andreinicolaescu

[andreinicolaescu]

3 x TIFF 2019

Multe lucruri la superlativ pot spune despre editia de majorat a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), dar ma voi limita doar la un Top 3 personal.

1.  Competitia TIFF 2019

Foarte bune filmele selectate sa faca parte din Competitia TIFF, competitie care da anual castigatorul Trofeului Transilvania.

As vrea in mod special sa mentionez “Monstri. / Monsters.” (2019, Romania), filmul de debut in lungmetraj al regizorului Marius Olteanu.

Filmul urmareste, pe parcursul unei zile, doi tineri casatoriti din Bucuresti, Dana si Arthur, a caror relatie este intr-un moment de cumpana, incat sunt nevoiti sa ia o decizie in legatura cu viitorul lor.

“Monstri.” este structurat in trei parti. Prima parte o urmareste pe Dana și reia ideea din scurtmetrajul “Scor alb” al aceluiasi Marius Olteanu. In a doua protagonist este Arthur. Ultima parte ii aduce pe cei doi impreuna, obligati sa se confrunte cu situatia in care se afla.

Nota 10 pentru superba Judith State in rolul principal feminin si pentru regizorul Marius Olteanu.

Tot in competitia editiei nr. 18 a TIFF de vazut neaparat “Monos” (2019, Columbia, regia: Alejandro Landes), castigatorul Trofeului Transilvania 2019,  “Scarborough” (2018, UK, regia: Barnaby Southcombe), “Systemsprenger / System Crasher / Copilul problema” (2019, Germania, regia: Nora Fingscheidt), “Sin fin / Not the end / Fara sfarsit” (2018, Spania, regia: César Esteban Alenda).

2.  Sectiunea “Suspecti de serviciu”

Sectiunea introdusa in programul TIFF in 2014 isi propune sa urmareasca traiectoria celor pe care festivalul i-a descoperit si care fac parte acum din cercul prietenilor festivalului.

“Journal 64 / The Purity of Vengeance / Puritatea razbunarii” (2018, Danemarca, regia: Christoffer Boe) a fost preferatul meu. 

Doi politisti de la Brigada Q ancheteaza un caz sensibil cu legaturi in istoria daneza. Intre 1923 si 1961, experimentele medicale in sterilizarea fortata fac parte din viata de zi cu zi la institutia pentru fete “defecte din punct de vedere moral” de pe insula Sprogø. 

In roluri principale, Fares Fares si mai vechii colaboratori ai regizorului Christoffer Boe, Nikolaj Lie Kaas si Nicolas Bro.

Tot in aceasta sectiune am vazut “Belmonte” (2018, Uruguay, regia: Federico Veiroj). Dupa Premiul special al juriului TIFF 2011 pentru “La vida útil”, o revedere extrem de placuta cu regizorul uruguayan.

Aceasta poveste melancolica, care se ocupa de un artist care se apropie de varsta mijlocie si care se zbate intre cerintele artei sale si cele ale oamenilor din jurul sau, combina stilul regizoral, anost si curios al lui Veiroj cu o gama emotionala mai profunda decat a oferit pana acum in filmele sale anterioare.

3. “Tuntematon mestari / One last deal / Ultima lovitura” (2018, Finlanda, regia: Klaus Härö)

Un dealer de arta, Olavi, 72 de ani, urmeaza sa se pensioneze. Un barbat care a pus mereu afacerile si arta inainte de orice, nu isi poate imagina viata fara munca. La o licitatie, un tablou vechi ii atrage atentia. El decide sa faca o ultima afacere. Impreuna cu Otto, nepotul sau de 15 ani, Olavi incepe sa investigheze background-ul tabloului. Ei afla ca tabloul se numeste Hristos si a fost pictat de pictorul rus Ilya Repin, unul dintre cei mai renumiti artisti rusi ai secolului al 19-lea.

Klaus Härö, recunoscut pentru filmele sale cu potential lacrimogen, reuseste si aici sa impresioneze pana la lacrimi. 

iunie 2019

[andreinicolaescu]

3 x TIFF 2018

Voi incerca sa rememorez ce am gasit special la editia cu numarul 17 a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) si voi imparti “specialul” in 3 categorii:

1. Sectiunea “Amintiri din URSS”

De departe cea mai buna sectiune din cadrul TIFF 2018 si au fost de toate vreo 30. Cine s-a gandit sa puna laolalta in aceasta sectiune filme rusesti din anii 1980, filme neatinse de propaganda comunista, dimpotriva filme care anunta schimbarea, foarte baiat destept a fost.

De vazut neaparat “Polyoty vo sne i nayavu /  Flights in Dreams and in Reality / Zboruri in vis si in realitate” (1983, URSS, regia: Roman Balayan) -  In ajunul celei de-a 40-a aniversari, Serghei işi da seama ca nici slujba, nici familia si nici superba amanta nu sunt in stare sa dea vietii sale un sens. Mai mult, unicele momente cu adevarat intense din viata lui sunt parte din visele care il indeparteaza tot mai mult de realitate... De vis, 180 de grade fata de morala socialista, la final un prieten mi-a zis: “oare ce fumau rusii in anii ‘80?”

si “Kuryer / Courier / Curierul” (1986, URSS, regia: Karen Shakhnazarov) - povestea unui adolescent in apropierea perioadei caderii comunismului in URSS, o nebunie de film, cu Oleg Basilashvili intr-un rol secundar.

2. Competitia TIFF 2018

Foarte bune anul acesta filmele din Competita pentru Trofeul Transilvania 2018.

Preferatul meu a fost filmul islandez “Vinterbrødre / Winter Brothers / Iarna tradarii” (2017, Islanda, regia: Hlynur Palmason), castigator al Premiului pentru regie, acordat de catre juriul festivalului. Johan si Emil sunt doi frati cum nu se poate mai diferiti care lucreaza intr-o fabrica de var dintr-un mic sat danez. Primul este harnic, chipes si iubit de cei din jur, in timp ce al doilea este nepopular si nesigur pe el, un visator pe care nu-l baga nimeni în seama.

Tot in Competitie de vazut: “Den skyldige / The Guilty / Vinovatul” (Danemarca), “Ev / The Home / Casa” (Iran) si “Charleston” (Romania).

3. “Money / Banii sunt bani” (2017, Franta, regia: Géla Babluani)

Intoarcerea pe marele ecran a regizorului georgian stabilit in Franta, Géla Babluani, dupa “13 Tzameti” (2005), este un real succes. Film noir, cam cu aceeasi morala ca si filmul precedent: ai grija ce iti doresti si fereste-te de mafioti si de banii nemunciti. Pe langa fratete regizorului, George Babluani, distribuit si in primul sau lungmetraj, in distributie mai apar Vincent Rottiers si Charlotte Van Bervesseles, pe langa actori francezi mai cunoscuti precum Benoît Magimel si Féodor Atkine.

#iunie2018

[andreinicolaescu]

3 x TIFF 2017

Au fost multe lucrurile cu care am ramas dupa editia cu numarul 16 a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), dar voi mentiona acum doar 3 dintre ele. 3 filme. 1. “The Party / Petrecerea” (2017, UK, regia: Sally Potter)

Regizoarea britanica Sally Potter revine pe marile ecrane cu o fabuloasa comedie neagra, in care replicile inteligente si spumoase si distributia de exceptie iti sar imediat in ochi.

Filmat in alb-negru, “The Party” vine din aceeasi familie cu “Cui i-e frica de Virginia Woolf?” (1966, regia: Mike Nichols) si “Carnage” (2011, regia: Roman Polanski) si se tine bine intr-o competitie cu acestea.

Voi aminti doar distributia si cred ca va fi de ajuns pentru a trezi interesul oricarui cinefil: extraordinara Kristin Scott Thomas (castigatoare cu acest rol a Evening Standard British Film Awards pentru cea mai buna actrita), fabuloasa Patricia Clarkson (nominalizare la British Independent Film Awards pentru rol secundar feminin), uriasii actori Bruno Ganz si Timothy Spall, Cherry Jones si mai tinerii Cillian Murphy si Emily Mortimer.

2. “Al final del túnel / At the end of a tunnel / La capatul tunelului“ (2016, Argentina, regia: Rodrigo Grande)

Regizorul argentinian Rodrigo Grande reuseste cu acest cel mai nou film al sau un thriller de nota 10, cu multe intorsaturi de situatie si o doza mare de suspense bine dozat. 

Joaquín (Leonardo Sbaraglia), un specialist in calculatoare, imobilizat in scaun cu rotile, descopera ca vecinii sai sapa un tunel pentru a jefui banca de alaturi. In acelasi timp, in apartamentul sau, isi face aparitia o tanara incantatoare care raspunde la anuntul sau de inchiriere a unei camere. Nu trece mult timp si Joaquín ajunge sa se confrunte cu 2 probleme: vecinatatea banditilor si dragostea sa pentru tanara Berta (Clara Lago). 

Un mare plus si pentru Pablo Echarri, in rolul sefului bandei de talhari.

3. “Política, manual de instrucciones / Politics, Instructions Manual“ (2016, Spania, regia: Fernando León de Aranoa)

“Politica, manual de intrebuintare”, un binevenit film documentar politic, spune istoria de inceput a noului partid politic spaniol Podemos si formidabilul rezultat obtinut de acesta la alegerile parlamentare din decembrie 2015, cand a obtinut 21% din numarul de voturi, ocupand 65 din cele 350 locuri ale Parlamentului si devenind al treilea partid din parlament.

La discutia care a urmat filmului au participat Tudor Giurgiu, directorul TIFF, Dan Mașca - inițiatorul modificării legislative privind reducerea numărului de semnături necesare pentru înființarea unui partid și membru fondator al Partidului Oamenilor Liberi (POL), politologul și activistul Claudiu Crăciun, unul dintre inițiatorii platformei civico-politice Demos, Tudor Pop - deputat USR, Mihai Goțiu, senator USR, Elek Levente, președintele USR Cluj și realizatorul radio și TV Andrei Gheorghe.

iunie 2017

[andreinicolaescu]

S-au pus în vânzare primele bilete pentru American Independent Film Festival

Începând de ieri, 22 martie 2018, s-au pus în vânzare biletele pentru proiecția de deschidere a American Independent Film Festival (American IFF) care va avea loc în data de 27 aprilie, la Cinema PRO, cu filmul “I, Tonya” (2017), despre cunoscuta patinatoare Tonya Harding, unul dintre cele mai lăudate filme ale anului (printre altele, câștigător al premiului Oscar pentru rol secundar feminin, pentru Allison Janney).

