#istoria alcoolului

[atitudini]

ADICȚII. Dependența de alcool. De Puiu Alexandru (ASCOR)

DIN CATEGORIA – CUVÂNTUL TINERILOR CE ESTE ALCOOLUL? Alcoolul este o substanță psihoactivă care se produce în urma fermentării zaharului din diverse fructe, cereale și legume, fermentarea fiind o reacție chimică în care bacteriile și drojdia reacționează cu zaharul din fructe pentru a produce etanol (alcool natural) și dioxid de carbon (adică băutură carbogazoasă). Continue reading Untitled

[stiri-noi]

Prima Coca-Cola avea drept efect să ”învigoreze organele sexuale”

Astăzi, băuturile dulci de tip cola se numără printre cele mai populare răcoritoare din lume. Puţini cunosc, însă, istoria inedită a băuturilor cu cola.

Citeşte şi O gravură veche de câteva secole, considerată pierdută, cumpărată cu câţiva euro dintr-un târg de vechituri – FOTO

  Citeşte şi Cel mai mare hotel din lume. Va avea 10.000 de camere şi va fi inaugurat anul viitor – VIDEO

  În 1863, chimistul parizian Angelo Mariani a decis să combine coca cu vin, comercializând această băutură sub numele Vin Mariani. Amestecul de cocaină cu alcool duce la formarea unui alt drog – cocaetilena – cu efecte similare cocainei, diferenţa constând în efectul euforic mai pronunţat în cazul cocaetilenei.

Observând succesul incredibil avut de băutura lui Mariani, farmacistul american John Stith Pemberton a decis să conceapă propria sa versiune. Rezultatul a purtat numele de „Pemberton’s French Wine Coca”, licoarea fiind comercializată drept panaceu. Printre altele, Pemberton susţinea că băutura sa „învigorează organele sexuale”.

La scurt timp după lansare, Pemberton s-a confruntat cu o mare problemă: băutura sa a devenit ilegală în regiunea din statul american Georgia unde acesta locuia. Motivul nu era cocaina, ci alcoolul. Inventatorul american nu s-a dat bătut, însă, şi a înlocuit vinul din băutură cu un sirop de zahăr. Noul produs a fost lansat pe piaţă în 1886 sub numele de „Coca-Cola”, respectând în totalitate legile care interziceau folosirea alcoolului.

În scurt timp, băutura a devenit foarte populară drept „băutură a intelectualilor” în rândul albilor bogaţi din Atlanta. Aceştia se întâlneau la farmacii pentru a consuma băutura, locuri ce deveniseră o alternativă la baruri pentru clasele înstărite din Georgia.

Începând cu 1899, Coca-Cola a început să fie vândută în sticle, ceea ce permitea şi afro-americanilor să consume această băutură. Până atunci, Coca-Cola fusese vândută în exclusivitate în farmacii, locuri segregate, în care americanii de culoare nu puteau pătrunde.

Citeşte aici continuarea!

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 16 august:

1645 – S-a născut Jean de La Bruyère, scriitor, unul dintre cei mai importanţi moralişti ai literaturii universale: „Caracterele” sau „Moravurile veacului” (d. 10 mai 1696).

1845 – S-a născut Gabriel Lippmann, fizician care a obţinut prima fotografie colorată a spectrului solar – Premiul Nobel pentru Fizică, pe anul 1908 (d. 13 iulie 1921).1893 – A încetat din viaţă Jean Martin Charcot, medic psihiatru, unul dintre fondatorii neurologiei moderne (n. 29 noiembrie 1825).

 1906 – La Valparaiso, Chile, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 8,6 pe scara Richter, care a făcut 20.000 de victime.

 1913 – S-a născut omul politic Menachem Begin, prim ministru al Israelului (d. 9 martie 1992).

1920 – S-a născut Virgil Ierunca (Virgil Untaru), eseist, critic literar şi poet, traducător, stabilit în Franţa din 1946; a colaborat ca redactor la principalele reviste literare româneşti din exil, a fost redactor al emisiunilor pentru străinătate ale Radioteleviziunii Franceze şi colaborator, alături de soţia sa, Monica Lovinescu, al postului de radio „Europa Liberă” (d. 28 septembrie 2006).

