gabriela03

[gabriela03]

CULTURA MONTEORU

Stațiunea arheologică Sărata-Monteoru(com. Merei, jud. Buzău) a fost descoperită de către Eduard Honzik, costructorul complexului balnear . Prin intermediul lucrărilor a adunat o colecție de artefacte pe care le donează muzeului din Berlin , acestea fiind analizate de către Hubert Schmidt care face încadrarea culturii în epoca bronzului.

     Bronzul reprezintă un produs obținut prin combinarea cuprului cu arsenul, staniul , antimoniului sau plumbului, elemente care adăugate cuprului oferă o maleabilitate și o scădere a punctului de topire al cuprului de la 1085oC la 900oC. Bronzul clasic, care are în componența sa 90% cupru și 10% staniu, a fost precedat ca etapă de așa-zisul bronz primitiv, arsenical, realizat în mod deliberat, însă inferior din punct de vedere calitativ bronzului clasic.

Deosebindu-se de prima etapă a epocii bronzului respectiv Bronzului Timpuriu, când piesele din cupru încă se folosesc pe scară largă, în Bronzul Mijlociu se face simțită prezența pe scară largă a pieselor realizate din bronz. Putem spune că acum începe producția pe scară largă, ce va culmina la sfârșitul epocii bronzului și prima parte a epocii fierului.

     Făcând referire la perioada de mijloc și cea finală a epocii bronzului, în sudul Moldovei se întâlnesc două culturi materiale cu trăsături individuale bine conturate ce se dezvoltă de-a lungul mai multor faze, și anume : în partea de nord a județului se dezvoltă culturi cu caracter sedentar, cu așezări fortificate și cu necropole de inhumație de tip Monteoru iar în zona de câmpie cultura Noua reprezentată de așezări de tip sălaș.

     Fiind preocupat în principal de pietrele de pe marginea și panta Cetățuii pe care le considera provenite dintr-un val de piatră, Hubert Schmidt face primele săpături arheologice în anii 1917-1918 descoperind astfel că ele proveneau de la bazele locuințelor ultimului nivel de locuire monteoru (Monteoru II).

     Primele cercetări românești sunt făcute în 1927-1928 de către prof. Ioan Andrieșescu ajutat de Ion Nestor care le continuă în anii 1937-1958, asistat de M. Petrescu-Dâmbovița și Corneliu Mateescu iar din 1945 de Eugenia Zaharia și alți colaboratori.

     Stațiunea arheologică cuprinde dealul ”Cetățuia” , punct fortificat de dealurile ce îl înconjoară, de Poiana Scorușului la care se ajunge coborând de pe Cetățuie spre est peste trecătoarea numită ”Col”. În Poiana Scorușului s-a identificat o platformă de bolovani mici de râu care a fost folosită drept rug de incinerație și cult funerar în etapele de început. În marginea de vest a Cetățuii, s-au practicat în perioada târzie ritualuri la care se foloseau vase mari pline cu grăunțe arse drept ofrandă, foarte multe cești, vase rituale etc.

     Cultura Monteoru(fig.1) s-a format în perioada timpurie a Epocii Bronzului, atingând stadiul de maturitate si de maximă răspândire și dezvoltare în epoca Bronzului Mijlociu, intrând în perioada târzie cu faza Balintești-Gârbovăț, în care se manifestă și primele elemente ale culturii Noua. Se răspândește în regiunile de sud si est subcarpatice (jud.Dâmbovița,Vrancea, Buzău și Moldova centrală) până spre câmpie, în care nu a pătruns decât în mod excepțional.

Pătrunde doar în sud-estul Transilvaniei, îndeosebi în fazele timpurii și târzii fără ca această regiune să se integreze în aria de locuire.

     Cu privire la formarea culturii Monteoru, trebuie să avem în vedere aria în care o găsim prezentă în fazele ei timpurii. Aceasta păstrează numeroase elemente din perioada de tranziție pe care le observăm în culturile Cernavodă II-Foltești, în cultura Râmnicelu și în Grupul Zăbala din sud-estul Transilvaniei.

