#credinta
Explore tagged Tumblr posts
Text

9 iunie: Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei
Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, un distins conducător al ortodoxiei și un mare învățător al bisericii, a provenit dintr-o familie creștină ilustră și pioasă. A studiat științele laice, inclusiv filosofia, dar cel mai mult s-a străduit să acumuleze cunoașterea despre Sfintele Scripturi și adevărurile credinței creștine. În tinerețe, Chiril a intrat la mănăstirea Macarie din Nitreia, unde a rămas șase ani. Teofil (385-412), patriarhul Alezandriei, l-a hirotonisit ca diacon, introducandu-l în cler și încredințându-se în propăvăduirea lui. https://www.diane.ro/2024/06/9-iunie-sfantul-ierarh-chiril.html
1 note
·
View note
Text
Crin-Triandafil Theodorescu: "Deci Dumnezeu s-o supărat, dar nu ca noi, nu și-a ieșit din pepeni, n-a zvârlit fulgere vindicative și nici n-a produs un cutremur urmat de-un tzunami"
Colindul ăla e mare cât o profeție, ar trebui să ne cutremure pe toți, pogorât-o pogorât, Domnul Sfânt p-acest pământ, în mijlocul satului, la casa bogatului, și sună Dumnezeu la interfon și întreabă dacă e cina gata de cinat, bogatului îi sare muștarul, cina lui nu e pentru sărăntoci ca Dumnezeu, să-i acordăm clemență, Dumnezeu S-a născut în iesle și când bate la poarta bogatului e îmbrăcat în…

View On WordPress
#credinta#dar nu ca noi#Deci Dumnezeu s-o supărat#despre dumnezeu#jurnal de bucovina#n-a zvârlit fulgere vindicative și nici n-a produs un cutremur urmat de-un tzunami#nasterea domnului#nu și-a ieșit din pepeni#renastere#saracie
0 notes
Text
Mitropolitul arab Hristofor al Iordaniei: Despre cum să găsim Raiul și bucuria în mijlocul lumii
Ascultați un cuvânt plin de bucurie și dătător de nădejde al Mitropolitului Hristofor al Iordaniei, despre cum să trăim bucuroși și plini de viața veșnică, chiar în viața aceasta pământească. Nu uitați să activați subtitrarea! Vizionare plăcută!

View On WordPress
#Adam si Eva#biserica#caderea lui Adam#credinta#despre inviere#despre moarte#despre Rai#Episcopul Hristofor de Iordania#izgonirea din rai#Mitropolitul Hristofor al Iordaniei#raiul launtric#raiul pamantesc
0 notes
Text
186 I 2024. SCHIMBAREA LA FAȚĂ SAU RADIOGRAFIA VIEȚII DE CREDINȚĂ [Luca 9.28-36] 04 Iulie 2024
186 I 2024. SCHIMBAREA LA FAȚĂ SAU RADIOGRAFIA VIEȚII DE CREDINȚĂ I Podcast I Pasaj Biblic : Luca 9 : 28 – 36 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 04 Iulie 2024 I Schimbarea la față sau Radiografia vieții de credință. Din întâmplarea numită Schimbarea la față (a Domnului Isus) îmi pot face o radiografie spirituală a vieții mele de credință. Continue reading 186 I 2024. SCHIMBAREA LA FAȚĂ…
#04 Iulie 2024#186 I 2024. SCHIMBAREA LA FATA SAU RADIOGRAFIA VIETII DE CREDINTA#Din intamplarea numita Schimbarea la fata a Domnului Isus imi pot face o radioagrafie spirituala a vietii mele de credinta#Luca 9.28-36#Schimbarea la fata
0 notes
Text
credinta unitara | Ingerii-cerului.ro
Explorați Ingerii-cerului.ro pentru a afla despre puterea religiei unificate. Stabiliți o conexiune cu ființele cerești și urmați sfaturile lor pline de lumină îmbrățișând Oamenii Universului.
credinta unitara