1921 – S-a născut Moise Cohn (pseudonim – Ovid S. Crohmălniceanu), prozator, critic şi istoric literar (d. 30 aprilie 2000).

1949 – A încetat din viaţă scriitoarea Margaret Mitchell: „Pe aripile vântului”, roman ecranizat în 1939; filmul, cu acelaşi titlu, este considerat o capodoperă a celei de-a şaptea arte (n. 8 noiembrie 1900).

1956 – A încetat din viaţă pictorul Theodor Pallady (n. 11/12 aprilie 1871).

1977–  A încetat din viaţă Elvis Presley, idolul muzicii anilor ’50-’60, actor în numeroase filme realizate special pentru el: „Veselie la Acapulco”, ” Blue Hawaii”, „Viva Las Vegas” (n. 8 ianuarie 1935).

2007 – A încetat din viaţă percuţionistul şi compozitorul american Max Roach, una dintre marile legende ale jazz-ului secolului al XX-lea (n. 10 ianuarie 1924).

2008 – A încetat din viaţă fosta gimnastă Elena Leuşteanu, triplu laureată cu bronz olimpic (n. 4 iulie 1935).

2009 – A murit compozitoarea Ellie Greenwich, care a contribuit la impunerea muzicii pop în anii ’60, semnând piese precum „Chapel of Love” şi „Da Doo Ron Ron”.

Articolul Prima Coca-Cola avea drept efect să ”învigoreze organele sexuale” apare prima dată în Descopera.ro.

[reves--et--desirs-blog]

Așa vrem sa ne fie viața

Suntem generatia Facebook,Instagram,Snapchat,Tumblr. Generația tutunului si a alcoolului la orice colț de strada. Generatia lipsita de interes dar care e incurajata de la spate sa faca ceva. Generatia aia pe care toti o considera cea mai proasta"ca pe vremea mea nu era asa". Acum vreo 20 de ani sa fim seriosi ca nu era asa,cand era comunismul in floare. Acum cluburile si petrecerile de zile si nopti sunt in floare. Hainele cat mai putine,ca asa dai bine la public,cat mai mult machiaj si cat mai putin respect de sine. Noi suntem generatia aia proasta,buna de nimic,care face totul asa cum vrea ea,ajunge sa se scandalizeze cu profesorii,sa iasa in strada sa arate ceea cw gandesc,generatia aia care nu va schimba nimic la omenire. Generatia lipsida de respect fata de celelalte generatii,generatia care se ascunde dupa filtrele de la Snapchat,sau dupa citatele din cartile vechi. Sa para ca zici si tu ceva inteligent. "Te poti askunde dar nu te poti askunde" nu mi da prea mult de gandit ce o sa ajunga generatia asta. Suntem generatia Andra Gogan si Violetta. Generati,Demi Lovato,Selena Gomez. Generatia care daca aude Gucci Gang,devin cei mai mari cantareti. Generatia Killa Fonic,rapperi inrăiți. Generația "send me nudes" on snapchat. Generatia care nu mai face nimic,sa schimbe tara in bine. Generatia care face meme-uri la orice poza,crezand ca e amuzanta. Generatia Trump si Iohannis. Generatia care se pierde pe capete. Noi suntem cei care vrem sa scapam de toate lucrurile pe care ni le bagati pe gat,ca poate sa ne schimbam si noi statutul asta de generatie buna de nimic. Noi,chiar noi vrem sa plecam din țara noastra,pentru studii superioare in alte țări mult mai dezvoltate economic.

A da,suntem generația Vasluiului,a notelor de 4 in linie in carnete. Generatia lui Salam si a lui Guța,poate si a altor maneliști,ca maneaua e muzica de suflet a românului,nu numai a generației de care zic in prezent. Generația de rahat,care și face totul cu mâna ei.

Odata ce faci asta "sa vezi cum e" automat vei face si in continuare. Iți faci viața asa cum vrei. Și de aia alegi sa fugi de acasa,cu iubi de 25 de ani care te iubește și stie cu adevarat ce iti doresti tu,o puștoaica de 15-16 ani. Sau de aia alegi sa ti tai venele asa cum ai vazut in filme si in seriale. Ca era sa uit. Generatia 13 Reasons Why,Stranger Things,Grey's Anatomy dar care nu mai stie de familia Bundy sau Mr.Bean. Generatia care merge la Starbucks sa le arate prietenilor de la instastory ca a dat 15 lei pe o ciocolata calda.

