#Istoria artei Timișoara
Explore tagged Tumblr posts
Text
Învatamantul de arta timisorean Conf. Univ. Dr. Gabriel Kelemen
Învățământul de artă timișorean
Climatul cultural bănățean are la bază fără doar și poate acel ceva unic, special, o simbioză multiculturală din a cărei sevă emerg armonios, împletite strâns, elementele identitare specifice arealului românesc, sincron pulsului cultural european.
Învățământul, cu dimensiunea sa pedagogică, devine epicentrul arborescent prin filiația sa, prin școli, instituții de învățământ. Mediul intelectual timișorean este astfel concrescut și format la confluența dintre, pe de o parte, rigoarea și ingeniozitatea spiritului cartezian ingineresc bazat pe cercetare - inovare, cu referire la mediul politehnic, iar pe de o alta mediul umanist ce emerge din nevoia de spiritualitate manifestă oglindită în marile provocări aduse prin muzică, teatru, arte vizuale, aflate sub imboldul umanismului european.
În acest creuzet cosmopolit învățământul bănățean are o dinamică aparte, grefată pe spiritul toleranței reciproce cu dimensiunea flexibilității dată de coabitarea mai multor etnii și confesiuni, factor de altfel stimulativ ce imprimă specificul bănățean plin de savoare și originalitate.
În perioada interbelică, când ca urmare a unor decizii Școala de Arte Frumoase din Cluj, înființată în 1926, nu mai poate fi susținută financiar, ea se relochează la Timișoara, aducând cu sine o parte din artiștii-profesori printre care amintim: Alexandru Popp, Catul Bogdan, Romul Ladea, lor alăturându-li-se Dr. arh. Ioachim Miloia, Julius Podlipny, Aurel Pop. Mai apoi, în 1942, Școala de Arte Decorative cu grad secundar, unică de felul său în țară, cu secțiile: pictură decorativă, sculptură decorativă și ceramică, îi are printre profesori pe artiștii plastici Aurel Ciupe, Romul Ladea, Julius Podlipny, iar printre elevi pe Kocsis Arpad, Diodor Dure, Fritz Karola, Lidia Ciolac, Francisc Kalab, Constantin Flondor, Tiberiu Marianov. În anii 50 Liceul de Artă Plastică Timișoara apare în urma restructurării învățământului artistic; printre profesori amintim: Julius Podlipny, Gabriel Popa, Victor Gaga, Romul Nuțiu și Octavian Maxim.
Influența generată de personalitatea pictorului și pedagogului Julius Podlipny este de notorietate. Astfel, prin atelierul său ce devine un atelier deschis, se perindă serii de personalități ce mai târziu se afirmă și care devin tributare oarecum formării riguroase într-ale culorii și desenului cu precădere.
Ca atare în mediile instituționale o pondere covârșitoare o are fără îndoială dinamica stimulativă imprimată de liceul de arte timișorean ce, fără a exagera câtuși de puțin, germinează o adevărată pleiadă de personalități angajate în zona artelor de frontieră, influențate de vizionarismul seducător și apetisant al Cercului de Bionică constituit în jurul personalității renascentiste a profesorului Eduard Pamfil. De asemenea, Grupul 111 și mai apoi grupul Sigma stimulează pregnant deschiderea și prospectarea înspre artele performative, precum și experimentarea unora dintre cele mai recente expresii aduse cu tact pedagogic liceenilor anilor 70-80 - generații ce au dus și diseminat flacăra acestui fabulos imbold creativ insuflat prin experimentalism, ce devine astfel fără tăgadă un nucleu identitar major a cărui influență o vom regăsi iterată în mediul academic, pe deoparte prin studiile de bionică oglindite la nivelul designului, iar pe de o alta prin viziunea constructivistă. Experimentalismul și tehnicile aleatoare vor stimula apetența curajoasă spre pictura și sculptura postmodernă.
Grupul Sigma coroborează și declanșează un fenomen unic la scara artelor europene ce unifică și potențează un orizont prospectiv pe cât de fertil pe atât de amplu, angrenând, cu fervoare și tact, în acest caleidoscop polisemantic, tinerii elevi și studenți, elita intelectuală avidă și afină înnoirii progresiste. Amintim doar trei stâlpi de bază ai grupării, personalități polimate unice de tip universalist - Ștefan Bertalan, Constantin Flondor, Doru Tulcan, ce își revendică sevele filonului creativ din teritorii insondabile, aducând într-un trunchi comun, la unison, marea operă Sigma.
