20novembeeer

[20novembeeer]

Da, sunt geloasă. Vrei să ştii de ce? Îmi e frică că vei putea găsi o persoană mai bună decât mine, pentru că, hai să fim serioşi, nu sunt cine ştie ce. Sunt ciudată, complicată, am mereu ceva de zis, rad mereu, plâng mereu, sunt tristă, emotivă, mă simt singură şi am mereu nevoie de tine. Poate te plictisesc, poate câteodată te supăr, te enervez, te fac să te simţi rău. Aşa că…da, îmi e frică că într-o zi vei obosi să vezi persoana asta distrusă şi prea complicată în faţa ta. Şi poate vei pleca, fără să îmi zici nimic, lăsându-mi inima goală şi făcându-mă să mă simt nimic. Pentru că tu…tu eşti totul.

[20novembeeer]

Recunosc, te-am urât.

Am urât toate lacrimile pentru care te-am considerat vinovată. Am urât fiecare clipă în care tu îl ţineai în braţe pe omul de care eu depindeam sufleteşte. Te-am urât de fiecare dată când am strâns la piept perna pe care ar fi trebuit să doarmă el. Te-am urât când l-am aşteptat, sperând că se va întoarce la mine, iar el nu venea.

Te-am urât neînţelegând cum poţi să te bucuri de povestea voastră, ştiind că eu sufăr nemeritat.

Te-am învinovăţit pentru toate visurile pe care mi le-ai luat şi pentru clipele fericite pe care tu le-ai trăit mişeleşte în locul meu.

Şi te-am invidiat.

Te-am invidiat crezând că eşti mai bună şi mai frumoasă ca mine, că tu ai ceva ce eu nu am, acel ceva care l-a făcut pe omul meu iubit să fugă în braţele tale. Te-am invidiat pentru că sfârșitul meu era începutul tău.

A trebuit să plâng până la epuizare ca să înţeleg că, de fapt, el nu a plecat pentru că eu nu eram suficient de bună pentru el, ci pentru că el nu era suficient de bun pentru mine. El a căutat doar ceva potrivit lui, o femeie în fața căreia să nu se simtă inferior, să nu se simtă mic sufletește, în faţa căreia să se simtă bărbat. A căutat femeia care să nu-i ceară mai mult decât era el dispus să ofere, care să nu i se opună, care să-i laude scăpările, care era mai disperată decât mine să facă anumite compromisuri pentru a nu-l scoate din zona de comfort.

A trebuit să mă las torturată de învinuiri şi remuşcări sfâşietoare până să înţeleg că plecarea lui nu a fost o nenorocire, ci o binecuvântare. O eliberare.

Azi, nu mai plâng.

Azi, zâmbesc şi nu mai privesc în urmă, acolo unde aţi rămas voi doi.

Azi, nu te mai invidiez, fiindcă acum ştiu că tu ai ceea ce meriţi, iar eu voi primi ceea ce mi se cuvine.

Azi, nu mă mai simt inferioară ție, ba chiar mă bucur că nu sunt în locul tău. El nu mai e problema mea acum, ci a ta. Dacă mă gândesc bine, pot chiar să te compătimesc. Dar nu, nu-ţi plâng de milă. Îţi meriţi soarta. Pentru că, la fel cum s-a plicitisit de mine, se va plicitisi şi de tine.

Azi, nu te mai urăsc deoarece am înţeles că, de fapt, acel sfârșit era doar pentru a mă putea bucura de acest început.

Şi pentru că mi s-a dat această şansă la un nou început, o îmbrăţişez cu tot trupul şi sufletul meu şi promit să fac totul pentru a fi fericită.

[20novembeeer]

Buna.Ce mai faci, cum te mai simti?

Sunt eu, prietena ta.Sau am fost.

Obisnuiam sa ne spunem toate prostiile una alteia, dar lucrurile s-au schimbat.Tu te-ai schimbat, eu m-am schimbat si prin urmare relatia noastra de prietenie s-a schimbat.Lucrurile nu mai erau ca inainte.

Nu-mi placea schimbarea ta.Deloc.Cu cat vorbeam mai mult, simteam ca ne despartam mai mult.

De fiecare data cand aveai probleme apelai la mine.Nu, nu ma deranja absolut deloc, ba din contra.Insa mereu spuneai ca am dreptate si ca o sa faci asa, insa mereu faceai ca tine.Nu ma deranja ce faceai, e viata ta la urma urmei, dar nu-mi da dreptate daca tu nu consideri ca am.Nu inteleg de ce ai face asta.La urma urmei eram prietene de ani buni, faptul ca nu puteai sa fii sincera cu mine si sa-mi spui ca ai o parere opusa imi dovedea cat de putina incredere aveai de fapt in mine.Credeam ca te cunosc.Credeam.Amandoua credeam ca ne cunoastem una pe cealalta dar de fapt nu era asa.

