abandonn

[abandonn]

Ma gandeam la trecut (specific acel Trecut care are o densitate de nepatruns (poate si pentru ca aleg sa raman pe margine cand il chem)) si printre poze si altele am ajuns sa caut si pe aici si vreau sa.mi spun unde sunt acum.

Nu exista explicatie (in sensul in care vrem noi). Daca incepi sa explici inseamna ca ti.ai ales deja raspunsul, ca ti.ai fixat un punct in jurul caruia sa te invarti. Si punctul devine tot mai orb si discursurile/drumurile/intoarcerile tale (repetitive) ajungi sa le simti la fel de putin cat iti simti sangele. Numim ceea ce traim, luam o atitudine, nu avem de ales, dar nu putem fixa, poseda ceva viu. Tot ce cuprindem se strecoara pe sub numele pe care i le dam si felurile in care imbratisam. Asa cum in iluzia optica ramane certitudinea ca ceva e fix acolo, oricat de fraierit te simti tu ca voiai sa.i vorbesti femeii si ea era cearsaf cand te.ai apropiat. Imaginiile sunt nesfarsit de bogate in sugestii, dar cand crezi ca le prinzi, prinzi puterea ta de a prinde, care e singura certitudine. Ce credeai ca e puterea ta de a prinde tot devine puterea ta de a privi in gol. Si nu imi mai place puterea asta. Incerc si incep tot mai mult sa vorbesc cu tot ce imi iese in cale, sa nu mai am niciun gand care e luat de.a gata, sa imi las privirea sa ma inconjoare. Cum zice Frusciante "I'm not yours and I'm not mine". Trec si nu ma opresc, vorbesc si imi ascult vorbele care se vorbesc fara mine, intru in apartamentul meu dupa o noapte de betie si ma prefac ca ma strecor in casa unei straine. As putea spune ca am inceput din nou. Libera de toti si de mine si totusi cu o durere care pulseaza intermitent, pentru ca nu e deloc simplu sa scapi de dorinta de a avea ceva anume (ca o prezenta sau atmosfera care sa ramana) si deznadejdea ca nu ai. Dar nu mai e nimic care sa ma tina in durerea asta. Merg si merg si nu stiu inca cum sa spun "ramai", "imi pasa" si ce inseamna. Se simte bine

[abandonn]

Simt ca nu am nimic. Ca si cum as fi crezut ca am ceva in maini, dar nu m.as fi uitat niciodata in jos sa verific

[abandonn]

Piece from “Surplus Tension” by Hannah Levy.

[abandonn]

Am avut dreptate in toate momentele in care simteam prea intens (in principal negativ) si totusi voiam sa ma agat de starea aia si simteam disperarea fata de cum o sa o uit pentru ca acum nu simt nimic si tot ce vreau ii sa.mi gasesc drumul inapoi. Ironic cum am putut sa trec prin alea 5 nopti.

[abandonn]

Imediat dupa ce imi ajunge tristetea in punctul maxim in care simt sa ma arunc de pe geam (de ex.) cu acelasi avant si detasare cu care am vrut sa ma arunc in visul de mai demult (cand mi.am dat seama ca visez) imi ajunge la maxim si dorinta de a gasi o metoda de a comunica cu mine, gen MINE, self-ul care nu are nevoie sa fiu eu in viata in momentul asta (ca pot si mai tarziu sau poate altundeva).

Si atunci imi gasesc balanta in: ar trebui sa fiu productiva ca sa termin task-ul asta ca sa ma pot ineca cu inima impacata (din acest puncy de vedere) ca macar cu lovelorn pur sa.mi dea daca iubirea a fost distorsionata.

Adica trebuie sa ajung suicidal ca sa fiu cu adevarat productiva sau cel putin asta ii cea mai simpla cale in momentul de fata??? Wtf

[abandonn]

[abandonn]

Numai ca nu am cum si atunci prefer sa nu uit.

[abandonn]

Numai ca daca asta inseamna sa uit as vrea sa dezvolt inainte un mecanism care sa existe in exteriorul meu prin care sa pot ajunge inapoi la cele de care a fost nevoie sa ma debarasez

[abandonn]

Vreau sa am cu cine vorbi. Vreau sa am pe cineva care sa.mi arate lucruri pe care sa simt dupa sa le pastrez cu cea mai mare atentie. Lucrurile pe care le.as iubi (privi) daca le.as cunoaste. Ofc le pot gasi eu, adica doar asta fac si ma chinuie. Pentru ca urat suna da ma intereseaza prea putin conversatiile pe care le am. Mi se par atat de superficiale/incarcate cu informatie peste care am trecut mental demult/ repetitive din partea celor cu care vorbesc, incat ma ascult mai mult pe mine si foarte tarziu mi.am dat seama ca fac asta. Si in moment ii usor sa ma fraieresc si sa ma simt bine, da pe caz intreg ma simt cat se poate de nesatisfacuta. Si procrasti-nanda. Retin prea putin din timpul petrecut cu altii ceva care sa aiba legatura cu prezenta lor.

Pe de alta parte mi se pare la fel de minunat si sa existe deschidere din partea celuilalt si sa te asculte si sa inteleaga ce spui, sa.l atinga, ca implicit ar urma si sa elimine ceva la schimb de dinauntru, dar pentru asta trebuie sa semene cu ceva din el si vorbesc mainly cu peretii, nu cu oglinziile.

