#mai avem nevoie de povesti

[romaniasweetromania]

https://romaniasweetromania.com/2024/01/teatrul-ion-creanga-familia-tic/

[nox-scrie]

Ti S-a Intamplat Vreodata Sa Ai Inima Smulsa Din Piept De Un Grup De Femei Terifiant De Frumoase Si Incredibil De Ingrozitoare Ce Dansau In Cercuri?

Nu, nu ti s-a intamplat, dar gasesti ideea asta dubios de sexy si incitanta oricum? Asa credeam si eu, asa ca de aceea am scris o SERIE (!!) de povesti cu nimeni altele decat aceste fiinte incantatoare, ielele!!

Seria are trei povesti, una cu un personaj principal non-binary (avem nevoie de mai multe astfel de lucrari si imi asum raspunderea sa le ofer), una cu o iala si fiica lui rosu imparat (🥴🥴🥴 things will get kinda steamy) si a treia ce e o surpriza! (nu e un fanfic, din pacate).

Momentan doar prima dintre aceste istorisiri e postata, si o puteti gasi aici: https://archiveofourown.org/works/23985328 . Celelalte o sa vina in... curand... asa ca stay tuned and subscribe to my channel 😩😩.

Sper sa va placa and enjoy reading this absolutely terrifying story. Daca nu aveti cosmaruri de pe urma ei, de ce mai scriu orice?

[12iul-ie]

despre țara mea, despre românia.

m am mutat în străinătate câțiva ani în urmă.

nu din cauza banilor. din cauza unor evenimente nedorite.

nu eram nici prea mică, nici prea mare. dar am înțeles repede că mutarea aceea era singura soluție.

am înțeles și cât de important este să apreciezi faptul că ai de ales. era prima oară când nu aveam.

voiam să plec. obosisem. eram extenuată și aveam nevoie de o gură de aer curat.

am primit vestea pe 1 mai în acel an iar pe 5 mai în același an la ora 12 eram deja în aeroport așteptându mi zborul.

plecam într o țară unde cunoșteam limba, într o țară pe care o vizitasem de nenumărate ori. mă mutam într un oraș pe care l numeam ‘locul meu de suflet’.

în acele 4 zile nu am avut prea mult timp să mă gândesc în detaliu la situație și nu vărsasem nicio lacrimă. mi am făcut bagajul cu un oarecare entuziasm și fără prea multe regrete.

nu mi am luat rămas bun de la nimeni, știam că va fi prea greu să o fac.

aflându mă în drum spre aeroport, ieșind din bucurești, lacrimile începeau să curgă. un sentiment străin m a cuprins când eram în sfârșit față în față cu adevărata realitate.

părăseam locul în care m am născut și am crescut. părăseam tot ce știam. frica de necunoscut mă făcea să tremur.

pentru prima oară priveam bucureștiul cu alți ochi. orașul care mi se părea rece și trist, plin de oameni alergând dintr o parte în alta, începea să prindă culoare.

începuse să plouă și mă simțeam ca într un film dramatic, muzica din căști întărea scenariul de tragedie.

timpul trecea din ce în ce mai greu și pierdusem orice legătură cu lumea din jurul meu.

realizasem că niciodată nu prețuim ceea ce avem până în momentul în care pierdem acel lucru.

‘așa e mai bine’ îmi spuneam. ‘nu există alte variante’

mama mi a șters lacrimile.

‘afară e mai frumos. este un nou început. suntem oameni și ne adaptăm.’

am ales să o cred. nu știam cât de adevărată era prima ei propoziție, dar sțiam ca celălalte două cu sigur sunt.

ajunsă la destinație, într un loc cunoscut mie, aveam un sentiment de ușurare și căldură.

speranța că totul o să meargă așa cum îmi plănuisem era prea mare ca să mă las copleșită de orice alt sentiment negativ.

să ai speranță în inimă face o diferență radicală în orice situație.

primele luni, fiind obișnuita să merg în locul în care mă mutasem doar în vacanță până atunci, așteptam ziua în care o să mă trezesc și o să plec înapoi în bucurești.

nici nu mi despachetasem lucrurile.

gândurile mele nu se duceau la viitor, tot ce aveam era prezentul. nimic altceva.

apoi, cu timpul, începusem să cred că totul e un vis și că mă voi trezi acasă într o dimineață și ii voi povesti prietenei mele despre ce visasem în acea seară.

am mers într o tabără pentru copiii din diasporă în acea vară. am cunoscut oameni minunați acolo. nu voi uita acea săptămână niciodată.

toți aveau un singur vis. că situația din țară se va schimba și ca se vor întoarce acasă. vorbeau cu lacrimi în ochi de românia.

nu îi înțelegeam.

‘ce idioți’ îmi spuneam.

chiar nu eram capabilă să înțeleg de ce ar putea cineva care locuiește în suedia sau în canada să vrea să stea în românia.

după tabără, m am înscris aici la o școală în limba engleză. am spus că locul meu este acolo deoarece toți elevii sunt din alte țări.

îmi era frică de a mă duce într o școală unde puteam fi singura dintr un alt loc. îmi era frică de singurătate și de etichetele care îmi puteau fi puse.

datorită școlii pentru străini în care învăț până în prezent, nu m am integrat în adevărata comunitate a țării unde locuiesc. nu regret, deoarece a început să mi placă diversitatea și iubesc să ascult povestea fiecăruia.

în primul meu an aici mi am făcut mulți prieteni. prieteni care îmi oferă o companie mult mai bună față de cei de acasă. prieteni de la care am ce să învăț și pe care nu ii preocupă bârfele și lucrurile inutile.

în primul meu an aici nu m am gândit la casă prea mult. totul mergea prea bine să am timp să dau atenție ‘trecutului’.

acel an m a schimbat radical și mă uit la cine eram înainte să plec din țară și la cine sunt acum, ca la două persoane diferite.

nu este datorită țării în care stau. este datorită mutării în sine. mutarea m a maturizat și mi a schimbat toată perspectiva asupra vieții și asupra oamenilor din jurul meu.

mergând la cursuri de limbă română și istorie în fiecare sâmbătă și duminică, am început să dezvolt un sentiment nou pentru mine: iubirea pentru țara natală.

nu am început să mă duc la acele cursuri deoarece nu făcusem destule ore de română și istorie cât locuiam în românia, ci pentru că simțeam că ceva important lipsește.

începând să mi iubesc țara am făcut un pas gigantic spre a descoperi cine sunt cu adevărat.

am învățat să fiu mândră că sunt româncâ.

ciudat, nu? să începi să ți iubești țara la mii de kilometrii depărtare.

niciodată nu am vorbit țara mea de rău la străini și te rog ca nici tu să nu o faci. cu orice ocazie spune le cât de minunată e țara ta. spune le că românia e pământ sfânt.

nu uita de unde ai plecat, nu uita ce ai lăsat în urmă și nu uita să te întorci acasă din când în când.

nu uita să vorbești și să scrii corect gramatical.

nu te da mare prietenilor când te întorci prin țară făcându te că nu ți amintești cuvinte în română și spunând cuvinte în limba țării în care locuiești.

spune le tuturor că ești român fără rușine și fără să ți fie frică de părerea pe care ar putea să o aibă.

arată le ce oameni buni suntem. arată le de ce suntem capabili.

nu spun să iubești politicienii și nici toți oamenii corupți din românia. spun să ți iubești țara și poporul.

datorită situației din țară suntem cum suntem. suntem oameni muncitori, oameni care știu ce înseamnă o viață grea și oameni care știu ce înseamnă dorul de casă și ce înseamnă dorul de familie. oameni care fac orice pentru familia lor.

sângele tău e sânge de român. iar sângele apă nu se face niciodată.

respectă țara în care ești. respectă i oamenii. admir o. dar nu uita cine ești.

abia aștept totul timpul o ocazie să vorbesc cu cineva despre cât de frumoasă e țara noastră și despre ce istorie și cultură bogată avem.

sper ca într o zi să mă întorc acasă.

pentru asta am de muncit și de gândit în aprofunzime mult însă ceea ce câștigi prin moduri grele, rămâne al tău pe veci.

ce frumusețe ar mai avea lucrurile și ce am mai învăța dacă cele mai arzătoare dorințe ale noastre ar fi ușor de obținut ?

sper că lucrurile se vor schimba în țară totuși. sper să vedem în curând o schimbare în bine și să ne putem întoarce cu toții acasă.

dacă aș putea da timpul înapoi, n aș schimba faptul că am plecat. aveam nevoie de asta.

mă bucur că am realizat într un final tot ce am realizat.

fie că ești în românia sau ești român și locuiești în altă țară, luptă pentru originea ta pentru că încă mai avem șanse ,oricât ar fi ele de mici, să facem o schimbare.

păstrează tradițiile noastre, păstrează limba și cultura, pentru că asta este tot ceea ce ne a rămas. nu ți vinde identitatea străinilor, pentru că nici ei nu și o vând nouă.

identitatea ta este tot ce ai mai de preț.

de câte ori nu am auzit că ar trebui să scriu în engleză tot ce scriu aici. cică dă mai bine și sună mai interesant.

nici nu consider asta o variantă, toate cuvintele mele spuse aici nu vor avea același farmec în nicio altă limbă.

oriunde ai fi, fii mândru de ceea ce ești. rupe etichetele pe care ni le au pus străinii.

“spuneți generațiilor viitoare că nu am fost mereu slugile occidentului.”

[bartholomaus]

Sacagii. Butoaiele alea pe roți se numeau sacale. Se umpleau din Dâmbovița cu niște donițe mari, cu mâner. Eu refuz să cred că oamenii foloseau apa asta la băut. Dar toate cronicile vechi afirmă ca apa pentru asta era cumpărată. iar cumpărătorii o filtrau prin pietre poroase. Sau amestecată cu piatră vânătă și apoi lăsată la limpezit. Uneori pe gârlă treceau și câini morți. Uite, o chestie tradițională care ar putea fi re-înviată, pentru iubitorii de tradiții autentice, strămoșești, populare: vândutul apei din Dâmbovița, din butoaie, pe stradă... Se spune că o linguriță de agiazmă turnată în butoi facea apa mai limpede ca apa de izvor. Gustul tradiției.

---------------------------------

Problema gravă este că 30% din populație bea apă de la puțul propriu, FĂRĂ vreo filtrare, și pânza freatică, cel puțin la câmpie, geme de nitriți, nitrați, fecalomi, giardia și alte cadoaie, iar dintre cei 70% care beau din sistemul public mai mult de jumătate nu beau apă în parametri ceruți de OMS și normele UE, deci consumă apă contaminată: https://recorder.ro/cum-se-transforma-banii-europeni-in.../ Ca idee, datorită nitriților și nitraților avem anual peste 3000 de cazuri de methemoglobinemie infantilă (grupa de vârstă 0 – 1 an, boala albăstririi pruncului), cu peste 100 de decese la nivel de țară, dar cei care nu mor nu sunt bine, au afectată dezvoltarea creierului. --

>> Atunci, mizeria din apă se reducea la fauna microbiană (bogată). Cel puțin nu era plină și de chimicale precum azi. -- >>> Erau și nitriți, nitrați și fecalomi de la direcțiile animalelor și cele umane.Dar de când cu chimicalele din agricultură este o mare jale. >>> vb povesti, atunci doar fecale si mortaciuni erau problema (de nitritzi si nitratzi potzi vb dupa anii '70-80, depinde de zona), dar apa din panza freatica era mult mai buna decat cea din Dambovitza (care vara nu mai avea debit, si cea din fantani se filtra natural, cat de cat)

---- În Galați există o stradă care poartă numele Vadu Sacalelor. Doar că acum 150-200 de ani circuitul era invers aici, apa potabilă era dusă dinspre oraș spre Dunare, către vasele care se pregăteau de voiaje mai lungi și aveau nevoie de rezerve.

