#petru cimpoesu

[mesagerulneamt]

CJ Neamț acordă 5.000 de euro câștigătorului Premiului ”Ion Creangă”

CJ Neamț acordă 5.000 de euro câștigătorului Premiului ”Ion Creangă”

Consiliul Județean Neamț acordă cel mai important premiu literar din România și adună duminică, 30 aprilie și luni, 1 mai la Piatra Neamț și Humulești crema scriitorilor autohtoni. Dumitru Radu Popescu, Augustin Buzura, Nicolae Breban, Petru Cimpoeșu, Gabriela Adameșteanu și Varujan Vosganian sunt nominalizații primei ediții a Premiului Național pentru Proză ”Ion Creangă”, Opera Omnia, care…

[adrianomontanaroalessandria]

Evaso sabato notte dopo 48 ore si costituisce il complice dell’assassino del machete

La scorsa notte, dopo 48ore dalla sua evasione, si è costituito Petru Gabriel Dumea, detenuto romeno di 23 anni che sabato sera non aveva fatto ritorno dopo un permesso premio al carcere Ferrante Aporti di Torino. L’uomo  deve ancora scontare la condanna per l’omicidio del 22enne Gheorge Cimpoesu, ucciso da David Alexa (condannato a 30 anni) nel 2011 a […] Per il contenuto completo visitate il sito http://ift.tt/1tIiUMZ

da Quotidiano Piemontese - Home Page http://ift.tt/2zSzUpa via Adriano Montanaro - Alessandria

[mesagerulneamt]

A șasea ediție a Târgului de carte ”Libris” de la Piatra Neamț a prilejuit, pe lângă un festin de carte și cultură, și o serie de întâlniri memorabile cu scriitori și publiciști de marcă. Dan C. Mihăilescu, cunoscut eseist, critic și istoric literar, a fost unul dintre ei.

– O să încep cu o întrebare banală. Cum v-ați simțit la Piatra Neamț?

Eu țin mult la interacțiune, la zâmbetele care te sprijină, am locuri în care lumea este mai mefientă, mai circumspectă, mai răutăcioasă, malițioasă, aici toată lumea, fără excepție, a fost pe gustul meu. Eu spun că ne-am simțit ca într-un fel de lojă masonică, deoarece suntem animale pe cale de dispariție. Consider că întâlnirile de acest gen sunt pur și simplu niște seri de maslu, niște rugăciuni colective și cred că, din această ”vampirizare” reciprocă, acest schimb de efluvii și de speranță, ne întremăm cu toții. Recunosc, spășit, vinovat, legăturile mele sunt 90 la sută în Ardeal. Am fost toată viața caracterizat de nerăbdare, am fost haplea, am băgat viteză în orice și, dintr-o dată, mi-am dat seama că nu se merită. Adolescenții sunt bolnavi de viteză, de ”instant”. Am fost la un liceu și le-am zis să scoată o foaie de hârtie. Stupoare! I-am pus să scrie caligrafic numai atât: ”Dragii mei, aflați despre mine că sunt bine săn��tos”. Abia au ajuns la ”dr”.

– Cât de mult v-a durut despărțirea de Pro TV, unde, timp de 16 ani, ați prezentat emisiunea ”Omul care aduce cartea”?

O să mă acuzați de fariseism. Nu m-a durut deloc. Cu vreo doi-trei ani înainte de sfârșit, despărțirea era oarecum previzibilă. Lumea se cam sastisise, șoferii veneau mai târziu, se amânau filmările de miercuri pe joi, de dimineață pe după-amiază, pe undeva era un aer de libertate capitalistă. A venit un șef nou, din Lituania, care voia profit din orice. Bucuria mea enormă a fost cu acest domn, Iulian Stanciu – eu nici nu știam că există eMag, fiica mea mi-a zis – și am început, iată, colaborarea pe online, lansând emisiunea ”Cartea de la ora 5”. Acest om nu vrea nimic, nu vrea să vândă, nu vrea afaceri… ”Faceți exact ce vreți, cum vreți, cât vreți”, așa mi-a spus. Mă filmează acasă, băieții care vin să mă filmeze se descalță la ușă, spre groaza mea, au un bun-simț nemaipomenit și zic ”Doamne ajută-mă!”.

