#familia basarabilor | Explore Tumblr posts and blogs

bartholomaus · 4 years ago

Text

Vă propun o discuţie legată de aceste subiecte...că tot văzuzem un comment legat de Basarab şi limba lui...

Vlahii au avut întotdeauna un stat din care au făcut parte: Imperiul Roman de Răsărit. Când acest imperiu nu şi-a mai respectat principiul imperial si a devenit un stat naţional grecesc atunci nu numai latinitatea orientală (adică noi, vlahii) şi-a făcut state proprii, dar şi sărbii, vezi Ştefan Dusan. Statul bulgaro-vlah a fost ţaratul Asănestilor si a cuprins la un moment dat si Moldova si Muntenia si Dobrogea. Transilvania aparţinea de coroana ungară, dar Ioan Asan al II-lea a fost căsătorit cu o prinţesă franceză din familia regală a Ungariei. De asemenea, Ioan Asan al II-lea a fost mai mult ca sigur o vreme catolic, pentru că papa putea să-i confirme si să-i ofere legitimitatea titlului de Împarat al romanităţii de răsărit. Mă rog, n-a făcut-o aşa că omul s-a recăsătorit cu o prinţesa elenă din familia Comnenilor si se face din nou ortodox.

Istoria acelor timpuri ţine foarte mult de interesele de moment ale puternicilor vremii si ale familiilor lor. De asemenea, ţările sunt niste moşii mai mari pe care şi le transmiteau urmaşilor sau le dădeau drept zestre fiicelor. Poate că mariajul lui Ioan Asan al II-lea nu este străin de pretenţiile coroanei ungare de a fi suzerană a Moldovei si Munteniei. Poate că stăpânirea de către Ioan Asan al II-lea a sudului Basarabiei, de fapt adevărata Basarabie, de unde s-a extins denumirea pentru toată Moldova dintre Prut si Nistru, are legătura cu pretenţiile Basarabilor de a stăpâni sudul Moldovei până la Cetatea Alb,a fapt ce a condus inclusiv la războaie “fratricide” între Ştefan cel Mare si Vlad Ţepes, care mai erau si rude pe deasupra, Vlad fiind chiar şi parţial maghiar. Principiul imperial nu ţine cont de etnii ci este unul juridic. Aşa cum am citit la multi istorici, român-rumân era un termen la origine juridic, care desemna un om liber stăpân de pământ, locuitor al unui teritoriu aflat sub suzeranitatea coroanei imperiale romane de răsărit. Principiul imperial nu opreşte un cuman să întemeieze o dinastie domnitoare românească(vlahă, valahă cum vreţi voi), dimpotrivă. La fel cum Constantin cel Mare, posibil de origine tracă, a fost un desăvârsit împarat roman si sfânt crestin asemenea cu apostolii; la fel cum Iustinian, alt trac la origine, a fost reintregitorul Imperiului Roman si Sfânt Impărat Roman si nu altceva.

Ideea e să iesim din logica etnică si sa acceptam ca niste cumani pot fi vlahi, termen care iarasi nu are conotatie etnica, ci desemneaza pe cei care vorbesc o limba latina. Vă rog sa remarcati si faptul că inclusiv Huniazii sunt de origine posibil cumană, se vede si din portretele principelui Ioan de Hunedoara cât de mult seamănă cu Vlad Ţepes. Huniazii sunt totusi vlahi, catolici, rude cu Vlad Ţepes si deci cu Basarabii si au dat pe cel mai de seama rege al Ungariei, Matia Corvin. Dacă cumanii au devenit domnitori ai teritoriilor române de la nord de Dunăre asta inseamnă că aici s-a respectat principiul imperial, Bizanţul de dupa Bizant insemnand de fapt si acest lucru, fiind de fapt un Bizanţ de după Bizanţ incă din timpul Bizanţului.

Nu cred că vlahii se simţeau inferiori grecilor sau maghiarilor, fiindcă aceştia aveau imperiu sau regat. Noi cei de azi percepem aşa...şi greşim amarnic.