Aveai prieteni care stiau doar sa te foloseasca.

Ti-am zis sa stai departe de ei.Ai zis ca asa o sa faci, si mereu de credeam, pentru ca mereu uitam ca spuneai asta doar de pomana.Propriul tau cuvant nu valora nimic pentru tine.Promiteai ca nu o mai faci, imi promiteai mie dar si tie.Insa nu erai in stare sa te tii de o promisiune facuta TIE in primul rand.

Aveai prieteni pe care ii barfeai cu mine.Imi spuneai ca nu ii suporti si ca te streseaza, iar de fiecare data cand te sunau te strambai.Si totusi..de fiecare data cand imi spuneai ca iesi, aflam ca doar in compania lor.

Te-am intrebat de ce.

Mi-ai spus ca din mila.Ca se roaga de tine si ca ti-e mila de ei.Aveai impresia ca procedezi bine.Ti-am spus ca nu e asa.Aceeasi poveste, iti cautai scuze, spuneai ca mine si faceai ca tine.

Exista o fata pe care nu o suportai deloc, desi eu fusesem cea care avusese mici probleme cu ea..din cauza ta, desigur, dar asta e alta poveste.Erai atat de plina de ura, incat de fiecare data cand fata aceea posta ceva pe facebook, imi trimiteai mie sa vad si incepeai sa o vorbesti de rau.La inceput am fost ca tine, apoi am realizat ca e gresit si ca trebuie sa ne oprim.Dar se pare ca m-am oprit singura, si nicidecum amadoua.

Toata povestea asta a durat mai mult decat am crezut ca pot suporta.Incepusem sa ma enervez atunci cand aflam ce faceai si atunci cand erai de acord cu mine doar pentru ca probabil nu voiai sa continui discutia.Incepuse sa ma deranjeze faptul ca nu te tineai de promisiunile facute atat mie cat si tie.Mai ales tie.

Apoi mi-am dat seama ca nu mai avem nimic in comun.Toate sfaturile pe care ti le-am dat au fost in zadar.Toate orele petrecute vorbind cu tine, toate degeaba.Prietenia noastra exista doar cu numele.Iti placea sa ai persoane in jur, motiv pentru care acceptai sa fii calcata in picioare de prosti.

Eu mereu ti-am zis ca as prefera sa fiu singura decat inconjurata de oameni falsi si prosti.

Si tu mereu ai fost de acord cu mine.Sau cel putin asa ziceai, caci faptele tale spuneau altceva.

Mereu ai avut impresia ca iertai din bunatate.Dar nu, motivul era altul.Iertai pentru ca nu-ti placea sa fii singura.Aveai impresia ca tot ce induri era pentru altii, dar nu..totul era pentru tine.

In fine.

Intr-o seara am stat vreo jumatate de ora si m-am gandit bine daca merita sa mai fim una in compania alteia.Si asa prietenia asta se dusese de rapa, ce rost avea sa ne mintim una pe alta si sa tragem cu dintii ce ceva ce nu mai exista de mult?

Mi-am dat seama ca nu mai pot sta langa tine.Oricat am incercat sa te ajut sa te indrepti, nu mi-a reusit deloc.Nu erai sincera cu mine, in schimb eu am ales sa fiu sincera cu tine.

Asa ca am discutat cu tine si ti-am spus ca asta trebuie sa se termine aici.

Tu nu ai inteles si probabil nu o sa intelegi niciodata ca asta a insemnat sinceritate si nu falsitate.

Dupa ce am terminat discutia au trecut zile bune.Acum s-au implinit vreo doua luni.

Nu asteptam sa ma bagi in seama..sau, de fapt poate ca asteptam asta, dar doar dintr-un motiv anume.

Atunci cand una din prietenele tale false te facea sa plangi, tot tu te tineai legata strans de ea.Faptul ca nu ai incercat deloc sa tragi de prietenia noastra, mi-a pus un semn de intrebare.

Mereu imi spuneai ca sunt prietena ta cea mai buna si mereu am stiut ca nu e adevarat.Stiu bine ca spuneai asta tuturor.

Insa..

Macar am fost vreodata prietene?

Acum nu-mi pot raspunde la intrebare, si nu am de gand sa iti cer tie sa imi raspunzi.

Trecutul e trecut, prezentul e prezent.Ce-a fost a fost.

Sper doar ca intr-o zi vei realiza ca plecarea mea a fost doar un gest de sinceritate si ca am avut cateodata dreptate.

Nu pentru mine, nu astept sa-mi spui mie ca am avut dreptate.Ci pentru tine.Ca sa schimbi ceva in viata ta.

[20novembeeer]