Situat într-un context social insolit, grupul Sigma alocă și dislocă arii tematice congruente ce dospeau paradigmatic între estul și vestul avangardei europene. Situat în climatul fertil și exersat al multiculturalismului cosmopolit bănățean, gruparea Sigma coagulează programatic acel ceva cu iz deopotrivă constructivist cât și concomitent, tangent marilor pârghii paradigmatice implozive de tip nihilist, reverberează sondând voalat prin ludicul experimental absconsele trasee ale interogațiilor hermetice pitagoreice, substituind efemerului performativ sedimentarea prin memorie foto-cinematică, declanșând astfel un vast teatru de operațiuni conceptuale bazate pe creativitate, experiment și simultaneism. Intruziunile metafizice moștenite prin difuziune, insuflate pe de o parte prin afinitatea spre Bauhaus, combină alături de sincretismul cerebral o anume subtilă sevă expresionistă ce se revendică prin câteva personalități - Hans Poelzig, Walter Gropius sau antropozoful arhitect Rudolf Steiner - ale căror infiltrații stilistice se regăsesc inserate subliminal în arhitectura industrială interbelică a urbei de pe Bega.
Melanjul complex dintre rigoarea inginerească a designului și libertatea de expresie plastică bazată pe aleatorismul spontan construiesc și converg spre o anume schimbare de paradigmă ce parcurge și străbate fără îndoială întreaga derulare cronologică constitutivă a fenomenului creator timișorean ce se coagulează treptat dintr-un nucleu dens format din personalități artistice de marcă, pedagogi și teoreticieni impecabili ce au adus un aport covârșitor spiritului artistic actual.
În perioada 70-80 în domeniul atât de complex teoretic al istoriei și teoriei artelor, al criticii în genere, de un mare impact și de o puternică influență în mediile intelectuale timișorene cu reverberații ce încă se resimt și astăzi, se remarcă detașat Coriolan Babeți, personalitate complexă a cărui pondere covârșitoare o putem cu greu estima. Rămân de notorietate savuroasele și fulminantele discursuri docte, pledoarii ale vastei sale erudiții secondate de nelipsitele și pline de șarm serii de neologisme ce construiau discursul magistral. Influența sa asupra intelectualității rămâne solid ancorată spiritului novator timișorean. Coriolan Babeți se definește ca o personalitate de excepție a cărui cuprindere culturală vastă cu o enormă deschidere spre umanism contaminează definitiv și irevocabil substanța profundă a identității multiculturale timișorene. Implicat în diplomația culturală, refondează în 1992, Institutul de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția.
După sincopa aberantă a desființării în 1976 a Facultății de Arte Plastice din Timișoara, necesitatea reînființării sporește necontenit, de la vis la o realitate concretă construită treptat. Astfel Facultatea de Arte Plastice renaște la propriu și la figurat, ea redevine și se concretizează sub forma unui vis împlinit mult așteptat. Pentru reînființarea Facultății de arte din Timișoara, Aurel Breileanu, pictor de profesie, depune un efort major. Cu multă răbdare și tact reușește aproape imposibilul, construiește pas cu pas premisele, sorții de izbândă favorabili ce permit această reiterare a ciclului universitar. O dată cu anii 90 acest vis se concretizează, devine o realitate mult râvnită, un moment crucial menit să revigoreze artele plastice - ia ființă Facultatea de arte și design din Timișoara.
Efortul și aportul adus de Aurel Breileanu, desigur ajutat de întreaga echipă, reprezintă o schimbare covârșitoare și definitivă ce facilitează enorm relansarea apetenței pentru industriile creative timișorene. Apar primii profesori și studenți ce în spații încă provizorii pornesc cu entuziasmul specific anilor de după revoluție acest carusel magistral și imperturbabil al artelor vizuale timișorene sub auspiciile favorabile ale rigorilor universitare.
