#frumoasele adormite | Explore Tumblr Posts and Blogs

incicauraul · 8 years

Text

Despre Patimile Domnului - scurtă reflecţie.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!

Părinte, binecuvântaţi pentru a rosti cuvântul de învăţătură.

Preacucernice părinte profesor, iubiţi credincioşi şi dragi colegi teologi, în cuvântul de învăţătură de astăzi, voi încerca să vă vorbesc despre Patimile Domnului. În Duminica ce tocmai a trecut, cea a III – a din Sfântul şi Marele Post, Biserica Ortodoxă a rânduit cinstirea Sfintei Cruci, cea de viaţă dătătoare, care nu este altceva decât asumarea în mod real a Patimilor Mântuitorului, care s-au desăvârşit sau sfinţit prin jertfa de pe Cruce a Mântuitorului. Mântuitorul Hristos vine în mod liber între noi şi tot în mod liber îşi asumă moartea pentru noi, dar şi-o asumă din iubire şi prin iubire. Dumnezeu care ne iubeşte necondiţionat, nu a lăsat iubirea Sa doar la nivel declarativ, ci şi-a manifestat-o, trimiţându-L în lume pe Fiul Său, Iisus Hristos, ca preţ pentru răscumpărare. „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3: 16). Iar o sedelnă din Denia de Duminică seara, spune foarte frumos: “Cinstitele Patimi au răsărit lumii, ca nişte lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma, primeşte a fi răstignit pe lemn, ca să mântuiască pe om.” Deci iată că Hristos primeşte de bunăvoie să fie dat în mâinile oamenilor celor fără de lege, care Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, şi , în cele din urmă, îl vor răstigni pe lemn. Cum putea să se întâmple aceasta ? Să fie dat în mâinile oamenilor şi să fie omorât, de vreme ce El este Dumnezeu ? Pesemne că la aceasta s-a gândit şi Sfântul Apostol Petru, care se afla cu Mântuitorul în Grădina Gheţimani. Când slugile arhiereului din acea vreme au venit în Grădina Gheţimani să-L prindă pe Hristos, Petru, care era din fire mai iute de mânie, s-a înfuriat şi, după cum ne relatează Evanghelia, într-un moment de tensiune maximă, i-a tăiat urechea unuia dintre slugile arhiereului. Dar Hristos ce face ? Îl atenţionează să lase sabia jos, spunând: “Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri.” Iar în cuvintele următoare, aflăm de la El, că îşi asumă în mod liber Patimile, chiar dacă ar putea să primească ajutor de Sus, şi să îi fie mai uşor; şi spune în continuare, oarecum mustrându-l pe Petru pentru gestul său: “Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, că aşa trebuie să fie? Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?“.

Mântuitorul a ştiut că vor veni toate aceste momente grele pentru El, pentru că nu a fost doar Dumnezeu, ci şi om, de aceea s-a rugat cu putere multă în grădina Ghetimani, cu lacrimi de sânge, după cum se spune, rugându-L pe Dumnezeu, zicând "Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca sa nu-l beau, faca-se voia Ta”, adică, Mântuitorul se lasă în voia Tatălui. Ce mai trebuie să observăm noi, este faptul că Mântuitorul îi îndeamnă şi pe ceilalti apostoli aflaţi cu el să privegheze, să se roage, tocmai pentru a se lasă în voia Domnului, pentru a putea fi pregătiţi pentru ce urmează. Aceştia, fiind istoviţi de oboseală, în loc să privegheze cu Hristos, au adormit, iar Mântuitorul aflându-i dormind, îi mustră zicând “ Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul, neputincios.” Mântuitorul a trăit foarte intens toate aceste emoţii, le-a trăit atât ca om cât şi ca Dumnezeu, pregătindu-se pentru voia Dumnului. Sosind ceasul ca El să fie arestat de către slugile arhiereului, le-a zis apostolilor: "Dormiţi de acum şi vă odihniţi! A sosit ceasul. Iată, Fiul Omului este dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut este aproape”. Iar de atunci, puterea Diavolului i-a cuprins pe toţi cei care îl urau pe Hristos, şi ducându-L în faţa arhiereului l-au bătut, lovindu-L cu palmele şi scuipându-L. Atunci cu adevărat i-a cuprins pe toţi puterea răului, pentru că Mântuitorul, aflat în faţa Sinedriului, le spune: “În toate zilele fiind cu voi în templu, n-aţi întins mâinile asupra Mea. Dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului. Şi acestea sunt ca să se împlinească Scripturile".

