#IoanCroitorBrădescu
Explore tagged Tumblr posts
centrulculturalreduta2019 · 3 years ago
Text
Ioan Croitor Brădescu - unul dintre artiștii brașoveni care dau viață lemnului
S-a născut pe 14 decembrie 1952 la Lunca Bradului, județul Mureș. Pasionat de lemn încă din copilărie și îndrăgostit de pădure în egală măsură, a urmat o școală de maiștri în exploatări forestiere și a lucrat ca pădurar în codrii din Munții Călimani.
În Brașov a venit în anul 1998, unde sculptura i-a devenit a doua viaţă. Totul a început când, la un târg organizat în Brașov, a văzut pe cineva care sculpta în scoarță de copac. La următoarea ediție a târgului a participat cu câteva sculpturi în lemn și încurajat de lumea care era încântată de operele lui a continuat să sculpteze.
Tumblr media Tumblr media Tumblr media Tumblr media
A sculptat de-a lungul timpului mobilier rustic din rădăcină, obiecte de artă, torțe și cruci, artă populară și artizanat, coloane și stâlpi, toate sculptate în lemn devenind în timp un sculptor experimentat.
A avut nenumărate expoziții în Brașov și a reprezentat  România în lume cu sculpturile lui.
„Copacii, arborii cerești, coroanele cerului și crucile sunt punți cosmice, ele au reprezentat și reprezintă legătura omului cu Divinitatea”, declara artistul într-un interviu.
Dar sculptura nu este singura lui pasiune. Are drag și de olărit. „Lutul, materialul sacru este acela în care odată ce ai băgat, mâna nu ai cum să te lași”, spunea cu ani în urmă.
Tumblr media Tumblr media
Figurile umane cioplite în scoarță de copac au ajuns în întreaga lume, iar crucile sculptate de artist se pot găsi în bisericile din Brașov. Are cruci și pe vârfuri de munte.
Tumblr media
Despre el și arta lui, Croitor-Brădescu mărturisea: „Mă inspiră când găsesc o bucățică de lemn, o strâmbătură aruncată pe la porți sau prin pădure și care nici de pus pe foc nu mai e bună. Imediat o iau, o privesc și ceva acolo, în ciudățenia pe care o țin în mână, mă inspiră. Văd o formă, văd ceva și încep  povestea. Mă inspir din tot ceea ce înseamnă natură. Practic, tot ceea ce semenii mei consideră gunoi, eu transform în artă. E harul meu de la Dumnezeu”
Brașovenii îl știu de nea Lemnarul, și mai toți îl cunosc pentru poveștile lui cu mult bun simț și cu răbdare, asemănătoare lemnului pe care îl modelează.
A sculptat Gura Lumii - artistul ne propune prin această lucrare să ne imaginăm cum toate gurile rele din lume se contopesc într-una ce va sporovăi vrute și nevrute... Dar, dacă s-ar aduna toate gurile bune oare ce ne-ar spune? Cu siguranță multe povești interesante.
Tumblr media Tumblr media
Povești adevărate despre lemn, despre viață și despre sfințenie, doar de el știute, de la Ioan Croitor Brădescu – Nea’ Lemnarul.
Sursă: Asociația Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană Brașov
1 note · View note