Aurel Breileanu devine decan, pictor ancorat în tradiție fără a aluneca însă spre decorativ, cu un rafinat simț cromatic, aparte și plin de sensibilitate, pictural și sobru în același timp, avându-i profesori pe binecunoscuții artiști de marcă Catul Bogdan și Romul Ladea, formați și aducând cu ei parfumul irezistibil al climatului parizian. Ca și pedagog îl găsim ca fiind un om cald, cu exprimare clară, ce organizează și conduce echitabil facultatea cu secțiile de început - pictură, grafică, etc. Stimulează prin aducere de profesori competitivi, buni dascăli și concomitent desăvârșiți profesional, lucru ce ridică pretențiile calității, aducând un suflu elitar bazat pe exigență și autodepășire, desigur într-un mod loial, bonom și relaxat.
Domeniul de critică și teorie este acoperit de minunatul și regretatul Deliu Petroiu, personalitate marcantă, un om, un intelectual deosebit, plin de candoare, erudit dar fără false aere aristocrate, cu un soi aparte de înțelepciune jovială. Deliu Petroiu predă cu elocință cursurile sale, strălucind prin exemple remarcabil puse în scenă, un bun orator, spirit captivant ce fascinează auditoriul stimulând pofta pentru cultură atât de necesară tinerilor studenți creatori ce-i urmăreau asiduu pledoaria, sorbind cu nesaț și emoție discursul, gestica, de fiecare dată alta, atunci când intra în agora amfiteatrului UVT. Rămâne o vie amintire sedimentată adânc în memoria multora dintre studenți. Personalitatea dezinvoltă secondată de vasta sa cuprindere culturală de factură umanistă făceau irezistibilă prezența sa asemeni unui magnet, întâlnirile și discuțiile cu Deliu Petroiu rămâneau memorabile, te făceau să visezi într-un mod unic, elevat, insuflat de spiritul catalitic ce îndemna spre cultură și poftă de creație.
Sculptor de profesie, Dumitru Șerban depune ca și decan un efort remarcabil, aduce un aport major bazat pe strategie inteligentă. Sub auspiciile sale se relochează Facultatea de arte și design, dintr-o zonă periferică în centrul vechi al urbei. Noul sediu, fosta cazarmă austriacă cu valoare patrimonială certă, este pe de o parte un spațiu prestant ce ridică respectul de sine la valorile reale iar pe de o alta atrage un număr considerabil de studenți din arealul vestic al țării ce vin cu entuziasm în centrul universitar timișorean. Concomitent, Dumitru Șerban, printr-o iscusită strategie, invită și reușește să coopteze profesori consacrați în domeniul teoretic aducând un aport inestimabil nivelului calitativ și elitar al prestației pedagogice reușind cu strălucită eleganță să atragă somități recunoscute în domeniul teoretic cum ar fi Constantin Prut alături de soția sa Alexandra Ionescu Titu, ambii specialiști de marcă în domeniul criticii și teoriei artelor vizuale cu un palmares național și internațional demonstrat. Astfel Dumitru Șerban, fără a exagera, prin aportul său aduce un imbold substanțial și debordant inestimabil, spirit vizionar ce stimulează enorm deschiderea spre mediile universitare deja consacrate, aliniind strategic facultatea de arte bazinului național și internațional.
Generațiile de profesori ce se perindă, ce intră în scena actului pedagogic rând pe rând de-a lungul anilor, realizează fiecare în parte prin aportul adus, prin propriu model demn de urmat, un cumul substanțial de valori profesionale cu impact pedagogic garantat ce an de an sporește consolidând zestrea moștenită. Facultatea de Arte și Design din Timișoara constituie fără îndoială un veritabil laborator al industriilor creative unde cele două departamente conlucră sinergic angrenând și coagulând favorabil studenții și dascălii angajați în baza colaborării constructive în proiecte comune majore cu vizibilitate națională demne de tot respectul.