Asa că revin: istoria acelor vremi este o încrengatură de căsătorii si mosteniri, nu are rost să ne enervăm noi acum pe cine a fost primul, e aberant, unii vor cu orice preţ să fie superiori altora...nu este cazul. Cumanii nu sunt străini, cumanii suntem noi. Eu teoria asta cumană am auzit-o mai intâi, cu multi ani inainte sa-l aud pe Neagu Djuvara, de la cineva pe care il chema Ion Popescu (pe bune), avea trăsături cumane si asta si spunea că este, un român care provine din vechea populatie cumană asezată in zona de sud a Teleormanului, la granita cu Oltenia, pe la Turnu Măgurele, unde românii sunt români 100%, dar nu sunt la fel de blonzi cum sunt cei de pe Iza si Mara si sunt si ceva mai sprâncenaţi. Daca nu acceptaţi teoria cumană, atunci veti fi nevoiţi să acceptaţi că Napoleon Săvescu are dreptate...

-În Cronica pictată sunt inserate două miniaturi (foarte asemănătoare) referitoare la expediţia regelui Caroberto în Valachia. Luptătorul din tabăra valahă îmbrăcat în strai roşu, cu o căciulă înaltă pare a fi o căpetenie în raport cu luptătorii înveşmântaţi în blană de oaie. Căciula celui îmbrăcat în roşu prezintă similitudini pronunţate cu cea din stânga imaginii. Ţinând seama de celelalte reprezentări din Cronica pictată, ei sunt ori cumani, ori tătari. În al doilea desen (în stânga imaginii) se observă un arcaş costumat în stil occidental spre deosebire de arcaşul în şubă din primul desen. Se prea poate că desenele se referă la o populaţie neomogenă sau originea alogenă a boierimii valahe

-Maria, a doua soţie a lui Asan nu era franţuzoaică, nici măcar după mamă. Era fiica regelui Andrei II cu Gertrude de Merania.

-Cumanii apar printre aliaţii Imperiului latin din Balcani, din momentul în care bulgarii – temându-se de consolidarea exagerată a grecilor din Nikaia - încetează ostilităţile cu împăraţii latini. Rolul militar-politic al cumanilor, cât şi prezenţa lor în Peninsula Balcanică devine importantă începând din prima jumătate a sec.XIII.

Ţarul Ioan Asan al II-lea (1218-1241) „a poruncit vlahilor, care până atunci citeau în limba latinească să lepede legea romană şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a poruncit care va citi în limba latină să i se taie limba. Şi aşa vlahii au primit de atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte” - cronicarul Paisie de la Hilandar. Atât despre ţaratul “româno/vlaho-bulgar” (care era mai mult bulgar).

Este nevoie de prudenţă şi în legătură cu portretele celor două personaje istorice menţionate în textul de mai sus. Sursele de care dispunem, ne permit conturarea unui portret al lui Vlad Tepes, descrierea facută de Aeneas Piccolomini şi ştim sigur că a fost pictat în timpul vizitei lui Piccolomni. Cele două portrete – de la Ambras şi Forchtenstein datează (copii?) din secolul XVI/XVII. În cazul Hunedoreanului avem doar o descriere (înălţime medie, robust, păr blond cârlionţat) şi căteva presupuse criptoportrete. 2 criptoportrete ale lui Ioan de Hunedoara (?) 1.Masolino:Banchetul lui Irod, 2. Un bust, care ar fi ieşit din cercetări arheologice din cetatea Buda.

0 notes

turistprinro · 7 years ago

Text

Bijuterie a arhitecturii bisericești

În sfârșit, am onoarea de a scrie un articol despre o bijuterie a arhitecturii bisericești. Am vizitat-o pentru a nu știu a câta oară, la sfârșitul lunii decembrie. Spiritualitatea românească are un monument al său: Mănăstirea Curtea de Argeș.

În veacul al XIII-lea, înalta cetate a Poenarilor, cu fortificațiile sale de piatră și puțul care o lega direct cu albia râului de jos, făcuse să ajungă, până departe, faima acestor locuri, iar pe la jumătatea secolului următor, curtea Basarabilor și biserica Sfântul Nicolae Domnesc răsfrâng această faimă asupra întregii așezări adunată cu timpul în preajma lor: Curtea de Argeș de mai târziu.

Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeșul voievodal, de bună seamă că biserica înălțată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcție de artă și arhitectură bisericească.

Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab pe locul vechii mitropolii. Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați. Biserica a fost restaurată (1875 – 1886) de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, discipol al lui Eugène Viollet-le-Duc, care i-a adus și unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Construită din piatră fățuită și profilată, biserica are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodița II, reluat ulterior și în alte construcții (mitropolia din București, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, mănăstirea Tismana etc.).

Biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralărgit, contopit cu construcția propriu-zisă. Are 12 stâlpi interiori care susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat deoarece îndeplinea și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii și altarul, cu abside care îi împlinesc forma de cruce, susțin o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă.

În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene (1516-1517). Precum întreaga biserică, și acesta reprezintă o admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu învelitoarea de plumb și crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaș și pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate și modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, vechea decorație a construcției lui Neagoe Basarab, decorație în care elementele din afară fuseseră armonizate de arta meșterilor locali, într-un stil propriu. Privitorului îi apare clar faptul că localnicii au izbutit nu numai să egaleze, ci adesea să-și impună propria lor personalitate, realizând armonii decorative dintre cele mai originale.

În ansamblu, biserica este așezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din floroni (în acest caz crini) sculptați din piatră. Pereții exteriori sunt împărțiți în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în suvițe. Fațadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene și islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite care, ca și cele ale portalului de la intrare, amintesc întretăierea geometrică de la Mănăstirea Dealu.

În registrul de sus se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative și discuri în rozetă, iar ca niște paftale domnești, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt așezați porumbei, care stau parcă gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoțel. La adierea vântului, acești clopoței sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.

Construcția bisericii crește într-o suită de volume și suprafețe, pe care se înalță cele patru turle. Ele adună în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief, aceleași modele, armonizate specific de meșterii băștinași, o seamă de elemente de artă arabă și georgiană. Acoperișul turlelor, bogat împodobit, pare ieșit din mâna unor aurari, iar lanțurile care susțin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucind în soare.

La interior ești amuțit de zugrăveala executată în ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard și de românul N. Constantinescu din Curtea de Argeș, de panourile votive, de mormintele ctitorilor și tâmplă făcută din marmură, bronz aurit și onix, de icoanele lucrate în mozaic. O excepțională realizare sculpturală este grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfinți Apostoli. Aceste coloane dau cu adevărat o impresie de viu și mers aievea. În pronaos se află mai multe morminte acoperite cu lespezi de piatră, cea mai valoroasă din punct de vedere artistic fiind cea a lui Radu de la Afumați (1529), care îl înfățișează pe viteazul domnitor călare și cu sceptrul în mână.

De asemenea, în imediata vecinătate a mănăstirii, se află un izvor, pe care localnicii îl numesc „Fântâna lui Manole”. Această denumire poartă peste timpuri povestea meșterului legendar, care, neputând coborî de pe biserică după terminarea ei și luându-i-se scările, și-ar fi făcut aripi din șindrilă, a sărit de pe acoperișul sfântului locaș, la temelia căruia se spune că-și zidise propria soție. În locul în care s-ar fi prăbușit, sufletul său s-ar fi preschimbat într-un izvor.

De la „Fântâna lui Manole” se vede, spre apus, fosta bolniță a mănăstirii, monument istoric, despre care un document existent scrie că „se găsea alături de biserica lui Neagoe Basarab încă din 1524”.

Mănăstirea Curtea de Argeș este și necropolă regală, începând cu anul 1914, aici fiind înmormântați regii și reginele României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, Carol al II-lea (nu însă și Regina Elena, care este înmormântată la Lausanne, Elveția), precum și Mihai I al României și Ana.

Astfel, frumusețea neasemuită a complexului Mănăstirea Curtea de Argeș, apare descrisă în documentele multor călători străini, care și-au aflat adăpost în chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, în 1654, considerau vechea așezare a lui Neagoe drept „una din minunile lumii”. Aceleași cuvinte de înaltă prețuire le notează, în 1794, și englezul Robert Ainslie și, mai târziu, pictorii Bouquet și Lancelot, ale căror însemnări de călătorii și stampe au făcut să circule și în afara granițelor țării faima mănăstirii lui Neagoe Basarab.

Ca și acei călători și noi scriem cuvinte de laudă și prețuire pentru frumusețea acestui monument, dar, cel mai bine pentru tine, turistule prin România, este să trăiești propria experiență, să simți cum apropierea de această excepțională realizare, te învață să fii umil și să rămâi fără cuvinte. Ele vin mai târziu.

hdr

Mănăstirea Curtea de Argeș, județul Argeș Bijuterie a arhitecturii bisericești În sfârșit, am onoarea de a scrie un articol despre o bijuterie a arhitecturii bisericești.

0 notes