#dinozaurii | Explore Tumblr posts and blogs

liviuswee-blog · 8 years ago

Text

Junglele şi savanele din Africa şi sudul Asiei sunt (încă) cutreierate de nişte simpatice animale cu alură foarte interesantă. Pangolinii, căci despre ei este vorba, par a fi animale din alte lumi, sau plăsmuirea bizară a vreunui artist adept al curentului Fantasy. Au solzi, dar sunt mamifere. Par marsupiale, dar nu sunt. Par rude cu tatu-ii, dar sunt foarte diferiţi de aceste mamifere cu carapace mobilă, care trăiesc în cele două Americi. Cu toată înfăţişarea lor stranie, rămân nişte animale demne de respectul şi ocrotirea noastră. Cu atât mai mult cu cât la ora actuală pangolinii sunt în pericol de extincţie din vina (cui altcuiva?) lăcomiei şi ignoranţei omeneşti…

Ce este pangolinul?

Astăzi, majoritatea zoologilor au încadrat pangolinii în Ordinul Pholidota, cu o singură familie, Manidae, respecitv un singur gen, Manis. În trecut, pangolinii au fost incluşi în diverse ordine de mamifere, cel mai adesea fiind grupaţi în ordinul Xenartha, care cuprinde leneşii, furnicarii şi tatu-ii sau armadillo. Cu toate acestea, noile studii bazate pe analize genetice ne arată, în mod surprinzător, că rudele cele mai apropiate ale pangolinilor sunt cele din ordinul Carnivora. Adică, felinele, urşii, câinii, lupii, jderii şi toate celelalte mamifere carnivore “clasice” cu care suntem obişnuiţi…

Ca şi cum nu ar fi deja suficientă doza de confuzie şi mister din punct de vedere al sistematicii, alt grup de cercetători a clasificat pangolinii în ordinul Cimolesta, alături de nişte specii de mamifere demult dispărute.

Animal cu identitate greu de dibuit, după cum se pare, pangolinul îşi trage numele de la termenul malaez de “pengguling”, adică “cineva care se încolăceşte”, într-o traducere aproximativă. Termenul face trimitere la capacitatea pangolinilor de a se face ghem, pentru a evita pericolele, sau la obiceiul de a se atârna de crengile copacilor, încolăcindu-şi coada în jurul lor, fapt posibil datorită cozii prehensile, care prezintă nişte muşchi specializaţi în acest sens.

Dacă în trecut trăiau mai multe specii, unele de dimensiuni relativ mari, astăzi mai supravieţuiesc doar 9 specii de pangolini, o parte din ele aflate în pericol major de dispariţie.

Geniul bonom de sub cămaşa de zale

Imaginea stranie a pangolinilor este definită în principal de solzii lor, mari, duri şi relativ laţi proporţional cu dimensiunile corporale ale acestora. Bizarii solzi, pe care nu ne-am aştepta să-i găsim la mamifere, nu sunt, însă, în esenţa lor, altceva decât nişte banale fire de păr. Modificate extrem, ce-i drept.

Solzii au o consistenţă moale la pangolinii nou-născuţi, dar se întăresc odată cu înaintarea în vârstă a animalelor. Sunt alcătuiţi din keratină, adică aceeaşi materie cornoasă din care sunt alcătuite unghiile umane, ghearele tuturor tetrapodelor, penele păsărilor, perii mamiferelor.

Datorită înfăţişării sale, pangolinul este comparat , mai în glumă, mai în serios, cu un uriaş con de pin mergător.

Când sunt atacate sau simt cea mai mică formă de pericol la adresa lor, straniile mamifere se apără într-o modalitate caracteristică: datorită coloanei vertebrale extrem de flexibile, pangolinii se pot ghemui atât de mult încât formează literalmente o sferă vie din trupurile lor.

În această poziţie, solzii săi mari sunt orientaţi spre exterior cu marginile lor, sunt tăioase precum lamele de cuţit. Orice prădător care ar încerca să-i muşte se lasă repede păgubaş. Riscul de a-şi tăia buzele, gingiile şi limba este prea mare.

#gallery-0-4 { margin: auto; } #gallery-0-4 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 33%; } #gallery-0-4 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-0-4 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Ca mijloc secundar de apărare, pangolinii mai pot emite un miros greu şi insuportabil dintr-o pereche de glande situate în zona anală.