Conf. univ. dr. Gabriel Kelemen,
Vicepreședinte UAPT,
Timișoara,
2020
https://en.calameo.com/read/004796902d3815a5dc87c
#Kelemen Gabriel#Universitatea de Vest Timisoara#Istoria artei Timișoara#Conf. univ. dr. Gabriel Kelemen
1 note
·
View note
Text
GABRIEL KELEMEN va expune în cadrul BIENALEI ALBASTRE – Bienala de Arte Vizuale Brașov 2021, ESSENTIA la CENTRUL CULTURAL REDUTA
„Asociația Culturală Artessentia” din Brașov va prezenta la CENTRUL CULTURAL REDUTA în perioada 17 octombrie - 21 noiembrie 2021, în cadrul BIENALEI ALBASTRE - Bienala de Arte Vizuale Brașov - un artist deosebit, GABRIEL KELEMEN, absolvent al Facultății de Arte Plastice, secţia Sculptură, Universitatea de Vest Timişoara și al Şcolii doctorale ale aceleiași Universități. Joi, 21 octombrie 2021, de la ora 16.00 va avea loc vernisajul Expoziției ,,KLMN CODEX Armonia Hermetică a Cosmosului” , Printuri digitale și Grafică.
GABRIEL KELEMEN este conferențiar universitar doctor la Universitatea de Arte și Design Timișoara, coordonator al Secției de Istoria și Teoria Artei.
Este restaurator de pictură decorativă, mobilier, frescă și a desfășurat importante proiecte de restaurare şi design ambiental, (Librăria Cărtureşti, Bucureşti, Muzeul de Artă Timişoara, Castelul regal Săvârşin, Conacul Miclescu (Călineşti, Botoşani) etc, proiecte personale și de grup)
A publicat numeroase articole, studii, cărți, susţine în țară și în străinătate cursuri de istoria civilizaţiei şi culturii, cultură populară urbană, documentaristică, precum şi cursuri în domeniul arheologiei şi patrimoniului.
Este artist, cercetător , inventator, de peste 30 de ani a studiat fenomenul modului în care apar undele staționare în lichide, stimulate de frecvența sunetului.
Aproape totul în univers se află într-o stare de vibrație iar vizualizarea sunetului este unul dintre visele umane ancestrale.
”Experimentele lui Gabriel sunt efectuate cu rigoarea și disciplina unui fizician, în timp ce sensibilitatea sa artistică aduce o joacă și o inventivitate care deseori dau rezultate surprinzătoare - de exemplu, uimitoarele sale „sculpturi” tridimensionale Cymatic, care imită structuri naturale complexe, cum ar fi florile , organisme biologice și chiar fața umană. Opera sa a câștigat mult respect în cercurile științifice și artistice din România, iar desenele, fotografiile, videoclipurile și sculpturile sale sunt expuse pe scară largă în toată Europa.
Metamorfozele materiei lichide traversate de energia vibrantă dezvăluie ca modele dinamice simetriile generate de suprapuneri interferențiale ale buclelor și nodurilor undelor staționare stabilizate periodic în masa fluidului. Astfel, sunetul vizualizat rezultă din confluența interacțiunilor sunet-receptor-fluid. Dinamica undelor staționare apărută în impulsurile ondulate ale suprafețelor circulare lichide stabilește punți de unire echivalente cu legile armoniei muzicale cu geometria poliedrică.” ( https://www.cosminnasui.com/2013/12/gabriel-kelemen/)
În program sunt pregătite și: - Conferința cu titlul Armonia Hermetică a Cosmosului - Lansarea de carte – Album Ilustrații - ultima apariție editoriala 2020, conținând 500 desene cu același nume: Armonia Hermetică a Cosmosului.
Pe parcursul expoziției vor rula materiale video cu titlul : ”SONIC FLUX”. Intrarea este liberă. Acest eveniment este organizat la Centrul Cultural Reduta de către „Asociația Culturală Artessentia” din Brașov. ........................................ BIENALA ALBASTRĂ este organizată de Asociația Culturală Artessentia și este rodul colaborării cu alte organizații și instituții de cultură prestigioase din Brașov, precum Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, Uniunea Artiștilor Plastici, Teatrul Sică Alexandrescu, Opera Brașov, Filarmonica Brasov, Centrul Cultural "Reduta", Muzeul Casa Mureșenilor, Muzeul de Artă, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Centrului de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA) Brașov. BIENALA ALBASTRĂ – Bienala de Arte Vizuale Brașov 2021, ESSENTIA, ediția a II-a este prima bienală internațională de arte vizuale din istoria culturală a Brașovului. ........................................ Organizarea și desfășurarea activității în cadrul Centrului Cultural “Reduta” este premisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
0 notes
Text
New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro
New Post has been published on http://bit.ly/2rnUgpP
Muzee ale comunismului în România
Cadrul atelierului IICCMER, mai 2017
„Pledoarie pentru muzee ale comunismului în România” este un workshop organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Workshopul dorește punerea în dezbatere a precupările și proiectelor de muzealizare și memoralizare a comunismului din România.
