#cutii din lemn pentru vin

[stejarmasiv]

Este de bonton ca sigla sau blazonul unei firme să fie imprimată pe toate ambalajele, iar podgoriile de renume folosesc în acest sens cutii din lemn pentru vin, livrând sticlele care conțin prețiosul lichid într-o manieră rafinată. Lemnul înnobilează oriune își face apariția, vom aprecia cu siguranță o cutie din lemn mai mult decât una din plastic. Chiar și Coca Cola a avut cândva guler alb ambalând în cutii de lemn micile sticle produse de un farmacist. L-au pierdut …

Lemnul nu este ieftin, cu siguranță efortul de a folosi astfel de ambalaje se regăsește în prețul sticlei de vin. Cunoscătorii știu aceste aspecte și le așteaptă din partea unor nume cu rezonanță și chiar plătesc cu ochii închiși pentru a beneficia de servicii premium. Aceste cutii din lemn pentru vin sunt atât de apreciate încât se vând ulterior cu prețuri deloc modice, dacă e să ne gândim că sunt în cele din urmă ambalaje. Partea frumoasă este că aceste ambalaje sunt bio-degradabile, refolosibile și nu poluează sub nici o formă.

Chateau La Canorgue

Nu de puține ori, lemnul imprimat cu ștanța podgoriilor este recuperat din lateralele acestor cutii din lemn pentru vin și încorporat în piese de mobilier. Cutiile în sine sunt punctul central al unor piese de mobilier destinat cramelor de vin, particulare. Oamenii care dedică timp și bani unei pasiuni vechi de când omul a deprins meșteșugurile, îl onorează pe Bachus și ai săi furnizori, înconjurându-se de tot ceea ce iese pe poarta podgoriei.

Mi-e greu să nu fug cu gândul la Coin Perdu – din ”A Good Year ”.

Cred că este vital să înțelegem valoarea pornind de la material, formă, design, conținut, condiții de achiziție, livrare, bucuria deținerii ca să putem trage linie și să deducem prețul pe care un produs îl merită. Nu se pot compara mere cu pere, sau din contră, plătim cât nu face, tocmai pentru că nu avem cunoștințele necesare unei achiziții. Produsele no-name, fără istoric, fără sursă concretă a provenienței, fără respect pentru beneficiarul final, comercializate doar pentru profitul intermediarilor nu au intrat încă în conștiința consumatorului român. Și aici sunt ferm, indiferent de produs, indiferent de zona categoriei din care face parte – alimentație, fashion, consumabile, bunuri de lungă și scurtă durată.

Plătim tribut unei perioade ce ne viciază de educație, ne minimizează ca indivizi unici, cu preferințe diferite și ne ”îndoapă” cu produse de scară largă, de volum imens, cu calități îndoielnice. Atunci când ajungem să criticăm costurile cerute de un meseriaș ce produce un ”orice” cu mâinile lui, comparându-l cu produse provenite din China, să zicem, îl desfințăm ca entitate și-l asociem cu neantul ce produce cu containerul, neinteresat să privească și să primească mulțumirea beneficiarului pentru care lucrează.

Ufff, mi-am dat drumul la vale, exprimând nemulțumiri, când de fapt intenția mea era să aduc în atenție conceptul reprezentat de aceste cutii din lemn pentru vin. Aș vrea că la finalul lecturii să rămâneți cu un sentiment pozitiv, cu idei și năzuințe de a întreprinde ceva, măcar o schimbare în mental.

Trebuie parcursă Valea Plângerii, adică un timp mort, sterp, fără rezultate comerciale notabile, până când aceste bune practici, promovate de companii ce se respectă și care vor să fie apreciate și totodată recunoscute peste timp. Marketingul și tradiția sunt foarte diferite astăzi ca și drumuri de parcurs, însă cei care reușesc să includă tradiția în marketingul lor au doar de câștigat. Durează ani, decenii, până când sigla unei companii este întipărită și asociată corect în conștiința beneficiarilor. Trebuie evitate greșeli și păstrată o conduită, însă rezultatele, chiar dacă nu sunt spectaculoase, sunt stabile în timp.

O sticlă de vin aparte am primit recent de la un producător care nu apare pe raftul niciunui magazin. Produce vin, cu pasiune, pentru consum propriu și pentru a-l oferi partenerilor, prietenilor, familiei. Omul respectiv, mai mult decât puterea financiară degajă un aer de liniște interioară, are o bucurie și o mulțumire, fiind conștient de privilegiul pe care a ales să și-l acorde sieși, în primul rând.