0 notes
Video
youtube
HOȚUL DE CREDINȚĂ
PUTEREA PERFECTĂ A LUI DUMNEZEU VREA SA ACTIONEZE IN TINE ... SI, există un hoț care vrea să-ti fure cel mai prețios lucru pe care îl ai :credinţa și asta e ceea ce iți permite să vezi puterea lui Dumnezeu în acțiune. Nu-i permite! SINGURUL LUCRU PENTRU CARE DUMNEZEU TÂNJESTE ESTE DOAR CREDINTA TA... ...CA SA POATA ACTIONA IN TINE SI PRIN TINE CU PUTEREA SA PERFECTĂ. Biblia spune în Evrei 11:6 6. Si, fara credinta, este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta. DAR TU, crezi? - POATE pe de o parte vine vre-o furtună în calea ta? - Credința ta se opune si câștigă de cealaltă parte ! Da, Dumnezeu face mereu, întotdeauna a facut și o va face mereu! Credința ta în Dumnezeu este ceea ce o vă ține împreună când totul în jurul tău se destramă. Ai această încredere: că Dumnezeu a pus încredere în tine și El o va aduce la maturitate deplină, datorită hotărârii tale. Rămâi ferm! Rămâi ferm! Nu te îndoi! Iacov 4:7 7. Supuneti-va, dar, lui Dumnezeu. Impotriviti-va diavolului, si el va fugi de la voi. Roagă-te așa astăzi: Dumnezeule, Tata, primesc Cuvintele Tale în inima mea. Rămân ferm în promisiunile Tale. Crește-mi credința cu Duhul Tău Sfânt, sprijină-mă dacă mă clătin, și adă credința mea la maturitate deplină. Vreau să te cunosc mai mult. Cred cu tărie în tot ceea ce mi-ai revelat prin Cuvântul Tău! Astăzi vreau să mă scufund în certitudinea ca Tu mă iubesti! Știu că te-ai ocupat de fiecare nevoie a mea și vin acum să-mi iau moștenirea pe care mi-ai pregatit-o! vin să-mi iau prezentul meu, viitorul meu, copiii mei,tot ceea ce vrajmasul vrea să mă convingă că mi le-a furat! Între tine și mine nu există uși închise! Zidurile s-au prăbușit deja! În numele lui Isus, Amin. @Cristina Ricci Ministries @Any Petrov
0 notes
Text
Avantajele unui semineu Romania
In cazul in care sunteti in cautarea unor centrale termice Suceava, este indicat sa tineti cont de aspectele importante in ceea ce priveste achizitionarea. Daca veti avea acest lucru in vedere atunci veti avea ocazia de a lua cea mai potrivita decizie si va veti bucura cu siguranta de o centrala ce functioneaza mereu impecabil. Totodata, pentru ca acest lucru sa se intample, este indicat sa tineti cont de sfaturile unor persoane specializate. Centralele termice sau semineele sunt foarte importante pentru orice imobil, deoarece acestea sunt cele ce ne ofera mereu caldura de care avem nevoie. Acesta este si motivul principal pentru care va trebui sa fim mereu atenti in momentul achizitionarii, pentru a ne asigura de faptul ca decizia luata este cea mai potrivita. Informatiile sunt multiple in acest domeniu, insa va trebui sa va asigurati de faptul ca le veti primi din partea unei companii specializate. Tinand cont de toate aceste informatii si detalii, veti avea ocazia de a lua cea mai potrivita decizie in ceea ce priveste achizitionarea unei surse de incalzire. Nu este deloc dificil sa luati decizia potrivita avand toate aceste lucruri in vedere. De asemenea, tinand cont de necesitati, dorinte si nevoi, urmeaza sa expuneti companiei cu care veti colabora detalii despre achizitionarea unei centrale sau a unui semineu.
Alege cele mai bune seminee Suceava