– Un scriitor trebuie să-și propună să rămână în memoria timpului?

Eu cred că nu. Cine scrie cu un gând practic, cine scrie pentru faimă, pentru bani, pentru a fi tradus, pentru ceva, face o greșeală maximă. Monica Lovinescu îi condamna pe scriitorii noștri care au dat într-o manie de a fi traduși. ”Măi, oameni buni”, spunea ea, ”aveți minimum un milion de cititori potențiali în România. De ce vă interesează să scoateți treizeci de cărți și să vindeți două unor români amețiți care au venit la căpșuni?”. Un scriitor care scrie cu gândul la posteritate, și nu cu gândul la Dumnezeul lui, greșește. Uitați-l pe Cărtărescu. El scrie propriu-zis pentru el, pentru ”Zeul” lui, pentru cum spune Novalis: ”Cobor în mine și descopăr universul”. Cărtărescu și-a afișat demult credința lui John Lennon din ”Good”, cu acel șir de ”I don’t believe in…” și cu finalul ”I just believe in me. I’m John”. Eu sunt Mircione și scriu pentru Mircione, pentru demonii mei, pentru îngerii mei, etc.

– Dumneavoastră pentru cine scrieți sau de ce scrieți?

Eu scriu pentru bucuria mea și de bucurie că sunt viu. Sunt foarte bucuros, că am avut două infarcturi, un accident cerebral, că am trei bypass-uri. Acum 11 ani, mi s-a spus:” Bătrâne, dacă mai ai 3-4 ani de viață, zi mersi!”.

Am ajuns la 11 ani și fiecare zi este un dar de la Dumnezeu. Mă bucur când plouă, mă bucur când ninge, mă bucur că mănânc ceapă spartă cu pumnul și cu brânză, nu-mi trebuie bani, nu-mi trebuie nimic.

E un lucru mare să te gândești în fiecare zi la moarte, un minut sau două. E filosofie de babă, dar recunosc că-i foarte practică.

– Andrei Pleșu a recunoscut că se uită la ”Las Fierbinți”. Urmăriți acest serial?

Nu prea des, însă sunt un mare susținător al lui. Adrian Sârbu mi-a dat trei casete cu primele episoade. La început, mi s-a părut ceva frivol, ușurel. Cu timpul, mi-am dat seama că este un scenariu bun. Mimi Brănescu, scenaristul, din păcate, s-a despărțit și el de Pro TV și de serialul ”Las Fierbinți”. Ironia, satira presupun de multe ori un suflet rău, mai coroziv, mai abraziv, mai mușcător, ori Mimi Brănescu și-a privit cu tandrețe personajele. Chiar Caragiale, pe de o parte zicea: ”Țară-i asta, mă?” – era exasperat! -, pe de altă parte spunea: ”Uite ce drăguți sunt!”. Brănescu știe să învelească personajele în această cămașă de camuflaj, un fel de vestă ignifugă de azbest, în care toată țicneala de acolo ne ocrotește, ne apără, ne regenerează.

Prezențe notabile la Târgu Libris

* ”Cred că va fi ultima mea ieșire în public”

De profesie inginer petrolist, Petru Cimpoeșu este unul dintre cei mai citiți prozatori ai timpului nostru. Mizează pe valoarea intrinsecă a literaturii și spune că scriitorii adevărați nu vânează premii. ”