Nu dispun de niciuna dintre variantele pretabile, adica as putea dispune da ii un necioplit. Mai corect spus dispun in cantitati mai mici de la restul da is si alti factori care dau pretare cum ar fi unirea in placerea de a face anumite actiuni si maniera in care se fac si nu mi asa de corecta ierarhia pe care am facut.o si is si eu chitra si is si in mood de deznadejde care favorizeaza sa nu ii apreciez pe cei de langa mine.

Concluzia este ca da, imi lipseste foarte mult ceva, dar poate ar fi momentul sa ma concentrez pe a observa in detaliu ce am in fata mea, pentru ca inevitabil se va umple golul (horror vacui)

[abandonn]

Max Radford, A Meadow by the Window, flat of Heike Mülhaus, Berlin, 2007 

[abandonn]

Scrisu pe tumblr ii ca si cum ti.ai arata curu la void; tot timpu cand scriu aici scriu pentru ca vreau enorm sa.i spun cuiva si nu ma impiedica neaparat posibilitatea; da parca is situatii asa absurde ca doar daca infima probabilitate s.ar probabilicii si ar vedea persoana respectiva ce am scris aici ar avea sens mesajul;

Da ii altceva acum, mi.a dat cu adam si eva, nu imi era deloc frica de el cand il priveam in ochi, simteam atata familiaritate, ca si cum ar fi fost natural si cerut sa ma urc in masina langa el si sa vorbim de parca singurul lucru pe care nu il stim unul despre celalalt ii ce s.a intamplat in 5 minute cat am intrat pana in Leroy. Asa vreau sa il gasesc si asa am impresia ca nici macar nu ii din oras

[abandonn]

Da, mi.au amplificat orele care au trecut starea si prin intensitate a primit contur si impulsul vag pe care l.am avut si gandul dus nu suficient de departe la ce as fi putut sa fac. Daca am simtit inca de atunci regretul, nu inseamna ca dramatizez acum cand este mai adanc, pentru ca ii logic sa fie asa. As fi vrut si as fi putut sa ma dau jos din masina, dar nu mi.am dat seama decat acum. Putea sa fie o fantezie ajunsa reala si daca nu ma urmarea, at least faceam o scurta plimbare care niciodata nu strica.

Ce futute cronologic is actiunile, pe cand sentimentele is oarecum atemporale.

[abandonn]

Vreau sa simt ca ii destul sau macar sa ajung la o concluzie care sa.mi permita sa decid ca ii destul fara sa ma aduc in ultimul hal. Face cu mine ca in legenda lui Procust si is mai mult de atat. Daca nu ar trebui sa ma tin de el ar insemna ca ii viu

[abandonn]

Nxndjdjjsjsksj ce ma sacaie!!!!&!&!&&@##¥#¥ ori la cat de mult scriu in notes, din rutina am uneori falsa impresie ca am scris ce am zis ca scriu acolo, dar de fapt am uitat sa scriu ori mi se sterg notes-urile din notes da is lucruri asa de importante in momentul asta pe care mi le amintesc doar vag si puteam sa jur ca le.am descris acolo si NU uisjsjsjsjwkskska

[abandonn]

[abandonn]

Syd Barrett - The Madcap Laughs session outtake, London, 1969 

[abandonn]

Imi masturbez sentimentele cu mintea? Ca orgasmul (fizic) aplicat pe tristete doar ca in situatia asta ma simt mizerabil si vine mintea si transforma ce se intampla in naratiune si ajung sa fiu multumita de halul in care is? Cand am avut visul ala suficient de intens incat sa ajung sa ma indragostesc pentru o zi, am fost atat de mandra, oricat de ironica, idiotica si de nu fezabila in materializare era indragosteala (ok poate totusi ii un pic probabila). Am ajuns sa ma simt mandra pentru (aproape) cea mai stupida varianta de persoana de care as fi putut sa ma indragostesc. Si ma gandeam ca abia astept sa.mi petrec zilele in asa incalceala, dar o trecut precum o aparut. Pentru ca sincer, accept si prefer orice iluzie, orice manifestare a iubirii* pe care stiu ca nu o pot atinge. Orice, dar imaginea curenta trebuie sa dispara. Pot sa.mi pun tot in nimic, dar nu in ceva ce stiu ca am avut si nu am fost in stare sa fac ceva sa.mi arat si sa.i arat cat de mult conteaza. Desi intr.un fel am dat tot ce era in mine. Doar ca nu mai era aproape nimic din mine. Pentru ca momentul in care puteam a fost intrerupt si poate ca atunci cand am urcat pe tokyo ce am simtit ii ca incep sa dispar. Si am facut.o si am ajuns la el absenta si si el era poate si mai absent. At least am putut inregistra experienta. Dar si dupa, in toamna, m.am gasit mai mult decat ma stiam inainte si am construit tot mai mult, dar nu am gasit decat foarte putin din ce am pierdut atunci.

Cel mai exasperant ii ca ratiunea ma leaga de imagine si nu am inca argument care sa o combata. As spune ca nu pot sa am o iubire one-sided pentru cineva mai real decat aproape orice ma inconjoara, mai ales in conditiile in care iubirea pe care o am corespunde in mod evident de fapt unei fictiuni pe care nu o mai pot recunoaste. Dovada ca in situatiile concrete sentimentele mele is cat se poate de moderate. As spune si spun dar mintea mea o ia ca pe o provocare.

Mi.e asa de dor de livada si de toate zilele de dorinte atasate pe fețe necunoscute. Nu sunt eu, dar nu este adevarat.