Generația Fifty Shades,Sandu Ciorba,generatia cu zgarzi la gat,chocker daca va place mai mult asa. Generatia cu jumatate de creier? Generatia stresata? Generatia dezinteresata? Generatia care nu da nici macar doi bani pe cele din jur,decat pe ceea ce conteaza.

Marea si minunata generatie,care daca nu s-ar ascunde in spatele acestor mari probleme,cu siguranta ar schimba ceva. Si peste ani sa ajunga la vorba asta cu"pe vremea mea" am cunoscut-o pe maica-ta cand am adaugat-o pe Snapchat si am intrebat-o daca vrea sa facem zile.

Ce tare mi se pare sa stau sa scriu despre asta,cand de fapt,asta sunt. Fac parte din generatia asta. Si in loc sa o schimb,doar stau si insir defectele ei,fara sa mi pese de altceva. Si eu sunt generatia Tumblr,Snapchat,Instagram,Facebook,Grey'Anatomy,Riverdale,Demi Lovato,Selena Gomez. Si eu sunt un produs al generatiilor anterioare care a ajuns aici.

Si nu sunt 100% mândră de ceea ce mi arata generația mea,dar pe particica mea de viața,incerc sa schimb ceva.

Nu degeaba stim de citatul "Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume". Sau noi am ramas blocați la Marisa si Bravo ai Stil?

Eu sincer,stiu de Regina,Inima de Țigan,Ingerașii,nu de Bahar,Gospodar fara Pereche sau Bravo ai stil. Cu astea am crescut. Si cu astea am ajuns aici. Si cu Mikey si Minnie Mouse,Donald Duck,Scooby Doo,nu cu Violetta sau cu Soy Luna.De aia cred ca nu mai pot sa dorm noaptea,ca obisnuiam sa las televizorul pe Disney Channel.

Generatia asta in care ne luptam sa castigam un Iphone X sau un BMW seria 5 de la Andreea Esca Official,ne luam la cearta in "partikip" ca na cine știe,ala care s-a gandit sa faca asta avea chef de glume,si o fi zis"ia sa ii vad si pe prostii astia"

Dar hai sa zic ca noi avem si o generație buna,ca am aratat numai partea proasta.

Avem si noi generatia olimpicilor,care reusesc 30/30 la concursuri,care citesc si invata,care vor sa ramana in țara doar pentru a le arata celor din urma ca,trecand peste faptul ca am fost numiti o generatie groaznica,fara nicio sansa la viitor,reusim sa facem ceva. Reusim sa salvam țara asta. Sa ignoram tot ce ne baga pe gât și sa ramanem la ale noastre. Sa ne facem viata asa cum vrem dar,sa lasam deoparte toate titlurile Generatiei de mai sus si sa facem ceva productiv. Sa ni se aprinda beculețul ala magic deasupra capului si sa salvam vieti. Sa facem ceva,care sa ramana in istoria generatiei noastre.

Anii trec repede si generatia tot se duce,indiferent de procentul mai mult sau mai putin de 40% care incearca sa salveze ceva. Daca 60% sau mai mult din generatia de azi,duce in continuare podoabele anilor "2k16 si 2k17" nu ajungem la mal. Ne scufundam continuu,si ajungem o poveste. Titanic,in varianta cu filtru cu cățel cu limba scoasa.

Cand putem sa devenim legende,alegem calea usoara si ne facem viata,in cel mai simplu mod,ne târâm anii dupa noi,cum târăște un bolnav plosca. Si da,generația Grey's Anatomy,sa nu uitam. Asta sunt eu.

In finalul acestui mesaj stresant,scris la nervi si poate la suparare,sper sa citim si printre randuri si sa vedem ce e cu adevarat bun in generatia asta. Si sa salvam acel bun.