Proiecția va avea loc la ora 20:30 la Cinema PRO, iar filmul va fi introdus de unul dintre actorii principali, Sebastian Stan. După film va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri în cadrul căreia Sebastian Stan va răspunde întrebărilor fanilor despre film și nu numai. 

Sebastian Stan este un actor american de origine română, născut la Constanța – care s-a afirmat tot mai mult în ultimii ani – fiind prezent pe genericul unor filme precum “Marțianul”, “Lebăda Neagră” sau seria “Captain America”. “I, Tonya” este primul film de Oscar în care Sebastian Stan joacă rolul principal. Filmul, bazat pe o poveste reală, prezintă viața celebrei patinatoare Tonya Harding. 

Totodată, se pot cumpăra bilete și pentru alte două filme din festival, “Wonder Wheel” și “Lucky” de John Carroll Lynch care vor fi prezentate în premieră exclusivă pe marele ecrane în România.

“Wonder Wheel”, cea mai recentă comedie a lui Woody Allen, va rula în data de 29 aprilie la Cinema PRO, de la ora 20:30. Filmul, considerat de presa americană cel mai bun film al lui Allen din ultimii cinci ani, îi are în distribuție pe Justin Timberlake, Kate Winslet și Juno Temple și spune povestea a patru personaje a căror vieți se intersectează în mijlocul agitației parcului de distracții din Coney Island, undeva în anii ’50. 

Woody Allen – autorul unor filme iconice ca “Zelig”, “Everything You Always Wanted to Know About Sex * But Were Afraid to Ask”, a realizat peste 50 de filme în cariera sa – păstrându-și cadența de un film pe an în ciuda vârstei înaintate.  

Cel de-al treilea film din primul weekend de festival la care spectatorii își pot rezerva deja bilet, “Lucky”, îl are în distribuție pe David Lynch, reputatul autor al filmelor “Twin Peaks” sau “Mullholland Drive”. Lynch, care aici joacă sub bagheta unui alt Lynch, interpretează rolul excentricului Howard, unul dintre amicii lui Lucky. Filmul este o scrisoare de dragoste dedicată carierei şi vieţii actorului Harry Dean Stanton (”Paris, Texas”, 1984). Filmul a luat pe sus audiența de la Locarno în 2017 unde a primit Premiul Juriului Ecumenic și va fi prezentat la București pe 28 aprilie, de la ora 20:30 la Cinema Muzeul Țăranului.

American Independent Film Festival este organizat de Asociația Cinemascop, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. Proiect cultural finanțat de Centrului Național al Cinematografiei. 

[andreinicolaescu]

Trofeul Transilvania TIFF 2017 merge către “Familia mea fericită”

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 10 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment. Gala de închidere, la care marele invitat a fost actorul Alain Delon, va fi difuzată duminică, 11 iunie, de la ora 21.10, pe TVR 1.

Juriul competiției TIFF, compus din actrița Clotilde Courau (Prințesă de Veneția și Piemont), producătoarea Elizabeth Karlsen, criticul de film Geoff Andrew (Sight & Sound) și regizorul Marian Crișan a acordat și Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro, care i-a revenit lui Guðmundur Arnar Guðmundsson, pentru filmul Piatră pe inimă/ Heartstone. Povestea a cucerit și audiența, fiind recompensată cu Premiul Publicului.

Actrița Ia Shugliashvili, aflată la primul ei rol într-un film, a fost distinsă cu Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Conceptual Lab, pentru ,,o interpretare de o subtilitate aparte, puternică, grațioasă și demnă’’ în filmul premiat cu Trofeul Transilvania, Familia mea fericită. O Mențiune specială a juriului a fost acordată lungmetrajului Gloria/ Glory, regizat de cuplul bulgar Kristina Grozeva și Petar Valchanov.

Premiul special al juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO, i-a revenit filmului Tărâmul binecuvântat/ God’s Own Country, regizat de Francis Lee și avându-l pe actorul Alec Secăreanu în distribuție. Actorii Haris Fragoulis și Iro Bezou, protagoniștii din Dezîndrăgostire/ Afterlov, au urcat pe scena Teatrului Național, unde juriul Federației Naționale a Criticilor de Film le-a înmânat Premiul FIPRESCI.

Nu mai puțin de 800 invitați, spectatori și jurnaliști au urmărit ceremonia prezentată de președintele festivalului, Tudor Giurgiu, iar câteva zeci de mii de oameni au admirat aparițiile pe covorul roșu, prin intermediul transmisiunilor live de pe Facebook și YouTube, ale lui Alain Delon, Ulrich Seid, Radu Mihăileanu, Nae Caranfil, S.S. Rajamouli, Gheorghe Visu, Ion Dichiseanu, Andi Vasluianu, Olimpia Melinte, Crina Semciuc, Maria Obretin și prezentatorii TV Amalia Enache și Cătălin Ștefănescu.

Marele invitat al acestei ediții, Alain Delon, și-a făcut intrarea în aplauzele îndelungi ale invitaților prezenți la gală. Premiul pentru întreaga carieră i-a fost înmânat legendarului actor francez de către Oana Pellea. Actorul s-a declarat emoționat de primirea extrem de entuziastă de la Cluj și a declarat pe scenă că a avut norocul să aibă „cea mai frumoasă meserie din lume”. Memorabil a fost momentul în care actorul a îngenuncheat în fața unei fetițe care i-a dăruit un buchet de flori, îmbrățișând-o și sfătuind-o ca, atunci când va crește, să aleagă actoria.

La rândul ei, una dintre frumusețile marelui ecran de dinainte de 1989 a fost celebrată la TIFF. Prezentă pentru prima dată la festival, Violeta Andrei a fost distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră și a promis, pe scena Teatrului Național, că își va publica memoriile într-o carte dedicată publicului care a adorat-o. Prezentată de Cătălin Ștefănescu ca ,,un actor de foarte mare forță, care se recunoaște de la foarte mică distanță’’, Tora Vasilescu, a strălucit pe scenă și a fost onorată cu Premiul de Excelență. După ce a împărtășit câteva dintre numele marilor actori cu care a lucrat, actrița a recunoscut că a fost uimită să afle că va fi premiată anul acesta la TIFF.

Tudor Giurgiu a anunțat și un premiu simbolic pentru Adela Stan, profesoara de la Colegiul Național „Mihai Viteazu” din Turda care a fost mustrată recent, după ce le-a recomandat elevilor să urmărească filmul Eclipsă totală (r. Agnieszka Holland). Acesta a promis că o va invita special la următoarea ediție și că o va onora pentru curajul cu care a înfruntat această nedreptate.

Amintind de filme, retrospective, concerte, personajele extrem de diferite din festival și subiectele filmelor, directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, s-a declarat încântat de diversitatea care caracterizează ediția. ,,TFF-ul are o pălărie foarte mare și sub ea încap toți. Și cred că cel mai greșit lucru care s-ar putea intâmpla ar fi să privilegiem dictatura culturii înalte în detrimentul culturii pop’’.

Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 6.000 de euro (servicii de post-producție), oferit de Cinelabs România, i-a fost acordat filmului Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude. Distinși cu Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank, Cosmin Bumbuț și Elena Stancu au mărturisit că nu se așteptau să câștige vreodată un premiu când au realizat Ultimul căldărar.

Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Jameson, și servicii echipament cameră & electrică & grip, oferite de R3 Film Rental, în au mers către Scris/Nescris, de Adrian Silișteanu. În discursul său din timpul galei, regizorul s-a adresat ministrului culturii, Ionuț Vulpescu, cerându-i să se implice în procesul de îmbunătățire a legii cinematografiei. Prezentă la eveniment în calitate de membră a juriului, Corina Șuteu i-a amintit demnitarului ,,ca de la un fost ministru, la un actual ministru’’ de cele 450 de semnături care adresează o cerere de reîntoarcere în Parlament a OUG 91/2016 privind cinematografia. Alături de Jonathan Romney (critic de film) și Marcin Pienkowski (directorul artistic al T-Mobile New Horizons IFF din Wroclaw), Corina Șuteu a făcut parte din Juriul Zilele Filmului Românesc, care a oferit și o Mențiune specială scurtmetrajului Offstage, în regia lui Andrei Huțuleac.

Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secțiunea Umbre, în valoare de 500 de euro, oferit de Shorts TV, a fost acordat filmului Panta/ Curve, în regia lui Tim Egan, iar două Mențiuni speciale în secțiunea Umbre-scurtmetraj au fost oferite filmelor Eu sunt ieșirea/ I Am The Doorway, în regia lui Robin Kasparik, și În spatele tău/ Behind, de Ángel Gómez Hernández.

Oferit pentru prima dată la TIFF, Premiul Publicului Cinepub, pentru filmul cel mai popular din secțiunea Zilele Filmului Românesc, în valoare de 1500 euro, a fost adjudecat de Planeta Petrila, de Andrei Dăscălescu. Acesta a urcat pe scenă alături de Cătălin Cenușă, un miner din Valea Jiului, și le-a dedicat premiul celor care rezistă în fața nedreptăților și minerilor din zona documentată de el.

Printre premiile din programul Transilvania Pitch Stop s-a numărat Eurimages Co-production Development Award, în valoare de 20.000 de euro, acordat proiectului The Empty House, de Rati Tsiteladze. Serviciile de post-producție oferite de Chainsaw Europe, în valoare de 30.000 de euro, au fost oferite proiectului The Man Who Surprised Everyone, de Natalya Merkulova și Alexey Chupov. Premiul oferit de Centrul Național al Cinematografiei și DACIN SARA, în valoare de 5.000 de euro, a ajuns la proiectul de film La Civil, de Teodora Ana Mihai

În cadrul Transilvania Pitch Stop Workshop, premiul CoCo Award i-a revenit lui Dumitru Grosei, pentru The Island. Proiectul câștigător va fi invitat să susțină un pitch în fața profesioniștilor prezenți la Connecting Cottbus (Germania). Villa kult Cultural Residency Award – rezidența de 5 zile în Berlin în scopul dezvoltării scenariului, a fost adjudecată de La Civil, de Teodora Ana Mihai.

Premiul concursului The Pitch, oferit de Shorts TV (5.000 euro) a fost câștigat de Santa Claus, de Bogdan Andrei Ilieșiu, iar Premiul Competiției Locale, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania, însoțit de un premiu special din partea Leonidas. a ajuns la Cutia albă, în regia lui Mihai Păcurar. O Mențiune Specială în cadrul Competiției Locale, în valoare de 300 de euro, a fost oferită de Fabrica de Pensule filmului Catlady, în regia Hedda Bednarszky

Premiul Let’s Go Digital!, pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului de film pentru adolescenți, oferit de UPC a fost acordat filmului Și planetele filozofează, de Patricia Suciu, Ștefan Iordache și Sara Pongeac.