Ajuns la ediția a cincea, workshop-ul a fost organizat la Petroșani și Petrila la invitația lui Ion Barbu, artist și manager al Societății Culturale Condiția Română, Petrila, fondator al Coloniei Literarare şi Artistice care cumulează pe lângă Casa Memorială Ion D. Sîrbu şi alte aşezăminte culturale precum: Mother’s Museum, Centrul Pompadou şi Muzeul Instalatorului Român.
Un muzeu oficial al comunismului la București?
IICCMER ar putea organiza un muzeu oficial al comunismului la București, însă cel mai probabil acesta va suferi și nu va putea scăpa de acuzațiile de tezism, ideologie, propagandă. Chiar faptul că până în prezent, prin încercări diferite, nu s-a reușit înființarea acestui muzeu arată existența tensiunilor și sensibilităților acestui demers. Pe de altă parte, remarcăm faptul că inițiativele private au precedat și generat diferite forme de memoralizare și muzeificare a comunismului, începând cu Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet creat în 1993-1994 de Fundaţia Academia Civică.
În scopul muzeului/muzeelor comunismului/comunismelor, poziția IICCMER ar putea mai degrabă să fie una de co-finanțator al mai multor proiecte muzeografice, memorialistice, expoziționale, într-un sistem transparent și competițional de concurs, cu jurizarea unor experți independenți neutri instituționali, pe modelul AFCN.
IICCMER beneficiază de existența și cartografierea Rețelei Memoriei (http://www.reteauamemoriei.ro) care consolidează această direcție de ramificare pe teritoriul întregii țări. Câteva inițiative private precum Muzeul Consumatorului Comunist de la Timișoara, Casa Memorială Iuliu Maniu, Bădăcin sunt lăudabile și eficiente, atât prin metoda de implementare cât și prin formatul deschis inovator aflat permanent în progres.
La mai multe comunisme, mai multe poziții muzeale
Deși a fost un sistem politic controlat, centralizat, observăm că nu există, în prezent, o reprezentare a unui singur comunism, uniform, omogen. Există însă multiple forme de înţelegere a comunismului, a căror manifestare a generat o multitudine de perspective de raportare, adesea în antiteză unele cu altele.
De aceea, faza experimentului este necesară în această zonă muzeografică a istoriei recente, pentru că, pe de-o parte, teoriile muzeale nu se aplică încă întocmai, iar pe de alta pentru că practica acestor iniţiative muzeale private independente preced teoria sau în cel mai bun caz merg în paralel.
Inițiativele muzeografice actuale aparțin mai puțin muzeelor publice, și mai mult fostelor spații de detenție, caselor memoriale nou înființate, parohiilor, bisericilor, universităților, ONG-urilor, persoanelor private. Altfel, chiar în cadrul rigorilor instituțiilor muzeale publice, aplicarea codurilor ICOM (codul deontologic al muzeelor) (vezi Virgil Nițulescu, „Codul onoarei”) este deficitară și rămâne de cele mai multe ori doar pe hârtie. Cel mai probabil, aceste coduri sau rigori invocate vor avea momentul lor de implementare organică, abia după perioada testărilor existențelor de timp, spațiu și resurse ale acestor noi instituţii muzeale. Disensiunile teoretice în această privinţă nu sunt doar inutile, în acest moment fragil de pionierat, dar pot conduce la o cartelizare și mai mare a celor două zone muzeale, publice versus private. Exemplele oferite ca argument de către specialiștii din zona publică sunt că însăși titulatura de muzeu este „incorectă” și „ilegitim” folosită și că actualele inițiative muzeale private nu fac decât să conducă la deprecierea instituţiei muzeului, „la fel cum denumirea de Academia de Poliţie o face pentru Academia Română” (sic!). Pe de altă parte, iniţiativa privată are nevoie de încurajare și este deocamdată „în poziția unui om sărac și flămând care trebuie să stea la o masă cu bogaţii, să mănânce cu tacâmuri, într-o anumită ordine și cu protocol bine stabilit și să respecte bunele maniere” (sic!).