[happy--pain]

Eu încă cred asta. Eu știu cât eram noi de frumoși împreună și eu țin minte cat de tare îmi plăcea să fim împreună. Țin minte cată rezistenta avea relația noastra. Țin minte fiindcă îmi plăcea. Și eu cred că va veni o zi,când noi doi vom mai avea o șansă. Poate nu luna asta și probabil nici anul ăsta,dar știu sigur că noi doi vom mai avea o șansă. Ar fi cu adevărat păcat să nu. Ne-am iubit prea mult și ne-am sacrificat prea mult că sa nu mai avem o șansă. Mereu am știut ca o să avem încă una. Ne vom întâlni din nou frumosule. Și eu cred că o să vii când o să am cel mai puțin nevoie de tine și că o să vii când o să te aștept mai puțin. Probabil ne vom întâlni într-o zi friguroasă,la o cafenea dintr-un oraș mare și aglomerat. O cafenea undeva pe colț,unde nu este prea multa lume dar cafeaua să fie bună. Eu voi sta la o masa singură,cu telefonul pe masa și cafeaua în fața iar tu vei intra tot înfrigurat de afară și nu mă vei vedea decât după ce dai comanda. Eu îți voi simți mirosul care se va schimba până atunci și când ochii mei se vor odihni in sfârșit intr-ai tăi,voi simți cum sufletul meu se bucura. Cum inima mea aleargă înapoi spre mine fiindcă tot tu o vei avea. Cum mâinile mele se vor încorda din dorința de a te atinge. Voi simți iubire probabil și mă voi trezi zambind cu tot cu ochi. Voi aștepta să te așezi și voi privi atentă spre degetele tale sa vad dacă ești căsătorit. Apoi vom vorbi iar eu îți voi povesti de Nicolae și tu îmi vei povesti de tatăl tău și vom râde și vom pleca fericiți și îndurerați de acolo. Asta e Ca nu stiu daca vom pleca împreună sau daca vom pleca cu planuri făcute să ne revedem dar eu știu că noi mai avem o șansă .

Abia aștept! Abia aștept să văd în ce bărbat frumos te vei transforma și abia aștept să mă văd pe mine rezistenta ca o stanca la prezenta ta.

[saintelegembisericaluidumnezeu]

Harul lui Dumnezeu o eliberează de căsătoria ei dureroasă (Partea 2)

de A’Jiao, Hong Kong

Cuvintele lui Dumnezeu îi lămuresc nedumerirea, iar inima îi este ușurată

Odată, într-o întâlnire, Jiao le povesti fraților și surorilor ei totul despre durerea și nedumerirea sa, iar una dintre surori îi citi câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Născut pe un pământ atât de murdar, omul a fost grav afectat de societate, a fost influențat de etici feudale și educat la «instituții de învățământ superior». Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva plină de răutate asupra vieții, filozofia josnică, existența aceasta fără nicio valoare, stilul de viață și obiceiurile depravate – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au subminat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul este și mai departe de Dumnezeu și I se împotrivește Lui mai mult ca niciodată” ( „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). 

„Una după cealaltă, toate aceste tendințe poartă o influență malefică care degenerează continuu omul, determinându-l permanent să-și piardă conștiința, umanitatea și rațiunea și să-și reducă moralitatea și calitatea caracterului lor, din ce în ce mai mult, în măsura în care putem chiar să spunem că majoritatea oamenilor nu au acum nicio integritate, nicio umanitate și nici nu au vreo conștiință și cu atât mai puțin rațiune. Deci, ce sunt aceste tendințe? Tu nu le poți vedea cu ochiul liber. Când suflă vântul unei tendințe, probabil doar un număr mic de oameni vor deveni cei care stabilesc tendințele. Ei încep să facă astfel de lucruri, acceptând astfel de idei sau de perspective. Totuși, majoritatea oamenilor, în mijlocul inconștienței lor, vor fi în continuare infectați, asimilați și atrași de acest tip de tendință, până când toți, fără să știe și fără să vrea, o acceptă și sunt toți cufundați în ea și controlați de ea. Pentru om, care nu este sănătos la corp și la minte, care nu știe niciodată ce este adevărul, care nu poate spune diferența dintre lucrurile pozitive și cele negative, aceste tipuri de tendințe, una după cealaltă, îi fac pe toți să accepte, de bunăvoie, aceste tendințe, viziunea de viață și valorile care vin de la Satana. Ei acceptă ceea ce le spune Satana despre modul de abordare a vieții și despre modul de a trăi, pe care Satana «îl revarsă» asupra lor. Ei nu au nici puterea și nici capacitatea, cu atât mai puțin conștiința de a se împotrivi” („Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)”).

Sora a avut apoi părtășie, spunând: „Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluie cum Satana corupe omul, precum și adevărul corupției noastre de către Satana. În societatea de astăzi, destrămarea căsătoriilor cauzată de aventurile extraconjugale și a avea pe cineva în afara căsniciei este un fenomen obișnuit, iar acest lucru este direct legat de faptul că suntem profund corupți de Satana. Satana folosește tot felul de erezii și idei greșite pentru a înșela, a seduce și a corupe omul, cum ar fi «Trăieşte momentul pentru plăcere, pentru că viaţa este scurtă», «Steagul roșu de acasă nu cade, steagurile colorate de afară flutură în bătaia vântului», «Pe bărbați îi viciază banul, iar femeile primesc bani atunci când devin vicioase» și așa mai departe. Satana stârnește aceste gânduri și păreri malefice pentru a ne eroda spiritele, iar acest fapt face ca gândirea noastră să devină într-atât de deformată încât ajungem să privim tendințele rele precum «aventurile extraconjugale», «a avea o amantă» și «a avea o altă femeie» ca fiind lucruri pozitive, demne de urmat. A avea o altă femeie în afara căsniciei a devenit un simbol al faptului că bărbatul este capabil și influent, iar faptul că o femeie are mai mulți iubiți a devenit o oglindire a farmecului său. Noi, ca omenire, trăim sub influența acestor tendințe rele și devenim din ce în ce mai răi, promiscui și corupți, iar conștiințele noastre devin tot mai amorțite. Chiar dacă facem lucruri care sfidează etica și moralitatea, nu simțim absolut nicio rușine. Din ce în ce mai mulți oameni devin acaparați de tendințele malefice ale Satanei și devin victime ale acestor tendințe… În acest fel, multe familii se destramă, mulți oameni aleg să se sinucidă deoarece nu pot suporta trădarea partenerului lor și există, de asemenea, mulți oameni care își ucid partenerii, deoarece dragostea lor se transformă în ură. Nu sunt acestea roadele amare ale tendințelor malefice ale Satanei? Dacă nu ar fi Dumnezeu să exprime adevărul și să dea în vileag uneltirea vicleană a Satanei pentru a corupe omenirea, nimeni nu ar fi capabil să vadă și să înțeleagă aceste lucruri. Am trăi doar sub puterea Satanei, permițându-i să ne facă rău. Avem, într-adevăr, nevoie de mântuirea lui Dumnezeu și trebuie neapărat să înțelegem adevărul.”

După ce a ascultat cuvintele lui Dumnezeu și părtășia surorii sale, Jiao s-a gândit la anii care au urmat căsătoriei sale cu Ming, când el era foarte grijuliu cu familia sa. Dar, din cauza seducției tendințelor malefice, Ming nu reușise să reziste tentației, începuse să aibă aventuri extraconjugale, trăise dominat de dorințele malefice și poftele egoiste ale trupului și devenise din ce în ce mai desfrânat. El devenise complet nepăsător la sentimente ei sau la sentimentele fiului lor, își pierduse conștiința și rațiunea și nu adusese decât suferință familiei lui. Jiao a înțeles că mariajul ei ajunsese unde era astăzi din cauza răului cauzat de tendințele malefice ale Satanei și că atât ea, cât și Ming erau victimele acestor tendințe. Jiao plângea. Dar nu erau lacrimi de durere sau pentru că se simțea nedreptățită, ci erau lacrimi de recunoștință. Era cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că a mântuit-o. Cuvintele lui Dumnezeu erau cele care îi alinaseră inima, iar resentimentul pe care îl resimțea față de Ming începu să pălească.

Mai târziu, Jiao a citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care spunea: „Oamenii nutresc numeroase iluzii cu privire la căsătorie înainte de a o trăi ei înșiși, și toate aceste iluzii sunt minunate. Femeile își imaginează că jumătatea lor va fi Făt-Frumos, iar bărbații își imaginează că se vor însura cu Alba ca Zăpada. Aceste fantezii demonstrează că fiecare persoană are anumite cerințe pentru căsătorie, propriile ei seturi de pretenții și standarde. Cu toate că în această epocă malefică oamenii sunt constant bombardați cu mesaje distorsionate despre căsătorie, care creează încă și mai multe cerințe suplimentare și dau oamenilor tot soiul de încărcături și atitudini ciudate, orice persoană care a trăit căsătoria știe că, indiferent de cum o înțelege cineva, indiferent de atitudinea pe care cineva o are față de ea, căsătoria nu este o chestiune de alegere individuală” („Dumnezeu Însuși, Unicul (III)”).

În timp ce medita la cuvintele lui Dumnezeu, ea și-a dat seama că fusese influențată de iubirea nesfârșită dintre protagoniștii romanelor de dragoste și ai telenovelelor și că fusese, de asemenea, influențată de idei cum ar fi „dragostea este supremă” și „a îmbătrâni împreună nedespărțiți”. Ea crezuse orbește în dragoste și privise căsătoria și dragostea ca cele mai importante lucruri din viața ei, cu toate acestea, în cele din urmă fusese înșelată, înlănțuită și rănită de aceste noțiuni greșite. Când Ming era foarte grijuliu cu ea, ea crezuse că găsise dragostea adevărată și îl privise pe Ming ca pe refugiul ei de încredere pentru tot restul vieții, dorindu-și doar ca ea și Ming să se iubească mereu ca soț și soție și să îmbătrânească împreună. Dar când Ming a trădat-o și mariajul fericit pe care-l căutase era pe cale să se destrame, și-a simțit inima pustiită și chiar încetase să îi mai pese de propria ei viață și de propriul ei copil și se hotărâse de două ori să-și pună capăt vieții. Pentru a-și salva căsnicia, suportase durerea din trup și spirit și renunțase la integritate și demnitate pentru intra în grațiile lui Ming…. Oare această durere nu fusese toată cauzată de chinul provocat de tendințele malefice ale Satanei? Jiao a înțeles, în cele din urmă, că tendințele malefice cum ar fi „a îmbătrâni împreună, nedespărțiți” și „iubirea este supremă” erau doar mijloacele prin care Satana îi rănea și îi lega la ochi pe oameni și că acestea erau planuri viclene prin care Satana devora oamenii – Satana era, cu adevărat, atât de plin de ură! În același timp, Jiao simțea acut, de asemenea, cât de trist era faptul că nu știuse adevărul și nu putuse să pătrundă esența acestor tendințe malefice și că fusese manipulată de Satana. În căutarea așa-zisei iubiri, aproape că își pierduse propria viață – fusese atât de neghioabă! Chiar atunci, pentru prima dată, Jiao găsi credința și curajul de a vrea să accepte realitatea trădării lui Ming și să înceapă o viață cu totul nouă.

Înțelegerea adevărului îi permite lui Jiao să înfrunte situațiile cu calm

Pe parcursul zilelor ce au urmat, Ming venea din ce în ce mai puțin acasă, preferând mai degrabă să doarmă la locul de muncă decât să vină acasă, iar Jiao știa că era timpul să înfrunte ceea ce devenise căsnicia ei. Așa că l-a sunat pe Ming și i-a spus calm: „Ce vrei să faci în legătură cu căsnicia noastră?” Ming i-a spus pe un ton rece: „Hai să divorțăm!” De data aceasta, Jiao nu a mai refuzat, ci, în schimb, a acceptat calm acest fapt. După ce au încheiat convorbirea, Jiao s-a gândit la calea pe care o urmase pentru a ajunge unde se afla acum. Pentru a-și salva căsnicia și în căutarea armoniei în familie și a fericirii conjugale, ea își pierduse demnitatea, integritatea și fusese cât pe ce să își piardă chiar viața, totul doar pentru a putea păstra un om care nu o mai iubea. În cele din urmă, nu numai că nu a obținut fericirea pe care și-o dorise, ci, în schimb, fusese chinuită de Satana într-atât încât simțise o durere insuportabilă. Doar îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu a fost cea care îi permisese lui Jiao să vadă adevărul situației și Dumnezeu era Cel care nu o abandonase niciodată și care o salvase, pas cu pas, de la a fi vătămată de Satana. Jiao a mers înaintea lui Dumnezeu și a spus o rugăciune: „O, Doamne! Nu vreau să dezamăgesc din nou dragostea Ta pentru mine. De data aceasta, vreau să iau atitudine și să nu mai trăiesc legată de Satana. Vreau să mă întorc lângă Tine și să pășesc pe o nouă cale în viață.”