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni a fost oferit de TV5 Monde, RFI România și Institutul Francez lungmetrajului Efectul acvatic/ L'Effet aquatique, regizat de Sólveig Anspach, care a surprins prin scenariul său original.

[andreinicolaescu]

Începe TIFF 2017!  În program: Dezbateri despre film și politică la TIFF 2017

Peste doar două zile, pe 2 iunie, începe cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Trasilvania. Până pe 11 iunie, Clujul va găzdui sute de proiecții și evenimente speciale, concerte, expoziții, dezbateri și lansări la care vor fi prezenți invitați de marcă din lumea filmului și nu numai.

Două dezbateri pe tema ’’Film și politică” vor aduce la Cluj personalități de pe scena publică și politică. Duminică, 4 iunie, de la ora 15:30, la Cinema Florin Piersic va rula documentarul Politica, manual de întrebuințare/ Politica, Manual de Instrucciones (r. Fernando León de Aranoa). La dezbaterea de după proiecție vor participa sociologul Vasile Dâncu, analistul Sorin Ioniță - expert în politici publice și dezvoltare locală (Expert Forum), Dan Mașca - inițiatorul modificării legislative privind reducerea numărului de semnături necesare pentru înființarea unui partid și membru fondator al Partidului Oamenilor Liberi (POL), politologul și activistul Claudiu Crăciun, unul dintre inițiatorii platformei civico-politice Demos, Tudor Pop - deputat USR, Mihai Goțiu, senator USR, Elek Levente, președintele USR Cluj, și realizatorul radio și TV Andrei Gheorghe.

La dezbaterea care va urma după proiecția aceluiași film, miercuri, 7 iunie, ora 15:00, la Casa de Cultură a Studenților, vor fi prezenți fostul premier Dacian Cioloș și Vlad Voiculescu, ministru al Sănătății în cadrul aceluiași Guvern, în dialog cu jurnalistul Mihnea Măruță despre temele principale ale filmului și despre nevoia de a reface legătura între aspirațiile cetățenilor și ale societății cu expresia leadership-ului politic și executiv în societățile occidentale și liberale.

Un eveniment care pune în discuție, indirect, și politicile agricole din România, este proiecția documentarului Varză, cartofi și alți demoni (r. Șerban Georgescu), marți, 6 iunie, de la 21.45, în Arkhai Sculpture Park, de la Vlaha. Filmul expune cu umor și absurdul de rigoare paradoxurile din viața producătorilor agricoli locali. Un sat, 1.000 de tractoare, 100.000 de tone de varză şi cartofi, care nu se vând şi, până la urmă, trebuie distruse. Ce-i de făcut?

Pe 7 iunie, Ziua Maghiară aduce la Cluj opt noi producții de succes ale cinematografiei maghiare, prezentate pentru prima dată în România. Despre trup și suflet/ On Body and Soul/ A teströl és a lélekröl (r. Ildikó Enyedi), câștigătorul Ursului de Aur la Berlinale 2017, va fi proiectat în prezența actorilor Alexandra Borbély și Ervin Nagy și a producătorului Andras Muhi. Regizorul Szabolcs Hajdu (Bibliotheque Pascal) și actrița  Orsolya Török-Illyés vor fi prezenți la proiecția Nu vă dați jos pantofii/It’s Not the Time of My Life/ Ernelláék Farkaséknál, câștigătorul Globului de Cristal la Karlovy Vary. Ajung la Cluj, printre altele, și documentarul Exod de suflete/ Soul Exodus (r. Csaba Bereczki), premiat la Hungarian Film Awards 2017, și scurtmetrajul premiat cu Oscar în 2017, Toată lumea/ Sing/ Mindenki, în regia lui Kristóf Deák. Ziua Maghiară se va încheia cu un concert Moonfellas, în curtea Muzeului de Artă, de la 21:30.

În Ziua HBO, pe 8 iunie, publicul va putea urmări primul episod din sezonul al doilea al serialului românesc Umbre, în prezența regizorului Bogdan Mirică, a actorilor Șerban Pavlu, Maria Obretin, Andreea Vasile și a altor membri ai echipei. Andrei Dăscălescu (Premiul de debut la TIFF 2009) revine cu Planeta Petrila, documentarul despre salvarea exploatării miniere recent închise, iar în Eu sunt Hercule (r. Marius Iacob), publicul va vedea ce a rămas din stațiunea în care, cu secole în urmă, regi și regine își odihneau trupul în apele vindecătoare. Vor mai rula în Ziua HBO documentarul Mitul Slenderman: un caz terifiant/ Beware of Slenderman (r. Irene Taylor Brodsky) și docu-ficțiunea Houston, We Have a Problem! (r. Ziga Virc).

Ziua Mondială a Mediului va fi marcată anul acesta prin două proiecții speciale în EcoTIFF. Pe 5 iunie vor rula documentarele Mulțumesc pentru ploaie/ Thank You for the Rain (r. Julia Dahr), despre modul în care schimbările climatice afectează viețile oamenilor, și Fukushima – viața merge mai departe/ Half Life in Fukushima (r. Mark Olexa, Francesca Scalisi), povestea unui fermier rămas să trăiască pe pământul strămoșilor lui, în ciuda dezastrului nuclear din 2011.

În fiecare seară de festival, începând cu ora 21:45, filme noi vor fi proiectate la Someș Open Air, pe Plaja Grigorescu (Bd. 1 Decembrie 1918, 124), cu intrare liberă. De asemenea, Universitatea Sapientia va prelua programarea cu care cinefilii s-au obișnuit la Cinema Arta, închis anul acesta pentru lucrări de renovare.

Programul complet poate fi consultat pe site-ul www.tiff.ro.

[andreinicolaescu]

Retrospectiva Sion Sono, eveniment TIFF 2016

Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) a ajuns anul acesta la editia cu numarul 15. Dintre toate filmele prezentate la aceasta editie a TIFF, ce m-a interesat cel mai mult a fost sa nu ratez niciunul din cele 10 filme prezentate in cadrul Retrospectivei dedicate regizorului japonez Sion Sono.

Pe Sion Sono l-am descoperit in 2012 tot datorita TIFF-ului. Atunci, in sectiunea FARA LIMITA a fost prezentat filmul “Himizu” (2011), un film tulburator, dar cu un mesaj puternic care se potrivea perfect dupa cutremurul si tsunami-ul din Japonia din primavara lui 2011. 

Am vazut apoi pe Cinemax TV “Why Don’t You Play in Hell” (2013) o comedie neagra cu mafioti yakuza, poveste scrisa de Sion Sono in anii ‘80, dar filmata cand deja era celebru si banii pentru productie nu mai erau pentru el o problema.

De la primul film vazut mi-a ramas in minte Sion Sono, iar programarea Retrospectivei dedicate la TIFF 2016 m-a facut sa descoper intreaga lume pe care este capabil s-o prezinte in film regizorul japonez.

Retrospectiva Sion Sono prezentata la TIFF 2016 a cuprins titlurile: “Suicide Club” (2001), “Noriko’s Dinner Table” (2005), “Love Exposure” (2008), “Be Sure to Share” (2009), “Guilty of Romance” (2011), “The Land of Hope” (2012), “Love & Peace” (2015), “Shinjuku Swan” (2015), “Tag” (2015) si “The Virgin Psychics” (2015).

Sion Sono a devenit cunoscut iubitorilor de film din Japonia cu “Bicycle Sighs” (1990), dar recunoasterea internationala a venit dupa “Suicide Club” (2001). Filmul duce la extrem ideea societatii moderne in deriva si pleaca de la o intamplare adevarata petrecuta in 2001 in Japonia: 54 de eleve de liceu se sinucid in masa, aruncandu-se in fata metroului in statia Shinjuku. Aceasta scena cu o memorabila baie de sange este cea care deschide filmul, devenind celebra si cred eu irepetabila in orice viitor film.  

“Noriko’s Dinner Table” (2005), un alt film reper al genului horror japonez nu se departeaza prea mult de tema centrala din “Suicide Club”: alienarea sociala. In era internetului, Noriko fuge de acasa si se angajeaza in Tokyo pe post de “familie de imprumut”. Filmul merge mai departe decat povestea din “Suicide Club”, punand intrebari si cautand raspunsuri la problemele tinerilor care nu isi mai gasesc locul nici in propriile familii si nici in societate.

Cel mai premiat film al lui Sion Sono este “Love Exposure” (2008). Calatorie epica de aproape 4 ore, filmul este o satira religioasa centrata in jurul fiului razvratit al unui preot fanatic, care hotaraste sa comita cat mai multe pacate capitale pentru a atrage atentia tatalui sau rece si absent. Filmul a fost recompensat printre altele cu Premiul FIPRESCI la Berlin 2008.

O alta capodopera marca Sion Sono este “Guilty of Romance” (2011), prezentat in premiera la Festivalul de Film de la Cannes. O tanara este maritata cu un scriitor celebru pentru romanele sale de dragoste, dar din viata lor lipseste cu desavarsire romantismul. Negasind satisfactie in casnicie, ea decide sa-si asculta dorintele si din aproape in aproape ajunge sa lucreze ca si prostituata. Dupa “Cold Fish” (2010), “Guilty of Romance” este a doua colaborare intre Sion Sono si sotia sa, actrita Megumi Kagurazaka.

Sunt si cateva exceptii in filmografia lui Sion Sono. Una dintre acestea este “The Land of Hope” (2012), film inspirat de urmarile exploziei de la centrala nucleara Fukushima. Un film extraordinar de emotionant, in care 2 familii ajung sa se separe in urma efectelor dezastrului nuclear. Tot un film care nu are nicio legatura cu horror-ul, sexul si violenta este “Be Sure to Share” (2009). Este abordata tema relatiei fragile dintre un fiu si tatal sau, umbrita de descoperirea unei boli terminale.

Exista si cateva comedii suprarealiste in filmografia lui Sion Sono care merita amintite. In primul rand, “Tag” (2015), o calatorie in cele mai adanci substraturi ale imaginatiei, un fantasy pentru adulti in care eleve de liceu sunt urmarite si macelarite de forte supranaturale. “Love & Peace” (2015) este o induiosatoare comedie muzicala suprarealista care parodiaza filmele clasice de familie, aducand un omagiu genului kaiju, cu monstri.  “The Virgin Psychics” (2015), o adaptare dupa benzi desenate manga, este o comedie trasnita care abunda in aluzii sexuale si in care adolescentii detin puteri telepatice.