Avem deocamdată mai degrabă extraordinare inițiative muzeale de autor, asumate subiectiv, în spiritul secolului XXI, așa cum o arată manifestul pentru muzee al lui Orhan Pamuk, autor premiat cu Nobel și fondator al Muzeului Inocenței din Istanbul. Din această categorie sunt desigur Muzeul Instalatorului Român, Muzeul Mamei etc.
Discuția reală a muzeologizării comunismului este legată de conţinut și de problemele lui. Cum se evaluează, expertizează și autentifică muzeografic obiectele istoriei recente (de tipul unei piese de mobiler ori uneia domestică de serie, precum o sticlă de lapte)? Cine sunt specialiștii experți, evaluatori acreditați de o instituţie publică relevantă în această privinţă? Care sunt criteriile metodologice ale selecţiei bunurilor cu valoare simbolică din perioada comunistă ca valori de patrimoniu? Cum se asigură aceste bunuri simbolice odată ce capătă valoare de patrimoniu? etc.
Deocamdată, pentru a nu atinge zonele generale ideologizate politic și tensionate istoric, inițiativele muzele se concentrează pe viaţa domestică din comunism, pe imaginea eroilor și martirilor luptelor împotriva comunismului și eventual pe aniversarea unor momente istorice punctuale.
Colecția „Lada de gunoi a istoriei” – programul DARE
În 2015 PostModernism Museum a inițiat un program de 5 ani intitulat „Documenting, Archiving, Revaluing and Exhibiting the art produced in Romania in 1944-1989”, pe scurt DARE.
Programul consistă într-o serie de cercetări pluridisciplinare care analizează relația artiștilor români cu ideologii politice și climate sociale diferite, în perioada postbelică și comunistă 1944-1989. Programul include o serie de expoziţii cercetare, dezbateri, conferinţe și publicații care încearcă să reevalueze social și cultural fenomenul comunismului, cu ocazia aniversării, în 2019, a 30 de ani de la Revoluția Română din 1989.
Conceptul inovator lansat de DARE este rezultatul unei viziuni pluridisciplinare istorice, antropologice, artistice și sociologice. Cercetarea expozițională prezintă surse documentare materiale de arhivă, memorabilia, filme, publicații, interviuri audio-video, în scopul de a deschide serios și în sens larg discuții și subiecte încă sensibile și tensionate din punct de vedere istoric, prin utilizarea expunerii, dezbaterii și publicațiilor ca mijloace de exprimare.
Fără să se subscrie la vreo teză sau interpretare, mecanismul expoziției-cercetare prezintă propriile sale instrumente ca probe deschise, într-o relație nepartizană cu elemente diferite, polarizat nefaste, politice sau ideologice.
Publicațiile care însoțesc proiectele fac parte din colecția „Lada de gunoi a istoriei” și apar la editura PostModernism Museum.
Proiecte expoziționale în cadrul DARE:
Before & After the cultural revolution in Romania:1971
From Political Propaganda to Baby Boom
Socialist Architecture in Bucharest
Minorities in Visual Culture – Focus Romania
Nationalism și multiculturalism în cultura vizuală din România
Erotism and sexuality in ”Golden Age” – Ceaușescu’s dictatorship, 1965-1989
Women in Arts in Communist times
Arta comunismului în note personale
Acuzarea și condamnarea comunismului în cultură – În prima fază, condamnarea comunismului s-a făcut prin distrugerea muzeelor, statuilor, artei publice, lucrărilor de artă din muzee, patrimoniului material și imaterial (la fel ca și arderea cărților). În prezent, pericolul ștergerii culturii perioadei comuniste arată necesarul rafinării recuperării și restaurării documentare, arhivistice, istorice obiective și fără partis-pris-uri a acestei perioade. Perioada comunistă necesită constituirea propriei identități culturale, la fel cum alte lucrări de artă și producții cultuale din perioade istorice sensibile sunt restaurate și repuse în context.
Iconoclast vs iconodul – Ca observație iconografică generală, putem remarca o anumită ciclicitate istorică a fenomenelor iconodule versus iconoclaste în spațiul ortodox, bizantin, comunist. Chiar dacă fenomenele nu se mai manifestă în vizualul religios ci în cel laic, există o necesitate de a construi în spațiul profan imagini iconice, iconodule, de tipul Lenin, Stalin, Dej, Ceaușescu, care apoi să suporte consecințele propriei lor puteri corupte, inversate spre propria distrugere.