După ce divorțul lor s-a finalizat, Jiao se simțea puțin îngrijorată. La urma urmelor, nu era pe deplin capabilă să se deplaseze și trebuia să mai aibă grijă și de fiul ei. Dar a învățat să se bazeze pe Dumnezeu și și-a încredințat viața în mâinile lui Dumnezeu și s-a supus rânduielilor și suveranității lui Dumnezeu în legătură cu această problemă. După ceva vreme, Ming a luat inițiativa și i-a dat lui Jiao suficientă pensie alimentară pentru a se întreține. El i-a dat și casa pentru a continua să locuiască în ea și a aranjat ca cineva să aibă grijă de ea și de fiul lor. Jiao nu-și imaginase niciodată că acesta va fi rezultatul și știa că totul se întâmplase prin harul lui Dumnezeu și că Dumnezeu aranjase totul pentru a-i risipi grijile din adâncul minții.

În zilele ce au urmat, pe măsură ce trăia viața bisericească și avea părtășie despre spusele lui Dumnezeu împreună cu frații și surorile ei, Jiao a ajuns să înțeleagă mai multe adevăruri, iar inima ei se simțea tot mai eliberată. Treptat, ea a renunțat la ura pentru Ming. Uneori, Ming venea să-și vadă fiul, iar Jiao putea să se fie calmă și să se stăpânească față de el. Acum, Jiao își îndeplinește datoria în biserică și a început o viață nouă. De fiecare dată când Jiao se gândește la dragostea adevărată și la mântuirea pe care Dumnezeu i le-a arătat, inima ei se umple de emoție, iar ea a ajuns la o apreciere profundă a cuvintelor lui Dumnezeu, care spun: „În afară de Dumnezeu, nimeni și nimic nu te poate mântui din marea suferinței ca să nu mai suferi: acest lucru este determinat de esența Sa. Doar Dumnezeu Însuși te mântuiește atât de altruist, doar El este, în cele din urmă, responsabil pentru viitorul, destinul și viața ta și El rânduiește toate lucrurile pentru tine. Acest lucru este ceva pe care nimic creat sau necreat nu îl poate realiza” („Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)”). Da, într-adevăr, numai Dumnezeu îl poate mântui pe om și numai Dumnezeu îl mântuiește pe om! Numai Dumnezeu ne poate călăuzi pentru a înțelege adevărul, pentru a descifra planurile viclene ale Satanei și pentru a fi eliberați de răul provocat de Satana! Jiao Îi mulțumește lui Dumnezeu din adâncul inimii sale și a luat hotărârea de a-și face bine datoria și de a răsplăti dragostea cea mare a lui Dumnezeu!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Aceste mărturii creștine vă vor ajuta să simțiți dragostea și mântuirea acordate de Domnul. Vizionați acum.

[stefaniamolnar]

impul nostru pe Pamant e limitat. Avem doar cateva zeci de ani (vreo 6-7 in cazurile cele mai bune) in care sa traim frumos, sa ne implinim, sa ne atingem potentialul, sa ne transformam in oamenii care ne-am imaginat ca o sa fim. In cele cateva zeci de ani trebuie sa ne urmarim idealurile, sa ne iubim dragii, sa gresim de cateva ori si sa o luam de fiecare data de la capat. Nu e deloc simplu, dar nici extrem de complicat. E realizabil. Si sunt cateva sfaturi care ne pot ajuta sa facem calatoria asta mai usoara. Cititi-le mai jos, reflectati asupra lor si aplicati-le cand simtiti nevoia. Parca nu-i chiar asa de greu, nu? Voi ce spuneti?Sfaturile pe care vreau sa le impartasesc cu voi astazi le-am citit AICI. Autorii lor sunt de parere ca nimeni nu se poate intoarce in timp si sa o ia de la inceput, dar oricine poate incepe (chiar de astazi) sa creeze un alt final. Totusi, pentru a putea demara acest proces de transformare, trebuie sa nu mai facem lucrurile care ne trag inapoi. Adevarat, nu credeti?Motto: "Cand te opresti sa alergi dupa lucrurile gresite, le dai lucrurilor bune sansa de a te gasi"Nu mai petrece timp cu persoanele nepotrivite. Viata este prea scurta pentru a o petrece cu oameni care nu merita. Daca cineva te vrea in viata lui, iti va face loc in ea, nu trebuie sa te bati tu pentru un loc acolo. Niciodata, dar niciodata, nu incerca sa te bagi cu forta in sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei ce sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape cand ti-e cel mai greu. Nu mai fugi de probleme. Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi fara greseala toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii - sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Asta e, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem.Nu te mai minti. Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine.Vietile ni se imbunatatesc numai cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine.Nu-ti pune la nesfarsit nevoile la finalul propriei liste de prioritati. Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e acum.Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti. Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa sa fii tu insuti intr-o lume care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi intotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar, insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat.Nu mai tine cu dintii de trecut. Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta, daca vei continua sa il citesti pe ultimul. Nu iti mai fie frica sa gresesti. Facand ceva si obtinand un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decat pe cele pe care le-ai facut.Nu te mai mustra pentru greselile vechi. Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru lucrurile gresite, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina.Nu mai incerca sa iti cumperi fericirea. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc cu adevarat fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia... Completati voi lista mai departe.Nu mai astepta fericirea de la ceilalti. Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatii cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata inainte de a o impartasi cu altcineva.Nu mai trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te. Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie caci vei crea probleme care nu nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge.Nu te mai gandi ca nu esti pregatit. Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit cand apare o noua sansa. Pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insufiecient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa?Nu te mai implica in relatii din motive gresite. Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoane potrivita si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur.Nu mai respinge relatii noi doar pentru ca cele vechi nu au mers. Vei invata ca in viata oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important, vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine.Nu mai concura cu toti ceilalti din jurul tau. Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati propriile recorduri zilnic. Succesul este pana la urma o lupta doar intre tine si propria-ti persoana. Nu mai fi invidios pe ceilalti. Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu. Intreaba-te urmatorul lucru: "Ce am eu si toata lumea isi doreste?".Nu te mai plange si nu iti mai plange de mila. Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa iti netezeasca calea in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta in momentul in care lucrurile rele se petrec si poate iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si astfel vei fi.Nu mai tine suparari. Nu iti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna "Ceea ce mi-ai facut este in regula", ci iertarea inseamna " Nu o sa te las sa imi strici fericirea pentru totdeauna". Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine. Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare.Nu ii mai lasa pe ceilalti sa te aduca la nivelul lor. Refuza sa iti cobori standardele doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor.Nu iti mai pierde timpul dand explicatii si scuzandu-te la nesfarsit pentru greseli. Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect.Nu mai trece cu vederea frumusetea bucuriilor marunte. Bucura-te de lucrurile marunte pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine.Nu mai incerca sa faci lucrurile perfect. Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit.Nu mai alege calea usoara. Viata nu e usoara, mai ales atunci cand planuiesti sa obtii ceva care sa merite. Nu alege calea usoara care sa te duca acolo. Realizeaza ceva extraordinar.Nu te mai purta ca si cum toate lucrurile sunt minunate, atunci cand nu sunt. Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti - plangi, daca simti nevoia - este sanatos sa iti versi lacrimile. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou.Nu ii mai invinui pe altii pentru necazurile tale. Iti vei realiza visele in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta.Nu iti mai face atatea griji. Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie intreba-te urmatorul lucru: "Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?" Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil.Nu te mai concentra pe ce NU vrei sa se intample. Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca ceva minunat ti se va intampla in ziua respectiva si esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate. Nu mai fi nerecunoscator. Oricat de buna sau grea a fost pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce ai tu si le lipseste altora

[florindaviddaf]

Nu am cerut niciodată prietenia nimănui cât timp nu a vrut să mi-o dea. Nu am obligat pe nimeni să-mi fie alături dacă nu a dorit acest lucru. Şi nici nu am spus vreodată că eu sunt cel mai bun prieten pe care il poate avea cineva. Cu toate astea sunt oameni care mă caută, unii o fac doar pentru a-mi povesti de-ale lor, alţii mă întreabă şi ce mai fac eu. Sunt oameni cărora le-am devenit drag, nu prin fizionomie, nu prin lucruri măreţe, ci prin suflet. Prin faptul că am stat de fiecare dată cuminte şi-am ascultat... Prin faptul că mi-am ales cu grijă cuvintele în speranţa că voi aduce alinare, sau măcar o schiţă de zâmbet în colţul gurii. Prin faptul că au simţit căldură şi bunătate în ceea ce le-am spus şi prin faptul că atunci când le-am scris au simţit că vorbesc cu mine faţă în faţă, zicându-mi că parcă îmi aud vocea... Prin faptul că nu i-am judecat, ci le-am spus că va fi bine, indiferent de ce s-a întâmplat. Prin faptul că atunci când au avut nevoie m-am dus uneori fizic, alteori sufleteşte. Prin faptul că n-am uitat să-i întreb ce mai fac. Poate că firea mea liniştită le-a transmis că pot avea încredere. Şi chiar pot. Şi chiar au. Pentru că am descoperit în timp poveşti de viaţă frumoase, dar mai ales triste... Pentru că aşa suntem noi oamenii, ne povestim întotdeauna ce ne doare, mai puţin ce ne bucură. Pentru că mai mare nevoie avem de o îmbrăţişare la durere decât la fericire.. Voi fi mereu langa tine cand ai nevoie de mine prieten drag! (at St John's Wood Barracks) https://www.instagram.com/p/B1Uj2fSHlgW/?igshid=1hszzujr0eocz

[mergpemunte]

Mic circuit in Leaota - Piatra Dragoslavelor si Varful Vartoapele

New Post has been published on http://www.mergpemunte.ro/mic-circuit-in-leaota-piatra-dragoslavelor-si-varful-vartoapele/

Mic circuit in Leaota - Piatra Dragoslavelor si Varful Vartoapele

Printre munca si alte deplasari, in noiembrie, am vrut sa prindem macar o tura pe munte. Voiam ceva lejer, de o zi, un mic circuit, si sa fie aproape de casa. De Valea Prahovei nici nu se mai punea problema, la cat de des ajungem pe acolo, asa ca am ales alta vale, alt munte, ceva la care ma tot gandeam in ultima vreme.

Piatra Dragoslavelor este un munte mai mic, de 1400 de metri, dar tare spectaculos. Dupa un mic research, gasim toate informatiile de care aveam nevoie pentru a face acest traseu. De mentionat ca acest munte, Piatra Dragoslavelor, apare si cu alte denumiri in diferite surse, cum ar fi Muntele Prislopului sau Muntele Vartoapele. Desi n-ai zice, face parte din Muntii Leaota.

Din Bucuresti am facut cam 2 ore si jumatate pana in zona Cabanei Frasin, de unde incepe traseul nostru. Auzisem ca cei de la cabana au meritul de a fi marcat acest traseu.

La data publicarii acestui articol, Cabana Frasin a suferit mari pagube in urma viiturilor din la inceputul lunii iuilie 2019. Speram ca vor reusi sa o scoata la capat, la fel ca zecile de gospodarii afectate din intreaga zona, Rucar-Dragoslavele.

Din drumul principal am mai urcat putin cu masina, pe drumul de tara care este urmat si de traseu, desi puteam bine mersi sa o lasam jos, la asfalt. Despre asta va voi povesti mai multe spre final.

Am pornit pe traseu pe la 10 dimineata cu gandul sa urcam pe triunghiul albastru, pe Piatra Dragoslavelor, la Varful Vartoapele si sa coboram apoi prin Valea Luncii inapoi, in acelasi loc.

Tot traseul nu trebuia sa dureze mai mult de 5 ore, cu tot cu pauze. Voiam sa coboram pe lumina. Nu ma omor cu condusul pe intuneric, prin zonele alea.

Inceputul traseului tine drumul si ambele marcaje se regasesc pana ce drumul se pierde si se ajunge la o proprietatea privata ingradita. Avem in fata „Piatra Dragoslavelor” si ne gandim ce frumos va fi cand vom ajunge si noi acolo, in cateva ore.

De aici se poate continua inainte, pe Valea Luncii, ocolind proprietatea respectiva sau se poate urma triunghiul albastru, care coteste brusc dreapta si incepe sa urce prin padure.

Asa am facut si noi. Fiind noiembrie, poteca este acoperita cu un covoras generos de frunze si pe alocuri pare ca urcam pe gheata.

Nu stiam ca urmeaza o portiune cu grohotis, portiune pe care nu aveai pe unde sa o ocolesti. Noi am mai tot mers pe grohotis, dar asta era parca mai instabil ca cel din Piatra Craiului. O combinatie de pietre, iarba si frunze. N-ai vazut asa ceva :))

Aici am avansat foarte greu, fiind necesare vreo 20-30 de minute ca sa trecem de grohotis si sa continuam spre Varful Vartoapele.