TIFF 2016 a fost printre altele, o imensa bucurie pentru intalnirea cu filmele lui Sion Sono. Acesta a fost si invitat pe parcursul festivalului de organizatori, petrecandu-si cu sotia aproximativ 10 zile in Cluj. Pe langa filme, un bonus pentru mine au fost si pozele cu Sion Sono si Megumi Kagurazaka.

iunie 2016

[andreinicolaescu]

Începe TIFF 2016 ! Recomandări pentru primul weekend

Festivalul Internațional de Film Transilvania se deschide azi, 27 mai, cu premiera mondială a filmului 6,9 pe scara Richter, care va fi proiectat în Piața Unirii din Cluj-Napoca, de la 21.45, în prezența lui Nae Caranfil. Gala de deschidere care va preceda proiecția va începe la 20.45 și va include, printre alte surprize, un spectacol inedit cu acrobații la înălțime al renumitei trupei franceze Transe Express. Sute de invitați sunt așteptați în Piața Unirii, alături de câteva mii de spectatori. TIFF continuă în weekend cu un program încărcat de filme bune și evenimente speciale, inclusiv în cele 2 spații în aer liber – Piața Unirii Open Air și Someș Open Air. Programul complet se găsește pe http://tiff.ro/

Iată câteva dintre recomandările primului weekend la TIFF:

WEEKEND LA CASTEL (CASTELUL BANFFY, BONȚIDA)

În zilele de 28 și 29 mai, între orele 12.00 – 17.00, copiii și părinții sunt așteptați la Castelul Banffy de la Bonțida, pentru două zile de ateliere, spectacole de teatru de păpuși, activități sportive și jocuri.

Sâmbătă, 28 mai, la 20.30, începe show-ul spectaculos, cu efecte pirotehnice, al francezilor Transe Express, Tambours en Feu. De la 21.45, va urma The Show of Shows (r. Benedikt Erlingsson, 2015), documentar fascinant despre lumea circului, cu o coloană sonoră originală creată de doi membri Sigur Ros, Georg Holm și Orri Pall Dyrason.

Duminică, 29 mai, muzica islandezului Bardi Johannsson, interpretată de Orchestra Operei Maghiare din Cluj, dirijată de Simona Strungaru, va însoți imaginile bizare din Häxan: Witchcraft Through the Ages, un controversat horror mut suedez din anii 20.

PROIECȚII SPECIALE

Sâmbătă, 28 mai, vor avea loc două proiecții speciale în prezența regizorului Šarūnas Bartas, invitat special în Focus Lituania, căruia îi este dedicată și o mini-retrospectivă în secțiunea 3x3: Few of Us (Cinema Arta, ora 14.30) și Peace to Us in our Dreams (Cercul Militar, ora 17.00)

Tot pe 28 mai, astronautul român Dumitru Prunariu va fi prezent la Casa de Cultură a Studenților, la 18.30, la proiecția specială Operation Avalanche (r. Matt Johnson) și Opt zile în cosmos (r. David Reu), la 35 de ani de la primul său zbor în cosmos.

Fondurile obținute din vânzarea biletelor cumpărate la proiecția caritabilă Carol (r. Todd Haynes), la Casa de Cultură a Studenților, de la 21.00, vor fi donate către Hospice Casa Speranței, centrul care oferă îngrijire medicală pentru copiii și adulții diagnosticați cu boli incurabile. Filmul cu Cate Blanchett și Rooney Mara a avut șase nominalizări la Premiile Oscar.

Regizorul japonez Sion Sono, căruia TIFF îi dedică o amplă retrospectivă, se va întâlni cu publicul sâmbătă, după proiecțiile Guilty of Romance (Cinema Florin Piersic, 18.00), alături de actrița Megumi Kagurazaka, și Tag (Cinema Arta, 22.00).

Cei mici sunt așteptați la premiera mondială Nelly’s Adventures (r. Dominik Wessely), în cadrul EducaTIFF, duminică, 29 mai, ora 11.00, la Cinema Florin Piersic. Povestea a fost filmată în mare parte în România, la Sibiu. Protagonista este o tânără de 13 ani, pentru care venirea în România devine aventura vieții ei. Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu echipa filmului și o întâlnire între actrița principală și publicul tânăr.

Pasionații de dans sunt invitați duminică, la 18.00, la Cinema Florin Piersic, la MR. GAGA, o proiecție prezentată de JTI, în prezența regizorului Tomer Heymann. Ohad Naharin este unul dintre cei mai proeminenţi, inovatori şi productivi coregrafi ai lumii. Filmul îl urmează în Japonia, Olanda, Suedia şi Israel, creionând un portret unic al artistului în vârstă de 60 de ani, aflat într-un punct critic al vieţii.

În avanpremiera concertului de luni, 30 mai, de la Casa de Cultură a Studenților, spectatorii pot urmări documentarul Soundbreaker (duminică, 22.00, la Institutul Francez), un portret al excepționalului artist finlandez Kimmo Pohjonen, în prezența acestuia.

CONCERTE

TIFF Music Nights debutează la Urania Palace, la 21.00, cu două trupe românești îndrăgite: The Mono Jacks (sâmbătă, 28 mai) și Byron (duminică, 29 mai).

Casa TIFF va găzdui primele concerte în week-end, de la 22.00. Sâmbătă, va cânta trupa de neo-folk lituaniancă Garbanotas Bosistas (intrare liberă), iar duminică, cei de la Coma.

O versiunea remontată a Odiseei spațiale a lui Stanley Kubrick, pe muzica originală a duo-ului Zone Libre, va putea fi urmărită într-un cine-concert unic, Zone Libre Revisite 2001, duminică, de la 19.00, Casa de Cultură  a Studenților

[andreinicolaescu]

Sophia Loren, celebrată pentru întreaga carieră la TIFF 2016

Legendă a cinematografiei mondiale, divă inconfundabilă a marelui ecran și una dintre cele mai intens celebrate frumuseți din lume, Sophia Loren vine pentru prima dată în România, ca invitat special al Festivalului Internațional de Film Transilvania. Sex simbol al anilor ’50 - ‘70, cu o popularitate internațională neegalată de nicio altă actriță italiană, Sophia Loren va primi Premiul pentru întreaga carieră la gala de închidere a celei de-a 15-a ediții, pe 4 iunie, la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Pe 3 iunie, de la 18.30, la Casa de Cultură a Studenților, actrița va lua parte la o proiecție specială în onoarea ei.

„Este una dintre întâlnirile pe care mi le-am dorit de foarte mulți ani la TIFF și mă bucur că se întâmplă, în sfârșit. Sophia Loren este idolul multor generații, o prezență tonică și șarmantă, cu o popularitate enormă în orice colț al lumii. E o onoare s-o avem la TIFF și o bucurie, sper, pentru clujeni să o întâlnească, la prima ei venire în România. Ea se alătură unui șir de personalități puternice care au fost celebrate în cei 15 ani de TIFF, de la Claudia Cardinale, Annie Girardot, Vanessa Redgrave, la Catherine Deneuve și Geraldine Chaplin”, declară Tudor Giurgiu, președintele TIFF.

Participarea Sophiei Loren la festival este posibilă datorită colaborării dintre TIFF și Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj, co-organizator al evenimentului. „Suntem onorate să susținem prezența la Cluj a uneia dintre cele mai talentate, puternice și apreciate femei din lumea filmului. Sophia Loren este un model pentru multe generații de femei, iar întâlnirea cu ea la TIFF va fi un eveniment cu totul special”, declară Mihaela Rus, președinta Asociației Femeilor de Afaceri Cluj.

La 81 de ani, Sophia Loren admite că se simte flatată de statutul de sex simbol și că l-a acceptat toată viața ca pe imens compliment. La începutul anului, diva italiană a susținut un turneu în SUA, întâlnindu-se cu publicul în cadrul unui eveniment special numit An Evening with Sophia Loren. Actrița și-a rememorat viața și cariera fabuloasă, pornind de la anii copilăriei în Napoli – Sofia Villani Scicolone s-a născut pe 20 septembrie 1934 -, trecând prin anii de după război, când era remarcată în concursuri de frumusețe la doar 14 ani, primele roluri în filmele lui Vittorio de Sica, regizorul care a descoperit-o, Hollywood-ul, întâlnirile ei cu mari actori ai vremii, premiile, iubirile, familia. Și faima. Toate se regăsesc și în volumul de memorii publicat în 2014 - „Yesterday, Today, Tomorrow: My Life”.

În cele șase decenii de cinema, Sophia Loren a jucat în aproape 100 de filme, lucrând îndeaproape cu marii regizori ai vremii, de la Vittorio de Sica, George Cukor, Charlie Chaplin, Mario Monicelli și Ettore Scola la Robert Altman. Și-a început cariera de actriță în 1950, la vârsta de 15 ani, iar primul său rol important a fost în L’Oro di Napoli (1954), al lui De Sica. Peccato che sia una canaglia / Too Bad She’s Bad (1954) a fost primul film alături de Marcello Mastroianni, actorul care avea să-i devină un colaborator constant pe marele ecran. Printre ele, Matrimonio all'italiana (1964), pentru care a fost nominalizată la Oscar, comedia La moglie del prete (1970) și Ieri, oggi, domani / Yesterday, Today, Tommorow (1963), cu o scenă de striptease care a intrat în istorie.

Sophia Loren și-a fascinat, de altfel, partenerii de platou. Printre ei, Cary Grant, Peter Sellers, Clark Gable, Frank Sinatra, Gregory Peck, Jack Lemmon, Paul Newman, Marlon Brando. Momentul care a propulsat-o printre marile staruri de cinema ale lumii a fost anul 1958, când a semnat un contract cu studioul Paramount, la Hollywood. În 1961, rolul dramatic al mamei din La Ciociara (1961), în regia lui Vittorio de Sica, i-a adus 22 de premii internaționale, inclusiv unul de interpretare la Cannes și un Oscar, devenind prima actriță premiată cu statueta pentru un film străin și prima actriță italiană distinsă cu acest trofeu. La apogeul carierei sale, a fost plătită cu 1 milion de dolari ca să joace în The Fall of the Roman Empire (1964). Ultima peliculă din lunga colaborare cu Vittorio de Sica a fost Il viaggio (1974), în care a jucat alături de Richard Burton. Cea mai recentă apariție a sa este într-un scurtmetraj, Voce umana (2014), regizat de unul dintre cei doi fii ai săi, Edoardo Ponti.

Sophia Loren a fost recompensată de-a lungul carierei și cu patru trofee Globul de Aur pentru World Film Favorite – Female, prestigiosul Cecil B. DeMille Award, un Premiu BAFTA și deține recordul de a fi distinsă cu șase Premii David di Donatello pentru cea mai bună actriță. În 1991, a fost onorată de Academia Americană de Film pentru întreaga carieră, fiind declarată o „comoară a cinematografiei mondiale”, iar în 1999 a fost recunoscută de către American Film Institute drept una dintre marile legende ale epocii de aur de la Hollywood. Mick Jagger și Keith Richards i-au dedicat o melodie - „Pass the Wine (Sophia Loren)”.