Constructia corecta a cosului de fum (cos de evacuare) este esentiala pentru siguranta casei. Parametrii acestuia, materialele folosite si normele de intretinere difera de la un model la altul, in functie de structura semineului si de tipul de combustibil utilizat. Instalarea cu succes a unui semineu este un procedeu complex si adesea, mai bine daca este posibil, trebuie sa fie incredintata unui profesionist. Acesta trebuie sa cunoasca standardele si reglementarile tehnice de siguranta, reglementarile locale in constructii si sa fie in masura sa evalueze corect calitatea, cantitatea si costul de materiale necesare pentru instalarea semineului. Unele dintre cele mai grave erori pe care le-am gasit in seminee montate la clientii nostri au fost realizate de catre constructori excelenti si de buna credinta, dar fara experienta in acest domeniu.
Pe de alta parte, aveti ocazia de a opta si pentru un semineu pe gaz. Despre aceasta optiune, putem spune ca nu va necesita o curatare ca in cazul semineelor pe lemne, si nu este nevoie de o racordare la un cos de fum. Totodata, semineele de acest tip, au flacara adevarata, care in unele situatii, potet fi reglata cu ajutorul unei telecomenzi. Optiunile sunt multiple in ceea ce priveste achizitionarea acestor seminee si veti gasi exact ceea ce va intereseaza. In cazul functionarii semineelor clasice, putem aminti de faptul ca este bazata pe principiul radiatiei, iar acestea vor acumula si vor radia caldura, pentru a incalzi aerul din camere. Semineele in stil clasic, sau cele pe lemn, vor functiona respectand acest principiu, insa exista si alte tipuri de seminee ce functioneaza diferit. In acest sens, putem aminti de semineele cu focat inchis, iar aici focul arde separat de fluctuatiile aerului din camera cu o sticla termorezistenta. In cazul tipurilor de seminee putem aminti si de cele cu aer cald sau cele termocamin, care se pot lega la sistemul central de incalzire, avand rolul de a deservi mai multe camere. Pe de alta parte, despre semineele obisnuite, putem spune ca sunt cele ce disipa caldura fie prin radiatie, fie prin incalzirea si circularea aerului prin incapere. Acestea radiaza prin geamul termoezistent si chiar prin pereti. Principiul de functionare se bazeaza pe atragerea aerului rece de la nivelul podelei.
Seminee cu aprindere electrica. Sunt modele avansate, simplu de montat si utilizat, care permit accesarea unui numar mare de functii, ca afisajul digital, incalzirea cu termostat, efectele de flacara. In timp ce sobele clasice, de teracota, functioneaza dupa principiul radiatiei (acumuleaza si radiaza caldura), semineul functioneaza, de obicei, prin convectie (incalzirea si circularea aerului din incapere, care este transmis catre tavan, podea si zonele mai indepartate). Un caz special este cel al semineelor pe lemne, care folosesc ambele principii de incalzire, radiatia si convectia. Daca alegi un focar pe lemne, modelele cu dubla combustie sunt cea mai buna alegere, atunci cand se urmareste performanta acestora. Sau, in cazul in care nu ai gasit o alta solutie pentru incalzirea apei din locuinta, poti alege un tip de semineu cu boiler incorporat, cum sunt unele modele cu ardere pe peleti.
Semineul reprezinta un element ce poate oferi avantaje si beneficii multiple in ceea ce priveste decorarea spatiilor interioare. De asemenea, acesta este cel ce contribuie la crearea unei atmosfere calde si familiare, asigurand totodata o caldura placuta si un confort termic sporit. Acestea sunt de fapt si principalele motive pentru care multe persoane iau in calcul posibilitatea de a opta pentru aceste produse in momentul achizitionarii. In acest sens este recomandata si utilizarea unui recuperator caldura. De multe ori cumparatorii opteaza pentru includerea unui semineu inca din faza de proiectare a casei, iar altii fac acest lucru dupa ce imobilul a fost deja construit. Din fericire, exista solutii avantajoase pentru orice persoana, indiferent de necesitatile pe care le are. Insa, este ,foarte important sa va asigurati de faptul ca veti colabora mereu cu persoane si firme specializate in acest domeniu. Numai in aceste conditii, veti primi exact ceea ce va intereseaza. Odata ce veti fi siguri de faptul ca decizia luata in ceea ce priveste achizitionarea este cea mai potrivita, veti avea posibilitatea de a va bucura de tot ceea ce ofera un semineu ideal din toate punctele de vedere. Avand in vedere aceste detalii si informatii, veti avea ocazia de a gasi exact ceea ce va intereseaza, iar gama produselor de acest tip este una foarte variata.
Eficienta in incalzire a unor seminee este recunoscuta
In momentul in care veti dori sa optati pentru achizitionarea unor seminee Suceava este foarte important sa tineti cont de anumite chestiuni importante pentru a lua cea mai potrivita decizie. Nu este deloc dificil sa faceti acest lucru deoarece in acest articol, veti descoperi exact ceea ce va intereseaza. In primul rand, in momentul achizitionarii, este foarte important sa tineti cont de componentele unui semineu. In cazul in care veti face acest lucru, veti avea ocazia de a lua decizia potrivita. Pentru o functionare eficienta si corecta a unui semineu, este important sa tineti cont de toate componentele acestuia, atat cele exterioare, cat si cele interioare. Cu siguranta veti primi toate informatiile necesare in cazul in care veti lua in calcul o colaborare cu un magazin specializat in acest domeniu. Este important sa tineti cont de acest aspect pentru a primi exact ceea ce va intereseaza. In alta ordine de idei, este important sa tineti cont si de modul de functionare al unui semineu, existand doua tipuri de seminee in acest sens. Astfel, putem aminti de semineele tip soba si de semineele construite. In functie de necesitatile si cerintele pe care le aveti, veti avea ocazia de a gasi cea mai potrivita modalitate de achizitionare. In mediul online veti gasi cu siguranta exact ceea ce va intereseaza.
Ce avantaje ofera un termosemineu Romania
Pentru inceput despre aceste sobe pe lemne, va putem spune ca sunt folosite cu precadere in zona de nord-est Europei, si exista din acest motiv si sobe ce poarta anumite denumiri, precum soba ruseasca, sobele de teracota, sau semineele finlandeze. Referitor la obiectivele unei sobe pe lemne, putem spune ca principaul scop este acela de a incalzi cat mai eficient o locuinta. Apoi, trebuie avut in vedere in acest sens, faptul ca ele trebuie sa fie cat se poate de functionale, si in cazul in care doriti sa le folositi pentru incalzirea eficienta a locuintei, va trebui ca aspectul estetic sa cada pe locul doi, insa nu trebuie sa il neglijati. Un alt obiectiv in ceea ce le priveste, este faptul ca acestea vor trebui sa aiba o pierdere minima a caldurii, pentru ca folosirea eficienta a sobei sa produca caldura dorita pe care mai apoi sa o distribuie in intreaga incapere.
1 note
·
View note
Text
vimeo
06. Cultul Traditiei - Despre Cristo-Fascismul de AUR #AUR #transgender #hijras #muxes #mahu #winkte #Aldrich #AI #RomanEmpire #IslamicGoldenAge #Byzantine #cosmar #democratieOriginala #euroAtlantic #traditie #umbertoEco #lebensraum #familia #libertatea #patria #credinta #LaFamilia #Sisu #Puya #familietraditionala
0 notes
Photo