«Cred că asta va fi ultima mea ieșire în public. M-am văzut în câteva înregistrări video și-s foarte urât, foarte antipatic. Mi-e rușine să mai ies în public. Debutul meu în literatură s-a întâmplat la Piatra Neamț, unde am câștigat mai întâi premiul Sindicatelor din Învățămînt, la prima ediție. Anul următor, am câștigat marele premiu ”Mihail Sadoveanu”, care a constat într-un tablou. Premiile se dădeau de la coadă la cap. Primul care a primit un tablou a fost cel cu mențiune. Intrai într-o încăpere și-ți luai ”opera de artă”. Eu, fiind cu premiul întâi, când m-am dus, mai era un tablou și nu aveam de unde alege. Datorită romanului ”Firesc”, am câștigat, în 1985, o grămadă de bani: 65.000 de lei, aproape o mașină, și mi-am cumpărat o casă lângă Bacău. După doi ani, mi-am dat seama că nu am aptitudini de țăran și am vândut-o, am pus bani la CEC ca să-mi cumpăr o mașină. A venit revoluția și mi-a luat banii, nu mai valorau nimic. După ’90, am câștigat bine, dar nu din cărți, nici chiar din ”Simion Liftnicul”, ci datorită unui scenariu de film. Acea casă de producție mi-a oferit o sumă foarte mare, nu pot să v-o spun, însă filmul nu s-a mai făcut. Din drepturi de autor, direct, nu am câștigat, deoarece nu sunt Mircea Cărtărescu, nici Gabriel Liiceanu. Cei din Bacău, unde locuiesc eu, nu au auzit de mine, nici vecini mei nu știu că sunt scriitor. Nu cred în posteritate, după ce mor nu mă mai interesează ce va fi cu scrierile mele».

 * ”Am stat până la 18 ani în Țărăncuța”

Poetul, dramaturgul și publicistul Coman Șova, tatăl fostului ministru al Transporturilor, Dan Șova, a participat, alături de soția sa, avocata Ana Diculescu, pentru al doilea an la rând, la Târgul de carte ”Libris”. Secretar general de redacție la ”Amfiteatru”, ”România liberă” și ”Magazin”, Coman Șova editează, în prezent, ”Bucureștiul literar și artistic”.

«Chiar dacă-s născut în București, printr-o întâmplare fericită a mamei mele, care a venit, pentru puțin timp, în orașul de pe Dâmbovița, pentru a-l vedea pe tata, aflat în armată, eu sunt chiar din Piatra Neamț. Mai exact, am stat până la 18 ani în Țărăncuța. Inițial, am urmat cursurile Liceului ”Petru Rareș”, dar, la dorința tatei, m-am transferat la Școala Tehnică Silvică de la Roznov. Când am terminat școala, tot la dorința tatei, am plecat să dau examen la Institutul de Silvicultură din Capitală, însă eu voiam la filologie. Până la urmă, am ajuns la teatru. Am stat vreo două nopți în Parcul Cișmigiu, după ce am împărțit chiftele și prăjituri cu paznicii care m-au acceptat acolo. Într-una din zile, am cunoscut un băiat, mai târziu am aflat că-l cheama Constantin Rauțchi, care m-a întrebat dacă știu vreo poezie și dacă nu vreau să merg cu el la IATC. Am intrat și am fost repartizat la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu, primul artist al poporului. Colegii mei erau Cozorici, George Constantin, Rebengiuc, Leopoldina Bălănuță, Rauțchi… După trei ani, am renunțat la actorie, mă împrietenisem cu Fănuș Neagu, cu Băieșu, cu Labiș, cu Mandric, și am urmat Școala de Literatură. La Piatra Neamț, am făcut parte din cenaclul condus de matematicianul Constantin Borș. Am scris și o piesă de teatru, ”Până la cer fără scară”, care s-a chemat apoi ”Iubesc pe al șaptelea”, în care au jucat Florin Piersic și Rodica Popescu Bitănescu».

 Ana MOISE

Dan C. Mihăilescu: ”Un scriitor care scrie cu gândul la posteritate, și nu cu gândul la Dumnezeul lui, greșește” A șasea ediție a Târgului de carte ”Libris” de la Piatra Neamț a prilejuit, pe lângă un festin de carte și cultură, și o serie de întâlniri memorabile cu scriitori și publiciști de marcă.