încâlcit, eu am urcat scările lucitoare ale palatului. Regele şi părintele şedea pe tronul său, înconjurat de un alai strălucitor, printre care au fost şi unii dintre tovarăşii mei în splendidele lor haine. Şi am stat în faţa regelui şi părintelui.

- Ei bine, Thales din Argos, eşti oare gata să începi munca?

De parcă de pe o cupolă uriaşă într-o linişte totală pe podeaua de marmură ar fi căzut o picătură - aşa a sunat răspunsul meu:

- Nu!

Furios a sărit regele şi părintele.

- Arghive! Îţi semnezi propria pieire: oare ai uitat că eu te-am chemat? Gândeşte!

- Am gândit un an întreg, - i-am răspuns.

Şi ceva de neimaginat s-a întâmplat: străinul obosit si murdar al Pământului a apropiat cu braţu-i mânjit auritul scaun spre tronul regelui şi părintelui şi i-a zis:

- Şi acum vom vorbi...

Furios era Regele şi Părintele, de parcă se sufoca.

- Vierme mizerabil, cum îndrăzneşti? - a strigat el.

Eu am dat liniştit din cap:

- Lasă, lasă şi permite-mi să-ţi pun câteva întrebări. Te numeşti rege şi părinte. Spune-mi - unde sunt Constructorii acestei planete? Spune-mi, cine a stat la leagănul poporului tău? Şi dacă cineva a stat la el, atunci a fost trimis de Unicul Inexprimabil, binecuvântat fie Numele Lui! Şi dacă acel cineva a fost trimis, atunci el doar trebuia să îndeplinească poruncile Unicului? Unde este Înţelepciunea planetei tale? Planeta ta este mare, mare este şi poporul, şi fantastică este atmosfera planetei tale. Dacă atât de minunat este binecuvântată lumea ta, atunci de ce era nevoie de a apela la înţelepţii de pe Pământ, şi încă înţelepţi nu din primii, ci medii? Tu ne-ai spus la prima recepţie: Pământul, renumit în Univers pentru Înţelepciunea sa... Eu nu am crezut asta, rege şi părinte! Căci ce este Pământul? Oare noi, înţelepţii, nu ştim? Noi doar ştim asta! Şi eu am fost extrem de mirat atunci când camarazii mei au uitat aceasta şi au început cu zel să execute însărcinările lor, neînţelegând că aici era pusă o capcană. Unde era binecuvântarea pentru educarea planetei? Au uitat ei oare că binecuvântarea pentru educaţie se dă de Cel Unic? De unde s-a luat această mândrie la ei, care i-a făcut să îţi accepte oferta? Cum pot fi eu mentorul copiilor, ai căror părinţi nu îi ştiu? Numai mândria putea să le întunece mintea lor, dar eu, Thales din Argos, nu am cedat. Tu, rege şi părinte, ai spus chiar tu că poporul tău este bun, că este nobil, că este înţelept. Noi am găsit aici puritate morală, am găsit înţelepciune – atunci pentru ce mai era nevoie aici de înţelepciunea Pământului? Spune-mi asta.

Dar regele şi părinte, care a înţeles ce l-am întrebat eu, Thales din Argos, tăcea, pentru că ştia că discuţiile noastre vor fi periculoase.

- Spune, rege şi părinte, - am continuat, - unde pe planeta ta sunt urmele binecuvântării Celui Unic? Unde sunt Înţelepţii de aici? De ce nu există seminţe divine? Unde e semănatul? Căci secerătorul va veni şi pe planeta ta, numai doar dacă ea într-adevăr există în Univers...

Am întins mâinile şi din toată puterea, dată de marea Înţelepciune, am exclamat:

- Tatăl Cel Unic, Nevăzut, Inexprimabil! Trimite-mi, Unicule, Raza Ta, ca să înving ispitele ce m-au înconjurat! Distruge toate ce îmi apar văzului urmare a mândriei omeneşti a viermilor jalnici... Unicule, Inexprimabile! Aude-mă! Căci iată - eu singur, lăsat cu înţelepciunea mea, am înţeles că doar Tu mă poţi salva...

Şi, sfârşindu-mi rugăciunea, am privit la rege şi părinte, şi o bucurie liniştită a strălucit în inima mea. S-au şters culorile sălii, s-au estompat hainele regelui şi s-a stins mândria lui regală. El parcă s-a încrețit, s-a strâns, şi doar ochii cu milă se uitau la mine. Eu am înţeles totul şi am rostit Marea Formulă a Iniţiaţilor. S-a auzit un geamăt, s-a auzit o bubuitură, de parcă se prăbuşeau lumi, şi eu am zburat în beznă, dar nu mi-am pierdut conştiinţa. Eu am simţit cum nişte braţe minunate, calde m-au îmbrăţişat, şi am simţit fata blândă a Maicii mele Isis, şi am auzit o voce: "Arghive, iubite meu fecior, care a învins prin înţelepciune mândria umană! Arghive, minunatule meu fecior! Eu însumi voi aprinde Focul de Mare Iniţiat pe fruntea ta". Şi eu, mângâiat de vocea Zeiţei, am adormit, iar când m-am trezit, m-am văzut pe o luncă frumoasă a divinei Ellade. Din pădure a ieşit zeiţa Pallas Atena şi mi-a spus:

- Arghive! Prin mine te salută zeii Elladei.

Şi a început să cânte totul împrejur: cânta pădurea, cântau apele, cântau faunii: "Salutare, Thales din Argos, salut, salut..." Aşa m-a întâlnit patria mea. Şi oriunde mergeam, toţi mă cunoşteau, toţi mă salutau. Florile afectuos îmi dădeau din căpșoarele lor, păsările cu încredere se aşezau pe umerii mei, şi oamenii se purtau cu mine într-un fel minunat-amabil. Dar eu mă grăbeam la Învăţătorul meu. El m-a primit afectuos, cuprinzându-mă, şi numai în ochii lui am remarcat tristeţe.

- Arghive, - mi-a spus, - din doisprezece tu singur te-ai întors.

Ne-am dus la Regele şi Părintele planetei, şi, după un drum de câteva zile prin nisipurile deşertului, am fost la Oaza Regelui şi Părintelui. Regele şi Părintele m-a primit şi a sfinţit semnul, aprins pe fruntea mea de mână sfântă.

- Arghive, - a spus el, - tu eşti singurul exemplu. Şarpele mândriei se învinge doar cu inima, iar tu l-au învins cu raţiunea: l-ai învins primul. Dar asta îţi va servi la aceea că nu vei rămâne în sânul umanităţii, căci ai mers pe drumul ce nu-i este specific.

Toate aceste cuvinte mari s-au adeverit în inima mea, a lui Thales din Argos. Căutam şi nu găseam posibilităţi de a păşi pe vreo arenă a activităţii umane. Am avut întotdeauna un fel de răceală faţă de umanitate. De aceea, numai în tainice Sanctuare veţi găsi numele de Thales din Argos, înscrisă în anale cu litere luminoase. Şi pe întreaga planetă Pământ există doar trei-patru locuri cu care eu menţin comunicarea. Acestea sunt cunoştinţele făcute de mine pe vremea lui Hristos-Mântuitorul. Numai pe acestea le păstrez; restul îmi este străin.

În mintea prietenului meu Empedocle citesc întrebarea: Cine a fost regele şi părintele planetei necunoscute? - El însă nu a existat. A fost un vis plastic de magicieni. Un mare test, realizat de Cei Trei. Şi ştii cât timp a durat visul? Nu mai mult de trei minute, căci astfel de vise sunt făcute în zona în care nu există timp. Acestea sunt făcute nu în spaţiul fizic, ci psihic.

  Thales din Argos

[centrulreduta2019]

Manuela Ivan expune la Centrul Cultural Reduta

În cadrul Expoziției ŢARA BÂRSEI - Spațiu meşteşugăresc multicultural, 13 meșteri și artizani din județul Brașov  își  vor expune lucrările. 

Vernisajul va avea loc în data de 4 martie, ora 13.00, în foaierul Centrului Cultural ,,Reduta". 

Expoziția va fi găzduită din 2 martie până în 10 mai 2021 și este organizată de către Serviciul Cultură Tradițională din cadrul Centrului Cultural Reduta în colaborare cu Asociaţia Creatorilor de Artă Contemporană şi Tradiţională Braşov. 