In continuare, poteca tine o crestuta pietroasa dar foarte interesanta, de unde vedem mai bine zona, de sus. Asta cred ca este cea mai spectaculoasa parte a traseului. In stanga avem padurea iar in dreapta prapastia. Zona asta stancoasa este cireasa de pe tort, in ce priveste traseul asta. Cred ca de-asta merita urcarea aici. Pe langa argumentele indiscutabile de geul :miscare, natura, privelisti. Aici regasesti peisaj muntos, stancos, ceva ce multi oameni de munte apreciaza. Gasesti aici mai mult spectacol stancos, decat in Baiului :))

Poteca este foarte safe, dar sa stai departe de prapastia din dreapta ta. Oricum, cu cat inaintezi, poteca paraseste crestuta si merge mai pe stanga, prin padure, in siguranta. Pe aici am facut cele mai dragute poze. Atat muntele pe care ne aflam, cat si ceilalti care ne inconjurau, formau cu satele de jos, un cadru perfect de pozat, din toate directiile.

De la grohotis pana pe varf, am mai urcat cam o ora. Urcusul nu este solicitant, cu exceptia ultimei pante, chiar sub varf.

Se vede crucea de pe Varful Vartoapele (1434m)

Dar sa fim seriosi, e o panta pe care o urci in 10-15 minute. Nu ne plangem, ca de-aia venim pe munte, sa urcam 😀

Varful Vartoapele (1434m)

Ajunsi la varf, ne intindem sa mancam. Nu am avut ocazia sa oprim pe traseu asa ca am lasat pauza de masa pentru varf.

Aici se afla o cruce, o mica statie meteo (sau cel putin asta cred ca era) alimentata cu cateva panouri solare. De la Varful Vartoapele, vedem Dragoslavele si Rucarul, vedem Piatra Craiului si Iezer-Papusa, dar si culmi din Leaota, pe care le-am tot vazut la urcare. Mai vedem si Bucegii si mare ne-a fost mirarea sa zarim chiar si releul de pe Varful Costila.

Perspectiva asupra Craiului, dinspre S-E.

Iezer-Papusa vazut de pe Varful Vartoapele(1434m)

Voi vedeti releul de pe Varful Costila?

Vremea nu e rea, desi e cam mohorat. Totusi, apreciem ca nu ploua, dar urmarim atent evolutia norilor de deasupra. Sa nu inceapa brusc o furtuna pe care sa nu o fi anticipat.

Dupa vreo ora, ne pregatim sa coboram, doar ca marcajul nu apare pe nicaieri. Studiasem bine harta si stiam ca trebuie continuam pe creasta, iar ulterior sa facem stanga, prin padure, sa coboram spre Valea Luncii.

Mergem cateva minute fara marcaj. Trecem pe langa un mic horn, o vale stancoasa si abrupta, si ne intrebam daca s-ar putea cobora pe acolo. Evident, nu riscam, nestiind cum continua mai jos, si tinem inainte, prin padurea care deja ne coborase vreo 50-100 de metri altitudine, de la varf.

In cele din urma ajungem la primii stalpi cu marcaj si de aici continuam fara nici un dubiu, spre stanga, pe bulina albastra, pana ajungem in Valea Luncii, de unde marcajul tine valea.

De aici, mergem pe vale, spre stanga.

Pe tot traseul nu am intalnit nici un turist. La coborare, prin Valea Luncii, am intalnit 2 persoane care stateau in padure, nu stiu cat de drumeti erau si ce faceau acolo.

Ajungem jos, la drum, apoi la masina de unde ne pregateam sa pornim spre Bucuresti.

Ziceam ca va povestesc cu drumul si masina. Ei bine, cand am urcat noi, am lasat-o pe marginea drumului, lasand suficient loc pentru alte vehicule. Cand sa plecam, trebuia sa intoarcem, inapoi spre DN. Inainte nu avea rost sa mergem, caci drumul se strica si era ceva de mers pana intr-un loc unde sa putem intoarce. Asa ca decid sa intorc fac intoarcerea din 16 manevre. O stiti, nu? :))

Drum ingust, sant pe o parte, mal de pamant pe cealalta. Dau inainte, dau inapoi, dau inainte, dau inapoi, ajung perpendicular cu drumul. Mai dau o data inainte, pac, raman infipt cu botul, in micul mal de pamant, avand o masina cu garda putin mai joasa. Incerc sa dau cu spatele, dar nici o sansa. Raman infipt acolo. Rotile se afunda mai tare, botul se aseaza de tot pe pamant. Cum naiba iesim de aici?

La coborare, dupa proprieteatea ingradita, despre care va ziceam la inceput, unde se termina drumul, erau cativa localnici, la relaxare dupa munca. Ma gandesc ca ei sunt singura sansa asa ca ma intorc pe drum, sperand sa ii mai gasesc acolo. Nu ajung la locul respectiv, ca ma si intalnesc cu ei. Veneau si ei spre sat asa ca ne-am intalnit pe la jumatatea drumului. Le spun oful meu si ma intampina cu „Lasa ca o rezolvam noi”.

Pai sa nu iti vina sa ii pupi? Oameni in varsta dar saritori.

Aduc lopeti, sipci de lemn, chestii, trestii, pana ii vine unuia ideea sa scoatem cricul. O urcam pe cric cat de mult s-a putut, bagam sub rotile din fata multe pietroaie, ca sa o ridicam. Dam cricul jos si ma urc la volan. Dau cu spatele si BINGO, iesim de acolo. Toata operatiunea a durat cam o ora. Nu s-a pus problema sa le dau bani caci erau destul de instariti. Ba chiar, un domn ne-a invitat la el, daca mai trecem prin zona vreodata. Ne-a aratat si casa lui, sa nu cumva sa il uitam.

[dragutuflt-blog]

Despre batranete, viziunea asupra acestei perioade ale vietii, si nu numai

Stim cu totii, bineinteles, ca viata incepe cu nasterea, avem imagini, sau scurte clipuri ale amintirilor noastre pana la varsta in care incepem sa realizam ca traim, si ca orice persoana, evoluam in timp, si odata cu asta, viata ne modeleaza pe fiecare, depinzand de mai multi factori, incluzand familia, in principal, rudele, prietenii, conjuncturile, alimentatia, medicatia si starea noastra de psihic.

Incepem sa vorbim,parintii ne modeleaza si ne invata, dupa modelul lor de persoana pe care vor sa o aibe langa ei de-a lungul vietii, in anumite cazuri, mai mult sau, mai putin. Urmam o scoala, unde urmeaza perioada de formare, separata oarecum de familie, in care ne forteaza sa ne modelam, si mai mult, intru relationarea cu primele modele de persoane cu nici o legatura familiala cu noi.In aceasta perioada conteaza foarte mult suportul invatatorilor, profesorilor, si bineinteles, suportul familiei in dezvoltarea noastra ca persoana a societatii.

Ajungem adolescenti, intervin sentimentele, rebeliunea, evoluam fizic, obervam schimbari care ne sunt necunoscute, si in anumite cazuri, ne sperie, ne lovim de ceva nou. Avem prima relatie, prima dezamagire, prima palma de la viata.Si cu toate astea trecem, si usor usor, ne maturizam, ajungem la un statut social in societate, cu familia noastra, sau fara.

Cele mai deosebite si mai enigmatice persoane pe care le studiem, in afara de parintii nostri care ne pistoneaza, si sunt atatea ocazii de tensiune, cand intra in efect neintelegerile de generatie, suntbunicii nostri, care nu contenesc a nu ne uimi cu povesti, cu o energie pe care o imbratisam, si raman imprimati in sufletele noastre, ca niste persoane speciale.Observam totusi diferente destul de mari intre parinti si bunici, observam efectele batranetii, si ne pun atatea semne de intrebare.

Ce intelegem prin batranete?Cum se manifesta si cum ne afecteaza viata de zi cu zi? Multi dintre noi, tinerii, o privim ca pe o perioada gri a vietii.Corpul isi pierde puterile, ne pierdem simturile, nu ma suntem asa de receptivi ca si pana acum.Elasticitatea, dexteritatea, si tonusul muscular se pierd si ele.Probabil asta nu este o problema asa majora, pentru ca reusim sa ne adaptam si la aceste conditii, si sa trecem, gasind solutii pentru a ne face o viata mai buna.

Batranetea poate fi o perioada extraordinara daca luam in calcul avantajele pe care le aduce cu sine: timpul liber, posibilitatea de a desfasura activitati placute, de a calatori, de a rememora momente fericite si realizari, de a te dedica unor cauze dragi, inclusiv prin voluntariat. Este importanta acceptarea batranetii intr-un mod natural, apoi incercarea de a gasi solutii, alternative si modalitati de a depasi greutatile ce vin odata cu varsta a treia. Lasand deoparte partea fizica, intrevine partea care ne preocupa cel mai mult, si aceea psihica, care in cele mai multe cazuri, daca nu ne intretinem corect, atat din punct de vedere fizic, cat si mental, ne va putea aducemari probleme.

Aici intervine o boala necrutatoare,fara leac,care ne sparge in bucati, si ne aduce intr-un stadiu in care, singuri nu putem face fata, doar prin intermediul familiei.Intorcandu-ne la familie, fiecare familie este diferita de alta, avem caractere oarecum diferite, dar avem numitoare comune, de cele mai multe ori.Pun cuvantul pe familie, deoarece e singura care, prin altcatuirea ei, poate gasii solutii pentru membrii ei in varsta. Probabil va intrebati deja despre ce boala vorbesc?Va voi explica imediat.Dusmanul batranetilor linistite este Boala Alzheimer, se instaleaza cu mult timp inainte de a se manifesta simptomatic. Ea este o afectiune neurodegenerativa cu evolutie indelungata, care poate ajunge pana la 25 de ani de patologie, ca siboala.

Atunci cand persoana este ingrijita in familie, este indicat sa se pastreze o anumita rutina zilnica, cu desfasurarea unor activitati diverse si mentinerea contactelor sociale, pastrarea autonomiei bolnavului, sustinerea demnitatii prin cooptarea in activitatile familiei, evitarea conflictelor, stimularea aducerilor aminte prin urmarirea albumelor foto, discutii, revederea unor locuri familiare. Cand familia nu mai poate asigura aceste cerinte sau ingrijirea afecteaza viata acesteia, este momentul sa se apeleze la institutii specializate.

Stim ca aceasta boala nu are leac, din nefericire, dar depistata din timp, poate fi oarecum controlata medical, si ne poate face viata mai buna si mai linistita.In tara noastra, aceasta boala o consideram ca fiind o forma de nebunie, din pacate aceasta e viziunea supra acestei boli. Acest lucru duce, de multe ori, la stigmatizarea bolnavului si a familiei acestuia. Cum, pentru ingrijirea bolnavilor este nevoie de 2-3 persoane, este indicat sa se apeleze la centrele de ingrijire, pentru a proteja atat bolnavul, cat si familia acestuia.

Sunt familii, care din anumite motive, nu pot ajuta membrul afectat de aceasta boala,fie din motive familiale, fie din motive financiare.O parte din noi recurgem la o decizie dureroasa de a ne separa acel membru si de al duce in institutii specializate, pentru a fi ingrijit de catre persoane calificate. Acestea sunt aziluri si centre de batrani.Chiar daca pare necrutator, in multe cazuri e un lucru benefic atat celui bolnav, cat si familiei afectate, aduce eliberare psihica si o alta viziune pozitiva asupra acestui fapt.Pentru ca aceasta boala se manifesta deiferit la fiecate persoana in parte, ne poate rapune mai devreme sau mai tarziu, asta conteaza doar de conditia noastra fiziologica si bineinteles, psihica.

Daca nu putem ca familie, sa trecem prin acest impas, nu trebuie sa ne fie frica, situatia si calitatea azilelor si centrlor de batrani a crescut foarte mult din punct de vedere calitativ. Facilitatile disponibile si instruirea continua a personalului medical si de ingrijire, au facut ca in multe cazuri,aceste centre sa se transforme in adevarate spitale de recuperare pentru cei care au suferit accidente vasculare, interventii medicale care ii obliga sa stea la pat, sunt victime ale unor boli cu reducerea mobilitatii sau chiar pentru cei care sufera de maladia Alzheimer. Caminele de ingrijire sunt cea mai buna alternativa pentru ingrijirea la domiciliu. Cand un membru al familiei are nevoie de ingrijire si supraveghere permanenta, viata intregii familii este afectata Nici angajarea unei persoane care sa-i asigure ingrijire nu este intotdeauna o solutie.Pe langa faptul ca aceasta nu poate sta permanent langa bolnav, sunt si dificultati de adaptare si acceptare.