[andreinicolaescu]

Sectiunea SUPERNOVA la TIFF 2015: omagiu adus regizorului rus Aleksei Balabanov si alte povestiri

Directorul artistic al TIFF si selectionerul festivalului, Mihai Chirilov, in ciuda problemelor de tot felul pe care le intampina (probleme financiare, lipsa salilor adecvate de cinema in Cluj-Napoca, etc.) nu se lasa cu una-cu doua si cu fiecare editie creste numarul filmelor care pot fi vazute in festival, in 2015 la TIFF fiind proiectate 223 de filme din 60 de tari. Au fost circa 400 de proiectii de film in cele 10 zile de festival, care au adus un numar record de peste 73.000 de platitori de bilete in salile de cinema.

Sectiunea SUPERNOVA care cuprinde filme premiate de-a lungul intregului an calendaristic in circuitele festivaliere din intreaga lume, a cuprins in acest an, la cea de-a 14-a editie a TIFF, un numar de 34 de filme.

In afara de filme premiate si multipremiate in marile festivaluri de film Cannes, Berlin, Venetia si care au putut fi urmarite si vazute de un public cinefil mai larg de la noi, gasindu-si in cele din urma si un distribuitor roman, cum ar fi “The Tribe” (Ucraina), “Force Majeure” (Suedia), “Clouds of Sils Maria” (Franta), “A Pidgeon Sat on a Branch Reflecting on Existence” (Suedia), au existat si filme, considerate “mici”, pe care daca le-ai “pierdut” la TIFF, existau slabe sanse sa le mai “gasesti” pe undeva.

Un astfel de film, pentru mine filmul festivalului TIFF 2015, este filmul tanarului regizor Yuriy Bykov “Durak / The Fool / Idiotul” (Rusia 2014), castigator al Premiului Juriului Ecumenic - Locarno 2014.

“Idiotul” din titlu este instalatorul Dima Nikitin (Artyom Bystrov), un om simplu care locuieste intr-un bloc confort IV, construit in anii ‘50 in Rusia si incadrat la acea vreme in categoria “constructii temporare”. Problema omului nostru din film este ca nu se poate integra in comunitatea in care traieste, cinstea sa si corectitudinea proverbiala aducandu-i numai probleme. Dima Nikitin vrea sa-si depaseasca conditia, se inscrie la cursurile de seral ale Facultatii de Constructii si Instalatii, incearca sa-si ajute semenii, repara cu multa convingere si tragere de inima lucrurile stricate de altii, etc. Aceasta atitudine a sa si aceasta alegere pe care a facut-o in viata, anume aceea de a nu-si urmari propriul interes material imediat, de a fi cinstit, saritor, altruist, ii aduce oprobiul celor din jur, inclusiv al familiei, care il considera DURAK = idiot, mai apropiat la noi cu termenul de “fraier”.

Zona de blocuri in care traieste eroul filmului este populata de adevarati “zombii” transformati de bautura, care-si bat sotiile si copiii, de tineri a caror principala preocupare sunt drogurile si micile furturi si de batrani pentru care cuvantul speranta nu mai exista de mult in vocabular. Toti traiesc de pe azi pe maine, la voia intamplarii, mai putin eroul nostru care se incapataneaza sa fie altfel.

Deasupra acestor oameni ai nimanui, care traiesc in blocuri cu durata de viata de mult depasita, exista o mica casta de privilegiati, de sefi ai orasului, primar, politie, judecatori, a caror singura ocupatie este furtul din bani publici, crime, proiecte imobiliare, faradelegi cu girul partidului care conduce de undeva din umbra, de la centru. Vedem o societate in descompunere, o metafora a societatii ruse de astazi, foarte apropiata si de situatia din Romania.

Instalatorul nostru Dima Nikitin descopera o fisura majora in fundatia blocului unde locuieste, bloc cu 800 de locatari, in urma spargerii unor tevi de apa calda. Din acest moment, el incepe o lupta cu minutele pentru a salva oamenii de la un dezastru iminent si o lupta cu autoritatile pentru a pune oamenii in siguranta.

Cum probabil era de asteptat, instalatorul nu primeste ajutor nici din partea populatiei invaluita intr-un somn fara leac, fara iesire, obisnuita cu raul generalizat si cu atat mai putin din partea autoritatilor, a caror ultima grija o reprezinta oamenii.

Vazand filmul in preajma alegerilor locale din Bucuresti, nu am putut sa nu fac o paralela cu situatia de aici, in film orasul fiind condus de o primarita obedienta intereselor de grup si partidului-stat, “mama” Nina (trimitere clara spre societatea autocrata comunista si post-comunista rusa - vezi “tatucul” Stalin), iar locuitorii orasului sunt considerati cetateni de mana a II-a, buni doar pentru munca si moarte.

Pe genericul de final, regizorul dedica filmul memoriei regretatului regizor rus Aleksei Balabanov, varf de lance in filmul cult rusesc post-URSS. “Durak” este plin de umor negru si discurs cinic, exact repere ale filmelor lui Balabanov. Insasi coloana sonora a filmului “Durak” este plina de muzica lui Viktor Tsoy, un alt icon al culturii post-URSS, folosita si de Balabanov in “Gruz 200″ (2007), cu care “Durak” prezinta ceva asemanari.

iunie 2015

[andreinicolaescu]

"Stockholm" câștigă Trofeul Transilvania 2014

Competitia de anul acesta de la TIFF a fost foarte echilibrata, foarte multe filme bune si foarte bune gasindu-si locul in selectia realizata de directorul artistic al festivalului Mihai Chirilov.

Dat fiind ca la editia actuala a TIFF am vazut 11 dintre cele 12 filme aflate in cursa pentru Trofeul Festivalului 2014, am realizat un Top 3 al acestora, top care este total diferit de ce a decis Juriul Competitiei 2014 format din: Cristina Flutur (actrita - Romania), János Szász (regizor - Ungaria), Nik Powell (producator - Marea Britanie), Giora Bejach (director de imagine - Israel) si Michael Kutza (directorul Festivalului International de Film de la Chicago).

1. "Pestele si pisica / Fish & Cat / Mahi va gorbeh" (Iran 2013, regia Shahram Mokri)

Filmul este realizat dintr-un singur plan secventa lung de 134' si pleaca de la o intamplare reala, relatata de presa iraniana a vremii si anume, in 1998, un restaurant din nordul Iranului este descoperit ca servea feluri de mancare preparate din carne umana.

Camera surprinde in prima secventa din film doi bucatari ca cei din povestea de mai sus aproape de a fi descoperiti de niste studenti rataciti in cautarea unei tabere de vara, la care urmau sa ia parte. Dupa ce nu reusesc sa-i convinga pe studenti sa faca o oprire la restaurantul lor pentru a lua masa, cei doi bucatari pornesc prin padure in cautare de benzina. Camera, dupa ei. Cei doi sunt abandonati atunci cand camera gaseste alti indivizi pierduti prin padure, pe malul unui lac unde are loc camparea studentilor din tabara pentru concursul de inaltat zmeie. Suspansul este la el acasa. Povestea se ramifica si urmarim personaje diferite pentru o vreme, pentru ca apoi camera sa prinda din urma personaje cu care ne-am mai intalnit. Practic se inchide un cerc. Apoi urmarim parti din aceeasi poveste, vazute din perspectiva unui alt personaj. Si tot asa pana la sfarsit. Timpul povestirii devine relativ, devine o iluzie. Avem trei cercuri, iar buclele de timp par sa curga atat de natural de la un cerc la altul. La sfarsit, cele trei cercuri formeaza un alt cerc mai mare. Daca vrei sa iesi din cerc, nu este posibil decat prin vis. Filmul este despre forma, despre timp si despre suprarealism. Poate ca gresesc, dar eu am vazut in film sau am vrut sa vad si ideea ca mai devreme sau mai tarziu, vom invinge si vom fi liberi. Care "noi", nu este prea greu de intuit.

La sfarsitul filmului, regizorul Shahram Mokri, care a fost la Cluj pe perioada festivalului, a raspuns intrebarilor publicului. El a spus ca filmul este asemenea picturilor lui M.C. Escher. In aceste picturi schimbarea perspectivei este intotdeauna foarte importanta. Ca si privitor, tu poti descoperi asta cand urmaresti miscarile in aceste picturi. Referitor la film, regizorul a mai spus ca el a vrut sa schimbe perspectiva, dar in privinta timpului.

Un alt lucru care mi s-a parut interesant e ca dupa 2 luni de repetitii zilnice cu actorii, o luna la Teheran si o luna in locatia unde s-a turnat filmul, echipa de filmare a avut nevoie de doar 2 duble pentru rezultatul final. In prima dubla, cineva a intrat la un moment dat in cadru si intreaga filmare a trebuit reluata de la prima secventa. A doua oara a mers totul perfect.

Cu siguranta cel mai bun film din Competitie si unul din cele mai bune din intreaga editie, filmul nu a luat niciun premiu la TIFF, juriul dand dovada de lipsa de curaj. Acest film trebuie vazut pentru a fi crezut ca e atat de bun.

2. "Vis-à-vis" (Croatia 2013, regia Nevio Marasović)

O excelenta surpriza este filmul croat, produs fara buget, fara scenariu, dar cu un talent incontestabil pentru tipul de naratiune poveste-in-poveste si pentru lucrul cu actorii. Este adevarat ca este vorba doar de 4 actori: un regizor (Rakan Rushaidat), actorul principal (Janko Popović Volarić), actorul secundar (Krešimir Mikić) si o producatoare (Daria Lorenci). 

Regizorul din film este aproape debutant in lungmetraj, primul lui film lung fiind proiectul de absolvire. Filmul pe care doreste sa-l faca are in cea mai mare parte o dimensiune autobiografica si se va numi "Comic Sans", la fel ca fontul cu acelasi nume. Regizorul ar vrea sa se apuce de treaba, dar intampina probleme la tot pasul. Producatoarea ii spune ca un asemenea film va intampina probleme cu finantarea si ca ar fi bine daca ar putea sa renunte la filmarile exterioare. Actorul dorit pentru rolul secundar, care trebuie neaparat sa fie o vedeta, ar fi de acord sa joace in film, dar scenariul i se pare mult prea lung si ar prefera un alt partener pentru interpretul rolului principal, decat cel ales de regizor, un actor de telenovele. Toti dau sfaturi, toti dau impresia ca se pricep mai bine decat regizorul la realizarea propriului film. In aceste conditii, regizorul devine confuz, iar dilema sa este dureroasa: cum sa modifice si sa taie din scenariu, povestea din film este insasi povestea vietii sale.