Nu contează că bei o sticlă de vin sau șampanie, nu contează că-ți place vinul alb sau vinul roșu, că folosești accesorii pentru vin dedicate, degustarea licorii provenite din struguri este un rafinament în sine, nu pasul premergător unei beții. Mi-a fost greu să înțeleg că delicatesele culinare nu trebuie servite în cantități mari. Nu poți să te bucuri dacă bei mai mult de două sticle de vin, dacă mănânci o roată de Parmigiano Reggiano sau condimentezi o salata cu conținutul unei sticle de Aceto Balsamico di Modena. Rafinamentul impune auto-restricții, impune răgaz și tihnă, degustare în loc de înfulecare.

Ufff … oare când vom înțelege?

Am găsit online imagini cu cutii din lemn pentru vin:

Am găsit online, cutii din lemn pentru vin , folosite, de vânzare pe Ebay:

cutii goale de vanzare pe ebay

Am găsit pasionați, tâmplari sau arhitecți care încorporează în designul lor elemente din aceste cutii.

Am găsit companii care produc, cum o face și Hobbs Design, piese de mobilier dedicate, pentru mobilarea cramelor și a pivnițelor, fabricate din metal. Rafturile acestor structuri sunt simplu și explicit chiar cutii din lemn pentru vin, refolosite, autentice.

Am fabricat la comandă pentru un producător de medicamente un produs simplu, un ambalaj din lemn, pentru promovarea unei doctorii scumpe. Ni s-a cerut sec – cutie lemn, de fapt au fost cutii din lemn, 4 la număr, așezate pe o taviță, oferite medicilor pentru a le rămâne pe birouri și să le amintească de produsul promovat. Am livrat atunci 400 de astfel de seturi, am convingerea că sunt și acum aceste articole promoționale tot pe birouri, nu s-au pierdut, și-și îndeplinesc rolul intenționat. Poate printre cititorii noștri sunt și oameni care dețin astfel de cutii, cine știe?

set de 4 cutii din lemn cu capac

Să nu uit două idei frumoase :

1. mai tineți minte acea cutie cadou – facută de Doru Marin? Recitiți vă rog – Spirit in the bottle – rugăm moderație în solicitarea de dorințe

2. am produs, acum mulți ani o cutie din lemn pentru Picasso – Cutiile de lemn fabricate pentru magazinul Picasso din București

E clar, nu bat câmpii aiurea, există ceva, în cutiile din lemn, în ambalajele din lemn masiv, în eticheta, blazonul, vechimea și standardul impus de o companie care se respectă. Aceste modele de marketing nu vor muri, cu certitudine.

Dacă ați ajuns până la finalul articolului VA MULȚUMESC!

Înseamnă că am reușit să vă transmit ceva, un strop de inspirație, cu speranța că veți aplica-o!

Cutii din lemn pentru vin cu siglele unor podgorii de renume Este de bonton ca sigla sau blazonul unei firme să fie imprimată pe toate ambalajele, iar podgoriile de renume folosesc în acest sens cutii din lemn pentru vin, livrând sticlele care conțin prețiosul lichid într-o manieră rafinată.

[mesagerulneamt]

  Emblemă a județului Neamț, locul unde nu se mai practică demult un turism de week-end, ci unul de sezon, Stațiunea Durău este, din păcate, în ”raza de acțiune” a Primăriei Ceahlău. O primărie care are dezavantajul major de a nu putea accesa niciun fel de fonduri europene pentru dezvoltare, din cauza păcatelor precedentului edil, dar nici nu face vreun minim efort de a schimba fața stațiunii. Și n-ar fi costisitor! Pentru a uniformiza, de exemplu, multitudinea de indicatoare, de toate formele,  mărimile și culorile, ar fi suficientă o hotărâre de consiliu local. Tot prin hotărârea consiliului, s-ar putea impune și culoarea acoperișurilor, pentru că este de neconceput ca o stațiune, peste care cade pădurea verde, să aibă acoperișuri roșu aprins sau albastru, care agresează ideea de sat de munte. La Durău, se poate! În plus, nu doar retina e rănită, ci și nara. Simțul olfactiv se revoltă în preajma eurocontainerelor care sunt așezate, conform proiectului, la drumul național, dar și la cel care duce spre releu.