Picioarele lor sunt prevăzute cu gheare impresionante, care nu sunt folosite însă în atac sau apărare. Rolul ghearelor uriaşe este acela de unelte, folositoare pentru a escalada copacii, precum şi pentru săpături în muşuroaiele de termite şi furnici.

Mărimea lor depinde de specie; cea mai mică specie, pangolinul cu burtă neagră (Manis tetradactyla), care trăieşte în pădurile uriaşe din bazinul fluviului Congo, are lungimea de doar 30 centimetri şi o greutate de 1-3 kilograme, iar pangolinul uriaş (Manis gigantea) din Uganda, Tanzania şi Kenya atinge 140 centimetri lungime de la nas la vârful cozii, şi greutatea maximă de 33-35 kilograme. La toate speciile, masculii sunt mai mari decât femelele.

Nu doar solzii acestor mamifere sunt bizari, ci şi limba. Acest organ atinge lungimi extreme la pangolini, este subţire, are secţiune circulară şi are rădăcina tocmai în cavitatea abdominală, nu în cea bucală, precum în cazul celor mai multe vertebrate.

Prin fenomenul de evoluţie convergentă, pangolinii, furnicarii giganţi şi unele specii de lilieci care se hrănesc cu nectar prezintă limbi care nu sunt ataşate de osul hyoid, fiind în schimb ataşate undeva în dreptul sternului. Limbile speciilor de pangolini de talie mare ating lungimi de până la 40 centimetri.

Sunt mamifere remarcabil de inteligente, iar studierea creierului de pangolin a relevat că acest animal are porţiunea creierului folosită în rezolvarea problemelor şi dificultăţilor, foarte dezvoltată. Abilitatea de a rezolva dificultăţile este folosită de pangolinii sălbatici în procesul de căutare a hranei în teritoriile nou întâlnite. Datorită aceleiaşi inteligenţe native deosebite, pangolinii ţinuţi în captivitate sunt unanim recunoscuţi drept maeştri ai evadărilor neaşteptate.

Pe baza modului de viaţă, pangolinii se împart în două mari grupe. Speciile de talie mare au un mod de viaţă relativ terestru, iar cele mici sunt adeptele traiului arboricol.

Pangolinii tereştri pot săpa vizuini care ating lungimi de până la 3,5 metri. Toate speciile de pangolini întoată foarte bine în caz ne nevoie.

Surprizele pangolinilor nu se opresc aici. Nicio specie nu are dinţi, şi prin urmare, niciun pangolin nu poate muşca sau mesteca. Se hrănesc doar cu furnici, termite şi alte specii de insecte terestre. Când întâlnesc un muşuroi de furnici sau termite, ospăţul e gata!

Pangolinul sapă repede o gaură în peretele exterior al muşuroiului şi, cu ajutorul limbii sale lungi şi al salivei lipicioase, culege orice insectă întâlnită. Nu cruţă nimic, insecte adulte, nimfe, larve şi ouă, toate sunt înghiţite de acest mamifer hiperspecializat.

Pangolinii arboricoli se servesc de ghearele lor mari, puternice şi încovoiate pentru a rupe scoarţa copacilor şi a dibui toate insectele care se adăpostesc acolo.

După un scurt ritual de împerechere, femelele intră în perioada de gestaţie de 120-150 zile, la sfârşitul căreia pangolinii din speciile africane dau naştere unui singur pui, iar cele care trăiesc în Asia – la 1-3 pui. Puii, replici mici ale adulţilor, sunt înţărcaţi la vârsta de 3 luni şi devin maturi sexual la 2 ani.

Strămoşul vânat până la extincţie

După cum au arătat antropologii şi etnologii, pangolinii aveau, până nu demult, o deosebită valoare simbolică şi chiar religioasă pentru multe populaţii umane din Africa Centrală.

Înfăţişarea sa bizară a dat naştere unor credinţe specifice printre băştinaşi. Pentru majoritatea triburilor, pangolinul apare în mod invariabil ca un animal-himeră, un hibrid în parte peşte (este acoperit cu solzi), în parte om (este mamifer şi dă naştere unui singur urmaş).

