#dorința

[tootyde]

“ Tu îți ferești privirea, fiindcă îți este teamă să vezi propriile dorințe oglindite în ochii mei. “

“Pasiunea mea” -Anna Tyboleyn

[i-used-to-be-a-dreamer]

tot despre tine

Energia se simte.

Când nu e, se simte lipsă, se simte că ceva nu e complet, se simte dor și tristețe și nevoie și pasiune care n-are unde să se ducă. Se simte spirit trist și mâini uscate. Se simte ca și cum n-o să mai fie niciodată și asta de îndoaie. Apoi încet, încet, începe să se simtă vag ca ceva ce ai uitat și dacă nu te concentrezi prea mult, se simte ca și cum totul e bine.

Când e? Când e se simte ca o explozie de sentimente într-un corp care n-a mai simțit de mult. Se simte o durere în muşchii feței de la atâta râs, zâmbit și voie bună. Se simte ca o melancolie că o să plece iar. Se simte ca vinovăție, neputință, dorință.

Dacă s-ar putea picta dorința ar fi plină de roșu şi portocaliu. Ar fi un haos pe Hârtie ca și cum culorile se contopesc într-o eternă căutare a ceva ce n-o să fie. Dorința nu se termină niciodată. Că n-ar mai fi dorință.

[stancuprint-blog]

Stancu Print: Dezvăluirea celor mai bune și mai relevante informații din industria de imprimare foto din România.

[liliactrickster]

🇷🇴

🇬🇧

Protest art in light of the recent elections in Romania that gave way to a rise of neo-legionnaire wave filled with hatred. I made this illustration to express the desire for resistance in the face of hatred and uncertainty. Art is political (EN)

Artă de protest făcută în urma rezultatelor de la alegerile din Romania care au dat frâu liber unui val de neo-legionari plini de ură. Am făcut această ilustrație cu scopul de a exprima dorința de rezistență în fața urei și imcertitudinii. Arta este politică (RO)

[janeblackx]

M-ai sfărâmat, omule, ca pe un fir de nisip,

În vânt m-ai lăsat, fără glas, fără chip.

Și totuși, în inima-mi arde un dor,

Un foc ce nu stinge nici ploaia, nici nor.

N-am vrut niciodată să pleci, să mă lași,

Să simt golul rece al umbrelor pași.

Te-am iubit cum n-am știut că pot iubi,

Cu tot ce aveam, până la ultima zi.

Dar tu m-ai distrus, m-ai făcut să mă pierd,

Și totuși, în mine mai stă un mister:

Cum pot să te iubesc, deși m-ai trădat,

De parcă n-am fost, de parcă n-am contat?

Rămân cu dorința, cu visul stingher,

Cu umbra iubirii ce-mi curge prin cer.

Și, chiar dacă pleci, n-ai cum să alungi

Ecoul iubirii cel ții ascuns.

[viatainpasidecuvinte]

Nu e greu sa găsești pe cineva care să vrea să fie lângă tine. E greu sa găsești pe cineva care sa te iubească și să își dorească să îți arate asta în fiecare zi.

În iubire e vorba de continuitate, de perseverență, de "neindiferenta".

În iubire e nevoie de flori de nu mă uita când mergi la serviciu sau la bere cu băieții. De gesturi mici care întrețin sentimente imense. De flori aduse seara fără motiv sau prepararea cinei când celalalt ajunge acasă.

În iubire nu se lasă pe mâine. Știi de ce ? Pentru ca acest mâine devine alt mâine și tot așa până ori vine prea târziu ori deloc.

În iubire e vorba de timp acordat celuilalt care cu trecerea anilor se micșorează și duce spre nimic. Știi, timpul ăla pe care îl acorzi la inceput când faci de toate cu persoana aia în perfecta conexiune de orice natură. Când îi explici tot ce faci în fiecare minut doar pentru a păstra conversația vie. Eh, asta e continuitatea. Indiferent de schimbările din viata, timpul acordat celuilalt întotdeauna va conta.

În iubire e vorba de pasiune, de dorința, de aceeași linie de start de la care sa plecați împreună în același timp.

Pentru ca e greu sa pastrezi iubirea daca simți lucruri în timp diferit.

[poveste-trista]

Care este cea mai mare dorința a ta în momentul de față?

N o zic aici de fata cu toata lumea, ca oamenii de regula, doar strica..

[pentrucaiubimm]

CUM SĂ MANIFEȘTI CU ADEVĂRAT

1. Clarifică ce îți dorești și exprimă-l ca „EU SUNT”

• Scrie-ți dorința ca și cum deja s-a împlinit.