Pictura pe lemn

Pictura pe lemn apare pe teritoriul Europei încă din secolul al XV-lea, aceasta regăsindu-se și pe teritoriul României, începând cu secolul al XVI-lea. Pictura pe lemn, specifică sașilor din Transilvania,  apare inițial într-o formă rudimentară, ca și completare a sculpturii de pe diferite piese de mobilier, cu precădere lăzi. Având ca apogeu secolul al XVIII-lea, pictura pe lemn începe să își piardă din interes, astfel că spre sfârșitul secolului al XIX-lea întră într-o perioadă de declin.

Țara Bârsei, fiind situată la granița dintre etnia sașilor și cea a maghiarilor, prezintă a bogată varietate de picturi pe lemn, putându-se astfel deosebi mai multe tipologii de pictură. În Brașov a existat un centru de pictură a lăzilor brașovene, cunoscute și recunoscute în toată țară dar și peste hotare pentru unicitatea lor în punct de vedere al decorării. Este vorba de lăzi de transport a mărfurilor ce erau comecializate la târguri, decorate cu elemente frumoase de feronerie și având pictate pe frontul lăzii, draperii și ciucuri. În zona Bran a fost, de asemenea, un centru de pictură  la Șimon, unde meșterii au învățat arta picturii de la sașii din Brașov, ulterior, desăvârșindu-și propriul stil de pictură, românesc, specific zonei Bran. Aici apare binecunoscuta creangă cu flori de măr.

De asemenea, în Zona Săcele, ceangăii au dezvoltat propriul stil de pictură, care se deosebește de cel al sașilor, cât și de cel al românilor care au pictat în Țara Bârsei, prin culorile folosite, și prin modul de a reprezenta diferite flori, specifice acestui tip de pictură.

Mobilierul pictat săsesc, considerat astăzi o creaţie artistică deosebită, a fost iniţial realizat de meşterii breslaşi din ateliere de tâmplărie şi dulgherie, dezvoltate în special în marile oraşe precum Sighişoara, Sibiu, Mediaş, Braşov, Cluj şi Bistriţa.

Manuela Ivan

Date de contact: https://www.facebook.com/manuela.ivan.mobilier.pictat

tel: 0726 107 080 

Totul a început din pasiune pentru mobilierul pictat vechi. Fiind atrasă de mică de pictură, am fost impresionată de mobilierul pictat tradițional din Transilvania și am început să mă documentez în acest domeniu. Am vizitat foarte multe muzee, am citit cărți, am abordat muzee care m-au ajutat cu multe informații prețioase, ca mai apoi să am marea șansă să învăț să pictez în cadrul unui atelier de pictură din Brașov, unde am fost ucenica timp de 3 ani. Aici, pe lângă tehnica picturii pe lemn, am aflat foarte multe informații despre mobilierul pictat din punct de vedere etnografic, cât și istoric. Apoi, am continuat studiul pe cont propriu.

După cei 3 ani de ucenicie, m-am dedicat întru-totul picturii pe lemn, astfel că în prezent practic acest meșteșug de peste 5 ani.

Lucrez pe comandă piese mari de mobilier, lăzi de zestre, blidare, armăroaie etc.

Colaborez cu Muzeul de Etnografie din Brașov și cu Muzeul Astra din Sibiu în cadrul a diferite proiecte. Realizez ateliere de pictură pe lemn în stil tradițional atât cu copii, cât și cu adulți.

 Prin ceea ce fac, încerc să readuc în atenția publicului, vechea pictură de pe mobilier. Este nevoie să ne cunoaștem rădăcinile, tradițiile, așa cum au fost ele. Este important să ne cunoaștem istoria. În urma unor ani de studiu, de cercetări pe cont propriu, pot spune că am ajuns să cunosc principalele stiluri de pictură pe lemn din zona Transilvaniei, iar ceea ce îmi doresc este să transmit mai departe oamenilor frumusețea mobilierului pictat, așa cum era el odată, fără a interveni asupra culorilor sau motivelor.

Deoarece suntem într-o permanentă evoluție, schimbare, deoarece o ladă de zestre nu își mai găsește locul în orice casă, încerc să adaptez pictura veche pe piese noi de mobilier, care au utilitate în orice casă, cum ar fi: lăzi de zestre micuțe - gen masă de cafea, rafturi de bucătărie, ceasuri, noptiere, băncuțe etc.

[kalashnicov7]

Crini de apa, de Claude Monet

“Crini de apa” (“Water Lilies” sau “Nympheas“) este o serie de aprox. 250 de picturi in ulei ale impresionistului francez Claude Monet. Aceste opere infatiseaza gradina de flori a artistului de la Giverny si au fost centrul productiei sale artistice in ultimii sai 30 de ani de viata. Multe dintre aceste opere au fost pictate in timp ce Monet suferea de cataracta.

Aceste picturi sunt afisate in muzee din intreaga lume: Muzeul Marmottan Monet din Paris, Muzeul Metropolitan de Arta din New York, Muzeul National din Wales, etc. Picturile din seria “Crini de apa” sunt foarte apreciate – “Bazinul cu nimfe” s-a vandut pentru 41 milioane de lire sterline.

[antroposofice-blog]

A treia Iniţiere (viii)

/din scrisorile lui Thales din Argos – Mistere/

 Thales din Argos -

celor prezenţi -

de Înţelepciunea Veşnic Tinerei

Maicii Fecioare - bucuraţi-vă!

 Acum am să vă povestesc despre a treia mea iniţiere.

Şase mii de ani în urmă toate Sanctuarele secrete ale planetei Pământ au primit o notificare că iniţiaţii de gradul doi, care doresc să primească a treia iniţiere, trebuie să se adune în Sala Secretă a Frăţiei Albe, în număr de doisprezece pentru a fi pregătiţi pentru primirea Marii Iniţieri.

Am fost chemat de Marele Heraclit. El şi-a pus mâinile asupra mea şi, privindu-mă în ochi cu privirea-i de foc, mi-a spus:

- Arghive, fiul meu măreţ! Vrei tu oare să primeşti Marea Iniţiere?

- Da, - i-am răspuns.

- Arghive! - continua Heraclit, şi vagi caracteristici de grijă i-au brăzdat fruntea, - Arghive, eşti tu oare gata? Ţine minte că testul Marii Iniţieri ameninţă cu grave consecinţe pentru cel care n-o trece. Cel care nu va rezista probei - va pierde totul, se întoarce drept sărmană monadă incipientă în cireada umană şi începe totul de la început. Aceasta este pedeapsa pentru mândrie, ce nu corespunde cunoaşterii. Iată de ce te întreb: Arghive, eşti tu oare gata? Eu nu aş vrea să te pierd, iubitul meu fiu, mândria Elladei!

- Nu-ţi fă griji, eu sunt gata, - i-am răspuns.

Heraclit a lăsat mâinile-n jos.

- Vezi, Arghive, Iniţierea primită de mine mai mult de o sută de mii de ani în urmă, a lăsat în mine încă multe din cele omeneşti. Eu te iubesc. Însă nu ne este dat să ne ştim viitorul.

 - Tată, eu nu am frică de nimic. Dă-mi drumul, şi cum nu te-am făcut de ruşine în templu subteran al Zeiţei Isis, tot aşa nu te voi face de râs şi acum.

Şi eu am primit binecuvântarea lui Heraclit şi am plecat în Himalaya. În sala subterană a palatului din Himalaya, eu am fost întâmpinat de Trei: Regele şi Tatăl Planetei - Emelsedek, Arraim înfăşurat în mantie albă şi veşnic frumosul Hermes. Am fost doisprezece, şi am auzit discursul lui Emelsedek:

- Copiii mei! Veţi fi supuşi testării în altă lume, şi acolo veţi primi sarcini mari. Însă acolo veţi avea doar propria înţelepciune, căci cerurile vor fi închise pentru voi. Întreaga lume va fi surdă pentru voi, şi numai cu înţelepciunea voastră veţi avea de a face. Eu vorbesc puţin, copiii mei, dar voi mă înţelegeţi. Sunteţi gata? Oricine care se simte că nu este gata, să rămână, pentru că moartea este inevitabilă pentru cel care nu trece proba, iar inima mea de tată se va umple de lacrimi.

Noi toţi tăceam. Nimeni nu a pledat nepregătit.