Iesirea din acest impas si incercarea de rescriere a scenariului este gasita prin ideea de a face o excursie in doi: regizorul si actorul principal isi vor petrece cateva zile pe superba insula Vis, care ar trebui sa fie locul de filmare si in acelasi timp este locul de desfasurare al actiunii filmului. Izolarea de pe insula si anumite intamplari care au loc aici vor duce la realizarea unei relatii speciale intre cei doi. Binenteles ca filmul nu se mai face, dar regizorul nu se da batut si gaseste un alt subiect de filmat, subiect care i-a fost relevat chiar de intamplarile recente ale vietii.

Complex pe mai multe niveluri, "Vis-à-vis" spune de fapt o poveste simpla. Filmul este o stranie si foarte interesanta combinatie intre viata adevarata si fictiune. El functioneaza ca o oglinda a vietii si invers. Povestea si dialogurile sunt meritul regizorului Nevio Marasović si a actorilor principali Rakan Rushaidat si Janko Popović Volarić, care au colaborat la scrierea scenariului pe masura ce filmul inainta. Se filmau scene care abia erau scrise, se improviza mult, se edita ce fusese filmat. Iar se scria, iar se filma, iar se edita si tot asa. Un element activ in film sunt si melodiile muzicianului american Andrew Bird. El nu a compus muzica special pentru film, ci regizorul a folosit 10 melodii ale acestuia, fan fiind, iar apoi i-a cerut acceptul pentru a le folosi in film.

Foarte destept ales este si titlul "Vis-à-vis", un joc de cuvinte cu insula Vis (unde in timpul celui de-al doilea razboi mondial isi avea cartierul general maresalul Iosip Broz Tito) si in acelasi timp si legatura cu ideea filmului, anume ca viata este chiar aici, langa tine (vis-à-vis) si nu neaparat in filme, oricat de realiste ar fi ele.

Regizorul Nevio Marasović, aflat la Cluj, a spus dupa terminarea filmului ca el de fapt se pregatea pentru realizarea filmului "Comic Sans", pentru care avea si finantare primita si a avut ideea de a merge cu cei 2 actori principali (Rakan Rushaidat si Janko Popović Volarić) in recunoastere pe insula Vis, unde avea loc actiunea filmului. Si-a luat cu el si camera, a filmat discutiile dintre actori si asa i-a venit ideea de a face "Vis-à-vis", inainte de a face "Comic Sans".

Filmul nu a luat niciun premiu la TIFF, dar pentru mine a fost un film care pe parcursul vizionarii mi-a adus o oarecare liniste sufleteasca (lucru destul de rar intalnit) si bucurie, se simte ca regizorul stie sa spuna povesti, sa scrie dialoguri si sa puna o nota intima in ele.

3. "Stockholm" (Spania 2013, regia Rodrigo Sorogoyen)

Filmul a obtinut la aceasta editie marele premiu, Trofeul Transilvania 2014 si in acelasi timp a mai primit un premiu, si anume Premiul pentru cea mai buna interpretare, acordat actorilor Javier Pereira si Aura Garrido.

"Stockholm" este impartit in doua jumatati de film, egale ca durata, dar complet diferite ca ton, stil si concept de imagine. Un El si o Ea. In prima jumatate a filmului cei doi se intalnesc la o petrecere. El ii spune ca s-a indragostit iremediabil de Ea la prima vedere. Ea pare complet indiferenta. Cand fata pleaca de la petrecere, baiatul o urmareste pe strazi, Ea il respinge in prima faza, El refuza sa plece si niciun moment nu cedeaza, pana cand o convinge pe fata sa vina la el, intai in scara blocului, in lift, la el in casa si intr-un final apoteotic, montat pe muzica uverturii din opera "La gazza ladra" de Gioachino Rossini, la el in pat. In partea a doua a filmului, incepand cu dimineata de dupa, lucrurile sunt complet schimbate: El, abia asteapta s-o dea afara din casa, Ea, indragostita de-a binelea, refuza sa paraseasca apartamentul lui.

Daca in prima parte a filmului putem vorbi despre o poveste romantica, filmata in cadre lungi, iar Madridul noaptea este surprins in niste culori extrem de frumoase, in a doua jumatate, filmata in mare parte in locuinta lui, imaginea este dominata de un alb impersonal si rece, in care abia daca mai poti distinge culorile.

Cand am vazut filmul, mi s-a parut ca o mica bijuterie. Actorii sunt perfecti in rolurile lor (se poate sa fi fost influentat si de frumusetea actritei Aura Garrido), dar ce e impresionant este minutiozitatea regizorului Rodrigo Sorogoyen, totul este asezat la milimetru, fiecare element al constructiei sale fiind pozitionat precis. In ceea ce priveste finalul, ca sa nu existe niciun dubiu, dat fiind ca pe tot parcursul filmului m-am putut identifica cu personajul masculin (m-am pus in locul lui) si cu situatiile din film, il consider perfect plauzibil si nicidecum telenovelistic.

As vrea sa mai amintesc un personaj comun care leaga acest film de o alta bomba vazuta la TIFF 2014, documentarul "Paradiso" (Spania 2013). Omar A. Razzak semneaza regia filmului "Paradiso", iar pentru "Stockholm" s-a implicat ca si director de productie si ca producator executiv din partea Tourmalet Films, una din companiile care a produs filmul, alaturi de Caballo Films si Morituri.

iunie 2014

[andreinicolaescu]

Scoala noastra (2011), regia Mona Nicoara & Miruna Coca-Cozma - Sunt la moda filmele cu populatie roma in prim plan

Documentarul “Scoala noastra” este o productie Romania (prin Sat Mic Film), Elvetia (prin Pipas Films), SUA (prin Motto Pictures), fiind realizat cu sprijinul Institutului Sundance, Independent Filmmaker Project si al Ministerului Educatiei, in special doamnei director Liliana Preoteasa. Reprezentand debutul in lungmetrajul documentar al regizoarelor Mona Nicoara si Miruna Coca-Cozma, filmul a putut fi vazut in cadrul festivalelor One World Cehia 2011, Visions du Reel – Elvetia 2011, Tribeca Film Festival 2011, iar in Romania, la TIFF 2011 si la One World Romania 2012.

“Scoala noastra” (Our School) trateaza problematica segregarii populatiei pe criterii etnice. Este vorba de evolutia educatiei copiilor romi si incercarea de integrare a acestora in comunitate. Realizatoarele au ales ca loc de filmare orasul Targu Lapus si pentru ca “mare parte a echipei suntem ardeleni si recunoastem ca avem putin sovinism local”, spune Mona Nicoara. In plus, la Targu Lapus (judetul Maramures), in cartierul de romi Dileu, chiar parea ca se faceau pasi spre integrarea romilor. In film, sunt prezentati mai multi copii romi, dar accentul cade in special asupra a 3 protagonisti: Alin Moldovan, Beniamin Lingurar si Dana Varga. Alin avea 8 ani in momentul inceperii filmarilor (in 2005) si era energic, cu haz si foarte curios. Beni avea 12 ani, era tacut, dar extrem de profund si atent la tot ce se intampla in jur. Dana, cu un cap mai mare decat toti ceilalti copii, avea 16 ani si era extrem de muncitoare si constiincioasa.

Filmul nu este rau deloc, copiii romi sunt foarte simpatici si ajungi sa empatizezi cu ei, dar cred ca filmul nu pune problema corect. Segregarea nu deriva din reaua vointa a populatiei majoritare din zona, de a avea ceva contra populatiei rome, ci este rezultatul proastei pregatiri, nepriceperii si prostiei factorilor de decizie. Asa cum se intampla de altfel in toata Romania. Scoli abia construite stau inchise cu cheia si nefolosite si in zone unde nu exista populatie minoritara roma. Oameni nepotriviti ajung in functii nepotrivite cu pregatirea lor, asa cum se vede si in film. Primarul localitatii apare ca si cum ar fi beat in permanenta, cand de fapt asa este el cand e treaz. Directorul scolii primare este limitat, netrecut prin viata si nu intelege nimic din ce se intampla in jurul lui. Despre invatatoare nu e nimic de spus, nici nu mai avem vreo pretentie de la ele.

De apreciat efortul celor doua realizatoare, care au filmat 4 ani evolutia personajelor din Targu Lapus, dar, pentru un tablou complet al problemei rome in Romania, eu le-as sugera pentru un viitor proiect povestea orasului Zlatna, oras situat la 36 de km de municipiul Alba Iulia. Aici, datorita faptului ca mineritul si prelucrarea minereurilor neferoase au disparut aproape in totalitate in ultimele doua decenii, muncitorii care lucrau in aceste industrii, impreuna cu familiile lor, au parasit localitatea si s-au intors in locurile de origine. In locul lor, in blocurile confort II si III din centrul orasului, construite special pentru muncitorii care acum au plecat, s-au mutat familii intregi de romi, venite din localitatile invecinate. Avand copii la fel de multi si la fel de murdari ca cei din film, din Targu Lapus, romii au devenit aproape majoritari in oras. In 2010, orasul mi s-a parut in colaps, blocurile respective nu erau conectate la reteaua de apa si canalizare a orasului, problema de proprietate a locuitorilor acestor blocuri era lasata in aer si nicio autoritate publica nu parea interesata de soarta orasului. Ca o ironie, pe vremea romanilor, orasul Zlatna (Ampelum) era considerat cel mai important centru din Muntii Apuseni. Pe site-ul orasului sta scris urmatorul lucru: “localnicii se mandresc cu istoria locala, Zlatna fiind de-a lungul timpului un important centru de continuitate si formare a poporului si limbii romane”.

iunie 2012

[andreinicolaescu]

Illégal (2010), regia Olivier Masset-Depasse - Focus Belgia la TIFF 2011

In fiecare an la Festivalul International de Film Transilvania, doua sau trei tari sunt propuse pentru un focus filmic. Productiile cinematografice de data recenta din tarile respective sunt prezentate publicului cinefil. In 2011, Belgia, Norvegia si Portugalia au fost propuse spre atentia publicului la TIFF. Din parte Belgiei au putut fi vazute 5 filme flamande si 5 filme valone, ca sa nu se supere nimeni.