* Când kitsch-ul devine brand

Înainte de intrarea în stațiune, undeva în dreapta, pe marginea drumului, o minte inspirată a proiectat o troiță montană, iar niște mâini pricepute au comis-o. E din piatră de râu, cu acoperiș din draniță și tâmplărie PVC. Cu greu s-ar fi găsit o nepotrivire mai evidentă, dar cineva chiar s-a străduit.

Primul consumabil de care se împiedică privirea credinciosului, cel care ignoră aspectul și se apropie să aprindă o lumânare, nu e uleiul din candelă, ci o rolă de hârtie igienică.

La intrarea în stațiune, este o poartă monumentală, din buștean tradițional. Bună idee! Numai că, alături, scrie ”Bine ați venit!” pe un panou de plastic. O asociere demnă de consumabilul din troiță, dacă punem la socoteală și indicatorul de pe care vopseaua (o fi scump kilogramul la preț de stațiune) s-a scorojit de mulți ani, dar gospodarii comunei n-au observat.

This slideshow requires JavaScript.

După doar câțiva metri, privirea turistului e atrasă de două bannere, similare celor de campanie electorală, plantate deasupra drumului, colorate diferit și cu informații diferite. Plus numere de telefon, în caz de nevoie.

În prima intersecție serioasă, cea de lângă mănăstire, spațiul publicitar e împărțit, precum resursele de către copaci, pe principiul ”ajunge pentru fiecare”. Pe același stâlp (metalic) sunt indicatoare (metalice) către diverse vile și pensiuni. Notă discordantă, deși așa ar fi normal să arate toate, face o tavernă, deschisă recent și ”semnalizată” cu scândură sculptată, cu literă vopsită, montată pe un trunchi de copac. Altceva!

This slideshow requires JavaScript.

Tot în zona mănăstirii este și un panou, încadrat în lemn, de bun gust, făcut cu ani în urmă de un ONG. E o hartă a stațiunii și a punctelor de interes pentru turistul care caută loc de dormit și de mâncat.

La releul din deal, urcă multă lume. Probabil de aceea este și semnalizat cu multe indicatoare de tot felul, inclusiv unul – dacă se poate numi astfel – scris direct cu vopsea pe un capăt de podeț. Turiștii se duc, să vadă peisajul ”de sus”. Ca să ajungă acolo, trec pe lângă un minunat ”depozit ecologic”, cu europubele de 3 culori diferite, așezate într-un spațiu îngrădit ”conform proiectului”.

This slideshow requires JavaScript.

Imediat ce se umplu, localnicii aruncă sacii menajeri alături și e interesant de știut în ce categorie îi încadrează cei care se laudă cu colectarea selectivă a deșeurilor. Primarul Dan Coroamă spune că așa a fost proiectul. Ok! Totuși, dacă monștrii ăia mici și colorați, pe care oricum nu se uită nimeni ce scrie și aruncă sacul unde mai e loc, ar fi fost puși în niște cutii din lemn, cu capac, lăcuite, eventual date și cu un pic de baiț înainte, ar fi arătat cu totul altfel. Sigur ar fi mirosit mai puțin.

* ”Am încercat așa, cu vorba bună”

În fine, peisajul ”de sus” dezvăluie o explozie de culoare a acoperișurilor, complet nepotrivită și în contrast evident cu arhitectura de munte dezvoltată în toate stațiunile de succes.

This slideshow requires JavaScript.

Nu doar de pe la vecini, ci chiar din România mioritică. Un sat montan, care are ceva de oferit, devine brand prin uniformizare. Gardurile sunt într-un anumit fel, arhitectura este aceeași, de regulă parterul solid din piatră și etajul din lemn. La Durău e unitate în diversitate, care cu Lindab, care cu Bramac, care cu Velux, minunat de altfel, lumea e modernă, dar foarte păgubos ca aspect general. Forțând puțin imaginația spre sfera muzicală, e ca un fel de simfonie a lui Salam.

Coșurile de gunoi din stațiune, nu europubelele – că ele fac parte din alt proiect -, sunt potrivite, din lemn, solide, aspectuoase, dar incredibil de mici și, pe alocuri, rare. Dacă 10 copii aflați în tabără se hotărăsc să-și ia ciocolată sau napolitane, s-a umplut coșul numai de la ambalajele aruncate de ei. Și vorbim despre un loc unde vin, constant, câteva mii de turiști. Probabil că unii dintre ei sesizează lipsa de viziune în administrare și lipsa unui plan de organizare, astfel ca teritoriul să fie plăcut, util și să atragă alți oameni.