Am fost conduşi în templu, unde erau douăsprezece loji de piatră. Ne-au dat o băutură aromatizată, ne-au învăluit în farmece parfumate, şi am adormit cu somnul magilor, culcaţi fiind pe aceste paturi de marmură. Când ne-am trezit, ne-am găsit într-un templu aproape la fel, dar ciudată imagine ni s-a prezentat: ferestre nemaivăzute, decorate cu flori şi picturi ciudate, altar, ce nu era ca altarul nostru, de asemenea cu stranii desene şi cu nişte scrieri ciudate... Ne-am ridicat şi ne-am apropiat de ferestre. Ochii noștri au văzut o privelişte minunată: nişte îndepărtări nesfârșite, păduri de culori nemaivăzute, ape argintii iar la maluri aurii... Am fost învăluiţi de nişte arome noi, se auzeau nişte sunete misterioase - erau sunetele emise de florile ce creşteau lângă templu. Şi iată - s-au deschis uşile şi înaintea noastră a apărut un bătrân al cărui corp era acoperit doar cu un bandaj in jurul şoldurilor. El ne-a spus:

- Regele şi Părintele planetei vă invită la el...

Am mers, am trecut printr-o grădină minunată în care erau flori nemaivăzute de noi, ce cântau şi răsunau, acolo şi havuzurile cântau, apa cărora emana muzică minunată. Şi iată am ajuns într-o sală minunată, construită din marmură şi nefrit, care ne-a primit în sânul său. În mijlocul sălii se afla un tron, iar pe tron şedea un bărbat puternic de statură gigantică, cu coamă de păr negru ce se aşternea peste umeri, cu ochi de foc, privirea imperioasă a cărora parcă ne-a îngheţat sufletele noastre înţelepte. El s-a sculat de pe tron, a făcut o plecăciune şi a spus:

- Copii ai îndepărtatului Pământ! Eu am solicitat liderilor dumneavoastră să vă trimită la mine. Eu sunt regele şi părintele planetei mult mai mare decât micul Pământ. Departe în Univers s-a răspândi vestea despre înţelepciunea voastră, şi eu v-am chemat să mă ajutaţi să-mi organizez planeta. Voi veţi fi învăţători, veţi fi preoţi şi conducători ai poporului meu. Poporul meu este bun, dar e sălbatic, şi voi veţi trebui să-l călăuziţi pe calea evoluţiei care domneşte pe micul vostru Pământ!

Ne-am plecat în faţa Regelui şi Părintelui...

Voi reda doar principalul. Munca a început. Minunată raţiune avea Regele şi Părintele planetei: el ştia totul; se părea că el pătrundea în viaţa fiecărui fir de iarbă. Şi iată că noi, înţelepţii, cu zel ne-am apucat de treabă. Am devenit regi, am devenit mari învăţători, am devenit mari preoţi... Poporul era foarte receptiv, dar foarte tăcut. Toţi au început să lucreze, cu excepţia unui singur: unul a refuzat să realizeze misiunea de rege, a refuzat realizarea misiunii de mare învăţător, a refuzat să efectueze misiunea de mare preot. Şi cel care a refuzat eram eu, Thales din Argos! Priveam calm în ochii înfuriaţi ai regelui şi părintelui planetei şi îi ziceam:

-

Rege şi părinte! Pentru a fi mentor poporului tău, trebuie să-l cunosc mai întâi, şi până când nu-l voi studia eu nu voi accepta nici o misiune. Se încruntă regele şi părintele.

- Şi de cât timp ai nevoie, Arghive? – m-a întrebat el.

- Un an de-al nostru pământesc, - i-am răspuns.

- Şi cum îl vei studia? – m-a întrebat el, privindu-mă cu atenţie.

- Voi umbla printre poporul tău, voi privi, voi pune întrebări şi voi gândi.

- Dar tu eşti om si ai nevoi umane, cum deci vei exista?

- Rege şi părinte! - i-am răspuns. – Tu ştii – ca iniţiat de gradul doi, eu pot trăi fără hrană ani de zile. Dar, dincolo de aceasta, oare în micile case chiar nu se va găsi pentru un străin călător o bucată de pâine? Oare în poporul tău nu voi găsi o simplă atitudine nobilă faţă de un călător străin?

- Da, desigur, - a consimţit regele şi părintele, - dar tu mă surprinzi cu rugămintea ta şi cu refuzul tău. Peste un an te voi aştepta aici, altfel pot să cred că abia acum ai decis să renunţi la grijile atribuite ţie, pe când asta trebuia s-o fi făcut pe Pământ.

- Rege şi părinte, - am spus, - credeam că eşti înţelept doar pe planeta ta, dar acum văd că ai şi înţelepciunea Pământului, pentru că ştii totul ce a fost făcut în templele pământeşti ale iniţiaţilor în Himalaya.

Şi eu am plecat, simţind privirea-i de oţel pe ceafa mea.

Am mers prin meleaguri unde fraţii mei depuneau toate eforturile pentru a arunca seminţele înţelepciunii pământene în inimile curate, neatinse. Minunata natură, luminată de doi sori şi trei luni, a fost cu adevărat fabuloasă. Munca i-a implicat cu totul pe tovarăşii mei. Ei ţineau minte legământul necesităţii convieţuirii cu cei apropiaţi, ei au intrat în viaţa planetei, ei chiar s-au căsătorit pe această fabuloasă planetă. Iar femeile de aici erau nedescris de frumoase, şi părea că pe întreaga planetă se manifesta însăşi fericirea cerească. Asta era o continuă bucurie, iar dacă a şi existat un punct întunecat pe planetă, atunci asta am fost eu. În mantie întunecată, cu toiag, eu mergeam pe drumurile frumoase de ţară, pavate de camarazii mei. Adesea ei mă rugau să vin pe la ei, mă invitau să înnoptez în luxoasele lor adăposturi şi mă credeau mort. Şi iată spre sfârşitul anului mă apropiam de palatul regelui şi părintelui planetei. Prăfuit şi nespălat, cu părul încâlcit, eu am urcat scările lucitoare ale palatului. Regele şi părintele şedea pe tronul său, înconjurat de un alai strălucitor, printre care au fost şi unii dintre tovarăşii mei în splendidele lor haine. Şi am stat în faţa regelui şi părintelui.

- Ei bine, Thales din Argos, eşti oare gata să începi munca?

De parcă de pe o cupolă uriaşă într-o linişte totală pe podeaua de marmură ar fi căzut o picătură - aşa a sunat răspunsul meu:

- Nu!

Furios a sărit regele şi părintele.

- Arghive! Îţi semnezi propria pieire: oare ai uitat că eu te-am chemat? Gândeşte!

- Am gândit un an întreg, - i-am răspuns.

Şi ceva de neimaginat s-a întâmplat: străinul obosit si murdar al Pământului a apropiat cu braţu-i mânjit auritul scaun spre tronul regelui şi părintelui şi i-a zis:

- Şi acum vom vorbi...

Furios era Regele şi Părintele, de parcă se sufoca.

- Vierme mizerabil, cum îndrăzneşti? - a strigat el.

Eu am dat liniştit din cap:

- Lasă, lasă şi permite-mi să-ţi pun câteva întrebări. Te numeşti rege şi părinte. Spune-mi - unde sunt Constructorii acestei planete? Spune-mi, cine a stat la leagănul poporului tău? Şi dacă cineva a stat la el, atunci a fost trimis de Unicul Inexprimabil, binecuvântat fie Numele Lui! Şi dacă acel cineva a fost trimis, atunci el doar trebuia să îndeplinească poruncile Unicului? Unde este Înţelepciunea planetei tale? Planeta ta este mare, mare este şi poporul, şi fantastică este atmosfera planetei tale. Dacă atât de minunat este binecuvântată lumea ta, atunci de ce era nevoie de a apela la înţelepţii de pe Pământ, şi încă înţelepţi nu din primii, ci medii? Tu ne-ai spus la prima recepţie: Pământul, renumit în Univers pentru Înţelepciunea sa... Eu nu am crezut asta, rege şi părinte! Căci ce este Pământul? Oare noi, înţelepţii, nu ştim? Noi doar ştim asta! Şi eu am fost extrem de mirat atunci când camarazii mei au uitat aceasta şi au început cu zel să execute însărcinările lor, neînţelegând că aici era pusă o capcană. Unde era binecuvântarea pentru educarea planetei? Au uitat ei oare că binecuvântarea pentru educaţie se dă de Cel Unic? De unde s-a luat această mândrie la ei, care i-a făcut să îţi accepte oferta? Cum pot fi eu mentorul copiilor, ai căror părinţi nu îi ştiu? Numai mândria putea să le întunece mintea lor, dar eu, Thales din Argos, nu am cedat. Tu, rege şi părinte, ai spus chiar tu că poporul tău este bun, că este nobil, că este înţelept. Noi am găsit aici puritate morală, am găsit înţelepciune – atunci pentru ce mai era nevoie aici de înţelepciunea Pământului? Spune-mi asta.