Antropologul Mary Douglas a descoperit că pangolinul este văzut ca un spirit protector şi un garant al fertilităţii pentru tribul Lele din Congo. Pentru triburile Komo, pangolinul este asociat cu crocodilii şi peştii, pe baza solzilor comuni, creându-se astfel o legătură între pangolini şi elementul apă. Pentru triburile Masai din Kenya şi Tanzania, pangolinul este strămoşul care i-a învăţat pe primii oameni noţiunile de respect şi smerenie. Pentru Masai, pangolinul este singurul spirit-strămoş care manifestă buhony (ruşine), deoarece merge mereu cu capul plecat, la fel ca un om în prezenţa părinţilor şi a socrilor săi.

Asociat deci, cu elemente primordiale precum, apa, pământul şi aerul, pangolinul prezintă şi atribute omeneşti. Este, pe de o parte, mediatorul perfect între elementele naturii şi, pe de altă parte, mediatorul între om şi natură.

Lanţul echilibrului dintre om şi strămoşul simbolic a fost rupt de modernism şi de apariţia noilor generaţii care nu mai dau doi bani pe credinţele strămoşilor şi pe respectul acordat de aceştia naturii.

Astăzi, pangolinii sunt vânaţi fără cruţare, iar carnea lor este foarte preţuită în cadrul multor comunităţi africane, reprezentând o proporţie importantă din “bushmeat”, termen care desemnează carnea de vânat din jungle şi savane.

Pangolinii sunt foarte căutaţi şi de chinezi, deoarece aceştia consideră carnea bietului mamifer drept o delicatesă cu puternic efect afrodisiac. Tot chinezii cred că solzii de pangolin au proprietăţii antiinflamatorii, îmbunătăţesc circulaţia sangvină şi lactaţia la femei.

În afară de vânătoarea în scopurile sus-amintite, defrişările şi distrugerea habitatelor sunt cel mai mare pericol la adresa pangolinilor.

Un articol din cotidianul The Guardian a descris scene atroce din restaurantele chinezeşti unde sunt serviţi pangolini. Conform spuselor unui bucătar-şef din provincia Guandong:

“Păstrăm vii pangolinii în cuşti, până când clienţii ne fac comanda. Atunci, omorâm pangolinii cu lovituri de ciocan, le tăiem beregăţile şi-i legăm de cozi cu capul în jos până se scurege tot sângele din ei. Ştiu că este o moarte lungă şi dureroasă, pentru că pangolinii sunt foarte rezistenţi, dar aceasta este cea mai bună metodă să-i golim de sânge.

După ce au murit, îi pun la fiert pentru a le scoate solzii. Apoi, tai mărunt carnea şi o folosesc la diverse reţete de supe şi salate. De obicei, clienţii iau sângele pangolinilor acasă, într-o sticlă, deoarece este bun pentru potenţă… “

În aceste condiţii, putem considera dispariţia speciilor de pangolini din Asia o simplă chestiune de timp.

Vedem aşadar cum milioane de ani de evoluţie sunt irosiţi printr-o o moarte crudă şi dureroasă, iar un animal nevinovat şi atât de interesant dispare, pradă superstiţiilor, cruzimii şi lăcomiei umane.

Dacă nu se vor lua măsuri dure de protecţie, experţii estimează că pangolinii din Asia vor dispărea în circa 10 ani, iar cei din Africa în 20-30 ani.

Dar – nu-i aşa- cui îi pasă? Oamenii au crezut mereu că problemele de mediu sunt exagerate şi există lucruri mai importante decât salvarea unui biet animal pe care, şi aşa, mulţi dintre ei nu l-au văzut niciodată în viaţa lor.

Articol copiat de aici

Pangolinii – timizii cu armuri din solzi Junglele şi savanele din Africa şi sudul Asiei sunt (încă) cutreierate de nişte simpatice animale cu alură foarte interesantă.