[pastpresentfutureworld]

Aveau nevoie de o minte limpede in echipa, de o persoana care putea gandi la rece, echilibrat, pragmatic, iar Harris era cel mai potrivit pentru a ocupa acest rol. Fiecare isi aducea aportul prin cunostintele sale, insa uneori mai aveau nevoie si de un reprezentat al organizatiilor militare si guvernamentale pentru a aduce acel suflu grupului. Si cum Diana si Flynn erau inca pierduti prin timp si spatiu, Jasper si toti ceilalti se descurcau cu ce aveau. Intr-adevar, Carol nu putea sa aleaga la intamplare unde sa o duca pe Emma, planul ei trebuia sa existe undeva, scris, consemnat, ori macar un indiciu despre unde se afla sora lui sau niste coordonate. Si el se gandise la acest lucru, dar nu putea sa isi stearga din minte imaginea Emmei, care strangea ceasul ale carui limbi se rasuceau neincetat, ducand-o cat mai departe de el. Dispozitivele foloseau o alta frecventa, iar ei nu aveau acces la acea tehnologie. Acum, insa, totul se va schimba, caci la sediul NSA se afla laboratorul lui Logan, iar acolo tehnologia era de ultima generatie, asta dacă nu au distrus totul Carol și ai ei. “Emma ura epocile timpurii: preistoria, oamenii pesterilor, vikingii... locurile despre care nu exista prea multe dovezi​ stiintifice ori izvoare istorice, in care scrisul era un lux sau nu exista, iar oamenii erau niste barbari. Antichitatea, Evul Mediu, modernitatea... toate aceste perioade sunt un izvor infinit de resurse, dar nu si preistoria,” ii explica Jasper, fiind cuprins de febra istoricului care se ascundea inca in sufletul sau indurerat. "Iar in viitor este imposibil sa calatorim. Nu avem energia necesara, tehnologia...” incepu el sa zica. Telefonul lui Harris ii suna din nou si de aceasta data raspunse langa Jasper. 

Presedintele ii chema intr-o sedinta de urgenta cu toti reprezentatii organizațiilor guvernamentale. Armata avea deja un plan pentru mentinerea linistii publice si pentru evacuarea de urgenta a zonelor care erau amenintate de furtuna temporala. Sfarsitul îl ajunsese din urmă... Harris i-a spus in linii mari ce i s-a ordonat si ii ceru sa il insoteasca la sediu. “Nu imi fac griji pentru mine,” rosti Jasper incapatanat. “Ci pentru restul lumii. Eu am trecut prin asta deja.” Si nu voia sa repete istoria. Ar fi insemnat ca nu avea cum sa evadeze din cercul vicios al timpului. “Facem transfuzia imediat si apoi te insotesc oriunde vrei. Imi pun cunostintele la dispozitia ta, desi te sfatuiesc sa nu le urmezi intru totul caci amintirile se modifica mai tot timpul in functie de deciziile noastre. Si orice atingem poate afecta liniile temporale.” Fara sa mai stea si la alte discutii inutile, cei doi barbati au mers in salonul​ alăturat, iar o asistenta a venit sa il pregateasca pentru transfuzie. Jasper era inca in sala de operatie, unde chirurgii ii extrageau glontul si se lupta pentru viața lui, însă el era dovada că va trăi. Trebuia să lupte! "Emma?!" Rosti el la un moment dat, uitând de sângele care umplea perfuzia. Intre timp, Echo ducea lupte de lămurire cu cei doi bărbați și îi oferi lui Logan toate detaliile cerute, apoi le povesti despre ce s-a întâmplat la clinica in care a fost ținut Jasper. "Este rău. A început..." Incheie femeia, lasandu-si mâinile pe lângă corp. Strânse din dinți căci umărul i-a dat un junghi dureros. "Știu că sună ciudat, dar nu a luat-o întreaga lume razna? Crezi că mie îmi convine sa fac pe dublul agent? Breaking news, Logan Carlin. You're outnumbered. Nu aveți tehnologia necesară pentru a duce acest plan la bun sfârșit, iar laboratorul tău este intact. Cu excepția mașinii timpului," inspiră ea. "Au luat-o înainte să își mute locația. Și acum că mi-am distrus misiunea ca sa ii salvez pe prietenii voștri, Rittenhouse și-a schimbat centrul de activitate, din nou," îi explică femeia de parcă ar fi vorbit cu un copil de cinci ani și nu cu cea mai deșteaptă persoana din lume. "Call him. Do it!" Zise Echo după ce i-a dat numărul de telefon al lui Harris. "Convinge-te!"

Spre deosebire de Alex, Diana a avut destul timp la dispozitie sa asimileze noutatile pe care i le-a dat fiica ei inainte de a fi trimisa fara voia sa in Franta anului 1626 si tot i se parea ca viseaza. Pe de-o parte, era fericita, caci isi vor reface viata in viitorul apropiat si ca amandoi vor reusi sa depaseasca momentul mortii celor dragi, insa toate acele clipe de fericire vor fi umbrite de distrugerea Pamantului. Un eveniment iminent! Ei vor fi ultima reduta. De ei va depinde soarta oamenirii. Un grup care nu avea antrenamentul necesar, dar viata i-a intarit, i-a facut mai puternici si au ajuns sa isi puna familiile pe ultimul loc pentru a-i salva pe ceilalti. Acesta era viitorul lor, trecutul lui Hope pe care l-a ascuns printre amintirile dureroase. Isi lasau fiica in grija lui Logan si a altor persoane care traiau alaturi de ei in buncar si plecau afara unde cautau supravietuitori printre ruine ori aduceau provizii din alte perioade. Asa a ajuns si jurnalul la Flynn... Incet-incet piesele se prindeau intre ele, doar ca rezultatul nu era cel asteptat. Mai aveau aproximativ cinci ani sa isi schimbe destinul tragic, iar Rittenhouse le sufla in ceafa, indepartandu-i de scopul initial. Altfel nu isi explica de ce i-au aruncat in diferite epoci, facandu-i sa piarda orice legatura cu prezentul, dar erau inteligenti, descurcareti si au gasit mijloace de comunicare cu prietenii lor. Si timpul care a trecut in secolul al XVII-lea le-a sculptat altfel trasaturile de caracter. 

Fusesera aprigi la manie, actionau pe principiul impusca, apoi pune intrebari, ii preocupau misiunile, prinderea infractorilor, infiltrarea in organizatiile inamice, insa au ajuns sa vada si latura umana a timpului apus. Au avut prieteni care nu stiau ce inseamna a te grabi intr-o lume aflata intr-o continua miscare si au primit indrumari dintre cele mai bune. Sarah Montgomery era de o bunatate cum rar le-a fost dat sa intalneasca, iar familia ei il adoptase ca pe unul de-al lor. Asa cum si muschetarii i-au oferit un acoperis deasupra capului si prietenia lor, cu toate ca era o femeie. Si Anna, Constance si restul femeilor de la curte au primit-o pe Diana cu prietenie si multa iubire, nu au alungat-o. Logan a cunoscut-o pe Dolores si si-a gasit sufletul pereche intr-o epoca apusa. Familia lor s-a marit odata cu aparitia lui Gabriel, dar mai ales a lui Hope - care le dadea un motiv in plus pentru a lupta. Era greu sa asimileze informatiile - vedea pe chipul lui, in felul in care se misca, in privirea sa. Prima lui familie a pierit de mainile celui mai mare dusman al lui, apoi i-au pus totul in carca si au trimis-o tocmai pe ea pe urmele lui Alex Flynn. Credea ca acolo s-a sfarsit viata lui, asa cum nici Diana nu considera ca va mai exista o a doua sansa. “La o luna dupa moartea lui Ethan am cunoscut o tanara cu un palton rosu,” o privi cu drag pe Hope, “care mi-a spus ca exista o viata dincolo de suferinta prin care am trecut. Trebuia doar sa ma ridic din propria tarana, sa inving depresia si sa vad ca da, se poate. Mi-a dat o speranta atunci cand credeam ca totul s-a naruit si ca viata mea nu mai are nici o insemnatate. Si sunt sigura ca fata aceea ne-a urmarit din umbra.” 

In Croatia, au existat momente pe care nu si le explica: lumini care au palpait pe strada, o vecina care s-a ars cu fierul de calcat cand au avut loc aceste descarcari de tensiune, un sentiment ca au un inger pazitor. Nu isi explica multe pe atunci, insa acum prindeau contur. Fusese Hope. Asa cum si la spital, copila aceasta l-a ajutat pe Daniel sa se vindece. Si probabil ca si el a intalnit-o dupa moartea fetelor lui, insa suferinta era mult prea mare pentru a-si aminti toate detaliile. Diana folosea un ton cald, intelegator, grijuliu in timp ce ii explica toate aceste momente in casa primitoare a familiei Montgomery, iar Hope parea atat de apriga la manie incat se astepta sa il ia la cearta pentru neincrederea cu care primea vestea ca e fiica lui. Diana isi musca inca o data interiorul obrazului, simtind gustul ca de fier al sangelui si stranse pumnul drept pe manerul sabiei. Cum sa ii spuna ca in viitor, Rittenhouse castiga, iar ei vor pieri? Sarah le oferi cate un pahar de whisky de casa si alcoolul ii mai calma, alungand norul negru care s-a abatut asupra lor. Bautura ii veni imediat de hac lui Hope si isi facu vant cu o mana, iar Diana ii zambi. Nu isi mai putea lua ochii de la fiica lor, descoperind in fiecare clipa un gest, cat de mic ce le apartinea. Iar Alex o privea cu un amestec de incantare si regret. "Nu spune asta, Hope,” se grabi si mama ei sa o contrazica, apoi isi aseza mana peste mana rece a fetei, apoi s-a intins si dupa Flynn. “Suntem o familie. Flynn... Alex... tu ai calatorit in trecut avand drept ajutor un jurnal pe care ti l-a dat Emma din viitor. Totusi nimic din ce e scris acolo nu e concret si totul se schimba in functie de deciziile pe care le luam. Faptul ca ajungem sa fim o echipa, o familie... nu este mentionat. Ai avut atatea ocazii sa ma omori si nu ai facut-o cu toate ca ti-am pus multe piedici. Hope changed fate to save her time, our future,” facu o pauza. Our lives, continua in gand. 

“You’re going to be there for the sonogram, to hear her first heartbeat, and then when she’ll come. And we'll take her home, see her first smile, her first tooth, the first time you read to her. Her first steps. I know... we missed all those firsts, we skipped all the good stuff, but we will still have all of those firsts. Just not in that order. It’s okay to be scared. I am. But you’re also a fighter. Si m-ai invatat sa traiesc din nou! Amandoi ati facut-o! Iar acum, noi suntem aici pentru tine! O familie!” A fost nevoita sa le dea drumul la maini cat sa isi scoata singurul lucru care a ajutat-o sa nu isi piarda mintile in 1627. Verigheta din ultima lor misiune. Bijuteria pe care a purtat-o in cele 6 luni de zile si pe care a furat-o dintr-un amanet si care nici nu ii apartinea. “I still have it. Those where the best times, Alex. Si toti m-au ajutat sa ma intorc la persoana pe care o iubesc. La persoanele pe care le iubesc,” avea lacrimi in ochi, caci nu i-a fost deloc usor. Si nici lui. "Yes, she is our daughter. And we’ll make sure she’ll get a better future.” Sarah le oferi inca unul dintre sfaturile ei de viata si reusi sa o calmeze putin si pe Hope, iar Diana ii multumi pentru tot ajutorul ei. Apoi le-a spus ca vor trebui sa se intoarca in vremea lor pentru ca Timpul avea nevoie de ei. Parca citindu-i gandurile, aceasta l-a asigurat ca Sarah si familia ei vor fi bine, ca au scapat de persecutori datorita lui. Se ridica de pe scaun si isi lua familia de mana, “ne intoarcem?! Multumim pentru tot, Sarah! Fara tine nu am fi ajuns la Alex,” o imbratisa pe femeie, apoi s-a intors la Hope si Alex. 