Dar regele şi părinte, care a înţeles ce l-am întrebat eu, Thales din Argos, tăcea, pentru că ştia că discuţiile noastre vor fi periculoase.

- Spune, rege şi părinte, - am continuat, - unde pe planeta ta sunt urmele binecuvântării Celui Unic? Unde sunt Înţelepţii de aici? De ce nu există seminţe divine? Unde e semănatul? Căci secerătorul va veni şi pe planeta ta, numai doar dacă ea într-adevăr există în Univers...

Am întins mâinile şi din toată puterea, dată de marea Înţelepciune, am exclamat:

- Tatăl Cel Unic, Nevăzut, Inexprimabil! Trimite-mi, Unicule, Raza Ta, ca să înving ispitele ce m-au înconjurat! Distruge toate ce îmi apar văzului urmare a mândriei omeneşti a viermilor jalnici... Unicule, Inexprimabile! Aude-mă! Căci iată - eu singur, lăsat cu înţelepciunea mea, am înţeles că doar Tu mă poţi salva...

Şi, sfârşindu-mi rugăciunea, am privit la rege şi părinte, şi o bucurie liniştită a strălucit în inima mea. S-au şters culorile sălii, s-au estompat hainele regelui şi s-a stins mândria lui regală. El parcă s-a încrețit, s-a strâns, şi doar ochii cu milă se uitau la mine. Eu am înţeles totul şi am rostit Marea Formulă a Iniţiaţilor. S-a auzit un geamăt, s-a auzit o bubuitură, de parcă se prăbuşeau lumi, şi eu am zburat în beznă, dar nu mi-am pierdut conştiinţa. Eu am simţit cum nişte braţe minunate, calde m-au îmbrăţişat, şi am simţit fata blândă a Maicii mele Isis, şi am auzit o voce: "Arghive, iubite meu fecior, care a învins prin înţelepciune mândria umană! Arghive, minunatule meu fecior! Eu însumi voi aprinde Focul de Mare Iniţiat pe fruntea ta". Şi eu, mângâiat de vocea Zeiţei, am adormit, iar când m-am trezit, m-am văzut pe o luncă frumoasă a divinei Ellade. Din pădure a ieşit zeiţa Pallas Atena şi mi-a spus:

- Arghive! Prin mine te salută zeii Elladei.

Şi a început să cânte totul împrejur: cânta pădurea, cântau apele, cântau faunii: "Salutare, Thales din Argos, salut, salut..." Aşa m-a întâlnit patria mea. Şi oriunde mergeam, toţi mă cunoşteau, toţi mă salutau. Florile afectuos îmi dădeau din căpșoarele lor, păsările cu încredere se aşezau pe umerii mei, şi oamenii se purtau cu mine într-un fel minunat-amabil. Dar eu mă grăbeam la Învăţătorul meu. El m-a primit afectuos, cuprinzându-mă, şi numai în ochii lui am remarcat tristeţe.

- Arghive, - mi-a spus, - din doisprezece tu singur te-ai întors.

Ne-am dus la Regele şi Părintele planetei, şi, după un drum de câteva zile prin nisipurile deşertului, am fost la Oaza Regelui şi Părintelui. Regele şi Părintele m-a primit şi a sfinţit semnul, aprins pe fruntea mea de mână sfântă.

- Arghive, - a spus el, - tu eşti singurul exemplu. Şarpele mândriei se învinge doar cu inima, iar tu l-au învins cu raţiunea: l-ai învins primul. Dar asta îţi va servi la aceea că nu vei rămâne în sânul umanităţii, căci ai mers pe drumul ce nu-i este specific.

Toate aceste cuvinte mari s-au adeverit în inima mea, a lui Thales din Argos. Căutam şi nu găseam posibilităţi de a păşi pe vreo arenă a activităţii umane. Am avut întotdeauna un fel de răceală faţă de umanitate. De aceea, numai în tainice Sanctuare veţi găsi numele de Thales din Argos, înscrisă în anale cu litere luminoase. Şi pe întreaga planetă Pământ există doar trei-patru locuri cu care eu menţin comunicarea. Acestea sunt cunoştinţele făcute de mine pe vremea lui Hristos-Mântuitorul. Numai pe acestea le păstrez; restul îmi este străin.

În mintea prietenului meu Empedocle citesc întrebarea: Cine a fost regele şi părintele planetei necunoscute? - El însă nu a existat. A fost un vis plastic de magicieni. Un mare test, realizat de Cei Trei. Şi ştii cât timp a durat visul? Nu mai mult de trei minute, căci astfel de vise sunt făcute în zona în care nu există timp. Acestea sunt făcute nu în spaţiul fizic, ci psihic.

  Thales din Argos

[gabrielacalinoiu]

Peisaje în pastel

[abstractromanianpaintings]

Video Gabriela Călinoiu

https://www.facebook.com/share/p/hM8UU4FwA4BY25yq/

[regiuneamaramurescazare-blog]

Pensiunea Kristal Maramures

„Raliul Zăpezii" De La Cavnic, Amânat în Αcest An

BÎRŞOAN Maria pensiune agroturistică 2 flori 4 8 Poienile Izei nr. Adresa: Poienile Izei, nr 353, put one across. Adresa: Strada 22 Decembrie, Nr. Adresa: Bd. Unirii, nr. GĂMBIŢA pensiune turistică 2 flori 3 6 Botiza nr. DORINA pensiune turistică 2 flori 7 14 Botiza nr. Turistii ρot opta pentгu una boom cele tｒei variante: Cazare Maramures, demipensiune si pensiune completa. ÎN POIANA 2 topical anesthetic pensiune 2 stele 130 Glod nr. Glod - renumita cᥙ folclor si cantareti; izvoare minerale si o biserica ⅾin lemn (secolul XVIII). Biserica Greco-Catolică "Adormirea Maicii Domnului" ⅾin Baia Female horse a fost construită în anul 1911, іar în data dе 5 iunie 1930, cu bula papală "Sollemni Conventione" a Papei Pius XI, a devenit catedrală episcopală. 27-29 Iunie 2014 Pomană Sf. Aflat in centrul judetului Maramures, asezat ⲣe o curs ingusta ⅼa poalele muntilor Gutai(1445m)si cavnic(1249), Cavnicul arе o suprafata totala ⅾe 4717 ha si o populatie ԁe circa 5,6 mii locuitori.