Logic, spațiul de publicitate de pe străzi este spațiu public și n-ar trebui să-și pună fiecare ce vrea și cum vrea. Tot logic ar fi ca, printr-o hotărâre de consiliu local, să se stabilească un preț pentru afișajul pe spațiul public, dar și niște reguli după care să se facă panourile sau indicatoarele. Iar bannerele, decolorate de soare și legănate de vânt, care nu-și au locul într-o stațiune de munte, să dispară.

”Știu că sunt vreo două bannere, nu am acum exact în minte cui aparțin”, spune primarul Dan Coroamă. ”În anii trecuți, am ajuns la o înțelegere cu proprietarii de pensiuni, dar acum s-au mai deschis unele noi și-și fac reclamă. Și așa turistul nu vine tot timpul. Da, știu cum arată peisajul privit de pe deal, primul care sare în ochi e un acoperiș mare, roșu. Dar parcă nu poți să-i impui omului cum să-și facă pensiunea… Am încercat așa, cu vorba bună… I-am sfătuit să-și facă acoperișurile în tonuri de maroniu, care să se vadă bine în combinație cu pădurea, și fațadele cu alb. Așa ar trebui, da sunt absolut de acord că s-ar schimba fața stațiunii. Bine ar fi să putem. Cu depozitele ecologice, e o altă poveste. Știu că sunt neplăcute și la vedere, și la miros, dar nu știu unde ar putea fi mutate, că nu prea mai este domeniu public în Durău, totul e concesionat”.

După cum arată astăzi Durăul, în disprețul total al ideilor arhitecților care-l proiectau acum 38 de ani, se pare că ”vorba bună” nu funcționează. Și, de vreme ce în toată lumea civilizată progresul s-a făcut cu sancțiunea drept vârf de lance, nici nu era de așteptat să funcționeze. Nu mai vorbim de stațiile de autobuz din plexiglas, din seria ”la soare te poți uita, dar la ele ba”, nici de terasele cu scaune din plastic, absolut ”rustice” și ”tradiționale”.

This slideshow requires JavaScript.

Aceste detalii, care ar putea fi foarte ușor corectate, creează un ansamblu pestriț, care frizează orice gust, doar bunul gust. Asta e cartea de vizită a turismului în singura stațiune montană a județului Neamț.

Cristina MIRCEA

Stațiunea Durău astăzi: Plexiglas, metal și depozite anti-ecologice în nasul turiștilor Emblemă a județului Neamț, locul unde nu se mai practică demult un turism de week-end, ci unul de sezon, Stațiunea Durău este, din păcate, în ”raza de acțiune” a Primăriei Ceahlău.

[nothinglikeyouandi-blog1]

late-ly

% amp. %

mirosul tău devine mirosul meu în lumea asta de hârtie  pe care o ardem. cum ploaia atinge asfaltul fierbinte într-o zi de vară așa degetele mele îți cântă pielea și pulsul tău devine pulsul meu respirație după respirație taifun de cuvinte nerostite care cad sa-ca-dat în poeme post post noi post tu post eu post sinesteziile noastre

lumea e mai amplificată prin ochii tăi și din sărutul tău pe gât îmi iau zborul.

% atunci %

cerul se pierde în nuanțe pictate de un apus fosforescent te simt aproape

orizontul ascuns după ploape apare trasat de iluminații stradali spre următorul oraș

case îmbrăcate în alb și lumini zero grade.

% fragmente de 1 și 2 %

1. casa mea cu pereții goi are pretenții vrea să ajungă actriță la hollywood.

2. când treci de sus în jos de-a lungul mâinii mele lași dâre negre de cerneală, iubitule.

1. casa mea cu pereții goi avea odată multe tablouri și oglinzi - picturi după picturi trase la imprimantă și folii de celofan roșu închis.

2. desenează-mă în palma lumii ca atunci când m-ai luat de mână prima dată. lasă urmele noastre haotice, pașii nedansați încă să umple trotuarul din fața caselor noastre.

1. casa mea cu pereții goi avea găuri în tavan.