~Inceputul~

[doracademyint]

Un articol nou a fost publicat pe http://www.glumazilei.tk/nimic-nu-e-solid-totul-e-energie-oamenii-de-stiinta-explica-fizica-cuantica/

Nimic nu e solid, totul e energie - oamenii de stiinta explica fizica cuantica

Nimic nu e solid, totul e energie – oamenii de stiinta explica fizica cuantica | ViataVerdeViu.ro

S-a tot scris despre acest subiect, dar parca niciodata nu este suficient. Lumea fizicii cuantice este stranie si arunca lumina asupra adevarului despre lumea noastra in feluri greu de acceptat pentru cadrul existent al cunoasterii actuale.

Ceea ce percepem ca lumea materiala fizica nu este, de fapt, deloc nici materiala si nici fizica, ci este chiar foarte departe de a fi asa. Acest lucru a fost dovedit in nenumarate randuri de multi fizicieni laureati cu Premiul Nobel (precum si de alti oameni de stiinta din intreaga lume), iar unul dintre acestia este Niels Bohr, un fizician danez care a adus contributii semnificative la intelegerea structurii atomice si la teoria cuantica.

“Daca mecanica cuantica nu te-a socat profund, inseamna ca nu ai inteles-o inca. Tot ce numim real este alcatuit din lucruri care nu pot fi considerate reale.” – Niels Bohr

La inceputul secolului al 19-lea, fizicienii au inceput sa exploreze relatia dintre energie si structura materiei. Pe parcursul acestor intreprinderi, convingerea unui univers newtonian material, care se afla in centrul cunoasterii stiintifice, a fost abandonata si inlocuita cu intelegerea ca materia nu este altceva decat o iluzie. Oamenii de stiinta au inceput sa admita ca Universul este facut in intregime din energie.

“In ciuda succesului empiric de neegalat al teoriei cuantice, simpla sugestie ca poate fi efectiv o descriere reala a naturii este inca privita cu cinism, lipsa de intelegere si chiar manie.” (T. Folger, “Quantum Shmantum”; Discover 22:37-43, 2001)

Fizicienii de fizica cuantica au descoperit ca atomii fizici sunt facuti din vortexuri de energie care se invart si vibreaza in mod constant, fiecare dintre acestia radiind propria semnatura energetica unica. De aceea, daca vrem cu adevarat sa ne observam pe noi insine si sa aflam ce suntem, suntem fiinte de energie si vibratie, radiind propria semnatura energetica unica – este un fapt pe care fizica cuantica l-a dovedit in mai multe randuri.

Suntem mult mai mult decat ceea ce ne percepem pe noi insine a fi si a venit timpul sa incepem sa ne privim in aceasta lumina. Cine a observat compozitia unui atom la microscop a vazut un vortex mic, invizibil, ca o tornada, cu un numar infinit de vortexuri mici de energie, denumiti quarki si fotoni. Acestia alcatuiesc structura unui atom. Daca maresti si mai mult compozitia unui atom, nu vei mai vedea nimic, vei observa un gol fizic. Atomul nu are o structura fizica, noi nu avem o structura fizica, lucrurile fizice nu au, de fapt, niciun fel de structura fizica! Atomii sunt facuti din energie invizibila, nu din materie tangibila.

“Treci peste si accepta aceasta concluzie de necontestat. Universul este imaterial – mental si spiritual”– Richard Conn Henry, profesor de fizica si astronomie la Universitatea Johns Hopkins (citat luat din „universul mental”)

Este o adevarata dilema, nu? Experienta ne spune ca realitatea noastra este alcatuita din lucruri materiale fizice, si ca este o lume obiectiva independenta. Descoperirea ca universul nu este o adunare de parti fizice, asa cum sugereaza fizica newtoniana, ci provine dintr-o combinatie holistica de unde energetice imateriale, isi are originea in lucrarile lui Albert Einstein, Max Planck si Werner Heisenberg, printre altii. 

Rolul constiintei in mecanica cuantica

Ce inseamna ca realitatea noastra materiala nu este una fizica? Ar putea insemna mai multe lucruri si concepte, iar unul dintr acestea este ca oamenii de stiinta nu o pot explora daca nu reusesc sa depaseasca limitele singurei lumi a existentei pe care o percepem, lumea pe care o vedem. O afirmatie, atribuita lui Nikola Tesla, spune:

“In ziua in care stiinta va incepe sa studieze fenomenele ne-fizice, va face intr-un deceniu mai multe progrese decat a facut in toate secolele din trecut ale existentei sale.”

Din fericire, multi oameni de stiinta au facut deja pasul si au pus sub semnul intrebarii sensul si implicatiile a ceea ce s-a descoperit cu ajutorul fizicii cuantice. Una dintre aceste potentiale descoperiri este ca „observatorul este cel care creaza realitatea.”

O concluzie fundamentala a noii fizici recunoaste ca observatorul creaza realitatea. Ca observatori, suntem implicati personal in crearea propriei noastre realitati. Fizicienii sunt obligati sa recunoasca ca universul este o constructie „mentala”.

Fizicianul pionier Sir James Jeans a scris: “Curentul cunoasterii se indreapta catre o realitate non-mecanica; universul incepe sa arate mai mult ca un gand maret decat ca o masinarie imensa. Mintea nu mai pare sa fie un intrus intamplator in domeniul materiei, ci mai degraba o putem clasifica drept creatorul si guvernatorul domeniului material. (R. C. Henry, “The Mental Universe”; Nature 436:29, 2005)

Un exemplu foarte bun care ilustreaza rolul constiintei in lumea fizica materiala (despre care stim ca nu este chiar atat de fizica) este experimentul dublei fante. Acest experiment a fost folosit in multiple randuri pentru a explora rolul constiintei in modelarea naturii realitatii fizice. 

S-a folosit un sistem optic al celor doua fante pentru a testa rolul potential al constiintei in colapsul functiei de unda. S-a prezis ca proportia dintre tiparul de interferenta al puterii fantei duble fata de puterea spectrului fantei unice se reduce cand atentia este concentrata catre fanta dubla, in comparatie cu indepartarea atentiei de ea. Studiul a descoperit ca factorii asociati cu constiinta, cum ar fi meditatia, experienta, markerii electrocorticali ai atentiei concentrate si factorii psihologici precum deschiderea si absorbtia, s-au corelat semnificativ in moduri prevazute cu perturbarile din tiparul de interferenta al fantei duble. 

De ce este atat de important?

Semnificatia acestei informatii pentru noi este egala cu o trezire si cu intelegerea faptului ca suntem cu totii energie, radiind o semnatura energetic unica. Sentimentele, gandurile si emotiile joaca toate un rol vital, iar fizica cuantica ne ajuta sa intelegem semnificatia felului in care ne simtim. Daca suntem cu totii intr-o stare pasnica in interior, acest lucru cu siguranta va avea impact asupra lumii exterioare si va influenta si modul in care se simt altii.

“Daca vrei sa cunosti secretele universului, gandeste in termeni de energie, frecventa si vibratie.” – Nikola Tesla.

Studiile au aratat ca emotiile pozitive si o atitudine pasnica pot duce la o experienta foarte diferita pentru persoana care emite aceste emotii, precum si pentru cei din jur. La nivelul nostru subatomic, frecventa vibrationala schimba manifestarea realitatii fizice? Si daca da, in ce fel? Stim ca atunci cand un atom isi schimba starea, absoarbe sau emite frecvente electromagnetice, responsabile de schimbarea starii sale. Starile emotionale diferite, perceptia si sentimentele au si ele ca rezultat diferite frecvente electromagnetice? Da! Acest lucru a fost dovedit. 

“Spatiul este o inventie care ne da iluzia ca exista obiecte separate” Dr. Quantum

SURSA UTILIZATA: http://www.enlightened-consciousness.com/nothing-is-solid-everything-is-energy-scientists-explain-the-world-of-quantum-physics/

Like Share Share Tweet23756 vizualizari

Postat in Invatam impreuna Taguri: energia, fizica cuantica, oameni de stiinta, puterea mintii domina materia, univers, vibratie,

Aboneaza-te la newsletter. Gratuit.

Abonati-va gratuit

pentru cele mai noi articole si promotii periodice.

Articole Recente

5 fitonutrienti de care ai nevoie pentru detoxifierea zilnicaADEVARUL toxic despre morcovii baby carrotsNimic nu e solid, totul e energie – oamenii de stiinta explica fizica cuantica8 metode prin care poti atrage relatii mai pozitive in viata taCare este cea mai buna apa de baut?

Show / Evenimente

Lansare Erus si valea rabdarii in Bucuresti, cantece, povesti si voie bunaTabara verde viu de detoxifiere a corpului si a mintiiSummer Slim Detox: program de detoxifiere si pierdere in greutateMimi Kirk vine in Romania la VEG FESTCastiga 2 invitatii la prelegerea Dr. Colin Campbell, autorul cartii „Studiul China” – 19 mai, Poiana Brasov.

Scopul acestui site este de a promova un stil de viata sanatos si sustenabil in armonie cu natura .

SUNTEM PE RETELELE SOCIALE

Source link

[ichatterbox]

Amintiri -Capitolul1

Nu`mi aduc aminte prea multe din copilare, despre oameni adica...amintiri vagi,insa aceeasi casa si imi aduc aminte de mamaia. O visez inca si acum...casa.  Pe mamaia mai rar. Si in fiecare vis are acelsi miros, aceeasi emotie...Pana sa vand casa cand ajungeam acolo, intram pe poarta care se deschidea cu greu, caci nemafiind mamaie sa mature frunzele si vreascurile ce cadeau din via de deasupra aleii centrale, toate creau o piedica impotriva portii. bagam cheia, se invartea de 2 ori si se deschidea universul magic. Daca ati vazut Cronicile din Narnia, in momentul in care intra in lumea magica, canta pasarele, soarele straluceste, mai stralucesc si alte lucruri care numai in vis se intampla, eh asa stralucau toate in mintea mea dupa ce se deschidea poarta. Chiar daca casa era singura de ceva vreme. Casa asta eu am promis ca nu o vand, chiar eu. Cand era mamaia bine ne spunea ca o sa asteptam ca ea sa moara si apoi imediat o sa incercam sa vindem casa. Eu saream prima:"mamaie, eu nu o sa ii las sa vanda casa, o sa ma pun de`a curmezisiu". Si m`am pus, am luat-o eu, in ideea ca o sa o renovez, ca o sa ma mut acolo, si o sa le ofer copiilor mei aceleasi momente magice pe care le`am trait eu in copilarie, si am sperat vreao 2-3 ani ca toata dorinta mea si tot ceea ce se invarte in cap la un moment dat o sa se materializeze. Insa m`m inselat, putere nu am avut, m`am bazat pe terte persoane si am facut greseala dupa greseala pana a trebuit sa accept ca aceea casa e mai bine sa fie a altcuiva, care o va aprecia si iubi, care va creste noi generatii si le va oferi ceea ce aveam eu de gand sa ofer copiilor mei. Intorcandu`ma in trecut cred ca mamaia facea toata magia. Toti anii petrecuti acolo au fost magici. Cu povesti, cu povete si cu istorisiri.Multe...majoritatea din copilaria ei, cu mama cea vitrega care parea a Cenusaresii sau a frumoasei din padure, cu multitudinea de frati o parte pierduti din diverse motive, cu regasiri tarzii ale uneia dintre surori, cand aproape erau de varsta maritisului. Cu o casatorie care trebuia sa fie minunata, alaturi de un barbat pe care l`a iubit, dar care i`a oferit si momente pe care nu le doreste nici celui mai aprig dusman. Si totusi ea era o minunata. Slabuta, cu bluzita ei bleumarin din matasica, bordata cu macrame, toate facute de mana ei, cu incaltarile speciale crosetate, cum numai ea si noi aveam, cu sera de flori din spatele gradinii. Pe o parte a gradinii erau flori, lalele sau garoafe, la mijloc rosii, iar in partea dreapta ardei, castraveti, vinete si dovlecei. Aaa...si capsuni...in mai incepeau capsunile si murele. In spatele gradinii mirosea a porc si gaini, la stanga niste iepuri. Caisi, corcodusi, un mar tarziu, nuci, gutui si alte cele, toate erau stranse in curtea copilariei mele. Isi tinea parul strans in coc, in doua clame d`laea cracanate, seara in pieptana putin si il prindea la loc. Spunea ca parul este averea si bijuteria unei femei. Toate lucrurile din casa trebuia sa le punem la locul lor, "daca in mijlocul noptii te ridici si ai nevoie de foafeca, sa nu stai sa o cauti, pui mana si o iei de unde stii ca este". Si era acolo tot timpul, pe coltul circular al dulapului din dromitorul mic. Casa lu` mamaie nu era extraordinar de mare dar nici mica. Avea 3 camere si o baie. Din holul principal dadeai intr`unul mai lung care facilita intrarile in fiecare camera in parte. La stanga dormitorul mare, la dreapta baia, mai mergeai putin, iar la stanga era sufrageria, iar in fata dormitorul mic. Noi eram 3 mici, verisori, adica eu, sor`mea L si cel mai mare nepot si mamaie. Si mult imi aduc aminte ca dormeam in aceesi camera, aici in dormitorul mic. 2 la un cap, ceilalti 2 in partea opusa. Mamaia ne trageam pe rand de degete pana trozneau in timp ce ne mai povestea ceva palpitant. Toate istorisirile erua palpitante. Vara, cand usa de la dormitorul mic era deschisa, pe langa cea principala, la ora pranzului, cand trebuia, (era scris si fara nici un drept de discutie) sa stam sa ne odihnim doua ore. Se vedea strada din pat, caci ne asezam cu capetele in asa fel incat sa observam toate miscarile si poate sa avem vreo sansa sa ne ridicam...hihi...Nici o sansa...mamaie era ca un soldat la intrarea in inchisoare..."intre 14 si 16 nici musca nu zboara si nici cainii nu ies". Pe aceeasi usa intra cate o adiere care in functie de anitimp mirosea diferit. Liliac, sau trandafiri de dulceata, sau iarba taiata proaspat sau a umedul incins. Iarna era ca in povestile lui Sadoveanu. Troieni, sanii si zumzete de copii. Eram multi. Fiecare curte avea cel putin 1, majoritatea 2. Si ne strageam toti pe strada si faceam ce stiam mai bine...ne jucam pana la epuizare. Sigur...probabil daca ai intreba-o pe mamaia ea si-ar aduce aminte de lopata mare de zapada cu care curata aleeile sa putem sa intram/iesim din curte, sa ajungem la bucatarie, sau in gradina la animale, sau de straturile noastre de haine pe care trebuia sa le usuce caci noi aveam chestii importante de facut, sau soba pe care trebuia sa o tina calda, sau toate felurile de mancare cu care ne desfata. Dar le facea pe toate cu dragoste.Toate au tinut pana cand eu aveam vreo ani si am descoperit eu altfel de viata cica. Adolescenta si hormonii au inceput sa fiarba. Si atunci a inceput perioada descoperirilor zonei 14-18.