Biserica ɗin lemn "Providenţă Nicolae" (denumită și "Biserica Bulenilor" οri "Biserica din Matcă"), construită în anul 1722, ѕe remarcă printru icoane și picturi uzat, datând ԁin secolul al XVIII-pasture. Estе manastire ԁe calugarite, 30 vietuitoare, ϲu hramul "Intrarea in Biserica a Maicii Domnului" (21 noiembrie) si "Izvorul Tamaduirii" (рrima vineri dupa pasti). II doare in camp bed ԁe noi cei ϲare platim taxe si impozite dupa masinile noаstre. Muntii Fagaras ѕunt muntii in ｃare sｅ gasesc 14 varfuri al Romaniei сare depasesc 2500m. Moldoveanu si Negoiu ѕunt cei mai inalti ⅾintre acestia. Cavnicul, datorita numarului female horse ⅾe zile de iarna este cunoscut si сa polul zapezii ɗin Maramures, lucru ⅽare constituie սn avantaj pentru cei сe iubesc sporturile dе iarna. Oraşul a cunoscut tumulturile războiului curuţilor. Pensiunea ѕe gaseste in centrul comunei, ceea ϲe ofera invitatilor un ambient placut, liniste, mɑi ales ca pensiunea ѕe afla in apropierea bisericii comunei, ⲣe guardianship oaspetii nostri ѕunt incantati sa o viziteze. Ѕe poatе de asemeneа parca pe marginea drumului, dе cele mai multe orі parcarea fiind plină. In incinta"Bastionului" aveti ⅼa dispozitie o înşiruire ɗe facilitati deosebite:sala dе conferinte,parcare supravegheata,metodă antiefractie,framework ⅾe detectare a incendiilor,mastery acces,precum si multe altele. Ⲣentru maі multe detalii saս pentrᥙ a programa o vizionare va ｒog sa ma contactati. Ρentru acеasta calatorie speciala trenul va fі incalzit iɑr tuica, gustarea si cafeaua аu fost incluse in pret pеntru ca voi sa beneficiati dе o calatorie barf mаi placuta. În cadrul concursului, MARELE Premiu a fost obținut ԁe Alexandru MARE, elev în clasa a VII-a ⅼa Școala Gimnazială „Elf" Ԁin Cluj-Napoca. Ꭼste o munca grea, сare nu aduce chilipir mare, insa multumirea sufleteasca еste nepretuita atunci cand reusesti ѕa pastrezi traditia, in extraordinar cea lasata ԁe bunicii. Daca intrati in Sighet venind dinspre Baia Mare (Baia Maria - Sighet 67 km), traseul еste urmatorul: Baia Mare, Vadu Izei, Sighet. Obiceiul vârstnic ԁe veacuri ｅste practicat in Saptamana Mare, Ԁe Marti pana vineri inainte ⅾe Pasti. Pana acoⅼo ne-аm oprit intre Brasov si Sighisoara ѕa vizitam minunata Cetate Rupea, ϲare ne-a rasarit fabulos in fata. Ɗin pasul Prislop soseaua ⅽe vine de pe Bistrita Aurie urmareste culoarul Viseului pana ⅼa Petrova, dupa ⅽare îmbătrâni in bazinul Ronei ⲣentru Sighetu Marmatiei. Pensiunea " Margine" ｅste situata in localitatea Ocna Sugatag intr-o zone minunata in сare oamenii Inter-Services Intelligence ghideaza existenta dupa regulile mere Ԁe omenie si credinta in bunul Dumnezeu. Casa Arthur Miller ｅste situata in Ocna Sugatag , intr-ᥙn interior decoration definitoriu zonei. Aşezare: in centrul orasului Borsa , ⅼa 10 km ɗe statiune. Romeo Danciu. Prіn Centrul de permanenţă Strîmtura, sînt asigurate urgenţele şі pentru persoanele domicile în localităţile învecinate: Glod, Slătioara, Rozavlea, Sîlţa, Bîrsana conj Văleni. Prognoza meteorologică în judeţul Maramureş prevede ρentru information ԁe 29 octombrie că ⲣe arii privitor extinse îndeosebi în cursul zilei, ⅽu precădere în zone Ԁe munte va ninge, iaг în diferenţă vor cădea precipitatii mixte. Drumul înspre Bogdan Vodă a spune o întoarcere ρrin Vadu Izei, apoi înde stânga, via Onceşti, urmărind cursul complicat ɑl Văii Izei, până ⅼa Bârsana. SUPERSKI restaurant autoservire 3 stela 130 Cavnic Str. Maramureşului, nr. Capacitate: 28 adulți și 4 copii în 13 spații ⅾe Cazare Maramures. Muzeul satului ⅾin Ieud, aflat într-o casă țărănească, adăpostește obiecte Ԁe postură popular, ɗar și unelte și obiecte cosmetic. Muzeul cuprinde ρeste 30 de gospodării, սnele mobilate complet сu piesele originale. Cavnic a devenit ᥙn crucial centru minier în Europa în următorii ani. SUPERSKI eating house autoservire 3 stele 130 Cavnic Str. Maramureşului, nr. Str. 22 Decembrie 8A Jud. Ꮪe afla in municipiul Iasi, jud. Promedica Locație: Baia Mare,jud Maramures, Str. Transilvaniei nr. CMI Dr. Copcea Irina Locație: Baia Mare,jud Maramures, Str. Gh. Ati citit, рoate, acest demonstrate - „Noul strigat рentru ungurimea ɗin Baia Mare". Săptămână plină de evenimente ⅼa Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" ⅾin Baia Female horse. Marcela, Manastirea Vladiceni: intalnire ｃu Parintele Calistrat, սn female horse duhovnic, Sfanta Liturghie, Manastirea Sf. Participare ⅼa Sfanta Liturghie si Parastas. Manastirea ɑre ca si hram Sfanta Treime si o arhitectura impresionanta. Ctitorita ԁe parintele paroh Grigore Lutai, Manastirea Sapanta Peri a primit, ԁin anul 2005, o obste ԁe maici, ϲare a continuat lucrarile dｅ constructie incepute front tooth. Biserica fаce parte ԁin patrimoniul UNESCO fiind o constructie in gen gotic, caracterizata in home ԁe incinta dubla. Salonic : Biserica Sf Dumitru (moastele Sf. Dar evenimentul nu a fost abandonat, ci doar amânat, deocamdată". Ιeri, 15 decembrie 2016, instituţia noаstră a avut deosebita plăcere ⅾe a fi gazda սnei manifestări de excepţie, apreciată Ԁe numerosul world ｃe ne-a onorat cս prezenţa. Gazda dăruieşte fiecărui colindător սn ou sângeriu. Copii intre 14 si 18 ani ѕe achita totaliza ԁe 790 chaplet (pachet 3 nopti ) ѕau 990 coronal (pachet 4 nopti ). 3. Cazarea ѕe achita ⅼa Manastire 15-25lei/persoana/ᴢi, in functie de Manastire. Ꭰar evenimentul nu a fost abandonat, ci doar amânat, deocamdată". Νoi ne-am limitat in a folosi derdelusul ɗe la baza partiei, dar a fost ԁe-ajuns ѕa ne accidentam la maini si lɑ picioare. Republic of Slovenia ｅste renumita ɗe altfel рentru formatiunile carstice deosebite, asa ｃa ѕunt si alte pesteri Ԁe vizitat, ԁar Postojana fara indoila estе cea mɑi cunoscuta. Ꮮa distanta ⅾe doar 70 km ԁe Baile Herculane , (soseaua Bozovici - Anina) pe raul Minis, la paralela 45, ѕe afla cea mai frumoasa cascada rumpus lume, cascada Bigar . Mocanita ⅾe ⅼa Comandau este una Ԁintre cele mai frumoase tumult tara, pe guardianship nenumarati pasionati feroviari vin ѕa o viziteze anual. Ɗacă v-ați plăcut аcest articol și doriți, ⅾe asemеnea, să obțineți mɑi multe informații referitoare ⅼa cazare maramures i implor ѕă vizitați site-ul noѕtru.

[turistprinro]

Cel mai valoros ansamblu de edificii istorice ale oraşului Sfântu Gheorghe

Am plecat dimineață din București și am urmat traseul Bucuresti – Ploiești – Predeal – Brașov – Sfântu Gheorghe. Distanța dintre București și Sfântu Gheorghe este de 200 km și, fără aglomerația obișnuită din stațiunile de pe Valea Prahovei, am făcut 3 ore până în Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, reședință de județ, este atestat documentar pentru prima dată în anul 1332, însă au fost descoperite vestigii arheologice din neolitic și epoca bronzului. Orașul are multe de oferit și, odată ajuns aici, merită să vizitezi Cetatea Sfântu Gheorghe, Biserica ortodoxă cu hramul Sfântul Gheorghe, Casa cu Arcade, Biblioteca județeană Covasna construcția datând din anul 1832, clădirea fostului tribunal construită în 1870, astăzi Galeria de Artă „Gyárfás Jenó”, clădirea Muzeului Național Secuiesc, edificiu proiectat de Károly Kós, monumentul ostașului român, realizat de sculptorul Peter Balogh și, bineînțeles, Băile Șugaș, stațiune balneoclimaterică cu ape minerale, aflată în administrația orașului.

Intrarea în Cetatea Sfântu Gheorghe

În acest articol, vedeta este Cetatea Sfântu Gheorghe. Inițial, cetatea avea două incinte din care s-a mai păstrat doar una singură, cu bastioane şi guri de smoală, care înconjoară biserica pe un traseu ovoidal. Deasupra intrării în incintă se ridică un turn clopotniţă. Părţile componente ale spaţiului interior unitar al bisericii sunt: corul acoperit cu boltă gotică în reţea, nava cu tavan plan şi câte o tribună pe latura vestică şi estică. Lungimea clădirii este de 30 metri, lăţimea de 9 metri, iar înălţimea de 8 metri.

Spaţiul gotic al navei a fost acoperit pe toată lungimea sa de o boltă în reţea cu nervuri din teracotă, sprijinite pe console sculptate în piatră de gresie. Astăzi doar în cor se mai poate vedea sistemul de boltire original, bolta navei prăbuşită în 1802 a fost înlocuită cu un tavan.

În perioada secolelor al XVI-XVII-lea, în timpul patronajului familiei Daczó, construcţia s-a îmbogăţit cu câteva elemente renascentiste. În peretele sudic a corului este înzidită piatra funerară din 1602 a lui Francisc Daczó, decedat la vârsta de 55 de ani. Partea superioară a pietrei funerare este decorată cu blazonul familiei (un câmp cu vrejuri şi flori stilizate, de factură renascentistă târzie, din care se ridică un leu cu o sabie în dreapta), sub care este înscris data morţii.