[pastpresentfutureworld]

Cunoștea și ea legenda Cassandrei, care în traducere însemna „cea care îi ademeneşte pe bărbaţi”. O istorie elenă la capătul căreia oamenii aflau că a-ti cunoaşte viitorul poate fi de folos uneori, dar de cele mai multe ori, nu. Cassandra a obţinut darul divin chiar de la Apollo. Acesta, îndrăgostit de fată, a ajuns la un acord cu ea: dacă fata i se va dărui, el o va înzestra cu darul profeţiei şi o va învăţa cum să-l folosească. Dar, odată instruită în arta ghicirii viitorului, Cassandra a refuzat să-şi îndeplinească partea sa de înţelegere. Apollo, furios, s-a răzbunat pe ea şi i-a retras darul persuasiunii, adică, oricât de bine ar fi prevăzut viitorul, nimeni nu mai credea în profeţiile Cassandrei şi în avertismentele ei. Mama ei fusese pasionată de istoria elenă, fiind de origine greacă. Însă fata nu era atrasă de bărbați, așa cum s-ar fi așteptat părinții ei. Nici nu voia să se gândească la discuțiile pe care le-a avut cu ai ei când le-a spus că este lesbiana și că nu o să îi placă niciodată bărbații. Tatuajul era o mărturie a acelui moment: dublă eternitate. Totul avea o ciclicitate a sa. Natura umană. Istoria. Timpul. Însăși viața. Nu i-a fost deloc ușor, mai ales că a fugit de acasă la o vârstă fragedă. Dar dacă părinții ei nu o acceptau și nu o înțelegeau așa cum era, atunci nu avea ce să caute în casa lor. Și-a întrerupt studiile, nici nu a terminat liceul și s-a angajat. Tatăl ei o mai vizita din când în când, fiind polițist, însă mama sa o trata ca și cum nu ar fi avut un copil. Chiar i-a și spus la un moment dat că fiica ei a murit și să nu o mai caute. Vorbele acestea au înăsprit-o și mai mult, făcând-o mai puternică decât părea. Știa că era pe cont propriu și trebuia să își găsească rostul în viață. Iar tânăra care a intrat în bar mai devreme i-a atras atenția.

"Și dintre toate barurile din oraș ai intrat fix în locul acesta," îi replică femeia și se apropie din ce in ce mai mult de ea, până când a desființat conceptul de spațiu personal. Fata se propti de masa de biliard, iar bărbații din jurul lor le priveau curioși. Știau ce înclinații are Cassandra. Mai ales după ce le-a luxat degetele unora care săreau prea mult calul. Data viitoare vei rămâne fără altceva, îi amenința ea. "Names are important, Red Coat Girl!" Șopti înainte de a-si apropia buzele de ale ei fără să o avertizeze cu privire la ceea ce a urmat. Bărbații au chiuit pe lângă ele, dar nu au rupt o clipă cercul. "Îți propun sa ne luăm zborul de aici. Spectacolul nu este pe gratis, boys. Și cred că aveți alte activități mai interesante. Oh, priviți. Echipa roșie a dat gol!" Bufni în hohote de râs și îi făcu cu ochiul fetei din fața ei. Ea nu s-a retras, ci din contră își ținea mâna pe talia sa și le-a cerut​ să le aducă hainele. Îi plăcea când cineva avea acel... Zvâc. Iar tânăra se comporta ca și cum ar fi fost pe punctul de a face prima mare prostie din viața ei. "Ușurel, ușurel! Cred că au înțeles ideea și nu vrei ca de dimineață, după ce se duc aburii alcoolului, să regreți noaptea asta," zise Cassie. Barbații s-au conformat cu greu, nemulțumiți că spectacolul se terminase acolo. Cassie își primi jacheta de piele și o îmbrăca. "Nu aveam de gând să mai stau în bar după ce mi s-a terminat tura. Prea mult zgomot și băutură," ridică din umeri dezinteresată de ceea ce se întâmpla îndărătul ușilor barului. "Viața e întotdeauna misterioasă. Dar unele mistere sunt mai mari decât altele," i-a zis într-o doară. O sărută încă o dată, iar un taxi a trecut pe lângă ele. Aceea trebuia să fie cursa lor. "Ooops," zise ceva mai târziu. Întinse mâna ca să cheme un alt taxi și o întrebă pe fata: "încotro?! There's a party downtown or..." Făcu o pauză, privind-o lung.