#animal #dinozaurii #istorie #pangolin #regnul #solzi

0 notes

intothedim · 6 years ago

Text

Pentru mulți oameni, timpul era o iluzie în raport cu persoana care îl experimenta. Pentru acestia exista o cronologie generala a lumii - dinozaurii, Era Glaciară, Evul Mediu, perioadă elisabetana și așa mai departe si toate se aflau pe un curs firesc al liniei temporale și reprezenta o mica secțiune din cronologia generală. În schimb, pentru cei ca ea, timpul putea însemna abateri de la viețile lor altminteri liniare. Si pentru Liz, lucrurile de care se temea cândva acum au ajuns sa para neînsemnate. Se schimbare in ultimele luni, abandonandu-si cunoștințele, prietenii, locurile pe care le frecventa și pasiunea pentru dans. “Aeon... Aeon...” sopti ea in momentul in care i-a întors chipul spre el si i-a sters lacrimile de pe obraji. Tânăra a inchis ochii înăbușindu-si suspinele. "Vreau ca el sa fie fericit indiferent de prețul pe care il voi plăti... Sunt conștientă ca nimic nu vine gratis in viata aceasta. Spune-mi, te rog, unde este Thomas. Sunt puternică, ii pot face față... vreau sa vorbesc cu el. L-a ucis pe tata. A distrus doua lumi fara sa ii pese de vietile celor care traiau acolo. Si totusi... vreau sa il întreb de ce. Ce a rezolvat prin asta? Ce isi dorea? Si noi... de ce imi este destinat sa il intalnesc pe Max, apoi il pierd?" Avea mult prea multe întrebări pentru Aeon, pentru Thomas, pentru toți cei care le-au vrut răul. Nu ii reproșa nimic bărbatului care acum o alina cu blândețea unui tată. Ofta și își odihni capul pe umărul lui, tinandu-l strâns de braț. Citea în privirea sa durerea, confuzia, mâhnirea, dar și fericirea pentru sufletele care porneau pe acest drum. Iubirea lor - a ei și a lui Max - rupea lumea în două, căci mereu s-au aflat în tabere diferite și totuși au fost atrași precum polii unui magnet. “Sunt sigura de asta... altfel am fi toți nemuritori, lipsiți de griji, trăind într-o lume utopică. Îți mulțumesc pentru sfaturile care m-au repus pe linia de plutire. Mi-ai dat un scop," i-a depus un sărut pe obraz, strangandu-l în continuare de braț. În acele clipe, Aeon i-a fost ca un tată - părintele pe care nu a apucat să îl plângă - și nu avea nimic din entitatea distanta pe care o cunoștea din mitologie. Si de cate ori nu a intervenit? De cate ori nu le-a salvat viețile desi nu ii era ingaduit de catre Creator? Cu aparitia lui Caleb si a lui Andrew, discutia a ajuns la final si Aeon s-a ridicat. Fratele geaman al lui Lauren avea aceeasi privire nedumerită ca si Caleb, cu toate ca stia mai multe despre entitatea pe care o aveau in față. "Este o poveste lunga," a spus acesta batandu-l ușor pe spate. "Si credeam ca ti-am spus-o pana acum."

Aeon i-a lăsat singuri și a fost urmat de cei trei, care au pornit spre camera lor unde ii asteptau o cutie de bomboane si cateva beri. Liz s-a așezat pe marginea patului, Caleb si-a schimbat hainele, Andrew si-a lasat a treia mana - tableta - pe birou, a luat berile si se tranti langa prietenii lui, împărțind băuturile. “Dar poate ii place de Ryan Gosling în perioada lui de glorie. The Notebook este întotdeauna o bună idee," comenta Andrew în timp ce se servi cu o bomboană. "Chiar asa, Liz. Ce gusturi ai în materie de actori și filme? Ce părere ai despre Chris Hemsworth? Sau Ryan Reynolds? Luke Evans? Matt Bomer?" Pana in acel moment, tânăra a căzut pe gânduri și a mâncat cinci bomboane pe nerăsuflate, dar s-a oprit și le-a lăsat brusc în poala lui Caleb. "Sunteti niste prieteni excepționali," i-a sărutat pe cate un obraz, ridicandu-se în picioare. "Imi plac toți masculii feroce pe care i-ati enumerat mai devreme, însă numai unul singur mi-a furat inima. Si are nevoie de mine. Nu ma pot ascunde în camera voastră precum o prințesă care asteapta sa fie salvată din turn. Va iubesc, dar Max ma așteaptă și am un presentiment ca face o mare prostie! Faceți-vă de cap cu măsură!" Le-a trimis bezele, pornind în căutarea iubitului ei. Soțului său. Erau căsătoriți, nu? De cum s-a dat liber la bautura, Max și Connor nu s-au mai astâmparat, asa cum a preconizat si fata. Max a spus tot ce il apasa, iar Connor a facut pe prietenul cel mai bun si l-a ascultat fara sa comenteze prea mult. Un secret il ținea totuși pentru el și il macină, adaugandu-se la regretele ce se ascundeau in sufletul lui. Nici nu au realizat cat timp a trecut ori ca s-a lasat noaptea, însă au observat fetele nemultumite ale lui Lauren si Sebastian care i-au gasit dupa indelungi cautari prin baza. “Oooops. Am incurcat-o,” s-a plâns Connor, care avea mintea înecată în alcool. "Nu va mai mișcați atâta. Cine ar fi zis, suntem totuși oameni, nu e asa... Max?" Lumea se clatina cu el sau doar i se parea? "Nu ii mai putem opera în starea asta," a declarat Sebastian dupa ce a incercat sa il facă pe Max sa urmărească lumina unei lanterne. Lucrau constransi de timp si nu isi puteau permite sa faca greseli. Liz din Titan Verse si-a facut aparitia, tunand și fulgerand ca cei doi au ajuns sa se comporte precum niste copii speriați chiar inainte de procedura. La câteva minute după, a apărut și Liz, arătând la fel de supărată. "Vad dublu?" Întrebă Connor. Își mijea ochii, uitandu-se pe sub gene. "O Liz. Două Liz! Ai încurcat-o, amice!" Se ridica in picioare, ajutat de Sebastian. "Oh, ai crescut. Nu mai esti un șoarece de laborator."