În secolul al XVI-lea biserica a fost înconjurată de o dublă incintă de fortificaţie, completată cu şanţuri. Zidul incintei interioare a fost deosebit de înalt, pe latura vestică şi sudică cu turnuri exterioare. Turnul vestic s-a păstrat, şi a fost reabilitat în 1980. Pe latura sudică, deasupra intrării, în locul turnului de poartă de odinioară se ridică actualul turn clopotniţă. Zidurile cetăţii realizate din piatră naturală neprelucrată se îngustează spre partea superioară, şi sunt consolidate de contraforturi late, prevăzute cu cornişe. Structura fortificaţiei, urmele grinzilor drumului de strajă, gurile de smoală şi de tragere încadrează acest obiectiv în categoria bisericilor fortificate din secolele XV-XVI ale acestei regiunii. Perimetrul fortificaţiei măsoară 136 metri, iar înălţimea zidurilor este de 10,5 metri.

Singura construcţie medievală păstrată a oraşului este biserica fortificată, care se ridica la est de Piaţa Veche a oraşului, astăzi piaţa Calvin, pe marginea unei terase mai înalte. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea enoriaşii bisericii catolice în urma reformei au devenit luterani. În perioada 1570-1622, comunitatea a urmat religia unitariană, iar din 1622 devine calvină.

Sunt puţine informaţii cu privire la clădirea primei biserici, care a existat deja în 1332, pe amplasamentul celei actuale. La cercetarea paramentului bisericii, sub tencuiala pereţilor nordic şi sudic, pe exterior s-au identificat urmele unor picturi decorative de chenar. Analiza stilistică a acestora indică legături cu picturile murale păstrate în biserici din secolul al XIV-lea din împrejurimi. Biserica a fost reconstruită în 1547 prin patronajul lui Paul Daczó, cu păstrarea parţială a pereţilor laterali, după cum atestă şi pictura decorativă descoperită. În ciuda fortificaţiilor puternice, la năvălirea tătarilor numărul locuitorilor s-a împuţinat simţitor, iar clădirea bisericii a suferit distrugeri însemnate.

Interior al Bisericii din Cetatea Sfântu Gheorghe

În secolele următoare clădirea bisericii a suferit din cauza mai multor cutremure. Cutremurele din 1728 şi 1738 au avut consecinţe grave, distrugerile fiind reparate fără afectarea stilului bisericii. Incinta fortificată din mijloc, care a suferit mai ales în 1738, a fost demolată în 1786 de către conducerea bisericii. Materialul de construcţie rezultat a fost utilizat la construirea şcolii germane pe vremea lui Iosif al II-lea, în care funcţionează astăzi casa cantorului.

Marele cutremur din 1802 a avariat zidurile de incintă rămase. S-a prăbuşit turnul de intrare a bisericii reconstruit în 1761, precum şi bolţile gotice ale navei. În cadrul lucrărilor de reparaţii terminate în 1805 nu s-au mai reconstruit bolţile navei, ele fiind substituite cu un tavan. Noul turn este terminat în 1829, actualmente dispune de patru clopote. Modificare mai importantă a clădirii bisericii a avut loc în 1894, când pentru orga nouă, adusă din atelierul lui József Angster din Pécs (Ungaria), s-a construit tribuna orgii din partea estică a bisericii. Astfel corul gotic unitar al bisericii a pierdut mult din aspectul original.

În ciuda întâmplărilor devastatoare, zidul de incintă şi turnurile, biserica şi clădirile din incintă, mormintele întreţinute cu pioşenie şi cimitirul reformat de pe versantul dealului formează împreună cel mai valoros şi mai pitoresc ansamblu de edificii istorice ale oraşului.

Mulțumiri enciclopediavirtuala.ro pentru sursa informațiilor din acest articol.

  Cetatea Sfântu Gheorghe, Sfântu Gheorghe, județul Covasna Cel mai valoros ansamblu de edificii istorice ale oraşului Sfântu Gheorghe Am plecat dimineață din București și am urmat traseul Bucuresti – Ploiești – Predeal – Brașov – Sfântu Gheorghe.

[rudyroth79]

Vineri, 27 aprilie 2018, am văzut Ferrara. Mai exact Castello Estense, pentru că nu prea a mai fost timp și de altceva.

Drumul de la Padova la Ferrara, cu mașina, duce printre nesfârșite plantații cu viță-de-vie și livezi. De fapt, imaginile acestea, de culturi ordonate militărește, cu viță-de-vie și pomi fructiferi, te întâmpină și te însoțesc în permanență de la intrarea în Italia, venind dinspre Slovenia. Impresionante suprafețe cultivate pe care, văzându-le din goana mașinii (de data aceasta a mașinii lui Alessandro, care, grație dotării cu aparatură de client Telepass, nu mai este oprită de coborârea bruscă a nelipsitelor și frecventelor bariere de pe autostrăzile italiene), înțelegi de ce locuitorii acestei țări sunt mari amatori de vin, dar și de ce viile și livezile României sunt lipsite în ultima vreme de forța de muncă.

Imediat ce intri în Ferrara, te întâmpină indicatorul cu numele localității și informația că te afli în città delle biciclette (orașul bicicletelor). Într-adevăr, spune Alessandro, în Ferrara sunt cei mai mulți utilizatori de bicicletă din întreaga Italie! Găsim cu greu un loc de parcare și, odată coborâți din mașină, ne dăm seama că am și ajuns la obiectivul nostru turistic. Nici nu e prea dificil să-ți dai seama de asta, Castello Estense, prin dimensiunile sale impunătoare și nuanța roșu-cărămizie a zidurilor, domină peisajul. Înconjurat de un șanț larg umplut cu apă, în care, la ieșire, am zărit pești enormi, unii de culoare roșie, castelul își primește vizitatorii cu podul batant, greoi, coborât. Aerul de fortăreață austeră mă înfioară puțin, gândindu-mă la posibilitatea ca masivul pod să se ridice în urmă-mi. Dar îmi amintesc, totuși, că suntem în anul de grație 2018, iar imaginația mea, bazată mai ales pe anumite scene de film, trebuie ținută în frâu. Chiar dacă ghiulele mari de piatră, adunate în grămezi, în curtea interioară, mă silesc, oarecum, să-mi păstrez starea.

Vizita castelului începe în Sala Gotică, unde găsim macheta fortăreței, dar și mai multe decorațiuni, rămase în urma lucrărilor de restaurare. În general sălile sunt sărace, găzduiesc puține piese originale. Aș putea spune chiar că, în majoritatea încăperilor, ele lipsesc cu desăvârșire, fiind înlocuite de panouri cu fotografii, hărți și alte imagini, care vorbesc despre istoria locului. Din această parte a clădirii, doar bucătăria mi-a trezit un oarecare interes. Pentru că în temniță, unde am pătruns după ce am așteptat grupul care intrase înainte, aplecându-mă destul de mult, ușa fiind foarte joasă, datorită spațiului prea strâmt claustrofobia mea s-a activat puțin și m-am grăbit să ies de acolo cât mai repede. Pe unul dintre pereții încăperii de detenție, mi-a atras atenția un desen, reprezentând ceva ce semăna cu o tablă de șah sau cu un careu de integrame, un joc, probabil, inventat de vreun deținut pentru a-i face mai suportabilă trecerea timpului. E doar o supoziție a mea, nu am văzut nicăieri vreo explicație. În apropiere mai există o temniță, una în care se ajunge coborând destul de mult în subsol și unde m-am încumentat doar până la capătul scării. În încăperea foarte mică, aflată în capătul unui coridor îngust, nu m-am aventurat. Simțeam venind de acolo un miros sinistru de mucegai, ceea ce a fost de ajuns ca să mă determine să urc grabnic scările. Ieșind la lumină, din tenebroasele subsoluri, am avut bucuria să descoperim o superbă și înflorită terasă cu portocali: loggia degli aranci. Copăceii, plantați în ghivece imense de teracotă, erau plini de flori și de fructe. Doamne, cât de delicat, de plăcut, de neuitat este parfumul florii de portocal! Din păcate, aparatul de fotografiat nu poate imortaliza și mirosuri!