Exemplu: În loc de „Vreau să câștig 10.000 de dolari pe lună,” scrie „Eu câștig 10.000 de dolari pe lună făcând ceea ce iubesc.���

În loc de „Vreau o relație sănătoasă,” scrie „Sunt într-o relație iubitoare și sănătoasă cu cineva care mă apreciază.”

• Evită cuvinte precum „nu” sau „nu vreau.” De exemplu, în loc să scrii „Nu vreau să mă simt stresat/ă,” scrie „Sunt calm/ă, liniștit/ă și am control asupra vieții mele.”

2. Aliniază-ți destinul cu dorința ta

• Întreabă-te de ce îți dorești acest lucru.

Este în armonie cu valorile tale de bază?

Îți va aduce fericire și împlinire autentică?

3. Vizualizează, vizualizează, vizualizează

• Închide ochii și imaginează-ți viața ca și cum dorința ta s-a împlinit deja.

• Folosește toate cele cinci simțuri:

Ce vezi?

Ce auzi?

Ce miroși?

Ce simți?

Ce guști?

Aceste etape combină claritatea, alinierea și vizualizarea pentru a întări credința ta și a atrage ceea ce îți dorești în viața ta.

Exemplu: Dacă îți manifești casa visurilor, imaginează-ți cum te plimbi prin ea, simți mobila, miroși florile proaspete și auzi sunetele din jur.

Petrece zilnic 5-10 minute în această vizualizare.

4. Ridică-ți vibrația

Energia ta trebuie să se potrivească cu frecvența dorinței tale. Iată cum să-ți ridici vibrația:

• Scrie zilnic 5-10 lucruri pentru care ești recunoscător/oare.

• Fă lucruri care te fac fericit/ă.

• Repetă afirmații pozitive care îți întăresc credința în capacitatea ta de a manifesta: „Sunt demn/ă de abundență.”

5. Acționează

Manifestarea nu înseamnă doar să gândești, ci și să faci.

Împarte-ți obiectivul în pași mici, acționabili, și lucrează zilnic la el.

Exemplu: Dacă îți dorești un job nou, actualizează-ți CV-ul, creează-ți conexiuni și aplică la posturi.

6. Ai încredere și dă drumul

• Detașează-te de modul și momentul în care dorința ta se va manifesta.

• Obsesiunea față de rezultat poate bloca fluxul.

• Ai încredere că universul lucrează în favoarea ta, chiar dacă nu se întâmplă imediat sau în modul în care te aștepți.

7. Fii atent/ă la semne

• Universul trimite adesea semne pentru a confirma că ești pe drumul cel bun.

• Acestea pot apărea sub formă de numere repetitive (111 sau 444) sau sincronizări (întâlnirea unei persoane care te poate ajuta, intuiții sau vise).

8. Fii recunoscător/oare ca și cum deja ai primit

• Comportă-te ca și cum dorința ta s-a manifestat deja.

• Spune „mulțumesc” pentru visul tău, ca și cum ar fi o realitate.

Exemplu: „Mulțumesc pentru afacerea mea prosperă care îmi aduce bucurie și abundență.”

9. Elimină gândurile negative

• Fii atent/ă la îndoieli, temeri sau convingeri limitative care ar putea bloca manifestarea dorințelor tale.

• Înlocuiește gândurile negative precum „Nu voi avea niciodată asta” cu unele pozitive, precum „Este deja pe drum spre mine.”

• Iartă-te pe tine și pe ceilalți pentru a elibera bagajul emoțional care îți scade vibrația.

10. Rămâi deschis/ă

• Uneori, universul îți oferă ceva chiar mai bun decât ceea ce ți-ai imaginat.

• Fii receptiv/ă la oportunități neașteptate și ai încredere în proces.

[confesiunianonime]