Sebastian il ignoră, iar Liz a mers la Max, prinzandu-l de barbie pentru a-l obliga sa se uite in ochii ei. "Cum de te mai ții pe picioare..." spuse îngrijorată. Se uita la cealaltă versiune a ei și la Lauren și Sebastian. "Ii puteti opera așa? Nu este riscant?" Ba era, asa ca au decis să aștepte câteva ceasuri și să le administreze celor doi medicamente care să îi ajute să își revină. Hope și Cassandra si-au luat angajamentul ca se vor ocupa de familia Grayson, însă și ele se simțeau depășite de situație pentru ca li se puneau zeci de întrebări pe secundă. "Ce am facut ca sa meritam asta?" S-a plâns Cassie după ce le-a dat explicații celor doi Grayson. Credea că ii cunoaste, dar s-a înșelat. În cele din urmă, Lauren și Sebastian au fost nevoiți să îi anunțe pe ceilalți membri ai echipei ca procedura va mai intarzia puțin, timp în care cei doi pacienți urmau să ia niste pastile pentru a-și reveni mai repede. Lauren a mers să discute cu Daniel si Sebastian a profitat ca sa isi viziteze tatăl. "Cum te mai simti?" Apoi după o pauză a continuat. "Stiu ca e timpuriu și că ar trebui să aștept, dar pentru noi timpul are o altă valoare. Nu am de gând să o pierd... putem pieri într-o secundă. Vreau... vreau sa ma insor cu Lauren!" A spus totul dintr-o singură respirație și spre sfârșit si-a pierdut din aplomb. Lumea nazista le aducea tuturor o sumedenie de provocări, noi alianțe urmau să se scrie in sânge și povești prindeau contur - povești imposibile, sfâșietoare, povești dureroase de dragoste. Închisă între cei patru pereți ai cabinetului, Liz se simți pentru prima dată în cele șase luni de zile... vulnerabilă. Conditia ei putea insemna uciderea pe loc. Si totusi exista un motiv din care isi lua puterea. Își aminti vorbele lui Max: “Liz, asta nu te face mai putin femeie decat celelalte. O sa am grija sa iasa bine.” Încă un secret pe care îl ascundeau sub preș. Întâi moartea lui Andersen, acum asta. Trebuia să scape de doctorul care a consultat-o. Alta solutie nu exista... Iar când asistenta i-a spus că poate să se îmbrace și să se întoarcă acasă, tânăra a răsuflat ușurată. S-a îmbrăcat cu încetinitorul parca așteptând ca vreun ofițer nazist să dea buzna pe usa și să ii zboare creierii. Nu s-a întâmplat așa, ci din contra i s-a comunicat că este aptă să meargă la muncă. Tânăra le zâmbi tuturor, cu blândețe, asa cum a fost învățată și le ură o zi bună, apoi s-a întors acasă la Lillian. "A funcționat," a zis entuziasmată. "Sunt în cercul lor interior," ii lua mainile intr-ale ei, mulțumindu-i pentru tot ajutorul pe care i l-a oferit pana atunci. "O sa am garsoniera mea, nu vreau sa te pun in pericol... Dar te voi vizita, iti promit. Nu te las singură!" În timpul discuției lor, Liz a aflat că Thomas a vizitat-o pe femeie și se bloca pentru o secundă, lasandu-se pe spate. Revedea cu ochiul minții discuția purtată anterior. Trebuia să îl vadă. Trebuia să ajungă cumva la bărbat și să îl întrebe de ce. El era cel care știa cum functioneaza acea mașinărie monstruoasă despre care Max nu i-a povestit încă. Si asa și era! Thomas Smith s-a lasat prins și l-a așteptat cuminte pe Max, iar în secunda în care s-a deschis ușa celulei, acesta i-a zâmbit. "Fiul rătăcitor s-a întors acasă și imi calcă pe umeri. Te prinde bine acest rol... dar ma intreb, ai reusit sa o prinzi pe Elizabeth Herondale? Aceasta este întrebarea."