Jasper a căutat-o toată noaptea pe Hope, singurul membru al familiei care l-a adoptat odinioară, sperând că o va găsi oriunde s-ar fi ascuns. A luat la rând toate barurile din preajma apartamentului lor, însă singura pistă pe care a găsit-o era egală cu zero, căci nimeni nu cunoștea unde locuiește barmanița alături de care a plecat tânăra. Degeaba a oferit o descriere cât mai amănunțită a lui Hope, când oamenii erau mai preocupați de telefoanele mobile pe care le butonau în neștire, decât să vadă ce se întâmplă în jurul lor. Și îl durea capul. Însă durerile de cap erau la ordinea zilei pentru un Călător așa cum era el. Era blestemul său! Amintirile contradictorii, talmeș-balmeșul timpului, stresul provocat de gândurile care nu ii dădeau pace făceau inevitabile durerile de cap. Ipocrizia oamenilor pe care îi depășea pe stradă îi demonstra că aceștia nu au învățat nimic din istorie. Mințile oamenilor din întreaga lume se umpleau cu utopii, promisiuni deșarte ce nu coincideau. Era o rețetă pentru dezastru, un dezastru atât de familiar. Empatia dispărea încetul cu încetul, așa cum se întâmplase adesea în trecut. Sau in viitor. Pacea era făcută din porțelan, așa cum a fost mereu. Aroganța siguranței, ignoranța, compasiunea ocazională... Viața era derutantă. Trebuia să o găsească pe Hope și să își ceară iertare pentru ipocrizia de care a dat dovadă. Fusese egoist și a privat-o și pe ea de frumusețea unor momente pe care Carol i le-a răpit. Nu i-a dat voie să le spună părinților ei cine este cu adevărat de teama să nu creeze un paradox. Însă aveau dispozitivele cuantice care îi stabilizau în prezent și chiar dacă s-ar fi întâlnit cu versiunile lor din 2018 ori cu cei care le-au dat viață, nu ar fi dus la nici o altă anomalie. Verifică încă o dată semnalmentele barmaniței, dar fără un nume de familie era legat la mâini. Se propti cu mâna de peretele unei clădiri, masându-si tâmplele. Era obosit, răpus de propriile greșeli pe care acum voia să le îndrepte. Doar că răul era făcut...

Privind în jur, bărbatul a văzut o băncuță peste drum și a mers intr-acolo, s-a așezat și și-a scos din nou telefonul mobil din buzunar. A inventat o adresa de e-mail care i-ar fi stârnit curiozitatea variantei sale din prezent și i-a scris o epistolă referitoare la starea iubitei lui. Ava avea nevoie de ajutor specializat. Trebuia să fie internată într-o clinică de dezintoxicare. Să o aibă alături pe persoana pe care o iubea. "Consideră acest sfat ca venind din partea unei persoane care știe ce înseamnă să iubească și să își piardă sufletul pereche într-o luptă cu Timpul. Tu mai ai timp să îți repari greșelile. Luptă. Nu îți pierde speranța!" Apăsă apoi tasta SEND și sună la spitalul unde era internat Daniel pentru a se interesa de starea lui. Și ce dacă era ora trei dimineața?! Asistentele erau acolo să ofere informații. Apoi, după primul ton a închis telefonul. El era un simplu Călător din viitor, nu Jasper din 2018. Nu era dreptul lui. Și tot ce voia era să își retragă toate cuvintele care au îngrădit-o pe Hope să le spună adevărul părinților ei. Sa își salveze familia și prietenii. Să nu uite misiunea pentru care se afla acolo. Se convinsese de doi ani de zile că tristețea amintirilor atârna mai mult și dura mai mult decât momentele de fericire. Îl pierduse pe Ethan in Afghanistan, apoi a aflat că Rittenhouse i l-a răpit, omorându-l pentru un țel pe care nu îl cunoștea încă. Protejându-se de suferință, Diana a dat naștere unui nou tip de durere, mai subtil. Își crease o insula departe de oamenii care i-au cauzat durerea. Apoi a devenit însăși durerea. Și a descătușat-o ori de câte ori a avut ocazia. Teroriști. Spioni. Trădători. Nimeni nu a fost iertat. Iar acum îl avea în fața ochilor pe Ethan. Clipea. Imaginea lui rămânea acolo. Îi simțea căldura trupului, respirația pe pielea gâtului ei. Era în viață. Ce vrei mai mult? Zise o voce pe care nu o recunoștea. Nu se recunoștea. "Nu, nu, nu. Ai murit în Afghanistan, acum doi ani de zile. Te-am înmormântat. Am fost acolo, Ethan!" Bărbatul se încruntă, neînțelegand ce are soția lui. "Ai murit... Cum e posibil?!"