Tocmai despre acest ceas al întunericului îi atenţiona Mântuitorul pe Apostoli, când le-a spus să se roage ca să nu cadă în ispită. Şi stiţi, atunci când vin greutăţile, aproape toţi din jur te părăsesc. Petru, deşi îi declarase lui Iisus mai înainte, că dacă toţi Îl vor părăsi, el nu îl va părăsi. Iar când a venit momentul, tocmai Petru a fost acela care s-a lepadat de Hristos de trei ori, nu pentru că nu l-a iubit pe Hristos sau nu ar fi fost în stare să se sacrifice pentru El, ci pentu că a fost mai iute din fire, nu s-a lăsat în voia lui Dumnezeu şi, pentru o clipă, a cazut în ispită. Dar aceasta a fost îngăduită de Dumnezeu pentru a-i arăta lui Petru că nu trebuie să se lase purtat de mâniile lui şi de propriile puteri, ci că trebuie să le facă pe toate cu ajutorul lui Dumnezeu, ( de aceea, şi noi mai spunem că mâine, cu ajutorul lui Dumnezeu, vreau să fac cutare lucru…) deci Dumnezeu i-a demonstat lui Petru că dacă se bazează doar pe puterea sa, poate da greş. Desigur, Petru a primit iertarea, pentru că Dumnezeu toate le rânduieşte şi le îngăduie pentru a putea învăţa din fiecare lucru, spre folosul nostru, Dumnezeu fiind Pedagogul desăvârşit. Pentru că arhiereii şi bătrânii voiau ca Hristos să recunoască faptul că El nu este Dumnezeu adevărat şi că este un Deumnezeu fals, văzând că nu reuşesc aceasta, au dat ordin şi a fost scos afară de către soldaţi, şi acestia Îl batjocoreau, bătându-L: unii Il scuipau în faţă şi-L loveau cu pumnii peste cap; iar alţii îi acopereau faţa, Il loveau peste obraz, şi-I ziceau: “Prooroceşte acum, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit?” (Lc. 22, 63-65). Văzând arhiereii că nu pot face nimic cu Hristos, au decis să îl dea pe Hristos pe mâna lui Pilat. Acesta, fiind un om drept, nu a găsit vină lui Hristos,de aceea i-a rugat pe arhierei să il pedepsească . Dar neavând lege cu ei, Pilat i-a mai dat o şansă Mântuitorului: a pus poporul să aleagă între Baraba, care era un tâlhar, şi Hristos. Poporul, fiind condus de către arhiereii cei cu inima împietrită, au ales să-l salveze pe Baraba, iar pe Hristos să-L răstignească. Iată cum omenirea a căzut profund, iată cum omenirea din nou îi întoarce spatele lui Dumnezeu, nu doar neascultând de El, ci chiar trimiţându-L la moarte. Dar Hristos merge pe această cale a durerii, compătimit fiind de către mama sa, Maica Domnului şi de către ucenicii Lui. Ce durere imensă a fost în sufletul Maicii Dumnului când L-a văzut pe Fiul ei, răstignit pe lemn. O cântare emoţionantă din cadrul Deniei de Joi seara, din Săptămâna Mare, spune aşa: “Văzându-te, Hristoase, răstignit, ceea ce te-a născut a grăit: ce taină straină este aceasta ce văd, Fiul meu? Cum mori fiind pironit cu trupul pe lemn, Dătătorule de viaţă?”

Înainte de a-şi da duhul, Mântuitorul ne încredinţează pe noi toţi, ca fii ai Maicii Dumnului, când spune, “Fiule, iată mama ta, şi femeie, iată fiul tău”, Mântuitorul se referă în general, la toţi creştinii, ca fii şi fraţi ai Lui, care ne-o încredinţează pe Maica Dumnului ca mamă a noastră, a tuturor.

Postul acesta, nu este altceva decât o reactualizare a Patimilor Domnului, fiind invitaţi în decursul acestor săptămâni de post să pătimim împreună cu El. Începând din prima săptămână, când ne plângem păcatele în cadrul Canonului cel Mare, urmând apoi toate celelalte Duminici speciale din cuprinsul postului, care ne pun în faţă exemplul viu al sfinţilor, precum Sfântul Grigorie Palama, Sfânta Maria Egipteanca, ş.a.m.d. Apoi, urmează Săptămâna Mare, o săptămână cu o trăire aparte, în cadrul căreia se oficiază Deniile speciale din fiecare zi. urmând ca în Joia mare, la Denia de Joi seara, să mergem împreuna cu Hristos pe drumul Crucii, stand apoi în jurul Crucii Sale, şi zicând cu cutremur: „Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini a fost încununat Împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii. Cu suliţa a fost împuns Fiul Fecioarei! Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă şi slăvită Învierea Ta.“ Vineri, la Denia de Vineri seara, vom sta în jurul Mormântului Său, plângând Pătimirile Sale, prin frumoasele versuri ale Prohodului Dumnului. Dar ştiţi ce este şi mai frumos ? Bucuria Învierii !

Închei prin a vă spune că acolo, în bucuria Învierii, Hristos face ceva ce noi nu cred că am face cu cei care ne greşesc. Ne invită pe toţi, şi pe cei ce am postit şi pe cei ce nu am postit, pe toti ne invită la ospăţul Său ! Ce taină ! Ce bucurie ! Cum pot eu, să te invit pe tine la ospăţul meu, din moment ce tu nu mi-ai demonstrat până acum că îmi eşti prieten, ci din contră, mi-ai demonstrat că îmi eşti împotrivă! Cum pot eu să te invit la ospăţul meu ? Ei, iată, Hristos poate ! Pentu că ne iubeşte! Şi ne iubeşte nespus de mult ! Să ne ajute Dumnezeu să ajungem şi noi la ospăţul bucuriei Învierii Celui ce pentru noi S-a Răstignit, şi a treia zi a Înviat! Amin.

( Cateheză scrisă şi susţinută de mine la capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad )

Arad, 22.03.2017

2 notes · View notes