Intr-o secunda, Max si-a pus masca urata si schimonosita a indiferentei, redevenind acea persoana rece, calculata, care era in stare sa calce si pe cadavre pentru a-si multumi setea de putere. Vocea lui rasuna ascutit, puternic, ca o lovitura si Liz isi indrepta spatele si mai mult, simtind ca se sufoca in hainele devenite brusc mult prea mici. Aveau amandoi cate un rol de jucat in acea societate si nu puteau ceda identitatilor lor reale. Aceasta era regula: trebuia să fii mai mare, mai puternic, mai dur. O răceală o strabatu pe Liz, un zid solid care creștea în pieptul ei, bucată cu bucată si pufni. “Stiu! Dar nu o transforma intr-o victima colaterala.” In acele zile i-a fost alaturi, a primit-o in casa ei, i-a fost ca o mama care o invata cum sa se comporte in societate pentru a se face placuta. Nu si-ar fi dorit ca femeia sa pateasca ceva. Privirea lui Liz il sfredelea, cu toate ca amandoi isi pastrau pe de-a intregul calmul si raceala specifica celor care isi vindeau si sufletul diavolului. “Nici tu nu ai reusit sa nimicesti Rezistenta, nu uita asta, Max. Uneori uitam cât de egoiști și nepăsători suntem cu cei din jur, îi ignorăm pe nedrept pe cei care încearcă să ne protejeze, cât de ușor putem să fim manipulați când iubim orbește și cât de puternice sunt unele legături.” Aceea era lumea in care supravietuiau. Cum altfel sa mai traiasca inca o zi? Mori sau omori. S-a ridicat si el si si-a incheiat nasturii de la uniforma, iar Liz se gandi la propriile cuvinte. “Mori sau omori, stiu ce ai de gand sa spui,” il privi din nou, incercand sa treaca de acea bariera la omul pe care l-a cunoscut vreme de cateva ore. Trebuiau sa isi traiasca vietile in interiorul sistemului pe care il urau fara sa existe posibilitate de a-l parasi prea devreme. “Ai dreptate,” a conchis ea, gandind la rece, din postura de lider al unei miscari. Si ea ar fi procedat la fel… Nu a facut asa chiar cu Ivy? Au tinut-o pentru ca aveau un avantaj in fata nazistilor. Altfel nici nu ar fi primit-o in sanul familiei lor, cu toate rugamintile lui Connor. Isi musc buzele pe interior, privind spre usa restaurantului. Prima ei doleanta cadea din discutie si Max nu mai aminti niciodata despre ea. Astfel s-au indreptat amandoi spre iesire, pastrand o distanta politicoasa. Nu puteau petrece prea mult timp singuri, caci altfel ar fi fost usor de suspectat. Realizau amandoi ca Rezistenta e mult mai puternica acum fata de perioada in care Thomas era la putere, asa ca nu isi permiteau nici o greseala. “Il vom prinde si pe Thomas,” l-a incurajat femeia.