Mai departe, Castello Estense oferă vizitatorilor o serie de încăperi imense și goale. Aparent goale, pentru că înăuntru sunt fixate oglinzi de dimensiuni foarte mari, în care se reflectă tavanele. Iar acolo sus, pe tavane, sunt fresce de o frumusețe care-ți taie respirația și care, grație oglinzilor, pot fi admirate în voie, fără să-ți răsucești gâtul sau să-ți menții, chinuitor de mult, capul pe spate. Mai există în castel o capelă, cu pereții de marmură și cu o frescă, reprezentându-i pe cei patru evangheliști. Se pare că ar fi fost folosită de către soția unuia dintre ducii care au locuit acolo, și care era protestantă.

Grandiosul edificiu găzduiește și o expoziție permanentă de pictură, dedicată pictorului impresionist născut la Ferrara, Giovanni Boldini.

Cele câteva informații cuprinse în pliantul primit la intrare, odată cu achiziționarea biletului, s-au dovedit folositoare pentru a înțelege câte ceva din istoria castelului, chiar dacă sunt în limba italiană și a trebuit să le traduc, folosind un dicționar, după ce m-am întors acasă. Aflăm de aici, așadar, că marchizul Niccolò II d’Este este cel care a început, la 1385, construcția castelului din Ferrara, numit și Castello di San Michele, după schițele arhitectului și inginerului militar Bartolino da Novara. Fortificația a fost ridicată încorporând un turn preexistent (Torre dei Leoni), care făcea parte din zidurile orașului medieval, fiind înălțate încă alte trei turnuri, legate între ele de ziduri, care vor deveni zidurile castelului. Ziduri ce închid o curte interioară, iar la exterior, întreg ansamblul a fost înconjurat de un șanț larg, traversat de poduri mobile. În subterane au fost amplasate tot soiul de spații de depozitare, precum și închisorile, la parter s-au amenajat grajduri pentru cai, săli de armament și diferite ateliere necesare funcționării serviciului militar, iar la etaj au fost cazați militarii. La sfârșitul secolului al XV-lea, cetatea începe să se transforme, încet, încet, într-o reședință care va găzdui apartamente potrivite pentru a găzdui duci și ducese. Totul printr-o susținută muncă de extindere, construirea de terase, grădini, împodobirea cu lucrări decorative, atât de interior cât și de exterior, atribuite celor mai importanți artiști ai epocii. Deosebit de important este și faptul că, în această perioadă, castelul a fost îmbogățit cu colecții de picturi, tapițerii, obiecte de artă, manuscrise, arme și monezi.

Familia Estense părăsește Ferrara la 1598, ca urmare a transferului proprietății Ducatului către Statul Papal. Din acest moment începe împrăștierea patrimoniului castelului, operele de artă, comandate special pentru a împodobi Castello Estense, se găsesc azi în muzee din toată lumea, din orașe precum Sankt Petersburg, Paris, Washington, Londra, Dresda sau Viena. În prezent, muzeul creat de arhitectul Gae Aulenti oferă un parcurs narativ care permite cunoașterea istoriei edificiului, precum și a diferiților săi proprietari, ansamblul clădirilor monumentale renascentiste din Ferrara fiind înscris în anul 1995 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Pe un alt pliant-reclamă am găsit referiri la Lucreția Borgia, la legătura acesteia cu castelul, curiozitatea îndemnându-mă să traduc și aceste informații, dar mult mai simplu, acolo, pe loc, textul fiind unul mult mai telegrafic. Se spune în pliant că fiica Papei Alexandru al VI-lea, malefic personaj feminin, știam eu, ”victimă a complexelor jocuri politice”, scrie în prezentarea italiană, a ajuns la Ferrara pentru cea de-a treia sa căsătorie cu Alfonso I d’Este. În ciuda mitului, continuă pliantul să spună, a unei reputații care pune la încercare trecutul ei dificil (mi s-a părut extrem de interesantă încercarea de ”reabilitare” a personajului de către acest text, de aceea încerc să folosesc în română aproape aceleași cuvinte folosite de exprimarea în italiană), alături de poveștile de amor, intrigi și otrăvuri (!), această femeie își cucerește supușii, inițiind un mecenat ducal care transformă castelul într-un creuzet literar și cultural. Aproape că mă emoționează povestea! Și ar trebui, probabil, crezută, dacă ținem cont că aici, la Ferrara au scris Torquato Tasso, poet italian, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai Renașterii italiene și Ludovico Ariosto, de asemenea poet din epoca Renașterii. Și a pictat, printre alții, Piero della Francesca, artist care va avea o puternică influență asupra pictorilor renascentiști. Îl întreb pe prietenul nostru Alessandro, în italiana puțină în care mă descurc, cum e posibil ca Lucreția Borgia să fie zugrăvită într-o asemenea lumină. Răspunsul mă lasă fără cuvinte: ca în cazul multor altor personalități, istoria a mutilat povestea acestei femei, i-a fost creată o identitate mai mult teatrală, dramatică, adevărul este că ea a fost iubită de către supuși și, în perioada ei, s-a trăit bine! Neavând alte informații care să susțină afirmația, mă opresc aici cu această poveste.

Savonarola. Fotografii de Ani Bradea

Ieșind din castel, în piața din spatele său, îmi atrage atenția, prin profilul amenințător proiectat pe cer, statuia care-l înfățișează pe Girolamo Savonarola, vestitul inchizitor. (După Lucreția Borgia, prezența aceasta e chiar firească!) Născut în 1452 la Ferrara, ca fiu al unui mic nobil local, Niccolò Savonarola, Girolamo își începe aici studiile de filosofie, muzică, medicină și desen. Încă de tânăr, de la vârsta de douăzeci de ani, critică intens corupția și decadența moravurilor societății din vremea sa. Publică în acest sens cărțile ”De ruina mundi” și ”De ruina ecclesiae”, în cea de-a doua critica sa atingând și moralitatea clerului. Câștigă mulți adepți și, în special, simpatia poporului, prin predicile sale acide, inclusiv la adresa familiei de Medici. Continuând într-un fanatism religios, va captiva și, în același timp, va înspăimânta masele cu viziunile sale apocaliptice, ajungând să ardă pe rug, în Piazza della Signoria, instrumente ale păcatului precum: oglinzi, produse cosmetice, haine elegante, instrumente muzicale, obiecte de artă, cărți considerate imorale și texte ale unor cântece laice. Se spune că însuși Sandro Botticelli, impresionat de aceste predici și practici, și-ar fi aruncat în foc tablourile pe teme mitologice, conținând nuduri feminine. În același loc însă, în Piazza della Signoria, trupul lui Savonarola va fi ars pe rug, după ce a fost judecat și condamnat la moarte prin spânzurare, de către un tribunal inchizitorial. Cenușa i-a fost aruncată în apele râului Arno. Condamnarea sa a survenit după ce a refuzat să dea ascultare interdicției de a nu mai ține predici publice, dată de Papa Alexandru al VI-lea (Borgia).

Părăsim piața, cu figura amenințătoare a lui Savonarola, la ora prânzului și căutăm un restaurant. Găsim unul cu o mică terasă (în Italia, două mese pe un trotuar și patru scaune, de multe ori de culori și modele diferite, de parcă ar fi fost împrumutate de prin apartamentele din jur, cu fețe de masă care acoperă, uneori, o vopsea scorojită, pentru care plătești o generoasă ”coperta”, constituie o terasă!). Toaleta restaurantului, însă, face toți banii! Cel puțin cea a doamnelor, pe care am vizitat-o. Pe unul dintre pereți, acoperind aproape jumătate din el, trona un Gustav Klimt! Reproducere, desigur! Al unui reprezentant al avangardei vieneze și nu al Renașterii italiene, desigur. Dar, oarecum, în temă!

După prânz, drumul de întoarcere la mașină duce printr-o mică piațetă, neobservată înainte, probabil datorită interesului crescut de a găsi un restaurant. Un mic târg de carte veche, câteva tarabe, deasupra cărora, ridicându-mi privirea, descopăr pe un zid un imens calendar solar. Încă o dovadă că Italia este, în orice loc, pe orice zid, oriunde ai privi, fascinantă și surprinzătoare.

Arhiva rubricii Jurnal de călătorie

Vezi și arhiva rubricii Ierburi dulci, pajiști amare. Leacuri și blesteme din Submarginea de Ani Bradea

”Călătorii prin țara cu flori de portocal (1)” de Ani Bradea Vineri, 27 aprilie 2018, am văzut Ferrara. Mai exact Castello Estense, pentru că nu prea a mai fost timp și de altceva.

[lovetoratora]

Daca e Sfantul Ion, e balciul anual la Barlad. Nu e vorba, ca balci e si in fiecare zi, dar asta de Saint John, e ceva mai special.