Diana avea lacrimi în ochi și credea că o ia razna. Se agita. Ethan a prins-o gentil de mâini și o apropie de el. "Acum doi ani ne-am întors din Afghanistan și ne-am retras în Hamptons. Dar ai acceptat misiunea aceasta pentru că îl cunoșteai cel mai bine pe Flynn, puteai să îl prinzi ușor și să îl faci să plătească pentru moartea Lorenei și a fiicei lor. Asta s-a întâmplat acum șapte-opt luni. Flynn a fost cu un pas înaintea noastră și te-a răpit de la petrecerea Emmei," îi explică el. Diana se smuci în brațele lui, împingându-l, cu toate că bărbatul nu era un fulg. "Minți. Nu așa s-a întâmplat!" Ethan trase aer în piept și se apropie si mai mult de soția lui, i-a mângâiat obrazul, privind-o în ochi. "Diana, te iubesc. Cum aș putea să te mint?!" Aceasta a închis ochii. Parfumul lui era amețitor, privirea hipnotică, buzele ademenitoare... Era bărbatul pe care l-a jelit atâta amar de timp. Cu un ultim efort, Diana s-a prins de marginea jachetei lui și a deschis ochii, cerându-i să îi spună unde este Flynn. "Unde l-au dus?!" Avea o promisiune de ținut. Iar pentru Diana Sharpe promisiunile erau sfinte. Ce au făcut în trecut? Ce a dus la salvarea lui Ethan? Dar Lorena si Iris? Erau și ele în viață?! Nu, Ethan a spus că erau moarte. Ucise. O grijă invizibilă îi încreți fruntea și simți o durere puternică de cap. I-a dat drumul lui Ethan, păstrând distanța dintre ei. Porni de nebună pe holuri, căutându-l pe Mark. Nu îi păsa că este înconjurată de atâția agenți Rittenhouse care i-ar fi zburat creierii într-o clipită. Avea o promisiune de respectat. În dreptul ușii, Diana a dat peste doi bărbați înarmați. "Vreau sa vorbesc cu David! Acum!" Le ceru ea, folosind aliasul nenorocitului. Ethan alergase după aceasta și a ajuns-o imediat. "Ce? Doar nu aveți de gând să trageți într-o femeie neînarmată..." Zise Diana, privindu-i pe cei doi. În spatele ei, Ethan le făcea semne să se retragă, dar ea nu vedea, nu avea ochi la spate. Într-un exces de zel, un agent a vrut să tragă, dar Diana i-a tras un picior în lateral, apoi un pumn in stomac și îi fură arma din mână. "Acum sunt înarmată!" Și a împins ușa cu piciorul, dând buzna în biroul lui Mark. Nimic nu o mai oprea.