     Stadiul actual al culturii Monteoru cunoaște trei centre mai importante, prima fiind Sărata-Monteoru ca așezare eponimă unde s-a stabilit stratigrafia culturii Monteoru, inclusiv fazele care corespund bronzului timpuriu dar și locuri de cult și numeroase necropole. Aceasta este urmată de Cândești (Coroteni, Vrancea) foarte important pentru bogăția inventarului funerar dar și unitara sa necropolă de peste 800 de morminte , și de Năeni-Zănoaga din Buzău unde au fost identificate cele mai vechi nivele denumite ”etapa Monteoru-Zănoaga”.

     În etapa de început cultura Monteoru are caracterele comune perioadei timpurii a epocii bronzului românesc, înrudindu-se cu culturile Glina-Schneckenberg. Forma dominantă este ceașca cu două toarte foarte înalte, drepte, formând muchie pe linia de unire cu marginea, castroanele cu patru toarte, vasele sferice cu marginea mare arcuită. Etapa a doua corespunde perioadei mijlocii a epocii bronzului, a constituirii teritoriului său în care va evolua și a formării propriilor trăsături care o vor individualiza în raport cu celelalte arii culturale. Ultima fază a acestei culturi, numită și Gârbovăț-Balintești este răspândită în Transilvania(prin morminte) și Moldova, unde o să se formeze cultura Noua.

     Ceramica, conținând cioburi, pietricele și calcar zdrobit, este foarte bogată și are două categorii: cea fină arsă negru cenușiu cu pastă și ardere tipică epocii bronzului care în primul nivel de locuire este lipsită aproape total de decor și cea grosolană arsă castaniu pătat, roșcat. Pentru ceramica fină predomină ceașca cu două toarte și gât înalt cilindric, cupa cu patru toarte, askosul și amfora cu toarte tubulare, forme caracteristice în general bronzului timpuriu la care se adaugă vasul sferic cu marginea arcuită, formă caracteristică numai culturii Monteoru. Pentru ceramica grosolană sunt caracteristice vasele sac cu marginea puțin îndoită, cu suprafața netezită, grunjoasă sau barbotinită fiind decorate în jurul marginii sau a gâtului cu  crestături, alveole sau impresiuni.

     Activitatea metalurgică(fig.2) este reprezentată de numeroase tipare de turnat(Monteoru), topor de bronz (Poiana Tecuci), pumnal cu limbă la mâner, vârf de lance dar și numeroase piese de podoabă cum ar fi inele, coliere, brățări, pandantive toate acestea fiind descoperite în așezări și necropole. Pe toată durata culturii Monteoru apar cuțitele curbe de piatră, săgețile de cremene și rar din os, topoarele și măciuca de luptă din piatră sau corn. De asemeni și perle din sticlă albe sau albastre , perle de chihlimbar, perle tubulare din bronz și aur.   Cultura Monteoru se integrează în aria înmormântărilor sub cercuri de pietre, singulare sau pe familii. Pe toată durata sa, inhumația în poziție chircită a fost ritul dominant. Unele morminte aveau gropile placate cu pietre de râu și conglomerat calcaros iar la suprafața gropii peste cei inhumați erau depuse pietre de râu formând o movilă în timp ce altele aveau în locul movilei de pietre fragmente ceramice de la vasele întregi sparte deasupra celui decedat. Orientarea mormintelor este neuniformă în general, conturul gropilor oval, mai larg în locul unde au fost depuse ofrandele , adâncimea gropilor oscilând între 0,6m si 1,2m.

             Fig.1: Aria de răspândire a culturii Monteoru

Fig.2: Tipuri de topoare specifice Bronzului Mijlociu

                                   Fig.3: Ceramica Monteoru

                                         Fig.4: Ceramica Monteoru