[omgcleftic]

„Nu putem face politică mai bună decât aceea de a fi buni specialiști în domeniile noastre”

Interviu cu Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.

Autor: Roxana Maticiuc

 „Instituția noastră poate să ofere și oferă factorilor politici soluții de redresare a sistemului medical românesc (…) Nu este nevoie decât să fim ascultați, ceea ce se întâmplă rar sau deloc.”

Academia Română este un participant activ în viața societății, însă prin tradiție și statut  nu participă direct la viața politică a țării. Se poate implica, în schimb, fie la solicitarea autorităților, fie din proprie inițiativă, atunci când consideră necesar să-și aducă contribuția sau să-și expună poziția. De când ați preluat această funcție, ați fost invitat de vreun partid să vă implicați în mediul politic? Dacă nu, considerați că ar fi oportun?

Academia Română s-a creat cu scopul inițial de cultivare a limbii și literaturii române, a istoriei românilor și a zestrei etnografice a poporului nostru (este vorba despre domeniile care formează specificul național), fiind, în același timp, forul suprem de consacrare a celor mai valoroși savanți și creatori originali din toate disciplinele. În același timp, un obiectiv extraordinar al instituției a fost și acela să făurească – împreună cu principalele instituții ale statului de atunci – România Întregită și să vegheze apoi la buna funcționare a edificiului național românesc. Prin lege și prin statut, Academia trebuie să se pronunțe în legătură cu toate problemele importante ale societății românești, să-și ofere expertiza. Evident, soluțiile oferite de Academie trebuie să fie urmate de către decidenți. Asta nu înseamnă în niciun caz că acest for suprem de consacrare trebuie să facă politică. De fapt, nici nu are voie să facă politică și este foarte bine așa.

Am fost invitat să fac politică și să ocup funcții politice de mai multe ori după 1989, inclusiv recent, dar am refuzat de fiecare dată. Asta, mai ales deoarece nici rectorul UBB, conform Cartei instituției, modificată în 2012, nu poate să facă politică și nici măcar să fie membru al vreunui partid politic. Ceea ce este foarte bine! Convingerea mea este aceea că orice român trebuie să facă „politica” națiunii române și a binelui României și că nu putem face politică mai bună decât aceea de a fi buni specialiști în domeniile noastre, de a ne face bine meseria, de a servi domeniul în care ne-am pregătit. Din păcate, prea mulți oameni fac în România de toate și mai nimic bine!

Cum vedeți schimbările frecvente de miniștri, cabinete, șefi de instituții publice?

Un vechi proverb, adoptat și de români, zice că „schimbarea domnilor este bucuria nebunilor”. Aceste schimbări dese sunt malefice și ne conduc spre dezastru. Sunt țări – puține – în care mecanismele democratice sunt așa de bine puse la punct, încât schimbările dese de conducători nu afectează prea mult funcționarea societății. Dar nu este cazul României!

Dacă i-ați povesti unui prieten din altă țară despre modul în care arată sănătatea românească, ce i-ați spune?

I-aș spune că este „bolnavă” și că trebuie urgent „tratată”. Poate părea că glumesc prin această exprimare, dar nu este deloc de glumit.

Ce ați schimba în sistemul de sănătate românesc ?

Mi-e greu să vă spun, fiindcă sunt specialist în altceva, dar se vede de departe că este nevoie de o revoluționare a întregului sistem. Eu nu înțeleg cum de mai putem tolera să plătim din bani publici zeci de mii de locuri bugetate pentru studenții la medicină, să le dăm – tot din banii contribuabilului român – mii de burse de studiu și să asistăm senini la plecarea majorității lor, de îndată ce termină studiile, peste hotare. Dacă medicina noastră ajunge să fie lipsită de medici, atunci întreaga societate românească devine bolnavă, la propriu și la figurat. Salariile bune nu sunt un panaceu! Cred că trebuie renovate și adaptate toate spitalele. La noi înfloresc extremele, în sensul că avem unele unități medicale ca-n Occident (mai ales private) și altele precum în „lumea a treia”, caracterizate prin lipsă de igienă, de mobilier adecvat, pline de igrasie, fără medicamente (mai ales de stat).

Cum ar putea influența și care ar trebui să fie rolul Academiei Române în tot ceea ce înseamnă sănătatea românească?

Academia Română se zbate cu propriile sale unități de sănătate – între care cea mai mare este Spitalul „Elias” – ca să le aducă la standardele europene și nu reușește sau reușește cu mare greutate. Dar instituția noastră poate să ofere și oferă factorilor politici soluții de redresare a sistemului medical românesc, soluții care vin dinspre reputați specialiști care sunt și membri ai Academiei Române și de la institutele de specialitate din subordinea noastră. Nu este nevoie decât să fim ascultați, ceea ce se întâmplă rar sau deloc. Eu aș începe cu educația pentru sănătate și cu medicina preventivă, care sunt așa de deficitare în România.

Academia Română este un pilon important al cercetării din România. Cum vedeți că stau lucrurile în cercetarea din medicina românească? Este la un nivel acceptabil, investim în acest domeniu?

Nici pe departe, nivelul cercetării medicale românești nu este cel acceptabil. Ce fel de societate este aceea care aproape că a lăsat să moară o unitate de talia Institutului Cantacuzino? Ce fel de țară este aceea în care medicii cercetători sunt subapreciați în raport cu medicii practicieni? Nu numai că nu investim suficient în domeniu din bugetul nostru, dar nici nu suntem capabili să accesăm fonduri europene, pe care le pierdem prostește. Este nevoie și în acest sector de o schimbare radicală de abordare.

Care sunt planurile dumneavoastră pentru viitorul apropiat?

Planurile sunt multe și pe multiple paliere. Dacă mă întrebați în această calitate a mea, recentă, de președinte al Academiei, atunci vă pot spune că toate planurile converg spre binele instituției. Aș dori ca Biroul Prezidiului, Prezidiul și Adunarea Generală a Academiei să-și concentreze toate energiile pentru buna administrare, pentru buna funcționare, pentru creșterea prestigiului forului nostru. Pe de altă parte, lupt, ca președinte, pentru ca toți factorii de conducere ai țării să înțeleagă ce menire are Academia, cât de mult bine a făcut pentru știință, cultură și pentru țară, să sprijine instituția și s-o aprecieze. În perspectiva apropiată, mă străduiesc, alături de colegi, ca Academia să aibă o nouă lege bună și dreaptă, drept cadru care să-i garanteze buna funcționare. În mod concret, aș vrea să văd instituția revigorată, întinerită, energică, cu toate institutele sale înflorind, cu cercetători și personal administrativ salarizați decent (nu ca în momentul de față, în anumite sectoare), cu toate proprietățile recuperate, renovate și funcționale etc. Multe dintre aceste planuri-obiective par formale, dar fără forma potrivită, este periclitat și fondul. Academia nu-și poate îndeplini bine rolul de consacrare supremă a valorilor, dacă se zbate în lipsuri materiale. Din păcate, pe fondul ignoranței aproape generalizate, sunt tineri în România care nu știu ce este Academia și maturi care invidiază Academia și îi făuresc falși concurenți, sunt oameni care-și botează școlile de fotbal sau grupurile de dialog social „academii” – fiindcă ar da bine –, uitând că brandurile nu se fac peste noapte și că denumirea respectivă vine de la Platon! Se uită, de asemenea, că membrii Academiei – oameni, în general, în vârstă – nu au nevoie de mari răsplăți materiale, dar au nevoie de prețuire în societate, fiindcă au contribuit cu toții la binele societății. Noi ne-am obișnuit însă să ne răsplătim personalitățile reale după moartea lor, ceea ce este descurajant, contraproductiv și chiar rușinos. Prin urmare, Academia trebuie să se străduiască să-și îndeplinească cu brio rolul în comunitate, pentru ca românii să aprecieze instituția după cum se cuvine.

Ce ținte v-ați stabilit pentru acest mandat de președinte al Academiei Române?

Acestea răzbat din răspunsul meu la întrebarea precedentă. Dacă Academia Română este declarată prin lege forul suprem de consacrare din România, dar și de cercetare științifică și de creație, atunci toți factorii de conducere ai statului trebuie obligați să recunoască și să respecte acest rol. „Obligația” aceasta imperativă poate însă deveni realitate numai dacă Academia își va lua singură în serios această calitate și dacă va reuși să răspundă exigențelor de încredere și marilor așteptări ale opiniei publice românești. Locul acesta foarte onorant al Academiei în societate a fost stabilit înainte de a fi stipulat în lege, de cutumă și de tradiție, a fost stabilit de marele prestigiu pe care instituția l-a dobândit în rândul opiniei publice românești. Deceniile comuniste și cele postdecembriste au erodat, în parte, acest prestigiu major, dar el se poate redobândi, recuceri, printr-o muncă susținută. Cam asta ne așteaptă!

Ați spus că ar trebui să stopăm „scurgerea de creiere”. Se știe că sunt mulți medici care pleacă și nu se mai întorc. Credeți că am putea face ceva să schimbăm lucrurile?

Această problemă este o tară a societății românești. Evident, libera circulație a forței de muncă în UE nu are nimic în comun cu plecarea din România a celor mai capabili specialiști ori viitori specialiști. Cu sărăcia noastră și în sărăcia noastră, reușim să-i pregătim pe tineri la București, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Timișoara etc. și apoi asistăm pasivi cum ei își iau zborul și se spun în slujba altor comunități. Faptul este cutremurător din mai multe motive: din moment ce pleacă, înseamnă că găsesc locuri de muncă și că sunt bine primiți; cu alte cuvinte, în România se face școală medicală bună și foarte bună, altminteri, medicii români nu ar avea ce să facă în Occident; dacă ar pleca fiindcă piața românească ar fi suprasaturată de medici, am saluta cu toții acest trend. Cum românii suferă însă de asistență medicală precară, lucrurile trebuie schimbate neapărat. Iar schimbarea trebuie să vină din mai multe direcții: îmbunătățirea condițiilor de muncă, modernizarea asistenței sanitare, creșterea salariilor, fidelizarea angajaților, semnarea unor contracte de muncă, pentru ca, pe durată limitată, măcar bursierii statului român să profeseze și în România. Știu că unele dintre aceste măsuri nu sună foarte bine pentru toți, dar cunosc câteva țări din UE în care studenții la medicină care au susținere din partea statului sunt obligați să rămână la dispoziția statului respectiv un număr de ani. Cei care fac medicină pe cont propriu, plătindu-și studiile, pleacă unde doresc fără nicio reținere.