"Where is he?!" Îi ceru bărbatului. Rittenhouse s-a ridicat de la birou, ținând un pahar de whisky în mână. Înăuntru cuburile de gheață se loveau de suprafața transparentă a paharului. Nu avea niciun stres. Și o scotea din minți! "Agent Rhodes. Agent Timothy. Va rog să așteptați afară," spuse calm. "Agent Sharpe, așează-te!" Era un ordin. Împinse scaunul spre ea. Diana nu se așeza. "Acum!" Ușa s-a închis în urma lui Ethan, iar Mark a lăsat deoparte politețea. "Chiar te încăpățânezi să îi distrugi viața? Ti-ai recuperat soțul, Diana. Uită-l pe Alex Flynn. Te joci cu focul și riști să te arzi. Flynn va muri, iar Ethan nu te va ierta niciodată pentru mica ta aventură. Acum spune-mi... Unde este jurnalul?!" Diana refuza scaunul, rămânând la același nivel cu Rittenhouse. "L-am pierdut în drumul spre Croația. Nu e vina noastră că inginerii tăi sunt niște incompetenți și au creat un ceas care nu funcționează!" Probabil că ajungea nicăieri cu excesul sau de furie, dar se săturase de regulile altora. Furioasă, aceasta i-a pus pistolul la tâmplă, împingându-l cu putere în perete. Îi ținea brațul la gât ca să îl oprească din a face mișcări bruște, apăsând cât să îi blocheze respirația. Mark scapa paharul de whisky pe podea. "Agent Rhodes", îl strigă pe Ethan, "take your wife. She needs to rest," Diana auzi ușa deschizându-se in spatele ei, apoi brațele puternice ale lui Ethan au prins-o și a îndepărtat-o de Mark. "Diana... Te rog!" Tot drumul până la hotel, aceasta nu a scos nicio vorbă și Ethan a pus liniștea pe seama traumei prin care a trecut. La fel și nebunia de mai devreme. "Acum putem să ne întoarcem în New York, acasă," zise el, privind-o cu drag. "Misiunea s-a sfârșit și ne-am pus pentru prea mult timp viețile pe pauză pentru agenție. Ce ți s-a întâmplat în Croația? Nu înțeleg cum funcționează mașinăria ăia, dar te-ai schimbat..." Diana tăcea. Îi răsuna în minte vocea lui Flynn. I'm letting them go, hoping that they'll understand. I'm ending this now because I want to live what life I have left without thinking that I'm lying to them. Parcă se întâmplase într-o altă viață. Nu în urmă cu doar o zi.

~Inceputul~

[pastpresentfutureworld]

A aflat a doua zi că un pacient pe care l-a operat în urma cu două săptămâni, cu mult înaintea primei călătorii în timp, l-a acuzat de malpraxis, motivând că incizia i-a afectat lobul cuadrat al ficatului. Medicii susțineau același lucru. Directorul spitalului nu a avut încotro și l-a concediat, rugându-l sa nu paraseasca orașul în următoarea perioadă în cazul în care va exista un proces civil. Bineînțeles că acuzațiile nu aveau nici un sens, mai ales că bărbatul respectiv a fost externat pe picioarele lui după mai multe controale pe care le-au efectuat și colegii lui. Ciudat era faptul că tocmai aceste persoane nu îi mai luau partea. Și acum, dintr-odată pacientul a fost pe punctul de a muri?! Nu… Nu avea nicio noimă. În plus, ar fi fost suspendat, pus pe tușă pentru o perioadă, nu concediat. Când aburii alcoolului s-au mai evaporat și Daniel a fost de ajuns de lucid încât să ceară mai multe opinii, acesta i s-a confesat într-un final Emmei, care nu știa ce are și își făcea o sumedenie de scenarii. Cu oricine ar fi vorbit dupa aceea, până și iubitei lui ii spunea ca pur si simplu cazul era mult prea bine pus la punct ca sa il poata scoata cineva la liman. Dacă mai săpau mult, Daniel risca sa isi piarda dreptul de a profesa, dar si libertatea și degeaba​ le explica tuturor că este nevinovat pentru că nu era crezut. Nu mai dormea, avea cearcăne, părul nu mai era aranjat, iar barba îi crescuse. În luna care a urmat, grijile i-au pus capac și l-au îmbătrânit cu încă zece ani in plus. Și a tras-o după el și pe Emma care incerca sa ii fie aproape, dar el o îndepărta. "Nu este vina ta, Emma,” i-a răspuns Daniel când a intrat pe usa apartamentului lui. Își închise laptopul, mergând la ea ca să o îmbrățișeze. "Și nici a echipei. Putea să se întâmple oricând,” i-a zis el, depunându-i un sărut pe creștetul capului.

