#ceapă | Explore Tumblr posts and blogs

bartholomaus · 1 year ago

Text

Unele din comentariile constante ale românilor din ultimii ani se referă la ”pierderea tradițiilor”. De la politruci populiști și conservatori, la jurnaliști vicleni și până la oameni respectabili, dar în vârstă, toți deplâng „pierderea tradițiilor” sub asediul modernității occidentale, a globalizării, a „progresismului” etc.

Am tot încercat să îmi răspund la ce se gândesc oamenii când vorbesc că ne pierdem „tradițiile”. Se referă la muzica populară cu care eram sufocați înainte de 89, la tezaure folclorice, discuri scoase de Electrecord, la Cântarea României? Că nu se mai naște un Dolănescu?

La faptul că oamenii nu-și mai construiesc în mediul rural case din paiantă de 2 camere și-și fac vile de beton (oribile, fie vorba între noi)? Că merg mai rar cu căruța? Că nu mai sunt fierari potcovari, cojocari, dulgheri și fanfare la înmormântare? Reparatori de brichete, ochelari, remaiat ciorapi de dame? Vânzători de sirop cu sifon în stații de autobuz? Că nu se mai face borș în apartamente? Că nu mai sunt sifonării?

Că unele produse făcute mai ieri în casă sau în mici manufacturi, acum se fac industrial? Și cuiele se făceau până acu 130 de ani la fierar. De ce ar mai exista unele meserii? Are nevoie lumea de ele?

Aceste meserii or fi tradițiile deplânse de conservatori? Oare? Sunt meserii care dispar tot timpul fiindcă lumea nu mai are nevoie de ele. Mai găsești reparatori de televizoare cu tub catodic sau de video-uri VHS?

Plâng unii că nu ne mai îmbrăcăm în ii și ițari. Și nu mergem cu opinci legate cu nojițe. Pe bune? Nimeni – nici măcar Șoșo sau Simion, nu cred că ar fi în stare să mai îmbrace un costum popular croit ca acum 150 de ani. Preferă să poarte un fel de cămășuțe înflorate kitchoase cu iz bulgaro-ucrainian făcute din pânză topită și cusute mecanic.

Că nu se mai cântă muzică populară sau lăutărească... Dar muzica populară nu a dispărut ci doar s-a transformat. În manele.

Pe de altă parte există meserii extrem de necesare care fac apel la tehnologii tradiționale și nu mai găsești meșteri să dai cu tunul, deși ar avea de lucru. De exemplu în restaurarea de monumente istorice abia mai găsești un meșer pietrar/cioplitor bun sau un făcător de șiță/șindrilă. Sau un fierar să îți forjeze niște balamale frumoase. Sau – de ce nu?– un gard ca la 1900. Bine, nu mai găsești nici sudori. Importăm din SriLanka.

De exemplu eu nu găsesc în București un singur pălărier profesionist care să-mi facă o pălărie de fetru de calitate. Ăla din Pasajul Englez nu mai lucrează de mult – dacă o mai trăi. Sau un cizmar bun. Sau un ceasornicar serios.

În domeniul alimentar văd că lumea suferă enorm că nu mai mâncăm ca „odinoară”. Faza cu roșiile de la supermarket „care nu mai au gustul din copilărie” e tâmpenia supremă!

Mergi printre blocuri și toate cucoanele în tradiționalul furou, prăjesc cârnați și ceapă și coc plăcinte cu ușa și geamurile deschise, de miroase tot cartierul. Sărăcia de veacuri a românilor și-a găsit împlinirea în anii ăștia de „pierdere a tradițiilor”. Toți aceștia se indignează, „tradițional” că lumea e grăsuță și nu mai sunt piele și os ca pe vremuri, când țăranii făceau răscoale de flămânzi ce erau. Și-ți dau ca exemplu niște vederi ONT cu litoralul, din 1974, cu niște fotomodele în prim plan (probabil de când erau ei tineri).

Hai să vedem ce tradiții au pierdut românii în ultimii 100 de ani. Locuirea în bordeie. Adusul apei cu sacaua. Ținutul cărnii în lăzi frigorifice de lemn cu tablă, pentru care trebuia zilnic să cumperi gheață. Fumatul de țigări făcute în casă, din tutun cultivat în curte și rulate în ziar. Mâncatul de mămăligă mucegăită de 3 ori pe zi până când făceai pelagră. Pusul de ventuze. Făina de grâu măcinată la moară, plină de nisip (de la pietrele de moară). Adusul acasă a icoanei făcătoare de minuni când moșu e bolnav de holeră. Cinema mut cu cântăreț la pian, cu jurnal de știri în introducere. Seceratul manual la seceră și treieratul la batoză. Statul desculț vara și cumpăratul unei perechi de ghete o dată la 5 ani. Negustorii stradali ambulanți. Ploșnițele din hanuri și oteluri (chiar nu mai avem?). Bătaie, pușcărie sau moarte pentru proteste politice sau greve (in toate regimurile). Variola, rujeola, vărsatul, ciuma, ftizia, scorbutul, holera și alte molime. Și mai ales mortalitatea infantilă extremă! Da, da, acestea erau vechi tradiții românești. Ca și frica de vaccinare de fugeau țăranii prin păduri - ca de frica tătarilor - când veneau medicii la țară... (Pardon?). Ulițe desfundate și pline de noroaie (opa, de alea mai avem!). Analfabetismul....Legionari în Parlament... Ieșitul cu icoana și soboru pe timp de secetă...(waait!!)