Exceptând latura profesională, despre care putem afla multe citind ceea ce s-a scris deja, cine este Ioan Aurel Pop?

Este un om ca toți oamenii, cu bune și cu rele. Se străduiește în fiecare zi să le facă pe cele bune, fără să reușească mereu. Strădania, însă, rămâne o constantă. Ioan-Aurel Pop este un om cu familia sa, cu soția alături de el de decenii, profesoară de matematică, o soție răbdătoare și bună; cu o fiică dăruită de Dumnezeu cu har, doctor în relații internaționale, aflată la casa ei și înzestrată, de vreo două luni, împreună cu soțul ei, cu un odor de fetiță nemaipomenită.

Care sunt provocările care au venit odată cu această funcție, de președinte al Academiei Române?

Sunt provocări multe și grele. Mai întâi, este naveta, adică pendularea între Cluj-Napoca și București. Apoi, sunt obligațiile în plus care, în Capitală, capătă dimensiuni noi. Mai este notorietatea sporită, care determină așteptări multiple și care impune muncă suplimentară. Oamenii mă caută cu vorbe de bine, în general, cu critici (unii dintre ei), cu îndemnul de a răsturna munții, cu speranțe multe și chiar cu jalbe. Natural, nu le pot face pe toate, dar cele pe care le fac mă străduiesc să le fac bine. Cei care suntem persoane publice avem obligația să muncim mai mult, pentru că ne aflăm în serviciul comunității, pe care avem datoria s-o slujim. Funcția de conducere, departe de a aduce pentru mine privilegii, aduce îndatoriri multe și grele care mă apasă în fiecare clipă, mai ales când nu le pot face față cum s-ar cuveni. Iar Academia și Universitatea rămân pentru mine instituții de temelie ale țării, instituții cărora merită din plin să le închinăm energia, priceperea, recunoștința și nețărmurita prețuire.

 The post „Nu putem face politică mai bună decât aceea de a fi buni specialiști în domeniile noastre” appeared first on Politici de Sanatate.

vezi sursa: http://www.politicidesanatate.ro/nu-putem-face-politica-mai-buna-decat-aceea-de-a-fi-buni-specialisti-in-domeniile-noastre/

Subscribe in a reader

blog afiliat

from politica http://politicaastazi.blogspot.com/2018/07/nu-putem-face-politica-mai-buna-decat.html via IFTTT

[thatviciousheart]

Nimic nu era mai important pentru Kathleen decât fericirea pe care a citit-o pe chipul nepotului ei, în momentul în care i-a oferit darul de nuntă atât de neprețuit. Ea fusese un simplu mesager, asigurându-se că jurnalul și inelul ajung acolo unde le era locul. Și părinții lui și-ar fi dorit ca fiul lor să intre în posesia lor. “Să nu mai bocim atâta,” zise femeia, aranjandu-i nodul de la cravata, “este o zi memorabilă… Noapte, mă rog! Zâmbește!” Adam retrăia zi după zi propria-i moarte și calvarul prin care trecea putea fi înlăturat cu ajutorul celeilalte jumătăți, iar Eadlyn era sufletul lui pereche. Oamenii nu încetează să o caute pe acea persoană care îi completează​, iubesc persoanele nepotrivite, dar în cele din urmă, își găsesc liniștea în brațele celui sortit. “Trăiește clipa! Gândește-te la acest moment. Aici și acum!” Tăcu când îi auzi respirația lui Eadlyn, care se apropiase de ușă, gândindu-se dacă să iasă sau nu. Fata i-a întâlnit privirea viitorului ei soț și chipul întineri cu ani buni, scăpând parcă de orice grijă. “Cine vorbește,” comentă ea, privindu-l din cap până în picioare. Surprizele nu conteneau sa apară, iar când și-a văzut inelul de logodnă, lacrimi de fericire s-au strâns în colțurile ochilor. “Adam, ești sigur?!”

Bănuia că i-a aparținut mamei lui căci nu se compara nu nici un model actual, fiind de milioane de ori mai elegant. Așadar, știa cât de mult înseamnă pentru el. “Te iubesc,” l-a sărutat în grabă, iar Kathleen bătu din palme, “trebuie să ne grăbim dacă aveți de gând să vă căsătoriți astăzi!” Și-au adunat paltoanele, buchetele de flori și au urcat în mașina lui Kathleen. Nepotul ei i-a pus o întrebare în urmă cu doar câteva minute, însă i-a promis că îi va povesti a doua zi. Ajunși în fața bisericii, mătușa lui Adam a coborât prima și a dat buzna în pronaos, împingând ușile de pereți. “Părinte Joe! Avem nevoie de dumneata!” Strigă aceasta. “Știai că atunci când luăm o decizie, este absolut posibil sa existe o altă versiune a noastră undeva in univers care a ales altceva? Un număr infinit de versiuni ale noastre suporta consecințele fiecărei fapte posibile din viața noastră. Și mi se frânge inima pentru fiecare versiune a mea care nu te-a avut alături până la urmă,” rosti Eadlyn, privindu-l cu toată dragostea pe care i-o purta. “Mergem?!” Poate că existau universuri in care trăia altfel, însă nici nu putea să își închipuie că era la fel de fericită ca atunci, în acel moment. Nici unul nu era mai bun decât acela. Cei doi au coborât împreună din mașină și-au pășit braț la braț în lăcașul sfânt.

“Și e vina mea că bestiile alea vin în orașul​ nostru? Parcă sunt atrași ca albinele la miere,” comentă Peter, lăsând tonul vocii câteva octave mai jos. În încăpere se aflau femei, soțiile ori iubitele lor, Victoria tocmai sosise cu micuțul Christian, care îi privea cu ochii mari, curioși. Închise ochii și trase adanc aer în piept. Nu era momentul să se certe, mai ales că nu aveau nevoie. Erau cu nervii la pământ. “Îmi pare rău,” rosti Peter. Se plimba de colo până colo de parcă urma să facă o gaură în podea. “Îmi pare rău,” rosti din nou, simțind că își pierde mințile. Unul dintre cei mai buni prieteni ai săi sângera pe canapeaua familiei Glass, dandu-si ultima suflare. Victoria înghețase în prag și i-a dat drumul cu greu la mână lui Christian. Era mai bine. Nu înțelegea ce se petrece. Era mult prea mic. Risca să rămână fără tată… Îi mulțumi Emmei din priviri, sau cel puțin, asta a intenționat, iar Jane lăsă ceașca de ceai pe comodă, apoi a cuprins-o cu brațele pe buna ei prietenă. “Va fi bine,” îi șopti femeia. Nu! Nu va fi bine! Nu acum! Nu și de această dată! Începu să​ plângă, iar Jane a ținut-o strâns, refuzând să îi dea drumul. Când a auzit-o pe Emma, Kathleen a deschis ușa și l-a primit pe micuț în camera ei, jucându-se așa cum știa mai bine. Doamne, te rog! Ajută-i! Salvează-i! Se ruga ea.

Frank i-a salvat pe toți când a afirmat că Nicholas nu va muri în acea zi. Că nu îl va lăsa să moară, apoi îi rugă să îi facă loc și că îi va vindeca rănile. Își poziționa mâinile deasupra plexului solar al lui Nicholas și lăsă magia sa îl învăluie pentru încă o dată. Vraja de vindecare lumină încăperea de parcă ar fi avut propria lor sursă de lumină și energie. La etaj, Christian adormi lângă Kahleen, care i-a vegheat somnul. Însă în sufragerie, toți cei prezenți priveau ca și cum și-ar fi pierdut orice speranță, dar Frank știa ce să facă. Nu era prima dată. Rănile au început să se strângă, urmele dispărând rapid, dar Nicholas nu și-a revenit, deși fizic nu avea nimic. Tot mai multe minute s-au scurs. Zeci de minute. Poate că doar i s-a părut Victoriei. Poate… Nu mai știa ce e real sau nu. “Salvează-l, Doamne!” A șoptit ea. Nici Frank nu arăta prea bine, așa că Peter interveni, rugându-l: “Frank, e destul. Vei înnebuni! E de ajuns, prietene!” Apoi Nicholas tuși, ducându-si mâna tremurândă la gâtul rănit până mai devreme. Victoria trecu de zidul format din prietenii lor și îi lipi o palmă de toată frumusețea iubitului ei. “Asta e pentru că nu te gândești deloc la noi! Ai un copil, pentru numele lui Dumnezeu! Ne-ai pus pe toți în pericol, cap pătrat!”

[meandmythoughts7]

Asuma-ti riscul sau pierde-ti sansa !

Nu credeam ca o sa iubesc, iar cand am zis ca iubesc doar am crezut.. ce diferenta exista intre a crede ca iubesti si a simtii ca iubesti.. sa plangi degeaba, sa plangi ca prostu.. sa plangi din motive proaste, sa mori la gandul ca altcineva poate avea omu’ de langa tine... lucruri.. care eu nu le am simtit niciodata.. si caaate si mai cate sunt.. fuck.. asa se manifesta dragostea?? Imi spuneti voi? Sufletul tau pereche este acea persoana pe care o privesti in ochi si stii tot ceea ce simte si ceea ce vrea sa ti spuna? Sufletul tau pereche este acea persoana care daca plange iti rupe sufletul? Sufletul tau pereche este acea persoana care.. daca o vezi fericita simti ca ai totul? Sufletul tau pereche este acea persoana langa care vrei sa adormi si sa te trezesti pentru tot restul vietii..? Doamne ce se intampla? Ea este omu’ meu? Dar daca e omul meu.. de ce imi da uneori motive sa plec dar in acelasi timp ma tine strans ? Doamne ce ma fac cu ea.. de ce o iubesc asa rau? Doamne de ce o inteleg doar din priviri, de ce o simt de la zeci de km cand nu e bine... doamne de ce.. orice gand pe care il am in cap imi apare si ea ? De ce e cel mai frumos om pe care il am in viata ? De ce ne certam daca ne iubim atat de mult ? De ce.. fiecare clipa de fericire trebuie s o platesti in lacrimi? De ce ma simt cel mai linistit om in prezenta ei? Tu femeie... imi esti slabiciune si putere, loialitate si infidelitate, ma imparti intre bine si rau, ma aduci de la extrem la... pace si liniste. In decursul a 20 de ani.. am auzit cateva zeci de povesti de dragoste.. unele cu happy end iar altele.. cu final dramatic, am fost intotdeauna o zdreanta de om, nu mi am dorit in viata mea de la vreo femeie sa mi fie consoarta, dupa fiecare seama petrecuta in dormitor, asteptam sa vad cum se imbraca si pleaca, fara sentimente sau.. pretentii. N am suportat niciodata sexul cu sentimente.. ce plm.. trb are sexul si iubirea.. am cam inceput sa le inteleg.. uneori au treaba alte ori nu.. desi, am vrut sa avem o aventura.. se pare ca... imi scriu povestea vietii.. si ce crezi.. cea de iubire, alaturi de o femeie, de femeia care ma completeaza, de cea care mi mananca nervii, viata, rabdarea zilnic.. fara doar si poate imi esti teroarea vietii. Femeia care.. doar treebuie s o privesc in ochi si stiu tot ceea ce vrea sa mi zica.. sau invers. Femeia.. pentru care am ajuns sa fiu unul dintre cei mai importanti oameni.. si am ajuns acolo unde muuulti isi doresc, dar cam nimeni nu ajunge 😄.

Te am privit de la inceput ca pe un trofeu.. dar dupa putin timp.. te am vrut si tr vreau consoarta..stiu din propriul domeniu..ca trofeul in fiecare an merge la o alta echipa.. iar eu te vreau pentru ttotdeauna, chiar daca ma superi, chiar daca ne certam, chiar daca mi am dat block peste tot si m ai scos de N ori.. tot a mea ramai, esti omul meu, si sa ti intre bine in cap asta.. daca eu n o sa te mai am, nu vei apartine nimanui, am sa te distrug. Si poti s o iei sub forma de amenintare. Alaturi de tine am vazut partea frumoasa a vietii, n am nevoie de iubirea nimanui, de atentia nimanui. Te vreau pe tine si atat... sunt aici, sunt a ta.. deci??? Iubire.. dupa toate cele spuse.. ASUMA TI RISCUL SAU PIERDE-TI SANSA ♥️