Are gust dulce-acrișor ideea că îmi doresc să mor dar nu o să fac nimic în sensul ăsta fiindcă nu vreau să-mi rănesc apropiații, așa că aștept o moarte naturală. Deși, nu fac abuz de substanțe, nu beau și nu fumez. Like, ce cred că o să se întâmple? Cade un copac pe mine? Dă mașina peste mine? Apocalipsa zombie? În pandemie nici n-am avut covid, it's embarrassing at this point ngl =)))))))) în fiecare dimineață-s gen "ok, here we go again. i love this game". În finee, sper să aveți o viață faină voi ăștia care v-o doriți - și cei care nu: Vă înțeleg, e nașpa să fii aici împotriva voinței tale, dar partea puțin consolatoare e că zilnic poți să mai ai parte de bomboana aia care-ți place sau poate vloggerul tău preferat a mai postat ceva, sau, poate te bucură puțin că în sfârșit e soare iar și vine primăvara. Sau abia aștepți următorul film Marvel, sau 1 mai. Câteodată chestiile astea mici mă fac să continui, sper să găsești și tu propriile motivații! Merită să trăiești? Nu-s convinsă. Merită să te străduiești tu pentru tine să te bucuri puțin de existență? Da. La urma urmei, totul e în capul tău. Dorința de a trăi și de a muri sunt laturi ale aceleiași monede, câteodată trebuie doar s��-ți amintești să o mai întorci. :)

#confesiunianonime

[iubesc-tacerea-ta]

Respiră prin mine dorința de tine

#therapy

[virgotales]

Hai sa ne pierdem în așternuturi. Hai sa ne pierdem în priviri, în îmbrățișări, în săruturi. Hai sa ne pierdem în ochi, sa ne pierdem mințile împreună, cum am făcut de atâtea ori. Hai sa ne spunem lucruri mărunte, lucruri care par fără sens, dar care dau sens tuturor discuțiilor. Hai sa ne iubim ca nebunii, sa dezlantuim furtuni, să nu ne pese de nimeni și de nimic în jurul nostru. Să fim doar noi.....noi doi.

Hai să fim unul, să facem din doi unul, una..... Să fim una cu aerul, cu pământul, cu apa, cu trupurile noastre pline de pasiune, de fierbinteala, de dorința și de tot ceea ce însemna când suntem doi noi doi.

Hai să......fim!

[inabusire]

Îmi lipsesc orizontul tău, scăpările tale, fricile tale subjugate, ochii tăi ațintiți.

Îmi lipsesc eu mie, să fiu mai vie, mai altfel, nu atât de devorată de neîmpliniri și neajunsuri;

.

E atât de vie uneori, în mine, pornirea animalică care-mi cere sânge și sfâșiere. E atât de aprigă dorința. Trăiesc învăluită de himere. Mă hrănesc din iluzii și senzații.

Există o eu ce răcnește după noi experiențe, după noi gusturi, dar pare că sunt condamnată să trăiesc același tip de rană, să jinduiesc aceeași durere.

.

Și ochii-s blegi, m-aplec mergând - nu știu când am uitat ce rost mai are să încerci, ce-l înalță pe om, ce fel e zâmbetul curat, nestăvilit. Te tot întrebi, privind în gol, unde-i culoarea unor clipe, de ce-ți zvâcnesc rănile, de ce te roade frica... nu mai e vorba despre unde să pleci, ce zări noi s-atingi, ci cum s-aprinzi bezna din tine.

.

Să nu uit. Și când mă năpădește, să pot privi spre mine, să mă pot ierta; să recunosc că mi-e frică, că trupul meu strânge în cutele lui grămezi de suferință. Îmi lipsește asumarea, că trebuie să frângi un lucru-n două și să mergi mai departe, să-ndrăznești să accepți că sunt lucruri pe care... și tu le-ai vrut.

[ppoetry]

Iubitul meu frumos

Te văd mereu din umbră

Și te admir.

Tu nu mă vezi și nu mă auzi,

Dar sunt aici.

Din abisul întunecat

A ieșit lumină.

Ți-am vazut fața frumoasă

M-am luminat și eu.

Ești asa frumos iubitule,

Încât mă minunez

De cum mi-a fost dat

Să te privesc.

Mi-aș dori cândva,

Să pot să-ți iau fața în palme.

Să îți șoptesc cuvinte dulci,

Și să te iubesc.

Ochii mei vorbesc,

Ce gura nu poate.

Și cerul mi-e martor,

Că te divinizez.

Dar tu iubitul meu frumos,

Ești din altă viață.

Suntem din lumi diferite,

Și îndepartate.

Tot ce pot spera,

E că, cândva,

În altă viață, alt univers.

Ne-am întâlnit.

Și ne-am privit,

Ochi în ochi,

Și ne-am atins,

Piele pe piele.

Iubitul meu frumos,

Ești visul meu și dorința mea de-o viață

Dar tu acum rămâi cu bine,

Căci știu că o vei face fără mine.