“Illégal” este vorbit in franceza si este produs in regiunea valona a Belgiei. Tania, o rusoaica de 39 de ani si fiul ei Ivan traiesc de mult timp in Belgia, unde incearca sa duca o viata normala. Problemele apar cand actele pentru rezidenta permanenta ii sunt respinse si Tania urmeaza sa fie expulzata. La un control de rutina, femeia este retinuta si inchisa intr-un centru de detentie pentru imigranti. Din acest moment, Tania va avea de dus o grea lupta pentru a-si pastra demnitatea, identitatea si pentru a-si regasi fiul.

Filmul trateaza o problema care a aparut la un moment dat in majoritatea tarilor Uniunii Europene: expulzarea fortata a imigrantilor ilegali. Acum cativa ani, aceste expulzari au cauzat o dezbatere aprinsa in Belgia, dupa moartea Semirei Adamu, o imigranta din Africa care nu a supravietuit violentei folosite in timpul expulzarii. Semira Adamu (1978 – 1998), care a parasit Nigeria ca urmare a unui mariaj fortat, a murit sufocata cu o perna de doi ofiteri ai Politiei Belgiene, acestia incercand sa o calmeze pe perioada procedurilor de expulzare fortata. Moartea sa a condus in cele din urma la revizuirea procedurilor de expulzare.

In film, imigranta din Africa se sinucide in urma batailor repetate primite de la politistii belgieni, Taniei ii este aplicata aceeasi corectie fizica, iar o familie din Chile (mama si fiica) decide sa ceara deportarea voluntara in tara de origine, din cauza presiunilor la care fusese supusa.

Una peste alta, filmul se remarca prin jocul foarte bun al actritei belgiene Anne Coesens(cunoscuta la noi din serialul “Reporterii” de pe TV5 Monde), care este in viata de zi cu zi nevasta regizorului Olivier Masset-Depasse, aici la al doilea film de lungmetraj din cariera. Datorita jocului sau intens, aproape ca poti simti frica si disperarea unor oameni aflati in situatia Taniei. Ceea ce nu este putin lucru.

iunie 2011

[andreinicolaescu]

Tatal fantoma (2011), regia Lucian Georgescu - Poveste promitatoare, realizare mediocra

Profesorul american Robert Traum (Marcel Iures, intr-un rol nu prea reusit, care se vrea a fi cu accente comice) isi ia un concediu de la universitate si, lasand in urma un prezent linistit, lipsit de surprize, decide sa plece in cautarea propriilor radacini.

Prima escala in aventura sa, Budapesta. Tratata pe repede-inainte, vizita lui Robert Traum la Budapesta, ne prezinta o imagine clasica a orasului, cu podurile peste Dunare si o intalnire cu o functionara amabila, care il indruma pe eroul nostru catre Bucovina. In Siret, oras cu o fosta mare comunitate evreiasca, o cunoaste pe Tania (Mihaela Sirbu), angajata la Arhivele Statului, care, fara un motiv anume, decide sa-l insoteasca in calatoria sa. Impreuna, cei doi incearca sa-l gaseasca pe Sami (Valer Dellakeza), ultimul prieten in viata al familiei Traum, fost proiectionist la cinematograful din oras, aflat acum in paragina. Spre final, nu se mai intelege mare lucru, imaginarul preia intaietatea, Sami se intalneste cu Robert Traum ca prin vis, deapana amintiri, americanul invata primele cuvinte in limba romana (binenteles, unele porcoase) si cei doi pun la cale recuperarea averii familiei, care era, de fapt, tot orasul Siret.

“Tatal fantoma” reprezinta debutul regizoral in lungmetraj al publicitarului, profesorului de scenaristica din cadrul Facultatii de Film a UNATC si ex-criticului de film Lucian Georgescu. Filmul are ca punct de pornire nuvela autobiografica “Almost Oriental” a scriitorului american Barry Gifford, colaboratorul lui David Lynch la scenariile filmelor “Wild at Heart”(1990) si “Lost Highway” (1997). Nuvela, la randul ei, a fost inspirata de un pelerinaj bucovinean intreprins impreuna de Barry Gifford si Lucian Georgescu, in urma intalnirii lor de la TIFF 2003. Cei doi au in comun radacinile evreiesti ale familiilor lor: numele familiei lui Gifford era Stein, iar Lucian Georgescu este fiul regizorului de teatru Ghebal Georgescu (nascut Ghebal Balkanski).

Chiar daca subiectul este ofertant, realizarea filmului lasa foarte mult de dorit. Regizorul nu reuseste sa ofere o coerenta filmului: combina road movie-ul cu elemente de suprarealism, povesti de dragoste la varsta a doua necredibile cu elemente de umor la care cu greu poti macar sa zambesti. Singurele lucruri pozitive din film sunt imaginea lui Liviu Marghidan si filmul mut alb-negru cu familia Traum prezentat pe ecranul proiectionistului Sami.

iunie 2011

[andreinicolaescu]

TIFF 2010 la final – bilant personal (II): 33 de filme vazute la Cluj, alte 22 recuperate deja la Bucuresti

Anul acesta mi-am depasit recordul de filme vazute la o editie de TIFF (2010 a fost al 7-lea TIFF pentru mine). 33 de filme nu sunt nici multe, nici putine pentru 10 zile de festival. Problema, insa, nu tine de cantitate, si de calitatea filmelor vazute. N-am de gand sa ma plang (s-au intamplat mult prea multe lucruri frumoase anul acesta la Cluj), e posibil sa nu fi facut nici cele mai bune alegeri in materie de filme la care am intrat (oricum ai alege, e si greu, din 203 filme de lungmetraj cate au fost anul acesta la TIFF, sa nu ai la final impresia ca ai ratat multe filme bune), asa incat o sa ma opresc doar la filmele care m-au impresionat peste masura.

An de an la TIFF vezi extrem de multe filme (in 7 ani s-au adunat peste 200 de titluri), iar unele iti merg direct la inima si le porti cu tine ani in sir dupa. Dupa TIFF 2009 am avut ocazia sa raman cu foarte multe filme de acest gen: 5 filme de Mika Kaurismäki (cu un plus pentru fabulosul “Helsinki Napoli All Night Long”), “Antichrist”-ul lui Lars von Trier, bijuteria “Thomas” a finlandezului Miika Soini, 2 surprize din Italia: “Gomorra” (regia Matteo Garrone) si “Il Divo” (regia Paolo Sorrentino), castigatorul Camera d’Or – Cannes 2008: “Hunger” al englezului Steve McQueen (al doilea in topul personal de anul trecut), fascinantul documentar “My Winnipeg” al regizorului canadian Guy Maddin, experimentalul “Shirin” al iranianului Abbas Kiarostami, revelatia “Magnus” din Estonia (regia Kadri Kõusaar) si nu in ultimul rand “Politist, adjectiv” a lui Corneliu Porumboiu. Cum e si normal, recolta nu este in fiecare an atat de bogata, asa incat la TIFF 2010 au fost mai putine astfel de filme care sa te loveasca, dar in nici un caz acestea si amintirile legate de ele nu sunt de lepadat:

1. “Metropolis” (Germania 1927, regia Fritz Lang)

Un film mut din 1927 a fost de departe “perla” editiei TIFF 2010. Prezentat in cadrul Evenimentelor Speciale, “Metropolis”-ul lui Fritz Lang a putut fi vazut in varianta sa restaurata si integrala (in 2008, o copie a filmului in lungime originala a fost gasita in arhivele muzeului cinematografiei din Buenos Aires), cu acompaniament live compus special pentru aceasta versiune de muzicianul si artistul media german Antonio Bras.

Povestea este relativ simpla (intr-un oras futurist in care clasa muncitoare si clasa liderilor ganditori sunt extrem de bine separate, fiul conducatorului orasului se indragosteste de Maria, o muncitoare din subsolurile Metropolis-ului care prevesteste ca diferentele dintre cele doua clase vor disparea), dar realizarea filmica este uluitoare. Personal, nu cred ca se va mai putea face vreodata un asemenea film: de la constructia orasului (iti sar in ochi in special sala masinilor si subsolurile inundate ale orasului), coordonarea perfecta in lucrul cu peste 1000 de actori si figuranti (printre care si multi copii), Brigitte Helm extraordinara in dublu rol, experimentul inventatorului Rotwang care i-ar face invidiosi pe realizatorii de astazi cu efectelor lor speciale cu tot, si multe altele care te fac sa nu-ti poti lua ochii de la ecran timp de aproape 2 ore si jumatate, minunandu-te de ce erau unii capabili sa faca in 1927.

Despre muzica, o sa spun doar ca a fost perfecta (poate si pentru ca sunt mai obisnuit decat altii cu ritmurile muzicii electronice), s-a potrivit cu toate scenele filmului, iar spre sfarsit m-am surprins miscandu-ma in scaun dupa ritmul muzicii. Dupa cum a spus un prieten si mare dreptate a avut, insusi Lang ar fi fost de acord ca muzica lui Antonio Bras sa-i insoteasca filmul.

2. “Postia pappi Jaakobille / Letters to Father Jacob” (Finlanda 2009, regia Klaus Härö)

Filmul a fost prezentat in cadrul sectiunii Supernova, fiind premiat la festivalurile de film de la Cairo, Mannheim-Heidelberg, Santa Barbara, Palm Springs si Rouen.

Impacata cu propria-i soarta, Leila este condamnata la inchisoare pe viata pentru omor. Vestea ca a fost gratiata dupa ce ispasise doar 12 ani vine pentru ea ca o surpriza deranjanta. In lipsa altei variante, Leila accepta sa locuiasca in casa parintelui Jacob si sa lucreze ca asistenta a lui. Orb din nastere, Jacob a invatat Biblia pe de rost si si-a petrecut viata propovaduind mesajul ei. Treaba Leilei este sa-i citeasca parintelui scrisorile zilnice primite de la diversi credinciosi in care acestia ii cer ajutorul. Sa raspunda la scrisori (tot cu ajutorul Leilei) este de o importanta vitala pentru preot, in timp ce ei efortul i se pare inutil. La un moment dat scrisorile inceteaza sa mai vina, in timp ce Leila este decisa sa paraseasca parohia. Viata preotului este data complet peste cap. Pe neasteptate, rolurile de cine pe cine ajuta si cine are nevoie de mai mult ajutor, sunt pe cale sa se schimbe.

Un film despre credinta si slabiciunile spiritului uman, cu 2 actori exceptionali, Kaarina Hazard (Leila) si Heikki Nousiainen (parintele Jacob), plus Jukka Keinonen (in rolul postasului, un element foarte important in desfasurarea actiunii).

P.S.: Am inteles de la un prieten din Cluj ca filmul de fata este cu potentialul lacrimogen cel mai scazut din intreaga filmografie a regizorului finlandez, asa ca atentie mare la numele Klaus Härö.