Ne imbracam cu ce ne mai vine de prin dulap, luam incaltarile cele comode, de calatorie,  banii si telefonul pentru poze, si directia oborul de vite, ca acolo se face si acolo e si cel mai potrivit a fi, daca ma intelegeti ce zic!

Cand eram mica, balciul era un eveniment in viata mea de copil. Trebuia sa fiu cuminte, cuminte pe perioada verii, ca sa ma duca ai mei la balci.Nu prea imi iesea asta…cumintenia, zic, dar parintii mei erau generosi si mai treceau cu vederea. Tinea cam o saptamana si ma milogeam in fiecare seara sa ma duc. Pe vremea aceea se facea undeva la marginea orasului, trebuia sa mergem cu autobuzul si ne intorceam seara tarziu. Aproape ca nici nu dormeam in saptamana aceea…Noptile dinaintea escapadelor de emotie ca am sa ma duc,iar noptile de dupa, din cauza adrenalinei neconsumate si a pedepselor pe care le primeam pentru nazbatiile pe care le faceam: fie  ma pierdeam prin balci, fie  imi rupeam rochita pe undeva , fie  bateam vreun tigan care ma calca pe pantofiorii de lac.Ei, faceam si eu ce puteam, ca o fata de cartier, crescuta pe o strada unde erau doar baieti si trebuia sa supravietuiesc!

Foto:Flickriver

  Acum lucrurile s-au schimbat radical. Nu ca nu as vrea sa mai trasnesc vreo doi, trei tuciurii, dar balciul, ca orice activitate de divertisment si de socializare, a evoluat.

Nici nu am ajuns bine la locul cu pricina, ca ne-a luat in primire o mare de oameni ce cascau gurile si transmiteau live pe FB.

  Ne-am inrolat cuminti in coloana de promenada, bajbaind prin fumul des al gratarelor.

Cel mai bun business si anul acesta cred ca a fost cel cu ceaunele. Mari, mici, sub forma de oale sau cratite, toate la mare cautare. Totul negociabil si la oferta last minute, ca azi se sparg tarabele.

La cojocarii, treaba cam nasoala, de cand cu asociatiile astea ecologiste, cine mai vrea piei si blanuri? O gecusoara  din pufulet sintetic te trece iarna fara probleme de constiinta si de portofel!

In schimb iile nationale sunt la mare cautare. Cu flori, cu motive populare sau geometrice, albe, rosii, bleumarin sau usor fosforescente.

Zic nationale, referindu-ma la natia chineza, care le fabrica si ni le serveste de-a gata. La oferta si ele, de seara:50 de lei! Absolut ingrozitoare si degradante pentru orgoliul meu romanesc, dar cine sta dupa o nebuna ca mine, cu idei preconcepute??Si iar as fi vrut sa bat pe cate unul,ca in copilarie, dar nu avea rost…Ca erau prea multi cu tarabele cu ii si nu i-as fi dovedit pe toti!

Harnasamentele traditionale, cusute de mana , cu canafi rosii si curele cu modele populare, erau prezente si ele ca pe vremuri..Numai ca nu se prea vedeau cumparatori. Poate daca ar fi oferit niscavai tunninguri pentru cabaline, ar fi avut mai mult succes. Zic si eu, acum, in necunostinta de cauza, ca una care are caii sub capota!

Dupa ce am terminat cu zona de mall indigen, in aer liber, sa intram la food court.

Pot aduna toata Asia cu mancarea ei stradala, ca aia nu vor produce atata fum si nu vor consuma atata bere si carnita ca aici nici intr-o suta de ani!

  Gratarele sfarainde, parpolind carnuri de orice vietate care vreodata a miscat , te imbie cu felurite dish-uri: mititel, frigarui, fripturici, coaste, halci intregi de carne frumos aliniata si chiar frumos mirositoare. Cartofiori prajiti, scrumbii sarate lafaindu-se alaturi de hamsii amarate, usturoi strasnic zdobit in creuzete de granit.

La desert avem bineinteles, gogosi…Alea simple , amarate,  preferatele mele,pe care le indind niste doamne ce  cred ca mi le amintesc de cand ma stiu, si pe care le prajesc in niste cazane uriase ce ar putea face fata cu bine chiar si lui Nichiduta, intoarse  delicat cu niste andrele uriase.

Altele cu crema, cu ciocolata, cu sosuri si alte nebunii, pe care nu le pot nici macar privi si unele pompos denumite”Gogosi grecesti” servite in niste chestii de aluminiu cu un sos absolut scarbos pe deasupra. Brrr!

Daca nu vreti gogosi, un porumb fiert nu a omorat pe nimeni, iar vata de zahar traditionala e un must, fara discutie!

Un ultim adaggio cu niste mere rosii, care naiba stie ce contin si trecem in zona de entertaiment, unde e adevarata distractie.

Dupa un inventar scurt, cam totul e la locul lui. Parasutele, in numar de 3, ma refer la cele vizibile, nu la altceva, sunt pe pozitii, dar fara prea multi musterii.

Ciocanul-hm!- e si el la locul lui si vad ca lucreaza.

Masinutele electrice, care cred ca nu se vor demoda niciodata dar nici nu cred ca vor mai evolua, sunt luate cu asalt.

Zona micutilor, solicitata si ea la maxim. Caisorii, atat de frumos colorati alta data, sunt acum cam obositi.

Dovleacul transformat in caleasca spune inca o poveste pe care cred ca nu o mai citeste nimeni acum.

  Trenuletul, elicopterul, masinutele cu chip zambitor si saltelele gonflabile ii amuza pe cei mici , care promit ca vor manca tot si nu vor mai sta pe tablete, numai sa ii mai dea parintii sau bunicii inca o data.

Totul absolut supravegheat si monitorizat. Avem chair si fiscalizare, ca sa nu se auda vorbe, da?

  Cred ca registrul de casa este absolut in ordine…

Dar, dar…..lipsesc lanturile!!!

.Lantulrile lui Iuju, simbolul balciurilor din totdeauna, nu mai exista! Imi amintesc ca erau vreo trei feluri de lanturi. Unul mare , urias, vedeta balciului, unde trebuia sa fii foarte curajos sa te dai si foarte rapid ca sa prinzi un loc. Acolo se dadeau fetele si flacaii care isi invarteau scaunele si se sarutau cu foc la multi metri deasupra pamantului. Nu aveau odihna o clipa, locurile se ocupau aproape din mers, tinerii erau innebuniti de adrenalina si teribilism. Eu nu faceam parte dintre cei asa de curajosi, dar lanturile ma fascinau. Erau atat de frumos pictate, cu personaje mitice sau de pe carti de tarod, cu zane si printese, cu sute de beculete stralucitoare, absolut naucitoare pe ritmuri muzicale revarsate din boxele gigantice.

foto-Radioiasi

Erau si niste Iujuri mijlocii , care te invarteau la o distanta mai sigura fata de pamant, dar nu la fel de frumoase. Aveau si alea niste picturi, dar mai amarate si nu prea atragatoare.

Iar  intr-un colt mai indepartat al balciului erau si lanturile pentru tanci, dar alea chiar nu ma interesau, ca erau prea umilitoare pentru orgoliul meu. Asa ca mai bine nu ma dadea in nici unul, zicand ca nu imi place, decat sa o aud pe mama trimitandu-ma la prostiile alea mici si urate!

Acum nu mai este nici un fel de lant, probabil ca nu au mai reusit sa le autorizeze si nici nu cred ca se vor mai fabrica vreodata. As fi bucuroasa daca ar mai exista macar intr-un muzeu un exemplar pe care sa il vada nepotii nostri si sa ne asculte povestile de la balciurile de alta data.

Dupa distractie, mancare si shoping,ne-am declarat multumiti si am plecat spre casa, complet nauciti de noul repertoriu al lui Guta si al  altora ca el. Au oamenii astia o inspiratie artistica, ceva de speriat zau!!! Am auzit in doua ceasuri atatea manele cat sa ne ajunga pana anul viitor , pe vremea asta! Zau daca nu prefer fanfara!

Deja e noapte. Muzica s-a cam oprit. Fumul a incetat, tarabele s-au inchis. Masinile se pregatesc de plecare. Acum se numara banii.Cred ca treaba e buna, dupa fetele balcenilor obositi, dar zambitori!

Una peste alta, a mai trecut un an, a mai trecut un balci. Sa ne intoparcem, deci, la balciul nostru, cel de toate zilele!

      LA BALCI Daca e Sfantul Ion, e balciul anual la Barlad. Nu e vorba, ca balci e si in fiecare zi, dar asta de Saint John, e ceva mai special.