[autopsiedeganduri]

Pleoapele îmi erau plumburii, iar ceața se așternea deasupra pământului precum un voal de mătase. Luminile stradale începeau să se asemene unor licurici, iar ochii mei începeau să devină înșelători, la fel și celelalte simțuri. Țineam volanul cu degetele încleștate, asigurându-mă că somnul nu are să mă fure încă. Destinația îmi era necunoscută, însă știam ce avea să mă aștepte. Cu fiecare minut mă aflam mai aproape de ea, și puteam parcă să o simt, de parcă nu ar fi fost întâia oară când o vedeam. Mă las purtat de reverii, iar cutia de metal în care mă aflam se leagănă brusc în stânga și în dreapta. Îmi scutur capul și reduc viteza. Drumul îl știam, îl mai parcursesem de atât de multe ori, însă oboseala îmi îngreuna fiecare mișcare. Nu eram un om credincios, dar înaintasem o rugăciune printre buze, care era menită să ajungă la urechile oricărei zeități avea să mă asculte:”Te rog lasă-mă să ajung la ea, să o strâng măcar o dată în brațe, iar apoi pot să mor fericit.”

Înaintam grăbit, încercând să scurtez multitudinea de curbe, ignorând din răsputeri asemănarea izbitoare cu un carusel pe care o căpătase brusc drumul. Brusc munții nu mă mai sugrumă, lumina orbitoare a orașului străpungând-mă până în orbitele ochilor. Mai aveam atât de puțin și puțin a fost într-adevăr. Parchez în primul loc pe care îl zăresc liber și oftez prelung. O parte din mine și-ar fi dorit să o găsească la scară, așteptând să mă vadă la fel de mult precum așteptam și eu. O sun și realizez că am trezit-o din somn, dar izbutește să mă îndrume către scara blocului ei. Sun la interfon, îmi răspunde, dar nu mă așteaptă, nici în capul scărilor, nici în pragul ușii. Nimeresc ușa ei și pătrund în apartamentul întunecat, aproape împiedicându-mă. Intru în cameră și mă așez pe canapea, la picioarele ei, iar ea continuă să doarmă. Dacă ar fi fost altcineva, aș fi luat-o ca pe un afront, aș fi făcut un întreg scandal și probabil că, deși răpus de oboseală, m-aș fi întors în mașină și aș fi plecat. Acela trebuia să fie semnul meu “Nu se bucură că ești aici. Ești un intrus și așa vei rămâne.” îmi șoptea constant mintea, dar nu mă puteam mișca din loc. Stăteam pe întuneric și o ascultam cum respiră, așa cum am ascultat-o nenumărate nopți atunci când adormea la telefon. Am încercat delicat să o trezesc, deși îmi doream să se odihnească, îmi doream totodată să pot să o strâng în brațe.

Am întrebat-o unde este baia și m-am ridicat, tot pe întuneric, să o caut. Ajuns într-un final în fața oglinzii ei, mă blamam cumplit. Ochii mei căprui, brăzdați de cearcăne, mă cercetau aspru. “De ce nu pleci? Este cât se poate de clar că nu ești dorit aici.” mă mustra iarăși mintea mea. Mă spăl pe mâini și pe față și mă bucur când văd primele raze ale soarelui luminând încăperile străine mie. Ies pe coridor și aproape că mă rătăcesc iarăși, dar reușesc cumva să îmi găsesc calea înapoi spre ea. Mă întind lângă ea, dar nu aveam loc amândoi, așa că o cuprind cu o mână, mă agăț de ea ca să nu cad și cumva o caut prin așternut, prin perne. “De ce te temi atât de tare de femeia aceasta?” ma gândeam în timp ce încercam să o trezesc, să o fac să realizeze că sunt acolo. Căutam un soi de validare? Nu neapărat, dar știam în sinea mea că dacă ea ar fi venit, eu aș fi așteptat-o și mi-aș fi petrecut fiecare secundă alături de ea. Greșeam eu să simt așa? Pusesem eu prea multă presiune? În fond, o vedeam pentru prima oară? Dar cum puteam să spun că o văd pentru prima oară? Ne petreceam fiecare moment împreuna, chiar și așa de la distanță, ne cunoșteam unul pe celălalt mai bine decât oricine.