3. “Utolsó idők / Lost Times” (Ungaria 2009, regia Áron Mátyássy)

Filmul reprezinta debutul in lungmetraj al regizorului Áron Mátyássy si a castigat in 2009 premiul pentru cel mai bun film la Saptamana Filmului Maghiar, un eveniment anual in Ungaria, care poate fi considerat un echivalent al premiilor Gopo de la noi.

1997. Iván si sora lui autista Eszter traiesc la marginea unui mic sat de la granita Ungariei cu Ucraina. Ramasi singuri in vechea casa parinteasca, cei doi nu sunt vazuti bine de majoritatea localnicilor, care, cum e si normal pentru mediul rural, nu inteleg problemele fetei si nu inteleg de ce Iván vrea sa aiba grija de ea si nu vrea sa-si interneze sora intr-un sanatoriu. La numai 20 de ani, Iván are mari probleme in a se intretine pe el si pe sora lui: este mecanic de ocazie si face contrabanda cu motorina, in speranta ca, la un moment dat, isi va putea deschide o benzinarie. De felul lui un singuratic, un razvratit, Iván intampina dificultati in a se intelege cu lumea din jur, chiar relatia lui cu chelnerita Léna (superba actrita ungara Marianna Szalay, care seamana binisor cu actrita si cantareata spaniola Najwa Nimri) e o relatie bazata mai mult pe violenta, decat pe tandrete. Cand Eszter este, invariabil, violata, politia in loc sa-i ajute pe cei doi frati napastuiti, incepe sa-i faca probleme tot fratelui Iván. Intre timp, Iván este nevoit sa se desparta de cosateanca Ilus (femeile tinere din filmele unguresti actuale par de pe alta lume, cel mai bun exemplu, actrita Eszter Földes), de care se indragostise, aceasta plecand la facultate la oras, iar mafia locala ii explica deloc bland ca nu e loc de benzinaria lui aici in zona. Ajuns intr-un punct in care toate optiunile ii sunt epuizate, Iván face singurul lucru care i-a mai ramas de facut – isi face singur dreptate si o razbuna pe sora lui.

Marele merit al filmului este surprinderea perfecta a satului unguresc, un mediu incurabil, practic fara sanse de schimbare, din care foarte putini oameni reusesc sa evadeze. Pentru ca tot am avut o controversa cu cineva, de genul “filmul e prost pentru ca nu are un personaj principal; nu se hotareste care dintre cei doi frati detine rolul mai important” (personal, nu am mai auzit o asemenea tampenie si nu sunt de acord cu aceasta interdependenta, rodul, probabil, al unor cursuri de la scoli de teatru si film din Romania), filmul chiar are un personaj principal si acesta este mediul rural. Pe langa imaginea superba semnata Máté Herbai, filmul te cucereste si prin constructia complexa a personajelor celor 2 frati (fara sa fie nevoie ca unul dintre ei sa detina un rol mai important in scenariu in defavoarea celuilalt), plus interpretarile pe masura a celor 2 actori.

József Kádas este foarte bun in rolul Iván, iar alura sa atletica si atitudinea inflexibila a personajului pe care il interpreteaza, m-au dus cu gandul ca e foarte posibil ca regizorul sa trimita la un potential membru al Garzii Maghiare, formatiune paramilitara foarte populara in Ungaria rurala a zilelor noastre. Eszter este portretizata de Teréz Vass, un exemplu de actrita maghiara tanara, expresiva si cu trasaturi foarte frumoase, care realizeaza o partitura de tinut minte intr-un rol nu foarte usor. Personajul ei este cel mai frumos, cu cititul constant al revistelor auto furnizate de fratele Iván si caracteristicile tehnice ale masinilor pe care le stia pe dinafara. Eszter ramane aceeasi persoana senina, chiar dupa evenimentul traumatic prin care trecuse, ceea ce face ca finalul sa fie cu atat mai induiosator, parca vrand sa te faca sa crezi (si tu, poate, sa vrei sa crezi) ca evadand in propria-i lume, ea va reusi sa se salveze si ca nimic rau nu i se va putea intampla.

P.S.: Nota 10 si pentru muzica filmului, semnata Albert Márkos (de origine din Cluj-Napoca) si interpretata de acesta impreuna cu Veronika Harcsa.

iunie 2010

[andreinicolaescu]

[andreinicolaescu]

TIFF 2010 la final – bilant personal (I): Organizare ireprosabila, Wim Wenders si alti invitati

2010 este un an de criza. Si festivalul si eu am avut parte de un buget sensibil mai mic fata de anul trecut, dar asta nu s-a resimtit in sens negativ pentru nici unul dintre noi.

Vorbind despre festival in ansamblu, nu ai cum sa nu observi organizarea ireprosabila. Nici nu ai crede ca un eveniment de o asemenea amploare (festivalul a ajuns la dimensiuni gigantice, greu imaginabile in urma cu 3-4 ani) este posibil sa se intample in Romania. Nimic nu este lasat la voia intamplarii. Meritul pentru aceasta reusita este in totalitate al organizatorilor, Asociatia de Promovare a Filmului Romanesc (presedinte Tudor Giurgiu), ajutati de zeci de voluntari, niciodata prea obositi pentru a-ti da orice informatii doresti, la orice ora si cu zambetul pe buze.

Anul acesta la Cluj, in cele 10 zile de festival, au fost proiectate 203 filme de lungmetraj si 37 filme de scurtmetraj. Sectiunile festivalului s-au imbogatit cu inca 3, si anume: “Terapii Extreme”, “Profesiune: actrita” si “Less is more”. Tarile care au beneficiat de o atentie speciala in festival, prin sectiunea Focus care le-a fost dedicata, au fost Chile si Israel. Locatiile unde s-au proiectat filme anul acesta la TIFF au ajuns ca numar la 11, noile cinematografe improvizate numindu-se Insomnia Cafe, TIFF Lounge (in incinta Muzeului de Arta) si Piata Unirii. E adevarat ca municipalitatea din Cluj a stricat vechiul parc din Piata Unirii (pe undeva normal in Romania, ce stie cel mai bine sa faca o primarie oriunde in tara: stie sa distruga spatiile verzi si sa le inlocuiasca cu betoane), dar proiectiile de film de aici au avut un mare succes. Circulatia in centrul orasului a fost inchisa traficului auto pe perioada orelor 21-24, asa incat filmele au putut fi urmarite in conditii foarte bune.

Singurul lucru observabil legat de bugetul de criza al festivalului de anul acesta a fost renuntarea la microbuzele gratuite care anul trecut plecau din 30 in 30 de minute din fata Cinematografului Republica spre Iulius Mall. Dar cum distanta dintre centrul Clujului si mall-ul cu pricina (unde ruleaza cu succes, incepand de la editia trecuta a TIFF, filme din festival) este relativ scurta, lipsa microbuzelor s-a dovedit a nu fi o pierdere, cele 3 sali (dintr-un total de 10) ale multiplexului Cinema City destinate TIFF-ului fiind, de fiecare data cand am vazut filme aici, pline.

Despre invitati, am citit undeva ca TIFF-ul a avut anul acesta in jur de 700. Dintre acestia, de departe cel mai important invitat a fost regizorul german Wim Wenders. Invitat special al TIFF 2010, Wim Wenders a primit din partea organizatorilor Premiul pentru intreaga cariera oferit unei personalitati din cinematografia europeana. Wim Wenders nu este doar un om si un regizor exceptional, este scenarist, director de imagine, producator, iar din 1996 este presedintele Academiei Europene de Film (EFA). EFA, infiintata in 1989, numara in prezent peste 2000 de personalitati din industria europeana de film, iar Wim Wenders i-a urmat la presedentia EFA lui Ingmar Bergman, primul presedinte ales. Si pentru cei care nu i-au vazut filmele, prin functia pe care o ocupa, Wim Wenders poate fi considerat personalitatea numarul 1 a cinematografiei europene actuale.

Wim Wenders a venit la Cluj cu sotia, fotografa Donata Wenders, care a avut (in organizarea TIFF) la Muzeul de Arta Cluj-Napoca o expozitie fotografica intitulata “Prezenta Absenta”. Ce mi-a placut foarte mult a fost ca vizita lui Wim Wenders la Cluj nu a semanat deloc cu vizitele-fulger din anii precedenti ale altor personalitati din cinematografia europeana premiate la TIFF. Wim Wenders a venit la Cluj marti 1 iunie, in ultima zi de festival, duminica 6 iunie inca nu plecase si, din cate am inteles, s-a hotarat ad-hoc sa mai ramana in Transilvania sa filmeze un documentar. Deschis, placut, jovial, Wim Wenders a fost prezent la 2 dintre filmele sale prezentate la TIFF, a raspuns la intrebarile puse de public, a tinut un masterclass. Te intalneai zilnic cu el prin centrul Clujului, puteai extrem de usor sa ajungi la el, sa vorbesti cu el, sa-i ceri un autograf.

Legat de alti invitati, am schimbat doua vorbe cu Anamaria Marinca si am admirat-o de la jumatate de metru pentru a nu stiu cata oara pe Maria Popistasu, de data aceasta insarcinata in 4 luni cu Matilda (tatal copilului, scenaristul Alexandru Baciu, mereu in apropiere). Sa fie intr-un ceas bun.

Pentru a incerca sa fiu cat mai obiectiv, as vrea sa nu uit a-i mentiona pe cei 2 baieti din structura organizatorica TIFF care mi-au atras atentia in sens negativ. Primul este Cristian Grindean (director al unei agentii de publicitate din Cluj, nepartenera a TIFF), ales sa modereze sesiunile de intrebari si raspunsuri dintre invitatii festivalului si public. O sa dau ca exemplu doar parada facuta de acesta la intalnirea cu Wim Wenders de dupa proiectia cu “Don’t Come Knocking” (2005) de la Cinema Republica. Pentru ca a uitat unde se afla si care era rolul sau pe scena, insusi Wim Wenders a mimat ca-i da cu microfonul in cap, ceea ce cred ca spune tot. Al doilea personaj infiltrat prin mijloace numai de el stiute (probabil pe filiera Realitatea TV – Dan Chisu) la TIFF este Mario Pancu, raspunzator anul acesta cu locatia de la Sala Auditorium Maximum a Universitatii Babes-Bolyai. Acest Mario, ...maaare iubitor de filme, care te facea instantaneu sa schimbi canalul, pe vremea cand aparea la National TV, a inteles ca a avea in grija o sala de cinema inseamna a te plimba prin sala ca pe bulevard pe tot parcursul filmului. S-a intamplat intr-o zi de marti 1 iunie la proiectia filmului rusesc “Kak ya provel etim letom / How I Ended This Summer” (2010).

iunie 2010