Că veni vorba… De la Diana nu au mai auzit nimic și nu știau ce s-a întâmplat cu ea, iar Logan o vizita din când în când pe Carol pentru că gătea excepțional. În rest nici măcar o urmă care să îi aparțină lui Flynn. Parcă intrase în pământ sau poate că a murit în timpul incendiului. Însă au verificat arhivele și cu excepția lui Vanderbilt si a unui bărbat neidentificat, care după cunoștințele lor era asistentul lui Flynn, poliția vremii nu a mai descoperit pe nimeni altcineva. Și fratele Emmei, Jasper, se schimbase. Abia daca mai dadea pe acasa petrecând timpul cu noua lui gasca de prieteni. Vedea pe chipul Emmei că își făcea griji nu doar pentru el, ci și pentru geamănul său. Apăruse la câteva zile după incident cu ochii roșii, umflați, semn că băuse peste măsură. Iar dacă lua și droguri va uita că e un adult si va purta o discuție serioasă cu el. Emma nu mai vorbea la fel de des despre Alice, iar timpul ei se redusese doar la a-i face pe studentii din primii ani sa iubească istoria. Așa că în drumurile lui prin LA, Daniel a descoperit un anticariat din care a cumpărat un jurnal cu file ușor îngălbenite și cu o copertă groasă, din piele. Avea de gând să îi sugereze să își scrie amintirile acolo, astfel nu o va uita niciodată pe Alice. Tot acolo a descoperit într-un cufăr vechi o fotografie care i-a făcut inima să stea în loc. Era din ziua aceea… aprilie 1912… În portul Southampton din Anglia… Într-o mare de oameni, toți entuziasmați să își ia rămas bun de la Titanic. Cumpără fotografia la un preț derizoriu și o strecura printre paginile jurnalului. Întors în Standford, barbatul a împachetat cadoul într-o hârtie pergament și i-l oferi când Emma a venit. “Cred că toți suntem amintiri, povești dintr-o carte a vieții, așa că prețuiește fiecare clipă, fiecare călătorie… Sunt sigur că vei avea nevoie,” zise acesta.

“Poți începe prin a-ti trece amintirile pe care le ai cu Alice. Astfel va rămâne veșnic în mintea și în sufletul tău!” O lăsă apoi să vadă ce conținea cadoul frumos împachetat. Nici Dianei nu i-a fost ușor când, timp de o lună a fost pusă la munca de birou și s-a ocupat de îndosariat diverse cazuri și simțea că o ia razna pentru că nu era făcută pentru așa ceva. Îi plăcea aventura, voia să știe ce fac colegii ei, însă i s-a interzis să se apropie de ei. Nu știa dacă David, șeful ei, a trimis pe altcineva în locul său sau nu. Se infaptuise o luna de cand nu a mai calatorit pe nicaieri. Nu avea cunoștință dacă Flynn le-a mai dat de furcă celor trei. Ceasul arăta aproape ora șapte și jumătate seara și ziua de lucru se încheiase in LA pentru mulți dintre locuitorii orașului, așa că și Diana s-a ridicat de la birou, își strânse părul in coadă, recuperându-si mai apoi jacheta de pe spătarul scaunului. Pentru o zi de vară, vremea era schimbătoare și o ploaie torențială s-a ivit de nicăieri. Parcarea era pustie și nici nu avea umbrela, însă nu o deranja, așa că a mers normal spre mașină și urcă. Simți mișcare venind din spate și își puse mâna pe un briceag pe care îl purta mereu cu ea. Arma îi fusese confiscată, urmând să o primească mai încolo. Cel puțin așa i s-a spus. Auzi vocea arhicunoscută a lui Flynn și s-a întors, deși acesta o amenința cu pistolul. “Lucky bastard,” zise printre dinți, intalnindu-i privirea. “Cred că fac mai bine decât tine,” scrută împrejurimile cu privirea, însă nu zări nici un agent. “Pot să te întreb ce cauți în mașina mea? Unde ai dispărut în tot acest timp?!” Blufa, nu știa dacă le-a mai dat de furcă celor trei sau nu și putea oricând să se prindă că nu mai e implicată în operațiune. “Asta e partea în care îmi spui că aș face bine dacă aș conduce departe de locul ăsta, nu? Vrei sa discutăm, bine! Vii cu ghicitori, atunci te sfătuiesc să pleci înainte de a fi prins.”

~Inceputul~