Iov: Simbol și semnificație
Iov este un personaj biblic simbolizând pe cineva a cărui credință în Dumnezeu rămâne mereu necutremurată în pofida unor încercări și lovituri ale sorții teribile, nemaipomenite. https://www.diane.ro/2023/06/iov-simbol-si-semnificatie.html
0 notes
Text
Virgiliu Gheorghe: Marele nostru dușman este nepăsarea fiecăruia dintre noi
Oamenii se tratează astăzi de tot felul de boli. Iar cele ale sufletului, altfel numit „psihic”, nu sunt deloc puține. Cu toate acestea, există o boală care, dacă ar fi tratată, multe lucruri s-ar rezolva de la sine în viața noastră. Numele ei este „nepăsarea”. Pare atât de simplu – și, totuși, nu este așa cum pare. Da, nepăsarea este o boală și, odată cu anii, devine tot mai greu de tratat.…

View On WordPress
#Bucovina#copii#credinta#facebook#familie#gandeste#jurnal de bucovina#nepasare#ortodoxie#retele socializare#romania#virgiliu gheorghe
0 notes
Text
Întrebări capcană din Sf. Scriptura. Sf. Nicolae Velimirovici: Întrebări și răspunsuri
1. Care este prima icoană a lui Dumnezeu pe pământ? Prima icoană vie a lui Dumnezeu pe pământ este omul, Adam. Continue reading Untitled

View On WordPress
#Biblie#catehism#despre dreapta credinta. despre Sfanta Scriptura#dreapta credinta#intrebari capcana#întrebări cu tâlc#intrebari si raspunsuri#Ortodoxie#Sf. Nicolae Velimirovici
0 notes
Text
141 I 2024. AUZIREA CUVÂNTULUI CONFIRMATĂ PRIN VEDEREA UNUI SEMN [Ioan 20.8 I Faptele Apostolilor 9.3-22] 20 Mai 2024
141 I 2024. AUZIREA CUVÂNTULUI CONFIRMATĂ PRIN VEDEREA UNUI SEMN I Podcast I Pasaje Biblice : Ioan 20 : 8 I Faptele Apostolilor 9 : 3 – 22 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 20 Mai 2024 I Auzirea Cuvântului Lui Dumnezeu trebuie să fie confirmată prin vederea unui semn pentru ca rezultatul să fie credința mântuitoare. Continue reading 141 I 2024. AUZIREA CUVÂNTULUI CONFIRMATĂ PRIN…

View On WordPress
#141 I 2024. AUZIREA CUVANTULUI CONFIRMATA PRIN VEDEREA UNUI SEMN#20 Mai 2024#a vazut si a crezut I Ioan 20.8#Atunci cand Cuvantul este predicat si confirmat printr-un semn supranatural rezultatul va fi credinta mantuitoare#Faptele Apostolilor 9.3-22#Ioan 20.8
0 notes
Text
Si asa, ce ti-am oferit a fost un act de speranta si de credinta. Pentru ce? Pentru un viitor incert. A fost nascut din pur curaj si nesabuinta.
1 note
·
View note
Text
CALEA SPINILOR_10 - CĂUTAREA LUI DUMNEZEU
“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2 Petru 3:17)
Încă odată vă spun să nu vă fie teamă de lumea aceasta “pentrucă oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceeace câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră” (1Ioan 5:4).
Şi niciodată nu uitaţi că “Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentrucă Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1Ioan 4:4)...
0 notes
Text
numai credinta | Ingerii-cerului.ro
Aflați cum vă poate transforma religia pe Ingerii-cerului.ro. Luați contact cu ființele cerești și simțiți dragostea lor în timp ce vă deschideți către iubirea Universului.
numai credinta
0 notes
Text
Credinta crestina nu-i doar un set de norme morale

View On WordPress
0 notes