Într-un final se trezește, dar nu bucuria venirii mele o ridică de pe canapea, ci nevoia de cofeină. O urmez în bucătărie și nici nu îndrăznesc să mă așez undeva până nu îmi indică ea. Voiam să o am aproape, dar eram singur în dorința mea. Nu puteam să nu mă gândesc că poate îi eram respingător, că poate voia să mă îndepărteze în sfârșit prin acțiunile ei, că poate nici nu își dorise cu adevărat să vin. Ne-am băut cafeaua împreună, am fumat, am încercat să îi dau spațiu să își facă rutina, dar părea mult mai îndrăgostită de propriul telefon decât de mine. Totuși nu puteam să nu o observ. Încercam să nu mă uit într-atât de insistent, dar simțeam nevoia să o memorez așa cum era în acea dimineață, cu părul ciufulit, ochii încă tulburi de după somn, cu halatul ei roz, atât de rece și intangibilă și poate că acolo greșisem. Poate că ar fi trebuit să o cobor chiar atunci de pe piedestalul pe care tot eu i-l construisem, poate că greșeala mea fusese că nu m-am iubit pe mine înainte să o iubesc pe ea și de aceea am fost mereu nimic în ochii ei. Mi-aș fi dorit să îi citesc gândurile, să pot cumva să știu cu claritate că temerile mele erau nefondate. Ea nu avea să mi le alunge niciodată.

Și totuși am ales să o cer în acea zi. Poate că pentru ea nu a fost nimic profund, nimic special, dar eu simțeam cu toată ființa mea să îmi leg destinul de al ei. Mă așteptam, luni mai târziu să îmi regret gestul, să mă blamez că m-am grăbit, dar cum mă puteam blama, atunci când eu fusesem atât de sigur? Cum să fi alungat acel sentiment de liniște pe care îl dobândisem alături de ea. Sentiment ce nicio altă femeie nu mă mai făcuse să îl simt până atunci și nici de atunci. Cum puteam eu să îmi neg atât de brutal sentimentele și să fi plecat așa cum am venit? O parte din mine regretă că nu am luat-o cu mine. Am fi putut să fugim împreună undeva. Poate povestea noastră ar fi avut alt final, ori poate că finalul era același, ba chiar mai trist. Dar ce poate fi mai trist decât faptul că acum nu o mai am în viața mea? Că femeia căreia sunt atât de pregătit să îi ofer tot ce reprezint, ar prefera orice altceva? Încă aștept să se întoarcă. Încă aștept. Și n-ar fi nevoie de un gest măreț din partea ei, nu ar fi nevoie de scuze, ori de cine știe ce sacrificii, doar să se întoarcă și să nu mai plece.

Încep totuși să cred că nu se va întâmpla, că toată această iubire mă va consuma și mă va arde până nu va rămâne decât scrum în urma mea, că oricât aș iubi-o de mult, nu suplinește nimic altceva, iar eu nu sunt decât un om ce nu are nicio putere asupra ei, nu că mi-aș dori să am. Nu pot decât să o aștept și să o rememorez noapte după noapte, blocat în acest purgatoriu al proprie-i iubiri, pășind de mult pragul nebuniei, așteptând în van cu ușa ferecată în urma mea. Devotamentul meu este deopotrivă admirabil și condamnabil, dar altfel nu am să știu nicicând să fiu.

În lipsa ei privesc răsăritul și mă rog să se îndure soarta de mine, iar poate dacă adorm, am s-o întâlnesc în vise.

[janeblackx]

Poți să dorești ceva atât de adânc, încât,

Când se naște visul, îți rămâne sufletul frânt.

Să oferi tot ce ești, să-ți arzi inima pe altar,

Iar împlinirea să vină ca un gol, nu ca un dar.

Te stingi în luptă, arzând pentru dorința ta,

Dar focul lasă cenușă unde speranța era.

Și-n tăcerea ce urmează, înveți, prea târziu,

Că prețul a fost mult prea greu, prea viu.

[pffmimi]

șovăiam

între a ți spune să pleci de tot din calea inimii mele

că furtuni grele și bătălii amare îmi stau în cale zi de zi

că doar când închid ochii și ți rostesc numele ca să mi aud vocea spunând ceva frumos

doar când deschid ochii și mintea răsună a tine ca o alarmă pe care niciodată nu poți să o oprești

doar când, în mijlocul zilei, pustie printre atâția oamenii, lângă mine e doar amintirea ta

doar arunci te iubesc mai mult

sunt binecuvântată cu blestemul de a-ți știi numele

și cu dorința de a l purta și eu

într-o zi de tine mă vor lega doar regretele, căci nici amintiri noi nu avem

regret că nu te am iubit mai mult, a dat inima mea lovită tot ce a putut

regret că nu te am făcut să zâmbești, pentru că după chipul tău luminat s au făcut cele cerești

regret că dacă ai spune că știi cât de mult te iubesc

as zice ca

minți

~pf~