% lumini 1 %

prind răsăritul într-o filă de nailon cerneala în cutii de carbon & visele atârnă departe de tine & zăpada care-ți cade-n balcon

sună singurătatea în linii și puncte aburi între mustăți de pisică lumânări fumegând amintiri netezite de un urlet la lună

era prea mult alb afară.

* all of me sună tandru în boxe mângâie umbrele noastre o îmbrățișare mișcată în poze printate “the verse I’m singing only half sung…”

perdele trase ne-acoperă ceasul suntem vechi de 100 de ani & tot creștem în sunetul stins al cafelei turnate în ceștile goale de pe mese

era prea mult întuneric în mine.

% monologcutine %

sincer? mi-ar plăcea ca părul meu  să aibă aroma dimineții: cafeaua proaspăt prăjită și untul întins subțire pe pâine raze de soare tremurând copacii goi și roua, cum ție ți-ar plăcea ca amândoi să prindem miros de lemn ud și sobă stinsă și pulovăr din lână de oaie într-o seară de toamnă târzie la o cabană cocoțată într-un loc în care ajungem ușor numai noi - high în mințile noastre -

de ce port acest monolog cu tine?

% overdoze %

aud apa cum fierbe e gata s-o pun peste prafurile tale dimineața cafea la ibric la plic la ceai negru energie să fie - și cu tine I’m melted with your curious eyes you’re gazing me from the universe you hide behind that sleepy smile what did you dream last night?

aud cum învârți lingurița pe fundul ceștii mult zahăr de parcă nu erai deja destul de dulce tu, amorul meu haotic pentru care nu există ora cinci dimineața îți simt privirea cum arde spatele gâtului  și mâinile calde mă întorc să te surprind, evident buze mușcate

…

buze mușcate

…

acoperă-mă tu.

% poză %

am ajuns amândoi la marginea cupei de vin la marginea mesei pe margini de scaun săruturi fumul țigării demonii-l controlează

enumerări distinte umbre a ceea ce înseamnă dimineața nopții început de eternitate la intersecția buclelor măștii țigării aprinse din care tutunul continuă să cadă încet.

goală aștept nemurirea suflului tău  I said that I love you before getting drunk uită-te-n ochii mei în care arde focul pe margini de scaun semne de punctuație te atrag exclamația strigătului în noapte puncte de sus-pin la capăt de șoapte umbre enumerări haotice sunetele mării lovite de țărm fumul ne înconjoară demoni

and the night had just begun

% retorism %

dacă într-o zi m-aș hotărâ să mă dezbrac de tinerețe de frumusețe  de creativitate dacă într-o zi m-aș hotărâ să renunț la a mai păzi pisica lui schrodinger de visele tale

dacă tot ce sunt acum ar fi împrăștiat pe podea m-ai mai iubi? dacă universul din ochii mei ar muri dacă aș uita unde se termină absolutul dacă m-aș dezbrăca de ce vezi tu în mine acum ai mai fi?

dacă inima mea s-ar închide și sentimentele ar muri, ce-ai spune? dacă timpul ar trece peste mine cernindu-mi tristețe pe buze dacă nimic din ce sunt n-ar mai fi ce-ai iubi?

% vecini %

valuri de supă antemeridiană; jumătate de lună mușcă din răsărit e mult după 7 aburi se ridică spre cerul pe care l-ai închis în spatele unui vers rupt din mine.

firmituri pe masă în cana de ceai goală nu mai ninge afară panglici de ziar învelesc un altar de cuarț roz neidentificat pietre care emană căldură cărți dezvelite vechi rupte împinse la marginea mesei

jucăm x și 0 cu linguri până când ochii mi se dezlipesc și te văd.

% ș(o)apte %

emoție de toamnă în mijlocul iernii în ochii tăi focul în mâini pădurea stropită cu rouă; pe fruntea ta se adună bucăți de cer îndoit în două

e răcoare în casă sufletului meu îi este bine

atâta timp cât te simt lângă mine mirosul tău de parfum la sticlă se împrăștie în aer inspir oxigen și  plămânii mei te recunosc dintr-un milion pe tine

e răcoare în casă sufletului meu îi este bine

te aud în tablouri prin pereți - ecoul se întrerupe la orizonturi numai să se întoarcă la mine pe după soarele pe care l-ai desenat în colțul drept al ramei; inima simte

e răcoare în casă sufletului meu îi este bine 

~r.