Cei doi s-au oprit in dreptul usii si Max a coborat vocea pana cand a ajuns o soapta, iar Liz il asculta cu bagare de seama. “Stiu ce va urma, mai ales ca nu este o slujba obisnuita. Trebuie sa fiu perfect functionala. Nu se accepta nici un defect,” comenta ea. Reusise sa isi controleze mersul, iar tocurile ii mai imbunatateau tinuta, insa un doctor avea sa vada ce ascunde in interiorul ei sau mai bine zis ce probleme grave are. “Max,” l-a prins de brat si si-a retras mana la fel de repede, privind ingrijorata in jur, apoi sopti: “sunt stearpa. Eram insarcinata atunci cand am avut accidentul de masina si medicii au fost nevoiti sa…” isi pleca privirea, simtindu-se vinovata ca nu i-a marturisit acest lucru mai devreme. “Daca se afla… atunci planul nostru se va duce pe apa sambetei.” Max a asigurat-o ca va avea el grija de toate si cei doi au parasit restaurantul, intorcandu-se la activitatile lor zilnice. Thomas stia mult prea bine ca declansa o reactie in lant odata ce isi vizita sotia si ca era urmarit. Doar el a fost cel care l-a invatat pe Grayson cum sa traiasca in acel univers si i-a rapit orice urma de umanitate, comportandu-se glacial cu cei doi frati. Nici cu Ivy nu a fost mai prejos, folosindu-se de copila de parca ar fi fost un obiect de decor. Nu vedea suferinta din spatele mastilor, nu le simtea durerea, nelinistile, gandurile care nu ii lasau noaptea sa doarma, nu ii pasa de ce isi doresc ei cu adevarat. La fel a facut si cu sotia lui pe care a ignorat-o pana in acel moment, considerand ca ii va fi mereu alaturi. "Ma bucur ca este bine. Fericita. Tine-o cat mai departe de acest loc. De nucleul intunericului propriilor decizii,” a avertizat-o pe femeie Inainte sa paraseasca locuinta: Thomas nu s-a intors nici o clipa cu fata la ea ca sa observe cat de daramata o lasa. “Voi indrepta totul,” a soptit barbatul, ridicandu-si gulerul mantoului. Frigul ii patrundea pana in maduva oaselor, desi era un sentiment pe care l-a dobandit in acel loc lipsit de viata, unde intunericul trona si singuratatea i-a fost companion. Odata intoarsa la Lillian, Liz a aflat ca Thomas a vizitat-o si isi aminti vorbele lui Max. Probabil ca vestea a ajuns pana la el. Ii lua mainile intr-ale ei, apoi o imbratisa si o lasa sa isi planga durerea, fiindu-i alaturi. “In curand totul se va termina,’ a asigurat-o ea. “Zambeste. Joaca-ti rolul in continuare si de restul ma voi ocupa eu. Suntem mult mai puternici impreuna.”

Asa cum si Connor ii soptea in fiecare zi lui Ivy, care ceda uneori din cauza durerii pe care o acumulase in suflet. O prindea in brate, o tragea la pieptul lui, iar ea se relaxa și lasa hohotele de plâns să iasă. Stătea cu ea și murmura în părul ei, și îi săruta creștetul, și o lasa să plânga, apoi se întindeau peste sacul lui de dormit, iar Connor se aseza lângă ea și o cuprindea ca într-o scoică. A doua zi, Liz a mers la examenul medical si dupa controlul destul de amanuntit a ramas in cabinet imbracata doar intr-o camasuta subtire, asteptand verdictul. Il cunostea mult prea bine, iar daca medicul ajungea sa consulte arhivele sistemului, atunci va afla cine este cu adevarat. Elizabeth Herondale. Dosarul ei medical era inca acolo, desi era data in urmarire si nimeni nu stia daca mai traieste sau nu. Isi incolaci bratele in jurul ei simtindu-se mult prea expusa pentru acei pereti reci. Medicul si-a facut datoria si si-a anuntat superiorul, gandi ea. Isi dori ca acela sa fie Max si nu un alt partizan al nazismului. Nu voia sa traga alarma chiar de acum, de la inceput. In acelasi timp, si eroii nostri aveau framantarile lor. Connor isi muta greutatea de pe un picior pe altul, stiind ca va exista merue o prapastie intre ei. Max nu aflase ca Lillian l-a trimis tocmai pe el pe urmele lui Liz. Banuia. Putea sa creada ca a fost o clona de-a lui, insa barbatul stia adevarul. La fel si Ivy. Si mai ales Aeon, care a salvat-o pe Liz la inceputul acestei calatorii. Max s-a scuturat indepartandu-i mana de pe umar, iar Connor a facut un pas in spate. “Ai dreptate… sunt departe de a fi omul potrivit pentru a da sfaturi.” A oftat si a clatinat din cap. “Dar asta cred ca pot sa fac. Si eu am nevoie de ceva tare si de o tigara buna.” Discutia le-a fost intrerupta de Liz din TitanVerse care le-a adus o veste buna. Familia Grayson fusese gasita si i-au convins cumva sa ii insoteasca desi nu aveau de-a face cu lumea lor problematica si intunecata in care orice secunda castigata insemna enorm. Liz a inteles ca nu este locul ei acolo, nu avea nevoie de prea multe cuvinte ca sa stie ca nu este privita cu ochi buni. “Este in regula. Sa nu faceti vreo prostie… Avem nevoie de voi in trei ore…” S-a intors pe unde a venit, lasandu-i pe cei doi prieteni singuri, iar Connor a facut o magie si a adus o sticla de vodka si un pachet de tigari. Le-a furat din vestiare, dar era sigur ca posesorul nu le va duce dorul. “Sa bem,” il incuraja el pe Max, fara sa mai spuna altceva.