Comunismul nu se găsește în muzee naționale în expunere permanentă – Asistăm post Revoluția Română din 1989 la fenomenul invers de distrugere a culturii vizuale comuniste în toate formele: distrugerea muzeelor, distrugerea statuarului din piețele publice, distrugerea lucrărilor de artă monumentală, mozaicuri, ceramică. tapiserii etc., dispariția inventarelor muzeelor, instituțiilor publice, caselor de protocol etc., cu o furie asemănătoare episoadelor iconoclaste din istoria veche. Remarcăm că se perpetuează un tip cultură a fracturii, prin repetarea unor clişee polarizate istoric sau post-istoric de tipul: odată cu schimbarea de regim politic, ce era anti-regim, anti-normă, devine model sau normă și viceversa. Aceste pendulări sau poziționări antitetice sunt posibile tocmai datorită efectului alcătuirii memoriei fără imagini, fără repere istorice interioare, ci doar prin raportări externe. Din păcate cei mai mulți istorici și critici de artă privesc încă fără rafinament comunismul, ca pe un fenomen al naturii care s-a manifestat nefast în artă și cultură și care trebuie combătut prin ștergerea fizică a memoriei sale cât și a lucrărilor de artă.
Muzeul de Istorie a Partidului Comunist a mișcării revoluționare (anterior Muzeul de istorie al Partidului Muncitoresc Romîn) a fost distrus în 1990 – Acest muzeu putea să capete post 1989 o relevanță de capsulă a timpului, istorică, reală, însă a fost din păcate distrus cu bună știință. Este important de cercetat relația partidului comunist cu istoria prezentului său și dorința de intrare în eternitate prin propagandă, încă din timpul prezent, ori chiar de reinventare a trecutului.
Comunismul nu este un stil artistic – În perioada comunistă coexistă toate formele stilistice: postimpresionism, fovism, constructivism, minimalism, fotorealism, suprarealism. Trebuie evitată confuzia obișnuită conform căreia arta comunistă reprezintă un singur stil artistic oficializat care coincide cu realismul socialist.
Două valuri de epurări generaționale de artiști – Generația Dej forțată să-și facă autocritica emigrează și dispare: Tiberiu Krausz, Traian Vasai, Ilie Schon, Stefan Szonyi, Iosif Matyas, Iosif Tellmann. Temele comisionate către aceștia sunt Lupeni 1929, Grivița 1933, Vasile Roaită. Generația Ceaușescu consacră nume precum Sabin Bălașa, Dan Hatmanu, Vasile Pop Negreșteanu care se preocupă de mitologia cultului personalității. Cu puține excepții, toți artiștii se dezic în diferite forme de lucrările proprii comisionate oficial în perioada comunistă.
Războiul Rece – două istoriografii de artă paralele – istoria artei moderne occidentale nu include sau conține arta estică și invers. În funcție de perioadă și apartenență politică, artiștii se legitimează prin modelele culturale generate poltic de către instituții centrale ale artei (vezi MOMA New York, Tate Londra vs Tetryakov Moscova, Hermitage St. Petersburg). Remarcăm coexistența a două fire narative istorice. În România, o listă cu ideologi ai istoriei artei ar începe cu Marin Mihalache, Mircea Deaca (Deac), Radu Bogdan.
Autoreferențialul background-ului cultural Vest-Est: Avangardă vs Comunism – Occidentul a experimentat Avangarda istorică ca ruptură stilistică, ideologică sau de paradigmă artistică. Europa de Est a fost marcată de ruptura ideologică comunistă și mai puțin de cea a avangardei.
Nu a existat dizidență în arta plastică din perioada comunismului – Artiștii susțineau o dublă activitate: cea de a realiza comenzi oficiale și participări în expoziții de stat și o alta experimentală, de atelier, din care o bună parte rămânea „de sertar”. Cu puţine excepţii, lucrările de artă produse în perioada comunismului nu au fost asumate de artişti post 1989 și în cele mai multe cazuri aceștia s-au dezis în repetate rânduri de ele.
foto: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
0 notes