Heiii, dar stai că încă avem o groază de tradiții încă vii!

Gravura de Auguste Raffet - Târg în Valahia, cca 1830.

Și totuși undeva există un adevăr. Ne pierdem la modul grav cultura, sub toate aspectele. Cultura ca ansamblu de manifestări ale spiritului, în sens antropologic. Cultura e cea care dă identitate unei țări. Cultura este ambasodorul cu care se mândrește orice țară. Iar cultura românească este complet la pământ.

Artele plastice, artele decorative, teatrul și cinema, arhitectura, urbanismul, muzica, literatura, editurile, consumul de carte și reviste, televiziunile, radiourile, salvarea și îngrijirea patrimoniului natural al țării (ape, rezervații, păduri etc), restaurarea și salvarea patrimoniului construit, clasat sau neclasat, salvarea și/sau punerea în valoare a monumentelor istorice, respectarea ansamblurilor arhitecturale de valoare din sate si orase, îngrijirea si punerea în valoare a patrimoniului mobil din muzee și colecții private, muzeele țării, naționale, județene, private, case memoriale, bibliotecile, cercetările arheologice, EDUCAȚIA primară și universitară, cercetarea științifică (face parte tot din cultura unei nații!!!), instituții de cultură diverse, Academia Română etc etc ...toate aceste aspecte și multe altele țin de Cultura României în ansamblu și toate supraviețuiesc la limită, pe muchie de cuțit. (Singurele instituții culturale care o duc bine sunt cultele (BOR mai precis) și academicienii - nu Academia - fiindcă sunt utili politicului)

Majoritatea domeniilor de mai sus sunt bugetare. Sistemul e sufocat de paraziți și incompetenți. Și de o enormă sub-finanțare. Suntem o țară bogată, cu o cultură contemporană săracă și tristă... Iar exodul permanent de oameni capabili nu ajută. Conservatorii care se plâng că ne „pierdem tradițiile”, simt ei ceva, dar nu-s în stare să își dea seama exact ce e în neregulă. ---- Poate ar trebui să facem niște țarcuri cu reenactori care să presteze - ca la zoo - niște meserii străvechi, doar pentru plăcerea unor turiști occidentali. Niște fete care dansează în costume populare, niște ciobănași cu mițoase care cântă din fluieraș sau drâmbă, ceva mămăițe care să frâmânte un aluat, lângă un cuptor cu lemne. De fapt chestiile astea le mai întâlnești la Muzeul Astra din Sibiu și sunt ff mișto. Sau la muzeul satului Skansen, din Stockholm... Dar tot muzeu sunt. Fiindcă, când grâul e secerat cu combina, nu mai poți cere țăranilor să folosească secera, doar așa, că e frumos. -- Mărțișorul e pe baricade foarte serios! Iar cel puțin la Buc, e plin de creștini cucernici - bigoți de-a dreptul - mai ceva ca acum 100 de ani. Sunt pline bisericile de Paște, de ouă, pască, cozonac si vin. Chimirele și căciulile de miel le poți purta, dar ele aveau sens într-un anumit mediu cultural. Dacă e, le putem folosi în reenactment care reconstituie viața la țară acum 100 de ani. Țările cu culturi vechi și puternice și-au păstrat ff multe rânduieli și obiceiuri, „trăiesc” foarte bine împreună cu modernitatea. Franța, Spania, Italia, Anglia... Dar nu neapărat obiceiurile legate de un mod de viață rural care a dispărut fără urme. Nu mai zic că tu sau alții regretă niște obiceiuri pe care le-au „prins”. Care erau ultimele zvâcniri ale unor culturi țărănești din interbelic, care existaseră la pachet cu multe ale neajunsuri, sărăcie și greutăți de neimaginat azi. De ce nu regreți obiceiuri de la 1750 sau de pe vremea lui Cantemir? Sau ale lui Ștefan cel Mare. Peste 50 de ani, vor fi unii care vor regreta anii de acum și obiceiurile de azi (alea care or fi). -- Ideea e că - cultural vorbind - noi nu avem ce tradiții străvechi să regretăm. Fiindcă am avut o cultură rurală săracă și primitivă. Și una urbană tânără. De exemplu, în țări ca Franța sau Olanda se păstreaza cultura fabricării de brânză la niște standarde extraordinare. Iar tradiția merge mai departe, păstrând ce e vechi si valoros, dar evoluând. La alte țări se continuă tradiția educației universitare la un anumit standard (vezi universitatile medievale, încă vii). La unele manastiri se mai face bere. Exista ateliere care fac ...inscripții stradale sau firme folosind tehnici de sec 19, pe sticlă sau smalț. Țările care au avut culturi puternice și în sec 18-20 normal că își continuă anumite tradiții și meserii, atâta timp cât vor fi relevante și/sau vor avea clienți. Tu ce tradiție românească din sec 19 regreți? -- Obiceiurile sunt fluide si se schimba -aparent - tot la 2-3 generații. Toți regretă amintirile lor, dar cu 2 generații în urmă era altfel, al 1850 era și mai altfel... Deci e o tâmpenie. Parcă toți regretă o țară rurală și medievală.

0 notes