Cum fiecare versiune a ei ajungea sa se lupte cu sistemul, cu propriile ganduri si dorinte, cu destinul, Timpul si Spatiul deopotriva, nici Liz nu fusese ocolita de toate aceste provocari pe care i le depunea viata la picioare ei. Se presupunea ca la un moment dat le va depasi si va deveni si mai puternica, insa se intreba cand va fi acea zi si prin cate va mai trece. Auzi sunetul pasilor, insa nu isi ridica privirea ca sa vada cine i se alatura, apoi simti o prezenta mult prea cunoscuta. Aeon. Barbatul i s-a asezat in dreapta si i-a luat mana intr-ale lui, iar ea si-a ridicat capul, uitandu-se in ochii lui negri. “Spune-mi tu, Aeon, de ce mi-ai ingaduit sa vad totul, chiar si lucrurile care nu imi erau permise, apoi m-ai lasat sa privesc neputincioasa cum totul se destrama in jurul meu? Max sufera. Sufera pentru ca nu este om intru totul. Sufera pentru ca nu poate fi fericit cu mine asa cum am fost in cealalta lume. Sufera pentru ca nu simte totul asa cum o fac oamenii… dar nu intelege cat de uman poate fi. Traieste. Simte. Iubeste. Nu este un robot oarecare. Cum sa il fac sa inteleaga asta? Universul ne aduce impreuna, dar in acelasi timp ne si desparte… caci nu putem fi fericiti mai mult de cateva luni. Am vazut asta.” Tacu, stergandu-si lacrimile cu dosul palmei. “S-a schimbat. Vad asta… Dar cand se va opri razboiul asta dintre tine si Kali? Cand va inceta Lillian sa ne mai vaneze. Cand va inceta Thomas sa distruga lumile? Ei mor… apoi vin altii la putere. Este vechea poveste pe care Emma, Daniel si toti ceilalti o cunosc prea bine pentru ca au trecut prin ea. Si intotdeauna va exista cineva ca mine, Jasper, Sebastian, Jonathan… Persoane care nu ar trebui sa existe si totusi joaca un rol decisiv in aceasta poveste. Ai puterea sa opresti totul. Ai puterea sa resetezi timpul tuturor. Sa stergi cu buretele totul. Insa ne lasi toate aceste amintiri. Durerea. Neputinta. De ce?” Cassandra a inteles ca nu era momentul, dar cat sa se mai puna pe locul secund? Nu au facut asta si inainte? Cu nunta. Cu timpul pe care il petreceau impreuna. Mereu sacrificau ceva… Si acel timp nu se mai intorcea niciodata. “Sunteti sigure?” intreba Sebastian, iar ea clatina din cap. “Este ok!” Nu, nu era ok. Ii venea sa urle. Andrew l-a tras pe Caleb afara din sala de recreatie si pe hol a dat peste Liz si Aeon. “S-a intamplat ceva?” intreba el, privindu-i pe cei doi.

321 notes · View notes